duminică, 28 aprilie 2013

Ziua de joi


Ziua de joi din această primăvară a fost dedicată cursului  de la Politehnică. Aşa că naveta cu maxi taxi spre Bucureşti şi întoarcerea cu autocarul de Vâlcea însemna epuizarea articolelor din Dilema veche. Preludiul cursului era mersul la AFI pentru cafeaua Starbucks şi imaginea micilor patinatoare.
Ultima zi de joi din 25 aprilie a debutat agitat, în graba de a ajunge la timp la Bucureşti am uitat pe tejghea Dilema veche pe care mi-a recuperat-o Adriana mai târziu. Aşa că pe drum am somnolat şi disperat că n-am ce citi am ajuns la Real să găsesc ceva la preţ redus şi am luat Golful francezului de Daphne Du Maurier la imensul preţ de 3 lei din seria Adevărul.
Înainte de curs studenţii m-au anunţat că sunt căutat la Secretariat, trebuia să iau Catalogul ca să închei situaţia studenţilor şi să le pun  notele. La acest curs am dat un test în cursul anului, le-am mai dat o lucrare de casă şi au făcut un proiect, cu note puse de un asistent, iar joi aveau examenul final al cărei note conta doar 20%, restul erau activităţile din timpul anului. 
Le-am dat subiectele pentru lucrare şi a trebuit să mă apuc să corectez lucrările de casă. Am terminat cu ele când au început să predea lucrarea scrisă. Cineva m-a grăbit că trebuia să închidă clasa şi m-am dus la un birou unde am corectat lucrările. Cred că asta l-a cam scos din sărite pe colegul care m-a acceptat că am cam întârziat, dar omul a fost amabil şi m-o fi înjurat doar în gând! Am reuşit să închei situaţia la majoritatea, sunt tineri buni, în genere, unii m-au copiat, i-am rugat să n-o facă, şi măcar de faţadă au acceptat. Vreau să subliniez că la Politehnică vin tineri dispuşi să înveţe, materia este multă trebuie să faci tot felul de proiecte şi lucrări de casă, trebuie să fii un spirit ordonat şi logic. Amicul meu Gigi S. este mulţumit de calitatea studenţilor, el crede că Politehnica are cei mai buni studenţi din România, predă aici de 40 de ani, cu toate că a făcut Matematica la Universitate!
 La întoarcere n-am găsit un autocar de Vâlcea care să accepte tichetul de pensionar şi am revenit la Maxi taxi în care era zăpuşeală şi transpiraţie, noroc cu Golful francezului!

Uite că internetul m-a făcut scriitor, scriitor de prieteni! Este şi ăsta un mediu, HRP se lamenta că nu mai este la televizor cu emisiunea lui Înapoi la argument. Acum este pe You tube şi pot să o văd când vreau eu şi am timp, nu când o programa televiziunea, avantaj eu!

Am reuşit să termin abia sâmbătă Dilema veche, care este interesantă ca de obicei.  

Articolul cel mai important este pe antepenultima pagină. Este cel Adinei Popescu dedicată chinezului de la Şindriliţa, sat din comuna Găneasa, din Judeţul Ilfov, din apropierea Bucureştiului, conform internetului. Este povestea unui chinez stabilit la noi, cu nevastă româncă. Chinezul Li face agricultură în credinţă, are solarii, unde creşte legume de origine chineză, varză, usturoi, etc. El este exemplul cum a decăzut agricultura individuală în România. Doar pământul lui este lucrat, restul este invadat de gunoaie şi mărăcini. Angajează ţigănci care-l fură noaptea, de fapt toţi încearcă să-l fure şi culmea toţi pierd vremea la birt. Explicaţia este că restul trăiesc din expediente şi pe spezele generoase lae statului român, iar exemplul bun al lui Li este respins atât timp cât media ne prezintă doar pe ţeparii şi escrocii de succes!

Dosarul săptămânii este dedicat urii şi sunt contribuţii interesante. Excepţiile sunt două. Primul este un articol scris de un Ionuţ Codreanu, activist în slujba emancipării ţiganilor. Articolul respiră un rasism pe invers, ideea principală este că românii etnici n-au coaie şi d'aia  sunt prigoniţi ţiganii care posedă acest detaliu anatomic! Mă întreb dacă responsabilul Matei Martin l-a citit, autorul mascând detaliile anatomice cu denumirile lor ştiinţific medicale, într-un loc fiind chiar greşit transpuse. 

A doua eroare este a topului celor mai detestaţi intelectuali publici. Văd că acest termen, intelectual public a prins rădăcini, pe linie anglo saxonă, cum se exprima Horia Roman Patapievici. Cei cinci enumeraţi de Matei Martin sunt, fără o ordine anume: Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu. Matei Martin enumeră motivele pentru care ar fi detestaţi aceştia, motive care sunt, în genere, fără semnificaţie şi nu explică motivele acestei dezaprobări publice. Mă văd obligat să expun adevăratul motiv, toţi sunt cei care s-au înhămat la căruţa preşedintelui Băsescu, intelectualii lui Băsescu, sunt cei care l-au sprijinit şi asta a fost just prin 2004, dar, vai, care-l sprijină şi cauţionează şi azi, în 2013! Dacă am face un top cu cei mai detestaţi politicieni de către aceşti intelectuali în mod sigur Crin Antonescu şi Victor Ponta ar împărţi ex-aequo primul loc!
Îmi reamintesc cum l-am promovat pe Traian Băsescu la alegerile din toamna lui 2004, mai abitir decât firavii susţinători şi puţinii membri ai PD. Toţi am uitat atunci că Traian Băsescu este un politician extrem de controversat, că a fost cel care a aruncat în aer coaliţia dintre CDR, UDMR şi PD, care a condus România între decembrie 1996 şi decembrie 2000. El este unul din groparii prestigiosului PNŢCD, partid care a ieşit din actualitatea politică în 2000 şi nu mai poate reveni nici azi. Victoria sa în 2004 a însemnat o victorie a bunului simţ împotriva unui sistem corupt întruchipat de Adrian Năstase. Dar de atunci până azi a trecut un timp şi mulţi s-au dumirit cine este Traian Băsescu. Nu mai insist asupra defectelor acestuia, dar singurii care îl mai cauţionează într-un fel sau altul sunt cei enumeraţi mai sus.

Şi acum fac legătura cu emisiunea lui HRP de pe You tube în care acesta dezbate cartea lui Liiceanu de interviuri pe care am analizat-o şi eu anterior: Estul naivităţilor noastre.  Opiniile mele şi ale multor altora concordă cu ale lui Liiceanu până la jumătatea primului deceniu al anilor 2000. Aici vreau să introduc şi o nedumerire, Liiceanu declară că modalitatea de a gândi liber i-a fost indusă de Noica, ca şi cum lipsa lui nu l-ar fi făcut să gândească independent. Ca el eram foarte mulţi, de aceea s-a întâmplat decembrie 1989, de aceea s-au ridicat timişorenii, de aceea s-a întâmplat baricada de la Intercontinental. Eu, de exemplu  aveam ca mijloc de defulare Europa liberă, de care devenisem dependent. După decembrie 1989 m-am eliberat de influenţa lui, nu mai era necesar! 
Cu toate că Patapievici şi mai ales Liiceanu încearcă să inducă ideea că puterea de influenţă a lui şi a altor intelectuali prestigioşi, mai ales a celor ieşiţi de sub pulpana lui Noica şi a Academiei de la Păltiniş era slabă, în fapt era mult mai mare la începutul anilor '90. De fapt influenţa lor publică şi a lui Coposu a determinat victoria reformiştilor democraţi  din 1996. 
Intervenţia lor, a Alinei Mungiu Pippidi a determinat formarea Alianţei DA şi victoria ei în 2004. Deci influenţa lui Liiceanu şi a altora, nu numai a acelora enumeraţi în topul menţionat mai sus  era foarte mare pe scena publică. Această influenţă s-a erodat în cea mai mare parte în perioada prezidenţiei băsesciene. Traian Băsescu s-a revelat mai ales începând cu 2010 ca un spirit toxic, extrem de pernicios democraţiei, creatorul unui sistem de ameninţări a opozanţilor săi prin manipularea mijloacelor democratice. Aceşti intelectuali persistă în cecitatea de a vedea în Băsescu ca un om al justiţiei şi dreptăţii, el fiind de fapt un individ obtuz, admirator al predecesorului Ceauşescu, un denigrator al monarhiei româneşti, un huligan care strigă la alţii că sunt huligani. 
Ceea ce se fac că nu văd aceşti intelectuali este că actualii lideri ai USL,  coaliţia câştigătoare a alegerilor din 2012, nu mai sunt politicieni legaţi de trecutul comunist. Antonescu era un profesor obscur la un liceu tulcean, în preajma Revoluţiei, iar Ponta elev la un liceu bucureştean. Aceşti lideri se înconjoară de oameni din generaţia lor, care conduc acum PNL şi respectiv  PSD. Trebuie să ţină cont de influenţa unor politicieni vechi şi influenţi,  dar puterea baronilor locali, în special a celor din PSD este considerabil diminuată. Din păcate ultimul om vechi, cu mentalităţi ante decembriste, rămas activ în politica de azi este Traian Băsescu! 
Acestea sunt motivele intelectualii foarte influenţi în ultimul deceniu al anilor 1990 ies din scenă, relevanţa lor publică fiind mult diminuată. Horia Roman Patapievici se autoiluzionează că sunt foarte influenţi..... pe Facebook! Ei trebuie să se întoarcă la instrumentele lor specifice, fără a neglija ieşirile publice dacă lucrurile deraiază. Intelectualul român şi-a pierdut acea aură mitică antedecembristă este acum parte componentă a vieţii publice româneşti. Şi Liiceanu şi ceilalţi trebuie să înţeleagă acest lucru!

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Ploieşti, oraşul meu de baştină

Wilfried Lang

Nu aş fi scris aceste rânduri dacă prietenul meu, Radu V. nu m-ar fi sunat să-mi spună să urmăresc Ora Regelui la TVR1. 
Aici Wilfried Lang, un neamţ cu inimă de român evoca România anilor '30 şi în special oraşul meu de baştină şi al lui, se pare, Ploieşti!
Opinia lui Lang este superlativă a acelui oraş pe care el îl ştia şi pe care eu l-am prins în transformările date de comunism.
Mircea Ş. ştie bine de ce este un om simpatic Wilfried Lang! Lang vorbeşte româna literară, cum ne spunea profesorul Simache cu triunghiul limbii literare româneşti, unde în centru se afla inevitabil Ploieştiul, că avea diaconul Coresi o vie la Bucov!
Sunt foarte mândru că sunt ploieştean, aici mi-am făcut şcoala şi m-am definit intelectual. Liceul meu, numit azi Colegiul Naţional I. L. Caragiale, de fapt Petru şi Pavel, aşezat la începutul Bulevardului a fost bombardat şi s-a mutat în localul liceului Comercial de pe Oilor, unde îl găsim şi azi şi unde am fost şi eu elev între 1964-1967. 
Şcoala primară era în fundul curţii mele, la Generală 1, pe C.A. Rosetti, ulterior Jdanov, azi Bobâlna. Săream peste magazie ca să joc fotbal în curtea şcolii cu copaci mari cu un stejar imens. Eu am stat pe strada Costache Conache, poet de începuturi, redenumită de comunişti Babeuf, primul comunist francez, azi Pictor Petre Negulescu! Prin amabilitatea vecinului meu Mihai P. am nişte poze cu casa părintească unde au înflorit pomii. Strada mea se învecinează paralel cu Ana Ipătescu, fostă Petre Cinta, primar ploieştean de la început de secol XX,  pe care se află spitalul Şuler.
Wilfried Lang are dreptate, oraşul meu are câteva monumente demne de admiraţie, care amintesc de perioada de glorie interbelică a oraşului petrolului care era Ploieştiul. 
Au rămas superbele clădiri Art Deco ale Halei Centrale ansamblul unitar cu Catedrala Sfântului Ioan, despărţită de comuniştii printr-un bloc de 9 etaje şi clădirile de mari şi mai mici burghezi interbelici ale bulevardului, cât şi clădirile  frumoase şi impunătoare ale liceelor ploieştene, cu fosta clădire a liceului Petru şi Pavel transformat în Liceul Industrial de Chimie, ulterior liceul A. Toma şi azi Colegiul Naţional  Mihai Viteazul, având corpul dinspre Bulevard refăcut în stil sovietic.
În Ploieşti s-a făcut şcoală bună şi bănuiesc că şi azi se întâmplă acest lucru.
Şi repet, sunt tare mândru că sunt ploieştean!

Despre plagiat


Vreau să lămuresc câteva lucruri privind noţiunile de plagiat, copiat, furt intelectual.
Temerea mea este că majoritatea celor care se exprimă pe acest subiect nu au trăit şi experimentat cum este să scrii un articol, care să fie acceptat la o revistă de prestigiu, clasificată ISI, sau cum este să faci un curs universitar. Mie mi-a luat un an ca să finalizez un model cu care am validat nişte experimente, pe care l-am folosit apoi în teza de doctorat. 
Degueldre, responsabilul belgian de la EMRS m-a umplut de năduf când mi-a verificat şi răsverificat lucrarea care am prezentat-o la Strasbourg în 2005, a trebuit să documentez toate afirmaţiile mele care îi păreau neclare sau controversate. La fel s-a întâmplat cu lucrarea la acelaşi EMRS în 2006, care este o creaţie comună, dar la care am lucrat de mi-au sărit capacele. Sunt mândru de ea, este o lucrare foarte apreciate de colegi care lucrează în Canada. 
Şi apropo', Degueldre este colecţionar de artă cu galerist la Viena şi-mi cerea să-i fac rost de ponturi pentru lucrări ale lui Christo, evident confunda Bulgaria cu România! I-am zis de Brancusi şi m-a întrebat dacă sunt ceva lucrări de-ale lui de vânzare!
În adevărul de week end Nicolae Manolescu îşi expune experienţa proprie, pornind de la cartea lui Umberto Eco "Cum se face o teză de licenţă“. De notat,
pentru cei neinformaţi, că Nicolae Manolescu a avut o întreagă odisee cu teza sa de doctorat, respinsă iniţial pe motive politice şi de politică literară, care a devenit carte, Contradicţia lui Maiorescu
Manolescu are tot creditul să se exprime de spre acest subiect, având în vedere   creaţia sa literară, este de departe cel mai important critic literar postbelic şi mai are şi o experienţă didactică de 50 de ani! 
Ei bine, pe forumul acestuia se exprimă tot felul de proşti, de partizani politici, tentaţi să citească articolul lui Manolescu cu referinţe justificative exclusiv la Victor Ponta şi plagiatul său. 
Ei bine, Manolescu subliniază care sunt principiile care fac dintre o teză, o lucrare o creaţie onestă. 
Sunt destui care se trezesc scriind! Şi asta nu-i face originali! 
Plagiatul a devenit un instrument politic de îngropat adversarii! Sună precum cretiniile practicate la Hollywood când nişte nimeni contestă pe mari creatori că ei erau cu ideile de film, or fi fost, dar cei care l-au făcut contează! 
Tezele de licenţă doctorat contează dacă ai măcar două trei idei originale, proprii pe care te-ai zbătut să le clarifici. Asta o scriu şi pentru a da o replică lui Cristian Ducu în Dilema veche care se dă expert în etică intelectuală. Când faci un doctorat ai un îndrumător şi să nu te miri că el îţi foloseşte ideile. Dacă eşti creativ promovezi ulterior idei noi, concepte originale. Mi se pare o mizerie din partea doctorandului să acuze profesorul că l-a plagiat, sună ca dracu'! 
Chestiunea devine critică atunci când scrii un curs, pentru el trebuie să culegi informaţii ca să faci cursul tău util studenţilor, calitatea cursului tău depinde de felul cum ai prezentat informaţiile, care sunt publice, dacă ţi-ai prezentat sursele şi dacă ai reuşit să îi provoci pe studenţi să gândească şi să fie creativi! 
Şi eu m-am documentat .... cu internetul pentru acest articol, ca să-mi verific acurateţea informaţiilor!

Şi ca să folosesc un exemplu celebru, ce ne facem cu Evangheliile sinoptice, sunt ele plagiate?


vineri, 26 aprilie 2013

Cum comemorează Băsescu un an de la prăbuşirea puterii sale


Astăzi, tam nisam, Traian Băsescu ne-a făcut cadou o declaraţie politică, după cum declară domnia sa. Toţi ne aşteptam să-şi  mai dea cu părerea despre imunitatea parlamentarilor, atacată la Curtea Constituţională.
Ei bine domnul Traian Băsescu comemorează, chiar dacă cu o zi mai devreme, probabil că mâine este week end, căderea prin moţiunea de cenzură a guvernului Ungureanu şi sfârşitul dominaţiei sale politice. Pe 27 aprilie se termina revoluţia anti-Băsescu începută pe 11 ianuarie cu demonstraţii neîntrerupte în multe oraşe ale României, inclusiv Piteşti!
Pentru că moţiunea de cenzură care a dus la prăbuşirea guvernului Ungureanu a însemnat formarea unei noi majorităţi. În zilele precedente se producea o hemoragie  a pedeliştilor spre USL şi 27 aprilie semnala apariţia unei noi majorităţi dominate de USL. 
A urmat referendumul cu impunerea unui prag de 50%, pierdut de Băsescu, dar câştigat la masa verde a procentelor şi deciziei CCR!
Finalul s-a petrecut la 12 decembrie când USL a primit 60% din votul popular şi 70% din mandate.
Ce ne-a spus Băsescu?
El a încercat azi să-şi justifice şi să certifice reuşita politicilor sale, care au scos din sărite majoritatea covârşitoare a românilor. Ne-a aburit, cum ştie el, cum este cu criza, cum a avertizat guvernul Tăriceanu, uitând să ne spună că a promulgat absurda lege a măririi salariilor profesorilor şi alte dovezi de populism, necesare PDL pentru a câştiga maximum de voturi. A uitat să spună cum pe fond de criză  în 2009 nu a luat măsuri anti-criză, doar că era anul alegerilor prezidenţiale.
A uitat cum în 2010 a tăiat salariile, nici ziua celebrei declaraţii n-o mai ştia bine, 5 în loc de 6 mai 2010, ulterior a ciuntit şi pensiile şi toată economia s-a prăbuşit, mii de afaceri şi-au închis porţile, unii au trecut în economia gri şi locurile de muncă au dispărut. Într-adevăr măsurile dure au echilibrat bugetul pe seama scăderii catastrofale a nivelului de trai. Băsescu a lăudat inclusiv guvernul Ponta că nu a dat drumul la populisme în 2012, uitând să spună că acest guvern a refăcut pensiile şi a întregit salariile, fără dezechilibrarea bugetului. Băsescu este foarte fericit acum că Victor Ponta i-a acceptat şefă la procurorii DNA pe Kovesi. Opinia mea că Ponta a dat dovadă de pragmatism , chiar jucând unfair cu Antonescu, mă îndoiesc însă că acesta ar fi acceptat. Cred că Băsescu se înşeală bazându-se pe fidelitatea doamnei Kovesi.
În această seară am avut ocazia se aud două opinii. 
Una aparţine martorilor lui Antonescu, în care un bun amic acuza  faptul că Băsescu atacă pe liberali şi-l laudă pe Ponta. 
Cealaltă este a martorilor lui Băsescu, unul care îmi lăuda marea iscusinţă a lui Băsescu, cum reuşeşte el să controleze el guvernul Ponta şi îşi menţine supremaţia în România.
Ambii se înşeală! 
Băsescu este suficient de diabolic să-l laude pe Ponta, care stârneşte animozităţi la USL şi în special la liberali.
Băsescu a pierdut partida, nu mai are influenţă,  conferinţa de azi o certifică, mai încearcă să dea indicaţii preţioase. Gândirea lui este tipic ceauşistă, cum a mărit el investiţiile în 2010-2011, mă întreb unde? Şi asta pe spezele consumului!
Traian Băsescu este istorie, opinia mea este că Ponta a jucat inteligent şi există aprobarea populară pentru că în acest fel evită crizele şi tensiunile cu un preşedinte care încă poate provoca rău, dar care şi-a pierdut forţa şi puterea.
Cât despre Antonescu poate fi liniştit, nu-i nimeni care să-l contracandideze, toţi potenţialii contracandidaţi nu contează. Dacă Tăriceanu se iluzionează că ar fi popular se înşeală profund, a fost un excelent prim ministru, şef de partid a fost de conjunctură, şansa lui a fost că era adjunctul lui Stolojan în momentul potrivit, altfel el nu a fost în stare să câştige o confruntarea electorală serioasă. 
Chiar dacă unor le sare ţandăra că Băsescu apare şi dă în continuare indicaţii sunt fraieri căzuţi în capcană, Băsescu se iluzionează şi el că mai deţine influenţă, doar ca să mai provoace ceva rău României, da, de asta este încă în stare! 

Factura de curent


Textul nu-mi aparţine dar merită difuzat!
L-am primit pe canalul oamenilor din energie nu de la cei care sunt doar consumatori!

După cum arată factura de la E-ON, odată cu scumpirea energiei electrice s-au scumpit şi cele 4 taxe care însumează 30% din costul energiei consumate, contribuţia la cogenerare plus certificatele verzi însemnând 16%!                                                          
Energia electrica s-a scumpit cu 6%, rezervarea cu 6%, acciza cu 5,2%, contribuţia la cogenerare cu 9% si certificatele verzi cu 70%!                                                                  
La scumpirea din 1.07.2013 se va întâmpla acelaşi lucru si va suporta toata lumea, indiferent de venituri !                                                        
Din informaţiile primite de la E-ON, rezervarea se plăteşte indiferent daca consumi sau nu energie electrica si nu presupune consumuri din partea furnizorului. Plătim aceasta rezervare pentru ca ni se furnizează energie electrica, ceea ce nu este un favor.
E-ON trebuie sa facă acest lucru daca vrea sa-si vândă marfa !        
In ce priveşte contribuţia la cogenerare si certificatele verzi, nu am aflat de ce trebuie sa le plătim noi.
Ce obligaţie au consumatorii sa finanţeze investiţiile, mai ales ca plătim energia electrica din ce in ce mai scump, odată cu ea crescând toate preturile !?        
In U.E. aceste  doua taxe nu se plătesc!         
        
PS.Scrisoarea a fost trimisa cu confirmare de primire in ziua de 15.03.2013;                    
TRIMITETI MAI DEPARTE SI PE CAT POSIBIL,

SA LUAM ATITUDINE !!!  

marți, 23 aprilie 2013

Nostalgie şi istorie

Am primit de la amicul Vlad C. un link care m-a umplut de nostalgie, era despre sărbătorirea pe 20 martie a celei de-a 44-a aniversări a Club A, celebrul club al studenţilor la arhitectură, în jurul căruia s-au învârtit începuturile rockului românesc.
La prezidiul întâlnirii au luat loc oameni mai tineri sau mai în vârstă care au reînceput rememorările. 
Mircea Florian
Şi abia l-am recunoscut pe Mircea Florian, are chelie şi cioc şi părul alb, care i-a rămas! 
Pe Mircea îl ştiu de prin '68, când nu era încă cunoscut, cântând folkul lui ciudat!

Apoi simpaticul Florin Liviu Ursulescu, care, alături de fra'su Octavian făcea club de rock la Politehnică. La ei am ascultat Creedence Clearwater Revival.
Lângă ei era un tip cu părul şi barba complet albe, era Andrei Voiculescu, Deejayul Europei Libere care l-a înlocuit pe legendarul Cornel Chiriac. Am şi cu el un videoclip:
Andrei Voiculescu
Şi videoclipul ăla m-a trezit la realitate: suntem vechi, domnule, cum zice Andrei Pleşu citându-l pe Conu' Iancu Caragiale!
Dar am constatat că lipsea un alt personaj, pe care l-am cunoscut complet întâmplător: Camil Petrescu! 
Da, Camil Petrescu, fiul cel mare al romancierului Camil Petrescu, cel care făcea în '68-69 topul muzical la cluburile bucureştene împreună cu Cornel Chiriac! A plecat spre alte zări şi era stabilit la New York. L-am întâlnit la un bun amic, este soţul verişoarei sale. Am purtat o discuţie interesantă şi m-am bucurat că avea de gând să se implice în realitatea românească. Am găsit şi un interviu luat de o ziaristă pe care n-o prea suport, Dolores Benezic, dar interviul mi-a plăcut, reface vremurile tinereţilor noastre, când alergam extaziaţi după suedeze la mare!

Camil Petrescu
Aşa că mi-am sunat prietenul şi am aflat că simpaticul Camil jr. Petrescu, reîntors definitiv acasă a suferit o problemă gravă de sănătate. M-aş bucura să aud şi veşti mai bune despre el! 
Cam atât cu nostalgiile care mi-aduc aminte că acum 45 de ani eram foarte tânăr, nu făcusem 20 de ani, fusesem prima oară la mare, se purta Bee Gees şi Procol Harum! 

Ion Gavrilă Ogoranu
Citesc nişte informaţii despre reacţiile trezite de o conferinţă organizată la Jokey Club ?!!! de către IICCMER împreună cu Institutul de Naţional pentru Studiul Holocaustului în România Ellie Wiesel” (INSHR-EW). Conferinţa susţinută de Wiliam Totok, publicist german originar din România şi se intitula:
“Reconsiderarea critică a trecutului – între mit şi minimalizare. Despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România”.
Deci domnul Totok se ocupă de legionari şi-l bagă şi pe Ogoranu în această categorie, asta în contextul studiul Holocaustului în România. Întrebarea simplă pe care mi-o pun este ce legătură a avut Ion Gavrilă Ogoranu cu Holocaustul din România. Răspunsul simplu pe care am să-l dau este nicio legătură! 
Ion Gavrilă Ogoranu a devenit un activ luptător anti-comunist şi organizator al rezistenţei armate pe flancul nordic al Făgăraşului. Nu a fost prins şi s-a predat în 1976 autorităţilor comuniste, fiind scăpat de intervenţia preşedinţilor Ford şi Carter. Dacă evreii au vreo legătură cu Ogoranu, ei pot fi doar dacă ofiţeri de această etnie au fost implicaţi în acţiunea de prindere a lui, deci de partea criminalilor comunişti. Se pare că domnul Totok, acest nou Wiesenthal trage cu tunul după muşte, acuză simpatiile legionare ale lui Ogoranu din liceul Radu Negru din Făgăraş, cât şi atragerea lui în manifestările neo-legionare după 1990. 
Am avut şi eu onoarea să-i strâng mâna şi l-am ascultat cum descria lupta lor cu mijloace ilegale cât şi legale, cu infiltrarea unor anti-comunişti în administraţia locală din zona Făgăraşului.  Omul îmi părea a fi o persoană deschisă şi generoasă. Probabil de mărinimia sa au profitat şi neo-legionarii. 
Noi românii avem puţini eroi şi cei care s-au opus cu armele în mâini comunismului nu sunt mulţi. Ce mă pune pe gânduri este succesul consilierilor sovietici să selecţioneze asemenea ticăloşi folosiţi în represiune şi cozile de topor, care i-au trădat pe eroii anticomunişti. Şi să fim înţeleşi, aceşti criminali siniştri şi abjecţi erau într-o teribilă majoritate români, nu etnici evrei, cum sugerează revizioniştii. 
Tentativa lui Totok este penibilă, păi ce ar trebui el să facă? Să se apuce să aprobe acţiunea sovietică de trimitere a etnicilor germani din România la muncă forţată, pentru participarea unora dintre ei în trupele naziste, unul dintre aceştia fiind chiar tatăl Herthei Muller, ultima nobelistă germană originară din Banat, precum Totok? Sau să se apuce să acuze Revoluţia maghiară din 1956 de antisemitism, pentru că unii dintre activiştii comunişti şi securiştii spânzuraţi erau evrei?
Mă mir cum a agreat să fie IICCMER parte a acestei organizări? Păi ei se ocupă de crimele comunismului şi Ogoranu a fost un erou anticomunist, nu vreun călău antisemit. 
Sunt de acord că Mişcarea Legionară a fost o organizaţie criminală în perioada interbelică. Ea a acţionat cu pistolul şi pumnalul împotriva adversarilor politici, victimizând doi prim miniştri în funcţie,  mari intelectuali şi oameni politici. Această mişcare criminală a fost destructurată de generalul Antonescu după rebeliunea legionară în 1941. Simpatizanţii legionari postbelici care au luptat  împotriva comunismului după 1948 sunt luptători împotriva celui mai criminal regim instituit în România, care a distrus elitele, a cultivat minciuna şi dispreţul pentru valorile naţionale. Sensibilităţile Institutului Wiesel sunt neavenite şi deranjante. Acest institut trebuie să se ocupe de vinovăţiile reale din vremea războiului unde schizofrenia antisemită declanşată şi cultivată de autorităţi au dus la evenimente extrem de triste cum sunt Pogromul de la Iaşi, represiunile de la Odessa, sau lagărele din Transnistria. 
Ion Gavrilă Ogoranu nu are nicio legătură cu toate astea!
Totok lasă-ne eroii în pace!


luni, 22 aprilie 2013

Locale şi naţionale


Aseară m-am întâlnit cu un domn care mă saluta pe la concerte, surpriza că era îmbrăcat în rasa de preot ortodox. Mă bucur că sunt preoţi care se implică în evenimentele sociale. Îi invidiez pe catolicii care au în preoţii lor activişti sociali. Prin anii '50 era o serie de filme dedicate unui preot catolic foarte implicat social în Italia, anticomunist, interpretat de Fernandel, actorul francez. În SUA sunt frecvente filmelele în care preoţii catolici din mediile irlandezo-italiene se implică social, în ajutorul celor aflaţi în suferinţă şi nevoi. pe de altă parte reformaţii creează acolo fenomene sociale şi corurile lor care sunt adevărate evenimente. Observ că în centrul oraşului unde trăiesc s-au aciuit mulţi aurolaci care trăiesc din mila celor care-i pun să facă anumite treburi. Mai sunt apoi scormonitorii în gunoaie, care vizitează lăzile de gunoi pentru recuperarea reciclabilelor peturi, hârtie.  Pentru ei biserica ar putea face ceva, organizarea unei cantine sociale, loc und esă se spele sau să facă rost de haine curate. Probabil că aici ar trebuie să-şi dea mâinile toate cultele prezente în Piteşti. Această acţiune ar elimina şi pe ţiganii şi nu numai cerşetori şi agresivi!

S-a consumat şi Simfonia lalelelor, eveniment anual de târg de flori şi plante decorative. Mă bucur că expozanţii sunt întrerinzători locali, care pot să fie în acelaşi timp şi legumicultori. Autorităţile locale şi-au dat interesul să fie câţi mai mulţi expozanţi şi evenimentul să fie cunoscut nu  numai în ţară, dar şi peste hotare.

Jurnaliştii cotidianului local pe care-l citesc zilnic se lamentează de distrugerea industriei piteştene şi argeşene. Ei dau dovadă de o imensă ipocrizie. Într-adevăr au dispărut unele intreprinderi piteştene, în special unele fabrici unde angajatul lenevea şi fura câte ceva! Uzina de automobile Dacia nu mai este raiul hoţilor de segmenţi, sistemele de pază nu le mai permit furatul. Am înţeles că managerul englez al Centrului de Piese Oarja al Uzinei Dacia a constatat că personalul angajat suferea de sindromul hoţiilor. Aceeaşi jurnalişti nu văd că în locul unor mari intreprinderi al căror produse nu era prea clar au apărut multe intreprinderi legate de industria auto, a dispărut CATC, dar s-a înfiinţat Lisa Draxlmaier care are peste mia de angajaţi, cum visează aceeaşi jurnalisti nostalgici după comunism. În jurul oraşului şi al Mioveniului proliferează tot felul de intreprinderi noi dedicate industriei auto.  A apărut înclusiv o fabrică de geamuri termopan, oare de ce?  Păi pentru că lumea are nevoie de ele! Jurnalistul nostalgic vizualizează duşmanul în marile magazine doldora de produse uttile hranei şi casei, probabil duce dorul vânzătoarelor prost dispuse şi necivilizate care nu-ţi vindeau nimic dar erau arogante şi obraznice. Raţiunea acestor hipermaketuri este să faciliteze omului accesul uşor la toate produsele de care are nevoie. Apoi marginea oraşului s-a umplut de saloane auto care pe lângă vânzare sunt şi ateliere de reparaţii şi întreţinere ele automobilelor.  Este adevărat că venirea crizei şi persistenţa ei a redus numărul de locuri de muncă disponibile. Arpechim trăieşte criza originară, am aflat că de fapt trebuia construit pe malul mării, dar a decis coana Leana petrochimista academician pentru localizarea la Piteşti. A mai fost şi privatizarea neînţeleaptă a unei rafinării care trăieşte din ţiţei importat. Ştiu că s-au făcut averi din furatul benzinei, oare ăia regretă Arpechimul!

Aceeaşi jurnalişti locali şi mândri se fac că nu văd insuccesul pesediştilor locali la Congresul consumat în acest week-end. Ni se împuiase capul cu Nicolescu, vicepreşedinte al PSD pentru Muntenia şi s-a ales aproape fără adversar Cosma de la Prahova, argeşeni mizând pe Ţuţuianu de la Dâmboviţa, penibil!
Ponta s-a ales fără probleme. Trimite avertismente spre liberalii nemulţumiţi de felul în care miniştrii pesedişti pun mâna pe resurse şi joacă fără fair play. În fond ce-i mai leagă este interesul lui Antonescu pentru candidatura prezidenţială din parte USL. Apropo' de Antonescu s-a trezit şi Radu F. Alexandru vorbind! Antonescu apreciază felul în care Viktor Orban îşi negociază statutul faţă de CE a UE, ei ca husarii aroganţi  de la 1848, noi adoptând stilul plecat şi penibil. Radu F. îşi doreşte acest stil penibil şi complet neadecvat, Antonescui vrea să negociem în picioare nu în genunchi!  Mulţi liberali pragmatici ştiu că mult mai bine este la putere decât în opoziţie. Oricum vor participa separat la europarlamentarele din 2014. A mai apărut şi o iniţiativă liberală a nelipsitului Gică contra, primarul Chiliman. Ce mă miră este că această dizidenţă este susţinută de Kuki Tăriceanu. Poţi să critici conducerea şi să nu fii de acord cu ea, însă dizidenţele nu sunt productive!



duminică, 21 aprilie 2013

Relaţiile româno-britanice


În Dilema veche din 18 aprilie 2013 dosarul este dedicat relaţiilor româno-britanice şi este realizat de Cristian Ghinea împreună cu jurnalista Bianca Toma. dosarul are ca punct central vizita efectuată de ministrul britanic pentru Europa David Lidington şi participarea la un colocviu organizat de CRPE şi Europe New College. Lidingtom este din categoria conservatorilor pragmatici care vede avantajul UE şi nu dezavantajele euroscepticilor care-i sunt colegi. Cel mai interesant lucru este pasajul dintr-un interviu luat lui Lidington de Ghinea şi Toma pe care îl voi reproduce în traducerea intervievatorilor:
"Sunt, însă, prudent în a spune dacă instituţiile europene ar trebui să aibă mai multe puteri pentru că cetăţenii, într-o democraţie trebuie să aibă libertatea de a alege guvernele pe care şi le doresc. Nu cred că ajuţi democraţia dacă voturile şi opţiunea cetăţenilor sunt răsturnate de cineva care stă în birourile de la Bruxelles....dar aş fi prudent în a da puteri suplimentare instituţiilor europene în acest sens."  
Acest pasaj răstoarnă toată logica pe care s-a construit minciuna loviturii de stat din iulie trecut şi intervenţia arogantă a lui Barosso în a-l menţine pe Traian Băsescu la putere. Măcar Ghinea este onest că publică acest pasaj care-i răstoarnă toată acţiunea schizoidă, a lui şi a altor aşa zişi pro-europeni, care umblând cu pâra au jucat în contra intereselor României. 
Pe de altă parte relaţia româno-britanică este tensionată având ca explicaţie intervenţia conaţionalilor la portofelele britanice şi cerşitul agresiv. La aceste acţiuni jenante şi mizerabile presa şi media britanică a răspuns într-un mod la fel de jegos. Au acuzat pe români că vin în Marea Britanie pentru asistenţa socială şi cel mai abject, că vin cu boli netratabile precum un TBC tipic românesc!  Românii care au ajuns pe insulă muncesc cu destoinicie şi în condiţii precare în condiţiile unui nivel foarte ridicat al preţurilor. Ei au înlocuit instalatorul polonez şi fac muncile cele mai grele şi degradante din Regat. Britanicii uu cuplat şi la problema cu carnea de cal, cu românii vinovaţi de serviciu, care s-a dovedit a nu fi calul lui Ştefan cel Mare, ci, mai degrabă, un bidiviu din grajdurile franceze ale lui Francois Premier. Domnişoara Toma descrie vizita jurnaliştilor de tabloid britanic la un abator de carne de cal din nordul Moldovei, dar au fost dezamăgiţi nu erau cai, era iarnă şi calul a devenit o raritate şi, colac peste pupăză, Papa Benedict îşi dăduse demisia. 

Domnul Pleşu îşi continuă seria de justificări ca de ce nu reacţionează public, este aceeaşi neînţelegere din partea oamenilor de bună credinţă că domnul Pleşu nu mai este în centru acţiunii politice, vârsta, sănătatea şi alte lucruri nu-i mai permit, inclusiv ieşirea din scenă a literaţilor şi plasarea lor unde le este locul adică în literatură, în cazul său eseistică, având în vedere că subiectele actualităţii nu-i sunt indiferente.


Cristian Ghinea scrie un articol în temă, despre actualitatea politică din Basarabia. Există riscul ca să eşueze coaliţia pro-europeană. Moravurile vecinilor de limbă comună arată că suntem asemănători şi gâlcevile astea le-am mai văzut la CDR, la DA şi acum bine ţinute sub control la USL. Să sperăm că Filat şi Ghimpu vor trece peste animozităţile evidente şi alianţa anti-comunistă va rezista!

Vă ofer şi nişte poze cu patinatoare de la AFI! Sunt în contextul lecturii mele săptămânale în drum spre Bucureşti! Nu vă arăt cafeaua Starbucks, o găsiţi şi voi, cei plecaţi oriunde în lume, precum McDonalds, KFC şi mai ales Coca Cola!





luni, 15 aprilie 2013

Problemele reindustrializării

Astăzi se discută ce va face România în perioada următoare cu economia. Fostul prim ministru Călin Popescu Tăriceanu spune că guvernul actual nu are niciun proiect clar în această privinţă. 
Situaţia economică a României este puternic dependentă de cea europeană în special şi cea mondială în general. Premierul Victor Ponta este cumva în ipostaza lui Petre Roman în 1990 când la presiunea Occidentului declara că industria românească este o grămadă de fier vechi. Că ulterior Occidentul şi-a reevaluat opiniile, în primul rând Germania cu bucata ei din Est şi asta este foarte adevărat. Citadela poloneză Solidarnosc de la Gdansk, Şantierul Naval a cam dispărut!

România poartă industrial amprenta indelebilă a opţiunilor ceauşiste, să avem o industrie autarhică, de tip clasic, din vremea lui Lenin şi Stalin cu accent pe industria grea. Ajunsesem să fim campioni la producţia de oţel pe cap de locuitor, se construise o industrie petrochimică care avea o capacitate dublă faţă de producţia de petrol din România. Ceauşescu era obsedat de maşini unelte, abundau fabricile de maşini unelte, strunguri, freze, raboteze, macarale, etc. Dacă privim astăzi industria românească şi ne uită vedem că au dispărut CUG (Combinatele de Utilaj Greu) Craiova, Cluj, Iaşi, au dispărut uzine mecanice, FMUAB, etc. Trebuie să recunoaştem că logica pieţei conduce la dispariţia unor intreprinderi  absolut inutile care nu aveau pieţe de desfacere. Ciudat este că anumite intreprinderi care putea fi viabile au dispărut. Unde este IM Aro Câmpulung  care făcea maşini de teren. A dispărut din cauza cretiniei managementului, nu faci bişniţă cu maşină de teren, care va fi concurată de mărci mai bune şi mai ieftine, i-a lipsit asocierea cu un constructor auto important. Aceiaşi logica a desfiinţat uzina de camioane Braşov, cea de autobuze Bucureşti. Cât de necesară era Uzina de Tractoare Braşov, nu mai este, dar au început pe platforma industrială de la Braşov să se construiască tractoare chinezeşti. Imbecilitatea sindicală  a desfiinţat Semănătoarea, avem nevoie de maşini agricole şi le importăm!

Marea privatizare a realizat-o paradoxal o guvernare de stânga, guvernul Năstase, una din privatizările care a lăsat probleme este a Petrom, dar nu mai revin. Când eram copil eram asfixiat cu proletcultisme unde abundau cetăţile de foc de la Reşiţa sau Hunedoara. Acum ele au devenit relicve ale trecutului industrial, dar asta se întâmplă şi în SUA. Acum Victor Ponta trebuie să facă faţă aceleiaşi dileme din '90. Sunt privatizări întârziate cum este Oltchim, sau privatizări proaste cum este cu Mehel (nu Mecel!). Îmi vine să râd când citesc prostiile unui ziarist partizan cum este Dan Tapalagă referitor la economia care duduia în vremurile lui Boc. Boc a întârziat nepermis privatizarea şi curăţirea Oltchim de căpuşele pedeliste şi MRU s-a trezit cu ultimatumuri de la FMI pe care nu a avut timp să le rezolve. Să sperăm că ameninţările Arcelor Mittal sunt doar şantaje. Cât despre Renault mi-e greu să cred că vor renunţa la cea mai bună afacere făcută cu Dacia, care este unul din exemplele că România  este competitivă industrial.

Sunt şi decizii strategice, cum a fost cu fabrica de combustibil nuclear de la Mioveni. Putea să se renunţe, nu s-a renunţat şi combustibilul nuclear este de cea mai bună calitate! Cred că s-a greşit cu Zirconiu de la Giurgiu, puteam avea azi ţevi şi alte repere din zirconiu românesc, importăm din Suedia. Fabrica de Apă Grea este şi ea o problemă de strategie industrială, se pare că la Turnu Severin s-au făcut multe decizii discutabile şi chestiuni cu iz penal, dar cred că a renunţa complet la ea poate fi o eroare.
  
Criza economică pune în dificultate multe din industriile româneşti. şi problema reindustrializării României este o chestiune dificilă.   Pentru asta ar trebui   consultaţi experţi industriali şi economişti români!!! Ei cred că ar decide care sunt soluţiile viabile industriale româneşti. Avem acum destui experţi şi manageri adevăraţi către să sfătuiască România ce tehnologii merită să fie susţinute şi că micile intreprinderi sunt esenţiale pentru viitorul economic al României. Citesc şi am mari frustrări când jurnalişti cu nostalgii comuniste se lamentează că în Piteşti s-au distrus şi au dispărut industrii. Da, au dispărut CATC care polua făcând  produse de cauciuc, Textila nu mai e, a dispărut fabrica de bere şi cele două de pâine. În schimb prosperă fabricile   care fac componente pentru industria auto cum sunt germanii de la Lisa Daxlmaier, Lear, etc. În jurul Mioveniului duduie mici intreprinderi specializate. 

Nostalgicii spun prostii şi sunt anacronici.
Industriile viitorului trebuie să fie viabile să producă lucruri vandabile, cum este energia, aici sunt şi eu subiectiv!
Iar industriile pe care logica economică le declară anacronice vor dispărea, vrem nu vrem!

duminică, 14 aprilie 2013

Însemnări de primăvară




















A venit în fine primăvara, cu vreme frumoasă şi schimbătoare, ieri era cald ca vara, azi am ieşit iar în tricou.

A venit primăvara şi vechile năravuri iernatice au rămas. Un eveniment trist pe scena internaţională avut ecouri şi în România. A murit Margaret Thatcher, ultima doamnă prim ministru care a dat sens numelui patriei sale de mare, a Marii Britanii.
S-au exprimat şi politicienii români şi uite că Sever Voinescu când nu se ocupă de lucruri intelectuale, ci de cele politice reuşeşte să nu fie la locul lui. Deci, Victor Ponta face o reverenţă un faţa acestui personaj ilustru  şi remarcă faptul că informaţiile despre Doamna de Fier le-a primit de la Tony Blair, remarcând că nu sunt din aceeaşi familie politică. Asta îi prilejuieşte stupizenii lui Voinescu, păi de unde să aibă o mai bună opinie despre un politician britanic decât de la alt important politician britanic, Blair, care a fost şi este un mare prieten al românilor, chiar dacă este laburist şi asta-l indispune pe Voinescu. Celălalt lider al USL, Crin Antonescu remarcă faptul că a devenit student în 1979, când Maggie Thatcher a devenit prima oară prim ministru al Marii Britanii. Voinescu face caz de acest lucru şi remarcă despre domnul Antonescu că este un repetent nenorocit, care a făcut 6 ani de facultate, fiind şi caustic la anticomunismul repetentului! Păi o fi devenit anticomunist pentru îl lăsau mereu repetent şi d'aia ura comunismul!

Culmea că acelaşi Sever Voinescu scrie un frumos şi reuşit portret al pianistului Dan Grigore în Dilema veche.

În acelaşi hebdomadar citit joi, împreună cu cafeaua Starbucks şi dansul fetiţelor patinatoare de la AFI Center am găsit şi articolul lui Cristian Ghinea. Acesta face nişte precizări foarte pertinente şi potrivite privind atitudinea lui Traian Băsescu la numirea procurorilor şefi ai României. Nu la fel de pertinentă este replica dată lui Florentin Ţuca în legătură cu articolul acestuia despre opiniile lui Ghinea despre Constituţie. Este dimpotrivă, obraznică! Replică faptul că în materiile de studiu de la SNSPA a avut şi Constituţia, deci este în chestiune. De asemenea îl ironizează superior pe Ţuca pentru faptul că acesta se exprimă despre tot felul de lucruri în articolele găzduite în Dilema veche. Cred că oricine este liber să vorbească despre orice, dacă opiniile sale sunt de bun simţ, sau sunt ale unui expert. Când te exprimi ignar şi pamfletar rişti să te faci de râs!

Mi-a plăcut interviul lui Luca Niculescu luat de Mircea Vasilescu. Şi mie îmi place Luca Niculescu şi mă uit la Digi24 şi din acest motiv. Este un tânăr prezentabil, cu alură occidentală prin îmbrăcăminte, gestică, şi aerul ceremonios cu un zâmbet nelipsit. În privinţa invitaţilor săi, mă indispun unii care sunt luaţi pe post de experţi ai politicului, dar aici e chestie de gust!

M-a surprins atitudinea supărată a lui Andrei Pleşu privind înregistrări ale conferinţelor sale publice la care eu şi alţii n-am avea acces altfel decât pe You tube, sau alt mijloc pe net. De fapt Pleşu este supărat de răstălmăcirea într-o revistă a unei din conferinţele sale. Sper ca domnul Andrei Pleşu să nu ajungă precum Sadoveanu din relatarea lui Mircea Maliţa, care avea un o rudă care contabiliza financiar orice ieşire publică scrisă, auită sau filmată a Ceahlăului literaturii române ( am folosit expresia asta la bacalaureatul din 1967!). Sadoveanu, Arghezi, exploatau arghirofil şi fără scrupule regimul de democraţie populară având statut de ciocoi comunişti. Pe de altă parte, Pleşu are dreptate atunci când opiniile sale sunt răstălmăcite, sau trunchiate răuvoitor sau mai simplu prosteşte în mijloace media, inclusiv scrise.

Maria Iordănescu comite o prostie scriind despre iubirea de ţară. Da, doamnă orice copil trebuie educat în spiritului patriotismului fierbinte, care-ţi dă sentimentul apartenenţei la o naţie şi la o patrie! Dacă maturul înregistrează dezamăgiri are tot dreptul, acum cel puţin să plece în altă parte.  Asta este o ultimă soluţie, fiind îndreptăţit să critice ceea ce se întâmplă în ţara lui şi mai ales pe politicienii care decid! Am primit o frumoasă lecţie de la un american, pe care l-am întâlnit la mitingul prilejuit de vizita lui Bill Clinton în România. Tânărul reprezentant al IRI (International Republica Institute) mi-a spus că este virulent critic a lui Clinton în SUA, dar aici în România este preşedintele lui, fiind un patriot american! Ca mulţumire pentru acestea un hoţ l-a uşurat de aparatul foto, probabil şi el fiind patriot român care ţinea să ne facă de căcat şi să dea satisfacţie posterioară doamnei Maria Iordănescu!

Şi o ultimă chestie, Iulian Comanescu scrie pozitiv despre Adrian Sârbu care a fost confirmat ca şef al organizaţie media TV CME. Mie personal  PRO TV, creaţia lui Sârbu nu-mi mai spune astăzi nimic. Mă mai uit la PRO TV dimineaţa la ştiri, că dă starea vremii şi ştiri fără partis pris-uri politice şi mai ales pentru Omul cu Cartea a lui Dan C. Mihăilescu. În rest serialele de tineret, emisiunile populare de divertisment mă scot din sărite şi nu mă interesează. Circul politic mă atrage mai mult, dar nici ăsta excesiv şi trec pe Digi24, să mai văd o dezbatere cât de cât onestă, cu excepţia prezenţei lui Traian Băsescu, un clovn trist şi expirat!    
P.S. Pozele arată un oraş curat, vă promit însă să fac şi nişte poze cu intrarea în blocul meu, duminica, când nu sunt femei de serviciu. Au grijă nesimţiţii care mînâncă fast food să ne orneze cu gunoaie intrarea!

vineri, 12 aprilie 2013

Protestele continuă

Astăzi, 12 aprilie protestele angajaţilor de la Arpechim au continuat. I-am urmărit cum veneau în marş spre piaţă strigând lozinci precum: Petrochimia salvează România! Jos Guvernul! V-am votat ne-aţi fentat!
În piaţă lozincile au continuat, au ţinut circa o oră cât am apucat să mă duc şi întorc din piaţă. Au strigat şi lozinca de anii trecuţi dedicată tuturor oficialilor: Ieşi afara, javră ordinară! pentru prefect.
Am văzut o nouă invenţie a jandarmilor care nu te lăsau să te apropii de protestatari. Oare se lua revolta, era contagioasă?
Situaţia este grea, să vedem care este deznodământul! 








joi, 11 aprilie 2013

România tv şi CV Tudor

Nici mai potrivit acestui post de televiziune!

Să comentezi posibila inculpare a unor torţionari comunişti făcută de IICCMER cu Veceu Tudor! Acest pupincurist al Elenei Ceauşescu, cântăreţ al regimului abject de care am scăpat pe 22 decembrie 1989 este persoana cea mai potrivită să analizeze acest eveniment.
Nu vă este jenă mizerabililor! 
Scuipaţi pe memoria victimelor comunismului!

marți, 9 aprilie 2013

Dileme constituţionale


Am rămas restant cu comentariile mele săptămânale privind dilemele din Dilema veche.

Aş vrea să subliniez că am fost extrem de impresionat de eforturile unei mame dedicate Ana Dragu pentru a face din fiul ei, Dudu un om normal. Dudu suferă de această boală ciudată numită autism. Experienţele mele cu autismul sunt de natură culturală: am văzut Rainman şi am citit articolele publicate de Matei Călinescu despre fiul său american Mathew care a fost autist. Este extraordinar efortul acestor părinţi care vor să facă din copii lor cu tulburări psihice nişte oameni cu comportament normal şi în sprijinul lor ar trebui să ne mobilizăm!

Cristian Ghinea argumentează că ar trebui să mărim subvenţiile pentru activitatea partidelor politice. Scopul dumisale ar fi ca doamna Monica Macovei să poată accede la conducerea PDL. Cred că doamna Macovei nu-i chiar lipsită de mijloace, fiind parlamentar european. Doamna Macovei nu poate deveni lider al unui partid, inclusiv al unuia condus de MRU sau Mihail Neamţu. Ca să fii lider politic trebuie să ai carismă, să fii sprijinit de alţi lideri cu carismă şi nu neapărat să ai bani cu care să cumperi congresiştii unui partid ca să te aleagă. A făcut-o doamna Udrea şi tot a pierdut! Problema cu doamna Macovei este că este lipsită complet de carismă, aflu că-şi mai coafează şi CV-ul, este bine a studiat prin SUA şi n-a luat note chiar proaste. Mi-o imaginez pe doamna Macovei studentă...Dar asta nu-i în chestie cum zicea şi Trahanache...Când văd carisma lui Cristian Preda şi pe a doamnei mă mir ca a luat atât de multe voturi, adică 200!  
Activitatea partidelor este benevolă şi partidele nu trebuie subvenţionate, dacă vor să activeze trebuie să apeleze la donatori, asta depinde tot de carisma liderilor sau puterea ideilor partidului. Donaţiile, cotizaţiile trebuie să fie transparente, iar când se constată că care se comit malversaţii în scopul obţinerii de beneficii materiale obscure, vinovaţii trebuie pedepsiţi. Dacă doar în România ar fi probleme cu  fondurile partidelor, dar uite că în Franţa este un scandal uriaş, în Germania a fost şi sunt alte probleme tot cu fondurile partidelor, nici SUA nu este scutită de astfel de scandaluri. S-a văzut însă din experienţa Obama că banii se pot obţine transparent!

Cel mai important articol aparţine însă avocatului Florin Ţuca. Chiar dacă iniţial, citindu-l am avut impresia că domnul Ţuca bate câmpii exemplificând cu analistul Ion Cristoiu care-i zeflemiseşte pe păreriştii care se pricep la toate! Pentru că este larg cunoscut şi demult că analistul Cristoiu este  un părerist primitiv, anacronic şi simplist.
Subiectul articolului juristului Ţuca îl constituie articolul suficient şi arogant al colegului de revistă ....Cristian Ghinea!!!! Şi eu am avut opinii în răspăr cu opiniile lui Cristian Ghinea, dar analiza lui Florentin Ţuca este mult mai aplicată şi la obiect. Articolul se referă la  opiniile constituţionale ale domnului Ghinea. Concluzia articolului polemic este că domnul Ghinea este complet pe dinafara subiectului, că habar n-are despre ce vorbeşte, că este obtuz, suficient şi arogant! Toate acestea sunt spuse pe un ton elegant şi eufemistic spre deosebire de mine care o zic de-a dreptul! Cristian Ghinea are o agresivitate şi un aplomb care mă pune pe gânduri. Nu contest că sunt idei şi opinii ale domnului Ghinea interesante şi aplicate. Are o experienţă deja privind problemele ţărilor noi apărute după dezmembrărilor statale post-comuniste, în special expertiza privind Republica Moldova. Dar partizanatul său excesiv şi efuziunile specifice vârstei  îl fac să se grăbească şi să scrie lucruri la care ar trebui să reflecteze mai mult! Însă înţelepciunea vine cu vârsta!