miercuri, 30 iulie 2014

Actualităţi liberale şi nu numai...

M-am abţinut să comentez evenimentele politice întâmplate în acest sfârşit de iulie.
Acum doi ani apele politicii româneşti era foarte agitate cu referendumul şi mai ales cu interpretările mai mult sau mai puţin odioase a procesului democratic din România.
Chiar dacă nu am văzut efervescenţa de acum doi ani, sâmbătă s-a produs un eveniment important cele două partide importante de pe dreapta eşichierului politic românesc au votat în unanimitate fuziunea. PNL şi PDL vor deveni în 2016 un singur partid cu denumirea istorică de PNL. Din raţiuni electorale pentru prezidenţiale vor funcţiona sub denumirea de Alianţa Creştin - Liberală, nefiind timp pentru fundamentarea legală a noului partid.
Raţiunea acestei fuziuni este în primul rând de a echilibra scena politică românească. PSD este partidul de stânga mamut capabil să contorizeze cam 40% din voturile românilor. PNL şi PDL cu bazinele lor electorale de cam 20%, respectiv 15% pot dau un rezultat electoral de cam 35% care echilibrează evident scena politică autohtonă.

Acest important eveniment şi decizie politică luată de liderii celor două partide au stârnit reacţii şi respingeri atât de la adversari cât şi de la susţinători.

Este criticat faptul că decidenţii au uitat cum de puţin timp PNL şi PDL se aflau pe poziţii antagonice privind guvernarea din România.
Se reproşează PNL că a rupt alianţa USL, de parcă ar fi dorit-o neapărat. Dacă intrigantul Ponta ar fi acceptat mişcarea liberală cu Johannis, vice-prim ministru  USL ar fi existat probabil şi azi, chiar dacă Antonescu şi-a dorit clar desprinderea de PSD.
Îmi amintesc cum aceiaşi experţi, analişti şi consultanţi politici acuzau alianţa USL ca fiind împotriva naturii, o alianţă dreapta stânga. Acum când cele două partide româneşti importante de dreapta fuzionează aceeaşi specialişti în părerisme spun că nu este bine, că se va reproşa guvernarea Boc PDL - ului iar PNL-ului nereuşitele guvernării Ponta - USL!
Alţii deplâng ieşirea din prim planul politic al lui Crin Antonescu, maestru al vorbelor, care ar fi fost capabil să-l învingă pe candidatul PSD, Victor Ponta. 

Experţii şi nemulţumiţii spun că probabilul candidat Johannis nu corespunde. Este sas şi pe deasupra mai rău, reformat, adică nu este ortodox.
Ştiam din istoria tensionată a Ardealului şi a Principatelor că duşmani erau catolicii -papistaşii, care au convins pe jumate din ardeleni să treacă la religia romană.
Culmea că folosirea limbii române în scrieri şi administraţie este datorată reformei, fie şi ea calvine ungureşti. Deci cu ei nu am fi istoriceşte în dispută! Dar încurcate sunt căile Domnului!
Se reproşează lui Johannis lipsa verbozităţii miticeşti bucureştene. Aş atrage atenţia că cel mai carismatic om politic interbelic, Corneliu Zelea Codreanu nu era în stare să ţină un discurs, ba chiar s-a încurcat la prima sa adresare în Cameră şi a vrut să scoată pistolul, după cum mărturisea!
Soluţia Johannis este dată de impozanta figură a sasului ardelean de un metru nouăzeci şi cinci, cu o privire relaxată şi o figură deschisă, cu activităţi administrative excelente şi scump la vorbă ca toţi ardelenii. Doar Boc făcea o figură aparte, deh profesia de jurist!

Cel mai tare mă nedumereşte acţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu. El, care era epitomul liberalismului românesc, cu descendenţe liberale ce ne amintesc de faimosul Agamiţă Danndache.
Pe lângă el se găsiră nişte Caţavenci, care par a fi în solda PSD. Nimic mai penibil pentru Tăriceanu să invoci refacerea USL, când tu ai fost iniţial un adversar al acestei uniuni contra naturii. Cert este că toţi aceşti ejusdem farinae speră să muşte din zestrea PSD ca să nu rămână fără coledzi.....

Vom avea la toamnă înfruntarea dintre un trombonist şi un interpret la orgă, între un surogat de Sergiu Malagamba şi un discipol al lui Honterus, Teutsch şi ...Bach!


Proastă zi şi-a ales Victor Ponta pentru lansarea lui la prezidenţiale, pe vremuri inundaţii şi sinistraţi, cu apă multă, de ne amintim de Traian Băsescu, duşmanul său putativ. Oare?

18 comentarii:

  1. Fraterna Unio din 1437
    De la Wikipedia, enciclopedia liberă

    Fraterna Unio (în română Uniunea Frățească), cunoscută sub numele de Unio Trium Nationum deși părțile semnatare au fost patru[1], a fost un pact de alianță mutuală militară și politică încheiat pe parcursul Răscoalei de la Bobâlna în data de 16 septembrie 1437 între marea nobilime maghiară din Transilvania, clerul catolic, orășenii sași și secui. Înțelegerea a fost semnată la Căpâlna, aflată pe atunci în Comitatul Dăbâca.

    Uniunea a fost încheiată ca o consecință la Răscoala de la Bobâlna. După ce au precizat care va fi modul de aprovizionare a armatei în timp de război, cei care au inițiat pactul au hotărât ca atunci când una dintre părți va fi atacată și va cere ajutor ceilalți să fie datori să-i dea ajutor. Deși înțelegerea este cunoscută în istorie sub numele de Unio Trium Nationum, această sintagmă nu apare ca atare în textul pactului, ci ca Fraterna Unio.
    „În secolul al XV-lea au fost mai multe răscoale în Europa împotriva exploatării boierești, a nobilimii mari proprietare în general. Regele Ungariei, Ludovic I cel Mare i-a scos pe țărani, în 1365 de sub autoritatea comițiilor regali și i-a pus sub jurisdicția marii nobilimi maghiare proprietare de pământ. Aceștia i-au privat pe țărani de dreptul lor de până atunci la strămutare liberă. Nemulțumirea a fost și mai mare pe domeniile bisericești: episcopul a pretins plata dijmei în bani, iar țăranii sărăciți n-au putut face față acesteia. În 1437, în părțile de mijloc ale Transilvaniei a izbucnit răscoala țăranilor din județe. La început țăranii au luptat împotriva trupelor voievodului, repurtând victorii, dar după ce nobilimea i-a chemat în ajutor pe secui și pe sași (la care nu au existat iobagi), răscoala a fost înăbușită. Cele trei națiuni au încheiat o înțelegere în 1437 în comuna Căpâlna (județul Szolnok-Doboka), în care s-au obligat la ajutor mutual împotriva pericolului lăuntric: (țăranii) și a dușmanului dinafară: turcii. În manuale de istorie românești se scrie deobicei despre răscoala țăranilor “români și maghiari”.”
    —Allain Du Nay[2]

    Uniunea a stabilit eliminarea completă a iobagilor, cei mai mulți aparținând etniei majoritare române, din viața politică și socială din Transilvania, deși iobagii formau vasta majoritate a populației transilvane. Poziția românilor transilvăneni, marea majoritate dintre ei iobagi, era mult mai dificilă, deoarece Unio Trium Nationum excludea în mod tacit grupul etnic român (Universitas Valachorum) din Uniune și de la orice formă de participare politică sau socială. Românii erau considerați în Transilvania, conform cu prevederile înscrise în actul Unio Trium Nationum (Fraterna Unio) o națiune "tolerată", acest statut fiind menținut până la desființarea iobăgiei și a sistemului politic medieval în timpul împăratului Iosif al II-lea înainte de 1800.

    La 2 februarie 1438 s-a întrunit la Turda Adunarea Generală a nobilimii maghiare din Transilvania, care a aprobat documentul ”Unio Trium Nationum” (Fraterna Unio).
    Notete plateste bine nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesantă istorie, fără mare relevanţă la subiect!
    Au trecut vremurile alea!
    Acum ne referim la România, stat care nu exista în vremea aia, doar bucata numită Voievodatul Transilvaniei, iar în sud este Bogdan şi Kara Iflak!
    Acum ne doare Ponta, nu grofii, şi urmaşii lor, vătafii de plai pesedişti, ciocoi fără ruşine, produşi de post comunism!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uiți că cea mai mare parte a Transilvaniei a fost reacaparată de unguri după 1989 (terenuri agricole, păduri, clădiri etc.) cu acte adesea false. Pentru multe proprietăți retrocedările actuale nu au ținut seama de rezultatele procesului optanțiolor din perioada interbelică. Apoi bisericile, sectele, asociațiile, ordinele religioase etc. ungare nu au avut legal nici o proprietate; așa zisele lor proprietăți le erau concesionate de Imperiul Austro-Ungar, erau proprietatea acestui imperiu. Conform tratatelor de la Versailles și Trianon etc. aceste proprietăți au trecut în patrimoniul statelor succesoare și asta se știe de dinainte de război. Apoi proprietăți germane sau ungare au fost confiscate prin tratatele impuse de învingători și asta a fost valabil în toata lumea. Nici o legătură cu comunismul. Nu trebuie uitat că la aceste retrocedări ilegale (a se vedea Muzeul de Istorie din Oradea) au contribuit și români corupți sau vînduți religios (de genul javrelor greco-catolice).
      Nu se poate trece cu vederea peste astea, să ne lăsăm jefuiți și să spunem lasă-i că ne supără mai rău Ponta (culmea e că îl lăudai cînd eu subliniam că este un impostor și un plagiator - probabil nu el a fost plagiatorul ci cel care i-a scris textul contra-cost).

      Ștergere
  3. ...acum Tariceanu este ..Agamita Dandanache,,,ieri spuneai ( poti sa cauti ca tu salvezi ce scrii...) ca a fost cel mai mare vizionar,prim ministru etc.Sa scot eu articolele in care il elogiai pe Antonache ? Hai,scoate-le tu,e mai usor... Acum iti este in disgratie,mie mi-a foast de la inceput,cine-i mai tare?... Hai,ca esti un adept al PNL ului dupa cum...bate uraganul... Parca vad ,as vrea sa gresesc ,ca de la anu il injuri pe cel din foto...hahah d.m.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-au dat lacrimile de emotie ! Cum ticalosii aia de liberali vechi nu au inteles subtilitatea dotrinara a demianilor (adica demi-an). Cum pot refuza scopul nobil de a fi colegi cu Bagiu, Berceanu, Videanu, et caetera ! Cum si bietul Antonescu a ajuns sa recunoasca spiritul lui Basescu in noul Partid !

    Acum asa e frumos l-ai descries matale pe Johanis (oare ca sa aperi poza ? Daca te fotografiai cu Laura Cosoi !!!!!????/) ca m-ai convins : e bun de Hollywood (chiar daca baietii de acolo o sa zica ca e prea de DEFA). In fond asta face un om politic mare. Chiar daca un Calinescu era chior. Mi-a placut compararea lui Johanis cu Capitanul. Chiar daca acesta nu a fost cel mai charismatic om politic etc. Sunt curios de unde ai scos-o ? Poate din Marin Preda ? Ca in istorie daca stai sa citesti aflii ca de fapt Maresalul Averescu a avut onoarea asta. Masurata in voturi. Cu siguranta daca sapi un pic dai prin familia lui de vre-un Waffen SS (toti Sibienii au fost in Waffen SS). Si chiar tare chestia cu Bach ! Crezi ca se ia prin limba ? Atunci nu tine. Bach era din Saxonia Eisenach, deci vorbea limba Saxona Inferioara. Sasii de la Sibiu veneau din Luxemburgul de azi si vorbeau Limba Renana de Jos. Probabil ca nu s-ar fi inteles. "Germana" este o limba artificiala, ca de altfel si "Italiana". Deci chiar nu vad in ce fel Bach sau Honterus l-ar face pe Johanis mai bun om politic. Si ai rabdare, ca si cu Antonescu, o sa ai niste surprise si o sa incepi sa il batjocoresti si pe el asa cum ai facut cu Antonescu cand nu a mai fost "pe linia Partidului". Ce e amuzant este ca ai un sindrom Pitesti in relatia cu comunismul si dictatura.
    Cu Antonescu, cred ca cei ce il plang o fac mai degraba la misto. PNL sau ACL sau cum s-o fi numind (apropos, chestia cu Crestin nu ti se pare un pic anti-semita ? Prea seaman cu LANC a mai sus numitului Codreanu ! Joe, Joe, cum de nu vezi toate subtilitatile lichidarii ideii de liberali ? Liberali "crestini" si "populari" ! Ce naiba ! Si cu Democratii de ziua a 7-ea )
    In fine, chiar daca nu are nici discursul si nici ideile sau statura politica a lui Tache Ionescu, Antonescu poate fi caracterizat (si vad ca imi dai drepate) de cele spuse despre acesta de catre un mare Conservator de la tribuna Senatului: "Talentul oratoriei nu este o scuza pentru lipsa de principii asa cum frumusetea nu este o motivatie pentru prostitutie"
    Dixit

    M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici te înşeli!
      Cu Căpitanul!
      Toţi ţăranii cădeau în cur când apărea CZ Codreanu pe cal în iţari ca Arhanghelul Mihai, nu vorbea dar vulgul era fascinat!
      Pe baza asta au luat 15%, locul 2 în decembrie 1937!
      Şi el şi uite şi sasul aveau origini neromâneşti, CZC era polonez, adică papistaş şi ce succes la prostia naţionalistă a a avut! D'aia ne-a pedepsit Dumnezeu, de a dispărut România Mare!

      Sasul o vorbi el dialectul, dar de când cu reforma toţi au adoptat germana Hoch Deutsch.
      Cât despre Tăriceanu, hai să nu mai vorbim de oameni atinşi de boala datului în mintea copiilor!
      El a ajuns să lingă mâna ciocoilor pesedişti, avea şi ceva parapon ce Dumnezeu, tot ciocoi, ciocoi, dar cu pretenţii!

      Ștergere
    2. Esti incurabil, Joe. Orbit de patimi politice. Te sucesti si invirtesti, uiti ce ai adulat (ca liberal). Ti-a intrat in cap(si nu iti mai iese) ca voi,adevaratii liberali ha,ha,ha +pdl sunteti the best si scoateti tara din marasm. Ai idei multe si toate fixe. I am sorry.A

      Ștergere
    3. mi-am pierdut timpul sa aduc argumente. nu din ceea ce am citit prin romane
      According to Argetoianu,


      "in the autumn of 1919, [Averescu's] popularity had reached its peak. In the villages, people would dream of him, some swore that they had seen him descending from an airplane into their midst, others, who had fought in the war, told that they had lived by his side in the trenches, it was through him that hopes were solidified, and he was expected of to provide a miracle for people to live a carefree and fulfilling life. His popularity was something mystical, something supernatural, and all sorts of legends had begun to surround this Messiah of the Romanian people."[

      It carried the vote with 206 seats (223 together with Take Ionescu's Conservative-Democratic Party)

      Rezultatele alegerilor la Adunarea Deputaţilor au fost următoarele: Partidul Poporului – 206 mandate; P. N. R. – 27 mandate; P. Ţ. Mihalache – 25 man­date; P. Ţ. Inculeţ – 23 mandate; P. Socialist – 20 mandate; P. Con­ser­vator Democrat – 10 mandate; Gruparea germanilor – 10 mandate ş.a.m.d. Alegerile au confirmat victoria Partidului Poporului.

      Si prin inductie, presupui ca Romania se va sparge ca pedeapsa pentru alegerea lui Johanis ? Nooo, nici un risc

      Ștergere
    4. Şi generalul ulterior mareşalul Averescu a fost divinizat după război de ţăranii veterani, el, autorul represiunii din 1907!
      Dar efemer!
      Partidul Poporului a guvernat catastrofal, a dispărut!
      CZC a devenit martir!
      Nu din cauza lui CZC am pierdut România Mare, din cauza geopoliticii, a lui Stalin, Churchill şi fraieririi lui Roosevelt de primii doi!
      Aşa se întâmplă cu învinşii pierd şi teritorii!
      Ce să mai zicem de polonezi!
      Dar înapoi la actualitate!
      Îţi place Ponta pe post de Noe?

      Ștergere
  5. Penibil! Daca aceasta se cheama politica, vai de capul tarii!

    RăspundețiȘtergere
  6. pentru indulcirea spiritelor, uite asta este Bach. Fara relevanta cu Johanis sau gruparea Riga Kripto

    https://www.youtube.com/watch?v=pGipFrts650

    RăspundețiȘtergere
  7. Pana acum 25 de ani se pastra credinta ca balaurii zburatori (flying dragons) erau numai personaje de basm. Pana cand primele fosile au fost descoperite. Ceea ce nu impiedica pe multi sa le nege existenta in ciuda dovezilor incontestabile. Nu conteaza dovezile ci conteaza ce credem noi. Ca de-aia este democratie si libertatea opiniilor, adicatelea sa putem sa spunem tot ce ne trece prin cap.
    Dupa doi ani a fost sau nu a fost putch?
    Cum este Joe sa dormi cu dusmanul in acelasi pat? Mai intii cu PSD si acum cu PDL. Menage-a-la-trois? Ai spus ca acum ti-ai infrant frica. Asa sa fie? Nu-i asa ca B vine de la Baranga dramaturgul?
    Cat de goi sunt acum Crin, Tariceanu si Ponta? Sa n-ai nicio grija. Bietul Johannis va fii facut bucatele cat de curand. Asteapta numai. Propaganda partidului stat lucreaza din greu. Cei 7.4 milioane de cetateni (incluzand mortii lui Dragnea) isi vor spune cuvantul din nou.
    The Flying Dragons

    RăspundețiȘtergere
  8. 1. Chestia asta cu creștin-liberală e cel puțin tembelă și poate fi considerată o încurajare a bigotismului (aceeași aiureală o promovase și Coposu spre răul lui). Presupun că unirea s-a făcut cu un sobor de preoți și apoi au mers la niscaiva moaște. Poate că trebuia să se autointituleze caraghioslîcul ăsta caragialesc Alianța creștin- liberalo-monarhisto-reformistă (restitutio ad integrum ad infinitum).
    2. De unde naiba a apărut Iohannis ca liberal - pînă acum cîțiva ani bănuiesc că nici nu știa cine au fost ? Dar ca om
    politic ? A răspuns vreodată la acuzațiile diverse ce i s-au adus la Sibiu de mulți ani ?

    RăspundețiȘtergere
  9. "M-am abţinut să comentez evenimentele politice întâmplate în acest sfârşit de iulie." Joe , ai inceput frumos, de ce nu te-ai oprit dupa fraza asta !!??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. iar poza cu Johannis e facuta cind inca tu si el mai vroiati sa fie prim-vice-prim al "ciocoiului fara rusine" , plagiator, bla, bla,bla

      Ștergere
  10. Joe, ma intreb daca vorbesti serios au te lasi doar furat de pornirile psihedelice ale mass mediei intelectuale de pe Dambovita (cred ca termenul correct e poseur). Cum adica sa il admiri si aperi pe Codreanu ? Sau Legionarismul. ? Ce intelegi prin martir ? Sf Petru a fost martir. Popeluzsko a fost martir. Grigore IV Ghika a fost martir. Codreanu ? Ai citit ce scriau despre el contemporanii culti ? Haida de ! Nu idiotenia lui a slabit stemul parlamentar roman permitand apoi lui Carol II dictatura ? Cine a inventat nicanorii ? E monstrous ce spui. A fost o pagina de adanca rusine pentru Romania. Progromurile anti-evreiseti le-ai uitat ? Asta era arhetipul taranului roman ? Si Basarabia a pierdut-o Titulescu. Si Comisiile de romanizare. Si tampenia egocentrista a lui Antonescu (alt nume de trista influenta in Romania; Elena, Sturdza, etc).
    PS: Draga Joe, prietenii tai intelectuali au sarit din cultura generala o lucrare fundamental : Biblia. Noe este instrumentul Domnului ce salveaza viata. Nimic peiorativ in atitudinea lui Ponta. Merkel a facut acelasi lucru. Pe Rajoy l-am vazut. Si pe Austrica sau Ceh. Si nimeni nu a ras. Si nici macar nu au protestat americanii cand Obama nu a fost in cazuri similar. E prea grav (poate ai auzit ca au murit oameni) pentru a politiza la nivel prescolar chestia asta. Dar si dreapta cu cat e mai dreapta cu atat ii scade IQ-ul in favoarea palmelor dodonele de aplaudaci.
    Sic

    M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-l fac eu martir pe CZC, a avut grijă să-l facă Carol al II-lea în ochii alor lui!
      Să fie clar, detest legionarismul, cel mai mare rău politic interbelic, mă cert şi m-am certat cu toţi imbecilii neo-legionari pe care întâlnesc la Fenomenul Piteşti.
      Eu am vorbit însă de fascinaţia care o trezea CZC în ochii plebei! Contemporanii spuneau că-i carismatic fascinant prin prezenţă.
      Asta o pun în contrapunct cu tipul de palavragiu miticist care se poartă pe Dâmboviţa.
      Sper ca un om cu carisma dată de seriozitate şi prezenţă să impună, nu palavrele!
      Nu este nimic rău că Ponta a mers la sinistraţi. Nu asta-i problema!
      Însă a avut lipsa de bun simţ să-şi lanseze candidatura prezidenţială în ziua când se întâmpla năvala apelor!

      Ștergere
  11. ochii plebei sunt ochii tai, degeba cugeti fara vlaga, comentand superior....cand ochii plebei te privesc reflexia-ti in oglinda, se sparge precum valul, n-ai inteles nimic de la acest popor! plebea a fost oricand mai desteapta decat orice conducator, doar rar s-a intamplat ca "vremurile" sa nu-l omoare pe cel ce plebea cu adevarat a reprezentat!

    RăspundețiȘtergere