marți, 29 decembrie 2015

TIME cadoul meu de Crăciun

Astăzi dimineaţa, după ce am făcut partida de jogging am avut o surpriză, în cutia mea poştală se află exemplarul de Crăciun al revistei TIME cu personalitatea anului. 
Prin gentileţea unui prieten am devenit abonat al revistei!
Cu TIME am o istorie veche. Americanii cu care am lucrat la punere în funcţiune al reactorului  TRIGA mi-o aduceau pe la sfârşitul anilor 70 de prin aeroporturi, ediţia internaţională, sau chiar cea internă americană mai plină de reclame. Ţin minte că unul dintre ei, Bill Hyde, Ray Klapka, sau Whittenmore mi-au adus un număr care scria despre omul forte, dictatorul român Ceauşescu!
Apoi colegul şi prietenul Mihai Popovici a primit şi el un abonament de la fiul său, fugit în SUA pe la mijlocul anilor 80 şi mi-o dădea şi mie să o citesc, o devoram pus şi simplu, era o legătură cu lumea liberă! Cu Mihai m-am revăzut în 1995 la Columbia, Missouri, SUA unde lucra la MURR. A fost extrem de fericit să ne vadă pe mine şi pe colegul Marin Preda şi ne-a invitat la un restaurant chinezesc la care se mânca cu burta. A fost prima mea experienţă cu un restaurant chinezesc, am mai găsit apoi prin Amsterdam sau la Londra acelaşi tip de restaurant, preţ fix, mâncare cu burta! Mihai se pregătea de pensionare, chiar l-am ajutat să-şi extragă datele necesare de la Institut. Din păcate s-a prăpădit imediat, pe la sfărşitul anilor 90, Dumnezeu să-l ierte!
După Revoluţie, TIME se găsea la chioşcuri, ca apoi să nu mai intereseze, presa locală s-a impus. L-am cumpărat prin 90-91. 
Oricum TIME  a fost unul din instrumentele care mi-au îmbunătăţit vocabularul şi obişnuinţa de a citi în englezeşte.

Acum iată că datorită generosului amic voi avea acum o lectură suplimentară!

joi, 24 decembrie 2015

Uniunea Europeană /Polonia

Sunt încă sub impresia unui articol din site-ul european eurozine scris de Robert Menasse
Este interesant că întâmplător citeam cartea lui Maragaret MacMillan War That Ended Peace despre preliminariile Primului Război Mondial şi eram la capitolul despre monarhia Austro Ungară. Autoarea admitea că mult rău a făcut monahiei naţionalismul unguresc intrat într-un conflict acut cu aspiraţiile minorităţilor. Ceea ce sublinia Mac Millan este că în Austro Ungaria spre deosebire de toate celelalte mari puteri europene nu s-a dezvoltat un naţionalism hai să-i zicem austriac, fără a-l uita pe cel din parte ungurească. Austro Ungaria spun azi unii şi Robert Menasse este suporterul tezei era incipient forma Uniunii Europene de azi!
Citind pe Menasse înţelesesem că că ar fi german, dar cercetând mai atent am aflat că el este de fapt austriac!
Articolul lui Robert Menasse  se intitulează Europeanul unidimensional
Care este teza lui Menasse?
Că fondarea Uniunii Europene prin Tratatul de le Roma din  1957 s-a făcut transcenderea de la statul naţiune  spre statul european ca o consecinţă a globalizării. 
El acuză, pe drept dacă stăm să ne gândim, că toate marile conflicte ale secolului XX au fost generate de naţionalism, exemplificând prin detestabilul Partid Naţional Socialist German al lui Hitler. 
Pentru a evalua ideea Uniunii Europene el porneşte de la ideea că în secolul al XVI biserica catolică nu putea admite ideea lui Copernic privind sistemul solar şi pentru asta l-au închis pe Galilei promotorul acestei teze. 
La fel şi europeanul unidimensional de azi nu poate trece de limitările naţionalismului care-i îngrădeşte modul de gândire şi încă nu poate concepe Uniunea Europeană în care mecanismele şi sistemele supranaţionale tind să înlocuiască pe cele naţionale. În desăvârşirea acestui proiect stă nebulozitatea Tratatului de la Lisabona, puterile Consiliului European şi atribuţiile încă scăzute ale Parlamentului European. Menasse vede mai degrabă o Europa a regiunilor decât o Europa a naţiunilor ale căror conflicte au provocat atâta vărsare de sânge. Eu aş mai completa în privinţa ideii lui Menasse că Europa a adoptat deja o lingua franca, engleza, este adevărat sub presiunea impunerii ideii americane de globalizare economică.
Tezele lui Menasse şi-au găsit confirmarea şi în criza refugiaţilor pe care nu a putut-o gestiona o singură ţară ci a trebuit rezolvată la nivelul Uniunii Europene care impune forţe de poliţie de frontieră la frontierele exterioare ale acestei uniuni care să coopereze cu ţara în care se pot infiltra migraţii necontrolate.

Dacă stăm să medităm ideile lui Menasse sunt combătute de o ţara care a făcut parte din fostul imperiu adică Ungaria lui Viktor Orban cu anacronicul său iliberalism, în care se găsesc toate fantomele unui trecut naţionalist. 

De boala lui Orban se pare că este atinsă şi Polonia de azi de sub guvernarea conservatoare a PiS (Dreptate şi Justiţie) a lui Jaroslaw Kaczynski. Măsurile întreprinse de guvernul Poloniei privind Curtea Constituţională cu revocarea foştilor judecători numiţi de guvernul liberal anterior ţi numirea a 5 noi judecători favorabili PiS a scos pe străzile Varşoviei cinci sute de mii de oameni vezi aici.
Aceşti protestatari erau în majoritatea oameni de 50-60 de ani adică luptători activi pentru prăbuşirea comunismului de acum 26 de ani. Se pare că rezultatele politicilor liberale din Polonia ultimilor ani nu a cuprins mase largi de oameni care sunt sub influenţa tendinţelor conservatoare al Bisericii Catolice poloneze. Este paradoxal într-o ţară care are partide doar  de dreapta votanţii tradiţionali ai stângii sunt atraşi acum de conservatorii populişti.
Împărtăşim cu Polonia temeri comune privind colosul bolşevic rus care a răpit din teritoriul polonez, ca şi din cel românesc. În plus Polonia are şi un trecut foarte tragic şi cu Germania şi uneori aceste răni ies la suprafaţă în pofida evoluţiilor pozitive, iar actualul guvern parcă ar vrea să le acutizeze. Pe de altă parte şi relaţia cu UE este acum tensionată din aceleaşi motive evocate de Robert Benasse al naţionalismului care poate avea repercusiuni contradictorii.
Sunt îngrijorat de evoluţia Poloniei pe care o admir pentru istoria ei şi mai ales pentru lupta admirabilă a polonezilor care a contribuit decisiv la prăbuşirea comunismului.
Polonia este astăzi liderul natural al Estului, prin calitatea oamenilor politici şi prin iniţiativele sale. O deraiere de  la acest curs ar fi greu de înlocuit pentru că noi românii nu avem încă lideri politici care să suplinească pe plan internaţional rolul polonez. 
Sper în realismul oamenilor politici polonezi mai ales în influenţa preşedintelui Donald Tusk care poate servi interesele naţionale al Poloniei şi ale Estului. 

În final n-am cum să nu revin la situaţii autohtone. Parlamentul României s-a umplut de indivizi tip Conu Leonida, pentru care pensia-i başca! Cei de la PSD şi foştii aliaţi UNPR, ALDE au scăpat complet de sub controlul liderilor în ideea că nu vor mai fi parlamentari şi de aceea îşi tot inventează avantaje financiare, "că-i treaba statului să le rezolve" cum zicea acelaşi Conu Leonida!
Sper ca la anu' să se găsească reprezentanţi mult mai responsabili ai partidelor şi mai puţin coruptibili, oricum justiţia are grijă de ticăloşi!

Şi cum este ultima postare înainte de Crăciun vă urez din nou:
Crăciun Fericit!
Anul Nou cu sănătate şi împliniri!



luni, 21 decembrie 2015

Un an cu Iohannis

Zilele trecute, pe 16 decembrie preşedintele Klaus Werner Iohannis a ţinut la parlament un discurs de bilanţ privind un an de la instalarea sa ca preşedinte al României.

Să vedem ce ne-a adus în desagă cel ce poartă numele patronimic al lui Moş Crăciun în variantă anglo saxonă, Santa Klaus?

Aş puncta în ceea ce priveşte domeniul său de responsabilitate, adică în politica externă.
A făcut vizite, la Paris, la Berlin, şi mai ales a făcut vizitele în vecinătatea apropiată Polonia, Ukraina, Bulgaria, Serbia şi mai ales Moldova. A primit vizita preşedintelui turc Erdogan.
Cu Republica Moldova situaţia politică este mai complicată, acolo coaliţia pro europeană are tot felul de ezitări şi nu prea se înţeleg, existând pericolul care partida pro-rusă să recâştige ţara. Este cea mai tristă situaţie, singura ţară care avea fraţi într-un alt stat pare cea mai rusificată şi tentată la o relaţie de subordonare faţă de Rusia, când se compară de exemplu cu Ukraina cu care ruşii împart foarte mult lucruri, limba şi istoria, dar care unde s-a dezvoltat un puternic curent naţional patriotic anti-rus! Sunt cercuri în România care se agită pentru o reunificare a Moldovei cu ţara mamă, această agitaţie îmi pare inutilă atâta timp cât nu există în Basarabia o masă critică care să declanşeze acest proces.
Premizele colaborării cu Polonia, ţară din prima linie păreau foarte bune, schimbarea de regim politic la Varşovia prezintă necunoscute, forţele politice aflate acolo la putere sunt vehement anti-ruse, dar eurosceptice şi asta prezintă necunoscute. Sper să nu se cadă din nou într-un excepţionalism polonez care nu a adus mari beneficii Poloniei. În zorii aderării aceleaşi forţe politice au negociat foarte dur cu Bruxelles-ul, cu impresia unor avantaje de moment, dar adevăratele beneficii pentru Polonia le-a adus guvernarea Tusk, care acum este Preşedintele Consiliului European. Sper ca triada Polonia - Ukraina - România să acţioneze coordonat, cu succes în viitor în faţa ameninţării ruse.  Aici trebuie să-i dăm dreptatea lui Iohannis care a afirmat în faţa Parlamentului României, că a scos ţara din izolare. Erau nişte parametri politicii care arătau asta şi degeaba ţipă acum Băsescu că nu-i adevărat.

Şi că venii vorba de fostul preşedinte Traian Băsescu aş dori să spun câteva lucruri. De fapt nu îmi prea face plăcere să vorbesc despre el.   
Am fost apostrofat că datorită intervenţiei UE şi a SUA Traian Băsescu a fost menţinut preşedinte. Este fals! Electoratul român l-a menţinut pe Traian Băsescu încă doi ani jumătate preşedinte, prin faptul că nu a participat la Referendum. De fapt şi CCR a fost şocată de rezultatul votului net în defavoarea lui Băsescu şi a pregetat vreo câteva săptămâni să declare referendumul valabil.
Dar aş vrea să enumăr câteva din faptele bune ale lui Traian Băsescu. 
1. A dezvoltat şi consolidata alianţa cu SUA şi acum la Deveselu sistemul ant-rachetă este funcţional şi în testare. 
Pe de altă parte, acum Băsescu a devenit cel mai  vehement critic al imixtiunii a SUA prin ambasadă în politica internă a României.
2. Cel mai mare succes politic al lui Traian Băsescu a fost transformarea partidului PD (ulterior PDL) dintr-un partid care conta electoral cu 5-7 % la nivelul de 33%, egalând cel mai mare partid al stângii PSD în 2008.
Actualmente PDL s-a dizolvat în PNL.
3.Traian Băsescu a încurajat DNA să instrumenteze cazurile de corupţie. Actualmente cei mai mulţi colaboratori sau apropiaţi ai fostului preşedinte sunt ori arestaţi ori aşteaptă să intre în puşcărie. Unii spun că nici el nu poate rămâne liniştit.
4. Traian Băsescu a condamnat comunismul. Astăzi este adversarul monarhiei legitime a României şi un promotor al istoriei falsificate începând cu ocupaţia comunistă.
Consecinţele directe ale actului de condamnare al comunismului au fost nule, de abia acum s-au produs primele condamnări ale unor torţionari comunişti, fără nicio legătură cu fostul preşedinte.
5. Traian Băsescu a funcţionat timp de 10 ani ca preşedinte al României ales de electoratul de centru dreapta. Actualmente  limbajul şi comportamentul lui este de demn urmaş şi succesor al populismului xenofob de tip vadimist. 
Traian Băsescu s-a transformat într-un activ părerist de cârciumă. Influenţa sa politică este minimă acum.
Cu inaugurarea preşedinţiei lui Iohannis s-a terminat cu atmosfera de încrâncenare şi război cu restul clasei  politice, transmisa de la tribuna  cea mai înaltă.
Lui Iohannis i se reproşează o comunicare defectuoasă, transmisă mai ales prin Facebook, nu degeaba şi-a dat demisia şi purtătoarea sa de cuvânt. De abia în ultimul timp şi-a înmulţit apariţiile şi discursurile publice. La mesajul de la Parlament Stelian Tănase i-a reproşat lipsa calităţilor de orator.  Sper să lucreze şi la asta. 
Cu toate că a afirmat că îşi doreşte un guvern cu care să conlucreze mai bine a avut o relaţie corectă şi funcţională cu primul ministru Victor Ponta, până când acesta a fost pus în învinuire de către DNA şi atunci i-a cerut demisia. Victor Ponta a refuzat şi a intrat în conflict cu preşedintele adoptând o atitudine agresivă până la obrăznicie. 
Comportarea cretină a impostorului Gabriel Oprea, om de bază în guvernul Ponta şi curtat şi de PNL ca să îi retragă sprijinul, moartea poliţistului Gigină, dar mai ales tragedia de la Colectiv soldată cu moartea până acum a 62 de victime a declanşat nemulţumirea şi protestul străzii. Venit la guvernare pe valul de nemulţumiri şi proteste din iarna lui 2012, Victor Ponta şi-a dat demisia tot după un protest al străzii. 
Victor Ponta este o mare dezamăgire. Nu a ştiut să se protejeze dându-şi demisia după ce  a fost înfrânt în alegerile prezidenţiale de către Klaus Iohannis. Acum pe fondul frământărilor din partidul său, PSD şi la fel şi în PNL, Ponta trebuie să-şi ia o pauză politică. Nu ştiu dacă mai există un viitor politic pentru Ponta, a fost declarat plagiator, va pierde gradul de doctor, cum l-a pierdut pe cel de prim ministru. 
Pe fondul retragerii strategice la nemulţumirile străzii a celor două partide importante din România PSD şi PNL, preşedintele Iohannis a avut posibilitate să numească un premier independent în Dacian Cioloş şi un guvern de tehnocraţi. 
Văd analişti şi mai ales interesaţi care cred în viitorul unor partide mici, ba unii îl văd pe Cioloş ca viitor şef al unui alt partid al lui Iohannis. Cred că se înşeală. Oricât de nou Iohannis este plecat de la PNL şi preşedintele este un om al datoriei. Aşa că dacă ar fi să-şi continue cariera politică, Cioloş cred că ar tinde spre PNL. Dar rămâne de văzut!



Deci finalul de an îl arată ca pe un victorios pe preşedintele Iohannis. Nu degeaba cota sa de încredere se menţine în continuare ridicată, fiind cel mai apreciat om politic din România. 

sâmbătă, 19 decembrie 2015

O idee care ne suceşte minţile

În această carte sunt cuprinse trei eseuri despre comunism scrise de trei esesişti români despre comunism.

Primul este scris de Andrei Pleşu şi se adresează tinerilor la Şcoala de Vară organizată de Muzeul de la Sighet.

Al doilea aparţine lui Gabriel Liiceanu dar este completat de opinii privindu-l pe el faţă cu comunismul.

Ultimul este scris de Horia Roman Patapievici şi se adrsează unui public din străinătate. Face o analiză a comunismului românesc. Porneşte de la premize corecte dar ajunge la concluzii greşite, cum că ortodoxia şi stăpânirea străină ne face obligatoriu ticăloşi adaptaţi comunismului de care nu ne putem dezbăra. Îl contrazic pentru că şi măreaţa Franţă s-a comportat absolut penibil sub ocupaţia nazistă cu colaboratori şi turnători nemernici. Şi cehii, popor influenţat de etica germană sunt hoţi şi mincinoşi, într-un fel cum nu sunt de exemplu ungurii mult mai corecţi şi oneşti.

Dar nu despre cartea publicată de Liiceanu la Humanitas vreau să scriu eu. Ci despre mine şi comunism.

M-am născut în 1949 în perioada declanşării celei mei teribile represiuni comuniste împotriva românilor. Când s-a prăbuşit comunismul în 1989 aveam deja 40 de ani.

Familia mea a avut noroc şi nu-mi amintesc ca unii dintre cei apropiaţi să fie victimele represiunii comuniste. Viaţa în anii 50 a stat sub semnul penuriei postbelice, cu nimic mai prejos decât penuria anilor 80. Eram responsabilul cozii la pâine pe cartelă. La celelalte cozi pentru alimente era responsabilă mama, dar eu stăteam la cozile de la pâine. Pâine era neagră, doar pe la începutul anilor 60 a apărut franzela. Acum aflăm, culmea că pâinea albă nu-i bună ci pâinea neagră este sănătoasă.

Odată intrat la şcoală a început şi îndoctrinarea. Am avut două avantaje, învăţam bine şi aveam origine sănătoasă, tata era muncitor şi aşa am parcurs toate etapele din ierarhia pionierilor ajungând şeful pionierilor din şcoala primară adică preşedinte de unitate! Pe această bază mi s-a promis că ajung în raiul comunist la pionierilor la Artek, în Crimeea. Nu am ajuns, a fost o pionieră al cărei tată era colonel şi mi-a fost colegă la liceu. Locul cel mai potrivit pentru îndoctrinare era Palatul Pionierilor din  Ploieşti unde am devenit un cititor fanatic al tuturor cărţilor din Biblioteca acestui aşezământ cărţi predominant sovietice, cu aventuri din vremea revoluţiei din octombrie din 7 noiembrie, un fel de westernuri bolşevice cu Bătălie în marş de Galina Nikolaeva, Garda Roşie de Fadeev şi alte mizerii bolşevice. Rememorez  şedinţele de îndoctrinare de la Palat unde o activistă gheboasă ne povestea transpusă despre Nadejda Krupskaia, tovarăşa de viaţă a lui Lenin şi cum tovarăşii sovietici îi recomandau să ţină pâine cumpărată învelită în Pravda nu în mâna goală. La şcoală îmi amintesc cum în clasa a V-a am rupt paginile din manualul de limba română unde erau paginile din romanele lui Petru Dumitriu despre sabotorii anticomuniştii din Pasărea furtunii, Dumitriu tocmai fugise din România. Ai mei nu îndrăzneau să facă cu mine politică, tata era un om păţit, se înscrisese la comunişti în 1945, dar în 1948 l-au depistat că fusese în listele de legionari şi a fost norocos că era muncitor şi l-au ameninţat dar nu a cunoscut deliciul lipsit de noroc al puşcăriei comuniste. Dar asta am aflat-o mult mai târziu.

Dezintoxicarea comunistă s-a produs în liceu. Colegul meu de bancă, Vasiel Georgescu era mare fan al americanilor, a ajuns profesor de engleză şi el a jucat un rol important în trezirea mea doctrinară. Dar probabil cel mai important rol l-au avut profesorii excepţionali de la Liceul I.L. Caragiale, mai ales doamna profesoară de limba româna Natalia Boncu. Am ajuns să fiu la curent cu curentele moderne şi contemporane din literatura internaţională. Pe de altă parte s-au revalorificat clasicii literaturii române, în primul rând Titu Maiorescu. Un rol important l-a jucat şi postul de radio Europa Liberă ascultat la ţară la unchiul Gheorghe la Aluniş, la rudele tatei şi la Avrig, în Ardealul săsesc, la verişoara Măriuca. Cu ea purtam în copilăria îndoctrinată comunist discuţii despre avantajele gospodăriei colective şi ea îmi replica extrem de acid cum o să stăm cu polonicul la brâu ca să mâncăm la cazanul colectivei. Am putut constata cu anii cum s-a degradat în sens negativ nivelul de trai în România cum Ardealul s-a egalizat cu sudul muntenesc.

Şocul minciunii comuniste l-am trăit în 21 august 1968 când ruşii au invadat Cehoslovacia. Orice iluzie comunistă s-a terminat. Studenţia a fost un continuă luptă cu minciuna comunistă. Era epoca liberalizării în România, toţi deveniserăm suporteri necondiţionaţi ai occidentalizării şi ai americanilor, imbecilii activişti urau muzica rock a lui Phoenix şi a Lui Sideral sau Olimpic 64, formaţiile care practicau rockul progresiv. Phoenix au inventat etnic rockul dar au dispărut în Occident în 1977.
Iluzia liberalizării s-a terminat brusc în 1971 cu Tezele din iulie când Ceauşescu a adoptat drumul coreean al comunismului.

Norocul meu a fost că mi-am iubit profesia şi am practicat-o cu plăcere, am fost martorul implicat al unor realizări profesionale deosebite şi am putut să fac ceea ce mă interesa, fără interferenţe ideologice.
Mi-am construit alături de prieteni o viaţă proprie care ignora realitatea care a devenit din ce în ce mai cenuşie şi mai stresanta în anii 80, datorită lipsurilor. Am devenit dependent de Europa Liberă care se auzea de la mine din colţul străzii cum mi-a zis odată cineva. Era singurul contact cu lumea reală, politică şi culturală. Singura frustrare a fost că nu am putut merge la burse în occident cum reuşiseră alţi colegi. Atunci am înţeles importanţa dosarului de securitate care la mine mă făcea necalificabil şi de aceea am prins o ură viscerală faţă de securitate care a încercat să se insinueze în viaţa mea privată. Unii spuneau că am o gură mare şi spartă care ar fi contribuit la dosar. Am făcut compromisul jenant de a deveni membru de partid în 1983, dar am rămas un paria din punct de vedere al dosarului. Nu m-a interesat de loc după aceea să am acces la dosarul meu de securitate, nu de alta dar nu doream să am surprize din partea unor prieteni şi colegi în care am avut încredere şi am în continuare.

Pentru mine Revoluţia din Decembrie 1989 a însemnat chiar un moment fundamental care a schimbat complet situaţia.  Mă amuză cum unii şi azi sunt dezamăgiţi că România de acum nu-i ceea ce îşi imaginau ei la începuturile din 1989-1990, sunt orbiţi de propriile iluzii şi lipsiţi de realism.
Am putut  călători în Occident fără restricţie, am avut contacte profesionale utile şi am avut ocazia să prezint rezultate onorabile obişnuite în domeniul meu profesional consemnate în reviste de top care m-au ajutat să devin la bătrâneţe doctor în inginerie.
Niciodată nu-i prea târziu!

Mă bucur extraordinar de prăbuşirea acestei minciuni atroce care a fost comunismul.

Şi mă gândesc că nu prea am întâlnit indivizi care să creadă cu adevărat în această iluzie care suceşte mintea, poate activista cocoşată din copilărie, sau activistul din anii 80, care când rostea Ceauşescu i se umplea gura, ajuns din lăcătuş doctor în istorie şi cu care sunt vecin de bloc şi observ cum se gârboveşte şi degradează în singurătate. 


miercuri, 16 decembrie 2015

Metehne româneşti

Intenţionam să scriu despre aceste lucruri în conexiune cu realităţile politice româneşti.
De câtva timp urmăresc scandalul care o priveşte pe comisarul Corina Creţu la Bruxelles, declanşat după dezvăluiri în politico.eu. Au apărut diverse reacţii privind acest articol prin presa românească. Am citit articolul în cauză şi observ că este bazat pe zvonuri neconfirmate a unora din membrii echipei sale de la Bruxelles care au demisionat, dar care întrebaţi au refuzat comentariile. 
Ceea ce cred că este de blamat în comportamentul doamnei Creţu este că fumează în birou, încălcând dispoziţii clare ale UE care sunt acum valabile şi în România. Reacţia acestei doamne a fost tipic ciocoiască, că ea este ministru şi face ce vrea!
Printre cei demisionaţi se află şi Dragoş Bucurenci, mai cunoscut în România prin atitudini de hipster, playboy şi aspiraţii de  a face politică păreristă acasă, aşa că nu dau doi bani pe opiniile şi frustrările sale.
I se mai reproşează Corinei Creţu că nu a participat la întrunirile săptămânale ale Comisiei Europene şi aceasta este un caz serios. Asta reflectă aceeaşi atitudine ciocoiască de boier pe divan de început de secol XIX.
Multe din reacţiile româneşti au fost negative. Cea a lui Spânu din cotidianul.ro a fost ca de obicei tâmpă şi la ordin. Altele sunt în cunoscutul stil românesc a morţii caprei vecinului.
Însă una m-a făcut să reacţionez acum, este articolul doamnei Alina Mungiu Pipiddi din România curată.
Cu mare regret că şi doamna Mungiu Pippidi rămâne în acelaşi registru de bârfă. Pentru că revelaţiile sale poartă amprenta unei revanşe de la nişte conflicte trecute cu doamna Corina Creţu. Nu prea poţi să publici orice, pentru că sunt anumite standarde de comportament. 
Din acest punct de vedere ador ipocrizia şi făţărnicia englezească care nu ar permite la acest nivel de discuţii asemenea acuzaţii joase.
Pe de altă parte purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene spune despre doamna Creţu că este un membru de bază al echipei Junker în acelaşi articol din politico.eu.

Doamna Mungiu Pippidi îl atacă violent şi pe Cristian Buşoi în articolul de mai sus pe bază de soacră. Nici eu nu am o părere extraordinară despre candidatura lui Buşoi la Primăria Bucureştiului, dar nu se pot face reproşuri lui Buşoi pentru activităţile sale politice, este cam anonim şi şters, iar PNL poate joacă o carte perdantă cu el. Dar să-l acuzi pe el pentru ce probleme are soacră-să ţine ia de bârfa joasă. Se ştie că doamna Pippidi  este o mare susţinătoare a lui Nicuşor Dan, adversar la primărie  cu Buşoi şi se ştie, calomniază că poate rămâne ceva!
Deh suntem la Porţile Orientului şi totul se ia cam lejer!
Tot de un registru apropiat ţin şi opiniile exprimate de Andrei Pleşu într-un interviu luat de Rareş Bogdan la Realitatea tv. Interviul luat lui Pleşu se desfăşoară chiar la sediul New Europe College, o impresionantă realizare culturală a acestuia. Este un institut de studii avansate în domeniul umanist, unde sunt bursieri care se ocupă de realizarea de proiecte culturale. Activitatea NEC nu grevează bugetul României şi depinde de bunăvoinţa unor finanţatori externi şi marchează excelenţa în cultura autohtonă. Este interesant că interviul este luat lui Pleşu după ce acesta ştersese podeaua cu Rareş Bogdan pentru comportamentul său de la televizor. Dar la noi merge, te-am criticat dar tu nu te superi.
Pleşu remarcă excepţionalismul ardelean cu rădăcini în istoria imperială, dar pe de altă parte nu poate să nu remarce comportamentul moderat şi bine crescut al ardelenilor. Pleşu nu mai are memorie când revine la  marota cu mândria de a fi român. Ea poate părea stupidă acum, dar în secolul XVIII când românii toleraţi în Transilvania, descoperă prin intermediul Şcolii Ardelene că suntem os de romani, că de la Roma ne tragem, aceasta era un motiv de mândrie, a unei origini nobile comparată cu trufia grofilor unguri a căror origini neclare se aflau prin fundul Asiei.  
Unde Pleşu o ia pe ulei este atunci când întrebat de comportamentul actual al lui Traian Băsescu, nu găseşte altceva mai bun de spus decât că discursul acestuia îl repetă pe al lui Ponta şi Crin Antonescu din 2012. Ori TB de acum a picat în populismul extremist al lui Vadim Tudor cu xenofobiile sale tipice. Antonescu şi-a exprimat atunci îndoieli privind comportamentul Departamentului de Stat prin descinderea lui Gordon în România, rememorând de amintiri urâte cu paşale otomane. Nu cred că în discursul lui Ponta sau Antonescu să fie atitudini remarcat anti-americane, cum arată acum, din păcate TB.
Daa aşa sunt intelectualii români greşesc şi nu recunosc greşelile comise. Unde denotă crasă superficialitate este că pronunţă greşit numele de familie al Alinei Gorghiu devenită Gheorghiu în gura lui Pleşu, după ce în prealabil îi critică opiniile, pe când despre Vasile Blaga are opinii pozitive.  Deh, sângele apă nu se face!
Am mai remarcat şi luarea de atitudine a lui Peter Demeny privind un interviu luat lui Mircea Mihăieş. La fel ca Demeny apreciez opiniile literare ale lui Mihăieş, dar îi detest opiniile lui politice, de nuanţă conservator fascistă. Mihăieş detestă pe toţi care nu sunt ca el, un alt ciocoi cu opinii excepţionaliste.
Nu rezistă să mai arunce cu venin în Ion Ianoşi, intelectual marxist de stânga care merge pe 80 de ani. Nu vreau decât să amintesc că lui Ianoşi îi datorăm apariţia Jurnalului de al Păltiniş scris de Gabriel Liiceanu în epoca aceea sumbră a anilor 80. Îi mai trage un brânci şi lui Ion Bogdan Lefter, una din puţinele voci lucide în analiza evenimentelor politice autohtone, care mă duce cu gândul la Emil Hurezeanu.
Dar ce să-i faci, metehnele româneşti nu se limitează doar la noi, unele sunt europene.
Martin Schultz se trezeşte vorbind de o lovitură de stat în Polonia. Pentru că acolo guvernul conservator al doamnei Beata Szydlo face demersuri să numească alţi judecători la CCR în locul  celor propuşi de fostul guvern liberal. Să se fi molipsit Schultz de la românii care acuzau referendumul din vara lui 2012 ca o lovitură de stat? Care Referendum a dat chix?

Aşa este, suferim de metehne care dau o imagine defavorabilă în politică şi de care nu putem fi mândri. Dar după cum se vede nu numai ursul românesc nu are coadă!


miercuri, 9 decembrie 2015

Ortodoxia

Relaţia noastră, a românilor cu creştinismul este foarte veche. Dacă este să ne luăm după tradiţii am fi fost creştinaţi de Sfântul Apostol Andrei care ajuns în Tracia şi apoi în Dobrogea. Noi nu avem cum sunt vecini tradiţia unui rege care să ne fi creştinat, suntem precum creştinii orientali, grecii, sau latinii din Italia creştinaţi de apostoli.
Cert că operaţiunea de recreştinare a venit după secolul al V-lea când zona a fost sub stăpânire constantinopolitană, cu tradiţie episcopiei de la Vicina pe Dunărea de Jos.
Esenţial pentru creştinismul românesc este venirea slavilor şi mai ales formarea primului Ţarat Bulgar care a stăpânit nordul Dunări până dincolo de Budapesta.  Boierimea s-a slavizat sau era slavă sub influenţa acestui imperiu, iar misionarii slavi trimişi de Constantinopol au impus ritul răsăritean pe zona României de azi. Se pare că în zonă până la Marea Schismă din 1054 şi probabil şi şi după Biblia şi Evangheliile au circulat sub forma latină, pentru că un cercetător contemporan găseşte cuvinte vechi româneşti ca provenind din Biblia latină  tradusă de Ieronim din greacă.
Fundamental pentru noi din această zonă şi pentru ortodoxie nu a fost Marea Schismă, ci a IV-a Cruciadă care a dus la ocuparea Constantinopolului de cavalerii latini, catolici care a declanşat o ură greacă neîmpăcată împotriva papistaşilor. Asta s-a transmis îşi aici în zonă prin intermediul călugărilor misionari slavi de influenţă constantinopolitană. Şi acest motiv a condus la decizia primilor domni valahi de origine cumano - pecenegă să treacă de la catolicism la ortodoxie la ordinul marii boierimi valahe. De altfel ortodocşi erau şi transilvănenii şi moldovenii.
Problema era că oamenii simpli nu înţelegeau ce bălmăjea preotul la liturghie în slava veche, o înţelegeau doar boieri slavizaţi. Vor trece două secole jumătate până când, sub influenţa şocului Reformei să se treacă la limba vernaculară, la limba română în biserică inclusiv în cea ortodoxă. Pe de altă parte cred că de exemplu Tatăl nostru era cunoscut în româneşte de mult dinainte de ortodoxie.
Nu era o problemă singulară, în tot Occidentul slujba se ţinea în latină, cunoscută doar de clerici şi de puţini seniori sau regi mai învăţaţi. Revolta împotriva catolicismului era normal să aibă loc în ţări precum Cehia lui Hus, sau Germania lui Luther, unde limbile slavă, sau germană nu aveau contingenţă cu romanitatea, cum era în Franţa, Spania, sau Italia.
Prestigiul slav a rămas în ortodoxia românească până la jumătatea secolului XIX când s-a renunţat definitiv la scrierea cu chirilice. De fapt tentativele de îndepărtare a învelişului slav al limbii s-a petrecut un secol mai devreme în Transilvania. Unirea cu Roma a deschis românilor toleraţi religios în Ardeal drumul spre Roma şi descoperirea tradiţiei latine a românilor. Atunci au apărut mugurii conştiinţei naţionale şi a mândriei de  a fi român, originea noastră de la Roma, care ne înnobila.
Dacă ortodoxia a principatelor extracarpatice a preferat să rămână la bunul plac al domnilor, biserica fiind înzestrată cu mari moşii, unele închinate mânăstirilor de la Athos, în Ardeal problema naţională fiind mai complicată, clericii au fost în fruntea luptei pentru emancipare. În această luptă însă ardelenii ortodocşi au militat alături de  cei uniţi fără nicio problemă.
Dificultatea în România modernă a fost că ortodoxia a rămas închistată în tradiţii. Catolicismul după şocul Reformei si-a revenit şi a iniţiat Contrareforma care i-a adus înapoi aici în est pe unguri şi pe polonezi. Catolicismul are meritul şi sub impulsul laicităţii franceze să nu mai depindă de stat. La noi Ortodoxia după reforma lui Cuza care a confiscat averile bisericii a rămas dependentă de stat care nu s-a proclamat explicit laic, lucru care se perpetuează şi azi. Dacă catolicii sau reformaţii atât din Europa sau de dincolo de Ocean trăind în ţări bogate sunt generoşi, la noi lumea este săracă cum spunea un purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe. Aşa că proiectul unei mari catedrale naţionale iniţiate în ultimii 26 de ani este fatalmente dependent de bunăvoinţa statului.  Este un proiect de prestigiu controversat şi contestat. Nu ne mai ajunge Catedrala ctitorită de Şerban Vodă la jumătatea secolului al XVII-lea. Şi aici suntem în urmă rău, vremea catedralelor în Occident a avut loc acum 800 de ani! 
Pe de altă parte ierarhia ortodoxă  a rămas blocată în proiect, nu promovează ecumenismul, vede în creştinii de alt rit adversari periculoşi. De aici au decurs şi contestările vehemente privind religia. Ortodoxia, sau mai precis ierarhia bisericească nu a reuşit să treacă de dogme şi tradiţii depăşite, să iasă în lume, să se preocupe de realităţile de azi. Contestarea ortodoxiei are loc paradoxal în sânul tinerelor generaţii care au avut acces nemijlocit la religie, nu ca aceia dinainte de Revoluţie când religia era opiul popoarelor. Faptul că la catolicii sau la reformaţi se petreceau concerte de rock părea la noi exotic, dar era o racordare la nevoile tinerilor din Occident.
Din păcate ierarhia ortodoxă a  rămas la aroganţa dată de sondajele de încredere în Biserică şi la tipul de credincioşi pupători de moaşte  Ori această generaţie de babe credincioase este pe cale de dispariţie şi este necesar ca ortodoxia să vină cu noi mesaje racordate la realitatea contemporană.
Aşa a avut loc criza ortodoxiei după tragica catastrofă de la Colectiv la care a ierarhia ortodoxă a reacţionat profund greşit. 
Mai este o realitate, unii ierarhi nu mai au vocaţia credinţei devenind nişte gheşeftari care nu plătesc niciun impozit pe veniturile din obţinute de la drept credincioşi la botezuri, nunţi şi înmormântări.
Toate acestea au declanşat atitudini cârcotaşe privind clerul. Ortodoxia poate trăi o criză precum cea declanşată în catolicism de către Reformă. Numai că acum se vor îngroşa numărul ateilor şi al liber cugetătorilor.

Şi ar  fi păcat pentru Ortodoxia românească!

duminică, 6 decembrie 2015

Decizie

Din cauza apariţiei unor comentarii anonime care au stârnit şi reacţia dezaprobatoare a unora dintre dumneavoastră am luat decizia să moderez comentariile înainte de a apare pe blog.

Asta nu este însă un motiv să nu vă exprimaţi opiniile, fie ele şi negative la opiniile mele. Însă doresc să fie critice ascuţite, dar nu atacuri la persoană.

Ştiu că reacţia viscerală a unuia din comentatori a fost despre turnătoria de care este acuzat Mircea Ionescu Quintus.

Am citit un comentariu scris de Nicolae Manolescu. El spune că nu ştie cum ar fi reacţionat dacă ar fi trăit la o vârstă matură presiunile securiste din  anii 50.
Şi exemplifică cu relatarea unuia din profesorii săi. Acesta spunea că a fost chemat la securitate să dea detalii despre Vladimir Străinu, critic şi activist politic ţărănist. 
Chemat la securitate a plecat hotărât să nu spună nimic defavorabil despre Străinu. Acolo a fost băgat într-o camera şi a aşteptat şi a aşteptat multe ore. Şi l-a apucat o frică îngrozitoare că era decis să spună orice despre Străinu. Întâmplarea a făcut să vină un securist care să-i spună să plece acasă! Şi aşa nu a mai fost nevoit să se predea fricii.

Pe de altă parte în Jurnalul Fericirii N. Steinhardt a fost chemat la securitate să dea relaţii ca martor în procesul Noica Pillat. Înainte de a pleca tatăl său, inginer de meserie l-a avertizat să fie curajos şi să nu spună nimic defavorabil celor în cauză. Vreau să fii un evreu curajos, nu unul fricos. Şi Steinhardt din martor a devenit acuzat.
Este foarte greu să dovedeşti curaj, în condiţiile teribile ale anilor 50. 

Aşa că este foarte dificil de judecat oamenii de atunci cu situaţia de acum. Acum când poţi debita cele mai descreierate acuzaţii fără însă a avea repercusiuni de orice natură. Este dificil un proces de calomnie.
Din acest motiv nu pot face o analiză obiectivă a unor situaţii de atunci! 

Nici eu nici alţii nu au moralitatea să o facă, doar dacă au suferit de pe urma unor fapte atât de josnice şi reprobabile.

joi, 3 decembrie 2015

România din fărâme de actualităţi

A trecut şi Ziua Naţională a României.
Este probabil unul din puţinele momente când avem motiv să fim mândri că suntem români.
Pentru că proiectul România este tânăr la scară istorică. La începutul secolului XIX nici nu se putea vorbi de România. Erau două principate supuse otomanilor, Moldova şi Valahia. Apropo nu Ţara Românească, asta este un fals istoric cultivat de ai noştri după 1848. Bălcescu se agaţă de proiectul renascentist al lui Mihai Viteazu atunci când a luat în stăpânire cele trei principate pe motiv că se putea, Transilvania era şi ea autonomă sub stăpânirea otomanilor. Atunci visa şi Bethlen la un regat al Daciei, dar în niciun caz România!

Pe de altă parte conştiinţa naţională s-a dezvoltat în Transilvania probabil şi pentru că românii erau doar acceptaţi şi a contat la aceasta şi Unirea Bisericii cu Roma  care a dus la Şcoala Ardeleană. Ardelenii şi-au trimis corifeii peste munţi unde au pus bazele învăţământului modern românesc. Mă gândesc la Gheorghe Lazăr care a  fondat învăţământul superior românesc în Valahia şi la Maiorescu în Moldova care a creat mentalitate europeană în cultura română.
Proiectul care era în conştiinţa paşoptiştilor a fost pus în operă şi desăvârşit în două etape, România mică la 1859 şi România Mare în 1918.
Am avut aportul şi a unor excepţionali oameni politici, familia Brătienilor tatăl şi fiul prezenţi în cele două momente, sau Maniu în Transilvania. 
Având în minte şi suflet astfel de personalităţi istorice putem fi mândri că suntem români!

Dar să revenim la actualitate. 
Mărirea salariilor bugetarilor cu 10 % a trezit vii controverse. Când este vorba de bugetari, toţi se grăbesc să să-i vadă unilateral doar pe birocraţii din administraţie care se uită urât la tine la ghişeu când vii să-ţi plăteşti taxele. Dar toţi aceşti bugetari sunt cei care ţin în funcţiune statul, şi profesori şi medici şi poliţişti şi militari. Iar dacă au salarii mici, fac din funcţiile lor surse de gheşeft! Aşa că treaba este complicată. Mă enervează de fiecare dată când citesc pe internet contributors.ro pe un anume expatriat român în SUA care ne ţine lecţii şi dă ordine care conţin un partizanat băsist de pe vremurile când acesta tăia salarii. Individul clar ignoră că cel mai visceral antiamerican  a devenit Traian Băsescu!

Am citit un interviu luat lui Cristian Preda care conţine câteva chestiuni interesante privind reacţiile internaţionale după problema refugiaţilor şi mai ales după teroarea islamistă de la Paris. Unde Cristian Preda redevine individul care mă calcă pe nervi este la realitatea internă. Se referă la PNL, se pare că a migrat de la PMP la PNL în grupul europarlamentar. 
Deci îl acuză pe Vasile Blaga că tace, dar asta n-ar fi nimic îl acuză că-i fesenist şi că stă în parlament de 25 de ani! Păi când a constatat chestia cu trecutul deochiat al lui Blaga? Când a fost ales  la Parlamentul European pe listele PDL în 2009? Nu prea, că atunci a beneficiat de bunăvoinţa acestui partid să ajungă confortabil la Bruxelles şi la Strasbourg ca băgător de seamă. Nu mi se pare fair play, îl poţi critica pe Blaga de inacţiune, de altele, dar să te trezeşti că-i aminteşti trecutul parcă nu dă bine?
Despre celălalt copreşedinte, adică Alina Gorghiu zice că spune enormităţi, şi este specific, că aceasta a declarat că vrea să facă o analiză independentă de evaluare a PNL. Sunt unii care zic că asta arată că liberalii nu sunt în stare să-şi cureţe grajdurile singuri. Eu însă cred că n-ar fi rău de un ochi independent critic şi nepartizan.
Şi apropo de Alina Gorghiu am văzut-o într-o seară la B1tv încolţită de cutrele Orcan şi Mânăstire. Era scrutate metodele de selecţie ale viitorilor candidaţi liberali la locale şi parlamentare. Însă laa un moment dat Orcan sare la gâtul doamnei şi întreabă când PNL scapă de turnătorul Mircea Ionescu Quintus. Atunci vizibil iritată şi hotărâtă Alina Gorghiu ia apărarea acestuia şi spune că este o personalitate. Până şi Mânăstire concede că Ionescu Quintus nu a făcut poliţie politică după clasificarea CNSAS. Treaba asta cu trecutul este complicată şi dureroasă, cu oameni trimişi precum Quintus la Canal şi care după au avut slăbiciuni pe care nu le poţi judeca cu patul lui Procust de azi.
Şi că tot a fost Ziua Naţională Cornel Nistorescu observă ţinuta marţială a lui Iohannis la defilare şi faptul că nu a dat mâna cu nimeni, cu excepţia primului ministru Cioloş. Cred că a greşit că nu a salutat predecesorii prezenţi, Iliescu, Constantinescu şi Traian Băsescu. Chiar dacă pe unii nu-i suferă!
În rest Nistorescu cu sprijinul lui Spânu debitează enormităţi în cotidianul.ro.

Şi cum conspiraţioniştii care sunt la post tot timpul îl acuză de multe pe Cioloş, că este vândut Bruxell-ului, de parcă n-am fi în UE! Dar mai rău Cioloş ar fi ungur. Bietul Dacian, are un nume unguresc mai tare decât Attila, sau Arpad!!!



miercuri, 25 noiembrie 2015

Ce se întâmplă cu liberalii?

De o vreme PNL este sub un continuu scrutin mediatic şi i se fac reproşuri.
Care ar fi problemele PNL?
În primul rând sunt problemele interne, apoi sunt şi probleme exterioare.
Problema internă cea mai sensibilă este unificarea incompletă a fostului PNL cu PDL. Bicefalitatea asta mai ales la nivelul local şi judeţean nu este funcţional şi creează probleme şi la centru. Ideea doamnei Alina Gorghiu ca viitorul candidat la postul de primar să devină liderul organizaţiei locale PNL este bine venită. Funcţionarea a două organizaţii paralele poate avea efecte nedorite. Ce i se mai reproşează? Că duce lipsă de lideri. Asta o reproşează fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu. În vechiul PNL liderii grei au migrat precum Tăriceanu, sau Varujan Vosganian cu problemele sale penale, pe care personal le cred inconsistente, dar pe care nu le-a înfruntat cu curaj. Păcat! PNL este lipsit de marea sa anvergură intelectuală dar şi de lider politic.
Alţii precum Ludovic Orban au fost uşor îndepărtaţi de la decizie, şi aşa este păcat! Nu mai este un lider flamboaiant cum era Antonescu sau cineva cu greutate politică cum era Tăriceanu. Eu rămân la ideea că Alina Gorghiu este un politician redutabil, dar care nu s-a testat încă într-o confruntare politică serioasă. Pe partea fostului PDL dacă Vasila Blaga este o persoană care ar întruni acceptabilitatea publică prin faptul că a fost un adversar deschis al lui Băsescu, alţii sunt intimi legaţi de guvernarea dezastruoasă mai ales pe linie de comunicare cu electoratul şi sfidării cu care s-a guvernat în vremea lui Boc. Din acest motiv Elena Udrea încearcă să-l implice pe Vasile Blaga în problemele sale penale.
Am observat că în ultima vreme apar nume noi în calitate de comunicatori ai PNL, dar rezistă încă persoane cum este Tinel care nu au ce căuta în public pentru că le lipseşte credibilitatea.
Este nevoie şi de a ralia personalităţi publice cu greutate, tineri activi di societatea civilă. Trebuie doar negociat, pentru că Alina Gorghiu este din aceeaşi generaţie.

O altă problemă este exterioară şi în primul rând este relaţia cu preşedintele Iohannis, care a ajuns în această funcţie din partea PNL. Iohannis caută să aibă o atitudine cât mai moderată şi echidistantă politic şi aceasta zic observatorii şi consultanţii politici este o slăbiciune a partidului. Eu cred că PNL trebuie să se impună politic fără sprijinul prezidenţial.
O altă problemă s-a iscat cu prilejul manifestaţiilor după 3 noiembrie. Dacă în acea seară de marţi tinerii participanţi la marş au ieşit să protesteze la sfidarea lui Gabriel Oprea şi a lui Ponta de a continua guvernarea fără a-şi însuşi vinovăţiile morale generate de aceste întâmplările nefericite, manifestaţiile  în serile următoare care s-au focalizat în Piaţa Universităţii şi au dat prilejul manifestării unor grupuscule care contestau în mod egal toate partidele politice sub lozinca: PSD-PNL/ aceeaşi mizerie! Cine erau foarte interesaţi de a promova această lozincă?
Observ că şi în media au apărut diverse investigaţii care confirmă asta. În fapt cei mai activi promotori ai blamării întregii clase politice sunt activiştii ascunşi ai partiduleţelor lui Băsescu şi Macovei. Pentru că aceste partide urmăresc să rupă electorat tocmai de la PNL, acest partid trebuia învinovăţit de eşecul guvernării Ponta. Şi aşa s-a pomenit PNL cu toate problemele sale interne să pară chiar mai vinovat decât PSD. Pe de altă parte PSD nu pare prea afectat de manifestările publice, pentru că se bazează pe un electorat mai puţin informat şi mai puţin sensibil la cererile Pieţei Universităţii. Ceea ce certifică că aceste mici partide sunt interesate de lovirea PNL este că cererea străzii ar fi scăderea pragului electoral. Ori în momentul de faţă de bine de rău s-au conturat două blocuri unul de stânga reprezentat de PDS şi unul de dreapta de PNL. Cei care ar aspira la parlament nu prea înseamnă mult pe scena politică, MP şi M10 nu trec de 2-3%. Fărâmiţarea scenei politice ar avea un impact negativ asupra guvernării, iar guvernarea în alianţe creează crize politice. 
Anumite media manipulează cu îndârjire, EVZ şi B1tv vârfuri de lance ale mesajelor băsiste sunt principalele voci care blamează PNL şi pe membrii săi, iar România Tv şi de ce nu şi A3 sunt interesaţi în denigrarea liberalilor, care ar creşte şansele PSD. 
Observ că de asemenea în media pătrund tot felul de mesaje iresponsabile. Unele vin din diaspora. Expatriaţii pot avea în anume situaţii o poziţie mai bună în observarea scenei politice româneşti, dar unele pot să fie înşelătoare. Aici exclud pe unii partizani care sunt precum americanul din contributors.ro care pledează pe faţă pentru Băsescu şi ejusdem farinae. Am citit şi în cotidianul.ro un comunicat absolut iresponsabil al unei aşa zise organizaţii din SUA, care spunea că l-ar fi sprijinit pe Băsescu dar acum îl detest, dar îl respinge categoric pe Cioloş pe motiv că ar fi ungur. Bietul Dacian, ungurul din Periceiul de lângă Bădăcinul lui Iuliu Maniu!

Şi că a venit vorba de Cioloş, el ar putea să se apropie de PNL dacă guvernarea sa ar fi un succes. Să sperăm. Decât Catălin Predoiu?! Nu uit ridicola adunare de Grădina Izvor pe ultima ploaie de până zilele astea în care proşti ca mine, muraţi de ploaie erau aduşi să susţină o moţiune de cenzură fără şanse.

miercuri, 18 noiembrie 2015

Instalarea guvernului Cioloş

Aseară s-a instalat guvernul Cioloş, numit şi guvernul lui Iohannis.
Guvernul a fost votat cu mare majoritate. Cred că numirea lui Dâncu ca viceprim ministru a fost sugerată de Iohannis ca să-i neutralizeze pe pesedişti, cum probabil a fost şi numirea lui Comănescu. 

Ideea cu Cristina Guseth se pare că a fost ideea Sandei Pralong, fostă pe la Soros, idee extrem de proastă. Una este să freci menta prin ONG-uri care nu fac nimic decât tot felul de evaluări despre România bazate pe informaţii de presă, alta să fii ministru. Chiar dacă iniţial a fost aprobată de pesediştii nerăbdători să fie în continuare la putere, a retras-o chiar Cioloş, care aici a dovedit bun simţ. Înlocuitoarea, doamna Raluca Prună este cu totul altceva. Mi-a plăcut mai ales că a spus clar, intru în concediu fără plată de la UE şi sunt ministru, pentru că este o onoare să-ţi serveşti ţara.

S-a sugerat că cei doi miniştri foşti ţărănişti ar fi propuşi de Dudu Ionescu. Foarte bine, din cei 15000 de specialişti nefolosiţi de CDR (eu chiar cred că erau, dar nu i-a căutat nimeni, au fost doar nişte impostori, precum economistul comunist Şerbănescu de la Antena3),  acum sunt doi foşti tineri, cu acreditive în corporaţii private.
La fel că primul nume de la Sănătate ar fi propunerea lui Buşoi, dacă se verifică Buşoi ar trebui trimis doar la aceeaşi Antena3, dar nu candidat la primărie, n-are alonjă politică.

Per total guvernul Cioloş poartă stigmatul improvizaţiei precum şi programul de guvernare copiat după cerinţele străzii imposibile şi nerealiste în privinţa alegerilor. Măcar dacă ar fi acordul pe alegerea în două tururi de scrutin la primari şi ar fi ceva.
Preşedintele Iohannis a insistat să fie prezent la instalarea unor miniştri la Interne, Apărare subliniind că se pună chezaş pentru acest guvern. 

Sper ca Cioloş să se descurce, dacă a fost ministrul Agriculturii Europei, cea mai complicată afacere, cu interese contradictorii de la marii jucători, Marea Britanie, Franţa, Germania, ar trebui să reuşească la baronii din Focşani şi Vaslui. Eu îi urez succes.

Ce rămâne după evenimente?

Partidele trebuie să se reseteze. Am observat cum media mercenară a insinuat că vinovată de această stare de lucruri ar fi PNL, dar vinovaţii sunt clar cei din PSD care au refuzat să vadă reacţiile publice. 
Măcar după marea manifestaţie din 3 noiembrie Dragnea s-a trezit şi l-a trimis pe Ponta la plimbare.
PNL are probleme cu cei din PDL legaţi de malversaţiile Elenei Udrea şi mai ales ale lui Băsescu, dar şi de propriile lor probleme. Este timpul ca să apară figuri noi şi la PNL, dar şi la PSD. 
Ideea cu schimbarea limitei de intrare în Parlament este doar o dorinţă a veleitarilor politici. Dacă sunt în stare să mobilizeze lumea şi să fie votaţi peste 5%. Un sistem parlamentar cu două blocuri antagonice este suficient!


luni, 16 noiembrie 2015

Despre Franţa

De câte ori ascult Marseieza sunt cuprins de o mare emoţie.

Iubesc de când mă ştiu Franţa. 
Primul meu roman pe care l-am citit la 8 ani după clasa I-a  a fost Cei trei muşchetari al lui Dumas Tatăl. Îl găsisem în pod la bunica din Ardeal, moştenire probabilă de la cea mai mică soră a mamei, tanti Marina. L-am citit pronunţând fonetic numele eroilor: D'Artagnan, Porthos, Athos, doar cu Aramis nu erau probleme.
Apoi am făcut o pasiune pentru romanele lui Jules Verne  şi restul romanelor lui Dumas, Contele de Monte Cristo şi altele.

Cel mai mare erou al meu rămâne Napoleon, cu toate că mai târziu am aflat că România este creaţia nepotului Napoleon al III-lea căruia îi datorăm atâta şi cu care suntem atât de nerecunoscători. 

Întâmplarea face ca zid în zid casa noastră din Ploieşti să se învecineze cu casa doamnelor Duca, între care cea mare era Mere Clarisse, profesoara de franceză şi a Monicăi Lovinescu. Mama a insistat  ca să facem meditaţii de franceză cu Mere Clarisse, care dacă făceai meditaţii cu ea, intrai sigur la facultate! Cu noi copii vecinilor o făcea gratuit, eu însă mai căpos după vreo două lecţii nu am mai continuat. Asta este frustrarea cea mai mare a mea, că ştiu prost franţuzeşte şi nu am fost în stare să citesc romanele lui Soljeniţîn sau Doctor Jivago a lui Pasternak.

Visul meu dintotdeauna a fost să văd Parisul pe care am apucat să-l văd prima oară în 1995 printr-o excursie din Germania. A fost o excursie lungă, eram de capul meu şi mă documentasem cu Vlad Z. care-şi făcuse un doctorat acolo cum să fac. Aşa că am luat un abonament de muzee şi am văzut în viteză toate muzeele importante ale Parisului inclusiv Versailles. Cea mai mare oftică era când atunci mă adresam în franceză şi mi se răspundea în engleză, francezii şi parizienii în special sunt pretenţioşi la pronunţie.

Ulterior am văzut castelele Loirei, apoi în 2004 am făcut un Tour De France, prin Alpi la Chamonix, la Mediterană, Marseille, Arles, Carcassone, Toulouse, Saint Malo, Mont Saint Michel. De fapt prima oară am ajuns în 1991 în Franţa la o conferinţă la Strasbourg. Am mai văzut Parisul de câteva ori şi ultima oară am ajuns anul trecut la Albi. 
Franţa este unul din locurile de care îndrăgosteşti definitiv, şi recunosc că iubesc din tot sufletul Franţa. 
Aşa că trăiesc o mare tristeţe la ceea ce s-a întâmplat la Paris.


Vive la France!

duminică, 15 noiembrie 2015

Vă place guvernul Cioloş?

Această întrebare o punea un moderator la o televiziune unuia dintre păreriştii invitaţi.

Eu dacă aş fi fost întrebat nu pot spune că-mi place sau îmi displace pentru că majoritatea celor desemnaţi îmi sunt necunoscuţi.

Ceea mă intrigă însă este că unele din numele propuse pot să-i afecteze credibilitatea viitorului prim ministru.
Tinerelul propus la Sănătate a clacat când i s-a descoperit istoria de fotomodel. Oricum pe consilierul care i l-a sugerat l-aş sfătui pe domnul Cioloş să-i tragă un şut în părţile dorsale moi. Văd că s-a reparat rapid şi a fost redesemnat directorul Oncologiei de la Cluj (Doamne! ce mă enervează sufixul Napoca).

Alt nume care îi poate afecta credibilitatea este doamna Cristina Guseth. Am remarcat că viitorul guvern are mulţi absolvenţi de drept, inclusiv în domeniul meu la Ministerul Energiei. Este o cutumă peste tot în lume şi la noi în perioada de modernizare şi de democraţie interbelică ca miniştrii să aibă solide studii de drept (pe vremuri la Paris!) pentru că asta îi poate sprijini în luare de decizii de ordin politic care trebuie să fie conform legii. Iată că domnul Cioloş o propune pe electronist la bază Cristina Guseth! Doamna are o vastă experienţă de lucru în ONG la Fundaţia Soros şi privind drepturile omului. Dacă acolo poţi fi un diletant al dreptului la Ministerul Justiţiei ai însă de a face cu tot felul de şacali cu experienţă de avocatură sau de magistrat, cu subtilităţi juridice care nu privesc doar drepturile omului. Nu-mi place şi pentru că a fost foarte apropiată de cercurile băsiste şi foarte vocală în vremea Referendumului din 2012, când preocuparea acestor ONG-uri era să pună România într-o imagine caricaturală de pseudo democraţie. Cu toate că România are multe probleme, ea este o democraţie şi Referendumul din 2012 a fost democratic cu toate consecinţele lui, în primul rând că nu a condus la căderea preşedintelui Băsescu, chestiune care era de viaţă şi de moarte pentru astfel de oengişti. Şi aceştia pot fi astăzi mândri de acest idol democratic care acum se comportă ca un demn urmaş al lui Veceu Tudor! În consecinţă sunt convins mai mult ca sigur că va cădea la comisii. Chiar mă miră probabil că i-au greşit locul în guvern.  Dacă tot a propus-o Cioloş de ce nu a numit la noul post de dialog cu societatea civilă? Şi acel consilier trebuie să primească acelaşi şut în cur, fără fasoane şi eufemisme!

În rest nu pot emite multe judecăţi de valoare. La  Externe probabil că Iohannis l-a impus pe Comănescu care i-a fost consilier, altfel nu-mi plac congenerii ajunşi în diplomaţie pe vremea lui Ceaşcă. Motoc alt diplomat este la Apărare, el este promovat în diplomaţie după 1990, passons!

Aş mai face ceva comentarii la reacţiile din media. I-am văzut pe cei de la România tv, mercenarii lui Ghiţă, adică Ponta. Dacă atacul la fotomodel a fost pertinent, celelalte comentarii erau cel puţin impertinente, dacă insinuante şi scârboase. Părintele găinii cu pui vii se dezlănţuise la telefon pe viitorul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, trecut un pic prin diplomaţie, dar de fapt onorabil profesor la Litere, la Universitatea Bucureşti. Ciutacu insinuantul se luase de probabilul viceprim ministru Borc, singurul absolvent de Energetică. Pentru că i-a fost consilier lui Coposu, deci coleg cu ţărăniştii care au privatizat cimentul. Domnul Borc este manager la Lafarge România, şi înainte la Lafarge Serbia. Lafarge este o bucată din cimentul românesc privatizat. Ciutacu se face că nu vede că Borc, în perioada în care CDR guverna şi privatiza în România, Borc era între 1995-2001 la un doctorat în Statele Unite.
Dar vorba aia calomniază, poate iese ceva.
La fel de potriviţi erau păreriştii lui Radu Tudor la Antena3. Erau madam Norica Nicolai şi mai ales catastrofalul Daniel Barbu, cel mai penibil ministru din ultimul timp. L-am etichetat aşa la Congresul PNL din februarie 2014, atunci când Klaus Johannis a fost primit şi promovat. L-am abordat atunci să-l întreb despre opinia sa privind cartea lui Lucian Boia, De ce este România altfel? Şi Barbu nu a găsit nimic mai bun decât să comenteze că Boia scrie prea mult???!!!!
Aşa că mai bine lipsă de astfel de comentatori.

Vom trăi un an şi vom vedea cum va presta guvernul Cioloş. Şi la anu' vom putea spune mai corect dacă ne-a plăcut guvernul Cioloş.


P.S. Despre atentatul de la Paris


O instructivă evaluare a evenimentelor a făcut-o astă seară Andrei Ţărnea de Aspen Institute. Fiind trăitor la Bruxelles a relatat transformarea comunităţii musulmane din acest oraş ombilical legată de atentatele de al Paris. Dacă emigranţii marocani din anii 50 erau normali, veniţi în Belgia pe bază de franceză şi nevoie de forţă de muncă, tinerii acestei comunităţi sunt acum complet altfel. Nu vor să muncească se implică în acţiuni criminale şi intră finalmente sub influenţa clericilor radicali.  Cum se observă se pare că de aici provin unii din autorii atentatului abominabil parizian.