duminică, 29 mai 2016

Revederea după 49 de ani a clasei a XI-AR de la I.L. Caragiale



Turnul de paraşutism, parcă era la Gara de Sud?
Ieri a fost un eveniment care mi-a stârnit emoţia şi nostalgia.
La iniţiativa lui Cristi Zamfir care venea din America s-a organizat o întâlnire a clasei noastre. Cel care s-a ocupat a fost Valeriu Negulescu, unul din gemenii Negulescu. 
La întâlnire nu am fost mulţi, probabil din diverse motive. Iulian Dinescu s-a scuzat că tocmai se pregătea să plece în Canada!
Dar să dau cuvântul lui Valeriu care a avut amabilitatea să posteze un comentariu pe o postare precedentă:
Astazi 28 mai 2016 am trait un mic eveniment. M-am intalnit, dupa foarte multi ani cu cativa colegi de liceu. Acestia au fost: Sabina Bretcanu (impreuna cu sotul), Cristi Zamfir (impreuna cu partenera de viata), Ioan (Nae) Mihailescu, Gheorghe (Joe) Negut si Vasile (Pif) Tifigiu. 
Prilejul intalnirii noastre a fost dat de vizita in Romania a lui Cristi Zamfir, care traieste acum la New Jersey, in Statele Unite. Cristi a venit la Ploiesti sa-si vada mama, care are aproape 90 de ani. A mai venit in Romania, dar eu nu l-am intalnit. Imi aduc aminte ca la plecarea lui definitiva in Statele Unite a organizat o mica petrecere cu colegii, dar nici atunci nu am fost. Oricum mie imi este foarte limpede acum ca el este foarte mult legat de fostii colegi, un lucru demn de toata lauda. Ca sa nu mai spun, ca cine l-a cautat in Statele Unite a fost primit cu toata dragostea in casa lui (vezi amintirile lui Joe Negut). 
Intalnirea a avut loc la Beraria Timisoreana, la ora 12. Primul la locul faptei a fost Pif, care, pe la 11.40 mi-a dat telefon foarte impacientat ca nu gaseste beraria si ca nu vede pe nimeni. Cred ca s-a mai linistit cand m-a vazut venind de pe strada Postei si cand i-am facut semn cu mana. Pana sa traversez eu, a aparut si Sabina cu sotul. Ne-am pupat, dupa care ne-am mutat mai aproape de intrarea in restaurant, ca sa fim vazuti. A sosit pe urma si Nae Mihailescu, iar dupa mai putin de un minut a aparut Cristi Zamfir. Am intrat in gradina restaurantului si Cristi a rugat chelnerii sa ne aranjeze o masa pentru 10 persoane. Pot sa spun ca pana aici nu au fost surprize, in sensul ca niciunul din cei prezenti nu era foarte schimbat, eram, ce-i drept, putin mai grasi, putin mai albi la par, dar semanam inca destul de bine cu noi, cei tineri. Ne uitam unul la celalalt, ne zambeam, mai schimbam o vorba – doua, dar nu ne manifestam zgomotos. Dar asta pana cand a aparut un tip, care dupa mine aducea a englez, barbierit nr. 3, cu un sacou cam mototolit, cu o sapca in carouri in cap si o geanta pe umar si care a venit drept la masa noastra si nu stiu ce a zis. La care unul dintre noi a raspuns, in gluma bineinteles, pentru ca stia cine este, ceva de genul „vezi-ti domnule de drum ca nu avem treaba cu dumneata”, dupa care „englezul” si-a scos sapca si cu totii l-am recunoscut pe „Joe” Negut. Bineinteles ca din acel moment grupul nostru, foarte discret pana atunci a devenit cel mai zgomotos si cel mai putin rezervat din tot restaurantul.
Atmosfera a fost foarte placuta si ne-a facut pe toti sa ne simtim bine. S-au depanat ceva amintiri, am vorbit de copii, am barfit un pic (doar un pic) pe cei absenti, am auzit si cateva rautati la adresa unora, dar in general cand cineva incepea un subiect se gasea altul sa-l intrerupa si asa nu aflai prea multe. N-a fost de vina berea, ci mai degraba timpul scurt si dorinta fiecaruia de a contribui la buna dispozitie.
Eu am vrut sa discutam putin pe tema revederii dupa 50 de ani de la terminarea liceului. Evident, nu prea era momentul unei discutii mai tehnice despre acest subiect. Dar neoficial, Nae Mihailescu, care lucreaza la Primarie si are legatura cu „evidenta populatiei” si subsemnatul, care am facut o buna impresie la organizarea evenimentului de astazi am fost desemnati sa facem o prima incercare de mobilizare a tuturor colegilor. Vom vedea ce putem face.
Ne-am despartit dupa aproape doua ore, cu promisiunea ca in primul rand sa ne tinem tare pe pozitie, adica sa fim cel putin tot atat de sanatosi si voiosi ca si astazi. Cristi, Joe si Pif au plecat catre liceu, iar noi ceilalti, care putem vedea liceul ori de cate ori vrem, fara nici un efort, am plecat la casele noastre.

Biserica patronimică Sf Gheorghe de pe Bulevard. Se vede şi un colţ din fostul Liceul Petru şi Pavel,
Azi Liceul Mihai Viteazul




















Ce să mai adaug.....Păi, la început mi-a venit greu să-l recunosc pe Valeriu în domnul cu aer aristocratic cu părul încă bogat. Sabina era aceeaşi, dar evident un pic mai în 2016, nu în 1967!
Aproape neschimbat este Tifigiu - Pif, Nae este la fel mai lucrează la primărie, că pensia lui este cam schiloadă. De fapt în activitate mai este şi Cristi, că-n America eşti exploatat până la capăt...
Sabina a fost profesoară de matematică la Universitatea de Petrol şi Gaze din Polieşti, Tifigiu şi Nae sunt ingineri mecanici ca de altfel şi Valeriu. 
Soţul Sabinei, Sabina Breţcanu, Nae Mihăilescu, Pif Tifigiu, eu, Valeriu Negulescu, Cristi Zamfir
Sabina m-a rugat să-mi scot ochelarii şi s-a convins că eu sunt!
Şi acum cu riscul să fiu etichetat jenant de lăudăros trebuie să vă mai zic ceva în plus. Sabina a exclamat iată pe deştepţii clasei adică, Cristi şi cu mine, iar Valeriu povestea de un cerc de matematică în care colegii asistau cam nedumeriţi la dialogul dintre profesorul de matematică Grigore şi cu  mine.
Eram buni la matematică, eu nu am mai practicat, Cristi recidivează dă meditaţii de trigonometrie. 
Valeriu, Cristi şi Marianne, soţia lui Cristi
Chiar îşi reamintea cum Gigi Lungeanu, inginer navalist la Galaţi şi plecat dintre noi acum vreo 10 ani cum a înţeles teorema lui Gulden despre centru de greutate, atât de necesar în meseria lui, explicată de Cristi. Sabina şi-a reamintit de dan Călinescu cum a scris el în loc de expuneri şcolăreşti o poezie despre cronicari că Milica, Bălan şi doamna Boncu s-au certat ca Dan să fie promovat la faza superioară a Olompiadei de limba Română. De parcă olimpiadele alea trebuiau să promoveze tocilari de texte scrise de critici autorizaţi şi nu eseuri ale unor elevi înzestraţi.  
Strada Ion Grigore






Şi aşa ne-am reamintit de profesorii excepţionali a căror misiune îndeplinită a fost să crezee caractere, oameniadevăraţi şi nu neapărat genii! 
Pentru că asta au fost profesorul Ion Th. Grigore, care scotea pe bandă olimpici la matematică, Simache de Istorie ctitorul muzeelor din Ploieşti, doamna Boncu, poeta simbolistă ce l-a descoperit pe Nichita Stănescu.Nu pot să o uităm pe Olga Petrescu Molecula, excelenta profesoară de chimie care poartă clasei noastre o bună amintire peste ani, sau doamna  Stela Sicoe, profesoara noastră de engleză care mi-a consolidat cunoştinţele în această limbă atît de necesară în carieră şi pe care acum o folosesc la citit cărţile de pe tabletă.
Clasa XI  AR
Cristi  cu figura lui de copil păstrată şi acum şi-a adus aminte şi de prostiile noastre ca să ne enervăm anumiţi profesori, este aproape magic cum eram atunci nişte adolescenţi necopţi şi acum vârstnici cu copii şi nepoţi.
Geamul deschis la clasa a XI-a AR

Liceul I.L.Caragiale Ploieşti





La Liceu am dat de urmele promoţiei din 1966 care avea pe clasa Basarab Nicolescu afişul de a XI-a AR! Aş că ne-am amintit de locul în băncile care de mult sunt scrum, astea noi sunt mai puţine şi mai largi, or fi crescut copii?
Sper să ne revedem la anul!
În plus am mai pus nişte poze din oraşul meu natal de care îmi amintesc cu plăcere şi nostalgie.

Gara de Vest, loc de navetă la Bucureşti






Un comentariu: