marți, 13 mai 2014

Nebunii oraşului

Zilele frământate urmând lui Decembrie 1989 au lăsat urme în conştiinţa oamenilor, sentimentul de revoltă şi protest a produs şi nişte personaje exotice.

Cronologic cred că primul este omul sandviş. Un tip cu barbă umblă prin centru oraşului cu nişte pancarte sandviş, scrise cu carioca cu litere de tipar. Într-una dintre afişări apare ceva cu maimuţele care ne conduc, că ni se pregăteşte ceva, cam ca în Patul conjugal al lui Danieluc! 
Abordat de oameni sau jurnalişti tipul nu poate răspunde coerent de ce protestează.

Următorul este omul radio. Un tip îşi cam trage picioarele este îmbrăcat într-un echipament de mascare şi cu o beretă pe cap.  Mi s-a spus că a fost intelectual, profesor sau medic. Tipul vorbeşte incoerent rostind cu voce tare şi puternică un fel de ştiri care nu au nicio relevanţă. Că o fi nebun asta rămâne de stabilit. Oricum l-am văzut la protestele din ianuarie 2012 cum s-a oprit şi a tăcut şi nu s-a alăturat celor care protestau. Asta poate spune că individul nu este atât de nebun pe cât se dă!

Ultimul cronologic este un individ cu o bicicletă pe care este afişat un carton cu proteste şi un steag tricolor.
Tipul se opreşte în piaţa din faţa prefecturii şi începe să strige împotriva prefectului, preşedintelui Consiliului Judeţean? Nu-i clar!

Sunt până la urmă un ingredient al democraţiei noastre postdecembriste.

În mod sigur, pe vremea comuniştilor, astfel de personaje ar fi fost închise imediat, la spitalul de nebuni sau la puşcărie! 

3 comentarii:

  1. Din ce descrii tu ,doar Mazare mai lipseste !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea ma prind ce vrei Joe,n-are sfarsit,cuprins si,,,inceput . Fa o pauza Joe,,, dm

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca raspunsul este altul: Indivizii nu-si pot permite Internetul, altfel ar fi la "Ce parere ai?" :)

    RăspundețiȘtergere