luni, 31 august 2015

Despre extremism

Am urmărit luările de poziţie prilejuite de votarea privind manifestările extremiste, explicit cele antisemite.

Pot spune că dezbaterea a luat o turnură publică şi să zicem serioasă şi aprinsă atunci când a intervenit în polemică Andrei Pleşu. El a contestat legea pe bază de Crin Antonescu!
Dacă legea asta nu-l avea printre alţii şi pe el, Pleşu nu mai comenta sau măcar mârâia ininteligibil. Tot ce face Crin Antonescu este câh, nu-i bun, este greşit apud acelaşi Pleşu. De ce? Pentru că dintre toţi oamenii politici ai prezentului el stă pe baze intelectuale solide şi le-adat cu flit celor care s-au căciulit la vulgarul şi nemernicul de Traian Băsescu, spunându-le că pupă posteriorul unui rege gol şi foarte resentimentar.
Legea privind combaterea extremismului este necesară. Peste tot în lumea civilizată şi mai ales în Europa se combate antisemitismul.
De ce atâta îndârjire la noi?
Păi din motive de anticomunism. Pentru că în perioada interbelică cei mai importanţi oameni de cultură au aderat la extremismul legionar. Este trecutul nostru deocheat cum se exprima Marta Petreu. Eliade a fost revelat pentru trecutul său exact după 1990, cam prin 1991 de către Norman Manea şi opinia publica s-a supărat. Păi tocmai când scăpasem de comunism şi aflăm că Mircea Eliade a avut o sfântă tinereţe legionară. Mai rău, acei corifei ai spiritul public, doi direct, ultimul doar aşa, adică Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi emulul Horia Roman Patapievici se aflau în descendenţa lui Constantin Noica. Noica a îmbrăcat şi el cămaşa verde prin articole execrabile în Porunca Vremii legionară. Până şi filosoful oral Petre Ţuţea a avut simpatii legionare pentru care este blamat, uitându-se că anterior fusese...comunist. Ce să mai zicem de Emil Cioran a scris în tinereţea lui exaltări cu caracter legionar, dacă nu ne referim decât doar la pagini din Schimbarea la faţă a României. Cultura României are o problemă cu epoca magică interbelică, care i-a dat pe aceşti oameni de cultură universală, cu excepţia lui Eugen Ionesco care era invers, dar a profitat de regimul Antonescu să plece diplomat în Franţa în vremea lui Antonescu şi răuvoitori şi cârtitori îi reproşează asta.
Asta-i cu istoria culturii române periculos de apropiată de dreapta extremistă în interbelicul românesc. A mai fost şi revelaţia lui Mihail Sebastian, dramaturgul care era apreciat dar nu prea, însă jurnalul său a fost o revelaţie.
Avem o istorie a Celui de-al Doilea Război Mondial noi românii cu o isterie antisemită incredibilă. Nu vrem să recunoaştem decât cu juma de gură atrocităţile din Transnistria, de al Odessa. M-a zguduit şi o repet mărturia lui Şafran, Şef Rabinul României în acea perioadă despre faptul că toate oficialităţile române ale perioadei erau visceral antisemite cu notabila excepţie a Familiei Regale.
Am avut deja ciocniri cu neo legionari la care exaltă cultul unui CZ Codreanu, Sima şi alţi criminali periculoşi produşi de Legiune Arhanghelul Mihai.
Dar resping cu hotărâre punerea în aceeaşi oală cu simpatizanţi legionari care au luat arma în mână împotriva agresorului cu ciubotă bolşevică. Includerea lui Ion Gavrilă Ogoranu, unic supravieţuitor al luptei armate anticomunist în munţi mi se pare de perfidie ticăloasă şi interesată.

Am avut şansa să urmăresc o parte din dezbaterea iniţiată de Rareş Bogdan la Realitatea tv. Pentru că am avut ocazia să văd să-l aud şi să mă crucesc pe Alexandru Florian. Acest şobolan comunist, este directorul Institutului Wiesel pentru studierea Holocaustului în România. Şi nu mă încurc în termeni, pentru că este fiul unui profesor de ideologie bolşevică la Universitatea Bucureşti pe vremuri. Individul a fost un fel de expert în redactarea legii. Nu-i nimic asta, dar părerile acestuia nu pot decât să declanşeze sentimente contrare, este un individ precar care face confuzie între repercusiuni şi "repercursiuni!!!!". Nu putea imbecilul să zică consecinţe. Mai erau prezenţi intelectuali de origine iudaică, însă mult mai rezervaţi.

Ideea este că legea nu se opune a studia pe oamenii noştri de cultură interbelici, dar nu se poate ignora bemolul apartenenţelor deocheate!

sâmbătă, 29 august 2015

Românii o enigmă

Aceste păreri au la origine cartea lui Norman Davies The Isles A History.
Cartea este istoria insulelor britanice din preistorie până azi. Şi cartea mi-a revelat câteva lucruri, că există un model în istorie care se întâmplă şi altor naţii şi etnii.
Cât de izolată ca insulă Marea Britamnie a fost subiectul unor migraţii succesive.
Cu toate acestea în Valea Cheddar din sud vestul Angliei s-au găsit osemintele unui om care ar fi trăit după Ultima Glaciaţiune, acum 9000 de ani. Făcând analiza ADN a acestor oase  s-a constatat că în zonă un profesor avea exact aceleaşi caracteristici, ceea ce dovedeşte continuitatea unor indigeni pe această insulă.
Prima mare migraţie are loc prin secolul V-IV a celţilor. Celţi au rămas în insule, irlandezii, galii din Wales, şi cei din Highlands din Scoţia.
Cucerirea romană timp de 4 secole nu a lăsat multe urme. A urmat apoi invazia unor triburi germanice de pe coastele Olandei şi Danemarcei, cu anglii care dau numele viitoarei ţări din sudul Marii Britanii.
Ultima invazie este a normanzilor lui Wilelm Cuceritorul în 1066. Orice altă invazie nu a mai reuşit!
Dar revelaţia cea mai mare a cărţii mi-a lămurit o dilemă din care nu mai ieşeam. Deviza casei regale engleze "Dieu et mon droit" şi a cele mai mari decoraţii engleze Ordinul Jartierei "Honni soit qui mal y pense"sunt în franceză! Şi aşa am aflat că regele normand şi aristocraţii normanzi care au cucerit Anglia vorbeau franceza. Şi această aristocraţie şi Dinastia Plantagenetă a avut timp de 4 secole ca limbă de exprimare franceza.  De abia după finalul Războiului de  100 de ani şi a Războaielor Civele ale celor Două Roze - York şi Lancaster, spre finalul secolului XV aristocraţia engleză a deprins limba vernaculară a supuşilor anglo saxoni, engleza pe care au îmbogăţit-o cu multe cuvinte de origine franceză. De altfel primul rege englez 100% a fost Richard al III-lea, cel încondeiat de Shakespeare.
Asta mi-a revelat o problemă a noastră a românilor, relaţia cu slavii şi cu limba slavă veche.
Triburile dacice au adoptat după cucerirea romană  rapid şi complet idiomul latinei vulgare. Pentru că era un idiom mult mai complex decât al vechii limbi a dacilor. Cred că prietenul Mihai Vasilescu are dreptate când spune că limba străveche română are ca areal zona de ocupaţie romană: Oltenia, Banat, Ţara Haţegului. Ea a iradiat şi la celelalte triburi din spaţiul dintre Maramureş, Dunăre, Nistru şi Tisa, pentru că strămoşii erau cosmopoliţi şi aveau nevoie de un idiom de comunicare comun. Au urmat invaziile barbare în care românii erau supuşi şi istoria nu-i mai menţionează. Singura dovadă peremptorie este că în relaţia medievală dintre boieri şi supuşi se numea rumânie!!!!!
Şi acum intervine o altă enigmă pe care istoriografia românească din necesităţi naţionaliste nu o recunoaşte, cu excep
Ia lui P.P. Panaitescu (cam legionar!!!!) slavitatea aristocraţiei din aceste părţi. O explicaţie ar fi că Primul Ţarat Bulgar era extins până la Budapesta. Ulterior au venit ungurii şi ţaratul bulgar s-a redus, a apărut apoi şi al doilea al lui Assan şi Ioniţă. Această stăpânire medio bulgară a dat această boierime sau mai probabil şi cei care erau etnici români s-au slavizat din cosmopolitism şi interes. La fel au procedat şi cnezii din Ardeal după ocuparea de către unguri, s-au  maghiarizat după ce erau slavi! De aceea ungurii argumentează că nu eram pentru că ducii (în latina de cancelarie maghiară) nu aveau nume româneşti cu excepţia lui Gelu, probabil. Argumentul slavităţii era şi faptul că Chiril şi Metodiu a dat grafia chirilică şi au tradus  Biblia în bulgară dând şi un instrument scris al acestei aristocraţii slavizate. Asta face ca românii din toate părţile, Valahia, Moldova şi Transilvania au devenit şi au rămas ortodocşi. Ortodoxia era alimentată şi de călugării slavi din Bulgaria din aşezările mânăstireşti care erau îngăduite şi de stăpânirea bizantină.
Ortodoxia asta anti-catolică este clar influenţată de experienţa negativă bizantino-slavă după cucerirea de către latini a Constantinopolului în 1204. Românii extracarpatini nu au experienţe neplăcute cu latinii, poate doar cei din Ardeal după răscoala de al Bobâlna când românii au fost excluşi prin religie de la universităţile transilvane.
Alt argument al slavităţii ortodoxe a boierimii moldo-valahe este şi faptul că lui Alexandru Basarab i-au impus să treacă la ortodoxie şi să ia numele şi de Nicolae, care suna mai ortodox, el fiind catolic ca toţi cumano pecenegii lui Toctomir sau Tihomir(slav!). Şi Diploma Cavalerilor Ioaniţi şi alte documente spun despre aceşti cnezi că aveau nume slave. Primul Domn fondator al Moldovei se numea Bogdan, nume slav, cu toate că ai lui, Muşaţii ar avea rădăcini nominative româneşti. Aşa că nu mă mir că domnii cu care ne lăudăm Mircea cel Bătrân sau chiar Ştefan să se fi exprimat în slavă. Poate Ştefan deja vorbea vernaculara românească? Dimitrie Cantemir spune că Alexandru cel Bun ar fi dat ordin ca în cancelarie să nu se mai folosească latina după Conciliul de la Florenţa din 1436 (aiurea! Alexandru cel Bun domneşte între 1400 şi 1422!) care consfinţea cele două ramuri ale creştinismului, dar respinse de grecii cârtitori de la Constantinopol şi de călugării bulgarofoni care erau sub influenţa acestora în Moldova.
Aşadar pentru boierimea moldo - valahă limba predicilor din biserică era înţeleasă fiindu-le maternă, dar pentru românii supuşi era doar bălmăjeală. Probabil că texte fundamentale precum Tatăl nostru erau rostite în limba română. Pentru că noţiunile fundamentale ale creştinismului rămăseseră de origine latină.
Dar cu timpul şi din nevoi practice boierii şi domnul lor au deprins limba vernaculară, adică româna! O explicaţie ar mai fi şi decăderea puterii slave din sudul Dunării, ţaratele bulgare şi sârbe căzând sub puterea otomană, cu consecinţa şi a decăderii statului slavei.
Limba lui Neacşu din Câmpulung este curată şi de înţeles şi azi minus slavisme care au dispărut. Când te uiţi la cei educaţi şi cu latina la bază precum Miron Costin şi Dimitrie Cantemir limba cunoaşte exprimări greoaie pentru că ei vor să găsească anumite echivalenţe intelectuale. Documentele din secolul XVI şi mai ales reforma protestantă au impus limba română şi în biserică şi în cancelaria domnească. Cu toate acestea există un document slav foarte bine receptat în literatura noastră Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.
Pe de altă parte străinii constată că limba noastră are un acoperământ străin caracterelor chirilice şi apar cu caractere latine Tatăl nostru în Polonia sub influenţa lui Luca Stroici la 1593 şi cartea de rugăciuni de la British Museum (acum British Library, am văzut-o în 1996 şi am rămas cu gura căscată când citeam un text românesc cu caractere latine de la 1603!) apărută în Germania la 1603, pe filieră reformată ungurească.
Primii români care au revelaţia latinităţii românei sunt ardeleni trecuţi la Unirea cu Roma la 1700. Şcoala Ardeleană începe să folosească pentru română alfabetul latin.
După Revoluţia de la 1848 ca efect al modernizării şi în Principatele Valahiei şi al Moldovei caracterele latine se impun reforma fiind consfinţită de domnitorul A.I. Cuza.
De fapt în secolul al XIX-lea se reinventează viitorul stat din această zonă cu numele România, în textele unui grec de la începutul anilor 1800 care amintea de Romania - Romaica Constantinopolitană.
Numele statului românilor este cu mult mai nou decât de exemplu al vecinilor care în medievalitate purtau numele de Bulgaria, Ungaria, Serbia.
Astăzi România este un stat naţional pe deplin consolidat. Din nefericirea nu mai are aşa mulţi conlocuitori, au rămas doar ungurii din Ardeal  şi ţiganii care este greu de definit ca etnie prin limbă, unii mai vorbesc idiomul ţigănesc, dar majoritatea nu ştiu decât româneşte. Pentru Polonia problema conlocuitorilor a rezolvat-o Stalin, îngrămădind în graniţe mai mult artificiale doar polonezi.
Nu mă mai mir de titlul unei cărţi al unui istoric american care vorbeşte de reinventarea ţărilor din Balcani şi sud estul european. Noi suntem un caz fericit, în hotarele de azi sunt cuprinşi românii cam toţi. Mai există doar bucata aia numită Republica Moldova care trebuie să demonstreze că nu este un stat eşuat.
Dacă ne gândim că alte state sau reinventat în Europa de Est şi Centrală după Primul Război Mondial, dar au eşuat după prăbuşirea comunismului. Nu mai există Iugoslavia, nici Cehoslovacia. Slovacia, Slovenia, Croaţia sunt obligate să-şi reinventeze istoria. Slovacia şi Croaţia au fost componente ale Regatului Maghiar medieval, Slovenia era o provincie a Austriei. Ce să mai zicem de identitatea Macedoniei, între bulgari şi sârbi şi contestaţi la nume de greci. Că de Kosovo nici nu mai trebuie să discutăm, sau de Bosnia Herţegovina.
Dra dacă ne uităm spre vestul Europei, Belgia pare o alcătuire artificială pe bază de catolicism cu o majoritatea flamandă obligată să vorbească franţuzeşte în Constituţia din 1830. Spania marea putere a secolului al XVI-lea trăieşte frământarea catalană care este jumătatea fondatoare alături de Castilia a Spaniei universale a Renaşterii.
În fine Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord are pe Scoţia îşi urmăreşte independenţa. Şi aici este vorba de o altă putere universală!
În loc de concluzie
Diverşi tâmpiţi şi ultranaţionalişti vorbesc de limba dacă care a inventat latina. Istoriografia românească bagă sub preş perioada noastră slavă medievală şi exultă mândrii care nu au existat. Falsificăm cu bună ştiinţă numele medieval al principatului din sudul României de azi, spunem Ţara Românească şi nu Walachia sau Valahia din acele vremuri.

Cioran avea dreptate acum 75 de ani! România este o chestiune mai mult de geografie decât de istorie. În istoria românilor de până la jumătatea secolului XIX au existat trei principate, două româneşti extracarpatice, Valahia şi Moldova aflate 400 de ani în stăpânire otomană şi unul intracarpatic Transilvania, care a fost 1000 de ani sub stăpânire ungurească. Miracolul s-a întâmplat la Mărăşeşti şi Oituz în 1917, când eroismul militarilor români au creat condiţiile României Mari visate de Eminescu, de Bălcescu, de Kogălniceanu şi puse în practica de marii patrioţi din familia Brătianu şi de Iuliu Maniu!

joi, 27 august 2015

Pescuit extrem

De luna trecută plănuiam la o ieşire de pescuit pe termen mai lung. Adriana a fost categoric contra până nu facem excursia în insulele britanice. 
Ilie P. şi Nelu. C au fost pe căldurile mari dinainte de 25 iulie la Suhaia, la Gârla lui Iancu.. Rezultatul în două zile a fost spectaculos au luat vreo 40 de kile ci ciortani de dimensiuni reduse. Anul trecut făcusem festival de pescăreală la Suhaia şi de abia aşteptam să o repet. 
Aşa că Adrian a dorit să scape de mine după întoarcerea din excitantă şi obositoarea excursie.
Gârla lui Iancu
 Dar au început ploile. Aşa că am aşteptat ca să oprească şi duminică 23 august (23 August/ libertate ne-a adus!) am pornit la drum. Era în fine soare şi vreme bună.

Răsărit la Suhaia
Am oprit la magazinul de momeli şi apoi la Kaufland pentru cumpărături.
La buştean pe Gârla lui Iancu
Am pornit pe drum spre Roşiori de Vede pe unde drumul este mai scurt, după cum îmi spunea Ilie. Am trecut pe Valea Călmăţuiului, pe la Furculeşti, unde este o baltă mare. 
La Suhaia
Am aflat ulterior că nu-i mare scofală. Ajungem la Suhaia, la Gârla lui Iancu şi reuşim să ne fixam pe Gârla lui Iancu la buştean, pe malul stâng de această dată. 
Ilie la Suhaia
Ilie nu a avut curaj să meargă pe malul drept mai înalt unde am fost anul trecut. Înlocuim o familie din Piteşti, tată, mamă şi fiu adolescent nemulţumiţi de rezultate, dar când au scos juvelnicul era plin cu vreo 20 de kile cel puţin. Fiul, Victor a capturat şi un
Mitica la Suhaia
şalău-strapazan cam de un kil! Până să plece am ocupat locul de proximitate. Tocmai vecini scoteau nişte crapi. Am început să pescuim dar parcă peştii intraseră în grevă. În plus colac peste pupăză constat că iubita mea tabletă nu mai merge. Aflu de fapt azi, joi că s-a fisurat displayul. De fapt le-am ţinut tableta şi
smartfonul împreună, dar nu le violentasem, Dumnezeu ştie cu s-a fisurat, că nu le-am strâns. Marfă proastă! În fine! A urmat şi ziua de luni, când pescarii mai mult se plimbau decât pescuiau. Eu am luat vreo 5-6 caraşi, iar dimineaţa am avut clar o trăsătură de crap serios, deştept crapul a intrat în gardul de răchită de lângă buştean! Mai fusese o trăsătură sănătoasă dar ineficientă duminică după amiaza.
Împingător pe Dunăre
Apare şi Mitică O. alt coleg de pensie şi pescuit. Fusese ghidonat de Ilie că să-şi ia permis de pescuit de frontieră de la Turnu Măgurele.  
De fapt ideea lui Ilie era să meargă la Dunăre. Surpriza cam neplăcută a bălţii era că preţul era 50 lei/ zi dacă stăteai şi noapte la cort fără să ai voie să pescuieşti noaptea. Preţul pe zi era tot ce 30 lei.
Apus pe Dunăre

A doua zi Ilie era convins să plecăm. Eu eram aproape sigur că acolo pe Dunăre n-o să facem nicio scofală, dar el era şoferul! Eu m-am trezit la 6 şi am început  să pescuiesc, am luat vreo doi caraşi.
La un moment dat mi-a venit ideea să dau la pătrăţică şi am luat la rând cinci ciortani ca la sfert de kil. Regret că nu i-am eliberat că au murit pe drumul spre Seaca.

La amiază vrând nevrând am pornit spre Seaca, la Spărtură, unde nişte informatori ai lui Ilie spunea că au luat somn şi avat. Am ajuns la Dunăre pe un mal înalt unde se   afla o poiană cu plopi unde a parcat Mitică Renaultul lui. Noi ne-am îndreptat spre Turnu Măgurele să îmi fac PG.
Norocul era că aveam toate actele de pescuit la mine. Prin întrebări dăm de Poliţia de Frontieră. U subofiţer mă îndrumă la un Xerox unde se copiau actele şi era şi cererea de PG. Le-am înmânat aceluiaşi subofiţer şi ne-a spus că va fi gata într-un sfert de oră.

Profităm de acest intermezzo şi mergem să luăm bere de la Penny Market. Apoi căutăm o benzinărie să luăm gheaţă care să prelungească viaţa lăzilor frigorifice. Ilie cumpăr şi nişte râme şi ajungem apoi la Poliţia de Frontieră şi îmi iau PG de Turnu Măgurele. PG-ul era necesar, pentru că miercuri am avut două controale succesive, azi joi nimic, probabil că s-a anunţat că emigranţii nu ajung la Seaca!
Eu cumpăr şi o bere rece şi o apă minerală şi constat că s-a fisurat şi ţâşnea apa, ce sticle de plastic de proastă calitate. Găsesc un alt magazin şi mai iau două Borsecuri.
Este o căldură insuportabilă, undeva am văzut 35 grade C. Ajungem înapoi la Seaca pe malul Dunării. 
Pe Dunăre treceau rar şlepuri cu împingătoare, bulgăreşti, ukrainiene, doar vreo două româneşti Ăsta a fost prilej să-l tachinez pe Ilie cu Băsescu distrugătorul flotei româneşti, inclusiv cea de pe Dunăre! 
Serile ne puneam pe taclale şi şpriţuri cu vin încă rece şi cu tescovine din producţia lui Ilie. Admiram cerul splendid şi spuzit de stele. Am pozat apusuri splendide şi la Suhaia şi pe Dunăre, asta de pescuit extrem!
Iniţial am vrut să mă aşez pe malul apei, dar zona era lutoasă şi nepotrivită. Urc pe mal lângă Mitică care constatase că tot ce a aruncat cu lanseta i s-a agăţat. Dau într-o zonă care pare mai fără probleme în stânga lui şi aştept degeaba. Am pus o lansetă cu un guvide şi constat dup câtva timp că a dispărut. Deci este răpitor, şalău? A doua zi de dimineaţa după un somn odihnitor într-un loc unde  nu se punea rouă mă apuc de pescuit la undiţă şi prind câţiva obleţi şi guvizi pe care-i plantăm la lansete. Nu am prins nimic cu toate că lansetele sunt zdruncinate, un pescar din zonă ne spune că ar fi strapazani de şalău mici. 
Însă azi joi dimineaţa, când mă apucasem să curăţ caraşii pentru Nelu C văd că lansetele erau deranjate. Scot pe cea mai sensibilă cu guvidele bine mersi, dar cealaltă avea agăţat un biban de cam un sfert de kil, e drept că şi guvidele era mai mic. Ăştia erau şalăii.  Nelu C se dusese la Gârla lui Iancu  pe căldurile teribile şi făcuse accident vascular M-a rugat să-i aducem 1 kil, două de caras. Dar când ceva merge prost mie mi s-a confirmat. Am reuşit să mă tai chiar la încheietură la venă ca un sinucigaş. Ilie m-a reparat cu curăţind rana cu tescovină de 50 de grade şi mi-a strâns mâna cu o faşă dintr-un tricou de-al lui. Mai avea şi nişte plasture cu care mi-a strâns încheietura.  Acasă Adriana mi-a explicat că aveam plasturi şi Baneocim! 

Am încheiat astfel rapid aventura extremă de pescuit şi ne-am întors acasă. Ilie planifica cu Mitică o altă ieşire la Dunăre. Sunt sceptic pentru că nu-i mare scofală, doar ieşit în natură.