luni, 29 iulie 2013

Interziceri şi interdicţii


Sâmbătă am avut un impuls să mai scriu ceva, am scris pe blog direct, cum fac obişnuit, dar o eroare de taste bătute greşit mi-a distrus textul complet şi mi-a tăiat tot elanul. 
Încerc să refac, dar am renunţat deja la anumite lucruri. După cum se vede metoda clasică cu pixul pe hârtie, a lui Mirea Cărtărescu este mai sigură! Sau dacă scrii în word mai ai şanse să recuperezi ceva. 
Aşa că am trecut la redactare direct în word!

Dosarul Dilemei vechi mi-a trezit pofta unor opinii aşa că am să le reiau, doar pe unele!

Am trăit timp de 40 de ani într-o ţară plină de interdicţii. Nu vorbesc de cele impuse de părinţi prin cei 7 ani de acasă (reduşi acum la 6!), care fac parte din educaţie, ci de nenumăratele interdicţii ale statului comunist. Erau şi interdicţiile date de şcoală, părul tuns reglementar, cordeluţa fetelor, uniforma şi numărul matricol, care erau normalitatea unei şcoli din acele vremuri, benigne totuşi. Erau interdicţiile pe care le-am resimţit din plin când eram student, acea cretinie de prin 1967 când tinerii studenţi erau abuziv tunşi zero şi de barbă la ordinele miliţiei, sau când în toamna lui 1967 în studenţi dăduse moda unor şepcuţe pe care aceleaşi miliţieni le detestau, le confiscau şi le tăiau.  Sau celebra vorbă a prodecanului Zarea: la mine vii tuns şi vorbeşti cu gura închisă!

În perioada 1975 – 1980 am lucrat cvasi-continuu cu o echipă de experţi americani, culmea că nu mi s-au prea cerut rapoarte privind contactul cu străinii, poate alţii se ocupau de asta, cert este că securitatea avea nevoie de aceste rapoarte pentru a-şi justifica existenţa. Pe de altă parte unul din prietenii mei americani s-a apucat să discute de situaţia politică din România pe care eu i-am prezentat-o cu un alt coleg de serviciu. Norocul meu era că acesta m-a avertizat. Americanul nu pricepea şi pace că informaţiile mele ar fi putut avea repercusiuni asupra mea dacă ajungea la urechile care nu trebuie!
 Interesant este că tentativa mea nereuşită, nu eram bucureştean, de a mă abona la Biblioteca Americană mi-a fost reproşată de securistul instituţiei cu toate că această instituţie era legală în România.
În comunism interdicţiile erau negociabile pentru că nu erau scrise, altele se negociau cum erau cele de circulaţie şi naşul la tren şi au generat şpaga şi mita generalizate. Culmea că drepturile cuprinse în constituţie nu erau respectate şi afirmarea lor publică te ducea în puşcărie.
Asta duce azi la mita şi şpaga de care suferă şi societatea românească şi mai ales justiţia. Este clar că marile vinovăţii se rezolvă prin influenţă, corupţie, iar micile infracţiuni sunt plătite de oamenii obişnuiţi, fără protecţii suspuse. Din acest motiv un criminal care ucide din tupeu şi inconştienţă trei oameni nu face o secundă de puşcărie. Opinia mea este că în domeniul penal trebuie reintrodusă Curtea cu Juri, care responsabilizează social pe cetăţeni, care obligă procurorii să instrumenteze cum trebuie dosarul acuzaţiilor şi elimină presiunea unei decizi eronate de pe judecători. 
În acest mod unul ca Adrian Năstase nu va mai putea să se declare victima justiţiei!

Am citit în aceeaşi revistă un articol foarte bun şi documentat al lui Cristian Ghinea care analizează tentativa Rusie de a crea Uniunea Euro-Asiatică, un fel de uniune europeană a fostelor state componente al URSS. Ghinea nu dă multe şanse acestei UEA din simplul motiv că aici se va impune tot timpul opinia rusească hegemonică, lucru care nu se poate întâmpla în UE.  O fi Germania mare, dar există şi Marea Britanie, Franţa şi Italia şi de abia acum Germania a fost invitată să conducă UE şi Germania se cam codeşte. Ce nu sună bine pretinde Ghinea este că dacă Ucraina este atrasă în mrejele UEA presiunea pe R Moldova ar deveni extrem de puternică. Eu cred că o RM în UE se poate petrece fără Transnistria şi cu un sprijin serios al României.


Am văzut un documentar foarte interesant, se numeşte Gatekeepers şi se referă la Shin Beth, contraspionajul Israelului, responsabil pentru contracararea terorismului în West Bank şi Gaza. De fapt este un interviu luat tuturor şefilor acestui SRI israelian. Unanim, toţi aceşti responsabili spun că în loc de confruntare este preferabilă discuţia cu oricine din organizaţiile palestiniene, care se ocupă de acţiuni teroriste. Impresia pe care o lasă aceşti oameni, care au avut responsabilitatea unor astfel de servicii  este excelentă, pentru că sunt patrioţi şi responsabili şi au văzut consecinţele confruntărilor care doar se escaladează. Nu prea cred că ai noştri le seamănă! Aceşti responsabili  Shin Beth ştiu ce vorbesc! Şi cum spunea unul dintre ei în final, citându-l pe Klausevitz (pronunţat în ivrit Klausevici, cel care-l citează spune, ironic, că încă nu s-a dovedit originea lui evreiască) spune că Israelul va câştiga toate bătăliile, dar va pierde războiul!

vineri, 19 iulie 2013

Criticilor mei

Am avut un schimb de replici cu mai mulţi prieteni ai mei şi ai blogului meu.
Faptul că am opinii privind anumite realităţi de azi, pe unii dintre ei nu-i prea conving, şi nu-i nici scopul meu!
Unii încearcă să personalizeze acuzator, adică tu ce făceai în vremurile alea crunte? 
Păi făceam acelaşi lucru ca şi ei adică supravieţuiam!

Micile mele bucurii erau lectura pe fond de Europa Liberă, cineva spunea că securiştii ştiau că se auzea de la colţul străzii blocului în care stăteam. De acolo am aflat că a avut loc accidentul de Cernobîl, pe care l-am văzut pe aparatele de la reactorul TRIGA pe 2 mai 1986, pe la 4 d.a. Am fost printre puţinii români care au constatat ce înseamnă consecinţele unui accident nuclear şi am cheltuit atunci mult timp la telefon să-mi avertizez prietenii şi cunoştinţele. 
Despre lectură, se găseau cărţi şi pe vremea aia, aşa am citit toată sau aproape toată opera lui Fernand Braudel. Aşa am descoperit că istoria poate arăta altfel, decât cu personalităţi, duci, regi, principi excepţionali, ci şi cu burghezi şi negustori la fel de străluciţi, era de fapt istoria burgheziei occidentale care la noi a sosit prea târziu, a fost distrusă de comunism şi acum nu mai avem elite, doar nişte gherţoi manelişti, pupeze şi fufe care pozează în high life!
Alte bucurii mărunte erau jocul de bridge, mersul la mare, înlocuitorul nostru, nechezolul de Occident, mersul pe munte şi pescuitul. Prietenul Ilie P. mi-a revelat Delta şi am devenit un dependent de ea, până după 1990, când altele erau priorităţile.

Eram un revoltat, dar la fel ca toţi românii în bancul în care se pişau în Piaţa CC PCR, dar în pantaloni!
În nicio opinie exprimată despre trecut nu am vrut să mă prezint ca vreun erou, vreun rezistent anticomunist. Au fost alţii şi au suportat consecinţele! Unii mi-au reproşat că m-am făcut membru de partid, asta este, am fost şi eu am fost şi eu oportunist şi mi-e jenă de asta! 
Din păcate, pentru mine, oportunismul nu mi-a folosit, de fapt nu am avut niciun avantaj. 
Iată că s-a petrecut  norocul dumnezeiesc din decembrie 1989, când a fost cu adevărat o Revoluţie şi-i dispreţuiesc pe cei care cred altfel, aşa mi s-a dat ocazia să mă revanşez şi să călătoresc cu trenul prin toată Europa! Am văzut astfel cam toate galeriile de artă din Europa, îi provoc pe amici la un pariu, care să-mi spună o galerie importantă de artă pe care nu am vizitat-o. Ăsta este hobbyul meu să văd locurile frumoase pe care civilizaţia europeană le-a dăruit oamenilor! Am avut bafta să văd şi locuri interesante din SUA  şi Canada, în interes de serviciu şi nu-mi pare rău! Acolo n-am fost cu trenul, trebuie să iei avionul!

Mi se reproşează că am curajul să contrazic pe unii care sunt vedete ale actualităţii intelectuale.

De exemplu, nu am cum să mă măsor cu Andrei Pleu în materie de îngeri, de parabole cristice, de dogmatică şi filosofie! Pur şi simplu pentru asta îţi trebuie o anumită pregătire pe care nu o am, sunt doar un iubitor de cultură!

Însă în materie de realitate românească pot da şi eu lecţii, viaţa mi-a dat ceva experienţă. 

În politică l-am contrazis pe un şef de partid, care a trebuit ulterior să-mi dea dreptate, realitatea a corespuns aşteptărilor mele.

L-am completat pe un prim ministru care ne povestea cum bunică'su se declara fericit când a venit De Gaulle, că se pot face afaceri, din nou,  că or să vină americanii, la care i-am replicat că după un an s-a îndeplinit profeţia bunicului, a venit şi Nixon în România! 

Aşa că n-am probleme să mă contrez cu idolii forului! Fie că au studiat sau nu comunismul, unii l-au trăit altfel, n-au trebuit să facă cozi animalice ca să facă rost de mâncare, să suporte friguri polare şi să citească romane de Robert Ludlum la lumina lanternei!

Internetul a democratizat comunicarea, într-adevăr pe vremea dictaturii comuniste, intelectualii literaţi erau sufletul poporului, ei puteau şi aveau mijloace de exprimare adecvate, pe care noi nu le posedam. Acum sunt şi ei oameni şi doar literaţi. Am putut să constata că sunt destui scriitori contemporani, plini de vanităţi, orgolii neacoperite de moralitate şi cu micimi sufleteşti care te înfioară. De fapt exemplul unora din marile personalităţi culturale interbelice este extrem de trist, au fost pe rând carlişti, legionari, antonescieni şi au virat spre comunism, fără niciun scrupul.

Şi eu mă întristez când memoria lui Conu' Alecu Paleologu este murdărită, am avut onoarea amiciţiei sale şi asta m-a făcut să mă simt superior, pentru că adevăratele personalităţi iradiază bunăvoinţă!

Aşa că dragii mei, atunci când unii dintre intelectualii contemporani cu noi se exprimă şi greşesc, cred că este de bun simţ să reacţionezi!
Eu am făcut-o întotdeauna civilizat, îmi repugnă înjurătura şi calomnia.

Experienţa de viaţă îmi dă dreptul şi mă obligă să reacţionez.


joi, 18 iulie 2013

Dilema morală

Articolul domnului Pleşu din Dilema veche, nr. 492 ne pune în faţa unor opţiuni.
Ce ne propune domnul Pleşu?
Să alegem între Adrian Păunescu  şi Corneliu Vadim Tudor. Ce să alegem? 
Între autorul celui mai deşănţat şi imoral cult al lui Ceauşescu: Trăiască Ceauşescu, trăiască tricolorul/ Măria sa Poporul şi un versificator de duzină cu pusee antisemite şi justificator al dărâmării locaşurilor de cult.
Mulţi adolescenţi de atunci îi erau nostalgic recunoscători lui Păunescu. Le oferea o versiune folk-pop-rock a lui Ceauşescu, nu cea de toate zilele, cu cozi nesfârşite la takimuri, teve de două ore cu geniul Carpaţilor, întuneric şi frig în case.
Vadim - veceu scria la Săptămâna, aclamând cretin şi imbecil pe Ceauşescu şi înjurând oculta iudeo-masonică.

Postdecembrist Adrian Păunescu s-a confesat de porc şi imoral şi a făcut politică de stânga.

CV Tudor a fost mai practic, a fondat un partid politic de mare succes în primii ani post-decembrişti, cu un nume care jigneşte pe toţi românii patrioţi şi de bună credinţă. Era expresia ticăloasă a securităţii care a făcut rău şi face rău prin dosarele ei cu care au mânjit memoria unora din oamenii pe care i-a chinuit.
Acum este dat afară de acoliţi din politichie, este anacronic. 

Pleşu se mai războieşte cu adversari care i-au detectat şi lui inconsecvenţele sale morale. Nu poţi fi moralist când ai pactizat cu toţi, ai fost cu Iliescu, cu Constantinescu şi ăl mai neinspirat cu Băsescu!  
Eu cred că în pofida unor partizanate Doamna Hossu Longin a făcut bine cu Memorialul durerii, chiar dacă bate câmpii cu infractorul Adrian Năstase!
Cât despre Ilieşiu, aici este la fel de nedrept când se referă la el, aşa prezumţios, dând cu mizerii şi în imbecilităţile june ale lui Ponta, dar neavând curaj să-l împroaşte pe Crin Antonescu, obiectul calomniilor presei aservite. Dar şi Ilieşiu nu scapă ocazia de a debita stupizenii la adresa lui Alexandru Paleologu!
Însă mai  comic este Volodia, ideologul resentimentar.
Nu mai este în stare să facă analize pertinente asupra comunismului autohton, s-a cantonat în politicile actualităţii şi face un partizanat care nu poate decât să ne umple de greaţă.
El reaminteşte ţâfnos de cum a fost trimis la plimbare de la IICMMER instituţiile reunite prostesc de către Boc ale studiului crimelor comunismului de unde sugea diverse avamntaje, hoteluri de lux, diurne şi alte d'alde d'astea.

El ne propune acum liste de personalităţi la care să aderăm.

Din ele lipsesc, semnificativ, marii disidenţi ai apusului comunismului românesc! Păi Doamna Doina Cornea, sau Mircea Dinescu  îl detestă pe Băsescu. Ce să mai zicem de marele opozant din anii '70 al lui Ceauşescu, Paul Goma.

Securitatea îl făcea pe Paul Goma evreu, pe ta'su îl chema Efrem, de unde Efremovici Goma şi culmea soţia sa este evreică. Dar Goma are curajul să scrie de lucruri care nu se fac, bucuria evreilor, coreligionarii autohtoni ai tatălui marelui ideolog resentimentar de dreapta, chiar dacă tatăl îl botezase la buletin Vladimir! Evreii  din Basarabia sunt fericiţi când aceasta este ocupată de bolşevici în iunie 1940 şi fug cu ei când revin românii în iunie 1941. Deci putem spune, exclus Goma!
Aşa că Volodia ne oferă altă listă. Cu alde Baconschi, românizat la nume faţă de ta'su,  jalnic poet proletcultist, ulterior cu curaj în fata dictaturii. Teodor Baconschi a fost un onorabil teolog, precar ambasador, penibil ministru de externe. Cu Stanomir, pus de Volodia şi la IICMMER, jurist insipid, literat fără operă şi mare băsist, asta-i marea sa calitate!
Cred că abuziv îi anexează pe Cărtărescu, mare scriitor, dar teribil de dezorientat în actualitate, sau chiar pe Pleşu care nu cred este confortabil cu amiciţia lui Volodia.
Ăilalţi sunt clar oamenii răi,  ăia care spun adevărul despre ce s-a întâmplat în România în perioada 2009-2012.

Şi uite aşa trăim în dileme morale, chiar dacă unii dintre dilematici sunt rău de tot imorali!

Pe toţi aceşti moralişti ar trebui însă să-i macine dilema că niciunul din marii criminali ai securităţii nu a fost pedepsit, au murit liniştit în patul lor, fără ca justiţia noastră să nu fie în stare să se pronunţe!

Memoria

Am citit cu mult interes articolul lui Andrei Pleşu din Dilema veche nr. 492 privind memoria selectivă a comunismului. Şi nu pot să-i dau decât dreptate privind confuzia ce o trezesc mărturiile contemporanilor privind comunismul.
Nu este îndeajuns de mult să mulţumim iniţiativei excepţionale a soţilor Ana Blandiana şi Romulus Rusan de a transforma închisoarea de la Sighet într-un memento a crimelor comunismului. Acest proiect este o mândrie a României şi a Ardealului de Nord. Însă acest important muzeu are un dezavantaj, este mult prea îndepărtat de capitala României şi se ajunge destul de dificil acolo. Rămân în Muntenia  Râmnicul Sărat, unde se pare că este avansată iniţiativa unui muzeu similar, dar mai avem de aşteptat pentru transformarea în muzeu a închisorii din Piteşti, locul celui mai sinistru experiment carceral românesc, şi strict în proximitatea Bucureştiul este Jilava, care ar trebui transformată în muzeu al crimelor comunismului, renunţându-se la puşcăria existentă, cum rămân în Transilvania Aiud şi Gherla, ca alte memoriale ale crimelor comunismului.
Toate aceste locuri sunt din vremea obsedantului deceniu, care a ţinut cam 15 ani, a perioadei dictatorului Gheorghiu Dej.
În afara puşcăriei viaţa nu era cu nimic mai bună, pâinea era pe cartelă, plăteam din greu URSS datoria şi vina de a-i fi atacat ca să ne recuperăm Basarabia, dar să şi acţionăm împreună cu armata hitleristă în aventura descreierată a cuceririi nemărginirii.
Iluzia că putem coabita cu comunismul apărută în special după discursul lui Ceauşescu din 21 august 1968, n-a ţinut mult, comunismul doctrinar, resentimentar şi obtuz a revenit după Tezele in iulie 1971.
Am trăit doar satisfacţia că simboluri ale mândrei naţionale au revenit, că-i puteam citi şi studia pe clasicii interzişi că aveam acces la poezia şi opera lui Lucian Blaga.
Şi nu după mult timp pe la începutul anilor '80 memoria lipsurilor cronice a anilor de după război s-a manifestat din plin.
Oamenii reţin însă ce le este convenabil. Unii erau tineri chiar în plin ani '50, când represiunea comunistă avea accentele cele mai sinistre şi când poeţi şi scriitori fără conştiinţă şi preamăreau duşmanul bolşevic de la răsărit şi comunismul patibular autohton. Eu am prins la începutul maturităţii (congener fiind cu Andrei Pleşu) singura perioadă relaxată a comunismului românesc, din a doua parte a anilor '60, terminată rapid în 1971.
Alţii probabil erau tineri şi plin de iluzii chiar în vremea cozilor la tacâmurile "fraţii Petreuş" din anii '80! Nu poţi echivala elanurile şi iluziile tinereşti, primele iubiri cu realitatea hâdă a finalului ceauşist!
De aceea este necesar ca să ne reamintim adevărul acelei perioade nefaste.
Şi stau în dilemă, pentru că, după evaluări deziluzionate Andrei Pleşu ne readuce la realitatea cotidiană. 
Care este adevăratul Traian Băsescu, cel care a citit în Parlament documentul de condamnarea comunismului,  sau cel care aprecia ca reuşiţi primii 10 ani de domnie ai lui Ceauşescu?

Probabil era mai bine să nu ne arunce în faţă ligheanul cu apă rece al realităţilor de azi!

vineri, 12 iulie 2013

Jurnal cu Manolescu, Cărtărescu şi altele

Am citit în regim de urgenţă editorialul lui Nicolae Manolescu din România Literară de azi 12 iulie 2013, despre Mircea Cărtărescu.
Nicolae Manolescu se declară solidar cu Mircea Cărtărescu în faţa denigratorilor scriitorului, cel mai important al momentului cum declară domnia sa.
Cele mai virulente şi netrebnice vin de la literaţi de doi bani, grafomani de meserie care-l acuză pe Cărtărescu de tratament preferenţial din parte ICR şi a lui Patapievici. Aici este crunta prostie a defăimătorilor, păi ICR asta trebuie să facă, să susţină cultura de excelenţă! 
Eu am fost şi sunt mult mai rezervat atunci când adevăraţi grafomani, nulităţi pline de ifose, care uzurpau titlul de poeţi au fost traduşi de ICR.
Nicolae Manolescu este şi unul din cei care l-au promovat şi sprijinit pe Mircea Cărtărescu în evoluţia sa literară şi o vorbă bună şi simţită din partea celui mai important critic literar postbelic contează!
Mircea Cărtărescu este cel mai citit scriitor român al momentului, în concurenţă cu popularii istorici Lucian Boia şi mereu tânărul Neagu Djuvara.
În această calitate, inclusiv ca mentor al Cenaclului de Luni, unde a debutat Cărtărescu, Manolescu îşi permite să-i atragă atenţia asupra unor derapaje.
El remarcă egocentrismul şi vanităţile scriitorului care îl fac foarte sensibil la critici, direcţionate însă aproape în exclusivitate asupra publicisticii sale de ziar şi nu pentru opera literară.
Nicolae Manolescu şi-a dorit la începutul anilor '90 să fie un nou Maiorescu, un mare critic literar şi un important om politic. Nu a reuşit şi o recunoaşte el însuşi!
Mircea Cărtărescu şi-o fi imaginat că pe lângă calitatea de scriitor poate deveni şi un mare ziarist, ca Eminescu! Nu a reuşit şi nu vrea s-o recunoască! 
El însuşi a mărturisit că şi-a început activitatea de editorialist pentru bani. Şi Jurnalul Naţional şi Evenimentul Zilei îi plăteau frumos contribuţiile sale.
Părerea mea este că atunci când a scris pentru Evenimentul Zilei a devenit excesiv de partizan şi au iritat atitudinile sale. El însuşi recunoaşte cu o doză de cinism în jurnalul Zen că susţinea un dictator!
Aşa că, elegant, Nicolae Manolescu îi reproşează că bate câmpii când îşi declară exilul în literele româneşti.
Cărtărescu nu ar fi un caz izolat de exilat fizic din propria ţară. La fel este şi Michel Houellebecq, cel mai vândut romancier francez, care locuieşte în Irlanda, aşa că Mircea Cărtărescu poate să se retragă în Grecia, este mai ieftin şi mai sănătos decât în Germania pe care o tot invocă nostalgic!

În comentariul său de aseară Emil Hurezeanu nu scapă prilejul să fie acid cu părerile lui Băsescu în chestiunea nucleară. Da, spune el chinezii sunt bogaţi, au uraniu îmbogăţit, noi suntem mai săraci avem doar uraniu natural! Dar bate şi el câmpii cu unităţile 2-3!!!!!! Dar nu uită să-i reamintească lui Băsescu despre faptul că acelaşi lucru solicita şi prim-ministrul Boc la o vizită guvernamentală chineză! Atunci nu era vorba de tehnologie chineză? Ce să-i faci, când discuţi despre anumite domenii, foarte speciale, te mai şi informezi, nu-ţi dai doar cu părerea şi faci filosofie!

Iată că prim-ministrul Franţei, Jean-Marc Ayrault face o vizită în România. Şi-l vizitează întâi pe preşedintele Băsescu. Nu fusese aranjată, dar probabil ca s-a convenit ca să mai aibă şi Băsescu cu cine-şi exersa frumoasa sa engleză de portul Constanţa! Au discutat eterna problemă a ultimilor ani, ce facem cu ţiganii? Noroc că nu au discutat şi problema cu tehnologiile nucleare. În foaia de parcurs al parteneriatului francez se stipula inclusiv o viitoare centrală franţuzească EPR Areva, este din aia cu uraniu îmbogăţit cum au bogătanii chinezi în construcţie!
Ayrault a avut parte de primire oficială cu gardă de onoare la Ponta, sunt ambii prim-miniştri şi s-au focalizat pe chestiuni economice, n-au evitat problema ţiganilor, dar la gazele de şist, interzise de Franţa Ponta nu a mai vrut traducere. Franţa scoate din nuclear  80% electricitate iar gaze aduce din Marea Nordului cât îi trebuie. Franţa are aici cel mai strălucit proiect industrial românesc, automobilul Dacia, aşa că ambii demnitari vizitează centrul de cercetări de la Titu (este pe locul fostei cazărmi unde am făcut armata!) 

Franţa a inventat România în secolul XIX, poate ca să contrabalanseze puterea Germaniei în zonă, Napoleon al treilea este fondatorul României moderne şi îi datoră recunoştinţa noastră ca şi francezilor care au o afinitate pentru noi. Să sperăm că se vor mai concretiza şi alte proiecte!

joi, 11 iulie 2013

Jurnal politic de miercuri 10 iulie

De când m-am întors din vacanţa grecească mă uit foarte puţin la tv la canalele de ştiri. Exemplul elen  cu n-şpe greci care se certau dimineaţa m-a cam pus pe gânduri!
Aşa că întrebat de amici cum comentez ce a mai spus icsulescu sau igreculescu îmi mărturisesc neştiinţa!

Dar m-au enervat nişte tembelisme care mă fac să mă apuc să fac şi eu pe păreristul. 

Nu l-am urmărit pe Băsescu dezlănţuit la digi24, cu musca pe căciulă, după publicarea datelor privind populaţia României la referendumul de suspendare de anul trecut.
Însă o discuţie reluată ulterior m-a scos din sărite!
Băsescu, supărat şi ciudos pe vizita lui Ponta s-a luat de el că de ce a promovat în China proiectul unităţilor 3-4 Cernavodă, că nu avem cu chinezii aceeaşi tehnologie. Că la Băsescu n-ai ce-i cere şi mai ales şi când este orbit de furie, neştiinţa şi prostia se manifestă plenar!  Dar că  Dan Şova, ministrul care se ocupă de promovarea proiectului este mult mai grav! China are la Quinshai 6 unităţi CANDU!
Băsescu bate câmpii şi Şova habar n-are!
Pentru ştiinţa şi nivelul de înţelegere al subinginerului Băsescu (cam asta echivalează studiile lui!) să ne înţelegem, nu-i neapărat necesar să ai aceeaşi tehnologie ca să intri într-un proiect energetic. 
Tehnologia CANDU este dezvoltată în Europa doar de România, iar consorţiul iniţial era format din companii de energie europene care nu operează CANDU, operăm noi românii, pe ei îi interesa să producă energie electrică.

Un moment important s-a petrecut la Moscova cu vizita lui Titus Corlăţean ministrul nostru de externe. Legat de acest context am citit şi două interviuri luate a doi importanţi lideri politici din Republica Moldova, Vlad Filat, fost prim-ministru  şi Iurie Leancă actual prim-ministru al acestei ţări.
Vlad Filat m-a dezamăgit total, nu degeaba îl acuză Ghimpu de toate relele. Este şi foarte vinovat pentru torpilarea alianţei pentru reformă care avea ca obiectiv candidatura RM la UE. Părerea mea că tipul este separatist şi nerealist. Nu văd cum va intra Basarabia împreună cu Transnistria rusească în UE? 
Pe de altă parte Iurie Leancă a făcut prima sa vizită oficială în România care spune ceva!
Îmi doresc din tot sufletul acceptarea candidaturii RM la UE şi semnarea protocolului de la Vilnius ca o primă etapă! Revenind la vizita lui Corlăţean la Moscova am citit comentariul lui Cristian Câmpeanu. Este un jurnalist detestabil, dar în acest comentariu este extrem de reţinut, probabil că discuţia avută cu Răzvan Mihai Ungureanu l-a făcut mai prudent. Se pare că ruşii sunt interesaţi în resetarea relaţiilor româno-ruse. Primirea lui Corlăţean a fost peste aşteptări şi ministrul nostru de externe a susţinut interesele RM ca stat suveran, lucru pe care îl înţelege altfel Rusia prin prisma Transnistriei şi faptul că sistemele antirachetă nu sunt împotriva Rusiei. Cred că o relaţie normală cu Rusia va fi benefică pentru România.

Am citit, ca de obicei, ce scrie Tismăneanu. Într-unul din articole  îi face un portret foarte acid lui Ponta. Nu că nu l-ar merita Ponta, dar după aceea Tismăneanu deraiază când începe să bolşevizeze împotriva stângii. Şi apoi nu scapă ocazia să-i tragă o limbă pe buci şi între ele lui Traian Băsescu. în alt articol. 
Are o neruşinare şi un tupeu care mă scoate din sărite!
Dacă s-ar ocupa de istoria comunismului românesc ar fi în regulă!
Dar faptul că a plecat fără probleme din România ca politruc cu paşaport, fără riscuri şi repercusiuni  pentru familie, că a revenit ca stângist anticomunist n-aş comenta, dar că acum ţine prelegeri de dreapta mă scoate din sărite! Este personajul cel mai mizerabil şi mai jegos pe care l-am întâlnit în presa românească! Şi mai scârbos este atunci când devoalat ca trompetă de partid şi encomiast ceauşist o dă cu antisemitismul!

Este un fel de I.Ludo al prezentului, ar trebui să fie un nou Şafran, un coreligionar, ca să-l pună la punct!

duminică, 7 iulie 2013

Grafomanii

Am obiceiul să mă informez pe net, aşa că principalele ziare la accesez mai tot timpul. Citesc şi cotidianul.ro şi evz, România Liberă, sau Adevărul.
Aici mă interesează opiniile lui Nicolae Manolescu şi ale lui Andrei Pleşu. Câteodată mai postez şi eu pe forum. Mă uit pe aceste forumuri să găsesc câte o replică inteligentă. Şi aşa am citit opinia lui Manolescu despre cartea lui Umberto Eco, Cimitirul din Praga.  Romanul este o apocrifă inteligentă despre conspiraţionismul iudeo-masonic şi Manolescu spune asta în răspărul unor opinii pe care le polemizează.
Ei bine forumul de la Adevărul este ocupat de nişte grafomani, pseudoliteraţi care se ceartă între ei, când nu încearcă să fie penibili, ironizându-l, înjurându-l pe don Niki! Am reacţionat revoltat şi am primit nişte reacţii aprobatoare, dar şi una în care cică-mi fac autocritica, de la evident unul dintre grafomanii care se  ascunde sub un pseudonim! Aşa-mi trebuie! Când te bagi în troacă te mănâncă porcii!
Tismăneanu, cea mai curată voce a dreptei (hăhăhă...) cădelniţează în Evenimentul Zilei. Nu scapă ocazia să mai bruftuluiască pe nemernicii de pe unde a fost el şef, să blesteme useleul şi să se laude cu ce a mai făcut. Dar specialitatea lui Volodea este să se intromisioneze în gloria unor incontestabili intelectuali români. Face apel mai ales la Cărtărescu, care-i supărat pe actualii guvernanţi. Treaba lui, pe Cărtărescu îl judeci după opera literară!

Ce treabă are domnul Tismăneanu cu gloria literară  a lui Cărtărescu şi a altora?

Ce-i de făcut cu Basarabia?

Recunosc că opiniile mele sunt determinate de articolul lui Cristian Ghinea din Dilema veche. Ca de obicei, atunci când scrie despre problematica basarabeană, a Republicii Moldova şi a Transnistriei, Ghinea pune accentele exacte!
Pentru mine ca şi pentru destui alţii rămâne o enigmă cum s-au emancipat republicile baltice şi cum Basarabia continuă să stea într-o zonă incertă. Şi dacă te uiţi câţi rusofoni erau în aceste republici baltice, mai mulţi decât în Republica Moldova începi să te miri că sentimentul naţional este încă o problemă în Basarabia.
Mă întreb dacă nu cumva şi România constituie o problemă pentru basarabeni.  Ea acţionează ca un magnet pentru cei convinşi să sunt români, şi micşorează masa critică a patrioţilor români basarabeni. Problema majoră a Basarabiei este darul otrăvit făcut de Stalin în 1940, 1944, adăugarea la teritoriul istoric al Basarabiei şi a Transnistriei, başca hărtănirea şi cedarea sudului şi nordului către Ucraina. Transnistria este un teritoriu care nu a aparţinut niciodată istoric României, doar Ion Antonescu îl anexase, momit de nazişti şi nu evocă decât lucruri sinistre din punct de vedere istoric.
Problema în Republica Moldova, azi nu este cea proclamată de patrioţii autohtoni că Basarabia este România. De acest lucru trebuie să se convingă în primul rând liderii basarabeni reformişti europeni. Ei sunt acum minaţi de orgolii care pot să frâneze procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 
Ce putem face noi şi mai ales responsabilii politici români. Să devină neapărat avocaţii Republicii Moldova, în pofida oricăror piedici puse de Rusia şi a altora. Cum a fost posibil ca Ucraina să accepte rolul important de avocat şi lobbist al Poloniei la Uniunea Europeană. Şi aici Cristian Ghinea are dreptate, puţin i-a păsat Poloniei de mofturile şi sensibilităţile ruseşti. Ucraina a trecut peste motivaţiile şi frustrările istorice legate de emanciparea Ucrainei de stăpânirea poloneză. Pentru noi este ca şi cum între Ungaria şi România ar exista relaţii excelente fără umbra frustrărilor legate de Transilvania. Este o lecţie pe care noi trebuie s-o învăţăm, s-o înveţe şi liderii basarabeni care să aibă încredere în România. Degeaba Mihai Ghimpu spune că este român necondiţionat, dacă Vlad Filat sau Mihai Lupu au încă ezitări, România trebuie şi ea să ignore şi să sprijinim hotărât Republica Moldova în procesul de aderare la UE.
Cred că în aceste politici România a greşit şi cercurile naţionaliste. Atitudinea faţă de Basarabia a putut inamicilor şi nehotărâţilor basarabeni ca anexionistă. Scandalul cu teritoriile româneşti anexate de Stalin la Ucraina, Bucovina de nord şi Basarabia de sud nu a fost potrivit, Tratatul cu Ucraina semnat de preşedintele Constantinescu a fost conform realităţilor politice. Avem mult de lucru ca Ucraina să nu ne considere un vecin ostil. Vizitele în Republica Moldova, promisiunile şi atitudinea preşedintelui Băsescu au răcorit doar revanşismul unor compatrioţi şi atât, nu au însemnat paşi direcţi în sprijinirea emancipării Basarabiei de jugul rusesc, care este în continuare ameninţător.  Ceea ce trebuie să facă România este să sprijine Basarabia în procesul de aderare la UE. Atunci iluziile ruseşti vor dispărea şi se poate reseta şi relaţia România Rusia.
Şi la fel ca Ghinea şi eu cred că liderii Republicii Moldova trebuie să ia o hotărâre dramatică, să negocieze cu Rusia şi Ucraina renunţarea la Transnistria. Această provincie este doar un mijloc de şantaj  rusesc la adresa Republicii Moldova. Ar trebui să iniţieze un referendum în această zonă recuperând Tighina şi celelalte teritorii de pe malul drept al Nistrului. Transnistria este o fantomă politică finanţată de buzunarul imperialist moscovit menit să ţină în şah Basarabia, precum Georgia este şantajată cu Abhazia. Opinia mea este că Basarabia nu are nimic de pierdut în privinţa Transnistriei, zonă puternic rusofonă, rai al interlopilor, cerând în schimb respectarea drepturile minoritarilor români din această zonă.


Poate că în acest mod, în sfârşit, Basarabia este România!

vineri, 5 iulie 2013

Mlaştina lui Băsescu

Pere Tanguy, o variantă Van Gogh a lui Goe
Plecat în Grecia, nu am putut avea acces la televiziunea română, doar la Kalabaka era BBC, în rest numai canale greceşti. Este interesant că dimineaţa mai deschideam televizorul şi cam pe toate canalele naţionale vedeam acelaşi lucru. 
Greci şi grecoaice erau strânşi în jurul unei mese şi se apucau să se certe. Subiecte, vezi Doamne cred că aveau! Era ca la noi pe canalele de ştiri. Doar grecii au inventat democraţia şi împreună şi cearta sau polemica. Toate astea se întâmplau dimineaţa, probabil când lumea este ocupată şi doar indivizi ca mine deschideau televizorul, pe deasupra, neînţelegând nimic din cearta lor. Seara era dedicată distracţiei şi altor teme de televizor. 
Adriana s-a declarat fericită că s-a dezintoxicat de televiziune, eu aş mai fi vrut să aflu ceva noutăţi. Doar de la BBC am aflat de scandalul cu Snowden şi cu spionajul american. Azi de dimineaţa aflu că şi Franţa ar avea acelaşi sistem de spionaj dar doar pe Franţa, oare?

Aşa că reîntorcându-mă acasă, inevitabil, am deschis televizorul şi canalele de ştiri. Însă nu mult, mă uit pe PROTV dimineaţa, pentru ceva ştiri şi vreme şi eventual pe Antena 3. Aproape că închid instantaneu când văd cum dau năvală părereiştii!
Evenimentele politice le aflu de pe internet, acolo doar politică se toacă, mai puţin ştiri, de fapt păreri asupra unor evenimente în desfăşurare. 

Săptămâna care a trecut a fost dedicată vizitei efectuate de prim-ministrul Ponta în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi China. Emil Hurezeanu, unul din puţinii analişti politici serioşi ai scenei româneşti şi internaţionale, remarca lipsa oamenilor de afaceri din suita ministerială a lui Victor Ponta. Iar eu întreb cu candoare, care oameni de afaceri? Zona vizitată viza în primul rând energia. Şi cine să vină, alde Buzăianu? Pe Copos îl paşte puşcăria, Becali este deja acolo, iar Ţiriac nu cred că are de propus prin Asia Centrală şi Extremul Orient vreun METRO sau vreun REAL. Cât despre singurul om de energie serios, Patriciu, s-a retras, a vândut kazahilor ROMPETROL şi mai ales are probleme de sănătate de când afacerile detailiste şi jurnaliere s-au făcut praf şi pulbere. Aş că l-a luat pe chelnerul care se pricepe la eoliene şi probabil alţi cam la fel. Afacerile de energie, producţia de electricitate sunt de stat, iar cea mai grea din petrol şi derivate este cam în curtea Guvernului, Oltchim şi pe undeva şi Arpechim!

Preşedintele Băsescu trăieşte într-o anonimitate totală, plimbarea sa la Bruxelles a avut rezultat doar o vizită Berlin s-o sprijine pe Merkel în platforma creştin democrată de măsuri pentru combaterea şomajului tinerilor. În Croaţia nu s-a dus, l-a trimis pe Antonescu, plănuia de fapt să meargă la nunta Robertei A. S-a prins presa şi s-a dat ocupat cu agricultura. A scos şi un plan până în 2030, mă să fie! Cică să-l semneze toate partidele. Ministrul agriculturii, Daniel Constantin a remarcat că programul prezidenţial este inclus în strategia USL, deci probabil să semneze acest plan şi opoziţia, PDL, PPD, UDMR?

Iată că INS, ăla cu statistica şi recensământul populaţiei a dat publicităţii rezultatul numărului cetăţenilor români. Ponta a observat că rezultatul arată că referendumul de anul trecut este valid, lovitura de stat s-a dat cu majoritate de voturi! Băsescu  a sărit în sus, că nu-i aşa că Ponta este iresponsabil. Şi digi24 canalul de ştiri i-a dat posibilitatea să se dezlănţuie, a dat de pământ cu Ponta, vizita în Asia este un eşec,  i-a ameninţat pe toţi, în special pe Ponta şi a dat astfel subiecte de dezbătut la televiziunile păreriste. Guşă la televiziunea personală, Realitatea TV, îmi spune amicul Iulian cu satisfacţie a dat şi el de pământ cu Ponta. 
Să vedem ce impact o să aibă vizita lui Băsescu la Chişinău, deja Voronin - cioroiul pe ruseşte îi urează bun venit beţivului preşedinte român! Dar cu Basarabia voi trata separat! 
Limbajul şi atacurile lui  Băsescu sunt o mlaştină, cum plastic spunea un părerist. 

Băsescu întruchipează eşecul românesc, nu este capabil să mobilizeze pe români pentru un proiect viabil, ştie doar să înjure, să spurce, să scuipe pe adversari. Parcă nici Veceu Tudor nu avea aşa de  dezvoltat acest talent. Şi aşa cred că nu trebuie dat doi bani pe spusele sale, este din ce în ce mai ilegitim, mai inoportun şi anacronic! Şi nu merită să-ţi pierzi timpul cu el. 

Iată că şi eu am picat în această capcană!