duminică, 30 aprilie 2017

Alegeri la PNL Argeş

Ieri au avut loc alegeri la PNL judeţul Argeş. Din partea conducerii centrale au participat o doamnă secretar general adjunct Dl Sava de la secretariatul general şi simpaticul istoric Vlad Nistor.

Pentru funcţia de preşedinte al PNL Argeş au participat 4 candidaţi: deputatul Bica, doamna Olimpia Doru, Adrian Miuţescu, fost şef al PNL Argeş până prin 2009 şi avocatul Radu Perianu, proaspăt ales preşedinte al PNL Piteşti.

A avut câştig de cauză Adrian Miuţescu, care-şi asigurase sprijinul primarilor din judeţ. Şi apropo de aceşti primari, pe lângă problemele şi nevoile specifice de care sunt îngrijoraţi, i-am văzut pe aceşti primari extrem de vocali prin adunări. În schimb când vine mobilizarea la alegerile parlamentare, cum au fost cele din decembrie 2016 ei sunt extrem de discreţi pentru că rezultatele electorale sunt de dreptul mizerabile.
Marius Postelnicescu
A fost aleasă şi toată conducerea partidului al nivel judeţean cu prim vicepreşedinte Marius Postelnicescu, Biroul Judeţean şi alte organe de conducere.
Vlad Nistor
Să le urăm succes celor aleşi pentru că îi aşteaptă sarcini grele şi dificile!

vineri, 28 aprilie 2017

Dacă până şi Nistorescu...

Într-un editorial din Cotidianul spune că PSD minte de îngheaţă apele! Şi confirmarea a dat-o viscolul de săptămâna trecută din biata Moldovă!
Da, PSD promite marea cu seara şi unii îşi dau seama că nu vor fi în stare să finalizeze proiectul populist al salarizării.
Revenind la discuţia cu Dan C. Mihăilescu despre actualitatea lui Caragiale, trebuie să agreez că în mare măsură are dreptate. Dacă pe Caragiale îl înţelegem în contextul politic de azi, unele din personajele caragialiene ne stârnesc fiori. Personajele dintr-O Scrisoare Pierdută sunt cu mult mai simpatice şi benigne decât personajele politice ce ne mâzgălesc azi ecranele televizoarelor.

L-aş lua în primul rând pe Liviu Dragnea. El mi-l evocă pe Pristanda, ajuns în ipostaza de jupân şi cum se ştie ciocoii noi sunt mult mai nocivi. Dintr-un umil militant pedist prin anii 90 acest individ a ajuns să taie şi să spânzure în PSD şi în România şi cu el se revarsă mareea incompetenţei. Ultima lui mişcare aparent inexplicabilă este blocarea achiziţiilor Armatei Române. Cred că rămâne valabilă ipoteza lui Ion M. Ioniţă că Dragnea va muta banii de la Apărare la salariile pe care vrea să le dea bugetarilor. O lipsă mai mare de patriotism cred că n-am mai văzut. Dacă ar fi de achiziţionat nişte puşcoace, n-ar fi mare brânză, dar în discuţie sunt avioane F16, rachete Patriot, transportoare blindate ce urmează a fio construite în România, precum corvetele care se fac la Şantierul Naval din Galaţi.
Şi reîntorcându-mă la alte personaje, cum să găsesc asemănări între avocatul Caţavencu şi Nicolae Şerban. Scotocindu-i prin CV am aflat că la bază acest individ a fost muncitor şi că a făcut dreptul la Universitatea Româno - Americană că s-a umplut ţara de jurişti făcuţi al apelul de seară. Că avocatul Şerban Nicolae riscă doar banii clientului altceva când acelaşi individ legiferează cu consecinţe pentru întreaga Românie. Iar limbajul l-a moştenit din mediul pe care nu l-a părăsit, Goţiu având dreptate când îl numeşte avocatul hoţilor şi interlopilor. La fel de toxic este şi Nicolicea, inginer la bază ajuns probabil,pe aceleaşi filiere jurist. La el aroganţa şi fudulia prostească te scârbeşte. Din acelaşi domeniu de inginer jurist este şi faimosul ex ministru Iordache, un fel de Farfuridi, dar mai ticălos şi prost. Cum un fel de Trahanache este Călin Popescu Tăriceanu. Diferenţa faţă de personajul caragialian este că CP Tăriceanu este prost şi fudul!

Iniţiativa privind comisia parlamentară de investigare a alegerilor din 2009 este utilă dintr-un singur punct de vedere, cum a fost acaparat statul de către Băsescu.  Fraude dacă au fost nu ştiu dacă se mai pot dovedi, dar fără efect. Însă trebuie analizat cum statul adică demnitari din toate ramurile constituţionale ale puterii se strânseseră la generalul Izmană la ordinul lui Băsescu. Mai înţeleg prezenţa lui Maior şi a lui Coldea, dar nu pot înţelege cum Procurorul General a putut fi chemat la ordin? Probabil că acest tip de muştruluială şi ordine cazone au determinat reacţiile doamnei Kovesi, care instrumentează şi arestează pe mulţi din acoliţii lui Băsescu. Ar trebui să se cheme comisia Băsescu şi el să fie investigat. Mai deduc că modul în care se făcea justiţie în timpul acestui monstru populist şi demagog, adică făceau puşcărie inamicii lui Băsescu, iar judecătorii probabil erau ameninţaţi să dea sentinţe, indiferent de inamovibilitatea lor.

În PNL sunt frământări, mi se pare normal, pentru că dacă nu ar fi atunci ar fi grav. Se fuzionează două partide, două ideologii, două grupări aflate în ultimii ani în opoziţie şi naşterea noului PNL este grea. Aşa că aştept frământări şi oameni noi. 

La fel şi USR este în fierbere în aşteptarea congresului. Partid născut din mari aşteptări, dar nedefinit ideologic. Mai este mult până să se cristalizeze.

În acelaşi timp PSD continuă procesul de acapararea a statului cu tot felul de incompetenţi. Aici este marea problemă, promovarea unor idioţi utili este catastrofală pentru ţară!

marți, 25 aprilie 2017

Ce se mai întâmplă în blocul meu

Ieri a fost necesară o intervenţie pentru că se scurgea apă în zona poştei care se află la mezaninul blocului. Se credea că s-a spart o conductă de apă potabilă. Atunci când cei care au făcut intervenţia au avut surpriza şi stupoarea că nu conductele de apă erau blocate ci chiar conducta de canalizare care se umpluse de pamperşi!!!!!

Păi se pare că gentrificarea a condus la şi la utilizarea extensivă a acestui dispozitiv medical, care salvează pe sugari din a gusta din produsele excretate de el însuşi! Eu n-am avut norocul ăsta şi dacă am noroc unii spun că m-am căcat în scăldătoare, s-au că am mâncat mult din asta când eram mic! Iată că produsul igienico medical se foloseşte extensiv pentru seniorii cu problemele aduse de blestemata bătrâneţe. Aşa că se pare că este folosit făcându-se şi confuzia că poate fi evacuat prin veceu, că pute şi că nu face plăcere. Dacă fecalele se pot dezintegra în apa veceului, pamperşii nu!
Totuşi ar trebui afişate avertismente că aceste produse se umflă când sunt puse în apă şi pot bloca canalizările.

Tot mai bine era când umblătoarea, buda sau mai pe româneşte căcăstoare se afla în fundul curţii sau mai practic în porumbi. Nu era nevoie de pamperşi, eventual de un coceni care să fie folosiţi pentru igienizarea găoazei. O tempora!

Şi totuşi,

Naturalia non sunt turpia!

hahahahahaha......


miercuri, 19 aprilie 2017

Chestiuni istorice şi religioase în actualitate

După cum am mai mărturisit am citit cărţi de istorie precum cea despre vremea lui Potmekin sau mă strădui să termin istoria familiei Rotschild, volumul II. Sunt cărţi scrise de istorici străini ambii britanici, Simon Sebag Montefiore sau Nial Fergusson.
Citindu-le m-am lămurit aspra unor lucruri privind chestiunea românească în secolele XVIII-XIX. Ori viziunea noastră îngust patriotică, cu excese naţionaliste ne împiedică să vedem realităţile politice ale vremurilor respective.

Cum am mai spus în istoria noastră suntem tentaşi să acuzăm toate relele pe fanarioţi. Însă nu ţinem cont de faptul că secolul al XVIII-lea şi începutul secolului XIX a însemnat confruntarea militară a Imperiilor Otoman cu Imperiul Austriac şi mai ales cu Imperiul Rus. Iar teritoriul expus acestor războaie a fost acela al Principatelor Dunărene, Valahia şi Moldova. Probabil că a existat şi jaful unor domnitori, dar alţii au încercat să fie reformatori să gospodărească principatele, să legifereze, dar au fost împiedicaţi în mare parte de jaful cumplit produs de aceste războaie.
În secolul al XIX-lea când s-au pus premizele statului modern numit România pe  la începutul anilor 1860, nu suntem suficient de capabili să mulţumim excepţionalei generaţii paşoptiste, cea care a avut viziunea statului modern de la Gurile Dunării şi care au creat şi condiţiile pentru formarea României Mari, produse la sfârşitul Primului Război Mondial. Mă apucă râsul cum ne umflăm în piept cu vitejiile noastre legendare, cu dacii liberi, cu domnitorii soldaţi, sau mari politicieni. Da, aceştia au avut o contribuţie pentru impunerea naţiei române, retrezirea sentimentului naţional declanşat de Şcoala Ardeleană, apărut din nevoia austriecilor de contracara influenţa nobilimii maghiare în Transilvania în secolul al XVIII-lea  prin Biserica Unită cu Roma. Dacă nu ar fi existat generaţiile de muntenii, moldoveni, ardeleni luminaţi şi patrioţi am fi fost un popor vegetal, cum ne adusese un fanatic comunist precum Nicolae Ceauşescu.
Nu este suficient încă subliniată contribuţia esenţială a familiei Brătienilor la săvârşirea idealului naţional. Şi mai este ceva au reuşit să concentreze energiile într-un teritoriu naţional.
Mă uit ce se întâmplă azi cu drama sârbilor, cum Kosovo a devenit stat independent exact în leagănul naţional al statului sârb, prin depopulări în secolele trecut şi preeminenţa albaneză de azi. Şi mai este ceva Uniunea Europeană ne garantează unitatea teritorială de azi. Că s-ar putea completa cu Basarabia, ce a mai rămas din ea, este voinţa românilor din această provincie. Poate putem şi noi face ceva, dar numai dacă românii de acolo majoritari o vor. Şi evident fără Transnistria, care în istoria modernă a României ne aduce aminte de lucruri  extrem de incomode.

Am citit în contributors.ro un eseu al lui Lucian Boia, privind denumirea oraşului Cluj. Înţeleg că acest nume provine de la latinescul Clusius - în sensul de cetate închisă. Această denumire a fost adoptată de români. Ungurii folosesc maghiarizantul Koloszvar, care ar aduce aminte mai vag de latină, pe când Klausenburg poate fi tot un derivat. Am urmărit cu amuzament pe forum cum se disputa întâietatea aşezării. Şi unguri şi români se înfoiau patriotic care au fost primii în oraş.  Am înţeles că aşezarea medievală veche a fost refăcută de saşi, după năvălirile mongole din 1241. Este clar că românii erau mai puţini până în 1918 decât maghiarii şi că între timp raportul etnic s-a schimbat complet în favoarea celor dintâi.
Cred că nu are importanţă cine au fost primii, ci că Clujul este cel mai important oraş transilvan cu o creştere economică pe care doar Bucureştiul o poate egala.
Şi mai important decât alte lucruri şi mie mi se pare că adăugirea ceauşistă de Napoca este neavenită şi trebuie să se renunţe la ea. Clujul este Cluj şi atât, pentru că ar pune în ridicol şi: aoleu ce ploaie vine de la Cluj... Napoca, sau mă suii în dealul Clujului...Napoca!

Am citit în Observator Cultural două recenzii privind cartea unui tânăr teolog Alexandru Racu, Apostolatul antisocial. Teologie și neoliberalism în România postcomunistă.
Mărturisesc că recenzia lui Paul Cernat m-a scos din sărite. De fapt marea bucurie a lui Cernat este că Racu face o critică dură la adresa unor personalităţi cu preocupări teologice din România, pe poziţii evident de stânga. Creştinismul originar a fost o religie forte de stânga cum am spune din vremurile de azi, de aceea succesul enorm în rândurile sclavilor şi a obidiţilor. Este religia care promovează ajutorul celor aflaţi în nevoie. Însă creştinismul a devenit şi ideologie în folosul celor puternici, pornind şi de la zicerea evanghelică să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului. Dacă catolicismul occidental s-a confruntat serios cu puterea lumească a regilor şi prinţilor, că doar Papa îi ungea confirmându-le puterea, la ortodocşi puterea lumească şi-a pus religia la dispoziţie. Ortodoxia a rămas, din păcate departe de realităţile sociale, pe când la despărţirea statului de religie, şi catolici şi protestanţi au devenit un factor important în a prelua anumite datorii sociale de la stat. În comunismul instalat în România statul a anulat cu totul anumite preocupări sociale ale ortodoxiei, aşa că astăzi implicarea ortodoxiei româneşti este minimală în venirea în ajutor al celor care au nevoie. Opinez că Patriarhul Daniel a înţeles aceste lucruri şi vrea ca biserica să devină în partener al statului în acest domeniu nu numai să-şi facă noi locuri de rugăciune.
Dar nu aceste probleme sunt dezbătute în carte. Spre bucuria neroadă a lui Cernat, autorul Alexandru Racu face o critică asupra acelor personalităţi care se exprimă în zona dogmei creştine. Şi aici Cernat face nişte confuzii de neiertat. Pentru că liberalismul şi neoliberalismul sunt ideologii ale libertăţii şi egalităţii de şanse în faţa legii şi a societăţii. Liberalismul vorbeşte de solidaritate şi se apropie de democraţie creştină care tot pe liberalism se bazează. 
Aşa că a-l face pe un Horia Roman Patapievici neoliberal este o aiureală, acesta este de orientare conservator reacţionară, teoretician al votului cenzitar şi nu mai este mult de spus.
Andrei Pleşu este mai mult conservator tradiţionalist cu tendinţe liberale. Cât despre Baconschi, el poate fi acuzat că a aderat la ideologia de tip fascist a lui Băsescu a descurcălelii şi austerităţii. 


Stânga este necesară şi bună pentru a echilibra spectrul ideologic, dar când practici stângismul neghiob, rezultatele sunt la fel de oneroase când te declari neoconservator, într-o Românie care are nevoie cel mai mult de liberalism economic şi social.

sâmbătă, 15 aprilie 2017

Amintiri din liceu

M-am născut în Ploieşti pe strada Rudului în 10 februarie 1949 de Sfântul Haralambie. Mama mi-a spus că ar fi trebuit să primesc numele sfântului, aş fi fost azi un Hari?! Aşa că data oficială de naştere s-a mutat pe 12 februarie şi m-au botezat Gheorghe. Părinţii mă mângâiau cu numele Georgică, dar în şcoală toţi îmi spuneau pe numele de familie Neguţ. În studenţie colegii mi-a scurtat numele în Geo şi apoi au ajuns să-mi zică Joe şi aşa mi-a rămas numele şi azi!
Ai mei s-au mutat apoi în chirie pe strada Costaki Conachi, ulterior numită în vremea comunistă Babeuf, după numele cică al primului comunist francez de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ulterior ai mei au cumpărat casa şi curtea. Ea se mărginea în spate cu fundul curţii şcolii primare nr.1 din Ploieşti. Şcoala era o clădire veche de pe la sfârşitul secolului XIX, că mă munceam să pronunţ data scrisă în latină cu MDCCCLXXX? Era aşezată pe întortocheata stradă CA Rosetti, devenit Jdanov şi apoi Bobâlna după ce talpa bolşevică s-a mutat mai la est. Strada este paralelă cu Bulevardul Independenţei de la statuia lui Radu Stanian până la Gară.
Aici am făcut clasele 1-4. După aceea ne-am mutat la sediul nou care era mai aproape de UZUC unde am terminat ciclul 5-7. Am fost ultima promoţie cu 7 clase, a urmat ciclul şcolii generale cu 8 clase.  
Învăţam bine, aveam origine sănătoasă şi aşa am făcut  carieră politică la pionieri, devenind preşedinte de unitate cu trei trese. Am primit şi promisiunea că voi merge la minunatul Artek tabăra de pionieri din Crimeea. Am mers până la urmă într-o tabără la Timişul de Sus, lângă Predeal, bună şi asta. Din clasa a doua am fost făcut pionier, nu în prima tranşă, că doamna învăţătoare avea nişte obligaţii şi l-a făcut pionier pe un derbedeu şi leneş cu mă-sa activistă sindicală. Şi aşa am ajuns la Palatul Pionierilor la Cercul de Geografie unde am fabricat un model de sputnik, tocmai se lansase, dintr-o minge de ping - pong dată o gaură şi legată de un zgârci care când o învârteai se auzea un şuierat iu-iu. Apoi am trecut într-a patra la Aeromodelism unde am dovedit că nu am mâini îndemânatice. Aeromodelul meu cu elice acţionată de un zgârci era probabil cel mai nereuşit şi prost aeromodel. Dar am descoperit în schimb biblioteca de la Palatul Pionierilor şi am devenit un avid cititor, chiar am luat un premiul la un concurs de mici povestitori. Cărţile erau în majoritate cărţi sovietice cu Revoluţia din Octombrie, sărbătorită cum altcumva decât pe 7 noiembrie. Ştiu că am cam epuizat cam toată biblioteca de la Palatul Pionierilor. Acolo se făcea puternică îndoctrinare şi aşa am devenit un mic comunist. Ştiu că pe vremea aceea erau portretele Biroului Politic al PMR şi cel mai mult îmi plăcea de mutra lui....Nicolae Ceauşescu, mai tânăr în cohorta aia de moace patibulare de retardaţi şi tâlhari de drumu' mare. Îmi amintesc de şedinţe de îndoctrinare, pe vremea marelui prieten de la Răsărit, când o activistă gheboasă ne povestea transpusă de tovarăşa de viaţă a lui Lenin, Nadejda Krupskaia. În plus am fost primit din clasa a VII-a în UTM, cum nu s-a întâmplat cu congenerii mei de la liceu. 
În clasa am început să studiem a doua limbă străină, după ce într-a cincea începusem cu Rusa. Şi întâmplarea a fost că şcoala elementară nr.1 a primit o tânără profesoară de Engleză. A fost dragoste la prima vedere pentru această limbă!

Mama a fost sfătuită de directoarea şcolii, doamna Magirescu să dau examen de admitere la Şcoala Medie Nr.1 Ion Luca Caragiale, un liceu mitic şi mitologic. Aşa am ajuns eu să fie elev la Caragiale, stând în celălalt capăt al oraşului. Evident că toţi colegii mei de clasă s-au dus la Liceul A. Toma de pe Bulevard. Ulterior am aflat cum stau cu liceul meu, provenit din Sfinţii Petru şi Pavel, cu sediul pe Bulevard, dar bombardat de americani în aprilie 1944 şi distrusă faţadă şi mutat în sediul Liceului Comercial, sediu rămas şi azi.  Le vedeam statuile plasate între liceu şi Biserica Sfântu Gheorghe parohie de care ţineau ai mei. Când eram mic faţada liceului din Bulevard s-a refăcut în stil sovietic şi a funcţionat Şcoala Medie Industrială de Petrol. Cam pe la începutul anilor 60 s-a înfiinţat Liceul nr. 2 şi aşa a devenit celebru sub numele de azi Mihai Viteazu. 
De fapt şi la Caragiale şi apoi la Mihai Viteazul gaussiana inteligenţei elevilor acestor licee era deformată. Era deplasată spre marginea superioară, pentru că cei mai buni copii ai Ploieştiului învăţau în aceste licee, la început doar la Liceul nr.1, la Caragiale, ca apoi să se întâmple acelaşi lucru şi la liceul 2, Mihai Viteazul. În plus ei au avut avantajul poziţiei ultracentrale.
De ce a fost sfătuită mama să mă dea la Caragiale? Pentru că acolo erau cei mai faimoşi profesori din Ploieşti, mitici şi mitologici. La A. Toma, directorul Comăniciu a avut o politică diferită, a căutat profesori tineri şi capabili cu care a reuşit să ne concureze. 

Am fost admis la liceu undeva pe la mijlocul listei. Am fost repartizat la clasa a VIII-a F, a doua clasă unde se făcea Engleză. Aici am fost pus în bancă cu Vasile Georgescu. Cu el împărtăşeam o pasiune comună, limba engleză. Lui i se spune chiar Englezul. Era în plus şi filo-american, pe când eu veneam îndoctrinat de la Palatul Pionierilor şi eram convins pro-sovietic. Liceul a fost extrem de important, m-a dezbărat complet de afectivităţi bolşevice. 

Profesorul de Matematică Onofraş, proaspăt venit de undeva din  Moldova ne-a dat în prima oră o lucrare de control cu o fracţie complicată. Am luat 4! Avea o tehnică în a-ţi arunca foaia cu lucrarea ca pe o elice în jos. Era un pasionat fumător, mâinile erau galbene de la tutun. Asta l-a prăpădit mult prea devreme. N-a stat mult că l-a agăţat Comăniciu şi s-a mutat la Liceul 2.  A venit în loc un tânăr profesor, Traian Lungulescu. Acea notă de 4 m-a umplut de nervi şi de ambiţie. Am devenit în scurt timp  cel mai bun elev la Matematică. Chiar dacă în clasa a VIII-a am participat la Olimpiada de Fizică, unde am avut un important eşec, pasiunea mea a rămas Matematica. În clasa a IX-a am participat la Olimpiada de Matematică şi cred că am luat la faza pe oraş maximum de puncte 20. M-am poticnit la Faza pe regiune, cum se va întâmpla şi în următoarele clase. Am devenit un pasionat rezolvitor la Gazeta Matematică, mă ambiţionam să rezolv problemele una după alta şi aşa ajungeam să fie scris cu litere groase ca fruntaş în Gazeta Matematică, cu numărul de început la problemei şi pe cel de la sfârşit. Performanţa mea a fost cred că vreo 35 de probleme în continuare. Paradoxal, că peste ani Adriana, soţia mea îmi povestea cum remarcase invidios un apucat pe nume Neguţ, care avea performanţele astea de rezolvat un aşa număr mare de probleme, fără să ştie că se va mărita peste ani cu fostul rezolvitor! Performanţele astea mi-au adus un premiu de fruntaş la Gazeta Matematică, condusă de faimosul Ionescu Ţiu şi de O. Sacter, care îmi va fi profesor de Geometrie Diferenţială şi Proiectivă la facultate. 
Eram performer şi în alt domeniu, Geografia. asta pentru că nu ştiu ce năzbâtie comisesem şi Doamna Mărcuşanu îmi pusese un 2! Devenisem expert în alizee, tropice şi alte forme de relief!  Aşa că mi-a şters doiul şi am avut doar 10 la Geografie. O altă amintire pregnantă a fost determinată de studiul Şcolii Ardelene la Literatura Română. Nu puteam să înţeleg cum corifeii acestei şcoli se preocupau de infailibilitatea Papei. Cum puteau se ocupe nişte ortodocşi de afaceri catolice. Ulterior m-am lămurit că erau de fapt membri ai Bisericii Unite cu Roma. Această biserică a trezit sentimentul naţional al românilor în secolul al XVIII-lea şi mândria că suntem de origini nobile, latine. Nu am aflat decât destul de recent, de la o verişoară din Ardeal  că Biserica Unită a avut un rol esenţial în viaţa mea. Tanti Ana, sora mai mare a mamei mele a fost călugăriţă unită şi când s-a desfiinţat Biserica Unită în 1948, a luat-o pe mama cu ea la Ploieşti. Şi aşa s-a întemeiat familia Neguţ, cu tatăl prahovean şi mama ardeleancă de la Avrig.

În clasa X-a am fost repartizat la a X-a AR, unde se făcea Engleza. Era clasă de elită a liceului ai cărui elevi începuseră experimental din clasa a V-a la liceul Caragiale. De faptul că erau şi clase V-VIII a profitat şi sora mea şi mama a mutat-o şi pe ea la Caragiale în clasa a VI-a?

Aici am avut profesorii faimoşi ai liceului, pe Ion Grigore la Matematică, pe Nicolae Simache la Istorie, pe Doamna Natalia Boncu la Limba Română, pe Doamna Sicoe la Engleză şi nu cea din urmă pe Doamna Olga Petrescu la Chimie!

Am devenit instantaneu prieten cu Adrian State şi am stat la început cu el în bancă pe rândul de lângă geam. Am devenit prieten şi cu Cristian Zamfir şi cu Dan Călinescu colegi de bancă pe rândul de la intrarea în clasă. Dan devenise faimos în liceu la Olimpiada de Literatură Româna dintr-a VIII-a când în loc să scrie despre cronicari a scris pe loc o poezie despre cronicari. Unii dintre profesori au vrut să-i dea punctaj maxim, alţii n-au fost de acord şi Dan nu a promovat la nivelul superior. 

Ca să nu fac prostii sau alte alea, citeam în bancă romane poliţiste, gen Moartea vine pe bandă de magnetofon de Haralamb Zincă, luată de la Biblioteca Palatului Culturii din Ploieşti, fostul Tribunal. Aici era bibliotecară, soţia lui Cernăianu, antrenorul de la Petrolul, care a avut atunci cele mai bune rezultate din apusul carierei fraţilor Dridea. Revenind, într-o oră de istorie cu Simache, Adrian se împungea cu Tifigiu şi nu ştiu cum am fost antrenat în ghionturile celor doi. Simache m-a observat pe mine şi m-a dat afară folosind celebrele lui exprimări: "Afară basamagiule, căuzaşule!" Eu eram complet dezorientat şi trecând pe lângă catedră mi-am o palmă peste cap, de cum s-a putut întâmpla asta. Am ieşit din clasă şi am aterizat la veceu, nu fumam! De unde mai târziu m-a cules un coleg şi m-a adus înapoi. Simache m-a apostrofat şi s-a explicat: "Am crezut că vrei să te sinucizi". Aşa că ne-a luat pe mine şi pe Adrian şi ne-a trimis la Doamna Directoare Aspasia Vasiliu. Eu eram furios pe Adrian şi i-am zis că o încurc dacă o cheamă din nou pe mama pentru năzbâtiile mele. Doamna Directoare ne-a luat din scurt: Ce punctaj aţi luat la Olimpiada de Matematică? Amândoi luasem maxim sau cam aşa ceva şi a fost scăparea noastră. Matematica, săraca m-a scos din nevoi!
Dar pe Simache la care am avut de la început 10 nu m-a mai scos din această notă. Îmi plăcea foarte mult Istoria şi cred că regret că n-am făcut o carieră din această meserie. 
Ţin minte cu plăcerea câteva din teoriile lui Simache, celebru şi pentru nasului lui. Era de un patriotism local exacerbat.  Când eram elev în şcoala primară ca să ajung la Palatul Pionierilor treceam pe lână primul sediu al Muzeului Regional de Istorie Ploieşti şi mă opream de fiecare dată ca să-mi scriu numele în cartea muzeului. 
Teoria lui o împărtăşesc cu mare plăcere oricui şi se numeşte: Triunghiul Limbii Literare Române. Ei bine primele cărţi româneşti au fost tipărite la Braşov în Şchei de diaconul Coresi. Apoi şi-a mutat tipografia la Târgovişte, ca în final să se tipărească bucoavnele la Bucureşti. Şi ce limbă românească a folosit Coresi pentru cărţile sale? Păi cea vorbită în acest triunghi. Şi care este centru cercului circumscris al acestui triunghi? Păi Ploieştiul, că avea Coresi o vie aici la Bucov! Deci în consecinţă limba literară română cea mai curată este vorbită la Ploieşti!
O a doua teorie cu care sunt parţial de acord este legată de numele unor localităţi. Comuniştii voiau să schimbe numele unor localităţi şi Simache încerca să-i convingă că vin de la nişte ţărani simpli întemeietori ai satului respectiv, vezi Bucureştiul! Este parţial adevărat pentru că unele locuri îşi luau numele de la boierii exploatatori, stăpâni ai locurilor!

Doamna Stela Sicoe ne spunea mereu că nici nu ne dăm seama câtă nevoie vom avea de Engleză. Pentru Cristi şi pentru Dan este perfect adevărat, ambii trăiesc în America de Nord!
Pentru mine a fost esenţială în profesie. Toate informaţiile despre energia nucleară sunt în limba engleză. Articolele pe care le-am publicat sunt în engleză şi am încercat să respect cât se poate topica acestei limbi. Citesc curent în engleză literatură şi istorie. Cărţile lui Soljenitin le-am citit în engleză, în 1984 făcusem rost de 1984 a lui Orwell şi eram uluit cum viaţa copiază arta din cartea acestui extraordinar clarvăzător al sistemului comunist.
Engleza mi-a dat posibilitatea să cunosc în 1972 întâmplător o familie de americani. Ea era o doamnă venită în Europa să joace golf în Scoţia, iar el şi-a luat un Mercedes din Germania, ultimul răcnet şi aveau doi copii, un băiat şi o fată apropiaţi ca vârstă de a mea. Veneau din Phoenix, Arizona şi era înrudiţi cu senatorul republican Goldwater, învins de Johnson la prezidenţialele din 1964. S-au oferit să mă ia cu ei să mă treacă în Occident. Am declinat oferta care mi-a mai fost făcută în 1990 de nişte prieteni din Germania. Era după mineriade şi se putea! Engleza mi-am perfecţionat-o cu americanii cu care am pus în funcţiune Reactorul TRIGA de la Piteşti. Discutam cu ei despre orice, eu eram omul de legătură cu grupul lor. Devenisem amic foarte cu Ray Klapka, un electronist care făcuse armată pe navă în Golful Tonkin în Vietnam. Credea că se înrudeşte cu şeful emigraţiei maghiare post revoluţia din 1848, generalul Klapka şi regret că n-am reuşit să-l conving să-mi facă cadou fesul lui de marinar! De la ei mi-au rămas multe cărţi, best sellers tip Arthur Hailey. 

Cel mai pregnant îmi reamintesc de orele de literatură cu Doamna Boncu. Ne spunea cu mândrie că se consideră poetă simbolistă. Am aflat apoi mult mai târziu că i-ar fi îndrumat primii paşi în poezie lui Nichita Stănescu. Avea un stil deosebit de a face lecţiile de literatură cu noi. A insistat cu Eminescu, cu Maiorescu şi mai ales cu Caragiale. De fapt pe Caragiale l-am înţeles deplin de abia după 1990. Comediile sale profund politice nu le poţi înţelege pe deplin decât într-o ambianţă democratică, nu cu minciunile ideologice în care se biciuiau tarele burgheziei. De reevaluarea lui Maiorescu mi-a povestit Vasile Georgescu care asistase la o conferinţă în liceu. Doamna Boncu a dezbătut cu noi refuzul lui Sartre de a primi premiul Nobel. Ea mi-a deschis gustul pentru literatura modernă şi contemporană română şi universală, să-l citesc pe Preda şi pe Kafka. 

De lecţiile de matematică nu îmi aduc aminte foarte bine. Eram parte a aristocraţiei matematice a clasei şi nu prea mă scotea la tablă Domnul Profesor Grigore.  Noi eram ocupaţi cu rezolvarea de probleme care nu mai erau parte din programă, la lucrări, tentaţia mea era să găsesc o generalizare a problemei propuse de profesor. Dar cred că nu l-am mulţumit pe deplin pe profesor, nu am fost în stare să mă calific la faza naţională a Olimpiadei de Matematică. Însă personalitatea sa era copleşitoare, îmi împrumuta gazete matematice vechi care miroseau plăcut a tutun Litoral, ţigările pe care le fuma. Ulterior am reuşit să îmi dau seama de unde-i venea aura. Grigore se hotărâse să facă politică în 1945, a fost ajutor de prefect de la liberalii lui Tătărăscu şi pentru asta a fost trimis la Canal, de unde a rămas cu alura subţiratică a celor care sufereau de foame în lagăr. În 1964 a fost primul Profesor Emerit pentru rezultatele extraordinare ale elevilor săi, într-un an jumătate dintre câştigătorii olimpiadei de matematică erau elevii lui Grigore de la Caragiale şi iar trebuie să revin la gaussiana strâmbă! 
La recepţie Gheorghiu Dej îi explica că aşa au fost vremurile şi se justifica că nu el i-a băgat în puşcării ci sovieticii. Mult cinism a avut acest mare criminal comunist!

Ce este clar pentru mine că aceşti profesori extraordinari care mi-au marcat şi modelat personalitatea, în condiţiile câinoase şi nefaste ale comunismului s-au concentrat să facă din noi oameni de valoare cu trăsături de caracter armonioase şi că nu găsesc cuvinte potrivite să le mulţumesc memoriei lor!

Şi eu, la bătrâneţe am ajuns profesor şi cred că asta este cea mai frumoasă şi mai plină de satisfacţii profesie.

PS Sper că am reuşit, măcar în parte să răspund îndemnului prietenului Dan Călinescu.

joi, 13 aprilie 2017

Jurnalul din Joia Mare

Am intrat în Săptămâna Patimilor şi azi s-a consumat Cina cea de Taină. Şi cum e joi eu sunt în drum spre Bucureşti.  Azi a fost frumos şi cald pentru că seara în Piteşti erau 23 de grade la ora 7 seara.

Primăvara şi-a intrat în drepturi, câmpurile sunt verzi, pământul este pregătit de însămânţări. Parcă au dispărut gunoaiele, pomii înfloriţi predomină şi peisajul te îndeamnă la optimism.


Nu acelaşi lucru pot spune despre zona Gării de Nord. Podul modern care a înlocuit vechiul Pod Basarab unde urc să iau tramvaiul spre Mallul AFI pentru cafeaua Starbucks contrazice aerul de modernitate a zonei. Parcă ar fi devenit culcuş de homleşi.  Scara rulantă nu mai merge pe ambele direcţii. Liftul din direcţia spre APACA funcţionează, cel spre Arcul de Triumf , nu!
Liftul este murdar, totul pare părăsit, sus pe fotografiile din timpul construcţii sunt tot felul de grafitti! Chiar nu pot să înţeleg ce face Primăria Capitalei, nu sunt în stare să pună pe cineva să măture şi să cureţe să pună în funcţiune scările rulante. Madam Firea se ocupă de tot felul de aiureli, iar această zonă de trafic şi infrastructură demnă de un Bucureşti modern a ajuns un loc de Bucureşti murdar şi urât. Nu poate să pună pe un îngrijitor să măture şi să spele şi pe nişte mecanici să aibă grijă de scările rulante şi de lifturi. Înţeleg că zona abundă de oamenii străzii, dar această zonă de trafic intens şi cel mai important nod de transport din apropierea Gării de Nord merită mai multă preocupare.

Iar acum la actualităţile politice vechi.
Lumea politică este frământată de dezvăluirile lui Dan Andronic privind fraudele comise la alegerile prezidenţiale din 2009. În primul moment mi-am zis cui îi pasă? Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Băsescu a câştigat la o marjă minimă mandatul şi la terminat în pofida referendumului de vara lui 2012. Pe de altă parte analiza fie şi a unei comisii parlamentare ar fi necesară pentru igiena morală a politicii româneşti. 
Într-un fel nu mă surprinde cinismul absolut şi ticăloşia cea mai josnică de care dă dovadă cel împricinat, adică beneficiarul acestor fraude, fostul preşedinte Băsescu. El cere că doamna Kovesi să fie arestată! Deci nu Oprea care era ministru de interne, nu Maior care era şeful SRI şi generalul Coldea, adjunctul lui Maior, ci taman Codruţa Kovesi. Băsescu, acest gangster care ar fi primul care ar trebui să înfunde puşcăria din cauza acestei posibile fraude, împreună cu cei care puteau manipula alegerile internele, serviciile secrete şi nu Procurorul General care putea să coordoneze pe posibilii procurori, şefi de circumscripţii electorale. Dacă s-au produs fraude ele nu putea avea loc decât în străinătate, acolo se putea manipula voturile. Şi azi este nelămurită viteza cu care s-a votat la Paris, la ambasadorul Baconschi.

Când doamna Adriana Săftoiu a mărturisit despre caracterul îngrozitor al lui Băsescu mulţi au blamat-o, dar cele crae se întâmplă depăşesc orice normalitate. 
Mă întreb cum se simt acum cei care l-au cauţionat până la capăt pe preşedintele Băsescu, Liiceanu care i-a înălţat un imn la încheierea mandatului pe contributors.ro, sau Tismăneanu care îl compara cu shakespereanul Henric al V-lea. Pe când Băsescu aduce, de fapt mai mult cu Richard al III-lea, sau mai rău cu Macbeth!
Dacă PMP ar fi un partid, l-ar exclude imediat pe Traian Băsescu.

Măcar Andrei Pleşu a îndrăznit să-l critice şi mizerabilul preşedinte s-a zborşit la el, că mai degrabă acum îi caută acum hibe lui Emil Constantinescu. O fi fost Constantinescu cum o fi fost, dar mandatul lui a dat speranţe României şi ne-a dus în NATO şi UE. 

Văd că cenuşiul pupător de poale prezidenţiale Stanomir găseşte de cuviinţă să facă cu ou şi cu oţet nemernicii de uselişti pentru mizeriile care le-au făcut, ca şi cum pedeliştii erau un conclav de vestale neprihănite.

Indivizi de genul lui îşi aduc aminte de chestii convenabile, mandatul lui HRP la ICR care a fost o perioadă bună pentru cultura românească, chiar dacă a promovat şi tradus tot felul de veleitari şi de nimeni literari. Nimeni nu-i perfect!