joi, 30 martie 2017

Jurnalul de joi

Ca de obicei mi-am făcut naveta de joi spre Bucureşti.
Vremea s-a încălzit, au înflorit pomii şi încep să apară frunzele şi parcă se obscurizează murdăria, ogoarele par mai îngrijite. Doar la periferia Piteştiului a ieşit un cioban cu oile pe un câmp plin de gunoaie, sper ca oile să nu pască plastic?

Am citit şi Dilema veche, interesantă, ca de obicei.

Şi articolul care m-a impresionat cel mai tare a fost scris de un român stabilit la Montreal. Autorul se referă la Nicu Steinhardt care în Jurnalul Fericirii aminteşte preotul luteran Harald Sigmund, coleg de puşcărie. În acele vremuri rele, îngrozitoare în puşcăriile de exterminare comuniste aceşti oameni credeau în bunătatea omeească şi erau optimişti. Sigmund care după eliberare a emigrat în Germania şi s-a stabilit la Munchen unde  a facilitat ca românii să se roage în rit ortodox la o biserică luterană din Munchen-ul catolic! Şi acesta a fost testamentul acestui preot exemplar, ca românii să se roage în continuare al această biserică. În fond toţi suntem creştini, serbăm la fel Crăciunul şi Paştii.

Înapoi în actualitate, s-a dat şi sentinţa în cazul Elenei Udrea, va lua 6 ani de puşcărie în primă instanţă, nu cred că apelul va modifica sentinţa. Începe procesul regimului Băsescu, corupt, populist şi mincinos!
Asta mă duce cu gândul cum se selecţionează politicienii şi responsabilii în România democratică. Cum pot tot felul de incompetenţi, de nepricepuţii să conducă destinele României şi a unor instituţii?
Chiar în această joi am făcut faţă cu o astfel de incompetenţă combinată cu răutate. Unii cred că dacă împiedică o chestie altfel normală, se răzbună, de fapt îşi arată propria lor neputinţă. Asta nu poate să le ascundă incompetenţa şi incapacitatea de  a conduce, iar finalmente vor falimenta respectiva întreprindere. Ăsta este de fapt traseul economiei româneşti în ultimii 27 de ani. Nu multinaţionalele au falimentat majoritatea industriei româneşti, pur şi simplu incapacitatea managerilor şi inutilitatea producţiei acestor întreprinderi. Aici se pot compara întreprinderi româneşti precum Dacia Piteşti cu Aro Câmpulung, Autobuzul Bucureşti şi Autocamioane Braşov. Dacia a avut noroc cu Renault şi cu răposatul Constantin Stroe, ceilalţi actori industriali, nu!
Revenind la Udrea, această doamnă a fost cel mai puternic om în regimul Băsescu, dispunând discreţionar de averea României. Amintirea ei rămâne doar în terenuri de sport în pantă, parcuri în sate unde pădurea şi poienile sunt în sat sau în apropiere, telegondolele care plimbă primarii corupţi.
Cum ajuns această femeie la asemenea puteri? Probabil că a contat farmecul feminin, dar şi talentul lui Băsescu din tinereţe de contrabandist şi interlop de a-şi asocia oameni pe măsură? Poate de aceea este cel mai pornit pe doamna Kovesi alături de micul frizer ajuns pe cai mari din Teleorman în fruntea ţării. 
Ambii sunt infernali tâlhari care au dispus cu impunitate de resursele ţării.
Pe de altă parte gongoricul ministru de justiţie Tudorel Toader şi-a bătut gura cu diabolică plăcere spre chinul ascultătorilor relatând controlul făcut asupra instituţiei procurorilor. Invenţia CCR a abulicului de Dorneanu, mereu cu aer surprins şi privind pe deasupra ochelarilor de citit împreună cu Daniel Morar, omul lui Băsescu din CCR au emis o decizie penibilă care nu este în chestie. DNA a cercetat dacă procedurile guvernamentale  au fost încălcate prin emiterea OUG 13 şi nu dacă guvernul ar fi împuternicit să dea OUG-uri. CCR în loc să cenzureze excesul de legislaţie al Parlamentului, legiferează în loc lui, fără să aibă asta în obiectul muncii. Înainte CCR legifera în favoare lui Băsescu cu sprijinul lui Zegrean, alt matracuc cu nimic deosebit ticăloşiei lui Dorneanu, pesedistul pe faţă.

Trecând la chestii externe tot în Dilema veche, dar şi în TIME de săptămâna asta toţi sunt exasperaţi de Trump. Cristian Ghinea invitat de German Marshall Fund, un ONG fondat de  Germania drept mulţumire Planului Marshall a constata că cel mai mare pericol pentru NATO este Trump şi mai puţin Putin. TIME spune că Trump încearcă să manipuleze adevărul şi dacă se întâmplă ceva ulterior ca să-i susţină alegaţiile, cum a fost chestia cu Suedia, se dă drept un fel de Casandra. Trump ar trebui să renunţe la însuşirile de negociator de business şi să devină negociator politic, asta însă nu înţelege deocamdată.

În Dilema veche este un dosar privind bunele maniere în afaceri. Fostul lider liberal ajuns acum avocat Valeriu Stoica dă un interviu în care arată că dacă legiferarea în domeniul afacerilor nu ţine cont de realitatea negocierilor şi a felul de  a face business, asta poate avea un impact negativ. Dar subliniază că este o mare diferenţă între profit şi hoţie. Poate citeşte şi cuviosul Ţiriac chestia asta?

Pe de altă parte din 29 martie Mare Britanie începe oficial Brexit.
Sunt şi eu interesat de subiect, am două nepoate, una stabilită mai demult şi devenită british subject, iar cealaltă fără nicio problemă de acomodare şi cu job stabil. Ele nu vor întâmpina nicio stavilă de a-şi continua existenţa acolo. Este curios cum fostul imperiu universal a devenit atât de xenofob? Acolo trăiesc persoane care nu au nicio legătură cu insula, doar cu fostul imperiu colonial, dar ura împotriva străinilor s-a manifestat mai ales contra europenilor.
TRU, europarlamentarul, fost comentator de fotbal şi extrem de defazat spune că acum 70% dintre britanici vor Brexit! Să mori tu?
Toate acestea au fost dezbătute într-o discuţie între specialişti la Realitatea tv. Dintre toţi cel mai cu capul pe umeri mi s-a părut Baconcshi. Dacă ceilalţi se cam lamentau fără soluţii, Baconschi a subliniat că o Românie fără infrastructură de secol XXI  nu poate pretinde să aibă greutate în Europa de azi. Şi cred că are dreptate!


În rest, au înflorit pomii şi la Politehnica din Bucureşti, este cald şi a venit primăvara!

vineri, 24 martie 2017

Despre sărăcie şi perdanţi ai tranziţiei

Ieri mi-am făcut din nou drumul spre Bucureşti. Am plecat mai devreme să-l revăd cu multă plăcere pe un vechi coleg de şcoală, coleg de bancă în primele două clase  de liceu şi prieten.
Revederea a fost un şoc pentru mine. Nu ştiu de ce îmi aminteam că era mai înalt decât mine, acum părea fragil şi mai scund. Am început să vorbesc despre mine, el era mult mai rezervat. Îi spuneam "englezul" sau "americanul" pentru că era foarte bun la engleză. Pe vremea aia în clasa a VIII.a el era filo american, iar eu un îndoctrinat cu comuniştii! În liceu am evoluat, azi nu mai sunt sigur dacă nu este invers? Am aflat că învăţase şi araba şi japoneza.  A lucrat în comerţ exterior, a fost prin ţări arabe, dar exact înainte de 89 a fost dat afară de la comerţul exterior securist şi a aterizat la uzina 23 August unde l-a prins revoluţia. A lucrat şi vreo doi ani pe la Ambasada Japoniei dar l-au trimis la plimbare pentru că ziceau că era prea în vârstă, a mai lucrat câţiva ani, dar am aflat asta chiar la plecare că din 2004 a devenit şomer şi are o pensie mizerabilă cam de trei ori mai mică decât a mea.

Eu le povesteam despre concediile la mare de prin Grecia, de excursiile magice din Italia sau Franţa, de ieşirile la conferinţe din Germania şi Franţa, sau apoi prin SUA şi Canada.  Ei nu fuseseră pe nicăieri.

Soţia prietenului meu povestea cât de bine s-a simţit la Mangalia cu ceva timp în urmă, eu mi-am adus aminte doar de haitele de câini care populau zona. Probabil că am fost obscen fără să-mi dau seama!
Nevoile, veniturile mici şi foarte mici nu le permit decât supravieţuirea anevoioasă. 

Sărăcia nu-mi este o necunoscută. Am crescut într-o familie de oameni săraci. Trăiam doar din salariul tatălui meu, mama era casnică. Am fost crescuţi însă bine, eu şi sora mea,  fără să simţim cât eram de săraci. Pentru că în copilăria mea cam toţi erau săraci, trăiam în vremea egalitarismului şi prosperitatea, dacă ar fi existat era bine ascunsă. Cu toate astea am fost bogaţi pentru că aveam familiile la ţară, de unde ne proveneau părinţii. Părinţii erau prudenţi şi economi şi cu ajutorul familie din Ardeal de unde era mama, au cumpărat casa şi curtea unde stăteam în Ploieşti. Vara mama prin primele clase s-a muncit să mă trimită prin tabere, preventorii ca să am şi eu vacanţe.
Dar vacanţele adevărate erau la ţară. La taică-meu în Prahova era mare sărăcie, am mâncat prin 54 o mămăligă neagră din orz. Dar mergeam pe coastă cu vacile, căutam alune, şi seara îmi scoteam ţepii din picioare.  Mergeam pe gârlă cu leasa şi contribuiam la bunăstarea prânzului cu peştişorii pe care pescuiam.
Când ajungeam în Ardeal, acolo diferenţa era categorică! Chiar dacă bunicii şi unchii şi mătuşile nu erau dintre ţăranii avuţi, aveau case mari de zid acoperite cu ţiglă, cu curte pietruită vite şi acareturi. Mihai, un unchi al mamei era un crescător de animale desăvârşit, baci la oi, sus în Făgăraş. Preocuparea mea principală era să merg la pescuit cu undiţa sau cu chelteul, un cos de nuiele cu care prindeam peşti ameţiţi de sub snopii de cânepă puşi la înmuiat. Copilăria mea s-a terminat brusc, când mătuşa Oana m-a trimis la muncă la îngrijit şoseaua de la Avrig la Mârşa, unde era uzina de armament. Şi aşa mi-au rămas pentru toată viaţa amintiri bătăturile din palme!

Sărăcia nu am resimţit-o ca elev. Învăţam bine, chiar foarte bine, am ajuns în funcţii importante de preşedinte de unitate la pionieri. Apoi în liceu eram în aristocraţia olimpicilor la matematică şi aveam un fel de statut privilegiat.  
Sărăcia am resimţit-o ca student, când eram departe de casă şi erau alte nevoi şi dorinţe. Şi am uzitat de toate metodele de a supravieţui ca student care-şi vindea cartela de masă şi se descurca cum putea. 

Ca tânăr inginer, nevoia şi salariul mai mare, plus tentaţia unui proiect important m-a făcut să mă transfer la ITN şi să mă stabilesc în Piteşti şi nu regret de loc opţiunea. Am avut un salariu peste medie,  dar nu am făcut eforturi să economisesc să-mi cumpăr maşină. Banii care-mi rămâneau îi cheltuiam în concediile la mare, singurul loc cu aer de Occident din România comunistă, excursii pe munte sau aventuri în Deltă.

După Revoluţie de bine de rău salariile de la Institut nu erau de lepădat şi ce economiseam în timpul anului cheltuiam pe excursiile în străinătate. Singurul moment critic l-am avut în momentul cu ANDRAD a fuzionat cu o altă agenţie din Bucureşti şi m-am trezi cu salariul jumătate şi cam toţi colegii mei au căutat să găsească soluţii. La mine era simplu, am ieşit la pensie, cu o pensie consistent mai mare decât salariul. Inclusiv soţia mea a avut un moment critic înainte de pensionare, evitat însă cu bine.

Dar situaţia vechiului meu coleg m-a întristat şi mi-a trezit remuşcări.

Care este de fapt situaţia? Tranziţia de la comunism la capitalism în România s-a făcut foarte prost, rău, în care principalii vinovaţi suntem noi românii! Nimeni nu ne-a silit să falimentăm anumite întreprinderi. Au făcut-o compatrioţii din prostie, incompetenţă, dar mai ales din ticăloşie şi lăcomie.

Şi victime au fost compatrioţi de ai noştri, precum fostul meu coleg de şcoală.
Am şi exemple mai exotice, un prieten congener, a refuzat să-şi întocmească actele de pensie şi munceşte în continuare. În Bucureşti poţi găsi de lucru, dacă cauţi şi mai ai puterea ca la bătrâneţe să fii în stare de un nine to five, sau mai pe româneşte chiar dacă sunt alte ore de la  la 3 d.a.

O altă întâmplare mi-a confirmat ceea ce spun.
O doamnă împreună cu nepoţelul au fost la supermarket înaintea mea. Când a apucat să-şi numere banii a constatat că nu avea suficienţi şi a trebuit să renunţe la nişte produse, dar era fericită că a salvat prăjitura nepotului care a completat suma datorată de bunica cu câţiva zeci de bani. Sunt oameni care nu-şi pot permite mai mult decât le este plapuma, este un adevăr trist şi impresionant.

Şi şansa este faptul că sunt firme serioase multinaţionale care dau de lucru compatrioţilor. Răul în economie provine de la ceilalţi români, oameni politici corupţi şi venali, patroni ticăloşi şi tot felul de aşa zişi întreprinzători.
Ei au făcut ca azi să existe perdanţi ai tranziţiei spre economia de piaţă.

vineri, 17 martie 2017

Din Goleşti spre Titu prin Pătroaia

Aceste pagini de jurnal sunt prilejuite de naveta săptămânală de joi spre Bucureşti. A venit primăvara şi constat că peste tot câmpurile sunt lucrate şi îngrijite. Au dispărut caii, plugurile şi căruţele. Au mai rămas doar la ţiganii care strâng peturi şi lasă o mizerie cumplită lângă podurile de peste Argeş unde-şi parchează căruţa.  Pentru că ei nu au sensul curăţeniei. Asta o constat cu mare tristeţe, pentru că am constatat că zona căii ferate s-a transformat în depozit de gunoaie. S-au dus vremurile când ceferiştii alcătuiau o a doua armată, a gărilor cu celebrul ceas Paul Garnier, care dădea ora exactă. Exista o mare mândrie printre ceferişti să facă parte din această armată. Lucrurile s-au degradat îngrozitor. Dacă în prima epocă a dictatorului bolşevic Gheorghiu Dej lumea respecta pe ceferişti, Dej le dădea tot felul de avantaje pentru că făcuse parte din această categorie de muncitori, lucrurile au început să se degradeze pe vremea lui Ceauşescu.
Emblemele căii ferate erau veceurile îngrozitor de murdare şi navetiştii beţi în care ceferiştii erau majoritari. Procesul de degradare a continuat şi după Decembrie1989. Sunt un excursionist cu trenul şi am observat cum linia dublă Braşov Arad a ajuns mono din cauza degradării şi lipsei de preocupare. Abia acum se mai face ceva s-au făcut reparaţii pe această zonă!

Revenind la drumul meu, de la Goleşti treci obligatoriu prin Pătroaia care este în principal sălaş de ţigani. Folosesc această terminologie care ne este defăimătoare, că doar n-o să spunem muşchi rom, că se va crede că este vreo băutură, nu doar muşchiul ţigănesc!

Cred că majoritatea acolo trăiesc din ajutoare sociale. De ce oare nu li se condiţionează acest ajutor de curăţirea de gunoaie a zonei aflate lângă calea ferată? Şi observ ceva, chiar dacă majoritatea trăiesc în condiţii precare, fură energie electrică, oare nu ar trebui ajutorul social să fie în plata conectării şi a notei de energie electrică. Altceva care mi-a sărit în ochi sunt curţile ţigăneşti. Nu se află nimic în ele doar gol, nici măcar în cele care conţin palate ţigăneşti. La românii chiar mai sărmani, tot este o grădiniţă de straturi de flori, o mică livadă. La ţigani nimic!


Merg cu faimoasele pe vremuri săgeţi albastre. Sunt într-o stare jalnică, toalete scoate un miros insuportabil, iar scaunele sunt pentru persoane de statură pitică, nu ai loc să întinzi picioarele, sunt incomode. De ce oare nu se fabrică sau cumpără vagoane noi?

luni, 13 martie 2017

Umilinţă şi sfidare

Această postare era destinată sectorului cultural, adică blogului alternativ dar din evenimente cultural a degenerat într-un coşmar.

Zilele trecute o persoană mă invită să particip la un evenimente cultural la Bucureşti..Mi se mai întâmplase şi au fost toate foarte reuşite. Chiar am stat în cumpănă să vin când am aflat că nu era la Ateneu. Era de fapt ceva în stil Radio Erevan!
Şi acest eveniment avea toate premizele să fie la fel de frumos, dar în loc de happy end am trăit un adevărat horror.

Plecăm cu un microbuz din Piteşti pe la 3 d.a. Ajungem la Bucureşti şi vizionăm spectacolul. La plecare a trebuit să mai aşteptăm vreo juma de oră pentru că profesorii şi studenţii piteşteni mai au adăstat pe lângă maestrul organizator al evenimentului. Plecăm în fine bucuroşi că vom ajunge acasă. 

Şi iată că microbuzul se opreşte brusc lângă o staţie de benzină. Dar nu carburantul era motivul, ci o cârciumă unde maestrul îi aştepta pe oaspeţii din Piteşti, după cum am aflat ulterior. Nu am fost avertizaţi despre acest amănunt. Şi ne punem pe aşteptat şi aşteptăm. Ne lămurim la un moment dat de acest eveniment care fusese premeditat deoarece unul din profesor  adusese de la podgoriile locale un pet voluminos de vin şi se mai cumpărase şi apă minerală şpriţul de eveniment.
Excedat şi plin de nervi o chem afară pe persoana care ne invitase şi aceasta începe să scuze cretin şi ipocrit că nu ştia de eveniment, cu toate că butelca tronase la picioarele ei. Ba se scuza că a transmis prin cineva să venim şi noi să ne aşezăm la o masă alăturată, evident!

Furia şi nervii creşteau şi lumea vocifera, singurul care a întreprins ceva a fost subsemnatul. De fapt aflam că noi am fost invitaţi de umplutură, să ocupăm locurile vacante refuzate de alţi studenţi şi evident să plătim transportul. Evenimentul avea de fapt un caracter privat.
Plin de nervi după două ore am intrat în sala cârciumii şi l-am abordat pe maestru explicându-i situaţia. Acesta a fost şocat pentru că habar n-avea că mai erau persoane care se deplasaseră împreună cu studenţii şi profesorii. De fapt imediat după intervenţia mea maestrul a părăsit localul. Persoana organizatoare, studentă la maturitate şi cârpă pe lângă marii educatori piteşteni  ne-a invitat candidă la un moment dat să venim şi noi în local să mâncam că au mai rămas resturi. Cam asta are în cap o persoană cu ceva pretenţii faţă de oameni în vârstă, între care cred că eram cel mai junior şi având un statut de onorabilitate şi preocupări culturale în Piteşti.

Ceilalţi piteştenii mai adăstau. Furios la culme m-am reîntors şi le-am spus că noi vom  pleca într-un sfert de oră. Şi aici am primit o replică plină de cel mai abject cinism de la profesorul piteştean organizator: " păi puteţi pleca, că eu am maşină". Şi într-adevăr a părăsit localul  şi a plecat ci o maşină cu câţiva studenţi cu care venise din Piteşti.

Am plecat în fine după 2 ore jumătate într-un microbuz cu studenţi şi studente veseli cu ochii sclipind de băutură şi având un miros indelebil de mici şi fripturi la grătar....haha. 
Şi la intrarea în Piteşti, profesorul rămas, beat mangă a venit în faţă şi după ce şi-a cerut scuze, i-a cerut socoteală unui domn care se exprimase foarte dur la adresa tinerelor noastre însoţitoare. Am aplanat conflictul şi i-am cerut să termine cu spiciurile acestui individ care ruşinează onoarea de educator.


Halal profesori! Aferim de asemenea educatori!

sâmbătă, 11 martie 2017

The Great Degeneration - How Institutions Decay and the Economies die de Niall Fergusson
















Această carte cu titlul original de mai sus a apărut tradusă în româneşte acum în 2017, fiind scrisă în 2013. 
Poate era bine să apară în traducere imediat. Titlul românesc al cărţii este Marele Declin - cum decad instituţiile şi mor economiile
Eu am căutat şi am citit carte în original.

Cartea prestigiosului istoric Niall Fergusson încearcă să explice mecanismele care au condus la Marea Recesiune Economică din 2008-2010. Pentru a încerca explicaţii la aceste fenomene economice, Fergusson face un excurs istoric.
Ceea ce constată autorul este că civilizaţiile occidentală şi cea extrem orientală au fost comparabile până la 1500 după care în Occident s-a declanşat o evoluţie şi o revoluţie, iar în Orient societatea a stagnat. Occidentul a accelerat după Revoluţia Industrială după care Extremul Orient s-a degradat şi mai rău atingându-se un raport maxim favorabil Occidentului în pragul anilor 1900. Iată că din anii 80 dezvoltarea industrială a cunoscut o explozie în Extremul Orient în China, cu începuturi în Japonia şi Coreea de Sud. Ca acum fruntaşele dezvoltării să fie cele mai populate ţări din lume, India şi China. Cum se explică acestea?

Niall Fergusson încearcă să distingă patru categorii de probleme ale lumii contemporane pe care le dezbate în patru capitole separate ale cărţii.
Prima ar fi deficitul democratic,a doua fiind fragilitatea reglementărilor. A treia este dominaţia avocaţilor iar a patra este societatea civilă.

Toate aceste lucruri înceracă să explice de ce Occidentul a intrat într-o perioadă de stagnare.
O cauză a crizei este dată de acumularea datoriilor publice ale statelor. Exemplul Marii Britanii angrenată în războaiele napoleoniene. Datoria publică trecuse de două ori şi jumătate venitul naţional brut GDP dar în câţiva ani datorită ritmului de dezvoltare intens de la începutul secolului XIX Marea Britanie şi-a revenit rapid. La fel s-a întâmplat de exemplu şi cu Franţa după dezastrul militar în Războiul Francu Prusac din 1871 când şi-a plătit în termen rapide datoria faţă de Germania.  O explicaţiei a dezvoltării economice formidabile din secolul al XIX au fost căile ferate.


Niall Fergusson remarcă în primul rând tradiţia englezească pornită de la Magna Charta de la 1215 care a marcat restrângerea bunului plac al monahului prin parlamentarism, dreptul de  a nu fi arestat Habeas corpus. O altă trăsătură extrem de importantă a fost dezvoltarea sistemului juridic numit Common Law, superior celui continental şi care a introdus domnia legii, asigurarea că vei fi judecat corect, siguranţa proprietăţii. Aceste premise au permis dezvoltarea fără precedente a Angliei şi ulterior Marii Britanii, permiţându-i şi formarea unui imens imperiu colonial. 
de fapt domnia legii a putut declanşa dezvoltarea economic fără precedent a Occidentului comparativ cu societăţile în care drepturile omului nu sunt respectate. Acest lucru este valabil şi acum în România şi aceasta este bătălia momentului între forţele care-şi doresc întronarea domniei legii şi cei care vor o societate a jafului, impunităţii şi corupţiei.

Aici Nialal Fergusson chiar face anumite evaluări riscante comparând IQ est germanilor cu cel superior al vest germanilor la unirea din 1990, sau cu al irlandezilor şi a irlandezilor americani respectiv în 1970 determinate de evoluţiile sociale.

Ceea ce este clar este că acum salariile chinezilor nu mai sunt de zeci de ori  mai mici cu ale americanilor, marja s-a îngustat mult un chinez ajungând la un salariu cam de patru ori mai mic. 
Totul se datorează în primul rând globalizării cu efecte pozitive în societăţi precum China.

Se ştie că criza din 2008 s-a declanşat atunci când bula imobiliară s-a spart şi societăţi de credit imobiliar şi bănci de investiţii au falimentat. El crede că nu doar lăcomia bancherilor este de vină şi fragilitatea reglementărilor sistemului bancar. Fergusson a exemplificat cu faptul că unul din bancheri a acceptat să plătească o sumă mare de bani pentru prejudiciile economice, care însă era cu mult mai mică decât suma de bani acumulată de acesta din drepturile bancare primite şi că soluţia este de a da pedepse mult mai mari celor vinovaţi care să-i facă să pregete când comit infracţiuni.

Legat de asta autorul blamează supra reglementarea de faptul creşterii enorme a avocaţilor care pot să apere orice să ceară orice daune.

Un factor pozitiv dat de dezvoltarea din China este pus de apariţia aglomerărilor urbane cu efecte pozitive asupra a nivelului de viaţă, al învăţământului şi altor beneficii ale vieţii contemporane, cultură, etc.


Dar cel mai important lucru pentru care blamează Niall Fergusson stagnarea Occidentului este lipsa vieţii sociale, a cluburilor, a voluntariatelor specific anglo saxone. Societatea civilă este extrem de importantă.
Constat cu mare plăcere că acest deziderat se petrece acum în România când înfloreşte din nou societatea civilă, care influenţează pozitiv evoluţia politică a ţării noastre, confirmând observaţiile lui Niall Fergusson.

O carte care trebuie neapărat citită.






vineri, 10 martie 2017

Despre noi şi strămoşi

Un studiu făcut de cercetători români şi străini a cărui rezultate le-a publicat Adevărul a stârnit controverse şi sensibilităţi alimentând anumite sensibilităţi regionale:

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/adn-ul-romanilor-transilvania-mai-apropiat-austriecilor-decat-muntenilor-moldovenilor-1_58c097625ab6550cb82627cf/index.html


Repede acelaşi jurnalist citează un alt cercetător care vrea să minimizeze anumite rezultate ale studiului:

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cercetator-implicat-studiul-adn-ului-romanilor-transilvanenii-nu-diferiti-romanii-celelalte-provincii-1_58c181c95ab6550cb82baf47/index.html


Deci ce spune în esenţă? Că între diversele regiuni istorice ale României de azi există diferenţieri privind ADN, deci că genetic populaţiile ar avea origini diferite. Ardelenii ar fi mai apropiaţi de austrieci, germani şi cehi şi culmea de greci, pe când cei din Muntenia, Moldova sunt mai apropiaţi genetic de populaţii asiatice, balcanice şi culme unguri.


Să nu ne enervăm şi să face o analiză istorică. Europa veche avea în acest areal populaţii traco celtice din care făceau parte şi grecii şi dacii. Substratul celtic s-a păstrat în Europa centrală şi după năvălirile germane din Nord dar şi cele slave din Est. Alţii cercetători spunea că ruşii sunt genetic de origine finică şi nu slavă. Probabil că au dreptate, populaţia din Rusia kieveană erau mai slavă. Romanii când au cucerit Britania,tot de celţi au dat, germanicii angli, şi alte triburi germanice au ajuns din Danemarca pe insulă mai târziu, după retragerea romană.

Fiind mai protejată la năvălirile barbare zona Transilvaniei nu a suferit amestec cu asiaticii pecenegi, cumani sau bulgari (cei asiatici nu substratul slav care i-a asimilat azi în Bulgaria.
Cum cred că mulţi bulgari au trecut Dunărea la nord din cauza otomanilor şi probabil românii dea zi din câmpie sunt mai înrudiţi cu vecinii.

Părerea mea că aceste studii genetice au un impact doar la sensibilităţi naţionaliste. Este clar că un popor nu este definit prin moşteniri genetice ci prin limbă şi sentiment de apartenenţă la o etnie. Degeaba tot încercă să ne minţim că secuii nu sunt unguri, ei vorbesc maghiara şi se simt maghiari orice am face noi.

Cât despre limba română bizantinologul Petre Guran  scrie în Dilema veche un articol, interesant despre adoptarea limbii române ca limbă literară sub influenţa reformei şi ca suport pentru originea nobilă a românilor de la Roma argumentată de Grigore Ureche, Miron Costin sau Dimitrie Cantemir.

http://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/functia-imperiala-a-limbii-romane



Actualităţi, dar din nou prin Titu......

Am fost miercuri seara martor la miracolul de pe Nou Camp. Am văzut meciul pe internet în condiţii superioare celor de la tv!
Romanii, sau mai degrabă poetul Vergiliu spunea că norocul ţine cu cei îndrăzneţi, Audaces fortuna juvat! Şi se aplică în cazul echipei FC Barcelona. dar nu numai..
Nu doar norocul i-a ajutat, ci şi un arbitru care a văzut două faulturi inexistente în careul PSG şi a ignorat henţuri clare la Barcelona. Şi a mai contat şi contat şi strategia falimentară a antrenorului PSG Unai Emery. Dar ulciorul nu merge de doi la fântână că mai sunt şi Bayern şi Real.

M-a bucurat vestea că aseară Donald Tusk a fost reales preşedintele UE în pofida împotrivirii oficialilor polonezi. Donald Tusk este probabil cel mai de succes prim ministru al Europei de Est. El a menţinut Polonia pe creştere în perioada 2008 -2010 când toate economiile europene erau în recesiune. Polonia prin Tusk şi mai ales prin ministrul de externe Sikorski a dus o politică de mare putere europeană, fără complexele de inferioritate pe care şi noi le avem.
Am o mare admiraţie pentru Polonia şi polonezi. În istoria medievală au fost o mare putere. I-au învins pe Cavalerii Teutoni şi i-au dominat, i-au învins pe ţarii ruşi. Drept răzbunare aceştia, împreună cu imperiul Austriei au împărţit Polonia la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Dar a renăscut în 1918 şi Pilsudski este singurul general care i-a bătut pe bolşevici şi pe Stalin în 1920 chiar dacă atunci erau o putere emergentă. Le admir curajul, dârzenia şi nu mă deranjează sentimentul de superioritate şi chiar trufia poloneză.

Acum citesc o carte a lui Niall Fergusson, istoric foarte apreciat şi îmi cad ochii pe însemnare.
Autorul, scoţian la origine, crescut în vestul Scoţiei şi-a cumpărat o casă pe malul mării în sudul Ţării Galilor. De ce? Că este mai cald, că este mai aproape aeroportul Heathrow, şi mai ales că naţionala galeză are mai mari şanse să-i bată pe englezi la rugby! Britanic Fergusson, dar apartenenţa locală este extrem de puternică. Ce mai mare jignire pentru un scoţian să spui de Scoţia că ar fi în Anglia.
Dar nu asta era surpriza, ci altceva care se leagă cu finalul titlului. Ce a remarcat Fergusson? Că malul mării este plin de mizerii, gunoaie, doze de bere, pungi de plastic şi altele. 

Tocmai asta voiam să remarc în naveta mea prin Titu. Trecând prin această gară tristă mi-au sărit în ochi gunoaiele! Mizeria este izbitoare şi tronează sfidător la picioarele ceferiştilor. De altfel gunoaiele se întind pe marginea căii ferate. Mă întreb cum ignoră responsabilii de mediu? Cum ONG ecologiste nu declanşează campanii de curăţenie a căilor ferate. Eu nu le-am da niciun ban dacă nu se implică în acţiuni de voluntariat în conivenţă cu responsabilii căii ferate.


Ce am mai remarcat?  Că sunt mulţi gospodari care şi-au făcut în grădini solarii care să le asigure legume timpurii. este o evoluţie pozitivă. la fel cum am văzut cum dincolo de Titu, spre Bucureşti câmpurile se umpluseră de utilaje agricole. Nu mai sunt decât tractoare, au dispărut căruţele şi plugurile trase de cai. Şi câmpurile arată bine, ca prin Occident. Asta spune şi ceva despre proprietate! dar iar pe lângă calea ferată tronează aruncate traverse de beton care ajung să umple privirea în apropierea Bucureştiului. Chiar nu se poate găsi o utilizarea ale acestora în consolidării a căilir rutiere, maluri de râu sau altceva.

Şi încă ceva, în Chitila, dar şi în Goleşti staţionau două trenuri de marfă lungi pline cu Dacii, Duster majoritar, dar şi celelalte modele. Dacia exportă!

marți, 7 martie 2017

Să guvernăm sau doar să legiferăm?

Pe un site de ştiri am găsit un scenariu care se poate dovedi viabil.  Cu toate că acest site este apropiat de puterea de azi, scenariul neconvenabil majorităţii se poate dovedi real.

https://www.dcnews.ro/guvernarea-psd-alde-final-de-mandat-joc-periculos-implicarea-lui-iohannis_534882.html

Ce spune în esenţă sociologul Alfred Bulai? Ca guvernarea PSD ALDE se comportă ca într-un final de mandat, gata să cedeze puterea. Acest scenariu pare surprinzător dar s-a verificat în guvernarea tehnocrată. Pesedeiştii au părăsit puterea, dar ei au continuat să influenţeze viaţa publică şi guvernarea prin faptul că potenţialul său legislativ a rămas intact putând legifera anumite chestiuni favorabile clientelei politice.
Ne aflăm în faţa unui paradox generat de aderarea la Uniunea Europeană.  La începutul anilor 2000 România a fost obligată să înfiinţeze instituţii care să creeze cadrul domniei legii, exprimat în limba engleză ca rule of law. Şi aşa am ajuns în situaţia descrisă de Maiorescu cu un secol jumătate înainte, al formelor fără fond.

Acest fenomen a avut loc în perioada guvernării Năstase. S-au creat instituţii precum Parchetul Naţional Anticorupţie, PNA, care era incapabil să-şi îndeplinească misiune. Guvernarea Năstase a fost o guvernare prudentă economic, dar care era minată de corupţie endemică, ceea ce a dus la prăbuşirea lui prin pierderea alegerilor prezidenţiale în 2004 în favoarea lui Traian Băsescu.  
Traian Băsescu a creat un sistem şi mai pervers. El a câştigat alegerile parlamentare şi apoi prezidenţialele în 2008-2009 pe ideea luptei anticorupţie care a propulsat PDL la un scor egal cu al PSD, marele partid a celor care se lasă înşelaţi. Şi aici au acţionat formele fără fond. Direcţia Naţională Anticorupţie DNA a devenit extrem de puternică, a început să investigheze cazurile de anticorupţie şi să justiţia să bage în puşcărie pe corupţi. Cea mai semnificativă victimă a fost chiar fostul prim ministru Adrian Năstase. Ei bine, pe fondul sonor ala acestei lupte anticorupţie, a unei guvernări Boc foarte prudente economic, cu tăieri dure de salariu corupţia a continuat în forme şi mai neruşinate. Doar că aceia care îşi puteau permite luxul corupţiei erau acoliţii preşedintelui Băsescu şi într-un mod ticălos chiar el s-a implicat în acţiuni dubioase, nelămurite nici azi.
Această ipocrizie absolută a determinat victoria categorică a coaliţiei USL PSD şi PNL în 2012. Dar după momentul câştigării alegerilor s-a dovedit că PSD doreşte să continue formele fără fond. A intervenit şi altceva. Numirea Laurei Codruţa Kovesi a determinat o nouă direcţie în lupta anticorupţie. Corupţii au început să fie cercetaţi indiferent de ataşamentul politic şi oameni din camarila preşedintelui Traian Băsescu au fost puşi sub acuzare şi arestaţi, precum  Elena Udrea. Ea merită ani grei de puşcărie pentru că a s-a comportat ca într-un sat fără câini, cu impunitate. 

Căderea guvernului Ponta a creat un respiro pentru PSD. Ei s-au aflat paradoxal într-o poziţie extrem de favorabilă politic. Nu mai aveau responsabilitatea guvernării, puteau legifera în continuare şi puteau acuza guvernarea tehnocrată de toate relele adevărate unele, dar false şi ticăloase în majoritate. 

Preluarea puterii după 11 decembrie 2016 i-a înnebunit pe pesedişti, în frunte cu Liviu Dragnea, care visa la o guvernare similară cu cea din vremea lui Năstase. De aceea au început legiferări prin OUG care să creeze cadrul de jefuire a resurselor ţării fără impunitate. Pentru a realiza acest lucru, guvernul Grindeanu a devenit extrem de generos cu pensionarii şi bugetarii. Genul de bunăvoinţă socială practicat de acest guvern este iresponsabil pentru că România poate fi aruncată într-un mare deficit bugetar. 
Explicaţia acestui comportament ar fi că majoritatea guvernamentală PSD ALDE ar prefera să nu mai guverneze, ci doar să legifereze!

Pentru că aceste iniţiative legislative ar permite autorităţilor locale unde este bine instalat PSD şi poate dispune de cheltuirea sumelor date prin buget fără a exista teama de puşcărie. 

Dacă s-ar reinstitui un nou guvern de tip tehnocrat similar cu al lui Cioloş ar arunca toate problemele şi neîmplinirile economice şi sociale în spinarea lui Iohannis şi a guvernului său! Eu sper ca preşedintele să nu mai cadă în această cursă a PSD.
PSD trebuie să-şi ducă crucea până la capăt. Dacă va guverna prost cum se arată va plăti electoral. Cum este posibil să faci dintr-o individă gureşă şi controversată precum Olguţa Vasilescu Ministru al Muncii care promite dublarea salariilor de peste 4000 de lei. Au sărit membrii ai majorităţii parlamentare să-i corecteze aberaţia, că-i un deziderat până în 2020. 

Ce nu înţelege însă PSD şi ALDE este că lumea s-a schimbat. Această generaţie tânără nu mai seamănă cu precedentele. Dacă până acum şi-a consumat energiile în cauze precum Roşia Montană, ea a devenit puternic politizată şi a înţeles ce înseamnă să nu te implici în procesul electoral. Aceşti tineri pragmatici cărora statul nu le oferă sinecuri, trebuie să-şi caută singuri de muncă, nu mai acceptă minciuna şi cadourile bugetare. Este adevărat că pensiile sunt încă mici, că medicii trebuie să obţină salarii decente, funcţie de prestaţia lor socială, dar trebuie să predomine prudenţa bugetară. 

Mă uitam aseară la doamna Mungiu, care se pare că nu mai înţelege nimic din actualitatea politică şi socială de acasă, ea fiind precum mărturiseşte mai mult pe drumuri. Să vorbeşti de elită pesedistă este un oximoron. Măcar Ponta avea bună creştere, Dragnea nu are nimic, doar dibăcii de borfaş. Şerban Nicolae nu este decât un sinistru avocat al hoţilor şi vrea să legifereze în acest sens, iar avortatul ministru Iordache un prost obraznic. Nu mai vreau să amintesc de fudulia prostească a lui Tăriceanu, referinţă liberală pe vremuri, dar azi doar un rătăcit confuz în tranziţie.

Doamna Mungiu vorbea condescendent de proiecte tip piramide, cam nerealiste. Ele există şi trebuie finalizate, sunt autostrăzile, calea ferată cu trenuri fără toalete împuţite, spitale moderne în care actul medical să se poate desfăşura nestingherit. Mă întreb unde a detectat ea ura în societatea românească de azi? Cred că fractura socială şi politică amintind de începutul lui 1990 s-a petrecut în finalul epocii Băsescu.  Acum este vorba de un alt tip de confruntare, unde nu ura este motorul, ci dorinţa de demnitate şi decenţă.

Pentru ca energiile tinerilor şi celor mai puţin tineri să fie canalizată politic şi aceasta este responsabilitate partidelor. Mă întreb până când crede PSD că se poate baza pe poporul ştirb? Pentru că aceasta este realitatea oricâţi nervi au trezit opiniile unor intelectuali stângişti opinia lui Liiceanu. USR este din păcate o mare dezamăgire. Aici se simte lipsa unei ideologii clare şi a unui lider sau lideri. Nicuşor Dan este lipsit de carismă şi confuz, pe Clotilde Armand vor să o dea afară, iar Manuel Costescu demisionează că îl cheamă nevasta la Londra. 
Cum spunea şi o analiză cel mai bine stă în acest sens PNL, pentru că este momentul clarificărilor în vederea congresului de fuziune şi discuţia în privinţa viitorului chiar dacă are note contondente nu poate decât să fie benefică.

Aseară Rareş Bogdan era foarte nemulţumit că Iohannis nu acţionează, nu se luptă vocal cu PSD. Cum făcea oare Băsescu? În folosul cui? Oare asta să fie soluţia? Eu cred că confruntarea este deschisă, dar notele acute nu sunt totdeauna necesare.


Privind actualitatea politică de azi putem spune că nu mor caii când vor câinii.

duminică, 5 martie 2017

A avut România lideri?

Această întrebare şi-a pus-o consultantul politic, cum îi place să se autointituleze Cozmin Guşă.
Patronul Realitatea tv este un mare narcisist, crede că România nu se mişcă în direcţia bună dacă nu-l consultă pe el, clarvăzătorul de azi al României. 
Unele observaţii ale lui Guşă sunt interesante şi pertinente, alte ţin de părerismul de cârciumă, ridiculizat pe vremuri de Caragiale.
Aseară, 4 martie, înainte de Balul Operei din Cluj, Eckermannul lui Guşă, confuzul Octavian Hoandră căruia operatorii tv îi focalizau pantofii alb cu negru, de mafiot de Sicilia îl ţuţărea pe patron.

Şi patronul îşi dăduse drumul la opinii, aşa că în scurtul interval cât l-am urmărit, eram într-o pauză de meci a declarat că preşedinţii României nu au avut stofă de lideri.

Excluzând satrapii comunişti, preşedinţii României au fost oamenii momentului.
Ion Iliescu era obsesiv un lider comunist în căutarea consensului, aici poate a stat slăbiciunea lui. Dar a fost un lider, cifrele cu care a fost votat în 1990 şi 1992 sunt grăitoare.
Al doilea preşedinte, Emil Constantinescu a fost un lider adevărat, orice ar spune detractorii, şi-a asumat drumul greu al reformei şi a pus România pe direcţia corectă spre NATO şi UE. Şi a plătit asta prin lipsă de popularitate, dar istoria i-a dat dreptate!
Iliescu în ultimul său mandat a dat dovadă de prudenţă politică şi a continuat parcursul spre Vest şi consolidarea valorilor democratice şi asta îl face pozitiv. Nu de alta dar sub el România a intrat în NATO.

Cât despre Traian Băsescu, orice reproşuri i-am face despre fracturarea societăţii, despre demagogia lui feroce, despre adevărata lui faţă privind lupta împotriva corupţiei, el rămânând un corupt încă nepedepsit, acesta a fost un lider. Nu se poate ignora faptul că a adus un partid marginal PD, ulterior PDL de la o situaţie slabă a unui mic partid de stânga la colosul din 2008, care a egalat electoral PSD.

Preşedintele Iohannis are în spate activitatea excelentă la primăria Sibiului. Abia după confruntarea dură cu PSD condus de Dragnea au reieşit calităţile lui de lider. Aş pune la capitolul erori, numirea guvernului tehnocrat care a acumulat pe nedrept frustrările populare trezite de guvernarea Ponta.

Lider a fost şi Adrian Năstase, doborât de lăcomie şi mentalitatea de impunitate juridică a corupţiei româneşti la începuturile anilor 2000. Lider a fost şi Crin Antonescu căruia îi datorăm alegerea primului preşedinte liberal în persoana lui Iohannis. 

Ponta este mult prea plin de sine, sensibil la linguşeală care duce la prostie. 


Liviu Dragnea s-a trezit cu cel mai bun rezultat al PSD şi a crezut că-şi poate permite lucruri pe care le făcea fără impunitate Băsescu. S-a înşelat amarnic! Lumea s-a schimbat foarte mult şi este în schimbare, victoria lui PSD după OUG 13 este o victorie a la Pyrrhus!

vineri, 3 martie 2017

Prin Titu spre Boteni

A venit primăvara şi mi-am reînceput naveta săptămânală la Bucureşti. Profit de preţurile scăzute oferite de CFR şi de cupoanele pentru călătorie pentru pensionari. În dimineţile când plec spre Bucureşti se nimereşte să folosesc şi tichetele soţiei. Ei bine am avut experienţe foarte pasionante cu conductorii. O doamnă mi-a cerut pe lângă documentele pe care i le-am prezentat: cotorul de la cupoane, cartea mea de identitate, copie de CI a soţiei şi ...certificatul de căsătorie!!!! Ieri un domn de data asta voia nu doar cotorul dar şi celelalte  tichete de pensionar, care evident erau acasă administrate de Adriana. Însă la întoarcere conductorii sunt mai plictisiţi, aşa că nu-mi mai cer nimic! Îmi compostează biletul şi atât. Noroc că sunt doar 6 de persoană şi se vor epuiza rapid şi nu va mai trebui să le dau tot felul de explicaţii.
Şi cu a venit primăvara şi s-a dus zăpada apar toate mizeriile şi murdăriile aruncate pe lângă calea ferată, se pare loc preferat de aruncat gunoaiele, probabil că pe această venerabilă instituţii o cam doar în cot de aspectul ambiental de lângă şine. 
Şi când ajung la Titu peisajul devine dezolant. Este acolo un memento al industriei moştenite de la Ceauşescu. Sunt câteva hectare de hale imense şi alte construcţii abandonate. Nu ştiu cu  dar proiectanţii noştri simţeau nevoia să consume cantităţi halucinante de fier şi beton pentru aceste hale. Am trăit şocul industrial modern când am călătorit prima oară în Occident în 1990 în Germania. Industria de acolo se desfăşura în hale din structuri metalice uşoare, mobile a  căror dezafectare nu ar ridica problemele pe care le prezintă mormanele de fier beton de al Titu. În plus depoul din Titu mai are şi o colecţie de vagoane pentru călători delabrate şi într-o stare jalnică. Mă gândesc că fierul vechi are mare căutare, de ce n-o profita CFR-ul de asta? Cum o enigmă persistă şi cu acele hale industriale nu sunt încă dezafectate, pe noii proprietari nu-i interesează oare recuperarea deşeurilor? În plus peisajul este asezonat cu alte grămezi de gunoaie casnice. Am văzut de curând un film al unui basarabean, Cobilenschi O afacere din Est. Singurul actor recunoscut de mine ca din Basarabia era Ion Săpdaru, ceilalţi complet necunoscuţi.  M-a frapat că atât accentul actorilor era cam muntenesc, nu din Moldova, iar exterioarele nu prea a arătau sovietice, chiar dacă dărăpănate. Ei bine, gara din film era chiar...Titu! Perfect exterior despre afaceri cu piei de cloşcă, cum spunea Caragiale.
Paradoxul este că imediat la Boteni, la 7 km de Titu se află Centru de Cercetări şi Încercări al Firmei Dacia Renault. Acest centru este localizat exact pe teritoriul fostei unităţi militare unde mi-am petrecut 6 luni de viaţă între 1973-74 să satisfac serviciul în interesul patriei.  Şi în pădure se văd ca un memento clădirile abandonate ale dormitoarelor, în aceeaşi stare cu clădirile din Titu. Aici am aflat povestea avionului gigant nazist care a încercat să aterizeze pe aerodromul Boteni după 23 august 1944. A fost doborât de un aviator român din escadrila Regelui Mihai. Povestea mi-a spus-o chiar fiul unuia din ca camarazii acestui aviator  care zburau pe Messerschimdt 109G. 

Şi la Găieşti se văd clădirile abandonate ale unor spaţii de depozitare construite în perioada interbelică. Păcat că găieştenii nu au fost în stare să valorifice aceste clădiri care arătau mai bine decât oricare din cele din vremea comunismului.  
Şi că tot vorbesc de aceste clădiri mă uit şi la abandonatele silozuri de cereale. Aici cred că sursa de inspiraţie au fost silozurile unor mari firme de cereale americane, pentru că la prima mea ieşire în Canada vedeam silozuri mult mai mici şi la fel făcute din structuri metalice.


Oare când cei de la mediu se decid să facă demersuri ca aceste mizerii industriale să fie dărâmate şi terenul redat agriculturii. Nu de alta dar pământul din zona Titu este foarte bun, aici aflându-se marii legumicultori al judeţului Dâmboviţa. Şi că suntem la la legume şi fructe, legislatorii vor ca aceste produse autohtone să predomine în supermarketuri. Trebuie pentru asta să existe condiţii de achiziţie a acestor legume sau fructe. Eu apelez foarte rar la legumele din supermarket, prefer pe cele din piaţă că ştiu că sunt româneşti nu din import. Asta este valabil pentru cele făcute în solar cum au învăţat deja românii. Din cauză că serele au dispărut apelăm iarna la legume de import, făcute tot la solarul care i-a inspirat şi pe autohtoni, dar fără gust la cele din import. Sper ca unii din legumicultori să ajungă să îşi permită să construiască şi sere!