marți, 27 martie 2018

Centenarul Basarabiei o aniversare care doare

Azi 27 martie 2018 se aniversează Unirea Basarabiei cu România. 
A fost primul pas al anului mirabilis 1918, când România era într-o situaţie încă neclară, dar fruntaşii basarabeni au avut curajul şi tăria să hotărască această decizie istorică.
Jean Dumitraşcu
A fost prima provincie alipită Vechiului Regat al României. În acelaşi timp este şi prima provincie românească răpită din trupul României Mari şi numai odată în iulie 1940, ci apoi şi în 1944. Parafrazând o poezie în perioada anilor 50:

Stalin şi poporul rus
Multe rele ne-au adus

Şi azi se fac eforturi spre reunificare dar va mai curge multă apă pe Nistru, graniţa naturală a românilor cu lumea slavă.


Astăzi au avut loc în Piteşti mai multe evenimente festive. Am participat la cel de la Primăria Piteşti şi apoi la concertul aniversar cu artişti basarabeni, al căror animator a fost Jean Dumitraşcu.











Liviu Ştirbu
Radu Dolgan

Radu Dolgan, Aliona Triboi, Lyvica Ştirbu Sokolov, Liviu Ştirbu

Cu artiştii basarabeni

vineri, 23 martie 2018

Amintiri de la IRNE

După o pauză am reluat amintirile mele de la ITN şi IRNE.

În primul rând vreau să fac o precizare. Unii m-au portretizat în comentarii ca un fel de dizident. Realitatea că n-am fost!
Am fost şi eu la fel de oportunist ca ceilalţi. M-am făcut în 1983 membru de partid în speranţa că mi se îmbunătăţeşte dosarul. N-a avut niciun efect! Dimpotrivă, dacă până atunci am avut ocazia a două ieşiri, în URSS şi Cehoslovacia, deci aveam ştampilă de Est, până în 1990 nu am mai ieşit din ţară. Unul din securiştii şefi de cadre de la CSEN, ăla care ţinea paşapoartele, îmi spunea mieros că uite pot să fac şi eu deplasări în străinătate. Nimic după 1983.

Este adevărat că ascultam la Europa Liberă la greu şi din 1987 şi la BBC unde era speaker Mike Vasilescu cu pseudonimul Edgar Şelaru. Ilie Pătrulescu îl descoperise, el era mai variat, eu mai monoton, doar Europa Liberă.
Şi cu Europa Liberă am o întâmplare amuzantă. Era după miezul nopţii, cretinii de partid nu întrerupseseră lumina şi eu citeam şi ascultam Europa Liberă. Radioul era cuplat cu o sârmă la calorifer ca să am antenă şi se auzea clar şi destul de tare. Şi deodată în garsonieră pătrunde vecinul de deasupra, şofer la partid, bine abţiguit. Tipul reuşise nu ştiu cum să intre folosind cheia de la garsoniera lui, ca să vedeţi ce yale sigure erau. Când mă vede are un şoc şi duce degetul la gură, se auzea Europa Liberă şi se retrage!

Aşa că Mircea Şelariu îmi face un portret foarte măgulitor şi excesiv generos legat de atitudinile mele.
Aveam opinii şi le spuneam în gura mare, dar în cercul de prieteni şi cunoscuţi, nu am luat atitudini publice. 

Este pe de altă parte adevărat că după 15 Noiembrie 1987 la Braşov am devenit virulent. Nicu Fotă, braşovean a venit la luni la serviciu şi mi-a povestit entuziast şi surescitat de revolta braşovenilor de la Steagul Roşu, cum a venit miliţia şi securitate echipată cu scuturi  şi cu o tanchetă care să răspândească demonstranţii, dar ca în România s-a defectat şi s-a oprit!  
Aşa că îmi vărsam amarul faţă de ceilalţi colegi şi se pare că un  generos m-a turnat. Mă pomenesc prin 88 spre toamnă că mă cheamă la secretarul de partid Ringhiopol care m-a avertizat că vorbesc lucruri nelalocul lor cu Braşovul. Mi-a mărturisit după Revoluţie că cei de la Secu l-au pus să mă avertizeze, că dacă continui intră în acţiune. În pofida avertismentului am continuat să-l înjur pe Ceauşescu şi clica lui, dar securiştii m-au lăsat în pace, aveau alte probleme cu, de exemplu Cornel Costescu, care a luat atitudine într-o şedinţă de partid şi a fost dat afară de la IRNE!

Dar să revin la amintirile de început.
În 1975 am început activităţile de construirea a reactorului TRIGA. Răspundeam de tancul de aluminiu care se făcea la UZUC Ploieşti şi am fost mai mult acolo, că eram acasă. Tancul se făcea la Filiala de la Nord de lângă Gara de Nord şi zilnic eram pe şantier. 
Pentru procedeele de sudură cu duraluminiu, sudorii din Ploieşti nu prea aveau experienţă, ei sudau în TIG oţeluri inox pentru petrochimie.
Aşa că a venit de la General Atomics, San Diego un expert sudor numit Gibbon. Acesta era englez de origine şi avea părul complet alb la 50 şi ceva de ani. Tipul mi-a mărturisit că a albit la 20 de ani într-o noapte, era în trupele de tancuri ale lui Montgomery care se luptau în Africa cu tancurile lui Rommel. Aşa am făcut cunoştinţă cu Secţiunea a IX-a ASME care reglementa sudura. Ulterior am devenit familiar şi cu Secţiunea a III-a, care reglementează construcţia vaselor sub presiune pentru industria nucleară şi adoptată ulterior de ISCIR şi CSEN.
Tancul a venit la sfârşitul lui 75 la Piteşti unde a fost asamblat într-o magazie în spatele sălii reactorulu, unde ulterior se va afla LEPI. În 1977 primăvara tancul sudat în toate secţiunile lui a fost mutat în hala reactorului, exact lângă gaura unde va fi montat definitiv. În seara cutremurului prima mea grijă a fost să văd dacă tancul nu s-a răsturnat. Am fost pe şantier cred că chiar în seara respectivă, nu se întâmplase nimic, doar caprele de lemn pe care stătea tancul se deplasaseră vreo doi centimetri. Asta dovedea cât de solidă era construcţia de beton care era înfiptă vreo 15 metri în pământ, fiind un moloh de beton cu vreo 5 m? la bază unde urmau să fie tuburile de radiaţii pentru experimente. 

Eu eram însărcinat cu verificarea etanşeităţii tancului de aluminiu. Ciocănescu a imaginat un sistem cu ventuză cu care puteam verifica etanşeitatea cu detectorul de heliu pe spaţii plate, nu numai în incinte închise unde se făcea vid. Făceam acest control împreună cu tehnicianul Raul Popescu, Dumnezeu să-l odihnească. Am depistat o fisură la o sudură dintre fund şi peretele vertical. Controlul l-am repetat şi pentru schimbătorii de căldură făcuţi la Griviţa Bucureşti, unde am depistat şi acolo o fisură la placa tubulară a unui schimbător. 

În vara lui 1976 a venit în vizită la Piteşti la Institut Ceauşescu şi a schimbat numele ITN în Institutul de Reactori Nucleari Energetici (IRNE). În plus secţia de proiectări nucleare de la ISPE s-a mutat pe platformă la IFA şi a devenit partea de proiectare a IRNE şi posibilitatea unor bucureşteni să revină acasă de la Piteşti. 

La terminarea punerii în funcţiune a reactorului se aştepta vizita şefului. N-a venit, de frica radiaţiilor probabil? Dar am moştenit o placă comemorativă, agramată şi care îi mulţumea şefului pentru contribuţie. Era acoperită cu o pânză în vederea inaugurării. Era coşmarul meu, visam cu o să o fac praf cu barosul. Visul mi s-a îndeplinit pe 23 decembrie 1989 unde am luat un baros şi am început să fac bucăţi placa comemorativă. Nici măcar nu era din piatră, ceva din beton cu piatră.

Prin 1978 au început să vină experţii americani. Primul a fost Bill Hyde, şeful electronicii de la Divizia TRIGA. Tipul era veteran din Războiul din Coreea, fusese aviator. Şi adjunctul lui Ray Klapka şi cel care va finaliza punerea în funcţiune la electronica TRIGA era veteran din Războiul din Vietnam. Pe baza GI Bill şi-a putut face gratuit studiile de Computer Architecture. Eram foarte buni prieteni şi făceam politică cu el că eram să-mi iasă pe nas, că se apuca să se converseze cu alţii despre ce-i spuneam eu. Nu am reuşit să-l conving să-mi facă cadou fesul de marinar, amintire din război. O folosea iarna, având o calviţia pronunţată
Tipul credea că este descendentul generalului Klapka, şeful emigraţiei ungureşti după 1849 şi-şi propusese să meargă la Budapesta să facă investigaţii.

Cu ei mergeam dimineaţa să stabilim ce avem de făcut. Şeful era dr. Whittenmore şi atunci m-am convins de ce înseamnă ierarhia la americani. Nu-i comentau deciziile, doar dacă probabil era greşită vreo dispoziţie. Aici stă secretul succesului capitalismului americani!
Beam de la ei o cafea instant, un fel de pişoarcă! Între timp au inventat Starbucks, altă cafea.
Am acumulat enorm în materie de conversaţie în engleză pentru că discutam tot felul de lucruri cu ei.
Whittenmore mi-a spus ulterior, la o conferinţă TRIGA că nu comentau apariţia lui Balea securistul, care se plimba ca vodă prin lobodă în hala reactorului, fuseseră instruiţi, probabil aveau şi poza lui?

Altă problemă foarte sensibilă era hoţiile. Erau nişte hoţi care mangleau tot ce la pica prin mână, bietul Nici Vişan, responsabilul de lada americană de scule mecanice, descoperea că a mai dispărut ceva. Hoţiile s-au oprit la ordin. Toţi erau turnători la secu şi au primit avertisment să nu mai fure! Americanii mi-au lăsat cel mai preţios cadou din această ladă de scule, un dicţionar Webster! L-am folosit intens până a apărut internetul, dar îl mai consult pentru pronunţia de nume şi localităţi.

Noi în 1972 am venit cam 80-100 la ITN, în 1973 au venit mult mai puţini că era anul acela intermediar, în 1968 nu a fost examen de bacalaureat că se trecuse de la sistemul cu 11 clase la cel cu 12 clase. Şi aşa în 1974 Ceauşescu a dat legea idioată că nu se mai putea merge în cercetare, decât după stagiul în producţie. ITN a intrat în criză avea nevoie stringentă de absolvenţi. Şi în 1979 s-a găsit subterfugiul prin staţia pilot de combustibil, ulterior Fabrica de Combustibil (FCN).

Astfel în 1979 au venit o armată de tineri fizicieni. În anul următor a venit o promoţie excepţională de la CNE, Energetică. Dintre ei, Sandu David a venit la mine în colectiv şi a pus la punct un program de colectare a datelor de iradiere de la dispozitive. Din păcate nu a putut să-şi aducă familia şi a plecat la Bacău.
Grosul celorlalţi era la Secţia I-a. Acolo am devenit prieten cu Vlad Costiuc, furnizorul meu actual de virale, stabilit în Canada.
Erau băieţi extrem de bine pregătiţi, foarte deştepţi aşa că nu au prea făcut purici în România şi sunt prin Canada sau SUA. Erau în plus şi tupeişti şi cu relaţii, şi m-am învăţat cu ei să merg la cantina partidului, unde puteai mânca decent mititei şi alte bunătăţi de la bufet, pe vremea foamei generalizate din anii 80.
Gaşca era formată şi din Florentin Caracaş, Doru Matei, Lucian Colţatu, Cătălin Vasilescu, fiul inginerului Vasilescu, director la IRNE Bucureşti şi fost asistent la noi la Energetică. Azi toţi sunt prin Canada sau SUA. Mai erau şi Dickman care a emigrat în Israel şi Peter Breitenstein, neamţ, combinaţie saso-şvăbească. Prin 87 a venit la computerul CDC să ruleze nişte programe şi mi-a declarat excedat că aşa nu se mai poate trăi în România. I-am replicat: "Peter tu ai unde pleca, în Germania, eu unde pizda mă-sii să plec?". Şi a reuşit să plece! Azi este la Paris.

Am vorbit de colegii mei de breaslă, dar erau şi fizicienii, toţi şefi de promoţie, foarte isteţi, capabili să abordeze orice problemă. E plină America de ei, pe la universităţi şi institute de cercetare.

Unul dintre cei mai simpatici era Gogu, super computeristul, foarte creativ, inventase jocuri pe calculator la primele PC care au apărut la IRNE. După 89 a devenit asistent, şi apoi şef la o editură de succes unde se pare că s-a umplt de bani. Editura era fondată evident, de un  fost securist, primii noştri capitalişti. 

Prilejul sosirii fizicienilor care au primit locuinţe la Mioveni a fost ocazia unor chefuri şi socializări cum se zice azi. Cu timpul au primit locuinţe şi în Piteşti, în primul rând în blocul de garsoniere F1 din Găvana, unde, la mine se desfăşurau distracţiile cele mai vesele. Odată ne-a inoportunat vecinul de dedesubt, pe care îl inundam periodic, venit beat şi cu chef de ceartă şi Gogu l-a miştocărit şi individul a plecat cu coada între picioare.

Printre ei m-a legat o prietenie trainică cu Vlad Djamo. Treceam pe la el când ajungeam în Bucureşti, unde i-am cunoscut părinţi, tatăl profesor la ASE şi mama absolventă la Notre Damme de Sion şi elevă şi colegă cu nepoatele lui Mere Clarisse, vecina mea călugăriţă şi excepţională profesoară de franceză în Ploieşti. Vlad a făcut un doctorat în fizică nucleară la Paris, dar s-a întors în România ferm convins că va fi dramaturg şi scriitor. Aşa că a devenit apreciatul scriitor Vlad Zografi şi editor pe partea de ştiinţă al Editurii Humanitas. Gabriel Liiceanu îi face un portret interesant în Uşa interzisă.

La mine în colectivul de analize de securitate termo hidraulice s-au perindat mai mulţi nuclearişti. A venit Mircea Ionescu care a stat până după 1990, apoi Dan Popescu şi ultimul Mac Ivan. Cu cei doi făcusem o echipă imbatabilă pe termo hidraulică.
Erau probleme pentru un dispozitiv de iradiere şi se evacua suspect de multă căldură. Ţevile din piscină aveau dublă etanşare cu gaz inert între ele. L-am pus pe Mac să evalueze conductivitatea din etanşarea cu gaz inert şi a calculat că este cea a apei. Am cerut imediat şi vehement oprirea dispozitivului că a apărut şi securistul anunţat de un binevoitor. Le-am spus că dacă nu găsesc apă, eu o să beau apă din piscină, dar dacă ei găsesc apă acolo să o bea ei! Marinică Preda m-a anunţat după verificări că era apă în incinta cu gaz inert. Avusesem dreptate!

Mac inventase un joc de bursă pe CDC care îl anunţa ca un priceput om de afaceri, confirmat după 1989. 

Colegi cu Mac erau Lari Bratu şi Ciobi Mandy. 
Lari este polemistul şef al postărilor mele, el este de mult în Canada. 
Ciobi lucrează la Tractebel în Belgia şi m-am văzut de câteva ori şi la Bruxelles şi pe aici. 

Toţi tinerii aceştia capabili au început să plece întâi spre Bucureşti, iar după 1990 spre alte zări. Rămâne amintirea unor tineri extrem de inteligenţi, care lucrează astăzi inclusiv la CERN, printre particulele lui Dumnezeu. 


IRNE a fost o şcoală bună, nu erau mari constrângeri şi mulţi au rămas cu amintiri plăcute. În vremurile alea câinoase de final de dictatură IRNE era o rezervaţie curioasă de tineri simpatici şi cu simţul umorului. 

P.S.


Acum că Sandu David mi- a amintit de nişte colegi.

Boss - Şerban Theodor, excelent în termo hidraulică, el era şeful grupului nostru. A plecat la proiectare, apoi la Cernavodă, probleme personale, s-a prăpădit săracul! 
Fica Iliescu a emigrat cu familia în Canada.
Horgos a revenit la Bistriţa, nu mai ştiu de el.
Chicinaş l-am revăzut în 1990 la Cluj unde era profesor la UBB.
Vinicius era un adevărat personaj! Întindea gâtul peste două rânduri de autobuz să citească ce citeam eu. Publică în Nuclear Science&Engineeering  un articol la îndemnul lui Mike Vasilescu. Primeşte o scrisoare de la editorul de origine română, coleg cu Mike la Ingineri Fizicieni că l-a publicat pe barba lui, trebuia să plăteşti ca să fii publicat! Pleacă la Urbana, Illinois să facă un doctorat strălucit, ne revedem acolo în 1995, eu la un training la Argonne. Se angajează la Chalk River în Canada.  

joi, 22 martie 2018

Concert cu pianistul Răzvan Dragnea

Răzvan Dragnea şi Matei Pop
În această seară la Filarmonica Piteşti pianistul Răzvan Dragnea a fost vedeta concertului. Răzvan Dragnea a mai fost oaspetele Piteştiului prin Serile Lipatti.  

Concertul de astă seară debutat cu Uvertura Coriolan a lui Beethoven. Este o piesă muzicală ocazională scrisă pentru o piesă de teatru a unui autor german, nu piesa shakespeareană. Este o piesă care reflectă dramatismul întâmplărilor din antichitatea romană. Interpretarea orchestrei Filarmonicii Piteşti, condusă de tânărul dirijor Matei Pop. 
A urmat Concertul nr.2 pentru pian şi orchestră a lui Franz Liszt. Solistul la Pian a fost excelentul pianist Răzvan Dragnea. Acest concert scris de Lizt prin 1857 pe care l-a intitulat Concerto Symphonique. Este un concert cu pasaje extrem de moderne expresioniste, dar şi unele pasaje de un mare dramatism romantic. A ieşit în evidenţă în special dialogul dintre pian şi violoncel. Mie atât concertul cât şi interpretarea lui Răzvan Dragnea mi s-au părut formidabile.
Tânărul dirijor Matei Pop este extrem de expresiv şi zbuciumat atunci când dirijează, aşa că m-am temut că o să mute pianul de care se sprijinea în momentul dirijatului. 
La aplauzele entuziaste ale publicului Dragnea a dat un bis cu un studiu de Rahmaninov.
Orchestra Filarmonicii Piteşti
În partea a doua a concertului orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Matei Pop au interpretat Simfonia a 8-a de Dvorak. Este simfonia scrisă de compozitorul ceh cu ocazia accederii în Academia Boemiei în 1890. 
Cu pianistul Răzvan Dragnea
Este o compoziţie muzicală inspirată din folclorul ceh. Finalul este extrem de dinamic cu contribuţia secţiei de suflători. A fost o interpretarea foarte bună aplaudată de public.

Din nou a fost o seară muzicală deosebită.
Selfie cu dirijorul Matei Pop

miercuri, 21 martie 2018

Conferinţele de la Ateneu - Splendoarea Europei şi România la 100 de ani

Oliver Jens Schmidt
Am urmărit în continuare două dintre Conferinţele de la Ateneu organizate în februarie sub egida Fundaţiei Humanitas. Este fundaţia creată de Editura Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu,

Prima conferinţă urmărită care a fost cronologic şi prima conferinţă prezentată a fost o discuţie între Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici. 



Cei doi au discutat despre moştenirea spirituală greacă şi latină, care prin fuziune cu creştinismul au dat ceea ce astăzi este Europa. S-a discutat şi despre moştenirea Imperiului Bizantin legatar ar Imperiului Roman şi apoi de formarea în vest după năvălirile barbare a Imperiului lui Carol cel Mare  care a însemnat dezvoltarea civilizaţiei de azi a Europei Occidentale. 

Cel mai important lucru care l-am auzit la această prelegere a fost despre reforma învăţământului francez iniţiată de Macron.
Această reformă repune valoarea notei care să reflecte capacitatea elevului de a acumula cunoştinţe. Asta vine să confirme frustrarea unui prieten trăitor în Belgia, extrem de nemulţumit de nivelul învăţământului de acolo, unde există tendinţa nivelatoare a celor care nu trebuie să primească note mari, chiar dacă învaţă care pot jigni pe cei cu note mici. Corectitudinea politică dusă la extrem în condiţiile în care anumite minorităţi care au generat marile probleme de terorism din spaţiul francofon pot fi rezultatul unui învăţământ care să nu jignească aceste minorităţi mai tentate de viaţă fără griji, subvenţionată de stat. Se repune respectul pentru profesor şi studiul obligatoriu în liceu a limbilor clasice limba greacă şi cea latină. Este revenirea la învăţământul pe care s-a construit şi modelul clasic al învăţământului românesc adoptat de Spiru Haret şi menţinut cu deformările ideologice şi în vremea comunismului în România. 


Mult mai incitantă a fost însă conferinţa istoricului elveţian, stabilit la Viena unde este profesor Oliver Jens Schmidt. Conferinţa sa s-a intitulat "România la 100 de ani" şi a fost urmată de un dialog cu jurnalistul Marian Voicu. 


Este interesant că Oliver Jens Schmidt a susţinut această conferinţă în limba română, învăţată în căminul studenţesc din Viena. 
De fapt el este specializat în istoria Balcanilor şi are o carte despre eroul albanez Skanderbeg. Cartea sa tradusă în albaneză a produs o mare emoţie acolo, ducând la sinuciderea traducătorului, un foarte respectabil jurnalist şi traducător albanez din limba germană. Răsunetul negativ al acestei cărţi a fost determinat de studiile lui Schmidt care dovedeau că Skanderbeg este pe linie masculină coborâtor din familia sârbească Brankovici, iar pe linie maternă are origini greceşti! 
Vă cam daţi seama cum au primit albanezii aceste descoperiri? Că eroul lor naţional nu este de fapt albanez. 

Pe noi nu ar trebui să ne mire, pentru că Oliver Jens Schmidt are o carte dedicată lui Corneliu Zelea Codreanu, promotorul naţionalismului extrem românesc, care de asemenea nu are ascendenţe româneşti, ci străine. 

În genere conferinţa istoricului vienez urmează să spunem linia revizionistă istorică a lui Lucian Boia.
El remarcă la fel ca în cartea dedicată de Boia formării României Mari remarcabila menţinere a graniţelor fixate atunci, cu deosebirea că doar spre Est el au fost modificate. Asta în comparaţie cu Cehoslovacia, Iugoslavia care s-au dezmembrat sau cu Polonia care şi-a mutat frontierele spre vest în teritorii foste germane.

El susţine că motorul evoluţiei româneşti în cei 100 de ani a fost etno-naţionalismul care  a cultivat de ideea statului naţional unitar centralizat care avea în interbelic doar 71% etnici români dar care după recensământul din 2011 are acum 88% etnici români. 
Şi explică asta prin Shoah şi emigrare. Aici nu este clar dacă asta implică pieirea evreilor doar din Transnistria, cauzată de autorităţile româneşti şi nu şi cei morţi la Auschwitz din vina autorităţilor maghiare din Ardealul de Nord.
Apoi povesteşte doar de nemţii obligaţi de ruşi să fie duşi în Donbas şi cu complezenţa autorităţilor româneşti în 1945, care însă, în majoritate se întorc înapoi în România la începutul anilor 50.

Fenomenele de emigrare din timpul comunismului nu sunt tratate decât superficial. România nu şi-a expulzat germanii, precum au făcut vecinii, actuali şi foşti, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia şi Polonia. În timpul comunismului mai trăiau în România 450000 de germani şi tot 450000 de evrei, cea mai importantă procentual minoritate evreiască din Europa postbelică, cu excepţia Uniunii Sovietice. 
Atât că evreii au ales emigrarea în masă spre noul stat al lor Israelul, iar germanii au ales să emigreze spre Germania. Că de fapt asta a însemnat şi o vânzare de către autorităţile române, asta rămâne în discuţie. 

Cert şi de subliniat rămâne că dintre aceste state naţionale apărute sau crescute teritorial precum România după Primul Război Mondial, ţara care are azi un şef de stat la Centenar, care nu este de aceeaşi etnie cu majoritatea este România!
Acest lucru minează într-un fel motorul naţionalist, dacă ne comparăm cu toate fostele ţări socialiste, unde azi tendinţele naţionaliste sunt politică de stat.
Nici faptul că am trăit în România comunistă o perioadă internaţionalistă în care făceai puşcărie dacă intonai Imnul Naţional al României de azi.
Deci lucrurile sunt mai complicate! 

O mare nedreptate o face Oliver Jens Schmidt în expunerea sa istoricului Gheorghe Brătianu, văzut exclusiv ca antisemit şi filogerman, omul lui Hitler.
Dacă mă iau după spusele doamnei Ioana Brătianu, fiica istoricului, în casa lor nu a călcat picior de german.
În plus, vorbind despre Consiliul de Coroană din iulie 1940 al cedarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei, Gheorghe Brătianu a venit îmbrăcat în uniforma de ofiţer în rezervă, fiind clar pentru rezistenţa armată.
Alături de Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu a fost una din cele mai importante victime ale regimului comunist. El rămâne probabil cel mai important istoric român.
El a fost recuperat în perioada Ceauşescu pentru că lucrările lui documentau formarea principatelor româneşti, fundamentale pentru istoriografia românească, combătând revizionismul maghiar. 

Extrem de interesantă şi care impune să medităm a fost explicarea unora din cele mai ruşinoase evenimente din istoria recentă a României, cum am cedat fără luptă o treime din teritoriul naţional, revizionismului sovietic cu Basarabia şi Bucovina de Nord, celui maghiar  cu Ardealul de Nord, sau bulgarilor cedarea Cadrilaterului.

O explicaţie a fost felul cum tratau demnitarii României de atunci, care în perioada premergătoare cedării Ardealului de Nord, oficialii administraţiei româneşti îşi trimiteau familiile în Vechiul Regat, creând o nesiguranţă românilor din zonă, apoi modul în care se luau deciziile în România interbelică de un pumn de politicieni, în care foarte greu au pătruns ardelenii şi basarabenii.
Exista tendinţa de a negocia doar în interes personal cu este exemplificată Veturia Goga. 
O altă explicaţie ar mai fi şi contextul politic, faptul că mai toţi vecinii României în 1940 erau revizionişti, cu excepţia Iugoslaviei şi că armata română era foarte prost pregătită.

Altă chestiune interesantă a fost problema identităţii româneşti. Ea s-a conturat clar în Ardeal, cine erau stăpânii pământului, la ce biserică te duceai.
Răscoala lui Horia din 1784 cât mai ales Revoluţia de la 1848 din Ardeal transformat într-un război civil între unguri şi români au desemnat şi mai clar identitatea românească. 
Schmidt remarcă că acele lucruri nu erau similare în Vechiul Regat unde identitatea a fost cultivată de sus în jos, neexistând problemele din Transilvania. Tragedia s-a petrecut în Basarabia, unde prin intermediul bisericii ortodoxe s-a produs o puternică rusificare. 


Oliver Jens Schmidt a recunoscut că unele chestiuni rămân deschise şi nu se pot da răspunsuri definitive şi clare în istoria recentă a României. 

Schmidt are o preferinţă clară pentru PNŢ-ul interbelic, care ar fi deschis prin victoria în alegerile din 1928 şi pentru Iuliu Maniu. Atunci condiţiile guvernării au fost complet nefavorabile prin declanşarea Crizei Economice Mondiale. Şi aici sunt discutabile lucrurile. El arogă merite exclusive lui Maniu în actul de la 1 Decembrie 1918 şi ignoră proiectul României Mari aparţinând lui Ion I. C. Brătianu care imaginea acest stat extins în frontierele care urmau să cuprindă Transilvania. 



Rămân discutabile multe din evaluările lui Schmidt, dar au meritul că pun întrebări şi îndeamnă la meditaţie.

sâmbătă, 17 martie 2018

Adunarea PNL Argeş

Azi a avut o adunare a activului judeţean PNL Argeş la Consiliul Judeţean.
Am venit şi eu împreună cu Radu Vişinescu să asistăm. Se spunea că a va veni Ludovic Orban. Nu a venit el ci senatorul Răducu Filipescu de la Călăraşi.
M-a surprins prezenţa cam rarefiată a liberalilor. După ce preşedintele PNL Argeş a luat cuvântul a urmat Răducu Filipescu care a dat o serie de sfaturi privind acţiunea liberală în judeţ. La
Călăraşi liberalii sunt o prezenţă solidă. 
Din păcate la noi în Argeş nu se poate spune acelaşi lucru. Şi nici nu prea văd să fie oameni care să fie atât de activi încât să impună PNL în judeţ, cui toată istoria glorioasă a acestui partid în judeţul Brătienilor. 
A venit şi senatorul Florin Câţu pentru convorbiri cu oamenii de afaceri de aici din Argeş. 


vineri, 16 martie 2018

Amintiri de la ITN

Cum aseară pe un forum de discuţii România Nucleară Mihai Cojan şi-a amintit că se fac 47 de ani de când s-a înfiinţat în 1971 ITN. 

Aşa că m-am apucat să depăn şi eu nişte amintiri. 
Institutul de Tehnologii Nucleare a fost înfiinţat în cadrul IFA Bucureşti în ideea de ase muta la Piteşti unde urma să se desfăşoare activitate acestui institut de cercetări.

Eu am venit prin repartiţie la CSEN împreună cu alţi 7 colegi din prima promoţie de ingineri nuclearişti care dăduseră examen la această secţie, CNE din cadrul Facultăţii de Energetică a Institutului Politehnic Bucureşti.

Colegii erau Suzana Avrigeanu, Anania Laurian,  Stela Dumitrescu, Lucian Biro, Cezar Dragomirescu, Gigi Lucaciu, Costin Popescu. Şi aşa am ajuns la Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară, în spatele actualului Consiliu de Miniştri pe 1 august 1972. 
Eram acolo câteva zeci de ingineri şi fizicieni din Bucureşti, Cluj, Timişoara  şi Iaşi. Aşteptam să fim repartizaţi la institutele dependente de CSEN. Grosul era la ITN, care urma să fie înfiinţat la Piteşti.

Spre marea mea surpriză, deşi toţi colegii mei urmau să lucreze la ITN Piteşti eu am fost repartizat la CDPN din cadrul IFA Bucureşti. Era un centru de documentare. Între cei repartizaţi aici erau şi nişte absolvente de limbă engleză şi nişte matematicieni. Eram în clădirea Fizicii Teoretice unde lucra şi Valentin Ceauşescu.

M-am plictisit rapid de acest loc de muncă şi gândul meu era să mă transfer la ITN. Conta că luam cu vreo 200 de lei în plus la salariu. În schimb erau la ITN colegi fizicieni care ar fi făcut orice să vină la IFA. Unul chiar spera la un schimb, care nu s-a mai făcut şi a rămas la ITN, el fiind chiar argeşean de origine.

Eu făceam cu încă câţiva colegi ploieşteni naveta de la Ploieşti. Aveam mereu probleme cu trenurile care mai întârziau şi apoi luam autobuzul de Măgurele. Dacă-l pierdeam mai întârziam o oră ca să ajungem la serviciu. Colega cu condica mă tot punea absent, unii spunea că pusese ochii pe mine, nu ştiu?
Am reuşit să găsesc o gazdă şi aşa mi-am rezolvat problema cu naveta.

Până la urmă m-am transferat pe 23 decembrie 1972 şi marca mea era 260. Legitimaţiile de serviciu erau mai speciale, nu scria decât numele fără funcţie şi mare era imprimat Director care şi semna. De ce amintesc asta? Pentru că am avut parte de un incident amuzant. Prin vara lui 1973 eram în centru, lângă Eva şi mă abordează doi miliţieni să mă jughinească că aveam părul lung. Mi-au cerut legitimaţia de serviciu şi când au văzut s-au cam căcat pe ei, văzând imprimat mare Director. Au crezut că chiar asta este funcţia mea şi au început să negocieze, să-l mai scurtez puţin, numai dacă vreau eu!

Am fost repartizat la Secţia I-a, în colectivul de Securitate şi Dinamică Reactori, condus de Mihai Isbăşescu. În birou eram coleg cu Mihai Vasilescu, Silviu Popa (Dumnezeu să-l odihnească!) şi Victor Raica. Cu Mihai Vasilescu am devenit prieteni foarte buni, ne reuneau preocupările intelectuale.
Victor era un fizician strălucit şi de el trebuie să vorbesc la trecut, cu o biografie de familie sulfuroasă. Fusese campion naţional al 200 m plat şi selecţionat pentru Olimpiada de la Tokio, dar dosarul nu i-a permis deplasarea.

De fapt erau destui cu dosar complicat precum altul, fizicianul Păsăreanu, sau cam aşa ceva care la demonstraţia de Crăciun 1968 altoise cu un baston pe politrucul Pacoste! Ca să accedem la ITN aveam dosar de la securitate. Dar se pare că securiştii de Bucureşti erau mai descuiaţi şi ajunseseră tipi din ăştia, inclusiv eu. Cred că asta a fost şansa unor din colegii de generaţie care au plecat imediat pe la burse în Occident, fără să fie însuraţi sau membri de partid.
Eu n-am avuat norocul ăsta şi la Piteşti nu am mai pupat burse în Occident. Securiştii de la Piteşti erau fără excepţie, răi, proşti, resentimentari şi suspicioşi cu potenţialii duşmani ai poporului, adică toţi români, cu excepţia lui Ceauşescu.

Este interesat că dintre colegii mei nu prea au făcut mulţi purici. Primele au plecat fetele, prima Suzana şi nu se mai ştie pe unde este, apoi Stela la Politehnică şi după aia la soţ ajuns în Canada.
Laurian s-a îmbolnăvit şi nu a mai rămas s-a transferat în Bucureşti. A urmat Gigi Lucaciu , clujean de loc, dar însurat în Bucureşti.
Au mai rezistat Lucian şi Costin, ambii al Secţia I, Lucian avea şi garsonieră, dar înfiinţarea în 1976 a departamentului de proiectare de la Bucureşti  din secţia de Nucleare de la ISPE, în sediul din IFA a dat posibilitatea ca unii să se transfere acolo.

Doar eu şi Cezar venetici din Ploieşti ne-am stabilit în Piteşti, În 1991 Cezar a plecat la Cernavodă şi finalmente, nici eu nu m-am pensionat de la ITN-IRNE-ICN transferându-mă la ANDRAD,  Agenţia Naţională de Deşeuri Radioactive cu sediu în curtea ICN.
Această agenţie a fost fuzionată cu  Agenţia Nucleară de la Bucureşti de imbecilii de Boc-Videanu &Co, cu salarii înjumătăţite să ne forţeze să ne pensionăm cei care puteam în 2010. 

Revenind la începuturi îmi aduc aminte cum am găsit un cod de termo-hidraulică descris într-o prezentare inclusiv ecuaţiile şi m-am hotărât să-l recreez, atrăgându-mi amuzamentul lui Victor Raica, o minte strălucite şi cu un bun simţ ieşit din comun, care m-a ajutat să fac o subrutină FORTRAN care să descrie proprietăţile apei.
Mult mai târziu am reuşit să pun mâna pe un cod adevărat RELAP IV, ajuns la ITN subtilizat de unul din bursieri, dar fără subrutinele care procesau datele de intrare.  Mă munceam cu un matematician din colectivul meu să le descurc, dar Sandu Catană, alt matematician de mare calibru a venit cu ideea că acest cod face parte dintr-un set de coduri pe care IRNE le achiziţionase odată cu super-computerul CDC. Aceste subrutine se potriveau perfect erau folosite de toate aceste coduri create la INEL Idaho. Am reuşit atunci să fac primele evaluări de securitate termo-hidraulică pentru TRIGA.
Colegii de la Bucureşti au aflat de cod şi doi au venit să mi-l confişte, cum spunea cineva ca Heckle şi Jeckle, cei doi cioroi din desene animate. 
Ulterior am reuşit să-l conving pe Marin Ciocănescu, şeful de secţie să achiziţioneze codul RELAP 5, cod best estimate de securitate termo-hidraulică, şi Rodin Traicu a aprobat achiziţia la 10000 de dolari. Astfel a avut ICN un instrument de calcul verificat şi acceptat inclusiv de NRC - SUA pentru analizele reactorului TRIGA şi a dispozitivelor de iradiere. Mie mi-a folosit la multe articole publicate în reviste serioase ISI şi conferinţe internaţionale cât şi la finalizarea tezei de doctorat. 

Dar să revin la începuturi.
După ce am făcut armata în toamna 1973 iarna 1974, întorcându-mă la ITN, Horia Ştefan m-a abordat propunându-mi să trec la Grupul Reactor, nou înfiinţat. Acesta avea ca scop construirea şi punerea în funcţiune a reactorului nuclear de cercetări TRIGA. Ce putea fi mai tentant pentru un absolvent de nucleare decât să fie implicat într-un astfel de proiect?
Aşa că m-am transferat fără regrete la acest grup din care mai făcea parte Laurian şi fizicianul Ion Oprea cu care am împărţit transferul la Piteşti.  
Horia Ştefan nu a mai venit la Piteşti şi şef de secţie a devenit Marin Ciocănescu, plecat atunci la bursă în Franţa. El a condus echipa care a finalizat proiectul TRIGA în cursul anului 1980. 

În iulie 1974 dimineaţa la 7 am plecat cu automotorul la Piteşti împreună cu Horia Ştefan. Maistrul Balaş ne-a transportat la şantierul institutului. Se profila o alee lungă de vreo 500 de metri în capătul căreia urma să fie construit reactorul de cercetări TRIGA.  Am ajuns la locul respectiv şi am văzut o groapă de cam un metru jumate adâncime şi un şantierist ne-a spus că acolo va fi reactorul.
Aşa a fost prima luare de contact cu reactorul care va fi făcut critic, cu Ion Rogociu la pupitrul de comandă al reactorului TRIGA staţionar în noiembrie 1979 în cinstea celui de-al XIII-lea congres PCR, unde Pârvulescu l-a contestat pe Ceauşescu!

Şansa mea a fost echipa de americani cu care am pus în funcţiune TRIGA.
Eram omul de legătură şi aşa mi-am perfecţionat engleza în conversaţii, eu mi-au dat tot felul de cărţi best sellers de citit în avion, revistele TIME şi Newsweek, Reader's Digest.
Cu Ray Klapka făceam şi politică, dar el credea că e ca le ei şi un coleg care se împrietenise şi el cu acesta m-a avertizat că Klapka povesteşte ce spuneam eu despre Ceauşescu şi Lenuţa. Şi i-am explicat apoi lui Ray să nu mai comenteze cu alţi compatrioţi de ai mei despre politica comunistă.

În octombrie  1974 m-am transferat la Piteşti. Ca un dobitoc am acceptat să împart apartamentul de două camere cu un şmecher care nu a mai venit al Piteşti şi în care mi-a fost băgat pe gât apoi un muncitor care s-a însurat rapid, obligându-mă să îmi iau o garsonieră în Găvana 2, unde m-am reunit cu toţi burlacii ICN.

Aici am devenit prieten la cataramă cu timişoreanul Mircea Şelariu, proaspăt revenit de la bursă din Germania, ulterior fiind jumate şvab a emigrat în Germania.
Multe din concediile la mare le-am făcut cu cortul împreună cu Ilie Pătrulescu, alt alumn de Timişoara, apoi ascensiuni montane şi mai ales descoperirea Deltei.

Garsoniera mea devenise centrul de distracţie al colegiului, aveam televizor şi antenă de bulgari, jucam bridge şi organizam ceaiuri unde Mircea venea cu magul Philips care înregistrase fabuloasa colecţie de discuri a lui Vasile Munteanu. Au fost cei 10 ani de burlăcie activă cu multe realizări. 


În pofida atmosferei irespirabile care se instalase în România în decursul anilor 80 şi pe care imbecili de acum ar vrea-o resuscitată a fost probabil cea mai fertilă perioadă a vieţii mele.

duminică, 11 martie 2018

Antena 3, organ central al PSD

Atunci când am intrat la liceul I.L. Caragiale, eram deja făcut membru UTM (viitorul UTC) pentru merite deosebite la elementară. Alături de mine mai era membru o hahaleră din împrejurimile Ploieştiului. Aşa că eram singurii elevi din clasa a VIII-a, prima clasă de liceu membri ai acestei organizaţii. Şi participam la şedinţele de organizaţie la care erau primiţi în UTM - UTC. Şi hahalera punea o întrebare încuietoare: "cine este organul central al UTM?". Pe candidaţi îi treceau toate apele şi se gândeau la tot felul de conduceri, dar răspunsul era simplu, pe frontispiciul ziarului Scânteia Tineretului scria "Organ central al UTM". Acelaşi lucru scria şi pe frontispiciul Scânteii bătrâne, organ central al PMR, ulterior PCR. 

Cam acelaşi lucru ar trebui să scrie şi pe burtiera Antenei 3.
Pentru că Antena 3 a devenit organul de presă al PSD, limba dulce care care se oferă posterioarelor şefilor acestui partid, în special jupânului Liviu Dragnea.
Şi aici sunt de acord cu cei doi ciocoi care conduc România Dragnea şi Tăriceanu că ei trăiesc într-un stat paralel, un stat în care obrăznicia lui Dragnea şi cei 40 de hoţi de a confiscat statul. 
Pentru că la Congresul de ieri al PSD, acest partid confundă ca PCR pe vremuri că ei sunt statul organismele de ordine au fost puse să-i păzească de furia mulţimii. Este normal ca Jandarmeria să supravegheze ca menţinerea ordinii, dar să pui poliţia să devieze şi să restrângă circulaţia, doar pe vremurile sinistre de acum mai mult de 28 de ani se întâmpla.
Dragnea acest individ se crede jupânul de fapt al României. Şi Antena 3 face tot ceea ce este posibil mediatic să-i creeze această iluzie. 

Din fericire nu există doar organul central al PSD în lumea televiziunii şi minciunile făţişe, prezumţiile ticăloase şi nefondate care au dus la tribunal pe jurnaliştii al acestui ventilator de scursuri de hazna. N-avem o expresie sugestivă în limba român pentru acest tip de jurnalişti. În engleză ei sunt denumiţi dushbag, sau douche bag care trimite de fapt la denumirea franţuzească, care înlocuieşte ventilatorul cu un duş din care se revarsă produse de budă.

Aceştia sunt jurnaliştii de la Antena 3 ei au o singură marotă, justiţia. De fapt asta îmi aminteşte de un peremist simpatic al cărui nume era cvasi-sinonim cu al meu şi care mă simpatiza. Când mă vedeam cu el şi începeam să discutăm vedea în toţi puşcăriaşi sau puşcăriabili, pentru că făcuse puşcărie pentru furturi la magazia CFR. pe vremea comunistă. Cam la fel vede lumea jupânul patron al Antenei 3 Dan Voiculescu.

Am văzut la Antena 3 tupeul maxim, cum traficantul de influenţă, dat pe vremuri afară de la Adevărul, Chireac cum l-a pedepsit pe Ludovic Orban ca un vinovat achitat! La Antena 3 s-au aciuit tot felul de scursuri, precum Ciuvică militantul pentru democraţie, devenit un parazit cu gura mare care pentru banii frumoşi de la Voiculescu este în stare să mănânce rahat cu polonicul şi să mai şi tamponeze pe cei care îi bat obrazul că-i pute gura. La fel fostul predicator Gâdea s-a dezis de Dumnezeu şi s-a aruncat în braţele diavolului Voiculescu. 

În această menajerie insuportabilă doar cei care sunt convinşi că minciunile lor sunt adevăruri gol goluţe sunt în stare să-i urmărească. Fiecare emisiune este o sfidarea a bunului simţ şi o împroşcare cu noroi a reprezentanţilor partidelor de opoziţie.

PSD culege ce a semănat, cei care l-au votat îi părăsesc în grabă şi sondajele sunt catastrofale în acest moment, sunt la egalitate sau mai jos decât PNL, USR creşte şi el, iar aliatul ALDE se duce de asemenea pe copcă. Răspunsul l-a dat chiar autorul unui sondaj, Palada, apropiat de PSD. Pentru că guvernarea alianţei PSD-ALDE a schimbat trei guverne. O ţopăială fiscală pe care cu aplomb şi neruşinare o respingeau la o iniţiativă nefericită  a unui secretar de stat din guvernul Cioloş de acum doi ani, când respectivul a şi fost imediat dat afară. Această cretinie de deplasare a tuturor sarcinilor fiscale pe angajat a dus la un haos în domeniul salarizării şi creşterile nesustenabile a pensiilor pentru adormirea pensionarilor care le dau votul a declanşat o inflaţie care a topit toate aceste creşteri.

Se pare că electoratul taxează lipsa de bun simţ a acestei alianţe electorale, incapabilă să-şi ţină promisiunile electorale şi afundă periculos România pe poteca plină de gropi a iliberalismului, autoritarismului, a democraturii de rea amintire iliesciene.

Paranoia lui Dragnea adus la instalarea unui prim ministru care este doar o doamnă cititoare incapabilă pe prompter a indicaţiilor preţioase al jupânului de Teleorman.


Viitorul nu sună bine pentru PSD, dar din păcate nici pentru România.

vineri, 2 martie 2018

Dorina nu s-a dat cu securitatea

De obicei nu fac trimiteri la linkuri doar în cazuri speciale.
Google îmi furnizează tot felul de ştiri, multe provin de la EVZ care reflectă opiniile lui Andronic, Băsescu şi alte hiene de presă şi penale.
Dar întâmplarea a făcut să primesc un articol scris pe pressone. Este un articol excelent care mi-a reamintit de tinereţe. Dorina eroina acestui articol este o şcolăriţă în 1970 în clasa VIII-a care era îndrăgostită de muzica rock, asculta Europa Liberă şi a intrat în atenţia securităţii şi i-a nenorocit viitorul, blocând-o să intre la facultate. Azi are 63 de ani şi este bunică. A fost o femeie frumoasă şi deosebită care a avut de suferit pentru că ciubotele picioarelor nespălate ale securităţii au intrat în viaţa ei. De ea s-au ocupat 5 colonei şi generali. 

Asta îmi aminteşte de tinereţea mea în care am fost şi noi obiectul de scrutare a securităţii. 

Cu asta se ocupa securitatea patriotică pe care au azi au obrăznicia să rememoreze javre precum Rogojan, şeful de cabinet al securistului şef Vlad. Acesta care este în turneu neobrăzat cu cartea despre acest monstru care a coordonat direct represiunea de la Braşov după 15 Noiembrie 1987.

Citiţi vă rog şi amintiţi-vă.


https://pressone.ro/dorina-nu-s-a-dat-cu-securitatea/

PSD şi epopeea justiţiei

Cred că cititorii mei se întreba de ce nu mai îmi dau cu părerea despre actualitatea politică. Probabil că unii ardeau de nerăbdare să-mi citească opiniile.
Ei bine, am aşteptat că această epopee demnă de Ion Budai Deleanu, o Tiganiadă (vai ce cuvânt tabu!)  să ia sfârşit.
Şi uite că ieri mai mult sau mai puţin s-a lămurit.
Chiar dacă sunt unii pesedişti care mai chelălăie, precum concitadinul Cătălin Rădulescu zis şi AKM.

Obiectivul numărul 1 al PSD după câştigarea alegerilor a fost să-şi fidelizeze electoratul şi în acest scop a mărit aş spune excesiv pensiile, care au speriat pe unii care cam înţeleg de unde vin fondurile, exact de acolo de unde este mai mare nevoie, adică investiţii în infrastructură, autostrăzi, căi ferate de mare viteză, spitale.

După acest obiectiv îndeplinit prin contribuţia alandala a Olguţei Vasilescu, Dragnea şi haita lui s-au concentrat pe ce-i doare, adică să pună justiţia cu botu’ pe labe.

Începând cu juristul din locul unde s-a răsturnat căruţa cu proşti, adică celebrul Iordache - Ciordache au emis Ordonanţa 13, care a dat foc ţării şi l-au obligat pe Ciordache să-şi ia tălpăşiţa de la minister.

Dar a urmat un alt asalt Comisia Iordache de modificare a legilor justiţiei, care vorba vine ar implementa cerinţe europene de tip habeas corpus. De fapt infractorul de drept comun Dragnea are un singur obiectiv, să-şi salveze pielea.

De fapt aceste legi ale justiţiei conţin şi moştenirea otrăvită a corăbierului şef, Băsescu.
Una dintre ele este ingerinţa Ministrului Justiţiei în numirea sau revocarea procurorilor şefi ai României. Doamna Macovei ar putea fi suspectată de bună credinţă, dar realitatea băsesciană a fost diferită. A pus o slugă la DNA precum Morar, acum la CCR votând cot la cot cu pesedeii, care s-a ocupat să anihileze adversarii lui Băsescu, acompaniat de coruptul ticălos Horia Georgescu de la ANI, care tam nisam te declara incompatibil.

Cea mai neplăcută surpriză pentru PSD, dar mai ales pentru Băsescu care a şi numit-o la  DNA pe Laura Codruţa Kovesi. Aceasta, precum o Gorgonă, o Meduză a început să taie în stânga şi în dreapta făcând dosare, indiferent de apartenenţă politică. Şi aşa au intrat la grămadă şi liberali şi pedelişti, dar normal pesedişti că-s mai mulţi.

Mă întreb de ce ura asta nemăsurată a hoţilor care sunt acum parlamentari, demnitari pe DNA?
Pentru că procurorii fac dosare care în mai toate cauzele duc la condamnarea acestor fameni care conduc în mod abuziv România.

Nu spun că DNA este perfect. Cazul procurorului Negulescu este revoltător, mai ales în urma interviului dar. El are obrăznicia să devoaleze legătura cu Andreea Cosma. Asta ar fi declanşat un scandal şi o revoltă extraordinară în America lui #metoo.
De fapt să profiţi sexual este cvasi normal la noi.
Ştiu cazuri de inspectori generali şcolari care au obţinut favoruri sexuale de pe urma funcţiei. La noi ar trebui o astfel de mişcare, nu în ipocrita America a Hollywoodului.

Ultima mişcare a PSD a fost să-l aducă pe Tudorel Toader din Japonia ca să o revoce pe doamna Kovesi. Acest vechil al ciocoilor din PSD şi ALDE s-a conformat şi în stilul prolix şi gongoric a declanşat revocarea. Cuvântarea lui a fost o adunătură penibilă de însăilări jurnalistice.

În apărarea ei, la CSM doamna procuror şef DNA a demontat cu astuţie, inteligenţă toate alegaţiile lui Tudorel Gongorel. Concluzia CSM secţia procurori a fost de respingere a revocării cu un vot 6 la 1, votul lui Toader pentru revocare. 

Ca să urmăresc apoi cu stupoare prestaţia de la A3 unde pastorul reşapat Gâdea a invitat să se dea note celor doi jurişti. Era ca în filmele cu proşti, Tudorel Rudotel primea 10, iar Kovesi 2. Cel mai agresiv era parazitul Ciuvică, omul care n-a făcut nimic şi a ajuns şef pe vremea lui Constantinescu, ca acum să aibă o sinecură la A3 unde latră şi întrerupe cum zice Voiculescu şi primeşte o stipendiu gras. De fapt A3 nu este un post de ştiri, este un tocşou despre justiţie pe placul penalilor şi imbecililor dispuşi să-i creadă. 

Că revocarea va fi respinsă de preşedintele Iohannis este foarte clar, dar acesta urmează paşii legali, pe care unii radicali anti PSD i-ar vrea scurtaţi. 

Din analiza cvasi echidistantă a doamnei Alina Mungiu privind disputa Toader - Kovesi am reţinut ceva important, că la Drept ar trebui făcute cursuri de limba română. 
De fapt când citeşti o hotărâre judecătorească, nu te mai miră cum se exprimă Gongorel Toader. Şi am remarcat o anume solidaritate locală cu Toader, ambii fiind ieşeni. 
Numai pentru asta nu trebuie apărat Toader de către d-na Mungiu. Să-ţi distrugi reputaţia de profesor şi jurist ca să faci pe plac infractorilor de drept comun din politică este aproape de neconceput pentru bunul simţ comun.

Dar ca să lămurească afacerea ieri a venit Prim Vicepreşedintele UE Timmermans. Abia acum am avut revelaţia că domnul Timmermans este de orientare social democrată, pentru că Junker este popular şi trebuie menţinut echilibru.
Şi ca un social democrat s-a adresat altui social democrat, respectiv Dragnea, care ar vrea acum să o cotească la conservatorii lui Viktor Orban. Doamne ce-i mai trece prin cap lui Dragnea!
Şi Timmmermans i-a spus să se ocupe de priorităţi social democrate, bunăstarea poporului, că de justiţie se ocupă justiţia. Şi l-a pus în faţa unei alternative fără ieşire, ori acceptă să renunţe la circul cu Justiţia, ori vom pierde finanţările UE şi dreptul de vot.
Ameninţările deja s-au produs la nivel european. În Parlamentul European s-a votat ridicarea dreptului de vot al Poloniei şi după opinia unui ministru german se va trece în UE la votul majoritar şi Polonie cât şi Ungaria o vor păţi urât.

Cum spunea şi Oana Popescu la Digi 24 înainte de vizita lui Timmermans, România normală are noroc pentru că nu are un proiect clar de ţară în UE şi este mult mai vulnerabilă la presiunile conducerii UE. 


Dacă Dragnea şi cei 40de hoţi sunt decişi să aleagă sinuciderea politică sunt liberi să o facă, dar să lase România în pace!