joi, 30 august 2018

Jurnalul de joi 30 august 2018

Azi am citit ca de obicei Dilema veche. Şi m-am bucurat!
Pentru că au fost nişte articole foarte bune.

Dilema veche a organizat un concurs de eseuri şi am avut surpriza plăcută să citesc un eseu scris de o elevă, Viviana Pantazică, de aici din Piteşti de la Colegiul Ion C. Brătianu. Este opinia unei tinere care vrea să se implice să nu treacă viaţa pe lângă ea. Bravo ei!

De fapt acesta este sensul dosarului săptămânal, care vorbeşte despre implicarea în viaţa publică, despre solidarizare, despre celălalt, numit: "Tu rămâi la toate rece?"

Parcă în contrapunct cu aceste idei şi opinii Vintilă Mihăilescu vorbeşte într-un articol http://www.contributors.ro/editorial/sa-nu-dispre%C8%9Buie%C8%99ti-manifestul-meu/. Autorul vorbeşte despre lucrul de care ne împiedicăm zilnic mitocănia! Şi acest comportament jalnic nu este doar atributul vulgului, oamenilor obişnuiţi cu educaţie precară, el se manifestă în toate straturile societăţii româneşti. Eu sunt zilnic agresat de nesimţirea concitadinilor mei, care au umplut cu gunoaie malul frumosului râu Argeş, cu şoferii pur şi simplu scrântiţi care parcă nu ar fi pietoni şi dau peste tine. Eu care sunt păţit, mă uit cu teamă şi aştept să frâneze şoferul, dar am surpriza ca un imbecil cu volan să depăşească pe cel oprit, să treacă peste tine pe cealaltă bandă! Câtă diferenţă de comportament comparativ cu vecinii noştri din Polonia care nu au parte de peisajele noastre, dar respectă şi iubesc natura. 

Matei Vişniec aminteşte de jumătatea de secol de la înăbuşirea Primăverii de la Praga. Sper încă să văd un dosar dedicat acestui eveniment fundamental pentru tinerii generaţiei mele. Atunci cei ca mine şi-au pierdut orice iluzie despre comunism. Chiar dacă unii dintre intelectualii epocii au aderat entuziast la PCR, precum Paul Goma, ca apoi să devină cel mai vehement critic al sistemului feudalo comunist al lui Ceauşescu, ale cărui sechele le moştenim şi azi. 

Pentru că dacă revin la realitatea de azi nu avem de ce să fim mândri.
Este vremea cea mai grea pentru democraţia post decembristă. Puterea în România este acaparată de o haită de mafioţi. Excelentă imaginea la care face trimitere Stelian Tănase privind nunta beizadelei jupânului Dragnea care seamănă cu cea din filmul Naşul.  Asemănarea este izbitoare Dragnea un fel de Corleone la care vin toţi aceşti mitocani, îmbogăţiţi la fel de necinstit şi cu aceeaşi educaţie precară. Singura diferenţă este că mafioţii americani comiteau ticăloşii ilegale într-un stat de drept, pe când aceşti interlopi au acaparat statul. România este un stat mafiot!

După încercarea de a îneca în sânge un protest legitim pe 10 august, Dragnea şi acoliţii lui, Carmen Dan şi imbecilii iresponsabili care conduc Jandarmeria, în faţa unei posibile puneri sub acuzare de către Procuratura Generală a vinovaţilor de bătaia şi gazarea protestatarilor, contraatacă!
Dorelul infernal de la Justiţie a pus ochii pe Procurorul General Augustin Lazăr ca să-l schimbe.

În continuare echipa de manipulatori ai jupânului Dragnea au descoperit o nouă metodă, scrisori de la importante foste figuri publice di Statele Unite. Bomba a căzut când Iohannis a primit o scrisoare de la Rudolph Giuliani, fost primar al New York-ului, în care toate frustrările penalilor români sunt exprimate. Dar bomba se fâsâie penibil. Giuliani este luat la întrebări de New York Times şi recunoaşte că a semnat scrisoare pe bani primiţi de la Freeh, fost şef FBI, ambii ajunşi avocaţi ai unor persoane discutabile cum este Adamescu junior şi Popoviciu fugiţi la Londra.  
Doar penibilii de la Antena3 mai fantazează că Giuliani o să vină în România să pună la punct justiţia. Cred că dacă ar veni s-ar umple de penibil şi ridicol, ori cred că Giuliani ştie să ia bani, fără să se facă complet de cacao. Păcat un asemenea personaj extrem de onorabil, ajuns avocat şi suporter necondiţionat al lui Trump, care este prieten cu Platon, dar nu cu adevărul!

Toate aceste acţiuni sunt gândite a crea în România un fel de regim care să aducă cu Erdogan, că sistemul iliberal al lui Orban la Budapesta este prea subtil pentru mitocanii din Deliorman!


Cât de rău a ajuns PSD îşi dau seama oameni de la PSD şi reacţia doamnei Andronescu faţă de impostura şi prostia acestui guvern care pare că s-a molipsit şi el de pestă porcină!


vineri, 24 august 2018

Jurnalul de vineri 24 august 2018

N-am mai scris şi consemnat evenimente cum făceam în jurnalele de joi, când mergeam la Bucureşti la UPB.

A venit vara şi mai că a trecut!

Între timp am fost la sfârşitul lui iunie la mare în Grecia, Thassos, la Skala Potamia.

Au urmat apoi cele două săptămâni de excursie în Polonia şi Ţările Baltice, inclusiv Helsinki, Finlanda.

Între timp am urmat o serie de aventuri pescăreşti pe bălţile din apropierea Piteştiului împreună cu amicul Mitică O şi ultima cu Dan A.

Ultima aventură pescărească s-a desfăşurat miercuri 22 august. Eram avertizat că dimineaţa este cam răcoare şi mi-am luat un tricou cu glugă.

Distracţia a devenit serioasă când am luat un crap pe după ora 10. Ciortanul trăgea sănătos şi intrase între nişte crăci aşa că am intrat în apă. L-am recuperat cu ajutorul lui Dan şi era nu prea mare, cam la 0,8 kile. Au urmat şi alt ciortan la fel de mare adică nu prea, luat la pluta culisantă. 

Între timp îl văd pe Dan cum se agită, în fine i-a tras şi lui un crap mai serios. Cu toate ă mulineta nu era prea performantă l-a manevrat destul de bine. L-am scos şi în minciog deja se rupsese forfacul. L-am agăţat la timp! Dan era foarte mândru, crapul era de 1 kil jumătate era primul lui crap serios.

N-a trecut mult timp şi lanseta pusă la mal mi-a semnalizat alt crap serios, a cântărit şi el 1 kil jumate. În fine lanseta mea specială de crap şi-a adus obolul cu un ciortan până într-o juma de kil. 

A fost cea mai fructuoasă partidă de pescuit din acest an, ciortanii au cântărit cam 4,5 kile, cu aia micii incluşi. 

Ieri am citit ca de obicei Dilema veche. Dar nu acest număr ci, cel de săptămâna trecută a fost mai interesant pentru dosarul privind spiritul critic la români. 

Este amintită personalitatea lui Titu Maiorescu, fondatorul literaturii moderne româneşti. El este în acelaşi timp şi fondatorul spiritului critic în societatea românească în afacerile publice. Dacă Maiorescu i-a avut urmaşi în literatura şi cultura română, prin Eugen Lovinescu, G. Călinescu şi mai nou cred că Nicolae Manolescu, nu acelaşi lucru se poate spune despre spiritul critic privind societatea românească.

Eugen Lovinescu a fost teoreticianul sincronizării societăţii româneşti cu cea occidentală, aici fiind mai mult o dorinţă, în care spiritul critic era mai puţin prezent.

Şi cultura română a fost sincronă, ba chiar avangardistă prin Tristan Tzara  şi dadaismul, prin scriitorii avangardişti, care au fondat reviste cu nume obscene. 

Însă în interbelic a lipsit un spirit rector, care să canalizeze energiile româneşti în reformarea societăţii, dimpotrivă au înflorit mişcări extremiste precum cea legionară şi marginalul şi nesemnificativul PCdR, partid antinaţional care pleda pentru distrugerea României Mari, obiectiv îndeplinit de vecinul rapace de la est, Uniunea Sovietică, după 23 august 1944.
României i-a fost smulsă Basarabia, Bucovina de Nord ca şi Cadrilaterul, cedat bulgarilor.
Singura consecinţă pozitivă a fost recuperarea Transilvaniei de nord, datorat actului de la 23 august 1944, când regele Mihai l-a înlăturat pe mareşalul Antonescu şi am revenit la Naţiunile Unite. 

Ce să mai vorbim de spirit critic în perioada comunistă. La sfârşitul anilor 40 şi începutul anilor 50 ne adăpam la gândirea lui Stalin, care ne făcea popor slav, ne distrugeam elitele cu ajutorul neprecupeţit al cozilor de topor autohtone. 

Şi a venit august 1968 şi reacţia critică a lui Ceauşescu care a dat ceva speranţe intelectualilor români. Lipsit complet de spirit critic Ceauşescu a cârmit România spre dictatură, frig şi lipsuri alimentare. 

După momentul luminos al Revoluţiei din Decembrie 1989, părea că renaşte spiritul critic la români.

Amintesc de Apel către lichele al lui Gabriel Liiceanu, de eseurile lui Horia Roman Patapievici, cea mai plăcută surpriză în cultura română. Ambii au derapat însă. Liiceanu spre atitudini radicale şi partizanate oneroase cu Băsescu. Patapievici spre un conservatorism cu accente reacţionare de tip Maurras.

Singurul spirit critic în societatea românească care păstrează o atitudine moderată rămâne Andrei Pleşu şi poate este în descendenţă un urmaş al lui Maiorescu. Nu îmi dau seama de cât de audiat este şi ce impact social are.

Revenind la cele zilnice, continuă discuţiile şi controversele privind protestul de la 10 august 2018.  Cu toate încercările autorităţilor în frunte cu sinistrul Dragnea de a da o nuanţă sediţioasă manifestării, probele video arată că Jandarmeria s-a comportat precum minerii, bătând şi gazând manifestanţi paşnici. 

Nu ne mai află în 1990 când TVR era în ceaţă, orice cu un smartfon filmează orice.
În plus Dragnea dă dovadă de demenţă paranoică cu asasinii plătiţi să-l omoare. Dimpotrivă acţiunile lui distrug şi mai mult încrederea oamenilor obişnuiţi în PSD. 
Cel mai relevant este sondajul intern în care PSD nu mai are decât 25%. Imediat slugile slinoase ale puterii şi toxicei A3 au publicat sondaje prin Avantgarde al lui Pieleanu şi Sociopol că PSD stă pe la 33-37%. Cred că în sondajele astea cred doar idioţii care le fac.

Citesc cotidianul local de unde iau informaţii despre oraş şi acolo un fost militar reformat, dat afară este editorialistul cel mai retrograd cu putinţă. În cel de azi se trăgea de brăcinare cu Liiceanu pe tema înjurăturii de pe numerele unei maşini aduse din Suedia. Cred că Liiceanu exagerează într-o exasperare cu accente isterice câteodată, dar de aici până la dejecţiile unui individ de celebritate judeţeană este un drum lung.

Aflăm că doamna Dăncilă este ploieşteancă, de a mea, fostă elevă la Mihai Viteazu, dar care a terminat la Liceul Energetic din cauza mediocrităţii.
Chiar şi în oraşul lui Caragiale mai nasc Miţe Baston, nu atât ambetate, cât parcă căzute din Lună!




marți, 21 august 2018

La ce-i foloseşte lui Dragnea represiunea protestului din 10 august 2018?

Mulţi analişti serioşi şi-au pus întrebarea de mai sus. 

Reprimarea protestului din 10 august 2018 a amintit curios cu cel întâmplate în mineriada din iunie 1990. 
Atunci în 1990, Iliescu şi FSN tocmai câştigaseră zdrobitor alegerile prezidenţiale şi parlamentare, protestul de la Piaţa Universităţi doar mai pâlpâia se cam stinsese de la sine. De ce a fost nevoia de mineriada aia monstruoasă care a aruncat România într-o gaură şi dispreţ intern şi mai ales internaţional. 

Supoziţia mea a fost confirmată de Cristian Pârvulescu care spune că această mineriadă cumplită nu a fost ideea lui Iliescu. Pur şi simplu nişte boşi securişti au inventat-o să-i arate lui Iliescu cine comandă. Asta l-a făcut pe Iliescu să schimbe complet guvernul Roman ca structură, spune Stelian Tănase punând mulţi reformatori. Tocmai aceşti reformatori l-au determinat să monteze mineriada din 1991 ca să dărâme guvernul Roman. Atunci minerii chiar au agresat clădirea guvernului.

Ei bine protestul din 10 august 2018 nu avea nimic din ceea ce se întâmplase în 1990 sau 1991.
Era protestul Diasporei, un termen nou faţă de anii 90, pentru că acum între 3 şi 4 milioane de români sunt plecaţi la muncă în străinătate. Ceea ce este interesant este faptul că această Diasporă care nu este deloc omogenă nu vrea să voteze cu PSD. Pentru că cei hotărâţi să voteze afară nu sunt mulţi, dar ceilalţi pot influenţa clar pe cei de acasă cum s-a văzut la alegerea lui Iohannis în 2007. Pentru că orice s-ar spune nu toţi cei plecaţi sunt exemplari. Am văzut la frontieră în excursia mea în ţările baltice destui oameni care să nu impresioneze. Pe de altă parte noua consilieră a bolnavului mintal Dragnea încearcă să creeze impresia că avem de a face cu Diaspora precară, needucată. Este adevărat că sunt şi indivizi care nu onorează numele de român, dar aceştia sunt totuşi o minoritate. 

Opinia mea este că Dragnea a vrut să demonstreze cine este jupânul în această ţară, să-l acuze pe Iohannis că a vrut să răstoarne genialul guvern Veorica Dăncilă şi să-şi bată joc cu aroganţă de compatrioţi.  Cred că planul jandarmeriei a fost pus la punct de vreun dinozaur securist care habar nu are că acum în 2018 sunt telefoane inteligente care pozează şi filmează tot şi pot fi luate ca probe într-un cercetare judiciară. 

Se pare că domnul Dragnea dă un interviu la Antena3 a afirmat că sunt 4 asasini plătiţi să-l omoare.
Cred acum cu mai multă convingere că locul domnului Liviu Dragnea este la un stabiliment de bolnavi mintali cum este Spitalul Obregia sau la clasicul Bălăceanca!

Nu! Represiunea jandarmeriei în 10 august 2018 nu i-a folosit cu nimic lui Dragnea, dimpotrivă arată că dacă este nebun pe deasupra este şi fricos.

Şi încă ceva! Are dreptate Robert Turcescu când spune că avem în frunte ţării doar nişte repetenţi de tipul lui Liviu Dragnea, ăia care fumau în fundul clasei şi sfidau profesorii.

Ce rău am ajuns!


luni, 20 august 2018

Noaptea de 20 spre 21 august 1968

Această noapte a fost fundamentală pentru devenirea mea ulterioară de acum 50 de ani.
Începusem să ascult Europa Liberă pe la rudele mele de la ţară. Ai mei nu aveau decât difuzorul care transmitea programul 1 de radio românesc aşa că audiţiile mele de Radio Europa Liberă erau  în vacanţe de adolescent şi viitor student.

Era 1968, avem 19 ani, terminasem anul I la Energetică, Secţia de Centrale Nucleare, destul de bine. Tocmai fusesem la începutul lui iulie prima oară la mare la Costineşti în Tabăra de Studenţi. Acolo am fumat prima ţigară Marlboro.

Liceul I. L. Caragiale îşi adusese semnificativ contribuţia în devenirea mea intelectuală. Dar şocul l-a produs acea noapte. 

Pentru că a doua zi la radio se blama pentru prima oară acţiunea Uniunii Sovietice de invadare a Cehoslovaciei.  

Pentru că pentru prima dată tata venind de la serviciu mi-a spus negru de supărare că ruşii au invadat Cehoslovacia. A fost prima oară când tata făcea cu mine politică. Până atunci nu îndrăznise să vorbească de spre astfel de lucruri. 


Lumea nu a mai fost la fel de atunci. Chiar dacă România  a trecut atunci prin cea mai liberală perioadă in vremea comunismului, terminată însă brusc în iulie 1971, după întoarcerea lui Ceauşescu din China şi Coreea, această minciună pe care am suportat-o timp de 40 de ani nu a mai însemnat nimic pentru mine!

Mai ţin minte că în acea vară am plecat în vacanţa la rudele de la Avrig prin  22 sau 23 august cu trebul care era plin de militari în termen cu feţe îngrijorate. 

După câteva zile la ţară am revenit să ascult în continuare doar Europa Liberă!






joi, 16 august 2018

De ce are nevoie România?

Cred că această întrebare şi-a pus-o şi doamna Ecaterina Andronescu. Cred că porecla Abramburica este oarecum nedreaptă. Este acuzată că a distrus învăţământul românesc pentru că a transformat şcolile profesionale în licee. Asta pentru a satisface nişte orgolii, dar nu a mai avut ideea să propună şi un alt tip de bacalaureat, specific unor şcoli în care activităţile manuală şi industrială primează. Eu îmi amintesc că ea s-a luptat pentru limitarea universităţilor particulare, care au afectat foarte grav nivelul învăţământului superior. Cunosc o florăreasă semi-analfabetă care se declară avocat, doar că o astfel de afacere de tip interlop i-a acordat titlul de master în ştiinţe juridice.

Doamna Ecaterina Andronescu a fost rector al Universităţii Politehnica Bucureşti, şi semnătura ei se află pe diploma mea de doctor inginer. Măcar pentru acest lucru am respect pentru această doamnă. Dar respectul meu pentru domnia sa a crescut atunci când a cerut printr-o scrisoare deschisă demisia lui Liviu Dragnea de la şefia PSD. Pentru că şi-a dat seama că exact ce face Dragnea şi camarila sa este exact contra intereselor României. Şi prăbuşeşte încrederea în PSD. Cred că la ora aceasta Liviu Dragnea este cea mai detestată persoană de la noi. În pofida faptului că manipulatorii toxici de la Antena3 îl lasă să-şi expună promisiunile populiste cu creşterea pensiile, dar şi insanităţile privind realitatea politică din România, fără a fi tras de mânecă.

În acest sens îmi reamintesc un interviu luat la Realitatea TV în 2007 după referendumul de demitere al preşedintelui Băsescu. Spre cinstea lor intervievatorii Robert Turcescu şi Emil Hurezeanu nu au stat căzuţi în admiraţie la excesele verbale ale lui Băsescu, ci l-au tras de mânecă şi l-au contrat chiar în afirmaţiile fără acoperire. 

De fapt asta este întrebarea din titlu şi-o pun majoritatea românilor. Atunci când protestează, atunci când se distrează şi mai ales când lucrează.

În pofida celui mai prost guvern, compus din rebuturi intelectuale, de care se ruşinează acum şi lideri ai PSD, România are creşteri semnificative în economie, cum arată cifrele  la nivel european.
De ce?
Simplu, pentru că întreprinzătorii români de la cei care produc legume şi alimente pentru conaţionali până la marile companii care sunt în România sunt exact opusul celor care acum guvernează vremelnic România. Sunt responsabili, curajoşi, critici şi de aceea fac România să înainteze.

Exact în domeniile unde statul, adică şi guvernul actual au ultimul cuvânt cum este infrastructura de transport, sau sănătate, spitalele lucrurile merg prost sau de loc. 
Aş da doar un exemplu, la 10 ani de la venirea Domnitorului Carol I România veche avea o cale ferată care unea Turnu Severin cu Suceava. Azi după aproape 30 de ani nu avem încă o autostradă care să unească Constanţa, Bucureşti cu Arad, adică vestul României. Ce să mai vorbesc de unirea tuturor provinciilor istorice ale României cu autostrăzi, pentru că ele sunt acum vasele de sânge ale economiei naţionale, chit că şi reţeaua de căi ferate este şi ea la pământ!

Avem nevoie de lideri responsabili, de un guvern competent, de asta au manifestat pe 10 august români de aici şi veniţi de afară. 
Şi au primit de la slugile înarmate ale lui Dragnea de gaze lacrimogene de bătaie şi de acţiuni care au dus la rănirea protestatarilor.

Dragnea nu înţelege nimic, el suferă de sindromul paranoic al lui Stalin combinat cu frica de puşcărie.


Exact de Dragnea şi de ai lui avem cea mai puţină nevoie!

luni, 13 august 2018

Decăderea unui jurnalist

Urmăresc cu tristeţe ce a ajuns să facă Cornel Nistorescu din Cotidianul, ziar fondat de Ion Raţiu.

Acest ziar care a apărut la început pe hârtie, apoi în epoca Nistorescu on-line cu o tentativă de a-l publica şi pe hârtie, care a dat faliment.

Nistorescu ar fi trebuit să înveţe şi din această lecţie dură ceva nu poţi scoate ziare mincinoase şi aservite puterii.

De fapt ziare scoase în ediţii tipărite nu mai sunt decât câteva, în primul rând Adevărul, care păstrează un ton echilibrat şi obiectiv, Evenimentul Zilei, luat de încă unii din reflex.

Dar nu drama ziarelor tipărite vreau să o dezbat ci jurnalismul practicat de Cornel Nistorescu.  Era cunoscut încă dinainte de 1989 prin reportajele extrem de realiste şi autentice despre realitatea iepocii de aur a lui Ceauşescu.

După Revoluţie Cornel Nistorescu s-a aflat în linia I-a a jurnalisticii militante pentru democraţie.

Este aproape inexplicabil articolul lui privind evenimentele de la mitingul din 10 august 2018. El care a s suferit represiunea minerilor, se situează acum de parte lor! Şi nu de ieri ci de ceva timp care te face să meditezi cum a putut să decadă un jurnalist care a scris Imn Americii după 9/11 2001.

În ziarul ăsta mai are un acolit, Ion Spânu, care se ocupă de mânjirea cu rahat a scriitorilor şi mai nou face investigaţii de tot soiul. Frustratul ăsta, probabil trimis la şcoală în şuturi are plăcerea lubrică să se uite prin gaura cheii la budoarul scriitorilor.  

Nu mă miră cât de jos a ajuns comilitonul lui, Ion Cristoiu, părintele presei tabloid. Ce să ceri de la un fost politruc de presă? 

Acelaşi fenomene de tâmpire globală le suferă şi Alina Mungiu Pippidi. De fapt ea nu este decât o fostă deontoloagă de presă care s-a vândut ca Iuda pe 30 de arginţi.


Când le citesc producţiile mi se face jenă şi mă umplu de tristeţe!

sâmbătă, 11 august 2018

Diversiunea distrugerii mitingului din 10 august a fost pregătită şi la Antena3

Am urmărit cu oroare ce s-a petrecut ieri la mitingul de protest cu oroare. Descreieratul de Liviu Dragnea a ordonat acestei zdrenţe numite Carne Dan să distrugă mitingul. 

Pentru că lumea strânsă la protest era mai mare decât la minciuna lui de miting cu oameni simpli aduşi de prin toată România.

Pentru că nemernicii de la Antena3 au prezentat un individ care se intitula organizator că vor fi lacrimi şi sânge, adică exact ce s-a întâmplat aseară la protest. DIICOT i-a făcut deja un dosar penal acestui individ. 

Relatările de la faţa locului arată că lumea liniştită şi nonviolentă a fost agresată de jandarmii care au umplut piaţa cu gaze lacrimogene. Jandarmii au bătut oameni obişnuiţi nu pe derbedei. De altfel oamenii normali i-au apărat pe cei doi jandarmi agresaţi de huligani şi i-au predat colegilor lor.

De altfel sunt de neînţeles două lucruri simple:

1.     În demonstraţiile violente din Occident jandarmii şi forţele de ordine neutralizează pe cei violenţi. Aseară ca şi în alte situaţii jandarmii nu făceau nimic ca aceştia să fie neutralizaţi. Erau uşor de depistat pentru că purtau cagule. 
2.     Cretinii de la jandarmeria au adus un tun de apă cu care să stropească lumea, dar când huliganii au dat foc, nu s-au ostenit să stingă aceste incendii, că doar aveau tunul cu apă. S-au li s-a terminat apa?

Cred că şefii jandarmeriei sunt nişte ticăloşi fără scrupule care au murdărit haina militară, amintind din nou că provin din trupele fostei securităţi.

Este clar că ordinul de a distruge acest miting l-au dat Liviu Dragnea şi acoliţii lui imbecili fără minte şi bun simţ.

Toţi ar trebui să-şi prezinte urgent demisia.


Este cea mai mare ruşine petrecută la noi de la mineriadele lui Iliescu de care aminteşte acum jandarmeria română.

marți, 7 august 2018

Prin Ţările Baltice

Am să încerc să reiau şi impresiile lăsate de ţările baltice.











Lituania

Kaunas
Vaidotas
Am plecat din Varşovia pe 22 iulie spre ţările blatice.
Mergem pe autostrăzi, sau pe unele în construcţie. Peisajul este acelaşi câmpuri verzi sau lanuri de grâu printre pâlcuri de păduri de pini. Polonia în nord este nu pare mai subdezvoltată ca restul, deci la ei dezvoltarea tuturor regiunilor pare mai echilibrată.
Pătrundem în Lituania şi ne apropiem de  Kaunas aşezat la confluenţa adouă râuri mari Neris şi Neman sau Niemen.

Intrăm prin nişte cartiere care îmi amintesc de filmele ruseşti interbelice, cu case de lemn amărâte, care confirmă ceea ce îmi spusese amicul Iulian despre Kaunas.
Ajungem în zona centrală oraşului trecând pe unul din podurile oraşului la vechea cetate a Kaunas care acum i-a fost reconstruit un zid şi un turn. În parcul de lângă râu se află statuia unui cavaler lituanian, probabil Vaidotas, cel care s-a luptat cu Cavalerii Teutoni.

Toţi dăm iama la toalete publică care cost 20 de cenţi, în Lituania mopneda curebtă este euro.

Ajungem în zona istorică în piaţa centrală a oraşului unde se află şi catedrala, şi alte câteva biserici şi clădiri din perioada interbelică în care Kaunas era capitala acestui stat tânăr.

O luăm apoi pe o stradă principală pietonală Vilnius (din Google map) cu terase şi restaurante, pe unde sunt basoreliefuri cu scriitori, sau alţi oameni de cultură lituanieni.

Ajungem la capăt să vedem o altă biserică lăsată în părăsire, inclusiv Catedrala Sf Petru este în curs de reparaţii. Lituanienii sunt şi ei catolici ca şi polonezii care i-au creştinat  prin regele Vladislav Jagello.

Ne oprim la un mic magazin alimentar să luăm nişte bere şi ceva pentru sandvişuri.
Ne întoarcem la autocar să o luăm spre autocarul care ne va duce la Riga, capitala Letoniei.

Părerea mea este că această fostă capitală arată mai rău decât Câmpulung Muscel, pare abandonat, cu toate că aflu că în 2022 va fi capitală culturală a Europei.

Ipoteza mea este că lituanienii l-au lăsat de izbelişte ca un fel de răzbunare, că actuala capitală Vilnius (polonezul Vilno) a rămas în interbelic în Polonia.

Vilnius
Am ajuns  la Vilnius venind din Lituania de la palatul Rundale din Letonia, pe autostrăzi în construcţia sau unele deja terminate.

Vilnius este un oraş foarte viu în comparaţie cu Kaunas.
Are multă arhitectură modernă, clădiri elegante parcă la întrecere cu concurenţa din Varşovia. De fapt, când l-am întrebat pe tânărul barman de la hotelul onorabil unde am tras de ce diferenţa asta el încerca să justifice această diferenţă faţă de fosta capitală Kaunas prin faptul că Vilnius este mai cosmopolit, cu lituanieni, polonezi, bieloruşi, iar Kaunas este 100% lituanian.
Am oprit autocarul în plin cartier evreiesc lângă Universitatea din Vilnius şi ne-am avântat pe străduţele bine amenajate, unde erau mici restaurante şi terase. Acum trebuie să vă mărturisesc că am căutat să redescopăr traseul ajutat şi de Google map.
Am ieşit din cartierul evreiesc, ghetoul mic din timpul războiului care este marcat de un Centrul de Cercetări al Rezistenţei şi Genociodului, unde se află un  ecran care descrie evenimentele din acele vremuri finalizate  cu uciderea aproape a tuturor evreilor din Vilno, cu se numea atunci.
Simbol masonic
Am ieşit apoi în Piaţa Primăriei unde se află clădirea Primăriei. Trecem pe lângă biserica catolică Sf Kazimier din spatele căreia se ridicau în cer baloane mari colorate.
Sfânta Maria
O luăm apoi pe strada care ne duce spre Poarta Răsăritului, pe lângă Filarmonica din Vilnius,  biserica Unită a Sfintei Treimi, cu un ciudat basorelief pe frontispiciu al triunghiului cu ochi şi soare, tipic pentru semnele masonice şi apoi catolica Sf Tereza.

Ajungem la această poartă unde se află icoana Sf. Maria, simbol al oraşului adulată de lituanieni şi polonezi, ca şi de ortodocşi. Este un fel de Madona Neagră de la Jasna Gora.
Ne întoarcem pe acelaşi traseu în Piaţa Primăriei şi coborâm pe o altă stradă spre Piaţa Mare unde se află monumentul lui Gediminas. Trecem pe lângă o clădire unde era Universitatea din Vilnius şi unde marele poet polonez Adam Mickiewicz şi-a făcut studiile. El are ca operă principală Pan Tadeusz care se petrece în Lituania.
Biserica strămoşului lui Puşkin
Ajungem şi pe lângă bisericuţa ortodoxă unde se spune că Petru cel Mare l-ar fi botezat pe harapul sclav, care a fost străbunicul lui Puşkin.
Iată că Vilnius are legătură cu doi mari poeţi, unul polonez şi altul rus, lucru care întăreşte cele spuse de barmanul hotelului despre un Vilnius cosmopolit.
Ajungem în piaţa unde se află monumentul lui Gediminas, fondatorul oraşului prin anii 1300.  Lângă se află catedrala Sf. Petru şi Paul şi campanila catedralei.
Lituania îl aşteaptă pe Papa Francisc care va veni în vizită.

Ajungem târziu la hotelul confortabil din Vilnius. Singurul impediment a fost dimineaţa când am fost lăsaţi să aşteptă să luăm micul dejun.

De aici ne aştepta un drum lung de 500 de km până la Gdansk. 

Pe drum prin Polonia am ajuns prin zona lacurilor mazuriene pe unde s-a filmat şi celebrul film al lui Polanski din perioada poloneză Cuţitul în apă.
Catedrala Sf, Petru Şi Paul
Fortul lui Gediminas
La o ospătărie pe drum am mâncat o ciorbă acră poloneză cu fulgi de secară, cârnaţi şi ou fiert şi friptură cu cartofi şi bere. Eu am fost primul care s-a prins că se poate mânca bine şi ieftin acolo. 

Era şi un automat de momeli de peşte. Puteai să procuri râme sau alte chestii ca la un automat de Coca Cola!


Letonia

Riga
Casa Capetelor Negre
De la Kaunas am plecat dezamăgiţi spre Riga capitala Letoniei.

Mergem pe o şosea normală, Letonia, ca şi Estonia sunt prea mici ca să aibă nevoie de autostrăzi.
Trecem pe câmpii cu cereale care sunt brăzdate de pâlcuri de pădure de pin. Şoseaua este bună, nu sunt gunoaie aruncate pe marginea şoselei.
Casa cu pisici
Letonia a fost şi ea ocupată de cavalerii Ordinului Livonian, ordin german înrudit cu al teutonilor. A trecut prin multe stăpâniri, germană, poloneză, suedeză şi finalmente rusă.

Ajungem seara târziu la Riga. Hotelul este aşezat într-un cartier amărât cam ca în Kaunas, pavajul este din pietre mari de râu, ca la Kaunas.
Hotelul nu are lift şi trebuie să trag până la etaj de bagajul care este mare şi greu.

A doua zi pe o ploaie subţire ajungem în centru oraşului.
Riga este aşezat pe râul navigabil   Daugava în letonă, sau mai cunoscutul râu Dvina. A fost fondată în 1201 şi a făcut parte din Liga hanseatică. Este o pecete germanică peste Letonia, inclusiv religia care este luterană.

Ajungem în Piaţa de lângă râul Daugava la Monumentul puşcaşilor marini letoni. Aceştia au fost suport de bază ai lui Lenin în revoluţia bolşevică de la Petrograd. Ca să comemoreze acest lucru sovieticii i-au blagoslovit cu acest monument tipic proletcultist din granit roşu cu trei personaje.
În spatele lui se află în reparaţii Muzeul ocupaţiei Letoniei - fost al eliberării bolşevice.
Opera
În spate se află piaţeta unde se află cel mai frumos monument al oraşului, clădirea gotică a Casei Capetelor Negre cu Sfântul Mauriciu - negru! Era casa unde trăgeau comercianţii germani holtei care veneau la Riga. În piaţetă se mai află şi sediul guvernului leton şi o biserică impozantă a Sf. Petru.

Ajungem la un monument art deco numite Casa cu Pisici, aşezate cu spatele către faţadă vis a vis de Ministerul de Finanţe.

În apropiere se află piaţeta Domului din Riga în care sunt urşi de machetă din toate lumea, inclusiv un urs de România.

Ajungem şi la monumentul Victoriei de la Opera din Riga. Ne întoarcem pe străzi pe lângă rămăşiţele zidurilor cetăţii Riga, cu turnuri de apărare din cărămidă.  Adriana mai achiziţionează o bijuterie de chihlimbar.

Ne reîntoarcem în piaţeta de lângă Casa Capetelor Negre şi plecăm cu autocarul spre Tallin în Estonia.














Palatul Rundale
După ce am părăsit Tallin şi ne-am îndreptat spre sud, primul punct de oprire în Letonia a fost la palatul Rundale.
Acest palat se află în apropierea graniţei cu Lituania şi era palatul Ducilor de Curlanda entitate din Letonia secolului al XVIII-lea. Palatul a fost proiectat de Rastrelli, arhitectul italian al palatelor din Sankt Petersburg şi împrejurimi. 
A fost construit pentru  Ernst Johann von Biron, duce de Curlanda şi este o apoteoză a stilului baroc având o grădină inspirată de grădinile palatului Versailles. 
Am vizitat palatul plin de picturi, inclusiv portretele ţarinei Ecaterina cea Mare şi a regelui Prusiei Friedrich cel Mare. 
Palatul este bine întreţinut, grădina este superbă cu trandafiri şi multe alte flori. 
La ieşirea din perimetrul palatului funcţiona un restaurant cam ca autoservire cu preţuri modice unde ne-am potolit foamea aşa că am ajuns la Vilnius în Lituania cu burta plină 


Estonia

Tallin

Simbolurile Estoniei: crucea şi cei trei leoparzi

Ajungem la Tallin pe vreme frumoasă cu soare, mergând prin Letonia şi Estonia pe malul mării pe şosele drepte şi lungi printre păduri de pin baltic.
Estonia este ţară cu populaţie înrudită cu finlandezii care în evul mediu a fost sub danezi, germani, polonezi suedezi şi finalmente sub ruşi. În 1918 îşi proclamă independenţa învingând pe bolşevici şi corpurile de armată germane. 

Parlamentul eston
Tallin apare în istorie în 1219 este un port din Liga Hanseatică unde negustorii germani exportau cereale în vestul Europei. Până în 1918 se numea Reval
Turnul Picioare Lungi

Este un  oraş cu multe construcţii gotice cu ziduri de apărare. Primul loc unde tragem este undeva în apropiere de catedrala Alexandr Nevski. Atât Letonia cât şi Estonia au importante minorităţi rusofone, în Estonia sunt peste 25% şi în Letonia 27%, motiv pentru care ghida noastră vorbea la hoteluri ruseşte cu recepţionerii şi îi făcea plăcere să ne şi ducă la aceste biserici ruseşti, probabil?  
În apropierea acestei biserici se află şi Clădirea clasică a Parlamentului Estoniei.
De aici o luăm pe străduţe îngust la vale prin Turnul poartă de intrare al Piciorului Lung.
Ajungem în piaţa Primăriei din Tallin, clădire gotică foarte frumoasă, care funcţionează şi ca muzeu.
Primărie

De aici ne îndreptăm spre colţul de nord al pieţei unde se află o veche farmacie, deliciu pentru copii să vadă tot felul de animale puse în sticle cu alcool.
Apoi intrăm într-un restaurant medieval Il Drakon, din primărie, dar nu am mâncat aici din păcate.

De aici o luăm tot spre nord pe o stradă comercială cu terase spre porţile le ieşire din oraş.
Farmacia veche
Ne oprim  la o terasă numită Arizona (aşa ca în westernuri) unde deja erau colegi de grup să mănânce. Am mâncat un fish&chips, Adriana un şniţel şi am băut bere artizanala la modă şi scumpă! Dezamăgitor, localul nu avea internet, cum şi la hotel internetul era slab. Se cam laudă Estonia cu digitalizarea!

Am ajuns pe seară al hotelul undeva în periferii, bănuiesc că totuşi dintr-o reţea franţuzească, pentru că un ecran tv era cu France24, un post de ştiri francez.
Micul dejun a fost foarte bun, cu multe feluri de peşte!





Finlanda 

Helsinki
Obiectivul în Tallin era să traversăm Golful Finic la Helsinki capitala Finlandei.
Am luat feribotul şi în două ore am ajuns la Helsinki. 

Aici ne aştepta un autocar condus de o doamnă şoferiţă care ne va plimba prin Helsinki.
Biserica luterană
Primul loc unde mergem este parcul unde se află monumentul lui Jean (citeşte Jan, nu Ian!) Sibelius, întemeietorul şcolii naţionale de muzică a Finlandei. Este un monument interesant format din  tuburi verticale de diferite lungimi şi dimensiuni, poţi intra cu capul într-unele dintre ele şi auzi muzica lui Sibelius provocată de şuieratul vântului. Lângă acest ansamblu, pe o stâncă se află un basorelief din metal cu chipul lui Sibelius cu urechi enorme, sugerând auzul său muzical.
Temppelioaukio
Următoarea vizită o facem la biserica luterană Temppeliaukio kirkki,  o biserică săpată în stâncă în granitul suedez vechi de 1 miliard de ani (ştiu despre rocă de la depozitele de deşeuri radioactive, unul se face în Finlanda în această rocă!). Cred că este o demonstraţie de pricepere această biserică, care este şi sală de conferinţe. Noi n-am nimerit intrarea şi ne-am căţărat pe stâncă învârtindu-ne până am dat de intrare.
Guvernul Finlandei
Următorul obiectiv a fost, evident, altă biserică Catedrală Ortodoxă Uspenski. Este construită pe o stâncă înaltă cam la aceeaşi înălţime cu Catedrala Luterană din Helsinki pe care am vizitat-o ulterior.
La Uspenski am aprins o lumânare. 
Primărie
Excursia cu autocarul s-a sfârşit la Catedrala Luterană. Ce este foarte curios cu catedrala luterană era că avea cupole semisferice şi turnuri cu cruci pe ele, care nu se obişnuiesc la alte biserici reformate.
Vedete interbelice de film
Biserica se află pe un deal în faţa Pieţei Senatului în centrul căreia se află statuia ţarului Alexandru al II-lea. Am fost şi în interior şi am pozat statuia lui Luther. 
Tot în Piaţa Senatului pe o latură se află clădirea guvernului Finlandei, modestă clădire!
Ţarul Alexandru al II-lea
Mai sus de catedrala se află o piaţetă cu două clădiri clasice Banca Finlandei cu statuia omului politic J. V. Snellman şi vis a vis este Casa de Stat care găzduieşte diferite evenimente importante cu statuia lui Leo Mechelin, alt om de stat finlandez.

Am citit despre aceşti politicieni clasici finlandezi şi m-am lămurit asupra unor lucruri privind istoria Finlandei. 

Paradoxal dar pentru Finlanda anexarea ei la Imperiul Ţarist o fost o şansă! Helsinki este o capitală nouă, mutată de la Turku în vremea stăpânirii suedeze şi de aceea nu prea sunt clădiri vechi în Helsinki. 

Ţarul Rusiei, în special Alexandru al doilea a favorizat dezvoltarea culturală a Finlandei .şi a limbii naţionale finlandeza, de aceea sunt statuile lui Snellman, suedez născut la Stockholm, sau Michelin, patrioţi finlandezi. 

De aceea şi atitudinea prietenoasă a Finlandei, faţă de Rusia, cu excepţia agresiunii din 1939, când finlandezii s-au bătut cu eroism şi le-au provocat pierderi enorme bolşevicilor pe timp de iarnă, care ulterior i-a salvat pe ruşi de nemţi. 

Masa am luat-o în piaţa de lângă ţărm unde la o dugheană am luat un mix de peşte cu 16 euro. Era  şi hamsie prăjită şi calmar, dar şi o bucată consistentă de somon care i-a plăcut Adrianei.
Preţurile la bere erau mari şi în piaţă. Am găsit un loc unde vindeau o bere de 330 ml cu 3,5 euro! Bere slabă de 2,5 % alcool. Culmea că la această dugheană servea o familie de suceveni. Aşa că am profitat şi m-a îndrumat unde să merg la toaletă la Primăria de lângă piaţă. Acolo am văzut şi o expoziţie despre filmul finlandez interbelic. Vedeta masculină era un actor brunet, asta era norma atunci, mai ţigănos precum Clark Gable. Suceveanul mi-a spus şi unde găsesc un supermarket şi l-am găsit într-o piaţetă cu o statuie umană modernă din table găurite!

Ne-am întors în Piaţa Senatului de unde autocarul ne-a a readus la în port de unde am luat feribotul spre Tallin. Şi aşa a luat sfârşit excursia la Helsinki.




Excursia în Ţările Baltice a fost extrem de constructivă. m văzut ţări ieşite de sub ciubota bolşevică de 27-28 de ani. Este şi acolo sărăcie, mai puţin în Estonia. Totuşi m-a impresionat curăţenia şi frumuseţea peisajului cu păduri de pini la câmpie.