sâmbătă, 10 septembrie 2016

DNA face poliţie politică!

Acesta este concluzia unanimă a presei după cazul Ponta invitarea lui Blair în România!

Opinia este unanimă, fie că sunt posturile propagandistice ale PSD, fie jurnaliştii respectabili de investigaţie precum Cătălin Tolontan, sau analişti precum Alina Mungiu.

De fapt trecerea liniei roşii s-a întâmplat în campania de la locale cu Ludovic Orban. Orban a fost acuzat că ar fi încercat să facă rost de bani pentru campania sa la Primăria Bucureşti. Cazul a fost îngropat nu se mai ştie nimic. Se pare că scopul a fost înlăturarea lui Orban, unul din ultimii polemişti de forţă al PNL şi pierderea alegerilor la primăria Bucureşti.
Cazuri similare par a fi şi al Olguţei Vasilescu, primar al Craiovei cu nişte sponsorizări pentru obiective de interes public în oraş.

Se produce confuzia între donaţii şi sponsorizări care poartă eticheta legitimităţii în campania electorală pentru a se putea desfăşura. Se pare că de frică parlamentarii români au micşorat aceste contribuţii. În cea mai avansată democraţie occidentală, cea americană aceste donaţii sunt legitime şi necesare. Ilegitim este ca aceste donaţii să fie obscure, secrete, să nu se ştie de ele.  Şi de aici confuzii în capul procurorilor care nu pot scăpa aici de eticheta de ajutori de nădejde legali ai securiştilor de pe vremea scelerată a comunismului.
La fel de subţiri şi dubioase pot fi considerate şi acuzele îndreptate împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu. Cea mai tembelă şi prezumţioasă este cea cu săritul peste rând la carnetul de conducere. În primul rând cretinul de poliţist care a montat povestea ar trebui luat la rost împreună cu imbecilii din MAI incapabil să desfăşoare fluent distribuirea acestor acte. 
Tăriceanu nu este blamabil pe argumentele că ar minţi ci pentru politica care o duce, de a se face preş la populismul şi ticăloşiile PSD. Pentru asta ar trebui să fie trimis la pensie.


Cât despre Ponta, are destul probleme pentru care ar trebui să primească bocanci în gura bârfitoare, cârcotaşă şi iresponsabilă, dar chestia cu invitaţia lui Blair în România este comică, de absurd din Caragiale şi Ionesco!

13 comentarii:

  1. Pari a te lumina. Nu inteleg de ce te incrancenezi pe Tariceanu. In parte admiti ca nu este un mincinos(de astfel de oameni politici avem nevoie), dar il acuzi ca se face pres la populism. Dupa umila mea parere, eu cred ca Tariceanu este un adevarat liberal, iar faptul ca a sprijinit Psd pentru a implementa si masuri benefice "gloatei" (caci totusi in RO traiesc si oameni suuuuper bogati si oameni foooarte saraci pe nedrept), a facut-o pentru ca nu avea cine (politica pdl=basescu si acolitii ????)Deci ia-o ca pe un compromis necesar, pentru ca asa se guverneaza si la nivel UE.

    RăspundețiȘtergere
  2. continuare: Daca te referi la propunerea invatatoarei de la ALDE , da e o prostie, dar nu e propunerea lui Tariceanu.Sper sa nu se voteze aberatia asta. Dar nu pot sa nu pun in balanta proiectul lui biris (ca parte a guvernului tehnocrat) de modificare a codului fiscal pe impozitarea muncii.Asa ceva ....chiar ca iti sta ceasul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fac si ei , amaritii, ce le comanda Ambasada "aliatului strategic" ...
    Ca asa-i intr-un pasalic, colonie , anexa ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Numaidecat, orbul si-a capatat vederea si a mers dupa Isus, slavind pe Dumnezeu. Tot norodul, cand a vazut cele intamplate, a dat lauda lui Dumnezeu.
    Luca 18;43

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai bine decat sa ramai orb forever !

      Ștergere
  5. DNA este, pana una-alta, singurul organism in stare sa ne scape de lichelele oportuniste care decid in politica damboviteana.
    Iar motocicleanu, doar o nulitate care se cramponeaza de un scaun capabil sa-i finanteze cele cinci neveste.
    De Ponta chiar nu merita sa mai vorbesc, e iresponsabilul vesel perpetuu.
    Curiozitatea care ma roade este, insa, cand vor intra la mititica cei care i-au scutit de datorii pe KaiMunaiGaz.
    Acolo am pierdut cateva sute de milioane de euroi pt. care s-a dat, cu siguranta, o shpaga consistenta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow, ce mentalitate, ce patima, ce obtuzitate....:?!

      Ștergere
    2. Wow, ce "argumentatie" solida, la subiect!
      Ochelari de tip "USL", probabil.
      Nu gasesc alta justificare pt. un "anonim" care nu vede ca intreaga "crema" politica bastinasa e alcatuita din derbedei, manechine si canapiste.

      Ștergere
    3. insist: Wow ce mentalitate, ce patima, ce obtuzitate....:?!

      Ștergere
  6. De fapt, primii care au strigat ca DNA ("binomul" etc.) face politie politica au fost Basescu si cu Nutzi, cand blonda a fost luata la intrebari.
    Idem cazul Bica, o buna prietena cu care facea shopping la Paris.
    Sigur ca invartelile doamnei in cazul "gala Bute" sunt inventii pure iar celor care au turnat la DNA trebuie sa li se inchida gura urgent.
    Drept care, Nutzi vrea sa schimbe legile asa cum isi schimba posetele.
    Aferim!

    RăspundețiȘtergere
  7. Joe se pare ca ai redescoperit apa calda! De ani de zile DNA face politica si in timpul liber se mai ocupa de coruptie pe aici pe colo. Se pare ca va trebui ca romanii sa ai explice ca ar trebui sa isi inverseze preocuparile daca nu este in stare sa se ocupe exclusiv de coruptie.

    RăspundețiȘtergere
  8. De 26 ani în România justiția nu este independentă. Sunt influențe politice interne dar și externe. Apoi astăzi majoritatea personalului este compus din terchea-berchea scoși de la seral, fără frecvență, cu vreo 3 ani de așa zise studii plătite la cooperative particulare, uneori chiar cu diplome false

    RăspundețiȘtergere
  9. In ce tara Joe se da spaga sa vina un demnitar intr-o vizita oficiala ? Daca se ducea Ponta la Tonny Blaier lua spaga 220.000 lire de la un privat prieten caruia ii da toate contractele fara licitatie sau iar fi luat din visteria statului la vedere ? Ce tot bati campii,Ponta este un nemernic guraliv,care ca si A.Nastase este judecat pentru firimituri. Cand va fi judecat pentru anularea de milioane de euro a firmelor straine datoare la statul roman ? Atunci o sa apara pedeapsa pe viata in puscarie. Nu incepem odata cu el ?

    RăspundețiȘtergere