M-am abţinut să
comentez evenimentele politice întâmplate în acest sfârşit de iulie.
Acum doi ani apele
politicii româneşti era foarte agitate cu referendumul şi mai ales cu interpretările
mai mult sau mai puţin odioase a procesului democratic din România.
Chiar dacă nu am
văzut efervescenţa de acum doi ani, sâmbătă s-a produs un eveniment important
cele două partide importante de pe dreapta eşichierului politic românesc au
votat în unanimitate fuziunea. PNL şi PDL vor deveni în 2016 un singur partid
cu denumirea istorică de PNL. Din raţiuni electorale pentru prezidenţiale vor
funcţiona sub denumirea de Alianţa Creştin - Liberală, nefiind timp pentru
fundamentarea legală a noului partid.
Raţiunea acestei
fuziuni este în primul rând de a echilibra scena politică românească. PSD este
partidul de stânga mamut capabil să contorizeze cam 40% din voturile românilor.
PNL şi PDL cu bazinele lor electorale de cam 20%, respectiv 15% pot dau un
rezultat electoral de cam 35% care echilibrează evident scena politică
autohtonă.
Acest important
eveniment şi decizie politică luată de liderii celor două partide au stârnit
reacţii şi respingeri atât de la adversari cât şi de la susţinători.
Este criticat faptul
că decidenţii au uitat cum de puţin timp PNL şi PDL se aflau pe poziţii
antagonice privind guvernarea din România.
Se reproşează PNL că
a rupt alianţa USL, de parcă ar fi dorit-o neapărat. Dacă intrigantul Ponta ar
fi acceptat mişcarea liberală cu Johannis, vice-prim ministru USL ar fi
existat probabil şi azi, chiar dacă Antonescu şi-a dorit clar desprinderea de
PSD.
Îmi amintesc cum
aceiaşi experţi, analişti şi consultanţi politici acuzau alianţa USL ca fiind
împotriva naturii, o alianţă dreapta stânga. Acum când cele două partide
româneşti importante de dreapta fuzionează aceeaşi specialişti în părerisme
spun că nu este bine, că se va reproşa guvernarea Boc PDL - ului iar PNL-ului nereuşitele
guvernării Ponta - USL!
Alţii deplâng ieşirea
din prim planul politic al lui Crin Antonescu, maestru al vorbelor, care ar fi
fost capabil să-l învingă pe candidatul PSD, Victor Ponta.
Experţii şi
nemulţumiţii spun că probabilul candidat Johannis nu corespunde. Este sas şi pe
deasupra mai rău, reformat, adică nu este ortodox.
Ştiam din istoria
tensionată a Ardealului şi a Principatelor că duşmani erau catolicii
-papistaşii, care au convins pe jumate din ardeleni să treacă la religia
romană.
Culmea că folosirea
limbii române în scrieri şi administraţie este datorată reformei, fie şi ea
calvine ungureşti. Deci cu ei nu am fi istoriceşte în dispută! Dar încurcate
sunt căile Domnului!
Se reproşează lui
Johannis lipsa verbozităţii miticeşti bucureştene. Aş atrage atenţia că cel mai
carismatic om politic interbelic, Corneliu Zelea Codreanu nu era în stare să ţină
un discurs, ba chiar s-a încurcat la prima sa adresare în Cameră şi a vrut să
scoată pistolul, după cum mărturisea!
Soluţia Johannis este
dată de impozanta figură a sasului ardelean de un metru nouăzeci şi cinci, cu o
privire relaxată şi o figură deschisă, cu activităţi administrative excelente
şi scump la vorbă ca toţi ardelenii. Doar Boc făcea o figură aparte, deh
profesia de jurist!
Cel mai tare mă nedumereşte
acţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu. El, care era epitomul liberalismului
românesc, cu descendenţe liberale ce ne amintesc de faimosul Agamiţă Danndache.
Pe lângă el se găsiră
nişte Caţavenci, care par a fi în solda PSD. Nimic mai penibil pentru Tăriceanu
să invoci refacerea USL, când tu ai fost iniţial un adversar al acestei uniuni
contra naturii. Cert este că toţi aceşti ejusdem
farinae speră să muşte din zestrea PSD ca să nu rămână fără coledzi.....
Vom avea la toamnă
înfruntarea dintre un trombonist şi un interpret la orgă, între un surogat de
Sergiu Malagamba şi un discipol al lui Honterus, Teutsch şi ...Bach!
Proastă zi şi-a ales
Victor Ponta pentru lansarea lui la prezidenţiale, pe vremuri inundaţii şi
sinistraţi, cu apă multă, de ne amintim de Traian Băsescu, duşmanul său
putativ. Oare?