sâmbătă, 2 iulie 2016

Brexit

Abia sosit în Grecia, în Thassos am urmărit pe internet exit pollul de la referendumul Brexit care se desfăşura chiar atunci când am ajuns, pe 23 iunie.Cifrele erau liniştitoare Remain era cu 10 procente în faţa lui Leave. Dimineaţa, şoc! Britanicii au minţit la exit poll, Brexit devenise o realitate, 52% au votat pentru Leave.

Lumea întreagă este stupefiată, în primul rând cei care erau promotorii Leave, Boris Johnson şi Nigel Farage (Făraş pentru mine!). Mihai Vasilescu, britanicul londonez şi vechi amic era negru de furie, după cum a reieşit din mailuri.

Liderii UE şi a principalelor state mari au devenit extrem de nervoşi, Junker este gata să dea afară Marea Britanie, să-şi ia catrafusele inclusiv Făraş de la Parlamentul European, întrebat de acelaşi Junker ce mai caută pe acolo.

Marea Britanie a fost un caz special în Europa îndeosebi din secolul al XVI-lea când a devenit o mare putere globală, cu colonii în toată lumea, datorită celei mai puternice flote dată şi de insularitatea acestei ţări. Datorită Angliei şi apoi Marii Britanii cea mai vorbită limbă de pe glob este engleza, chiar dacă chinezii ar fi mai mulţi.

Marea Britanie din începutul secolului XIX a dus politica echilibrului, astfel ca nicio putere europeană să nu devină dominantă pe continent. A rezistat eroic de una singură aproape un an împotriva invaziei hitleriste, este privită cu respect de mulţi. Totuşi după ultimul mare război mondial Marea Britanie şi-a pierdut coloniile şi a trebuit ca să-şi întoarcă faţa spre Europa. Trufaşul Albion a suferit mai multe eşecuri pentru că răutăciosul de De Gaulle nu uitase tratamentul arogant al britanicilor din război şi se opunea constant.

Iată că De Gaulle răposase şi GB condusă de conservatorul Heath obţine accesul în UE. După 43 de ani tot un conservator Cameron organizează un referendum şi Marea Britanie se pregăteşte să părăsească UE unde a intrat aşa de dificil. 
Britanicii au fost tot timpul nemulţumiţi de dominaţia de la Bruxelles şi îşi doreau o mai mare flexibilitate.

Cameron a făcut prostia să promită acest referendum speriat de populiştii de la UKIP ai lui Făraş. Făraş este un eurofob nenorocit şi ticălos. El favorizează în schimb imigraţia din Commonwealth de unde vin pakistanezi radicalizaţi de Islam în locul invaziei de cerşetori ţigani din România de exemplu. De fapt Făraş nu a înţeles că această pătrundere a cerşetorilor şi infractorilor se produsese deja înainte de liberalizarea pieţei muncii din Marea Britanie. Eu am văzut anul trecut în excursie acolo doar români la treabă, excepţia fiind hoţii români din metrou.

Cred că la britanici a acţionat o mentalitate colonială, pentru imigranţii fostelor colonii au om atitudine paternalistă, aceştia tind să se ghetoizeze. Pe când europenii, instalatorul polonez sunt albi ca ei, muncesc mai bine pe mai puţini bani. Cu toate că pentru acelaşi post englezul are mai mari şanse pentru că vorbeşte limba engleză ca limbă maternă, în special înţelege pronunţiile regionale, cockney, jordie, scouse. În zona studiilor superioare acest avantaj nu se mai pune pentru că acolo funcţionează regulile pieţei. Poate doar la medici să conteze asta.  Cu toate cestea populiştii au reuşit să-i convingă pe englezii simpli că li se fură locul de muncă şi mai ales avantajele sociale.

Rezultatul loveşte în primul rând economia britanică dependentă de marea piaţă liberă care este UE. Consecinţele se vor vedea peste câtva timp dacă se va activa articolul 50. Pentru că victoria asta i-a debusolat pe populiştii care dau din stânga-n dreapta şi nu ştiu ce să facă cu această victorie a la Pyrrhus.
Cei mai afectaţi par a fi românii şi polonezii care sunt acum în număr mare în la muncă acolo şi care simt deja reacţii xenofobe.
Alt adevăr este că prosperitatea britanică se datorează şi a infuziei de cei veniţi din UE, oameni cu studii serioase şi care contribuie din plin la creşterea economică ignorată iresponsabili de tip Făraş sau Boris! 

După victoria Brexit şi alţii politicieni vor afară din UE. Că e normal să vrea Marie Le Pen care reprezintă ce-i mai rău în spiritul francez, şocantă mi s-a părut dorinţa unei ieşiri a Cehiei din UE. De unde până unde a devenit Cehia atât de prosperă şi independentă de beneficiile date de UE? Mi se pare o imbecilitate fără seamăn. Poate că Olanda sau Danemarca s-ar descurca, cu mari probleme economice după aceea pentru că pentru ţările bogate cele noi scăpate din comunism sunt o mare piaţă de desfacere a propriilor produse şi asta nu vor să o înţeleagă iresponsabilii populişti din aceste ţări. 

Brexit trebuie să dea gândit pentru toţi inclusiv responsabilii politici români. Observ prin forumuri tot felul de nostalgii tâmpite şi iresponsabile, dar pe ansamblu electoratul român ştie cât are de pierdut dacă UE s-ar sfărâma. Se reactualizează proiectul de ţară. Ca să devenim ţară normală şi obişnuită trebuie să domnească legea şi banii nu mai trebuie cheltuiţi în zadar, ci pe o infrastructură care să modernizeze România. Şi cel mai important trebuie dusă lupta împotriva sărăciei, dar nu pe ajutoare care promovează iresponsabilitatea, ci pe includerea acestor persoane defavorizate în proiecte care să le dea de lucru. Dar doar în cadrul UE proiectul României moderne poate fi sau deveni o realitate!

8 comentarii:

  1. Pentru noi iesirea nu este o solutie buna deocamdata, pentru ca riscam puiemontismul vesnic la cat de prosti sunt votantii romarlani ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cât or fi ai noştri de blamabili şi asta este o eroare să crezi, nu sunt atât de proşti cum cred unii dintre noi, mai ales dintre cei care vorbesc în numele celor dezavantajaţi şi îşi umflă neruşinat buzunarele.
      Ăia care fură de la săraci ca să păstreze rezultatul jafului!

      Ștergere
  2. Factori favorizanti:
    -in Marea Britanie, dezinformare.
    -la Bruxelles, o clica de gerontocrati, care-si urmaresc doar interesele personale.
    Pt. noi, un mare minus pt. ca Marea Britanie era cam singura mare putere din UE care tinea piept rusilor.
    Ramanem, deci, la mana nemtilor si francezilor, presati de interese economice in relatia cu Putin.
    Cat priveste UK, se descurca.

    RăspundețiȘtergere
  3. Polonia, Ungaria, Slovenia si Cehia au cerut Comisiei UE sa treaca sub controlul statelor membre.
    Iar ministrii de externe ai Poloniei si Cehiei au cerut demisia lui Junckers.
    Bravos!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie personal acest Brexit mi se pare logic si normal. Nici o tara membra UE nu trebuia sa intre in UE pana nu se facea un referendum. Numai asa se realiza ceva cu acceptul natiunii nu al intereselor de zona strategica,tara cu petrol,gaze etc... Neefectuindu-se acest referendum la timp este abuzul conducerii statului de atunci.Stiu ca in Elvetia acum vreo 30 ani trebuia sa se monteze o centrala nucleara si pentru ca populatia reactionase sa cerut un referendum si...nu sa aprobat montarea centralei nucleare de interes national. Dar intrarea in UE ? Asta-i parerea mea...Sigur o sa mai iese anul asta inca cateva...sigur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elveţia are o tradiţie a referendumurilor.
      Are mai multe centrale nucleare, 2 sau 3.
      Referendumul când se organizează trebuie ca lumea să fie bine informată, vezi 2012 la noi.
      Pentru noi este in noroc că suntem în UE.
      Asta a contribuit mult la modernizarea României, vinovaţi de rămânere în urmă sunt tot politicienii corupţi care voiau să furgăsească din fonduri şi am putut să exportăm forţa de muncă care nu mai găsea loc de muncă aici. Ia gândeşte cu 3 milioane de oameni fără serviciu în România de azi?
      Situaţia Marii Britanii este specială prin insularitate. Noi ceilalţi de pe continent suntem dependenţi de vecini, fie în bine fie în rău cum este cu ruşii.

      Ștergere
    2. Si Germania a renuntat la programul nuclear, la presiunea asa-zisilor verzi.
      Chiar si la termocentralele pe carbuni.
      Si acum sunt la mana regenerabilelor, care implica rezerve uriase (grupuri conventionale, pt. care se plateste gras).

      Ștergere
  5. Probabil că dacă ar fi posibil un referendum simultan în toate țările europene - acum, prin vot electronic, cei care sunt contra ar fi majoritari. Majoritatea nu ar depăși cu mult 50 % dar ar arăta că oamenii nu sunt în principiu de acord cu UE și politicile sale abuzive, inconștiente, antinaționale, populiste, fanteziste, anormale, autodistructive, risipitoare etc. A impune atîtea obligații stupide și nedrepte partenerilor nu este o soluție pe termen lung. Toată organizarea actuală a UE este scornită parcă de o adunare a psihopaților. Așa că UE trebuie fie să dispară fie să se reformeze, în sensul unei federații de state și nu a unui superstat cu legislație unică. Cred că și în România nu există prea multă simpatie pentru UE, infractorii și vagabonzii ce se pot mișca atît de liber fiind desigur printre amatorii noului internaționalism proletar. Funcționarea în modul actual va duce la din ce în ce mai multe complicații și tensiuni în viitor. Era normal ca Marea Britanie să nu suporte tutela unor dobitoci, au fost totdeauna prea mîndri, izolați și demni; apoi ei se bazează mai ales pe relația cu SUA.

    RăspundețiȘtergere