Dezastrul roşu

Primisem mai demult de la un prieten la linkul despre filmul documentarului "Dezastrul roşu". Este filmul documentar realizat pe ascuns în România în vara anului 1988. nu-l văzusem dar în dimineaţa asta am avut timp şi curiozitate stârnită şi de lectura lui Postwar de Judt unde am ajuns la capitolul despre perestroika lui Gorbaciov.

A fost instructiv să revăd România de acum aproape acum 30 de ani. Erau imagini care se pot revedea şi azi în zonele sărace ale României. Pentru că singura chestie care lipseşte din imaginea de azi sunt panourile cu Ceauşescu PCR. Sunt acele sate de care spunea cu cinism un jurnalist străin că ar trebuie lăsate să dispară că oricum nu mai reprezintă nimic, cu beţivi la cârciuma satului şi bătrâni incapabili să mai fie fermieri.

Despre film ştiam pe larg de la Europa Liberă a cărui redactori, Ioana Măgură Bernard, Emil Hurezeanu, Nicolae Constantin  Munteanu, şi nu în cele din urmă Virgil Ierunca  au fost implicaţi în acest proiect.

Văzut acum parcă nu mai îmi trezeşte repulsia şi revolta de imediat după 1989 văzându-l pe Nicolae Ceauşescu. Uitându-mă chiar nu-mi vine a crede că m-am născut şi am trăit timp de 40 de ani în România comunistă. Cum puteam să participăm inerţi la imensa minciună pe care o urlau cu ochii ieşiţi din orbite politrucii la congresele de partid? Vedeam mutra lui Ceauşescu când i se înmâna buzduganul prezidenţial şi mi-am dat seama că peste puţin timp, vreo 4 ani o să am vârsta celui care şi-a bătut joc timp de 25 de ani de România înainte de a se prăbuşi minciuna comunistă. 

Am fost toţi într-un fel părtaşi la această crimă prin frică, prin ipocrizie, să stăm la incredibile azi cozi la mâncare. M-a întreba ieri o jurnalistă ce  s-a întâmplat cu laptele şi brânza după Cernobîl. Păi am mâncat-o fără să ne pese sau să ştim că avea radioactivitate, pentru că era o lipsa acută de mâncare.

Pentru ce ne-a făcut Ceauşescu şi-a meritat din plin soarta! Mă uitam cum ziarele arau pline de minciunile ceauşiste, mi-am reamintit că după sărbătorile Crăciunului şi Revelion urma teribila lună a lui ianuarie în care se tămâiau figurile lui Nicolae şi a lui academiciană planetară soţie Elena. 

Şi am văzut figura tristă din bucătăria doamnei Doina Cornea una din puţinele figuri cu care ar trebui să ne mândrim, care a intrat însă acum în conul de umbră al uitării.

Acum avem alte treburi să ne mirăm că ţara este plină de escroci corupţi, oamenii noi produşi de epoca de tinichea a lui Ceauşescu.

http://www.europalibera.org/content/article/26744442.html?utm_medium=email