luni, 3 noiembrie 2014

Noaptea iluziilor electorale

Primul tur s-a încheiat. Exit poll-rile au fost contradictorii. Dacă Realitatea Tv ne-a oferit un rezultat extrem de optimist de exit-poll pentru Klaus Iohannis, celelalte au dat o marjă de 10 procente lui Ponta în faţă. Recunosc că am sta până pe la 1-1.30 noaptea şi ACL cu numărătoarea paralelă confirma optimismul exit-poll-ului de la Realitatea, numărătoarea oficială BEC şi paralelă a ACL, care a urmat în timp ce ...noi dormeam a dat dreptate celorlalte exit-poll-uri.
Cum stă situaţia acum la 6 dimineaţa.
Oficial numărat la BEC cu 60%  din voturi Victor Ponta are cam 39,6% iar Klaus Iohannis 30.2%. ACL care a numărat paralel 95% din este mai aproape estimările PSD.  Ponta are 40.3% Klaus Iohannis doar 30.3% deci există o marjă de 10 procente între primii doi candidaţi.
Deci lupta în turul II va fi foarte dificilă, iluziile mele după exit poll-lul Realităţii tv au suferit efectul unei găleţi de apă rece date peste cap. Am trăit o noapte foarte plăcută şi optimistă.
Dimineaţa este mai fără iluzii.

Asta nu mă împiedică să văd că şi alţii au trăit iluzii şi mai mari, pe aşa zisa parte dreaptă.

Sondajele ACL păreau să o dea pe Monica Macovei consolidată pe locul 3 cu 9% din voturi la un moment dat înaintea primelor exit poll-uri, ca şi cum ea ar fi canibalizat parte din voturile Elenei Udrea şi a electoratului dur Băsescu. Societatea civilă şi câţiva intelectuali publici marcanţi cred că îşi frecau mâinile. Rezultatul o arată pe doamna Monica Macovei cu procente de 4 şi ceva la sută. Nu prea mult, este adevărat dar nici prea puţin. Cum ar fi fost voturile astea în contul candidatului dreptei unite Klaus Iohannis? 

Doamna Elena Udrea a sperat să scoată peste rezultatul de la Europarlamentare, rezultatele o arată ca fiind la 5 şi ceva la sută. Iluziile lui Traian Băsescu privind un partid solid PMP sunt şi ele pe ducă. Nu mai spun că şi aceste voturi adăugate lui Iohannis ar fi putut să aducă pe cei doi concurenţi la egalitate. 

În privinţa voturilor date lui Tăriceanu nici el nu stă grozav, numărătoarea ACL îl situează tot la 5% şi ceva. Situaţia acestor voturi este cea mai neclară. Tăriceanu a obţinut aceste voturi datorită bunei amintiri ca prim ministru şi de la simpatizanţi ai USL. Mi-e teamă că aceste voturi vor migra spre PSD, respectiv Ponta. În această situaţie Victor Ponta este avantajat la turul II. 

Ca să se încline balanţa în favoarea lui Iohannis trebuie mobilizaţi votanţii care nu au fost prezenţi pe 2 noiembrie şi sunt anti PSD. 
Fărâmiţarea dreptei nu a corespuns decât unor ambiţii deşarte.
Traian Băsescu  părăseşte jenant scena politică ambiţionându-se să o sprijine pe Elena Udrea, al cărei potenţial era foarte limitat. Unii reprezentanţi ai societăţii civile au trăit iluzia potenţialului doamnei Macovei., după cum spunea domnul Cristian Ghinea la la Dilema veche să se facă un recensământ al celor pe care se poate conta. Cam puţini, cam toţi catarii de la contributors.ro  şi de pe revista 22. Ori acum aceşti catari care sper că s-au lămurit cam câţi sunt sper să militeze acum hotărât pentru Iohannis.

Care a fost izvorul iluziei că între Ponta şi Iohannis marja este mai strânsă? Păi m-am uitat la cine au fost fruntaşii la vot, Ilfov, Sibiu, Bucureşti, deci locuri unde Iohannis avea suporteri. Am citi o ştire că Iohannis a câştigat în toate localităţile din judeţul Sibiu, păi normal! Aici este cea mai puternică amintire pozitivă a saşilor, doar sibienii l-au propulsat primar şi celelalte localităţi din judeţ i-au urmat exemplul şi care mai avea un sas dispus să candideze ajungea automat primar. 

Acum ceva despre votul din afara României. După cum se vede interesul a fost mare în zone în care migraţia românilor are alt profil decât cel obişnuit din Italia, respectiv Spania, cu toate că nici aici nu au fost locuri unde să existe aglomeraţie. În aceste ţări emigraţia românească este dominată de căpşunari, oameni care-şi câştigă existenţa din muncă brută, fără mari specializări. În schimb în Germania, în Franţa, în Marea Britanie, profilul românului expatriat este diferit predominând specialiştii, oamenii cu studii avansate. Ei sunt mult mai conştienţi de importanţa votului. Procedura de vot este greoaie şi asta a produs întârzieri. Din acest motiv s-au produs bulucelile de la Stuttgart, Munchen, Paris, Londra. 


Ce va fi la turul II? Cred că va fi o luptă dură, s-ar putea să conteze şi voturile ungureşti. Dacă electoratul anti-PSD se va mobiliza sunt ceva şanse pentru Iohannis, dacă acesta va prefera să rămână acasă Victor Ponta are şanse să ajungă preşedinte.

24 de comentarii:

  1. Ilfov, Sibiu, Bucureşti, deci locuri unde Iohannis avea suporteri - Joe

    De unde până unde suporteri ai lui Johannis în Ilfov și București? Ilfovul a votat mobilizat de PSD, pentru Ponta, necum pentru ardelean. Bucureștiul, divizat de obicei, votând de obicei spre dreapta, s-o fi dus, bezmetic, după hipsteri și dilemiști, spre Macovei cea care nu mai este, vorba lui Vanghelie, decât o privire (sper că doar atât) rătăcită, spre Tăriceanu, mai spre mahalale chiar spre formele propuse de Elena Udrea și, nevăzând poate nicio dreaptă, a votat volens-nolens cu Ponta. Dar nu cu ardeleanul, ăla n-o să-l înțeleagă niciodată pe Mitică. Și vițeversa.
    Mă tem că la turul II vei avea bucuria să-l vezi pe Iohannis al tău învingător și având la dispoziție 5 sau 10 ani ca să constate că lucrul bine făcut există doar la nemți, acolo la ei. Omul tău va lua aproape tot ce e pe masă acum (30%) și cu cei 30% de la primul tur va mai rămâne doar cu întrebarea: îl pun sau nu prim-ministru pe Băsescu? Dacă nu îl pun eu, se pune el singur. Ceea ce (Băsescu redivivus), prin ricoșeu, îți va umbri temeinic bucuria de a vedea ultimul sas ajuns primul om al românilor.
    Zi și eu.
    Laurențiu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ok Lari. De acord cu tine. M

      Ștergere
    2. Mi/e teamă că te înşeli în privinţa prenumelui Mac.
      Laurenţiu este om bătrân ca şi mine colegul meu de primară care scrie şi el amintiri în care apare Georgică, actualmente Joe.
      Dar, oricum, eu sunt ca rabinul din Buhuşi, toţi aveţi dreptate!

      Ștergere
    3. Comentariul de mai sus este foarte bun. Sunt de acord cu el. Mai sunt doua saptamani de iluzii pentru Joe. Johannis, in mod normal nu are de unde sa stranga cei 50% necesari pentru victorie. Basistii numiti atat de derogatoriu sunt putini. Atiti cati au mai ramas vor prefera probabil sa stea acasa pe 16 noiembrie. End of story. Lari

      Ștergere
  2. Nu cred ca au fost simpatizanti PSD care sa voteze cu Tariceanu, care ca si Macovei nu au aparat de partid consolidat in teritoriu. Este si era evident ca lupta se va da in turul 2 intre Ponta si Johannis, iar intoxicarile cu Macovei mult clamate de Realitatea, nu trebuiau luate in considerare. Macovei, Udrea si Tariceanu sunt in mocirla lui 5-6% si asta este! Ma intreb care ar fi fost pozitia 'exprimatorului' de la Realitatea daca era acceptat de Ponta ca Presedinte TVR - cam de atunci a inceput anti-PSD-ismul lui! Un papapgal, parca-l cheama Rares Bogdan (dubioasa intotdeauna combinatia a doua pre-nume, unul pe post de nume de familie, mai ales cand au si rezonante istorice istorice!) care ca mai toti de felul lui, de pe la alte televiziuni mai mult sau mai putin partizane trancane neincetat si-si schimba cu nonsalanta directia care i se da. Cu drag, Dorin

    RăspundețiȘtergere
  3. Parerile despre votul din diaspora ar trebui nuantate.Probabil ca au fost probleme, dar ele au fost exacerbate de propagandistii basisti, ceea ce pe Jh. Werner il "coafeaza".Aici se pot include protestele tinerilor "frumosi si curati "din ong-uri, sustinuti material. Toti spera in burse platite, pleaca "pe afara", se intorc din "vacanta binemeritata" cu cv -ul ingrasat, se angajeaza in locuri bineplatite, desi eficienta lor lasa de dorit. Sau nu se mai intorc si privesc peste gard cu aroganta.
    In mare parte, asa se intimpla.
    E de mirare cum s-au trezit brusc sa voteze.Parca la alegerile anterioare nu au manifestat acelasi apetit. Si atunci trebuiau sa voteze , indiferent pe cine, dar sa o faca.
    1) Sectiile de votare in locurile cu pricina s-au inmultit fata de anii precedenti.
    2) Nu toate partidele si-au trimis oameni in comisiile de votare, iar ambasadele nu au atributii in procesul electoral, deciat in a pune la dispozitie spatilul necesar. Ar mai fi de spus faptul ca MAE nu are (cred) cum sa estimeze numarul de romani existent in tara respectiva, atata timp cit nu e necesar sa te inregistrezi la ambasada cind esti calator pe alte meleaguri.Suntem cetatani europeni, nu?
    3) Procedura de vot schimbata era "NECESARA"pentru a elimina votul multiplu, practicat cu nerusinare in 2009.
    4) Gasesc ca violentele din fata unor ambasade, dovedesc lipsa de civilizatie, ca si cind nu ar fi suficienta eticheta de "roman" prin locurile acelea.
    5) Ma intreb daca aveau de lucru pentru a doua zi, sau jobul lor era sa taie frunza la caini.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca d-vs sunteti arogant prin abordarea d-vs. Cine avea responsabilitate in organizarea alegerilor ar trebuie sa isi asume responsabilitatea si sa plateasca! Cu asta ar trebui sa fiti de acord daca nu faceti parte dintre cei care spun ca ar trebui sa voteze doar cei care voteaza cu Ponta! Si care este problema d-vs ca s-au trezit brusc sa voteze? Sau ca taie frunza la caini? Normalul era ca guvernantii sa organizeze alegerile astfel incat sa nu existe astfel de discutii idioate!

      Ștergere
    2. Se pare ca nu pricepeti sau nu vreti ca sustinator de extrema dreapta. Poate ca printre cei ce doreau sa voteze erau si simpatizanti non -basisti CE ZICETI DE ASTA.? Cind s-a votat in dementa la ambasada de la Paris ati avut o opinie? vi s-a parut democratic? Chiar ca discutiile devin "idioate".

      Ștergere
    3. Nu sunt sustinator de nicio extrema; sunt sustinator de principii; evident ca m-a deranjat si in 2009; atunci nici n-am fost sa votez ca nu aveam cu cine! Acum am avut multi la dispozitie! Nu mi se pare normal sa te abati de la principii, ca si asa nu conteaza ca sunt putini romanii carora li se incalca dreptul si oricum nu conteaza! Conteaza si ultimul vot, ca este al unui roman, nu al unui animal! Si cu studentii ce Dumnezeu aveti? Si mandria lor trebuie calcata in picioare?

      Ștergere
    4. Situaţia creată la ambasadele din Paris şi Londra se va repercuta negativ în ţară prin media!
      Asta poate declanşa un imbold mobilizator în ţară a celor care sunt contra PSD şi implicit Ponta!
      Asta nu se poate cuantifica că o să-l ducă la victorie pe Iohannis!

      Ștergere
    5. Joe, nu miza pe puncte pro Jh. Werner. Si nici pe voturi redirectioanate de la pmp, monica luiza macovei. Daca asa speri, imi intareste opinia ca il vreti pe basescu printre voi. Disfunctiile votului de la unele ambasade au justificari. BEC-ul care nu a aprobat prelungirea orei de vot nu este numit de guvern ci de justitie(sunt magistrati). MAE, cum explicam mai sus, nu poate estima nr. farmaceutic exact al persoanelor cu drept de vot.Ei mai degraba se inscriu la ajutoare sociale in Anglia, Franta etc.Apoi, o procedura corecta in care NIMENI nu voteaza multiplu, era imperios necesara. Eu de exemplu nu am posibilitatea sa votez de mai multe ori ca cetatean roman smecher ce sunt si CHIAR NU AS FACE ASTA. Solutiile pentru votul in diaspora le vor gasi persoane autorizate. Nu mai are rost sa chibitam (din motive pasionale).

      Ștergere
    6. Iar cu studentii, nu am nimic. Cei care sunt focusati pe munca, sete de cunoastere si manifesta si spirit civic in cunostinta de cauza, tot respectul. Vad ca si prin Bucuresti, Cluj au facut unii galagie ca asteptau mult la coada(chiar venisera cu cursurile dupa ei sa invete, wow cit sarg dintr-o data). Si aici ca in diaspora, votand pe liste speciale, a fost necesara scanarea actelor(sau oarece verificare), tot pentru a stopa votul unor votanti de profesie.

      Ștergere
    7. E foarte bine; lumea o sa inteleaga ce trebuie ca nu suntem toti tampiti! Fiecare pasare pe limba ei ..."canta"! Ce minunata e democratia! Macar putem sa ne spunem punctul de vedere si la un moment dat poate, vom fi mai multi si vom putea convinge!

      Ștergere
  4. Draga Joe ! Asta e ! Nici o surpriza, cum nu va fi nici in turul doi ! Agitatia e alimentata , ca mai mereu de cei care nu stiu sa piarda ... democratic, nu !? Nu mai comentez nimic despre cine, ce si de ce. Dar despre votantii din diaspora, am o mica precizare, chiar daca ei reprezinta maximum 1% la final si deci nu merita agitatia. Dar vad ca tu , victima a unor propagandisti, incerci sa-i imparti in "boborul PSD", capsunari, munca bruta , etc si "telectuali" edicati, civilizati, informati. Astia din urma in Anglia, Franta si Germania. Poate ai dreptate cu Anglia si Franta. Despre cei din Germania, sper ca esti de acord ca sunt mai la curent... Deci, fi atent, sti ca in perioada mea "militanta" , cu Constantinescu presedinte, singurul cu care nu mi-a fost rusine pina acum, printre colegii nemti de aici, am circulat si am cunoscut "diaspora" romana din Germania. Sunt trei categorii.
    1. svabii banateni si sasii, curati sau corcituri ca mine, dintre care unii mai au si cetatenia romana, dar care in majoritate nu se duc la vot , considerind ca e cel mai bine sa se abtina, daca nu traiesc in Romania.
    2. Cetateni romani care locuiesc definitiv aici, majoritatea integrati, educati, dintre care unii merg sa si voteze.
    3. Oameni pe santiere, pe cimp sau in sistemul medical ( ingrijire ) care-si vad de treaba, sunt temporar aici si care se duc la vot daca patronul le asigura un bus ca sa ajunga la ambasada ( consulat )
    3. Curve, hoti si tzigani, care ies in evidenta mereu, dar nu la vot
    4. Militanti, nucleul dur, care profita de orice ocazie ca sa iasa in fatza si carora de fapt le pare rau ca Ceausescu a picat si i-a lasat fara distractia lor preferata, demostratiile pe la ambasada, aparitii in presa germana, eroii romani, vajnici anti-orice.
    Sunt citeva sute, mereu aceeasi si cozile astea acum le-au oferit ocazia sa se "remarce" din nou.

    Dar am pierdut deja prea mult timp cu ei, astia care insemna 0,1-0,2 %.

    Eu personal, nu ma duc sa votez, singura data a fost la Referendum si acum , cind in turul doi e Ponta cu Johannis, ma simt usurat cumva. Basescu se duce si va fi inlocuit de un om normal, indiferent care iese din cei doi. Eu nu cred ca Ponta se va comporta ca un "bolsevic" si nici Johannis precum jegul asta uman, care a fost Basescu ! Asa ca , hai sa ne bucuram, ca oricum n-o sa-mi mai fie rusine cind explic pe aici cine-i Presedintele Romaniei. Fa si tu ca americanii, idolii tai, dupa alegeri, avem toti UN Presedinte, al nostru , al tuturor... daca vrea si el asta, iar astia doi vor asta, amindoi !!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Inspirat titlu pentru concluzii dezolante ....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simpatic comentariu!
      Îmi tot fac calcule şi nu-mi iese socoteala!

      Ștergere
    2. In turul 2 Iohannis obtine peste 50%.
      Ardelenii vor merge la vot in numar mai mare, nu s-au mobilizat in turul 1 pentru a nu pierde timpul!
      Votantii Monicai Macovei si ai Elenei Udrea vor merge la Iohannis, in mod majoritar.
      Liberalii pacaliti de Tariceanu se vor trezi vazand ca acesta e sluga lui ponta si vor vota pe neamţ.
      Tinerii revoltaţi de mizeriile facute romanilor de peste graniţă, vor face pe Iohannis preşedinte, aşa cum tinerii l-au făcut în 2004 pe BASE preşedinte!
      Romănii din diaspora au familii care sunt în ţară şi vor vota.
      Eu cred că BASE îi va întoarce pe basarabeni spre Iohannis (s-a prefăcut anti Iohannis pentru ca cei de dreapta antibasisti sa voteze pe neamţ).
      Joe, să fim optimişti!!!

      Ștergere
  6. Nu cred că Iohannis mai are vreo șansă. Și străin, și greoi, și dintr-o alianță de partid anormală (care are și un accent bigot probabil impus de sectanții din Transilvania), și picat din lună la București etc.
    2. Mie mi se pare că cei de la locul trei în jos au luat chiar mult; mă așteptam să fie și mai amărășteni, 90 % să fie împărțit între primii doi. De fapt au candidat (probabil pe liste de susținere false) doar ca să fie băgați în seamă. De unii nu a auzit nici dracu - nu e normal așa ceva.
    3. Cred că e prima oară că un ungur nu ia 6 %, ponderea lor în populație.

    4. Iar cei cu nemulțumirile din străinătate ca și cei care demonstrau la București ieri noapte presupun că sunt doar diversioniști sau duși cu sorcova. Poate la București ieșiseră de la cîrciumile din centrul vechi și voiau să se miște nițel înainte de culcare. La mai toate manifestațiile din București, indiferent de mobil, pot fi văzuți indivizi foarte dubioși. Mare risc să intri în vorbă cu vreunul sau eventual să îl contarazici. Ca să nu mai pomenesc de afișele, lozincile lor - cînd a fost cu Roșia Montană și gazele de șist textele erau scrise de iresponsabili.
    5. În puținul timp prin Germania și Austria am văzut și eu români (și țigani) closetari, beți prin gări, șantierști, personal de serviciu în hoteluri, bazare, tărguri și alimentația publică - de regulă nici nu vorbesc limba. Să nu spună careva că pe ăștia i-a preocupat vreun vot sau altceva.

    RăspundețiȘtergere
  7. citez comentariu de pe blogul tau, Joe:"Eu cred că BASE îi va întoarce pe basarabeni spre Iohannis (s-a prefăcut anti Iohannis pentru ca cei de dreapta antibasisti sa voteze pe neamţ)."
    In ce mizerie basista ati intrat ,Joe. Nu striga pnl din toti rarunchii jos basescu? Sau v-ati pierdut mintile, sau sunteti sedati sau va place cu ciolanul basist. Mai nou, pdlistii vechi va critica pentru rezultatele slabe la alegeri.Zic ca ei au facut campania. Ati ajuns presurile lor. Lucru bine facut ha,ha,ha. Asa vor arata toate , marca Jh. Werner.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce dezgust si scarba, sa vad aici asa comentarii si mai ales sa vad pe mana cui a ajuns Romania. Jenant.

      Ștergere
    2. chiar, pe mana cui?

      Ștergere
  8. http://www.stiripesurse.ro/cifrele-dezastrului-in-pnl-cooperativa-a-facut-praf-partidul_937953.html

    RăspundețiȘtergere
  9. iata ce spuneam despre tinerii superbi trimisi la studii de ong-uri cu nu se stie ce surse de finantare.
    http://stirileprotv.ro/stiri/alegeri-prezidentiale-2014/politia-britanica-anunta-ca-nu-s-au-efectuat-arestari-in-urma-protestelor-de-la-ambasada-romaniei.html

    RăspundețiȘtergere
  10. cum au votat si la Sibiu. Interesant apetitul de vot.
    http://stirileprotv.ro/stiri/alegeri-prezidentiale-2014/in-6-sectii-de-votare-prezenta-la-vot-a-depasit-100-locul-unde-au-votat-de-3-ori-mai-multi-alegatori-decat-erau-pe-liste.html

    RăspundețiȘtergere