miercuri, 4 iunie 2014

Prieteni vechi

Cu fraţii Pătrulescu sunt prieten vechi.

Cu Ilie mă ştiu de la începutul anilor 70. 
Vasile Pătrulescu, eu şi Ilie Pătrulescu
Când s-a mutat la Piteşti în garsonierele din F1 în Găvana, ne-am apropiat. Eu aveam televizor, îl cumpărasem când m-am mutat acolo din apartamentul din Craiovei pe care-l aveam împreună cu un alt coleg. Garsoniera mea devenise locul unde se strângeau toţi colegii să urmărim meciuri de fotbal. Aveam avantajul că instalasem pe acoperişul blocului o antenă mare, cu care prindeam bulgarii. Deveniserăm experţi şi-n fotbalul bulgăresc. Ceauşescu avusese grijă să nu mai vedem fotbal şi toţi românii trecuseră pe televiziunile din vecini, noi eram cuplaţi pe leka noci deţa! Am început să petrecem vacanţele împreună.
Fratele său mai mic, Vasile era student la Bucureşti şi ne-am cuplat în călătorii pe munte. 

Îmi rămâne în minte o ieşire prin 1981, parcă! Am plecat la Sibiu şi apoi am luat autobuzul până la Păltiniş. Nu ne-am oprit acolo ci am continuat să urcăm până am ajuns la refugiul Cindrelul. Acesta era vârful cel mai înalt din munţii cu acelaşi nume. Am ajuns pe vârf pe 15 August de Sfânta Maria şi a început o ploaie cu fulgere şi trăsnete. Am coborât o şa şi am traversat în Munţii Lotrului. Aceştia sunt munţi de păşune alpină, care nu prea trec de 2000 de metri. Am mers preţ de vreo 9 ore printre păşuni şi stâne cu câini răi. Ploua încontinuu, iar când treceam de 2000 de metri ningea! Ne acoperisem cu nişte folii de plastic, dar ne udaserăm până la piele. Ne bucuram când începea ninsoarea, dar ne săturam repede că intra frigul în noi şi ne bucuram când ne ploua. Apa intrase peste tot, mai ales în bocanci. Am ajuns la Obârşia Lotrului, şi eu la coborâre făcusem o entorsă. Am ajuns epuizaţi al Obârşia Lotrului şi ne-am cazat. Eram atât de obosit că n-am ieşit o zi pe afară. Vremea s-a îmbunătăţit şi ne-am hotărât să face şi masivul Parâng. Am urcat până la lacul Câlcescu aflat sub creastă. Îmi reamintesc că lacul era plin de păstrăvi pe care-i zăreai cum fulgeră apa. Am pus cortul şi ne bucuram de liniştea locurilor. Eu am început să-l înjur de mamă pe Ceauşescu cât mă ţineau bojocii. Treaba s-a aflat în Institut, cred că m-am deconspirat singur! Încă nu prea era înjurat aşa pe vremea aia, nu începuse foamea generalizată!
Am urcat apoi se pe creastă. Eu puteam să urc, problemele apăreau când trebuia să cobor că nu aveam siguranţă într-un genunchi. Am mers cam 7-8 ore, trecând peste toate vârfurile, zărind Roşiile, lacurile alpine de sub Parângul Mare. Hărţile noastre erau extrem de imprecise, era isteria duşmanilor capitalişti care ne invadau munţii, munţi care erau plini de turişti de prin toate ţările socialiste, chiar mai mulţi decât noi românii!
Am coborât la Cabana IEFS de deasupra Petroşanilor. Acolo am văzut prima oară televiziunea iugoslavă! Era un film cu o scenă de nuditate şi toţi spectatorii se holbau la film.
Prin '88 la Institut, pe deal a fost instalată o antenă care prindea televiziunea iugoslavă. Vara începusem să lucrez doar în tura de noapte, sau să fiu de serviciu pe institut, doar ca să mă uit la sârbi. Cele mai bune seriale şi filme se vedeau când intra studioul Croaţiei, din Zagreb. Am văzut şi frământările din Kosovo, când începea ascensiunea lui Miloşevici. Mă uitam la şedinţele de partid de acolo şi iugoslavii arătau exact invers decât liderii comunişti români, adică nu întâlneai figurile cretinizate şi patibulare de la noi!   

Dar să continui cu fraţii Pătrulescu.
Vasile a primit repartiţie la Uzinele Dacia şi a venit în Piteşti. S-a căsătorit cu o colegă de la noi de la institut şi s-a muta în apartamentul care aparţinuse lui Neluţu Puflea, care îl lăsase la alţi tineri de la institut. Tipul a rămas în Occident împreună cu soţia şi aşa Vasile şi Manuela s-au mutat acolo! Interesant apartament, avea el ceva deosebit, îndemna la plecare, spre alte zări! Ilie s-a mutat în el, după plecarea fratelui său, dar şi-a cumpărat o proprietate la Mărăcineni şi acum este un mic moşier, are şi solar! Dar şi un grătar pentru chefuri în natură când vin pe la el amicii.
Cu Ilie am început să facem Delta, eu eram atins de boala pescuitului şi Ilie a prins şi el această boală. Ne cumpărasem undiţe, eu mi-am adus una din Cehoslovacia în 1983. Pescuiam pe Argeş, pe Olt, dar regalul era în Deltă! Făceam ieşiri în grupuri mari la Mila 23. Pe acolo ne alungau miliţienii care ne interziceau să campăm în anumite locuri. Într-un an ne-a dat atenţie un tânăr localnic. Noaptea a venit la furat şi pe Ilie l-a lăsat fără lansetă, iar pe mine fără un tricou. În plus ne-a furat toată votca!
Mergeam la mare cu toţii şi într-un an, la Neptun am cunoscut pe colegii de liceu ai lui Vasile. Aşa am plecat cu el în 1981 la nunta colegului său Hari, din Caransebeş. Am mers cu camionul care-l muta pe Mircea la Timişoara. Am reuşit să am probleme din prima noapte, prin exces de tărie bănăţeană. Eu şi Vasile ne-am mutat apoi la hotelul din centru oraşului, lângă parcul din centru. Nunta era foarte bogată, tatăl lui Hari era om puternic în alimentaţia publică. Vinul era foarte bun, probabil de Recaş, şi am mâncat ceva special, cegă. Este un sturion mic cu carne galbenă, foarte bună, fără niciun os! Îmi amintesc că ne-am reîntors cu avionul. Am mers cu un AN24, care ne-a asurzit în cele 45 de minute de zbor. Era simplu să zbori, fără formalităţi, eu nu aveam barbă pe buletin, dar nu am avut probleme cu autorităţile. 

Pe 2 mai 1986 l-am anunţat pe Ilie că a venit peste noi Cernobîlul, am fost în tură la reactor când aparatele au înnebunit au crescut toate indicaţiile de mii de ori! Aşa că ne-am imunizat cu vinul lui Ilie. Alcoolul dizolva iodul radioactiv, era soluţia de la Dubna! Recunosc că în toată perioada respectivă eram mereu alcoolizat şi protejat la reactor, că acolo nu se vehicula decât aer în regim de avarie, probabil eram mai bine şi decât Ceauşescu.

Vasile s-a decis în 1991 să emigreze în Canada. Aşa a ajuns în Quebec, dar s-a mutat în SUA, în Indiana la fabrica Cummins, care fabrică motoarele imenselor camioane  americane. De un an s-a mutat la  Charleston, South Carolina, unde practică pescuitul marin şi-mi trimite poze ca să mă oftic.

M-am revăzut cu fraţii Pătrulescu aseară. Pentru asta am renunţat la partea a doua a concertului  lui Tomescu.
Ocazia nu era fericită. Tatăl lor s-a stins săptămâna trecută după o îndelungă suferinţă. Ilie s-a chinuit mulţi ani cu îngrijirea tatălui său şi fratele lui, Vasile a spus că Ilie a fost un înger.

Cu Ilie am avut ceva dispute politice, şi nu prea ne mai agream, dar i-a zis o vorbă mare lui Mihai Vasilescu când l-a vizitat la Londra:"suntem prea bătrâni să ne mai certăm!".

Aşa că mă văd cu Ilie la partide de pescuit pe Olt sau la bălţi.

6 comentarii:

  1. Mihai Vasilescu4 iunie 2014, 11:34

    Splendid povestit Joe!
    As preciza ca Ilie si cu mine nu aveam conflicte de opinie atunci la Londra. Eu eram furios pe tine pentru unele opinii ale tale, dar inteleptul lui indemn m-a calmat. Cred ca indemnul lui a fost ceva mai precis formulat: suntem prea batrani ca sa ne certam si sa stricam vechi prietenii pentru opinii politice.
    Le transmit condoleante si pe aceasta cale fratilor Patrulescu pentru pierderea suferita.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da Ilie !!! Te-ai ocupat ca un inger cu tatal tau ! Condoleante si de la noi ! Eu imi aduc aminte de el cind mergeam noi prin 79-80 la ai tai la tzara , tot la baut si apoi la meci la Scornicesti, in drum spre Pitesti. Ca am fost noi doi si colegi de facultate la Timisoara... am si uitat, atit de mult e de atunci. Sanatate si numai bine si lui fratelui tau !

    RăspundețiȘtergere
  3. Jo,acum imi dau seama de cand bei tu tarii...de la Cernobal...m-am elucidat dm

    RăspundețiȘtergere
  4. Pierderea tatalui suferita de Vasile si Ilie imi aduce in memorie o intamplare din toamna lui 2009. Ca de obicei in vizitele me anuale in tara am trecut prin Pitesti sa-mi revad prietenii ramasi acasa.
    Ramanea insa de stabilit locul intalnirii. Eu nu aveam decat o seara la dispozitie pentru acest eveniment. Ilie a insistat sa venim la el acasa la Gropeni la un BBQ stropit cu lichidele cuvenite. Inca mai aveam in memorie ultima petrecere, tot la Ilie. Totul atunci a fost nemaipomenit. Probabil s-a cam cam exagerat cu consumul de alcool, dar in rest totul a fost perfect. A participat si Nelu Dumitrache. Probabil a fost ultima noastra intilnire. Cu aceste memorii inca calde in minte am acceptat din prima sa mergem la Ilie sa ne intalnim. Aici insa intervenit o problema. Aveam alti cativa prieteni care aveau chef de intalnire, insa undeva in oras. Asa ca am incercat sa impac si capra si varza. Am hotarat sa mergem la Zahana pe malul raului si pe urma la Ilie. Am tot incercat sa-l conving pe Ilie sa vina si el in oras la Zahana. Nu a putut venii pentru ca nu avea cu cine sa-l lase pe tatal sau grav bolnav. Aveam sa inteleg asta cu regret mai tarziu. Ca de obicei am intarziat la local mai mult decat fusese planificat. Tot planul era dat peste cap. Moment in care bietul Joe primeste un telefon de la Ilie. Joe nu avea nici o vina in traba asta, eu fiind singurul de altfel vinovat. Pe buna dreptate Ilie era suparat ca nu mai venim. Era prea tarziu si am renuntat la vizita.
    Imi pare rau si acum de ce s-a intamplat atunci, dar mai ales, dupa asta am inteles abnegatia si daruirea cu care Ilie si-a ingrijit zi de zi tatal. Dumnezeu s-al odihneasca in pace si condoleatele mele lui Vasile si Ilie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu Nelu însă faci o confuzie!
      Bietul de el s-a prăpădit mai devreme, în septembrie 2004. Eu mă văzusem exact cu o seară înainte cu fraţii Pătrulescu!

      Ștergere
    2. Ai dreptate.S-ar putea sa ma insel si aupra anului 2009 (2007?) LB

      Ștergere