La această oră
Varujan Vosganian este unul din cei mai inteligenţi parlamentari. Dar el nu
este doar parlamentar, el este şi unul din cei mai dăruiţi scriitori români.
Talentul lui a izbucnit cu putere prin primul său roman, Cartea şoaptelor. Vosganian
scrie şi poezii, a mai scris şi volumul Jocul
celor o sută de frunze. Iată că acum Varujan Vosganian şi-a lansat
ultimul său roman, Copii
războiului la Biblioteca
Judeţeană Argeş, miercuri seara pe 22 februarie. Lansarea acestui volum a fost
şi un eveniment politic pentru că au participat notabilităţi politice locale.
De prezentarea romanului s-au ocupat pe rând Jean Dumitraşcu şi Denisa Popescu.
Romanul reia povestea biblică a fraţilor Abel şi Cain. Cei doi protagonişti ai
romanului sunt Matei Visarion ajuns general de securitate şi fratele său,
liderul Mişcării Transcendentale care a avut o grămadă de necazuri cu
securitatea la începutul anilor 80. Ei sunt copii unui ofiţer german cu două
femei române diferite şi destinele lor se întâlnesc într-un târziu. Cam atât de
spre roman!
Cea mai interesantă
parte a acestei seri a fost cuvântul scriitorului. Varujan Vosganian este vicepreşedinte
al Uniunii Scriitorilor din România. El a ajuns în politică reprezentând
minoritatea armeană. A fost prezent în vremea Revoluţiei fiind arestat la
Jilava. A ajuns unul din liderii liberali. A deţinut importantele funcţii de
Ministru al Finanţelor şi al Economiei şi pot depune mărturie că a fost un
ministru competent. Chiar dacă dovedeşte o inteligenţă ascuţită, caracterul
însă nu prea este în ton, fiind mai mult lipsă, cum spunea P P Carp despre
români, care se aplică şi la minorităţi. A fost supus unor acuzaţii şi s-a
fofilat jenant, dându-şi cu mir şi neajungând la tribunal cu ajutorul colegilor
din Parlament.
Şi discursul său a
fost extrem de interesant, dar pornind de la premise autentice concluziile lui
erau cam piezişe.
Varujan Vosganian este
mai tânăr ca mine cam cu 10 ani şi spunea pe drept cuvânt că Revoluţia a fost o
şansă pentru el şi generaţia lui, ajungând în înalte funcţii politice, dar să
fii martorul schimbărilor politice şi sociale care au avut loc în ultimii 27 de
ani. El spunea că a fost prezent în Piaţa Universităţii, dar consecinţa
prezenţei atâtora acolo nu a fost decât un ajutor electoral pentru FSN. Da,
doar dacă luăm în considerare manipularea sinistră a TVR. Spunea că
aproape nimeni nu ştie numele martirilor de la Revoluţie. Într-un fel este
normal pentru că s-au jertfit şi nu au putut să se exprime în noua societate.
Dar avem un erou al Pieţei Universităţii, pe Marian Munteanu care este
prezentat azi absolut jenant şi manipulator pentru opiniile sale politice,
aruncând cu noroi pe un om care s-a sacrificat aproape cu preţul vieţii, fiind
bătut îngrozitor de mineri.
Vosganian se întreba
dacă a folosit la ceva atitudinea anti-comunistă şi concludea că văzând
realităţile de azi nu a prea folosit. Aici sunt ferm în dezacord pentru că
această atitudine nu era îndreptată asupra membrilor simpli de partid ci contra
celor acre erau acoliţii lui Ceauşescu, în contra pretorienilor săi care erau
securiştii şi care a generat suspiciunea sănătoasă şi azi faţă de aceste
servicii secrete care pot derapa de la sarcinile lor privind protejarea cetăţenilor
români.
Finalul a fost o
justificare aviatorismului său politic, fără a justifica de ce au avut loc
aceste alianţe politice, precum şi fără a explica alăturarea sa, un om atât de
inteligent cu un obtuz şi neadecvat politician precum Călin Popescu Tăriceanu.
Esti precum vulpea care nu ajunge la struguri si spune ca sunt acri! Cand vor reveni in aceeasi barca a PNL Vosganian, Tariceanu, sigur vei avea un alt discurs. Intre Tariceanu si basistii infractori notorii preluati in barca voastra de partid istoric ai preferam pe acestia doi cu toate defectele care le gasesti tu sunt mai buni decat cloaca din PNL. Pana si KWJ s-a prins si a format acel partid de buzunar format din tot felul de emigrati intorsi si inregimentati de servicii.
RăspundețiȘtergereCoooorect!!!!
ȘtergereVasganian ? Un mare dobitoc,,,,a scris carti ? Si Hitler a scris carti si Lenin,am multe exemple. Daca era nevinovat ,cum zicea,de ce s-a ascuns sub pulpana Parlamentului si nu a vrut barbateste sa-si prezinte in instanta nevinovatia ? S-a facut de ras pentru istorie,uite asa nu o sa aflam niciodata ce spaga a luat pentru reducerea de gaz la f-cile lui I.Nicole... Tu vezi himere,pana acum il laudai pe Tariceanu,un baiat destept de altfel ,dar si-a urmarit doar scopul inavutirii personale. E un bun politician dar are un caracter zero. Amin.
RăspundețiȘtergereO singură observaţie!
ȘtergereVarujan Vosgnaian este un mare scriitor.....în rest să nu facem confuzia pe care eu am arătat-o cu zicerea lui P P Carp.