Cu platforma IFA de
la Măgurele am o legătură veche.
Aici am ajuns în
iulie 1971 la practica de anul IV. Am fost la Ansamblul critic de putere 0 unde
l-am întâlnit pe unul din primii mei şefi, Mihai I. Apoi am fost la reactor.
Aici domnul profesor Leca îşi pregătea teza de doctorat pe nişte bucle unde
determina parametri termo/hidraulici. Era sprijinit de un tehnician mic de
înălţime, brunet şi guraliv, care a devenit ulterior subinginer şi datorită
acestor strădanii.
Şi cum era iulie 1971
am trăit acolo şi tezele din iulie ale lui Ceauşescu. Cei de la IFA, oameni
subţiri şi deştepţi făceau mişto, ziceau că n-o să mai pupăm romane în colecţia
Enigma, romane poliţiste americane,
excelent traduse, într-o colecţie care avea emblemă o cheiţă neagră. Deja
filmele de mare succes Butch Cassidy
& Sundance Kid cu Redford şi Newman şi Adio prietene cu Delon şi Bronson, care făcea furori pe terasele
bucureştene, unde toţi încercau să introducă cât mai multe monede într-un pahar
plin cu apă fuseseră oprite de la difuzare. Norul negru, ideologic apărea, dar
nimeni nu-şi imagina atunci în 1971 ce o să vină şi să se termine abia în
Decembrie 1989!
Apoi la IFA am ajuns
prin repartiţie în 1972. Spre surpriza mea la repartiţia de la CSEN, aflat
atunci în spatele sediului guvernului din Piaţa Victoriei, dintre cei 8 colegi
de secţie CNE de la Energetică, eu am ajuns la IFA, ceilalţi 7 la Institutul
pentru Tehnologii Nucleare (ITN). Culmea că în 2007 când am plecat la ANDRAD
eram ultimul din promoţia mea, care mai rămăsese la urmaşul ICN.
La IFA am stat 3 luni
la Centrul de Documentare şi Publicaţii Nucleare. Era situat în clădirea
Secţiei de Fizică Teoretică.
M-am săturat de stat
la bibliotecă şi după 3 luni m-am transferat la ITN. Era în decembrie 1972.
Corpul de clădire un era situat ICN este acum dezafectat, cel din faţă aparţine
CITON - proiectarea venită în 1976 la Măgurele de la ISPE.
După ce m-am reîntors
din armată în 1974 primăvara am trecut la Grupul Reactor care urma să pună în
funcţiune al doilea reactor nuclear de cercetări din România.
De aici am plecat în
octombrie la Piteşti, unde era viitorul sediu al ITN, devenit în 1976
Institutul pentru Reactori Nucleari Energetici - IRNE, transformat în
Institutul de Cercetări Nucleare ICN Piteşti după 1990.
Chiar stabilit la
Piteşti, mergeam mereu la IFA în delegaţie unde mai erau colegi, până când s-au
mutat toţi prin 1976 la Piteşti. Dar cu venirea proiectării pe Platforma
Măgurele, care făcea parte acum din IRNE şi aveau doi directori adjuncţi,
vizitele au continuat.
Pe la mijlocul anilor
90 am trecut pe acolo şi era jale, salariile nu se mai plăteau, bătrânii
ieşiseră la pensie.
Blocul turn era ca un
memento al degradării, se golise, CSEN plecase, dispăruse redenumit CNCAN şi
birourile erau în majoritate goale.
Ieri am revenit în
vizită la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei - IFIN HH.
Am ajuns acolo la
invitaţia doctorului Ioan Ursu, secretarul acestui Institut, împreună cu
studenţii mei de la Energetică, anul IV Energetică şi Tehnologii Nucleare - ETN.
Ioan Ursu ucenicise pe la Piteşti, după absolvire ca toţi fizicienii din anii
80 care treceau pe la IRNE.
Şi am constatat că Platforma
renăscuse ca Pasărea Phoenix.
Am fost invitaţi să
mergem la Large Hadron Collider, o
clădire nouă unde este o sală de conferinţă. Şeful acestui grup este Mihai
Petrovici, savant care lucrează la CERN Geneva şi Darmstadt. Mihai Petrovici
este bun prieten şi fost coleg cu amicul meu Mircea Ş. din Germania. Aşa că am
avut ocazia să facem cunoştinţă şi m-am prezentat ca prietenul lui Mircea.
Tipul a râs şi ne-am strâns mâinile. Mi-am dat seama că figura mi-era
cunoscută, cred că ne mai văzusem, probabil pe la IFA.
Doctorul Ursu ne-a
prezentat istoria IFA - IFIN.
Institutul se află pe
fostul aşezământ al tinerelor, fondat de Oteteleşanu pe moşia lui, moşia
legendară La trei Aşi, cu care se
spune că o câştigase la poker.
Oteteleşanu era
prieten cu Eminescu, iar poezia Lacul
este inspirată după lacul care se afla pe această moşie. Mi-l aminteam era în
apropierea terenurilor de tenis, acum fiind amenajat ca bazin de înot.
Savantul de reputaţie
mondială Horia Hulubei la înfiinţat în 1949 sub numele rămas faimos IFA, Institutul
de Fizică Atomică. În 1958 era dotat cu un reactor nuclear de cercetări VVRS,
primul construit de sovietici în lagărul socialist şi cu un ciclotron.
Etapa a doua s-a
petrecut în la începutul anilor 70, când Facultatea de Fizică a Universităţii
Bucureşti s-a muta pe platforma Măgurele şi IFA a avut a doua etapă de
modernizări.
Ultima etapă se
petrece cu începutul anilor 2000 şi poartă amprenta conducătorului IFIN HH, dr.
Nicolae Zamfir.
Pe platforma acestui
institut se petrece cea mai mare investiţie ştiinţifică din România şi printre
cela mai mari din fostul Est comunist, ELI Extreme
Light Infrastructure,
unde se construieşte
un laser de foarte mare putere, sub egida UE, în colaborare cu instituţii
ştiinţifice din Cehia şi Ungaria.
Această investiţie se
află exact în spatele reactorului nuclear de cercetări care a fost dezafectat
şi clădirea lui va fi o anexă a ELI.
Clădirea principală
este construită pe un sistem antiseismic extrem de elaborat să nu permită
influenţe asupra cercetărilor. Clădirea se termină în 2015, urmând ca
echipamentele să fie furnizat şi puse în funcţiune până în 2018.
Am vizitat cei trei
acceleratori de particule dintre care tandemul este cel mai vechi şi rezervorul
lui a suferit serios la cutremurul din 1977. A fost refăcut şi dotat cu un
sistem adecvat antiseismic. Asta mi-a reamintit de emoţiile prin care am trecut
la cutremur la Piteşti. Eu mă aflam la seara săptămânală de bridge, în clădirea
în care acum funcţionează Curtea de Apel. Dar nu faptul că am fugit pe decursul
cutremurului de la etaj văzând cu trosneau grinzile de lemn ale vechii clădiri
m-a speriat.
La Institut se afla
aşezat pe nişte capre vasul reactorului TRIGA. Era un bidon din aluminiu de 300
metri cubi aşezat exact lângă groapa de 10 metri adâncime unde urma să fie
instalat. Examinând a doua zi situaţia lui am constatat că doar caprele se
deplasaseră puţin. Clădirea reactorului era un bloc monolit de beton cu un
cheson care era înfipt 15 metri în pământ pe vârful dealului unde era platforma
IRNE, având o bună rezistenţă antiseismică, testat la cutremurul din 1990.
Am vizitat şi
celelalte două acceleratoare de particule ale IFIN. Totul este nou,
echipamentele sunt sosite acu unul doi ani. La ele lucrează şi colective
internaţionale de cercetători. Am înţeles că salariile fizicienilor sunt acum
de un nivel bun decent pentru un cercetător ştiinţific.
IFIN a renăscut şi
este o citadelă a fizicii nucleare contemporane. Asta însemnă şi omul potrivit
la locul potrivit.
Studenţii au urmărit cu interes explicaţiile şi poate unii dintre ei cine ştie vor fi colegi cu cercetătorii de la IFIN.
Am şi un memento foto cu studenţii mei cu care am făcut vizita.
Sper ca şi la anul să repet cu alţi studenţi vizita!