De fapt în excursia din
Polonia şi Ţările Baltice am terminat această carte începută de câteva vreme.
Drumurile lungi, dar
şi peisajul cam acelaşi a favorizat lectura.
Eu am citit cartea în
original în limba engleză, ea a fost însă tradusă de Editura Trei.
Este cartea istoriei
Romei Antice până la împăratul Constantin.
Titlul este sigla pe
care o purtau steagurile armatelor Romei: SPQR - Senatus Populus Qve Romanus.
Centrul cărţii îl
constituie episodul Catilinarelor lui Cicero.
Senatorul,
juristul,oratorul, consulul Cicero îl combate pe trădătorul Catilina care vrea
să preia puterea la Roma.
Cicero este martorul
unora dintre cele mai importante evenimente care conduc la finalul Republicii
Romei şi fondarea Imperiului.
El urmăreşte şi
ridicarea lui Iulius Cesar, cum acesta preia puterea la Roma şi devine un fel
de dictator sau viitor împărat, este martor la complotului lui Brutus şi îi
supravieţuieşte lui Cesar murind în 43 î. Hr.
Istoricul englez
doamna Mary Beard, reia apoi istoria Romei de la fondarea acesteia de către
legendarul Romulus şi fratele său Remus în 753 î. Hr care se mai numeşte Ab urbe condita.
Este analizată
perioada regală cu legiferările făcute de Numa Pompiliu.
Roma este o cetate
care creşte prin aportul străinilor, incluiv episodl Răpirii sabinelor arată
acest lucru.
Ceea ce inventează
romanii este acest tip de republică ca şi legislaţia acesteia care este
moştenirea cea mia de preţ a Romei antice. Şi azi se studiază Dreptul Roman la
Facultăţile de jurisprudenţă de oriunde.
Capitole importante sunt
dedicate concurenţei cu Cartagina, Episodul în care Hannibal cucereşte Italia
dar nu se decide să ocupe Roma şi de aceea este finalmente învins, şi Cartagina
dată flăcărilor de către Scipio Africanul, una dintre cele mai vechi şi nobile
familii romane.
Alt capitol este
dedicat reformelor Fraţilor Gracchus şi a Războiului social între Roma şi oraşele
italiene. Se vorbeşte şi despre dictatorul Sulla care devine dictator absolut.
Apare apoi figura
impozantă a lui Cesar care inaugurează imperiul şi ca moştenire el şi fiul lui
adoptiv Octavian August ne lasă moştenire nu numai titlul de imperator, dar şi
lunile Iulie şi August care repară calendarul roman. Observăm că lunile care
urmează erau cele din calendarul cu 10 luni. Septembrie - şapte, Octombrie -
opt, Noiembrie nouă şi Decembrie - zece.
Finalul cărţi se
ocupă de împăraţii romani cu accent pe domnia lui Octavian Augustus care îl
învinge pe Marcus Antonius. După perioada împăraţilor răi cu Nero, sau
Caligula, apare perioada împăraţilor buni a lui Traian, cuceritorul Daciei,
părinte spiritual al poporului român.
Este o carte amplă de
614 pagini în versiunea engleză şi merită citită de iubitorii de istorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu