Sâmbătă am avut un impuls să mai scriu ceva, am scris pe
blog direct, cum fac obişnuit, dar o eroare de taste bătute greşit mi-a distrus
textul complet şi mi-a tăiat tot elanul.
Încerc să refac, dar am renunţat deja
la anumite lucruri. După cum se vede metoda clasică cu pixul pe hârtie, a lui
Mirea Cărtărescu este mai sigură! Sau dacă scrii în word mai ai şanse să
recuperezi ceva.
Aşa că am trecut la redactare direct în word!
Dosarul Dilemei vechi mi-a trezit pofta unor
opinii aşa că am să le reiau, doar pe unele!
Am trăit timp de 40 de ani într-o ţară plină de
interdicţii. Nu vorbesc de cele impuse de părinţi prin cei 7 ani de acasă
(reduşi acum la 6!), care fac parte din educaţie, ci de nenumăratele
interdicţii ale statului comunist. Erau şi interdicţiile date de şcoală, părul
tuns reglementar, cordeluţa fetelor, uniforma şi numărul matricol, care erau
normalitatea unei şcoli din acele vremuri, benigne totuşi. Erau interdicţiile
pe care le-am resimţit din plin când eram student, acea cretinie de prin 1967
când tinerii studenţi erau abuziv tunşi zero şi de barbă la ordinele miliţiei,
sau când în toamna lui 1967 în studenţi dăduse moda unor şepcuţe pe care
aceleaşi miliţieni le detestau, le confiscau şi le tăiau. Sau celebra vorbă a prodecanului Zarea: la mine vii tuns şi vorbeşti cu gura închisă!
În perioada 1975 – 1980 am lucrat cvasi-continuu cu o
echipă de experţi americani, culmea că nu mi s-au prea cerut rapoarte privind
contactul cu străinii, poate alţii se ocupau de asta, cert este că securitatea
avea nevoie de aceste rapoarte pentru a-şi justifica existenţa. Pe de altă
parte unul din prietenii mei americani s-a apucat să discute de situaţia
politică din România pe care eu i-am prezentat-o cu un alt coleg de serviciu.
Norocul meu era că acesta m-a avertizat. Americanul nu pricepea şi pace că
informaţiile mele ar fi putut avea repercusiuni asupra mea dacă ajungea la
urechile care nu trebuie!
Interesant este că
tentativa mea nereuşită, nu eram bucureştean, de a mă abona la Biblioteca
Americană mi-a fost reproşată de securistul instituţiei cu toate că această
instituţie era legală în România.
În comunism
interdicţiile erau negociabile pentru că nu erau scrise, altele se negociau cum
erau cele de circulaţie şi naşul la tren şi au generat şpaga şi mita
generalizate. Culmea că drepturile cuprinse în constituţie nu erau respectate
şi afirmarea lor publică te ducea în puşcărie.
Asta duce azi la mita şi şpaga de care suferă şi societatea românească şi mai ales justiţia.
Este clar că marile vinovăţii se rezolvă prin influenţă, corupţie, iar micile
infracţiuni sunt plătite de oamenii obişnuiţi, fără protecţii suspuse. Din
acest motiv un criminal care ucide din tupeu şi inconştienţă trei oameni nu
face o secundă de puşcărie. Opinia mea este că în domeniul penal trebuie
reintrodusă Curtea cu Juri, care responsabilizează social pe cetăţeni, care
obligă procurorii să instrumenteze cum trebuie dosarul acuzaţiilor şi elimină
presiunea unei decizi eronate de pe judecători.
În acest mod unul ca Adrian
Năstase nu va mai putea să se declare victima justiţiei!
Am citit în aceeaşi revistă un articol foarte bun şi
documentat al lui Cristian Ghinea care analizează tentativa Rusie de a crea Uniunea
Euro-Asiatică, un fel de uniune europeană a fostelor state componente al URSS.
Ghinea nu dă multe şanse acestei UEA din simplul motiv că aici se va impune tot
timpul opinia rusească hegemonică, lucru care nu se poate întâmpla în UE. O fi Germania mare, dar există şi Marea
Britanie, Franţa şi Italia şi de abia acum Germania a fost invitată să conducă
UE şi Germania se cam codeşte. Ce nu sună bine pretinde Ghinea este că dacă
Ucraina este atrasă în mrejele UEA presiunea pe R Moldova ar deveni extrem de
puternică. Eu cred că o RM în UE se poate petrece fără Transnistria şi cu un
sprijin serios al României.
Am văzut un documentar foarte interesant, se numeşte Gatekeepers şi se referă la Shin Beth, contraspionajul Israelului,
responsabil pentru contracararea terorismului în West Bank şi Gaza. De fapt
este un interviu luat tuturor şefilor acestui SRI israelian. Unanim, toţi
aceşti responsabili spun că în loc de confruntare este preferabilă discuţia cu
oricine din organizaţiile palestiniene, care se ocupă de acţiuni teroriste. Impresia
pe care o lasă aceşti oameni, care au avut responsabilitatea unor astfel de
servicii este excelentă, pentru că sunt
patrioţi şi responsabili şi au văzut consecinţele confruntărilor care doar se
escaladează. Nu prea cred că ai noştri le seamănă! Aceşti responsabili Shin Beth ştiu ce vorbesc! Şi cum spunea unul
dintre ei în final, citându-l pe Klausevitz (pronunţat în ivrit Klausevici, cel
care-l citează spune, ironic, că încă nu s-a dovedit originea lui evreiască)
spune că Israelul va câştiga toate bătăliile, dar va pierde războiul!