luni, 11 iulie 2016

România după summitul NATO de la Varşovia

Am urmărit cu mare interes lucrările şi concluziile Summit-ului NATO de Varşovia şi consecinţele sale asupra României.
Opiniile analiştilor şi mai ales ale păreriştilor din media româneşti se împart între consecinţe pozitive şi un mare dezastru politic şi militar al României.
Cred că consecinţele acestei întâlniri a marii alianţe militare defensive sunt mai degrabă pozitive.

Scutul antirachetă de la Deveselu este un succes că este pus acum sub controlul politic la NATO care creează obligaţii pentru NATO şi se integrează în sistemul european antirachetă cu navele SUA ale sistemului Aegis şi cu radarul din Turcia.

S-a aprobat constituirea brigăzii NATO în România la iniţiativa noastră, la care vor participa şi militari din Bulgaria, cât şi din Polonia. La rândul ei România trimite la batalionul NATO din Polonia şi o companie românească. Se aşteaptă şi o participare a militarilor turci la această brigadă. Marea Neagră şi iniţiativa unor acţiuni de antrenament naval în această zonă a fost menţionată în documentul final al acestei conferinţe. Am aflat din surse al MApN că iniţiativele României au fost puternic susţinute de Ministerul Apărării al Turciei conştient de riscurile la această zonă geografică unde acest stat NATO are o puternică prezenţă.
În plus în cadrul bilateral România SUA în ţara noastră va veni un batalion american ca o continuare al cooperării militare.
Pentru flancul nord estic al NATO în zona Mării Baltice s-au aprobat cele patru batalioane NATO sub conducerea militară a unor ţări NATO, Marea Britanie, Canada, Germania şi SUA.

De aici decurg frustrările păreriştilor români.

Dacă te uiţi la palavragiul expirat Traian Băsescu, pentru care doar iniţiativele sale contează. Este adevărat scutul antirachetă a fost iniţiat în vremea sa, dar s-a finalizat sub alt preşedinte. 

Revenind la flancul nord-estic al NATO cum se vede şi din harta care o anexez se observă că aceste trei state baltice şi Polonia au graniţă comună cu Rusia, Polonia prin intermediul enclavei Kaliningrad, relicvă istorică a celui de-al Doilea Război Mondial din partea estică a Prusiei Orientale. Stalin, cel care a retrasat graniţele acestei zone a fost un vizionar toxic pentru că această enclavă controlează toate ţările învecinate, în primul rând Polonia, pentru că Stalin, la fel ca toţi ruşii îi poartă o ură neîmpăcată. Polonia a fost ultimul stat european care a învins militar puterea emergentă bolşevică în 1920, având pe Stalin printre cei învinşi şi alungaţi din noul stat polonez reconstituit în 1918.
Autorul acestei victorii istorice de pe Vistula a fost mareşalul Pilsudski, un alt strateg vizionar care era promotorul coaliţiei Intermarium între Polonia şi România care să blocheze avansul bolşevismului între Balticaşi Marea Neagră. După cum se vede acest proiect se resuscitează pentru că preşedintele Iohannis a mai rămas o zi în Polonia pentru a continua consultările privind alianţa strategică între Polonia şi România în care probabil va fi introdusă şi Ukraina ca element geografic de legătură.

Problema pe care nu sunt capabili să o perceapă păreriştii este legată de geografie, mai bine zis de geopolitică.
Polonia şi ţările baltice sunt în contact direct prin frontiere cu Rusia. Suntem într-o zona de câmpie şi accesul forţelor dinspre vest sau est este facil şi aici s-au desfăşurat mai multe expediţii militare în epoca modernă, începând cu Napoleon, urmând invazia Rusiei ţariste finalizată cu înfrângerea împăratului, urmată de invazia bolşevică din 1920, amintită anterior şi culminând cu ofensiva hitleristă din iunie1941 împotriva URSS şi terminată cu marşul armatelor sovietice până la Berlin.

Acestea sunt motivele atenţiei mărite a nord-estului NATO şi mai puţin a zonei de sud-est.
România are cu Rusia de azi vecinătatea direct prin Marea Neagră şi pe pământ Ukraina şi Republica Moldova. În plus România are avantajul unui relief accidentat care permite alte măsuri tactice şi strategice într-un conflict militar ce avantajează defensiva. 

În plus în ţările baltice există şi primejdia unui război hibrid cum se desfăşoară în estul Ukrainei, pentru că în aceste ţări baltice există importante minorităţi rusofone. Şi la noi unii, mai ales pe canale rusofile agită primejdia maghiară în Ardeal, dar acest pericol este cu mult mai puţin serios comparativ cu zona baltică, unde ruşii au fost stăpâni până acum 25 de ani!

Documentele NATO avertizează extrem de dura Rusia pentru anumite atitudini belicoase mai ales pentru situaţia tensionată din estul Ukrainei şi cere Rusiei să-şi retragă tot sprijinul militar acordat rebelilor rusofoni.

Este important că România a obţinut  aprobarea iniţiativelor sale şi că a devenit un partener important în flancul sud-estic al alianţei NATO.


Trebuie să sperăm ca agresivitatea Rusiei să slăbească pe fondul marilor sale probleme economice interne şi că aceste iniţiative defensive să rămână doar ca exerciţii de apărare şi nu prologul unui conflict deschis.

6 comentarii:

  1. Cine se bucura de onoruri,presedintele care incepe sub mandatul lui un lucru extraordinar ( scutul de la Deveselu ) sau presedintele care vine de-arandul prin votare si ia totul de-a gata ,de nici nu stie cei cu el un an doi ? Dupa tine,era si normal,al doilea...vai,de tine Joe.Nici macar acest lucru nu il recunosti lui Basescu,ca nu vrei tu... La aranjarile de forte in jurul Rusiei al acestui mizerabil NATO cu toate tarile puternice ale Europei cineva imi spune,si ar fi si normal,ca Rusia cu China ,India si cine mai vrea ea sa-i astepte in aceleasi locuri ,cu aceiasi forte militare comune unde NATO maseaza militarii Europei. Nu vedeti ca SUA are o obsesie pentru Rusia ? Voia sa aibe la nesfarsit un Eltin care pentru un pumn de dolari sa faca absolut tot ce au vrut ei ? Pana cand? Asa am patit si noi,am fost calcati in picioare pe orice directie si nu mai avem nici armata urmand indicatiile lor pretioase iar Elvetia,tara neutra de 100 ani,are cea mai tare armata din UE ( raportata la nr locuitori...)Stiati ca nu se mai aproba RK la centralele termice in Romania,sa fie inchise si sa devenim dependenti si de energie electrica ? Ei au prea multa en.electrica si nu au cui sa o vanda,noi ne oprim cu productia si ei vand...Asa vrei tu Joe sa faca si,,,Putin ? Sa cedeze cum am cedat noi de am ajuns nimenii Europei ?...
    Aceste miscari de trupe pe care vrea sa le faca maimuta aia la sfarsit de mandat arata agresivitatea americii nu agresivitatea Rusiei,Joe,draga. Ce ,tu crezi ca daca Laos ataca tara vecina si ocupa o parte din ea sar americanii imediat ? Aiurea...NUMAI daca Putin preia Cimeea e jale...sunt satul Jo,astia ( americanii ) ne baga-n razboi cu chipurile semnul dreptatii in mana,,,aiurea,

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.cotidianul.ro/john-prescott-devastatoarea-nota-trimisa-de-blair-lui-bush-tot-ce-sua-aveau-nevoie-284375/

    asa o sa ajungem de atita "defensiva". Prosti am fost, asa raminem !

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru ca m-am plictisit sa tot comentez in gol toate parelelile tale aici pe globul tau, iti sugerez sa intri pe Google si te rog tasteaza urmatoarea intrebare: Ce a facut Iohannis pentru Deveselu? Pentru ca Google stie tot nu-i asa? Acolo vei afla in primul rand ca nici macar la deschiderea scutului nu a participat. Please ask Google. In rest numai vorbe.

    RăspundețiȘtergere
  4. - NATO și SUA nu au scopuri defensive; scopul evident este să ocupe politic, militar, economic etc. cît mai multe țări pentru a le putea jefui cum vor ele. N-ar vrea americanii să pună mîna pe metanul și petrolul, pe pădurile și aurul, pe uraniul, diamantele și cobaltul și atîtea altele din Rusia ? Să le desființeze armata și industria de război ca să vîndă surplusul lor de producție ?! Adică să procedeze ca în România (aici cu ajutorul UE !) schimonosindu-le pînă și limba, făcîndu-i homosexuali (desigur democrați), dîndu-le pseudocultură americană, tîmpindu-i cu droguri. N-or fi rușii și alții așa idioți ca românii ! Sunt total contra pregătirilor de război contra Rusiei și Chinei. Iar cu Ucraina rămîne cum am mai scris: este o țară artificială cu 20 % populație rusească și nu vor tolera rușii asuprirea lor. Așa cum fac românii care de dragul NATO și UE tolerează ocupația de origine Ribbebtrop-Molotov în unele teritorii românești.
    - Consider că Johannis nu trebuie acuzat prea mult. El este doar un Fritz bovin, o marionetă care execută inconștient ordine primite din exterior. Dacă s-ar opune l-ar da repede jos și nu l-ar mai primi nici neamurile din Germania ca refugiat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Constat cu mare regret că sunt destui care confundă Rusia cu SUA.
      SUA a dezaprobat şi a obligat Marea Britanie să decolonizeze.
      Toate chestiile astea sunt nişte aberaţii pentru fraieri dispuşi să creadă.
      Ceea ce a fost real a fost că timp de 45 de ani am stat sub cizma bolşevică, elitele ne-au fost distruse şi noi am fost îndoctrinaţi cu prostii ipocrite. Am răbdat de foame şi de frig în comunism când ipocrizia şi mincinulie unui analfabet ne erau vândute drept realităţi.
      Atât de orb eşti Sorin? ptr că inclusiv familia ta a suferit de pe urma comunismului.
      Toţi am visat să vină americanii au venit şi debităm acum tâmpenii. România este mai sigură ca oricând în istoria ei de stat şi a principatelor din care este constituită.
      Aşa că Sorin fă bine şi foloseşte-ţi inteligenţa, nu prejudecăţi căpătate în copilărie de care nu eşti în stare să te dezbari.

      Ștergere
  5. Mai lasa teoria anti bolsevica , ca esti agasant.Vezi pe cineva cazut in spagat dupa rusi? Americanii nu gresesc? Mai au de gand mult sa arate "batul prin gard"? Si daca DA, ce crezi ca se va intampla?

    RăspundețiȘtergere