sâmbătă, 27 aprilie 2013

Ploieşti, oraşul meu de baştină

Wilfried Lang

Nu aş fi scris aceste rânduri dacă prietenul meu, Radu V. nu m-ar fi sunat să-mi spună să urmăresc Ora Regelui la TVR1. 
Aici Wilfried Lang, un neamţ cu inimă de român evoca România anilor '30 şi în special oraşul meu de baştină şi al lui, se pare, Ploieşti!
Opinia lui Lang este superlativă a acelui oraş pe care el îl ştia şi pe care eu l-am prins în transformările date de comunism.
Mircea Ş. ştie bine de ce este un om simpatic Wilfried Lang! Lang vorbeşte româna literară, cum ne spunea profesorul Simache cu triunghiul limbii literare româneşti, unde în centru se afla inevitabil Ploieştiul, că avea diaconul Coresi o vie la Bucov!
Sunt foarte mândru că sunt ploieştean, aici mi-am făcut şcoala şi m-am definit intelectual. Liceul meu, numit azi Colegiul Naţional I. L. Caragiale, de fapt Petru şi Pavel, aşezat la începutul Bulevardului a fost bombardat şi s-a mutat în localul liceului Comercial de pe Oilor, unde îl găsim şi azi şi unde am fost şi eu elev între 1964-1967. 
Şcoala primară era în fundul curţii mele, la Generală 1, pe C.A. Rosetti, ulterior Jdanov, azi Bobâlna. Săream peste magazie ca să joc fotbal în curtea şcolii cu copaci mari cu un stejar imens. Eu am stat pe strada Costache Conache, poet de începuturi, redenumită de comunişti Babeuf, primul comunist francez, azi Pictor Petre Negulescu! Prin amabilitatea vecinului meu Mihai P. am nişte poze cu casa părintească unde au înflorit pomii. Strada mea se învecinează paralel cu Ana Ipătescu, fostă Petre Cinta, primar ploieştean de la început de secol XX,  pe care se află spitalul Şuler.
Wilfried Lang are dreptate, oraşul meu are câteva monumente demne de admiraţie, care amintesc de perioada de glorie interbelică a oraşului petrolului care era Ploieştiul. 
Au rămas superbele clădiri Art Deco ale Halei Centrale ansamblul unitar cu Catedrala Sfântului Ioan, despărţită de comuniştii printr-un bloc de 9 etaje şi clădirile de mari şi mai mici burghezi interbelici ale bulevardului, cât şi clădirile  frumoase şi impunătoare ale liceelor ploieştene, cu fosta clădire a liceului Petru şi Pavel transformat în Liceul Industrial de Chimie, ulterior liceul A. Toma şi azi Colegiul Naţional  Mihai Viteazul, având corpul dinspre Bulevard refăcut în stil sovietic.
În Ploieşti s-a făcut şcoală bună şi bănuiesc că şi azi se întâmplă acest lucru.
Şi repet, sunt tare mândru că sunt ploieştean!

4 comentarii:

  1. Ce frumos era si este bulevardul cu castani,pe unde plimbam fetele,iar apoi luam o bere la Gradinita.Dar de Muzeul Ceasului-unic in Romania si altele......

    RăspundețiȘtergere
  2. Babeuf, strada ta, la mijloc, Ana Ipătescu (strada pe care am locuit o vreme) și Principatele Unite (pe extreme) dădeau în maidanul zis și La butoaie. Acolo era o dogărie la care lucra, în calitate de muncitor la acea cooperativă meșteșugărească de dogărie, unchiul meu, fost patron la Dogăria La Stoica. Ca fost patron și fost chiabur, nu putea aspira la o fericire mai mare.

    Maidanul avea și un delușor, loc de săniuș comun - iarna și redută de cucerit - vara, când armata Anei Ipătescu se lupta cu trupele strânse sub stindardul Principatelor unite. Babeuf era integrat Principatelor Unite. Arsenalul era modest: praștii, pietre și uneori cataroaie (de mărimea unei jumătăți de cărămizi). Când Principatele Unite veneau la atac cu o zurlie care stătea de fapt pe Bobâlna (pe atunci, Jdanov), noi cei de pe Ana Ipătescu eram puși pe fuga cea sănătoasă.

    În căsuța voastră jucam șah, schimbam rezolvări la problemele din Gazeta matematică (deși la licee rivale) și, cam ultim aamintire, jucam whist sau 66 în vara în care ți-ai rupt piciorul la fotbal în Regie (parcă eram anul III spre IV).

    Despre Ploiești în general: Mândru de bulevard, Trăiască Radu Stanian, de Hale și Catedrală. Adaug Monumentul Vânătorilor de Munte, la care puneam conțiincios flori, ca pionieri, la 9 mai, și Statua Libertății. Dar, în rest, sunt necăjit că un oraș prin care a curs atâta bănet din aurul negru, nu s-a ales cu mult mai multe monumente, mai multe clădiri somptuoase, care să-i dea ceva mai multă personalitate. Îi lipsește o înălțime, chiar mai multe.

    Laurențiu Orășanu

    RăspundețiȘtergere
  3. ...si ca sa completez istoria strazii noastre Bobalna, inainte de C A Rosetti s-a numit Gradinari.....("noastre" pentru mine, Laurentiu si multe, multe alte fete....sic!)
    Florin Copoiu

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnul Lang e ... mai ploiestean decit Joe ! Este poate cel mai roman dintre nemti, vorbeste perfect romaneste, si-a trait adolescenta, tineretea la Ploiesti, tatal sau fiind ceva sef la ASTRA, a fost soldat german in razboi dar a mai trait citiva ani apoi in Romania. Pina la pensionare a fost petrolist la Shell. Locuieste intr-un satuc , linga un cimitir unde se ingrijeste personal de mormintele unui pluton de adolescenti , soldati care in 1945 au oprit citeva zile un batalion american, pina au murit toti ( trebuie sa fie cam generatia lui ). La el am cunoscut pe Marilean Rotaru, Vartan Arachelian, are un studio propriu in casa unde se ocupa de "imaginea" Romaniei. Acolo a fost si Regele Mihai prin 1994, cind au facut un documentar si niste festivitati la 50 de ani de la "Stalingradul din Carpati", asa ca fiecare poate folosi scaunul pe care a stat Regele. Acum 10 ani cind a facut cu doamna Rotaru un documentar ( pentru TVR )despre cei 10 "venituri" din Romania care eram la Duale Hochschule Mosbach, a iesit in lacrimi de la interviul cu Rectorul, careia ii scapase declaratia ca nu-si inchipuie institutia fara "romani" si nu s-a lasat pina n-a bagat reportajul si la SWR3 ( tv regional Baden-Würtemberg )
    Cind iti povesteste despre Romania lui , despre Ploiestiul de pe vremuri, e singura data cind simti ca ai vrea sa fi ... mai batrin, mult mai batrin decit 63 de ani ! Hut ab, Herr Lang !!!

    RăspundețiȘtergere