luni, 31 august 2015

Despre extremism

Am urmărit luările de poziţie prilejuite de votarea privind manifestările extremiste, explicit cele antisemite.

Pot spune că dezbaterea a luat o turnură publică şi să zicem serioasă şi aprinsă atunci când a intervenit în polemică Andrei Pleşu. El a contestat legea pe bază de Crin Antonescu!
Dacă legea asta nu-l avea printre alţii şi pe el, Pleşu nu mai comenta sau măcar mârâia ininteligibil. Tot ce face Crin Antonescu este câh, nu-i bun, este greşit apud acelaşi Pleşu. De ce? Pentru că dintre toţi oamenii politici ai prezentului el stă pe baze intelectuale solide şi le-adat cu flit celor care s-au căciulit la vulgarul şi nemernicul de Traian Băsescu, spunându-le că pupă posteriorul unui rege gol şi foarte resentimentar.
Legea privind combaterea extremismului este necesară. Peste tot în lumea civilizată şi mai ales în Europa se combate antisemitismul.
De ce atâta îndârjire la noi?
Păi din motive de anticomunism. Pentru că în perioada interbelică cei mai importanţi oameni de cultură au aderat la extremismul legionar. Este trecutul nostru deocheat cum se exprima Marta Petreu. Eliade a fost revelat pentru trecutul său exact după 1990, cam prin 1991 de către Norman Manea şi opinia publica s-a supărat. Păi tocmai când scăpasem de comunism şi aflăm că Mircea Eliade a avut o sfântă tinereţe legionară. Mai rău, acei corifei ai spiritul public, doi direct, ultimul doar aşa, adică Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi emulul Horia Roman Patapievici se aflau în descendenţa lui Constantin Noica. Noica a îmbrăcat şi el cămaşa verde prin articole execrabile în Porunca Vremii legionară. Până şi filosoful oral Petre Ţuţea a avut simpatii legionare pentru care este blamat, uitându-se că anterior fusese...comunist. Ce să mai zicem de Emil Cioran a scris în tinereţea lui exaltări cu caracter legionar, dacă nu ne referim decât doar la pagini din Schimbarea la faţă a României. Cultura României are o problemă cu epoca magică interbelică, care i-a dat pe aceşti oameni de cultură universală, cu excepţia lui Eugen Ionesco care era invers, dar a profitat de regimul Antonescu să plece diplomat în Franţa în vremea lui Antonescu şi răuvoitori şi cârtitori îi reproşează asta.
Asta-i cu istoria culturii române periculos de apropiată de dreapta extremistă în interbelicul românesc. A mai fost şi revelaţia lui Mihail Sebastian, dramaturgul care era apreciat dar nu prea, însă jurnalul său a fost o revelaţie.
Avem o istorie a Celui de-al Doilea Război Mondial noi românii cu o isterie antisemită incredibilă. Nu vrem să recunoaştem decât cu juma de gură atrocităţile din Transnistria, de al Odessa. M-a zguduit şi o repet mărturia lui Şafran, Şef Rabinul României în acea perioadă despre faptul că toate oficialităţile române ale perioadei erau visceral antisemite cu notabila excepţie a Familiei Regale.
Am avut deja ciocniri cu neo legionari la care exaltă cultul unui CZ Codreanu, Sima şi alţi criminali periculoşi produşi de Legiune Arhanghelul Mihai.
Dar resping cu hotărâre punerea în aceeaşi oală cu simpatizanţi legionari care au luat arma în mână împotriva agresorului cu ciubotă bolşevică. Includerea lui Ion Gavrilă Ogoranu, unic supravieţuitor al luptei armate anticomunist în munţi mi se pare de perfidie ticăloasă şi interesată.

Am avut şansa să urmăresc o parte din dezbaterea iniţiată de Rareş Bogdan la Realitatea tv. Pentru că am avut ocazia să văd să-l aud şi să mă crucesc pe Alexandru Florian. Acest şobolan comunist, este directorul Institutului Wiesel pentru studierea Holocaustului în România. Şi nu mă încurc în termeni, pentru că este fiul unui profesor de ideologie bolşevică la Universitatea Bucureşti pe vremuri. Individul a fost un fel de expert în redactarea legii. Nu-i nimic asta, dar părerile acestuia nu pot decât să declanşeze sentimente contrare, este un individ precar care face confuzie între repercusiuni şi "repercursiuni!!!!". Nu putea imbecilul să zică consecinţe. Mai erau prezenţi intelectuali de origine iudaică, însă mult mai rezervaţi.

Ideea este că legea nu se opune a studia pe oamenii noştri de cultură interbelici, dar nu se poate ignora bemolul apartenenţelor deocheate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu