O preumblare prin Germania 7 - Pe Valea Neckarului

Neckarul din Neckarelz

Aceasta asta a fost ultima zi de vacanţă la familia Şelariu.

Joi, pe 29 august am luat-o pe Valea Neckarului prin împrejurimile Mosbachului. Am ajuns pe un drumeag exact deasupra Neckarului, unde poţi să faci un grătar şi să admiri Neckarul de la vreo 100 de metri deasupra. Toate castelele pe care le vom vedea, le mai zărisem din mersul trenului şi încercasem să le pozez fără prea mari şanse.

Ecluza şi hidrocentrală pe Neckar

Valea asta a Neckarului este amenajată hidraulic între Heilbronn şi Heidelberg. Sunt ecluze şi mici hidrocentrale la aceste ecluze. Acum 23 de ani, când mergem spre Heidelberg am avut dificultăţi să mă prind la direcţia de curgere, aşa de liniştită era apa. Pe Neckar circulă încontinuu  barje şi şlepuri, că au ce transporta!

Schloss Zwingerberg 

Castelul Zwingerberg

Primul castel pe care-l  vizităm este Zwingenberg. Aflu din prezentarea lui pe internet că este construit de fraţii Hirschorn în secolul al XV-lea.  A ajuns în posesiunea prinţilor de Baden şi este acum locuinţa acestora. 

Noi am parcat maşina cam la un kilometru de castel şi am urcat pe jos până la el.

Aşa că am ajuns la poarta castelul l-am privit pe dinafară.

Aici se organizează festivaluri muzicale şi a unor serbări populare.

 Eberbach

Sf. Ioan Nepomuk

Este un orăşel de pe Valea Neckarului, unde lucrează Nelu, cumnatul lui Mircea. Am făcut o plimbare prin acest oraş admirându-i o frumoasă biserică catolică în piatră roşie numită Sf. Ioan Nepomuk.

Apoi, pe strada principală a oraşului am admirat o simpatică fântână cu figuri umane, unde m-am fotografiat şi apoi am văzut hanul cel mai vechi din oraş.

Am trecut şi pe lângă animalul care-i dă numele oraşului. Eber înseamnă   vierul mistreţ, iar bach este pârâu. Deci oraşul

Han

se numeşte Pârâul mistreţului!

Fântâna cu figuri

Magazin de aur ....vechi

Neckarsteinach/Dilsberg

Cetatea Dilsberg

Ţinta noastră finală era fortăreaţa Dilsberg de pe vârful dealului care străjuieşte valea Neckarului.

Hinterburg

Dar pentru asta am trecut prin Neckargemuend şi şi apoi prin Neckarsteinach. Neckarsteinach ar însemna Piatra din spatele Neckarului.

În acest oraş sunt aşezate mai multe castele pe care le-am pozat în drumul nostru. Cel ruinat, pe care l-am pozat din maşină se numeşte Hinterburg - Castelul din spate. Mai este şi castelul Mittelburg - Castelul de mijloc şi este în spatele meu pozat din vârful fortăreţei Dilsberg.

Mittelburg ...în spate!

Pentru că am fost neglijent, acumulatorul de la aparatul foto s-a  descărcat şi aşa că a trebuit să facă poze Mircea cu smartfonul său HTC, mai bune decât ale mele!!!

Am ajuns la intrarea în cetatea Dilsberg, care este înconjurată de un zid de protecţie. Observ că s-au construit case noi chiar în zidurile vechi ale cetăţii. Intrăm prin sat pe jos şi ajungem la fortăreaţa Dilsberg. Această fortăreaţă care controlează din vârful dealului era folosită ca punct vamal pe această vale. Pare inexpugnabilă, dar a fost cucerită şi de imperialii lui Tilly  şi apoi şi de suedezii lui Gustav Vasa în Războiul de 30 de Ani.

Acum, că tot am vorbit de acest important comandant de oşti, contele Tilly, m-am interesat cine este individul. Culmea că nu este neamţ, cum nici Wallenstein (în cehă - Valdştein), celălalt comandant imperial şi titlu de piesă a lui Schiller  nu era, era ceh. Tilly este din Brabantul Walloon, adică era flamand!

Intrăm în curte fortăreţei eu şi Mircea, Adriana preferă fumatul. Intrarea face 2 Euro. Ne uităm la o fântână adâncă de 46 de metri care le asigurau asediaţilor apa supravieţuirii. Urcăm printr-un turn până sus pentru a ajungea pe marginea superioară a crenelurilor fortăreţei. 

Ca să trecem spre culoarul crenelurilor traversăm un podeţ de lemn, care, probabil, era mobil în vechime şi care-mi dă o senzaţie de neplăcere când mă uit în jos. 

Fac poze cu Mircea şi coborâm înapoi în curtea fortăreţei. Adriana depistează o halbă din ceramică pe care o cumpărăm, face doar 1 Euro! O luăm din nou prin  exteriorul zidurilor cetăţii Dilsberg şi ajungem la un copac istoric care este un tei dar cu frunze foarte mic! Aşa or fi ăştia din neamul Linden? Vezi Unter den Linden, celebrul bulevard berlinez.

Ne întoarcem pe malul stâng al Neckarului opus drumul de ducere. Mircea alimentează de la o staţie unde nu-i nimeni şi foloseşti doar cardul. Aşa că trebuie să ajute o doamnă care nu se prea pricepea la asemenea proceduri.

Ne întoarcem în Mosbach pe lângă CNE Obrigsheim, care este oprită şi dezafectată.

Ca să vedeţi şi alte poze vă ofer linkul Adrianei:

https://picasaweb.google.com/neguta13/NeckarValley2013?authuser=0&authkey=Gv1sRgCMCi_qf5iYmLdg&feat=directlink

Mircea ne invită la un restaurant chinezesc, unde se mănâncă cu burta! Plăteşti doar 7,5 Euro şi mănânci cât poţi. Seara este mai scump, că au grătar mongol!

Îmi reamintesc că la Amsterdam era exact un restaurant chinezesc asemănător şi preţul era acelaşi, 7,5 Euro!

Am umplut o farfurie cu tot felul de cărneturi şi cu greu am mai umplut-o a doua oară. Am comandat separat bere. Aveau desert îngheţată şi un dulce gelatinos chinezesc cu gust de vişine! Tot personalul era chinezesc.

Ne-am dus pe la Kaufland să ne luam bunătăţi de senvişurile de drumul de a doua zi.

L-am luat pe Mircea de la Colegiu şi ne-am întors acasă. Seara am vizionat pe internet meciul Petrolul - Swansea. Au bătut ai mei cu 2-1 după ce o luaseră în Wales cu 5-1!

Drumul spre Viena

Şi aşa vineri dimineaţa ne-am trezit cu noaptea-n cap să plecam spre Viena.

Anita ne-a condus la gara din Neckarelz şi la 6.51 am părăsit locurile de preumblare prin Germania.  

Am trecut pe lângă imensa fabrică Audi NSU de la Neckarsulm. Se văd în vagoanele de marfă automobile acoperite cu folie albă de plastic, gata să fie vândute gherţoilor din România.

Ajungem la Stuttgart şi luăm trenul de Munchen. Trecem pe lângă Untertuerkheim unde se află sediul Daimler constructorul de Mercedes, alt automobil preferat de gherţoii autohtoni!

La Munchen ne urcăm din nou în Rail Jet-ul de Viena. Am mers foarte bine, după Salzburg iar s-a stricat programul al monitoare, dar trenul ne-a adus cu bine şi la timp la Viena!

Acum că preumblarea noastră prin Germania s-a terminat (sau cum zic ardelenii: s-o gătat!) trebuie să le mulţumim de găzduire şi de frumoasele excursii pe care ni le-au oferit Anita şi Mircea! Şi nu trebuie s-o uităm nici pe Iudit, mama Anitei, care a fost atât de amabilă!

Sperăm să fim sănătoşi ca să mai ajungem pe meleagurile germane!