marți, 31 decembrie 2013

Bucurii de Anul Nou!

Astăzi m-a sunat la uşă poştaşul şi mi-a înmânat un pachet!
L-am desfăcut cu nerăbdare şi am găsit o carte, pe care mi-a transmis-o din America un prieten. După multe aventuri pe Amazon (potrivit nume pentru gigantul afacerii cu cărţi!) am primit, în fine, cartea!
M-am bucurat tare mult pentru că era cadoul meu de Crăciun! 

Anul trecut un alt prieten din Germania mi-a trimis cadou nişte pălării pe care le port cu mare plăcere!

Dar poate cel mai frumos cadou a sosit sub forma unui e-mail.
Un fost student îmi trimite felicitări de Crăciun şi de Anul Nou şi spune că este mândru că m-a avut profesor!
Nu cred că este mai mare satisfacţie decât să fii felicitat de oameni care nu mai au nicio obligaţie şi vreun interes, dar care păstreză o bună amintire despre tine!

Aşa că vă urez multă sănătate şi doar reuşite pe anul ce vine, 2014!


vineri, 27 decembrie 2013

Interviul lui Liiceanu

Dacă aseară am urmărit un interviu luat lui Andrei Pleşu, astă seară am avut ocazia să urmăresc unul luat lui Gabriel Liiceanu.
Acestea sunt voci care nu pot fi ignorate şi merită să fie ascultate.

Eu îl apreciez pe scriitorul Liiceanu, ţin foarte mult la înţelepciunea lui, apreciez că lasă moştenire în primul rând Humanitas, o editură de mare prestigiu, cum sunt prin Occident.

Am urmărit opiniile lui Liiceanu privind socialul şi politica şi m-au dezamăgit.

Ideile lui Liiceanu privind societatea sunt minate de un stângism. El care este un capitalist, chiar cu greutăţi, nu se citeşte îndeajuns cât să facă din Humanitas o foarte prosperă afacere. Are însă idei foarte stângiste. Una ar fi că bogăţie acumulată în România ar fi toată ilicită, a unor indivizi de prost gust, limitaţi şi tâmpiţi. 
Ori citind pe Camil Petrescu, sau pe Cezar Petrescu, acest fenomen de nouveau riches de proastă calitate s-a petrecut şi după Primul Război Mondial la începuturile României Mari. Aceştia ca şi acum după Revoluţie au profitat de anumite calităţi şi s-au îmbogăţit. Este drept că acum printre întreprinzători s-au strecurat şi mulţi securişti care posedau ilicit anume legături care le-au facilitat îmbogăţirea. Mulţi s-au îmbogăţit prin afaceri cu statul, sau din privatizarea statului. Dacă ne gândim că cei doi mari capitalişti interbelici Mociorniţă şi Malaxa au devenit foarte bogaţi prin afaceri cu statul, ei asigurau înzestrarea armatei cu bocanci, şi alte articole de pielărie şi cu echipamente militare nu ar trebui să ne mirăm că azi unii au ştiut să facă afaceri profitabile cu statul. Acum este la modă infrastructura, autostrăzi şi altele. Astea nu exclud escroci ajunşi la puşcărie. Sunt însă unii care au devenit putrezi de bogaţi făcând politică şi aici aş da şi eu un nume Adriean Videanu, unul din cei mai ticăloşi oameni politici, care oricum va ajunge şi el la puşcărie. Mi-aş dori ca averea care are origini ilicite să i se confişte, această javră o merită din plin!

Şi acum ajungem  la opiniile despre politicieni ale lui Liiceanu. Remarcă în mod foarte just că pentru a rezista în politică îţi trebuie pielea groasă, altfel nu rezişti şi iluziile că intelectuali umanişti de felul domniei sale ar reuşi s-au făcut praf şi pulbere în realitatea românească, nediferită de cea de oriunde.

Domnul Liiceanu este dezamăgit de oamenii politici şi de faptul că generaţiile post Revoluţie nu au dat liderii pe care-i aştepta. Acum că domnul Liiceanu are anumite iluzii şi aşteptări de la oamenii politici este ceva şi că realitatea este alta este cu totul altceva!

Dacă ne uităm la peisajul politic actual ce constatăm? Că singurii oameni din generaţiile cu o carieră ante 1989 în zona tehnocrată sunt actualul preşedinte şi liderul actualului partid de opoziţie PDL, Vasile Blaga.
Liderul PSD, principalul partid din România, partid de stânga este condus de Ponta, un om tânăr, care era elev în momentul 1989. Este la fel de adevărat că este înconjurat de mediocrităţi congenere tip Şova, sau cu derogare Zgonea. Singurul mai acătării acolo este Dragnea, dar deocamdată are mari probleme cu justiţia!

Celalalt partid mare, component al USL este PNL. Este în momentul de faţă condus de Antonescu, un fost profesor de istorie la momentul Revoluţiei, care a ales să facă politică şi nu să predea istorie şi din acest motiv îi lipseşte opera.  În PNL mai este un primar excelent, tânăr şi el, fost profesor de fizică şi pe deasupra şi sas! Nici el nu are mari realizări în fizică, dar administrează cel mai bine administrat oraş din România, Sibiul. Mai sunt acolo câţiva liberali importanţi, Tăriceanu, om de peste 60 de ani, dar fără nicio legătura cu tehnocraţia comunistă, Orban, un alt inginer stagiar care s-a apucat de politică după Revoluţie.

Ei bine, niciunul dintre aceştia nu sunt pe gustul domnului Liiceanu. Acesta este dezamăgit că din spate nu a venit mai nimic. Obligat de Turcescu, cel care-i lua interviul a numit totuşi nişte preferinţe politice ale domniei sale, cu frustrarea că nu sunt în prim planul politicii.  Hai să-i luăm pe rând.

Primul este Adrian Papahagi. Acest domn de la Cluj vine dintr-o familie extrem de prestigioasă de la Cluj şi este în fapt fiul lui tata, Marian, un distins intelectual dispărut prea repede dintre noi. S-a remarcat prin opinii tâmpite precum autonomismul, separatismul transilvan. Şi cu asta am spus totul!

Următorul este Cristian Preda. Acest utecist reformat s-a făcut om luat de preşedintele Constantinescu, consilier pe probleme de francofonie. Mă scoteau din minţi opiniile sale publicate cu generozitate de revista 22. Erau rău spuse, rău puse, idioate şi lipsite de sens. La Parlamentul European s-a remarcat prin acţiuni împotriva României şi cu asta am spus totul.

Ultimul, dar nu cel din urmă a fost numit Mihai Răzvan Ungureanu. este într-adevăr un tânăr cu acreditive excelente, este absolvent de Oxford şi a fost vreo lună şi prim ministru al prăbuşirii majorităţii lui Băsescu. Guvernarea l-a compromis total , este un fel de Rastignac, plin de aroganţe, care ar călca pe cadavre ca să parvină. Vanitatea l-a determinat să fondeze un partid minuscul, în loc să se înhame la PDL, marele partid al opoziţie, care cumulează, cum necum frustrările anti-USL.

Eu aş da în schimb, de exemplu pe doi tineri de viitor. Unul este Claudiu Crăciun şi el cu un masterat de la London School of Economics. El este liderul informal al mişcărilor de stradă începând cu iarna lui 2012. Trebuie să lase mişcările de stradă şi să vină la un partid important, care cred că l-ar primi cu braţele deschise. Eu mi l-aş dori liberal, dar oriunde ar fi binevenit! 
Altul este Cristian Ghinea, alt alumn al LSE şi care ar putea deveni un secretar de stat la Externe cum îl avem pe Aurescu!

În discuţia cu Turcescu a revenit şi tema ultimei cărţi a lui Liiceanu, Dragul meu turnător. Aici Turcescu nu a scăpat ocazia să facă o remarcă imbecilă privind comunismul şi relaţiile de azi cu China, dar ce să-i faci Turcescu este un dobitoc emerit!

Gabriel Liiceanu a revenit la ideea violului de care nu era conştient pe care-l comitea securitatea. 
Revenind la temă, noi, adică prietenii şi colegii mei de serviciu eram violaţi direct de securişti. Dar nouă nu ne păsa de ei, conştienţi că ne scrutau şi-şi băgau cizmele cu picioare nespălate în viaţa noastră. Ne bucuram prin de câte ori unul de ai noştri reuşea să defecteze şi să ajungă în lumea liberă. Şi ei au ajuns oameni respectabili, pe unde au ajuns!   Şi doar noi ştiam cât de dificil puteai ajunge în libertate şi ce preţ are! La fel nu ne păsa dacă fetele frumoase care roiau la garsonierele  noastre din Găvana F1, doreau doar bucuria iubirii sau aveau şi ceva misiuni, sau dacă unii dintre noi cedaseră şi mai turnau. Pentru că ne alcătuiam viaţa şi idealurile în contra mizeriei morale dar şi materiale pe care am trăit-o în ultimii ani de ceauşism!


Îl prefer pe înţeleptul şi pe scriitorul Gabriel Liiceanu! 



miercuri, 25 decembrie 2013

Noi suntem români!

Astă seară, de Crăciun am urmărit o foarte incitantă convorbire a lui Andrei Pleşu cu Luca Niculescu. 
Asta nu înseamnă că scot ohtaturi melancolice de fericire şi că ader la toate opiniile interesantului şi controversatului intelectual care este Andrei Pleşu.
Ce m-a frapat este momentul în care Andrei Pleşu a comentat că la tot felul de serbări şi manifestări se cântă acest cântec, Noi suntem români!

Legat de această problemă recunosc că şi eu am urmărit finalul unui concert de Crăciun organizat  de Episcopia Argeşului la Casa de cultură Piteşti. Am ajuns în momentul în care cânta Nicolae Furdui Iancu. Acest domn prezentabil şi înalt era echipat cu cioareci, cizme, cămaşă albă şi o dulamă cam în stilul care-l poartă feciorii avrigeni care cântă în Ajun de Crăciun. Şi Furdui Iancu are o voce amplă de bariton care electrizează masele. 
Aşa se pare că au cucerit şi Căpitanul şi adepţii săi în perioada interbelică pe mulţi români şi amintindu-mi acest lucru şi mai ales de serbările şi însăilările patriotarde ceauşiste, care goleau patriotismul de înţeles şi sens am avut o anume stânjeneală. Stânjeneala care o declară şi Andrei Pleşu.

Este clar că apartenenţa la un neam ţi-o dau părinţii, tu poţi însă să decizi la maturitate că nu mai eşti român şi poţi pleca, acum mult mai uşor, altundeva! Asta nu-ţi mai umple sufletul de patriotism? Cred că nu, vrei nu vrei, tu vei rămâne român, chiar dacă paşaportul tău arată o altă cetăţenie, dar urmaşii tăi nu vor mai suferi de mândria de a fi români.

Acum când se cântă acest cântec se poate explica doar în tradiţia ardeleană! Pentru că la ceilalţi problema apartenenţei la neamul românesc nu se punea nici muntenilor, nici moldovenilor, chiar sub turci. Pentru că puţini s-au turcit, lucru care nu este acelaşi şi valabili în Balcani la sud şi la vest. Bulgari, sârbi, bosniecii pentru care s-a vărsat sânge acum la sfârşitul secolului XX, în fosta Iugoslavie s-au turcit. Ce să mai zic de albanezi care acum sunt majoritari musulmani, în speciali cei din Kossovo. 

Situaţia specială a fost cea a românilor din Ardeal. Lor, ungurii le-au contestat mereu existenţa. Nu au făcut parte din Unio Trio Nationum, ca religie în primul rând. Nu este nimic surprinzător că la noi conştiinţa naţională s-a trezit în primul rând la ardeleni, prin Şcoala Ardeleană, care provine şi din altă decizie politică luată de românii din Ardeal, sub protecţia habsburgică au trecut la Unirea cu Roma a bisericii răsăritene. 
Aşa că pe românii ardeleni îi dureau foarte tare contestările ungureşti şi acest cântec de acolo provine, precum de altfel şi Imnul Naţional! Aşa că dacă stăm un moment adăstăm şi cugetăm, înţelegem de ce acest lucru se clamează cu atâta ardoare. 

Şi cred că şi noi intelectualii subţiri şi mofturoşi n-ar trebui să uităm că suntem români!


marți, 24 decembrie 2013

Despre media în Ajun

Suntem în Ajun, mâine este Crăciunul, iar într-o săptămână se termină anul.
Aşa că doresc să fac un bilanţ al media din acest an. Informaţiile despre Piteşti, România şi lumea înconjurătoare le iau din toate suporturile media: ziare, televiziune şi în primul rând de pe internet.

Ziarele au decăzut vizibil, singurul cotidian pe care-l cumpăr 5 zile din săptămână în care apare este Argeşul, ziar local echilibrat care conţine cea mai multă informaţie despre Piteşti şi judeţ. Este destul de echilibrat în ştiri nu are partis prisuri evidente. Ziarele naţionale le citesc exclusiv pe internet. De fapt cam toate ziarele importante sunt pro-Băsescu, cu o singură excepţie, Jurnalul Naţional, ziar pe care nu-l prea caut!

Revistele pe hârtie pe care le cumpăr, sunt două Dilema veche şi România liberă. Citesc cu interes Observator Cultural şi din când în când revista 22.

Informaţiile le găsesc în primul rând de pe net din Cotidianul şi mai nou, de pe Hot news care a devenit mult mai informativ şi  mai puţin partizan.

Dar nu pot neglija televiziunea. Nu pot să neg că le caut, dar sunt extrem de nemulţumit de abundenţa păreriştilor neaveniţi. Acesta este motivul pentru care nu mai cumpăr cotidiane. Sunt totuşi anumiţi, jurnalişti, sociologi, analişti politici aplicaţi pe care merită să-i urmăreşti când apar la televiziune. De obicei urmăresc la televizor când apar liderii care au ceva de spus şi a căror acţiuni îmi afectează viaţa. Recunosc că am dificultăţi să-l urmăresc pe Traian Băsescu, pentru că nu mai are ce spune, sau ceea ce spune îmi este extrem de cunoscut.

Cum am spus mă uit pe site-ul revistei 22. Motivul este că a fost prima mea revistă preferată apărută imediat în ianuarie 1990. Era publicaţia care alături de  România Liberă şi cotidianul ţărănist Dreptatea pe care le citeam cu aviditate. Îmi plăcea mai ales subtitlul Dreptăţii "Tribună de luptă împotriva comunismului". Dreptatea a dispărut de mult din cauza politicilor partizane şi a anacronismului ziarului de partid. Pe cotidianele de azi le paşte acelaşi lucru, partizanatul. De aceea citesc şi ziarul Evenimentul Zilei, pentru că reprezintă opoziţia, cu mult mai mult, fiind ca şi România Liberă plin de opinii şi nu de informaţii. EVZ ilustrează azi pe Caragiale din  Temă cu variaţiuni, şi din păcate el nu este L’Independence  Roumaine şi ziariştii nu aduc a Claymoor, ci mai degrabă  cu Caracudi!

Dar să revin la revista "22", care a publicat câteva articole privind personalitatea lui Tănase. Una dintre ele aparţine lui Vladimir Tismăneanu. Tănase, fost prieten a lui Tismăneanu, este acuzat de acest de nişte lucruri grave şi cam neclare. La fel, celălalt articol care încearcă să facă o analiză care cade finalmente în frustrări, acuze, insinuări completate cu entuziasm de forumişti la fel de frustraţi. Unul dintre ei remarcă judicios că Tănase nu are simţul umorului, că este vanitos şi se dă mare. Abundă tot felul de acuze, unde? Chiar în revista creată de el, la cererea lui Andrei Pleşu, atunci Ministrul Culturii. Aici este marea jale şi melancolie. Să fii făcut praf în revista ta, care uită să scrie pe frontispiciu, cum se făcea pe vremuri, Director fondator Stelian Tănase

Şi în contexte există acea mai mizerabilă acuză, de semi-literat atribuită lui Mircea Dinescu, făcută de un fanfaron frustrat, care-şi plimbă frustrările hăt, prin America. Mircea Dinescu chiar îi dă dreptate, hahaha…La el, în copilărie nu erau decât două cărţi, dintre care una era Biblia. La noi în casă nu era nici Biblia, după câte îmi amintesc, dar ai mei păstrau nişte almanahuri (nu almanahe!) Universul! Aşa am aflat de lumea mirifică din interbelic, de fascinantul as al aerului Bâzu Cantacuzino, iar când am mai crescut mi-am dat seama cum se analiza obiectiv războiul mondial ultim şi mă uimea că vorbeau de bine despre inamicii anglo americani! Eu copilul obsedantului deceniu, cu măreaţa URSS bastion la păcii e
Lipsa cărţilor din casă nu a avut niciun efect asupra lui Dinescu, a devenit un poet important! Ce să mai zic despre marele romancier, probabil cel mai important scriitor postbelic, Marin Preda cu Şcoală Normală neterminată la bază, fără nicio carte prin casă în copilărie. Asta nu l-a împiedicat să scrie o proză solidă, extraordinară, care mă uimeşte şi azi, când îl recitesc, prin libertatea gândului, mai ales!

Vorbind de media şi cum trebuie scris ceva am citit portretul făcut lui Daniel Barbu de către Andrei Pleşu. Nu pot decât să agreez la concluziile lui Pleşu. Daniel Barbu este exemplu de personaj cocoţat la nivelul său de incompetenţă, după principiul lui Peter, privind promoţia într-o ierarhie. A fost o eroare decizia lui Antonescu pentru o astfel de promoţie. Pot adăuga şi o mărturisire, chestionând pe Barbu şi pe un alt istoric de meserie despre cartea lui Boia „De ce este România altfel”, Daniel Barbu n-a găsit altceva mai bun  să spună decât că ….Boia scrie prea mult!!!!
Aşa că după Barbu ce iluzii să ne mai facem cu Gigel? Păi după inubliabilul Marga, de ICR-ul lui Zamfiroiu parcă nu se mai spune nimic…..

Şi uite aşa lucrurile astea mă fac să uit de frustraţii şi impostorii intelectuali care au reuşit să dea de pământ presa românească. 

Cu Emil Hurezeanu şi cu Alina Mungiu Pipiddi nu se face primăvară!

Philippe sau carnea de cal!


Când am deschis azi dimineaţă Dilema veche şi mi-am aruncat ochii pe scrisoarea de la cititori, în rubrica "Turneul de inbox" care, din păcate, nu se regăseşte şi în ediţia on-line şi am trăit o stare euforică!

Între timp văd că au publicat-o şi on-line!
Domnul Philippe, francez şi fost măritat cu o româncă, ne relatează într-o delicioasă românească opiniile sale despre malversaţiile industriei cărnii franceze cu carnea de cal provenită de la animale provenite de la cai supuşi unor teste în scopuri medicale.
Şi după cum spune Phillipe, este rândul românilor să-i batjocorească pe francezii escroci, care acuzau pe români de utilizarea frauduloasă a cărnii de cal. Sau cum zice Philippe a venit moment sa le bag nasul in rahat lor - "le moment est venu de leur mettre le nez dans leur caca"!

Aşa de bine m-am simţit că i-am scris imediat lui Philippe (adresa de mail era la sfârşitul scrisorii):

Cher Philippe,
M-am tăvălit de râs citindu-ţi scrisoarea pe care Dilema veche a publicat-o!
Cred că este clou de l'annee cea mai tare şi mişto scrisoare publicată de această revistă.
Îţi mulţumesc în numele românilor care iubesc Franţa!

A bon entedeur salut!

Joe Neguţ
de fapt George Negut


Crăciun fericit!




La Mulţi Ani Crăciun fericit!

duminică, 22 decembrie 2013

După 24 de ani!

Este aproape de necrezut! 
Azi 22 Decembrie au trecut 24 de ani, aproape un sfert de veac de când ne-a cuprins o bucurie incredibilă, eram în sfârşit liberi! Scăpasem de dictatura comunistă, eveniment care plutea în aer, după revolta de la Timişoara. 

A fost o revoluţie, indiferent că unii sunt astăzi dezamăgiţi.

Am auzit aseară la un post de televiziune cât de dezamăgiţi sunt unii revoluţionari, că nu s-a schimbat nimic! Cred că respectivii nu ştiu la ce au participat, nu ştiu să preţuiască libertatea. Acest lucru este cel mai important, mai important decât lipsa mâncării care ne transformase în animale, lipsa luminii când ţi-era mai drag, lipsa căldurii când tremuram în casă.

Am urmărit aseară la Digi 24 pe doi protagonişti ai evenimentelor. Unul era departe în Germania Occidentală atunci, la Europa Liberă, era unul din comentatorii cei mai aplicaţi ai jalei pe care o răspândise comunismul ceauşist, este vorba de Emil Hurezeanu. Întrebat de comentatoarea Elena Vijulie unde se află România acum el a răspuns că ne aflăm în cea mai bună perioadă pe care a trăit-o România în epoca modernă. Suntem într-o alianţă defensivă, NATO care ne asigură siguranţa externă, nu mai avem duşmani, facem parte din  Uniunea Europeană alături de marii noştri aliaţi occidentali, Marea Britanie, Franţa, Germania. Mai sunt însă multe pentru a umple această formă mirabilă de conţinut.
La fel a răspuns şi sensibilă poetă Ana Blandiana, unul din simbolurile rezistenţei anticeauşiste.

Mai sunt multe lucruri de făcut să avem o ţară închegată, o ţară în care cetăţenii ei să se simtă cu adevărat bine. Parcă niciodată unii din reprezentanţii noştri în Parlament sunt de o dezgustătoare mediocritate, comit lucruri blamabile, tratează cu aroganţă realitatea, de parcă ar fi luat România în administrare fără impunitate. Avem cel mai impopular preşedinte, incapabil să iasă dintr-o logică a confruntării cu majoritatea parlamentară din care nu a de suferit decât cetăţenii pe care ar trebui să-i reprezinte. 
Dar este mult mai bine decât acum 24 de ani. Cei tineri care nu au apucat acele vremuri pot înţelege mai greu că atunci nu puteai să ieşi şi să înjuri guvernul, să stai în Piaţa Universităţii, sau aiurea să protestezi. 

Sunt şi oameni loviţi din greu de criza economică. România îşi revine greu, locurile de muncă sunt limitate. 


Dar există speranţă! 
Să ne gândim o clipă şi la cei care nu au mai apucat aceste vremuri, care au fost martirizaţi de sistemul represiv, de confuzia interesantă de după 22 Decembrie!

Stelian Tănase - un portret

Alexandru Paleologu, Stelian Tănase şi cu mine la o lansare de carte la sfărşitul lui '90
Faptul că Stelian Tănase a fost în centrul atenţiei în ultimul timp mi-a trezit amintiri. Dar ce am să scriu este într-un fel o reacţie la un articol scris de Vladimir Tismăneanu şi postările făcute de forumiştii săi din Contributors.ro şi Evenimentul zilei.
Am constatat că postarea mea a fost ştearsă, nu-i convine lui VT şi de aceea vreau să reiau câteva idei de acolo!

L-am cunoscut pe Stelian Tănase pe la începutul anilor 90. Culmea că aveam şi un amic, poet şvab care m-a introdus în primele zile ale lui 1990 pe la afacerile scriitorilor. Stelian Tănase avea aureola unui haiduc, scriitor talentat, cu romane cenzurate şi oprite, cu scrisori de protest adresate lui Ceauşescu. Avea relaţii pe la ambasade şi putea, pe vremea lui Ceauşescu să-ţi facă rost de valută. Era un fel de metodist pe la o Casă de Cultură, parcă a sectorului 6, unde promova muzica rock. Avea o barbă neagră şi hirsută, ca a mea, în acea vreme.

A devenit rapid o personalitate cunoscută. Andrei Pleşu i-a dat pe mână revista 22 pe care a inventat-o şi  a condus-o o perioadă. Era invitat pe la tot felul de manifestări internaţionale, a devenit un opozant cunoscut al FSN şi a lui Iliescu. S-a avântat în politică şi a format împreună cu Nicolae Manolescu  Partidul Alianţei Civice.

În 1992 mi-a propus să-l propun ţărăniştilor drept candidat la Senat, primul pe listă pe Alexandru Paleologu. Am dus lupte aprige cu ei, le spuneam: „ce vreţi? deţinut politic, monarhist, şi o personalitate exemplară”. Au acceptat şi se pare că şi la centru au fost de acord. Şi aşa am devenit prieten cu Conu' Alecu Paleologu!

Stelian Tănase a fost o perioadă vicepreşedintele acestui partid, a devenit deputat pe lista Convenţiei Democratice. Atunci am avut ocazia să-l cunosc. S-a certat cu Manolescu, a părăsit PAC şi s-a alăturat PNL. Dar în 1996 a decis retragerea din politică. A devenit realizator tv, făcea o emisiune excelentă Orient Expres la Antena1 şi apoi a fost unul din cei care au lansat postul de nişă de ştiri Realitatea tv.

Stelian Tănase este un om vanitos, ca mai toţi scriitori, dar de asta suferă şi mulţi oameni de ştiinţă, care cred că sunt personalităţi, dar unii sunt impostori. Stelian Tănase este însă o autentică personalitate culturală şi intelectuală. A beneficiat de sprijinul lui Tismăneanu şi a urmat cursuri de ştiinţe politice în SUA. Este acum profesor la  Universitatea Bucureşti. 

I-am citit o singură carte, un fel de jurnal american. Cartea este interesantă şi bine scrisă, dar este neglijentă în exprimare, cu multe greşeli de limba engleză. Într-un fel are ceva din amprenta personalităţii lui Tănase. 

Este un entuziast promotor al unor proiecte intelectuale, dar le abandonează, cum a fost şi cu revista 22 şi cu PAC unde nu a avut răbdare şi are şi el partea de vină în eşuarea acestui proiect politic.
Sper ca acest proiect cu televiziunea TVR să-l pună în mişcare, va fi foarte greu, dar este o persoană potrivită!

M-a întristat articolul lui Tismăneanu, îl acuză pe Tănase că ar fi dat publicitate date confidenţiale  care-l priveau. Îmi amintesc de Tănase că îmi spunea că este filosemit şi într-un fel reacţia fostului său prieten pare excesivă, chiar dacă ceea ce acuză VT ar putea fi real şi nu se face!

Dar cel mai tare m-a călcat pe nervi o postare aparţinând unui nemernic căruia nu am să-i fac cinstea să-l numesc. În tot cazul se fâţâie prin SUA şi datorită curajului lui Stelian Tănase, în vremea comunismului şi mai ales al lui Mircea Dinescu, pe care-l face semiliterat! Că acestui gunoi intelectual nu-i place poezia şi nu o înţelege nu-i nicio nenorocire, dar să aibă obrăznicia să-l facă semiliterat pe unul din poeţii importanţi ai României arată caracterul acestui puţoi. Şi individul este invidios că Dinescu are calităţi şi însuşiri de negustor şi a reuşit să se încropească şi să ne facă o bucurie a gurii şi sufletului la cârciuma poetului Lacrimi şi sfinţi.

Am să public şi o poză făcută cu ani în urmă, pe la sfârşitul anilor 90, când împreună cu Alexandru Paleologu şi cu Stelian Tănase am fost la lansarea unei cărţi şi într-o vizită la Câmpulung unde Conu Alecu a stat în împreună cu Constantin Noica, acesta fiind acolo în domiciliu forţat.

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Ştiri tâmpite

Este sâmbătă şi în genere mă uit la canalele de sport, aşa că suplinesc informarea uitându-mă pe site-urile ziarelor centrale. 
Le foiletez pe toate, mai ales pe cele favorabile băsismului şi sunt o grămadă între cele centrale! Sunt unele care excelează în atitudinea partizană, care devine la un moment dat tâmpă!

Astfel am luat la vizualizat Evenimentul zilei. Şi de ce ştiri dau? Una de fapt o statistică, alta de fapt o părere.

Prima se referă la luările de cuvânt la Parlamentul European. Cine credeţi că este fruntaş la europarlamentarii români, păi Elena Băsescu. Se fac comparaţii între această doamnă şi celelalte doamne care iau loc din partea României şi EBA le depăşeşte. Ştirea m-a cocoşat, pur şi simplu! Cum să lauzi o agramată, care s-a făcut de râs şi în aceste luări de cuvânt. Mai uşor EVZ cu laudele!

A doua ştire este şi mai şi! Alt europarlamentar, Cristian Preda părereşte pe blog, ca şi subsemnatul!
Şi de ce se ocupă domnul în cauză? Păi de Moldova, adică Republica Moldova. Domnul Preda este deranjat de declaraţia domnului prim ministru Leancă. Cum că declaraţia preşedintelui României, Traian Băsescu, privind reunificarea în România a Moldovei de peste Prut nu-l ajută cu nimic, mai mult încurcă treburile pe la Chişinău. Şi laudă moderaţia primului ministru Ponta.
Se ştie că lucrurile de la Chişinău nu rimează cu lozinca pe care o vedem pe toţi pereţii României: " Basarabia este România". Tare mi-aş dori ca această lozincă să umple pereţii Basarabiei! Comuniştii exploatează aceste declaraţii ca fiind revizioniste şi sechelele educaţiei comuniste fac pe români un fel de agresori ai Moldovei sovietice. Unioniştii nu sunt majoritari la Chişinău, fac ceva între 10 şi 30%, unii spunând că prima cifră este realistă. 
Şi ce ne spune Cristian Preda? Păi zice că Leancă este de stânga!!!! Şi zice lui Leancă să nu uite că PPE a sprijinit paşii R.M. spre UE. De parcă celelalte grupuri politice din UE ar fi fost contra? 

Domnul Preda nu scapă ocazia să nu scrie stupidităţi şi să se facă de râs! Şi asta mi-a umflat cocoaşa şi mai tare!

marți, 17 decembrie 2013

Belle Fleur - Mere de excepţie

Astăzi am fost să cumpăr mere din piaţă. Am luat 14 kilograme de mere Belle Fleur. 
Am descoperit aceste mere acum câţiva ani. Sunt sensibile şi primăvară se strică şi trebuie să le cureţi.
Au o culoare galbenă cu tente roşii, gust dulce acrişor, pulpa mustoasă de consistenţa ananasului.
De câţiva ani l-am găsit pe Sorin din Vultureşti care mă aprovizionează la comandă. 
El mi-a spus că sunt nişte meri bătrâni plantaţi la CAP acum vreo 40-50 de ani. 
Ei dau acest fruct cu gust deosebit. Pentru mine este regele merelor.
Vi le recomand cu căldură!

luni, 16 decembrie 2013

Comentariu la contributors lui V. Tismăneanu

Am crezut că este util să scriu ce cred despre ce s-a întâmplat ieri în Bucureşti comentat de Vladimir Tismăneanu

Domnule vă citesc constant  chiar dacă opiniile noastre nu sunt similare.

Cred că glumiţi privind acţiunea Jandarmeriei. Dumneavoastră uitaţi cu intenţie ce făceau jandarmii lui Boc, acum aproape doi ani?
Atunci represiune şi oameni nenorociţi pe viaţă!

Acum jandarmii i-au lăsat pe "protestanţi" să ajungă în Piaţa Victoriei. S-au dat cu gaze să se liniştească unii! Care au lăcrimat!
Iar derbedeii care parazitează astfel de proteste sunt o povară şi o ruşine şi atunci şi acum!

Cred că aţi obţinut un succes, Bolcaş a renunţat la candidatură, văd că-l sprijinea şi Aurel Vainer, deputat al minorităţii evreieşti din România. Nici mie nu mi se părea o alegere bună!

Avem nişte mediocrităţi îngrozitoare în fruntea Parlamentului, de aceeaşi natură cu Roberta! De altfel cretinismul din Camera Deputaţilor este generat de nemernicia pedelistă, care a aprobat prin asumare un Cod Penal, penal.
 Asta îmi trezeşte nostalgia după Bârlădeanu Şi Marţian Dan, erau dinozauri comunişti, dar măcar ştiau să manipuleze masele şi să nu comită gafe.

Din păcate Băsescu a distrus Opoziţia, ea nu mai contează şi nimic nu este la orizont, iluziile doamnei Pipiddi că protestatarii  anti Roşia Montană pot genera o mişcare de opoziţie au eşuat penibil!
Cu Ponta de Crăciun este porcul cel mai bun nu apare opoziţie serioasă.


Trebuie ca tinerii de excepţie din aceste mişcări informale să intre în partidele prezente şi să le reformeze, exact cum spunea Adam Michnik!

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Mărginimea Sibiului

Casa vărului Onu
Articolul scris de domnul Nicolae Manolescu m-a emoţionat foarte tare pentru se referă şi la locurile copilăriei mele.

Am şi scris pe forumul articolului domnului Manolescu.

Şi eu am trăit copilăria între două lumi româneşti, a Alunişului patern, prahovean, foarte apropiat de Moromeţii lui Preda şi în Avrigul matern, amintit şi de dumneavoastră, cea mai mare localitate ruralo industrială din zonă în apropiere de Sibiu, cu o puternică comunitate săsească de care îmi amintesc la modul superior. 
Eu, Onu şi tractoru'
Aveam întotdeauna comparaţia dintre diferenţa enormă de nivel de trai între Ardeal şi Muntenia. Din nenorocire comunismul a egalizat în jos diferenţa dintre aceste părţi româneşti!

Articolul se găseşte pe linkul: 


Am să-l reproduc şi eu pentru că mi-a plăcut la modul superlativ! Şi vreau să împărtăşesc cu dumneavoastră această plăcere.

Mărginimea Sibiului
Şura bunicii
Primul nostru cronicar literar, Ilarie Chendi, de la a cărui moarte s-au împlinit în vară 100 de ani, a scris o pagină memorabilă despre satele româneşti din Mărginime. Lucrul interesant este că descrierea o anticipează, într-o anumită măsură, pe aceea a lui G. Călinescu din capitolul despre O. Goga din „Istoria literaturii“, mai mult, Chendi, ca şi urmaşul său, ne introduce cu ajutorul ei în atmosfera poeziei răşinăreanului. Iată un fragment: „La poalele Carpaţilor, dupe Sibiu, se întinde un şir de sate româneşti. Locuitorii îşi zic mărgineni […] Ei se consideră cea mai nobilă ramură a poporului român, şi cine-i cunoaşte le dă dreptate, căci nicăieri nu găseşti oameni cu mai bunăstare ca pe aceşti oieri boieriţi de prin Răşinari, Gura-Râului, Sălişte şi Poiana,
Biserica luterană a saşilor
nicăieri nu mai auzi vorbindu-se o limbă românească mai curată şi mai bogată ca acolo. Este, parcă, o rasă aparte, care şi-a păstrat mai mult însuşirile străbune, trăsăturile mai marcante şi mai armonioase ale feţei, frumuseţea şi varietatea portului, dorul de pribegie şi dragostea de cântec şi de joc“. 


Salba satelor 


muntele
Satele cu pricina dau ocol Sibiului pe la apus. Cel dintâi se află, totuşi, de partea cealaltă a Oltului, la sud, Avrigul lui Gheorghe Lazăr („Îţi aduci aminte, când eram copil că tot ziceam că peste dealul Bradului – un sat în apropiere de Avrig – nu mai este lume…“). Salba satelor de care vorbeşte Chendi se întinde de la Răşinarii lui Goga şi Cioran spre nord, printre colinele verzi de la poalele munţilor, traversând lunci cu livezi de meri şi pruni, îndeosebi, închizând într-o buclă delicată Michelsbergul săsesc, Cisnădioara, adică, ajunge până la Săliştea lui Ion Lupaş şi Andrei Oţetea, urcând apoi pe platoul Jinei, adevărata ţară a oilor. Pe culmile de deasupra, la înălţimi de peste 2.000 de metri, trece vechiul drum roman reamenajat de curând şi numit Transalpina, care leagă
Negoiul
Novacii lui Tudor Vladimirescu de Sebeş, tăind şoseaua dintre Târgul Jiu al lui Brâncuşi şi Brezoi de Vâlcea pe la Obârşia Lotrului. Din salbă au sărit mărgele în toate părţile, inclusiv Dârlos, unde s-a născut Chendi, sau cele două Apolduri, de unde îşi trage numele tatăl meu, născut, el, în satul Sibiel, aparţinător de comuna până mai ieri, oraşul de azi, Sălişte. Vama cucului Pe partea de răsărit a Sibiului, între râul Sebeş şi Olt, sunt câteva sate săseşti, Guşteriţa din buza Sibiului, Bungard, Veştem şi, singurul preponderent românesc, Mohu, satul cu nume nelămurit de specialiştii în toponimie. Roata răsăriteană se deschide la Sebeş şi se închide la Porceşti pe Olt, sub Masivul Suru, de unde e doar o săritură până la Avrig. Graniţa României cu Austro-Ungaria trecea pe la Turnu-Roşu, pe malul celălalt al Oltului, la apus de Porceşti. Iar sus, pe culmea munţilor
Negoiul
Lotrului, era aşa-numita Vamă a Cucului, pe care o apucau ardelenii ca să nu fie opriţi la vama de pe şosea. Adolescent, tata a urmat calea cu pricina de două sau de trei ori, ca să se angajeze temporar la nişte unchi bogaţi aflaţi cu oile în câmpia Dunării. De câte ori, începând din copilăria mică, am făcut eu însumi drumul dintre Sibiu şi Râmnicu Vâlcea, pe şoseaua asfaltată prima oară de un frate al mamei, am fost uimit de deosebirea de nivel de trai dintre satele vâlcene şi cele din Mărginime. Până astăzi, casele şi ogrăzile arată altfel la doar câteva zeci de kilometri distanţă unele de altele. Când am început să citesc literatură română, mi-am dat seama că e vorba de deosebirea dintre satul din sudul Carpaţilor din romanele lui Stancu sau Preda şi satul de pe Mureş al lui Slavici sau acelea ale năsăudeanului Rebreanu sau Agârbiceanu, născut la Cenade, lângă Alba Iulia, dar care şi-a scris o bună parte din nuvele şi romane la Orlat, în vecinătatea Sibielului, acolo unde un monument marchează locul până unde a înaintat armata română în 1916. Toate astea m-au făcut să am oarecare simpatie pentru descrierea orgolios-localistă a lui Chendi şi să înţeleg de ce n-a vrut Slavici în ruptul capului unirea Transilvaniei cu ţara după Primul Război.



Mediocritate

Marţea neagră

Am urmărit cu jenă şi dezolare evenimentele din "marţea neagră", cum piratul Traian Băsescu a exploatat mediocritatea liderilor Parlamentului. Este aici vorba de Valeriu Zgonea, cea mai nefericită opţiune pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Din cauza acestor legi, una votată, una nu, a curs multă cerneală, s-a făcut mult zgomot, s-au alertat diplomaţii unor ţări prietene şi aliate din Europa şi Statele Unite. Atmosfera de secret, la miezul nopţii a Comisiei Juridice, cât şi opinia idioată şi neghioabă a lui Dan Voiculescu, cum că Antonescu şi-a dat mâna cu Băsescu ca să-l bage în puşcărie. Asta a sporit intenţia de rea intenţie şi abuz, mai ales că preşedintele Comisiei Juridice este domnul Ciucă, notar de profesie şi deputat de la PC! 

Că situaţia este altfel asta a liniştit diplomaţii după explicaţiile date de membrii acestei comisii, dar un subiect aşa de sensibil, trebuia pus în dezbatere publică, chestionate foruri juridice, Ministerul Justiţiei, CSM, ICJC şi alţi responsabili ai justiţiei, după cum a recunoscu chiar Victor Ponta.
Cu mingea la fileu Traian Băsescu a continuat să facă valuri, să ceară dizolvarea Parlamentului, demisia lui Ponta, Antonescu, Zgonea şi alţii. Cine cere asta? Cel mai demis om din România, prin opţiunea poporului.
Băsescu, un om cu o istorie infracţională bogată, a fost contrabandist ca orice marinar, are probleme cu dispariţia flotei româneşti, la Turnu Severin am mers pe Dunăre cu un vapor sârbesc, cu şmenării cu case şi terenuri are impresia că toţi sunt ca el. Ştiu de acest complex, era în Piteşti un vajnic peremist, Neguş se numea! Asemănarea de nume ne apropiase şi când discutai cu el, toţi erau puşcăriaşi sau puşcăriaşi în devenire. Tipul fusese magazioner la CFR şi furase şi făcuse puşcărie pe vremea ailaltă, cred că se credea politic, nu hoţ, dar trăia complexul că toată lumea este la fel!

Revenind la Valeriu Zgonea, mediocritatea acestuia îmi creează nostalgii după dinozaurii din '90, Alexandru Bârlădeanu, Marţian Dan, şi ultimul pe listă Ion Iliescu (fără groaznicul 1990). Ei măcar aveau uzul manipulării şi conducerii oamenilor, nu cădeau în astfel de capcane. Nu ştiu cum nu au selecţionat  ăştia de la PSD  unul mai acătării pentru această funcţie. Mediocritatea de care adu dovadă useliştii la grămadă, nici liberalii nu strălucesc mă umple de amărăciune.

Zoe Petre

Aşa că am să trec la literatură, cultură şi altele.
Am urmărit un interviu din Historia luate distinsei doamne Zoe Petre. Este fiica academicianului şi arheologului Emil Condurachi, nepoata lui Grigore Moisil a moştenit genele excelenţei. Ea poartă o luptă neîntreruptă cu dacofilii şi tracologii. Este foarte greu de dovedit rădăcinile românilor din anticii daci şi geţi. Domnia sa are şansa să ştie pe mai multe spiţe originile familiei care se întind în toţi Balcanii. Românii nu prea au documente de origine, vorbesc de cei obişnuiţi. Biserica ortodoxă nu avea bucoavne în care să înregistreze naşterile şi morţii. Asta spre deosebire de  saşi care îşi ştiau istoria familială din vremea emigrării transilvane de la 1200. Exact ca ghidul din Rothenburg, care-şi ştia originile din 1238! De la biserica actolică şi ulterior, luterană. Şi era vorba de oameni obişnuiţi, de burgeri, de meşteri şi calfe, nu de aristocraţi. Despre ţăranii locurilor filiaţia cu vechii locuitori ai ţinuturilor româneşti se face doar prin costumaţia rămasă aceeaşi la daci şi ţăranii acestor locuri.
Este interesant că Zoe Petre vorbeşte despre Crin Antonescu, care i-a fost student şi pe care l-a remarcat în urma unei lucrări scrise care arăta originalitate. A fost înscris la doctorat la doamna Petre, dar a renunţat când a devenit deputat: "acum sunt deputat, când  n-o să mai fiu revin la doctorat" a spus Antonescu. Probabil o politică academică mai sănătoasă faţă de demnitarii de azi care îşi îngrămădesc titluri academice în perioade nefiresc de scurte.

Poezia tinerilor de la 2013

Am citit ultima Românie Literară.  În mod obişnuit nu citesc opinii despre poezie, am un mare conservatorism în domeniu. Am citit totuşi despre două cărţi a doi tineri poeţi. Unul dintre ei are numai 22 de ani şi ar fi şi critic literar. Poezia lui este o porcărie, pentru autor dragostea este porno, frumuseţea este să te dedai unor perversiuni.  Celălalt are o poezie horror, cică! Drogurile şi experienţele cele mai sinistre, agresiunea celorlalţi sunt poezia acestuia. Ştiu că beatnicii au experimentat vagabondajul, drogurile, dar nu  sunt aşa de sigur că au elogiat mizeria umană. Inclusiv cei care fac prezentarea au oarecari reţineri. M-am mai lămurit cu astfel de poezie. Cu riscul să par un înapoiat şi un retrograd detest acest gen de pseudo-literatură. 

Cele mai amuzante şi simpatice notaţii le face Livius Ciocârlie în notaţiile sale de jurnal, publicate în aceeaşi revistă. Cam şi eu fac acelaşi lucru. De fapt jurnal a scris şi Alice Voinescu, la îndemnul lui Roger Martin du Gard marele romancier interbelic francez. Şi jurnalul este mărturia sfârşitului unei epoci şi începuturile teribile ale comunismului.

Şi România Literară ne face prezentarea şedinţei secretariatului PCR condus de Ceauşescu în care acesta reduce cantităţile de hârtie la ziarele cotidiane şi revistele culturale, etc. Ideea acestui cizmar nereuşit era că  sunt prea multe şi nu reuşesc să îndobitocească suficient pe compatrioţi şi că trebuie continuat acest program. Este prezent şi Păunescu care preluase Flacăra, care a devenit ulterior cel mai citit săptămânal. Pentru că pe lângă mângâierile dosului ceauşist jurnalişti adevăraţi scriau şi despre subiecte interesante. 

joi, 12 decembrie 2013

Frunze uscate.... de actualitate

Azi de dimineaţa am alergat spre parcul din centru oraşului, Brătianu, fost 1907! Acolo îmi fac un program de exerciţii fizice. Am constatat că piciorul unui aparat a dispărut, l-am găsit rupt din sudură alaltăieri, speram să fie resudat. Aşa că am abordat stolul de doamne gureşe care se ocupă cu curăţenia parcului care este situaţia cu sudura echipamentului. Şi am primit un răspuns zguduitor:

Este în curs de procesare!

Aşa am aflat că frunzele nu se mai mătură şi aparatul de sport nu se sudează, sunt în curs de procesare!

Străinătatea a primit cu emoţie decizia Parlamentului României, mai bine zise Camera Deputaţilor nu mai asimilează demnitarii aleşi şi profesiile liberale ca funcţionari publici pentru a se acorda cu Codul Penal. Traian Băsescu a exploatat rapid situaţia făcând valuri, mai ales că în aceeaşi zi se introducea o lege controversată privind amnistia sau graţierea unor pedepse cu care PNL nu a fost de acord şi a fost scoasă de pe ordinea de zi. 

Asta dovedeşte încă odată cât de dobitoc şi nepotrivit este Valeriu Zgonea în fruntea acestui for legislativ. De unde l-or fi găsit pesediştii pe ăsta?
Şi că tot vorbim de lucruri d'astea, un domn de la conferinţa de ieri de la AOSR numea ministerul lui Şova ca Ministerul Marilor Tâmpenii. Şova, pus de Ponta să scoată autostrada Piteşti  - Sibiu comite o imbecilitate de neiertat 

Am urmărit aseară o dezbatere pe această temă la Digi24. Erau prezenţi Palada, purtătorul de cuvânt, avocatul Frunda, consilier al lui Ponta, Andreea Paul, PFL şi analistul politic (?!) Valeriu Turcan. Din expunerea lui Frunda am înţeles că nu-i nicio problemă şi că demnitarii pot intra bine mersi la puşcărie, dar sunt pe undeva diferite tipul de acuzaţii. Dacă asta este adevărat este bine, dacă nu şi aceştia scapă din ghearele justiţiei este prost şi rău! 
Remarc că moderatorul Cosmin Prelipceanu îl invită des pe Turcan şi nu ştiu de ce? Presupun că fiind fost consilier prezidenţial ar putea prezenta părerile lui Băsescu. Pe de altă parte este extrem de neplăcut într-o dezbatere, civilizată de altfel, în stilul Digi24 prezenţa doamnei Andreea Paul. Pentru că această cuconiţă este nervoasă, arogantă şi obraznică cu preopinenţii. Este în opoziţie şi are dreptul să critice tâmpeniile puterii USL, dar ar putea să o facă mai penetrant, dacă ar fi precisă şi la obiect. Din păcate moşteneşte aroganţa guvernării catastrofale a lui Boc şi a unei majorităţi minimale şi surde la obiecţiile fostei opoziţii. Nu are niciun motiv să fie aşa de agresivă, dat fiind cretinismele unei guvernări ruşinoase.
Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!

Dacă tot vorbim de justiţie nu pot înţelege cum un primar penal, precum liberalul meu, Frâncu de la Râmnicu Vâlcea, condamnat la puşcărie cu suspendare a revenit în post? Atunci puşcăria asta cu suspendare este  o glumă proastă.
Ori va fi lipsit de anumite drepturi, să ocupe o funcţie publică, chiar dacă obţinută prin alegeri, să nu poată vota şi altele, ori mai bine nu mai este condamnat la puşcărie!
Şi că vorbim de imunităţi, chiar Traian Băsescu se bucură de imunitatea absolută, proclamată de Morar, aş vrea să văd procurorul care să-l inculpe pentru multiplele infracţiuni pe care le-a comis şi le comite fără impunitate, deocamdată! Atunci m-aş gândi la o justiţie oarbă şi dreaptă, fără Diaconi şi alte glume proaste!

Steaua a terminat cu Champions League fără victorie, regret eliminarea lui Juventus, echipă pe care o simpatizam prin anii ’90 şi a lui Napoli! Bayern înregistrează prima înfrângere după mult timp, ceasul bavarez al lui Guardiola nu a mai funcţionat!
Ce baftă pe Zenit St Petersburg, se califică cu 6 puncte, bătută de Austria Viena, pe motiv că ăilalţi din grupă au fost mai proşti!

P.S. 
Şi acum un post scriptum pe care l-am uitat să-l scriu iniţial!
Am auzit la Radio, la 7 dimineaţa un fel de reportaj de la un protest de ieri, unde cred că a participat şi ambasadorul britanic, împotriva modificărilor efectuate la statutul parlamentarilor. 
O cuconiţă protestatară intervievată pleda pentru alegeri anticipate, ca să scăpăm de ăştia!
Atunci mi-a venit să râd mânzeşte, asta arată că respectiva cred că trăieşte la New York, Londra, sau Paris, sau aiurea. 
Păi la alegeri anticipate USL ar înregistra o vitctorie şi mai categorică, pentru că preşedintele Băsescu a făcut între timp totul ca opoziţia să nu mai existe, să fie doar el cu deciziile care scot din sărite pe toată lumea şi-l fac pe alegătorul obişnuit, lovit de uraganul Boc Băsescu la buzunar să voteze mai abitir pe ăştia. 
Şi asta în pofida faptului că mulţi dintre actualii parlamentari USL nu merită să fie în forul suprem al României şi unii ar trebui să se odihnească prin puşcării. 
La fel ca şi alţi eroi rămaşi prin rămăşiţele PDL sau alte microscopice formaţiuni cu.....pretenţii de dreapta!  


miercuri, 11 decembrie 2013

O zi plină 11 decembrie 2013 - Revederea cu Mac

Restaurantul Divan
Pe Mac îl ştiu de acum exact 30 de ani. A venit plin de candori, de la Politehnică, excelent absolvent al Energeticii, Secţia de Nucleare. Voia să-şi aducă familia la Mioveni, să facă multe şi să fie un bun inginer. Cu Mioveni a pus apoi un bemol, s-a mutat la garsonierele din Găvana, ca apoi să se transfere la Proiectare în Bucureşti.
Strada Franceză

Împreună cu el şi cu Dan Popescu constituiam cel mai tare colectiv de analize termo-hidraulice şi de securitate nucleară. Reuşisem cu sprijinul lui Sandu Catană să facem să funcţioneze codul RELAP4 şi puteam aborda orice chestiune care privea transferul de căldură al reactorului de cercetări de la Piteşti. 

Eu la Divan
Cea mai mare reuşită s-a întâmplat când am fost în stare să estimăm ce se afla în stratul izolator de azot al unei bucle de testare a combustibilului nuclear, erau mari pierderi de căldură pe nişte ţevi. L-am rugat pe Mac să estimeze inductiv care este conductivitatea materialului  izolator şi Mac a găsit că era apă! Ce scandal! Că a apărut imediat securitatea, că de ce voiam să opresc funcţionarea buclei şi a reactorului. Am spus că fac pariu că acolo este apă şi dacă nu este, beau eu apă din piscina reactorului, iar dacă găsesc apă acolo, să o bea ei! Dezolat,  Marinică P. a mărturisit că era apă!
 
Eu cu Adi la Divan
Mac era un bun programator şi ne-a făcut praf când a realizat un program la displayul CDC-ului main frame. Era un joc de bursă, cu care ne distram cum ne îmbogăţim sau dăm faliment, ca nişte mari şi autentici capitalişti în mizerabilii ani ai iepocii de aur a lui Ceauşescu de la mijlocul anilor '80!
Mac cu mine

Împărtăşesc cu Mac pasiunea pentru istorie, el fiind mai mult decât un diletant pasionat! 
Era atunci vremea când se publica la Meridiane Fernand Braudel şi marile opere ale Şcolii Analelor, care mi-au schimbat viziunea de spre istorie, împreună cu cele ale lui Gheorghe Brătianu, şi el un discipol al acestei şcoli franceze, care studia istoria la firul ierbii, fără prea mulţi regi şi nobili, dar cu burghezi,negustori şi ţărani.
Mac este suporterul teoriei lui Neagu Djuvara cu Toctomerius, în fond şi francezii şi ruşii au suportat un descălecat care le-a format naţia. Noi de ce am fi mai speciali?
Mac, eu şi Adriana

După Revoluţie şi-a schimbat destinul, parcă jocul ăla a fost o premoniţie! Mac a devenit om de afaceri.  Pentru că Mac a făcut o carieră şi în afaceri şi a deţinut demnităţi publice importante, ne întâlneam mai rar. Ne mai vedeam totuşi periodic, ultima oară prin 2009. 
A plecat din România şi umblă prin Europa, revenind din când în când acasă. Este cel mai straşnic comentator al blogului meu, Adriana fiind impresionată de nivelul de cunoştinţe al lui Mac.
Şi acum câtva timp mi-a spus că ar vrea să ne revedem, cu ocazia revenirii sale acasă. 

Aşa că după interesanta conferinţă de la sediul OASR, de pe cheiul Dâmboviţei, de lângă sala Ciulei, a Teatrului Bulandra de pe Măgureanu am luat-o spre Centrul Vechi. 

Ne-am întâlnit la Divan, restaurant turcesc de pe Franceză, strada de pe lângă Muzeul Naţional de Istorie.

Noi am ajuns mai devreme, Mac deja rezervase masa şi au apărut şi ei curând, el şi cu soţia. 

Mac ne-a făcut cadou o prăjitură specială de Crăciun, Adriana s-a ocupat şi ea să pregătească nişte cadouri din partea noastră pentru ei. Şi apoi ne-am pus pe mâncat!

Ne-am ospătat cu bunătăţi levantine, vinete Imam baialdî, salată de vinete,  sarmale în foi de viţă cu stafide, brânză de capră, stropite de rachiu de anason (grecescul uzo). Toate cu lipie turcească, d'aia de se pune la chebab! 
A urmat enorm chebab  de oaie şi vită cu roşii şi orez turcesc, iar Adriana cu frigărui de vită şi salată stropite cu Fetească şi Crâmpoşie. Mac a insistat şi la dulciuri, baclava, cataif, prăjitură cu sirop de trandafiri. 
Soţia lui Mac ţinea post şi s-a limitat la mâncăruri fără carne, de care turcii nu duc lipsă!  
Ce mai, un festin în toată regula. Bucătăria asta spune cât le suntem de îndatoraţi la mâncăruri otomanilor, care ne-au stăpânit vreo 4 secole, multe feluri naţionale vin de acolo, din Fanar şi Asia Mică!

Am stat de vorbă şi ne-am simţit bine! 
Noroc că Adriana a fost dotată cu prafuri de burtă, că prea m-am umflat!