Arheii culturii române contemporane

Constat că sunt câţiva curioşi care au privit ciotul de postare pe care l-am publicat din greşeală şi l-am făcut vizibil corespondenţilor.

În primul rând această postare este un epitaf la fostul meu blog Ce părere ai?, publicat pe platforma Toate Blogurile. Administratorul m-a întrebat dacă să-l mai ţine, pentru că devenise inactiv, de când am inaugurat acest blog de pe această platformă nouă acum un an şi ceva! 

În acest blog, inaugurat în 2009 mi-am făcut ucenicia. Mi-am exersat stilul eseistic cu mai mult sau mai puţin succes.

Am primit observaţii pentru gramatică şi ortografie şi am încercat să le repar, folosesc corectorul de limba română, dar acesta nu este în stare să-mi corecteze exprimări incorecte şi aiurea din punct de vedere gramatical şi pentru asta îmi cer scuze!

Am reuşit să-mi salvez postările pe un fişier pe care l-am pus în computer. Am reţinut eseurile politice, culturale, filme, cărţi. 

N-am reţinut cronicile muzicale, sunt ale unui diletant fără ureche muzicală, cu multă wikipedia în ele, dar scrise în bună credinţă. Am renunţat şi la mare parte din cronicile protestului piteştean din iarna lui 2012, sunt caduce acum, dar esenţa lor rămâne!

Ce am observat cu surprindere este că multe au fost dedicate articolelor domnului Andrei Pleşu, în care replicile combăteau părerismele sale eseistice,  în care nu este nici un înger, nici arheu şi aici fac referire la titlu, ci un cetăţean egal cu mine şi cu ceilalţi. Deci acuzele că mă dau la Pleşu, unde nervos era în special fostul său coleg de clasă şi prieten al meu, nu se susţineau, deoarece nu mă ocupam de angeologie, de Evanghelii, de artă sau de eseuri culturale, ci de ofticile sale, de ranchiuna evidentă, de limbile date personalităţii jalnice a lui Băsescu, pe care încearcă să-l reşapeze şi acum printr-un articol publicat în 2007 mincinos şi tendenţios atunci şi acum!

Trebuie  să spun că Jurnalul de la Păltiniş, şi mai ales Epistolarul mi l-au revelat pe Andrei Pleşu şi apoi Minima Moralia a fost finis corona opus.

Pe Gabriel Liiceanu îl ştiam mai ales din relatările Monicăi Lovinescu de la Europa Liberă. Îi şi citisem cartea Încercare în politropia omului si a culturii, nu m-a stârnit, fiind mai mult filosofie, dar Jurnalul..... a fost o revelaţie!

Aşa că în 1990 cei mai stimaţi intelectuali români încă tineri, pe lângă Nicolae Manolescu, de exemplu, erau cei doi, pe drept cuvânt arhei ai culturii române.

Dar totodată am trăit cu uimire şi revelaţia că ajunşi în funcţii, intelectuali foarte apreciaţi ajung să se comporte de parcă n-ar fi intelectuali! 

Maestrul Pleşu, ministru de două ori şi foarte competent în funcţii, s-a dovedit însă mare combinagiu, gata să schimbe gaşca, clanul, steagurile. Nici nu vreau să-mi amintesc de "amintirile" sale perfide la adresa lui Emil Constantinescu! Cât despre dl. Pleşu cel de azi şi mai mulţi forumişti admirativi ai domniei sale aceştia au atitudini şi dispreţ pentru ăilalţi, de parcă ar fi picaţi din lună şi nu ar fi şi ei români mai mult sau mai puţin oneşti!

Cât despre Liiceanu, nu s-a implicat activ în politică, a devenit un negustor de cărţi de mare succes intelectual, dar a luat şi poziţii potrivite în coagularea alianţei DA, care i-a răsturnat pe pesedişti. Admiraţia absolută pentru Băsescu însă îl duce azi în ridicol!

I-am regăsit pe cei doi într-un interviu comun luat de Luca Niculescu la Digi24. Ambii au biciuit moravurile politicienilor de azi, Liiceanu observând, pertinent, că un politician este un contorsionist, pentru că trebuie să facă multe compromisuri.

Unde însă m-a şocat Liiceanu a fost când a spus ritos că el nu poate susţine un dialog polemic cu un om de stânga. Când i s-a propus o conversaţie polemică cu Alina Mungiu Pippidi, care este orice, dar nu un om de stânga, moderatorul a fost întâmpinat cu aceeaşi negaţie din partea lui Liiceanu. Ba Pleşu a sărit în sus excedat de derapajele narcisiste ale publicistei. Regret, dar Pleşu a fost misogin şi sulfuros!

Nu pot să nu îmi pun întrebarea cum aceşti domni sunt fondatorii de seamă ai Grupul de Dialog Social?

Păi ce fel  dialog şi-au imaginat ei în 1990 că trebuie să ducă cu societatea românească?

Un fel de dialog ciocoiesc ca ăla cu boierul din Moş Ion Roată şi Unirea?

A bon entendeur salut!