marți, 4 martie 2014

Politice de actualitate

Rar mi-a mai fost dat să văd un astfel de interviu, dialog, etc. precum cel de la Antena3!
Crin Antonescu este invitat de Mihai Gâdea la emisiunea lui.
Obiectivul acestui jurnalist tv de la început a fost să-l execute public pe politician, să-i reproşeze vrute şi nevrute!
În toată emisiunea Gâdea intervievatorul nu a făcut decât să-l acuze pe Antonescu, mai tot timpul s-a zborşit la el şi a început să urle la politician!
Până şi mama lui Gâdea i-a atras atenţia că s-a comportat necorespunzător.

Este fără precedent, obrăznicia acestui propagandist al Antenei3, care a minţit tot timpul, a insinuat şi l-a întrerupt obligându-l pe intervievat să ridice şi el vocea.

Care este concluzia interviului?

În loc să negocieze şi să facă compromisuri cu partenerii PNL din USL, Ponta şi PSD preferă să-i aducă la guvernare pe UDMR cu vice ministrul Kelemen Hunor guvernului Boc, care ne-a ciuntit salariile şi pensiile!
Nasol moment, mişto colivă!

P.S. Îmi reamintesc interviul luat lui Traian Băsescu din 2007 după prima suspendare, la Realitatea tv realizat de jurnaliştii Emil Hurezeanu şi Robert Turcescu.
Spre deosebire de Gâdea care, acum a fost cel trecut prin tăişul ironiilor lui Antonescu, cei doi jurnalişti menţionaţi s-au comportat exemplar.
Ei l-au ponderat pe preşedintele resentimentar şi otrăvit, i-au pus întrebări pertinente şi necruţătoare, nu l-au întrerupt şi l-au obligat să se comporte ca un om normal.
După acest moment Băsescu nu a mai fost intervievat a fost mângâiat de lingăi s-au a apostrofat ziarişti.

P.S.2 Evenimentul Zilei a dat faliment! Ce mă fac? 

P.S.3 
Când jurnalistul Gâdea a avut geniala inspiraţie să-l invite la Antena3 pe Mihai Răzvan Ungureanu în calitate de prim ministru a fost luat în balon, miştocărit de acesta, pentru că s-a apucat să ţină prelegeri de doi bani bucata!
Ca să-şi lingă rănile, l-a invitat după aceea exact pe acelaşi Crin Antonescu. Discuţia atunci a fost amicală, reconfortantă pentru Gâdea.
Nici atunci, nici cu un alt politician, Gâdea nu a depăşit o anume limită a bunul simţ şi a politeţii. De fapt aşa fac moderatorii şi intervievatorii în mod normal şi aproape obligatoriu. Ei nu sunt procurori!
Ce s-a întâmplat aseară este fără precedent, un moderator să se răstească la intervievat şi să se comporte într-un mod absolut grosolan, doar pentru că primise un ordin. Nu este la prima dovadă  că este un mercenar şi lefegiu de cea mai joasă speţă.
Voiculescu pur şi simplu distruge credibilitatea acestui post obligându-şi angajaţii să devină doar nişte goarne propagandistice. Mai mult ca oricând Antena3 a devenit B1tv cu semnul întors!

14 comentarii:

  1. J daca o iei pe aratura nu te mai citesc.
    Cred ca ti-au pus ceva in apa.
    M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mac, ai avut răbdarea să urmăreşti acest linşaj mediatic în care bietul Gâdea a dovedit că banii din vespasiana Antena3 nu au miros?
      N-o fii Crin Antonescu vreun înger, vreun geniu, poate se înşeală, poate greşeşte şi ştie că va suporta consecinţele!
      Însă a avut răbadare să demonteze toate minciunile pe care Antena3 le emite de când Voiculescu simte că o să intre în puşcărie, pentru că PNL nu vrea legea de amnistie!
      Aici este toată haznaua în care se scaldă alde Gâdea , reuşind să-şi distrugă dramul de încredere cucerit când au relatat de revolta românilor din iarna lui 2012.
      Nu-ţi dai seama că Ponta a comis o manevră pestilenţială, când negociază un guvern care nu mai reprezintă majoritatea ieşită din alegeri, punând pe Kelemen Hunor vice prim ministru, cel care a cauţionat politica economică dezastruoasă a lui Băsescu?
      Nu era mai simplu ca Ponta să accepte cerinţele legitime ale partenerilor de guvernare?
      Crin Antonescu riscă mult din cauza goarnelor propagandistice tip Antena3, Rotv, B1tv şi poate să fie obligat să iasă din politică, dacă PNL are o presatţie modestă la europarlamentare?
      Te rog să meditezi un pic?!

      Ștergere
    2. Mai bine o dată vultur decât toată viaţa cioară!

      Ștergere
  2. Tot n-ai avut taria sa-mi raspunzi inca, daca dupa figura asta crezi ca Crinulache e un bou sau nu. Cit priveste A3, imi aduc aminte cu duiosie ca acum exact 2 ani, cind eu ca nematzu prost si neinformat, ma uitam la TVRi, cum decurge revolta din piata Univ contra lui Boc-Basescu, Joe, tu , m-ai luminat , si asa am descoperit Antena 3, pe internet... aia de la TVRi erau pt tine bolsevici, adevarul diafan era la A3. Intre timp ma uit la toate, ca sa pot compara si n-am o parere foarte buna despre nicicare dintre ele ( pt ca nu exista echidistanta pe acolo ), dar daca Gadea l-a calcat pe Crin aseara in picioare a facut foarte bine, de fapt tot Gadea l-a ridicat in slavi altadata, alt inconsecvent. Dupa cum observi, nu m-am uitat la Antena3 aseara, acum ii sorb parerile doamnei Merkel ... Frau "political correct" ! Si ce-i mai rau Joe, vad ca si M e cam suparat, cind te trezesti tu oare !?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu îndrăznesc dragă Mircea să-ţi dau replica pentru că eşti pornit şi nervos!
      Citeşte şi ce a scris Lari, poate se înşeală şi e, dar să ştie că toată media românească, cu excepţia Antene3 este unanimă în a râde de Gâdea, pe care l-a decapitat jurnalistic Crin Antonescu!

      Ștergere
    2. Cum adica pornit si nervos !? ce, mie mi-au pus ceva in apa !!??

      Ștergere
    3. Nu ştiu, poate puţin gaz rusesc!
      Hahaha.......

      Ștergere
  3. Gadea a riscat sa se faca penibil si a reusit tocmai pentru a-l determina pe CA sa-si iasa din fire, sa aiba reactii necontrolate etc.si apoi sa aiba ce comenta luni de zile. Nu i-a reusit figura! CA a parat foarte bine. A fost un excelent exercitiu pentru prezidentiale! LA

    RăspundețiȘtergere
  4. chiar crede cineva in mod serios ca A ajunge candidat ? Il vedeti pe B facandu-l presedinte ? Haida-de ! M
    (comentariu din respect pentru mirciulica nu pentru text)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mac dragă ,Antonescu ajunge sau nu candidat dacă doreşte PNL, dacă nu găseşte pe altcineva!
      Nu-l pune Băsescu, nu este în această postură.
      Până acum este candidatul cel mai bine poziţionat!
      În pofida erorilor făcute!
      În rest candidaţii potenţiali sunt jalnici.
      Să presupunem că ajunge în confruntare cu Ponta, ce o să facă, o să se transforme în penibilul Gâdea şi o să urle la el?
      Ai dreptate, mulţi nu-l plac!
      Păcat de Tăriceanu, că s-a pierdut într-un moment critic, dacă îl ajuta şi mintea nu doar prezenţa fizică plăcută

      Ștergere
  5. Incet-incet, recunosti ca tot ce misca la antena 3 e dirijat de varan si sa si pus punctul pe i ,Voiculescu este cu un pas la puscarie si da din el toata otrava de care dispune prin prapaditul de...Gadea. ??? Vai,ce farseor ! Vai,ce vrea el sa fie ziaristul cu ganduri pure nedirijat de nimeni cand se vede de la o posta ca si intrebarile pe care le-a pus lui Crinache sunt ale...varanului. NUMAI pentru ca a fost atacat Crinache ai vazut IN SFARSIT valoarea Antenei 3 =ZERO ??? Altfel ramaneai...acelasi Joe. Oricum e un castig mare pentru mine si pentru cei care te citesc,ai inceput sa " vezi ".... Un post de cacao care accepta si pe " inegalabilul " imbecil care rasfoieste noaptea ziarele Mircea Badea....nu am vazut mai mare sifilitic. Cum poti rade de glumele lui proate ??? dm

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranta ca suntem mai credibili daca observam ca B1TV, postul celuilalt "varan" si mai ales omologul lui Badea, numitul Banciu, nu se deosebesc cu nimic de A3. Aici sunt de acord cu ultima fraza din textul lui Joe, inteleg ca si Dvs, sau ma insel !?

      Ștergere
  6. Oricum, Antonescu a iesit bine din circul asta! Asa ca...a meritat spectacolul! Paine si circ pentru fraieri, in timp ce ei isi vad de treburi, care or fi ele.

    Ti-l citez pe Eminescu:
    "Greselile politicienilor sunt crime, caci in urma lor sufera milioane de oameni nevinovati, se impiedica dezvoltarea unei tari intregi si se impiedica, pentru zeci de ani, viitorul ei!"

    Crezi ca ei il citesc pe Eminescu?

    RăspundețiȘtergere
  7. nici macar poeziile. da-pai editorialele politice ....m

    RăspundețiȘtergere