Phoenix

Când unii spun cu superioritate ce a rămas din vremea comunismului românesc le pot replica că printre altele a fost şi fenomenul Phoenix.

Am fost strict contemporan cu acest fenomen. Artiştii, pentru că au fost şi sunt mari artişti cei care au fondat şi au contribuit la faima ei îmi sunt strict congeneri.

Articolul din Adevărul dedicat lui Phoenix:

http://adevarul.ro/locale/timisoara/sfintii-phoenix-rolul-bunicii-america-moni-bordeianu-fara-nu-aparut-formatia-1_52406986c7b855ff56b84d38/index.html

aduce anumite informaţii interesante despre formaţia adolescenţei şi tinereţii mele.

Fabuloasa lor evadare mi-a fost relatată în 1977, la Mamaia, de un cuplu de timişoreni.

Am fost la primul lor concert de la Casa Studenţilor din Bucureşti din 1967. Am fost şi la ultimul lor concert de la Sala Polivalentă din Bucureşti din ajunul Crăciunului din 1976.

Phoenix a însemnat un aer proaspăt în muzica tinerilor din vremea mea. Au activat atunci şi alţii: Olimpic 64, Mondial,  Sideral Modal Quartet din Bucureşti, Roşu şi Negru de la Iaşi, Cromatic din Cluj, dar Phoenix a fost unic, pentru că ei au fost primii care au creat un autentic etnic rock românesc cu Cantofabule, şi Mugur de Fluier.

Articolul din Adevărul spicuieşte din cartea de memorii a lui Bela Kamocsa, din păcate dispărut înainte de vreme. Aflăm că sursa de americanisme muzicale era bunica lui Moni Bordeianu stabilită în SUA. Aflu că şi-au luat numele după Sfântul, personajul interpretat de Roger Moore. De câte înjurături au avut parte în Scînteia Tineretului această formaţie cu nume religios. Aflu că ideea Phoenix aparţine lui Eugen Rotaru, unul din membrii timpurii ai formaţiei. Într-adevăr există o înregistrare cu formaţia din 1964 la Radio (Timişoara, probabil?!). Aşa că la anul Phoenix împlineşte 50 de ani! 

Modelul pentru toţi rockerii români a fost The Shadows, din filmul Tinerii cu Cliff Richard. 

Şi eu cu amicul Tică Muşat, dedicat chitarist comiteam blues în anexa din cămin G de la Poiltehnică. Nenorocirea era că urechea mea muzicală era defectă şi nu ţineam ritmul. 

După noaptea obsedantului deceniu de represiune sălbatică a elitelor, Phoenix, ca de altfel fenomenul cultural artistic al mijlocului deceniului anilor 60 au fost evenimentele care au reconectat România de Occidentul, din care fusese smulsă!

Aşa că de câte ori ascult Phoenix, mai ales cu vocea lui Moni Bordeianu mă simt ca atunci, cu entuziasmul juvenil al celor 20 de ani după care sunt atât de nostalgic!