duminică, 16 noiembrie 2014

Tot despre monarhie

Luat de valul entuziasmului am scris aseară un text unde am comis câteva erori de exprimare, drastic semnalate de prietenul Mihai. Am şi o postare anti-monarhistă care nu-mi modifică cu nimic opiniile şi sentimentele.

Sunt foarte surprins cum a putut trece monarhia britanică peste criza de acum aproape două decenii. Un mariaj nefericit al prinţului Charles, o prinţesă foarte populară divorţată,  cu sfârşit într-un tragic accident, noua soţie a prinţului moştenitor, la început neacceptată de supuşii Majestăţii sale, dar acum obişnuită în peisajul monarhiei britanice. Ce să mai amintesc de aventurile sentimentale ale lui Charles şi a surorii lui Anne care au constituit deliciul tabloidelor în vremea tinereţii mele, congener fiind cu cei doi, sau de viaţa fluşturaticului prinţ Andrew. Toate astea sunt de domeniul trecutului.
Cu aspectul ei de bunicuţă simpatică (de fapt străbunică!) regina Elisabeta este şeful de stat al Regatului Unit, dar şi a unor teritorii care împreună depăşesc sensibil suprafaţa Rusiei de azi, cea mai întinsă ţară din lume. Iar aventura cu James Bond şi saltul cu paraşuta la deschiderea Olimpiadei i-a sporit şi mai mult popularitatea care părea să pălească nu demult. Londra cred că este singurul oraş în care Olimpiada a avut loc de trei ori, sub trei monarhi diferiţi.
Este în mod sigur cel mai important monarh contemporan, Elisabeta având prim miniştrii începând cu fabulosul şi legendarul Winston Churchill şi terminând cu tânărul elegant şi aristocratic care este  David Cameron. Sper din tot sufletul ca să nu-l văd în această postură pe populistul execrabil care este Nigel Farage!
Nu vreau să fac recurs la istorie vorbind de monarhia engleză începând cu formidabilul franco normand William the Conqueror, fondatorul actualei monarhii, cu marii regi şi prinţi ai Războiului de o sută de ani, care au îngenuncheat trufaşa monarhie franceză, sau, după conul de umbră din secolul XV-XVI, resurecţia monarhiei engleze şi a statului care a început dominaţia sa mondială sub prima regină Elisabeta.
Apropo' de francezi, pe simbolul heraldic al monarhiei britanice există, foarte curios, două adagii în limba franceză, limba vechilor adversari! Subliniez, nu în internaţionala latină medievală! 
Monarhia engleză devenită britanică care, după nefericitul episod al Revoluţiei a devenit prima monarhie constituţională lăsând politica în mâinile supuşilor şi devenind simbolul acestei mari puteri.

Sunt legat direct de această monarhie şi prin faptul că două nepoate îşi împlinesc viaţa şi destinul în această monarhie, cred că au ales foarte bine!

Nici nu vreau să amintesc de răutăţile unor republicani spălaţi pe creier, care uită marile împliniri ales statului român sub monarhia ereditară Hohenzolern şi apoi de  România. Da, românii au fost săraci şi atunci, sunt săraci şi acum, iar monarhia română s-a luptat ca supuşii ei să ducă o viaţă normală şi decentă. Amintesc că sub regele Ferdinand, cei din tranşee şi urmaşii au fost  răsplătiţi prin reforma agrară care i-a împroprietărit,  ca să-i jefuiască apoi comuniştii, de au ajuns ca ţăranii să fure recolta, care era strânsă de elevi, studenţi şi militari. Aş întrebă pe cârcotaşi de ce acum nu mai este nevoie de munca înjositoare la care eram supuşi. Din simplul motiv că acum există proprietari!
Nu ştiu şi nu cred că monarhia română are ceva şanse acum, însă admiraţia pentru monarhia britanică rămâne. 

Este remarcabilă poza de la jubileul reginei Elisabeta unde regele Mihai a luat locul din dreapta reginei, era primul înscăunat, de copil, în chiar anul naşterii reginei Elisabeta! 

Dar noi rămânem azi să alegem al patrulea preşedinte.

11 comentarii:

  1. Auzi,Joe,iti respect dragostea fata de monarhia britanica,e dreptul tau...Mie imi repugna ca in 2014 sa avem regi ca in epoca intunecata ( vad cu drag serialul Sulleyman,,,) a lumii cand toata lumea credea in zei si zeite. Imi este si jena ca o regina conduce 1/4 din lume iar daca pe tron ,prin absurd,urmeaza dupa ea un handicapat ,ala va fi pus ca asa e arborele genealogic...mai mare rusinea,zau. Ce simbol dle,e un mare c.....t.... dm

    RăspundețiȘtergere
  2. Regele Ferdinand nu are nici un merit la reforma agrară; nu el a propus-o, probabil nici nu știa ce-i aia, bleg și căzut din lună cum era. Și mă rog de ce tocmai monarhia Hohenzollern a avut împliniri ? Dar răscoalele țărănești repetate, dar tratatele secrete cu Germania și Austro-Ungaria, dar escrocheria Schlussberg și multe altele, dar jaful și cheltuielile lor imense, dar corupția și imoralitatea, dar Maria cu cinci copii făcuți cu te miri cine, dar Carol II - cel mai deștept dar și cel mai hoț, dar Mihai- un tolomac mînat și azi spre pradă de o camarilă lacomă, dar fiicele lui de doi bani perechea etc. ?
    Iar monarhia britanică este penibilă și ridicolă - un cuib de escroci, drogați, alcoolici și curve.

    RăspundețiȘtergere
  3. Colosal, un handicapat necasatorit, probabil fiind, in limbaj popular, labagiu, isi permite nerusinerea sa discute despre monarhi si monarhii! Ma refer la individual S.D.! Regina Maria , bai laba trista, a fost primita colossal in SUA, iar indieanii americani( nu cei din India, fac precizarea pentruca esti handicapat ), au umplut-o de onoruri! Caz unic in lume! Si era si nepoata dinastiei tariste! Dar nu are rost sa discut cu posedatii de communism sau socialism! P. Tutea spunea ca " socialismul este anticamera comunismului!!!" Poate tu ai dus-o bine in communism! Tuturor de teapa ta, le recomand Coreea de Nord, Vietnam , nu Cuba-este altceva- si China, dar doar partea de est , pe coasta Pacificului este capitalias! Ia aminte S.D.Sa las masochistii in plata Domnului! Draga Jo, reforma facuta de Ferdinand-Intregitorul ( 2 ha teren agricol soldatii, 5 ha ofiterii ) a fost reluata de COMUNISTI, dar apoi, dupa ce I-a improprietarit, comunistii I-au declarant CHIABURI!!! Daca este mai in varsta S.D. isi aduce aminte de ororile de atunci! Sau, mai stii, poate isi adduce aminte cu placer, poate parintii lui erau de origine modesta si nu aveau origine " nesanatoasa "!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omule anonim de curajos, cred că nu ești doar mitocan și analfabet dar ești și cam într-o ureche !

      Ștergere
    2. corect. sunt de acord.

      Ștergere
  4. Aş dori ca polemicile să aibă un ton civilizat fără atacuri la persoană!
    Altfel mă voi vedea obligat să şterg postările injurioase!

    RăspundețiȘtergere
  5. Joe, ma dezamagesti; Honi soit qui mal y pense, este deviza Jartierei si reproduce vorbele lui Eduard III. Dieu et Mon Droit era strigatul de lupta a lui Richard I - The Lion Hart. Ei bine, cei doi, ca toti Plantagenetii, ca si Conti de Anjou si membrii ai Familiei de Anjou, erau francezi get beget. Richard si probabil la fel Eduard nu aveau habar de engleza. Pe vremea lui Richard era ultra-vulgar sa folosesti engleza. De aici pig-pork, beef-veal etc. M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si PS: actuala dinastie nu are decat un foarte mic (si dubios) sange al lui Wilhelm. Dinastia Normanda s-a stins legal cu Stephen. Plantagenetii au trecut prin mostenire feminine (ilegala in dinastiile de drept francez). Apoi prin femei de gradul 2 (adica erau femei cu drept regal mai puternic) la Tudori. Ca sa nu mai pomenim de intrebaril legate de legitimitatea lui Eduard III. Apoi la Stuarti tot prin femei. Si la Orania prin femei si act parlamentar care a negat legal drepturile mostenitorului legal. Iar la Hanovra printr-o femeie ce traise cu 100 de ani inainte (the Winter Queen a Palatinatului) si renuntase la drepturi. In fine, actuala dinastie este de Saxa Coburg Gotha, prin transfer iarasi prin femei. Si urmatorul suveran, va fi de fapt un Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg de drept cu titlul "de Grecia". Cam departe de Rollon Normandul. M

      Ștergere
    2. Dragul meu, eşti firoscos! Şi cârcotaş
      Acum cu devizele regale, ţi-ai imagina pe emblema heraldică a României o vorbă ungurească?
      Dar într-adevăr istoria englezilor este complicată, şi fondatorul Angliei este francez şi francezi sunt până la Richard al III-lea care ear englez pur sânge!

      Ștergere
    3. Richard III a fost ultimul Platagenet direct. Nu avea nici un stramos anglo-saxon ca sange.

      Ștergere