duminică, 8 decembrie 2013

Băsescu, chinezii şi britanicii

Traian Băsescu s-a trezit din nou să vorbească naţiunii. Dacă obişnuia să ne propovăduiască la ora 18.30 de astă dată s-a trezit mai devreme şi ne-a vorbit de la 17.30. 
În loc să ne anunţe marile probleme ale naţiei, domnul preşedinte şi-a expus propriile sale problema cu toate autorităţile. Ne-a probozit pe toţi că vrem să-l căutăm la hectare, cum pe Năstase îl cătau la ouă. I-a fost cam teamă de furia populară şi a declarat că promulgă bugetul asigurărilor sociale şi a pensiilor, dar bugetul nu şi nu. Dacă doar atât ar fi fost suficient, ei bine domnul Trana Băsescu în compensaţie cu afacerile sale agricole s-a luat de premierul Ponta şi familia sa, inclusiv tata socru care ar fi deficitar de alte ouă! Deci a lansat o diatribă şi acuze, pe care ar trebui să le dovedească, cum că Ponta ete profund corupt. Limbajul de port s-a aflat iar în splendoarea lui, dacă bătutul pe burtă cu bizonul autohton ar purtea părea simpatic, limbajul de mahalagiu, cu  steagul României în spate, cum remarca Crin Antonescu nu cadrează. Că Băsescu şi iubita sa fiică care l-a făcut bunic, dovedeşte şi succesurile lui Dan Dungaciu, altfel un atent observator al vieţii din Basarabia, acum numită Republica Moldova. Într-un singur loc Traian Băsescu era complet îndreptăţit, autostrada Piteşti Sibiu ar trebui să fie prioritară! 

Dacă Băsescu a declarat cât de catastrofală a fost vizita în Asia a lui Victor Ponta, înseamnă că se poate înşela. Consecinţa apoteotică a acestei vizite la chinezi s-a materializat cu venirea primului ministru chinez şi cu perspectiva  realizării unor obiective de energie, infrastructură şi industrie de vârf. Deci măcar aici trecutul independentist al PMR/PCR a contat, de pe vremea lui Ghiţă Dej eram prietenii ideologici al RP Chineză şi a PCC! Şi cum se vede chinezii au ţinere de minte. cam atât despre trecutul comunist al ambelor ţări. China de azi este un mare capitalist care vrea sămcâştige şi să-şi înmulţească banii, dacă se poate şi-n România neu este rău!
Ei bine tocmai de istoria recentă se agaţă cu disperare martorii lui Băsescu! Am văzut opinii din cele mai neroade privind consecinţele colaborării cu China, cum o să ne subjuge Jemi Jibao şi cum o să revină Scânteia din nou! Şi culmea că-n damblageala asta pică nu numai otrăviţi precummadam Pora, dar şi intelectuali de ispravă, de n-ar fi atît de partizani, precum Andrei Cornea şi mai nou Teodor Baconschi. Baconsch dacă s-ar fi limitat la o declaraţie politică anti USL era de înţeles, dar se exprimă şi despre reactoarele de la Cernavodă şi foarte prost , incompetent şi neghiob.  Jos labele de pe energia nucleară!

Şi dacă vorbim şi de chinezi şi pericolul ideologic, iată că primul ministru britaniv Cameron este în vizită oficială la Pekin. Primul ministru al Marii Britanice, inventatoare a capitalismului modern se duce la târguieli şi business în China. Oare aceaşi neghiobi ai opiniilor partizane nu se tem că britanicii vor fi obligaţi s-o descăpăţâneze pe Regina Elisabeta, cum au făcut predecesorii acu' vo' 400 de ani, când pe Charles, strămoşul reginei de azi au ajuns englezii să-i taie capul! Şi asta bazaţi pe ideologie republicană. Norocul a fost că chiar Cromwell a decis că-i mai bine cu monarhi şi n-au mai picat în păcatul republicanismului francez de atunci!
Şi că venii vorba de englezi şi britanici în general, sunt un fan declarat al acestei naţii mari şi deosebite, stăpâne pe un sfert de lume, inventatoarea jocurilor sportice şi de societate, a morgii şi dandysmului, suporter bolnav după FC Liverpool, cu toate că eu sunt orice, mai puţin întruchiparea flegmatismului britanic. Tabloidelor britanice le-a căşunat pe noi ca acu' aproape 70 de ani Churchill, care ne-a vândut toatal lui Stalin. Cu o neghiobie cu nimic deosebită a martorilor lui TB se iau de români că ar fi aşa şi pe dincolo. După propria mea ştiinţă românii stabiliţi în Marea Britanie fac cinste naţiei noastre şi sunt bine integraţi acolo. Dovada o am şi în nepoata mea, care trăieşte de vreo 10 ani acolo, s-a măritat cu un polonez, evident, oaspete şi el în Insula Albionului. Au două fete, care sunt de acum trilingve şi s-au obişnuit acolo. În rest temerile se bazează pe cerşetoria ţiganilor autohtoni şi hoţii inventivi pe care nu încetăm să-i producem. Altfel eu unul n-aş fi confortabil în Marea Britanie. Nici nepoata nu-i entuziasmată de clima neprietenoasă şi mâncarea britanică. Cred că românii care ar vrea să ajungă acolo vor să muncească nu să stea cu mâna întinsă la autorităţi.

6 comentarii:

  1. Daca China intr-un an de zile incepe ceva investitii in Romania,inclusiv Cernavoda, in afara de EUROPA si DRAGONUL ROSU ,imi scot palaria ! Este al 3-lea an de proiecte de investitii chinezesti in Romania ,dupa cele 10 miliarde promise la Budapesta sau Varsovia ,suma totala in toata zona europeana,nu dupa Ponta doar la noi.Nici-un nebun nu baga bani intr-o tara falimentara ,fara nici-o perspectiva sau viziune liberala,ci doar de pomeni si noi taxe.

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. Ar fi bine ca discuțiile cu chinezii să se materializeze dar nu prea cred. Nici ăia nu mai dau de pomană bani la hoți sau idioți.
    2. Oi admira tu pe englezi dar sunt dușmanii poporului român de sute de ani (direct sau indirect); ei i-au sprijinit chiar și pe turci ! Ei (probabil în colaborare cu americanii) au bombardat locuința noastră în Aprilie 1944. Aș fi bucuros să pot să le-o întorc.
    3. Baconschi și Cornea nu pot fi criticați; ca alogeni programați genetic nu vor face decît rău, ca și părinții lor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eronat JO,socru-mic-popa-securist-rusinea agriculturii romanesti a iesit pe post si l-a facut dement si nebun pe presdinte,pesemne ca in calitate de socru mic si de fost securist-popa ca in numele altcuiva nu putea...si nu i-ai observat aceasta iesire... . Ca urmare Basescu ia raspuns ca sigur si-a pirdut ouale la vanatoare ca altfel nu ar gandii asa stupid. De ce ai dat doar frantura cu ce a zis Base -BINE IA FACUT- si nu ai spus ca popa-securistul a atacat primul ? Tu acuzi tendentios , ura te orbeste si tii in brate niste non-valori. Stii ca popa-securistl si-a facut ulterior fac de agronmie unde nu a fost nici o zi la cursuri ? La fel cum ginerele lui ulterior si-a luat doctoratul ...Popa farseor de doi bani,mare ganditor politic PSD, este aliatul tau...ptiu,drace....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă Dorule, presupun că părerile tale sunt!
      Tu eşti ca un personaj dintr-un film pe care l-am văzut, evreu comunist îndoctrinat din Franţa, care pe moarte, în 1990 ca să fie îmbunat de fiice, una îi spunea celeilalte să-i spună lui taică'său că Berlinul a fost ocupat de ruşi şi că au refăcut zidul, că Ielţin şi Gorbaciov a fost omorâţi!
      Eşti atât de convins că Băsescu este bun şi ăilalţi sunt toţi nişte javre!
      Greşit!
      Cea mai mare javră a fost şi rămâne Băsescu şi nu ştie altceva decât să înjure şi să calomnieze!
      Şi Ponta şi ăilalţi sunt jigodii, dar pe lângă Băsescu par sfinţi!
      Hahahaa......

      Ștergere
  4. Nu stiu de ce, dar tare as vrea sa dezbati aici si probleme "de bine", initiative ale jigodiilor mai mici decat Basescu. Eventual initiative ale jigodiilor care se auto-intituleaza "liberale".
    Ce-ar fi daca am discuta un pic despre noua initiativa de a taxa pe toti cei care detin domenii ".ro"?. Am auzit si o explicatie a acestui nou bir ABSURD, data de un "destept": Banii proveniti din aceasta taxa vor sustine activitatea "entitatatii care se ocupa de gestionarea domeniilor cu ".ro".
    Asadar idiotii astia au infiintat "entitatea bla bla bla" fara sa prevada si resursele pentru functionarea ei. Probabil aveau si ei jigodiile lor de plasat undeva, la caldurica. Asa este si ministerul specializat in domeniul respectiv, creatie noua a USL, alaturi de alte cretinitati pe care noi, contribuabilii, trebuie sa le sustinem financiar - direct sau indirect.
    Probabil ca in viitorul apropiat vor pune o taxa periodica si pe numerele de telefon, si pe numerele de inmatriculare, eventual si pe cartile de vizita.
    Daca ar fi sa spun "rusine", m-ar cuprinde scarba de mine. Daca ar fi sa spun ce gandesc, probabil cuvintele ar fi cenzurate (din motive bine intemeiate) de catre administratori.
    Dar tine minte, draga blogger-ule, e una sa fii jigodie, dar mai grav este sa sustii o jigodie, doar de dragul unor principii, atata timp cat acestea ii sunt straine.
    Paul

    RăspundețiȘtergere
  5. In fine avem ceva comun pe axa Londra Bucuresti Beijing doua contracte de centrale nucleare ! La Londra chinezii au cerut garantarea unui pret minim al energiei. La Bucuresti ce vor cere ? Oricum Londra a cerut opinia BRX. care va fi interesant de formulat ! La amr nu mai comentam caci nu merita! Dupa horoscoapele de azi nu mai apuca nici macar12/52 !

    RăspundețiȘtergere