Jurnal cu de toate

Cu violonistul Francesco Ionașcu și dirijorul Alexandru Mija

În această săptămână ne-a părăsit criticul literar Eugen Simion, absolvent al Liceului I. L. Caragiale din Ploiești și liceul meu. I-am citit cărțile, jurnalul francez Timpul trăirii, timpul mărturisirii m-a determinat să vizitez palatul Vaux le Vicomte, cel care este modelul de inspirație a palatului Versailles. Am interacționat cu el exact la aniversarea a 125 de ani de la înființarea liceului, în decembrie 1989 și l-am întrebat ce se întâmplă cu Mircea Dinescu, arestat la domiciliu!? pentru articolul din presa franceză împotriva lui Ceaușescu și Simion mi-a spus că au grijă de el! Nu a mai durat mult grija pentru că a izbucnit Revoluția, iar Dinescu a fost unul dintre lideri și ca președinte al Uniunii Scriitorilor a avut el grijă de alți literați, case, etc., pentru care a fost răsplătit cu calomnii și înjurături. 

Am citit un articol diatribă în care Ion Cristoiu, neagă importanța zilei de 25 octombrie ca ziua armatei române. Argumentele lui sunt că armata română era sub conducere sovietică și că nu putea fixa data care corespunde cu ziua de naștere a Regelui Mihai. Cristoiu spune că generalul Sălăjan a mutat în 1959 data aniversării armatei române de la 2 octombrie, înființarea diviziei Tudor Vladimirescu, ca semn al independenței față de sovietici. Cristoiu ignoră faptul că armata română a fost condusă atunci de generalul Avramescu, care ulterior a fost arestat de sovietici și omorât. Armata sovietică depășise deja frontiera româno ungară, dar românii au așteptat 25 octombrie ca să elibereze ultimul petec de teritoriu românesc, pentru că comandantul suprem al Armatei Române era totuși Regele Mihai. Cum se împacă gândirea obtuză, mincinoasă și comunistoidă a  lui Cristoiu, cu fixarea datei de 23 August ca zi Națională a României din 1948. Ori această dată din 1944 este cea în care Regele Mihai a dat lovitura de stat, arestându-l pe mareșalul Antonescu și întorcând armele împotriva Germaniei hitleriste. Singură legătură cu comuniștii a fost că mareșalul Antonescu arestat a fost transferat grupului comunist al lui Bodnăraș. Ipoteza mea este că mareșalul era de preferat să fie sub paza comuniștilor care nu aveau nicio legătură cu armata, care putea să mai aibă relații de comandă cu Antonescu.  

Uite așa se manipulează și se revizuiește istoria, după părerile unui impostor.

Ajungând în realitatea prezentă vedem discuțiile privind procentul de mărire al pensiilor. PSD este un partid mincinos și populist. Ei ridică pensiile primarilor pentru că sunt vectorul de influențat fraierii alegători și nici liberalii nu sunt în dezagrement pentru că au interese comune la primării. Cîțu, singurul liberal adevărat atacă pe Câciu și Ciolacu că nu sunt în stare să administreze finanțele țării și că politicile lor greșite nu permit un procent de 15% la pensii, care să acopere inflație. PSD este specialist în pomeni populiste îndreptate spre cei care au parazitat munca. Dîncu a demisionat în fine, după ce a debitat prostii, declarând perfid că era imposibil să conlucreze cu președintele. Un impostor pesedist mai puțin, dar pe acolo cam toți miniștrii lor au acest atribut. 

Am scris despre cartea lui Braudel privind Gramatica civilizațiilor, dar am omis considerațiile privind experimentul politic care se înfiripase în 1957, Piața Comună, Europa celor șase: Franța, Italia, Germania, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg. Încă de la înființare se punea dilema integrării politice și a unor poziții comune în politica externă. Piața Comună, redenumită acum Uniunea Europeană, reunește 27 de state, unele provenite din fosta Iugoslavie și altele din fosta Uniune Sovietică, statele baltice și fostele state comuniste. Uniunea Europeană a reușit să elimine pericolul războiului în Europa între dușmani tradiționali, precum Franța și Germania, să aducă prosperitate mai ales a țărilor foste comuniste. O putem constata și noi aici în România, chiar dacă asta a însemnat și o emigrare masivă a concetățenilor noștri pentru o salarizare mai bună. Că tot am vorbit de mizerabilism, el se manifestă cu osebire în trafic. Am mai trăit un eveniment, când, aflat pe trecerea de pietoni m-a surprins lumina roșie și automobilele porniseră fără să le pese de mine. Iar exemplar este felul în care un jmeker a ignorat poliția și jandarmeria și a fugit. Ei sunt produsul vremurilor ultime din comunismul anilor 80 în care omul devenise lup ca să facă rost de mâncare, în case prost încălzite și fără lumină. Iar apoi au urmat anii 90 cu bișnițarii ajunși mari afaceriști, în care indivizi precum fudulul prost Becali sunt acum modele. Ce să zicem de justiție, când procurorii îl eliberează pe individul periculos care a ignorat poliția, că nu este pericol social? Cu astfel de magistrați e vai de justiție!

Am avut momente muzicale importante în această săptămână.

Joi la Filarmonica Pitești a fost concertul simfonic cu doi invitați: violonistul  Francesco Ionașcu și dirijorul Alexandru Mija. Ionașcu este născut la Veneția și după studii muzicale este violonist de concert. Am audiat Concertul pentru vioară și orchestră nr. 1, op.6 în re major de Niccolo Paganini. Parte orchestrale are un aer foarte milităros, cu percuție și suflători, iar parte violonistică pune în valoare măiestria solistului.

În partea a doua am audiat Simfonia a IV-a de Ceaikovski. Studiind internetul am aflat că este o replică la Simfonia Destinului a lui Beethoven. Ca orice muzică a lui Ceaikovski lasă o impresie puternică și adâncă.

Vineri am avut un concert de jazz cu invitata Ozana Barabancea și trioul local cu pianistul Victor Buștean, basistul Alexandru Iordache și bateristul Gabriel Barani. M-a impresionat vocea Ozanei, acre mi-a amintit de Aura Urziceanu. A cânta câteva standarde americane și apoi muzică românească, celebre momente de muzică ușoară, de Moculescu, Temistocle Popa, Vasile Veselovschi, Aura Urziceanu, Doina Badea în stil de jazz. Au urmat trei frumoase piese de muzică cu puternic mesaj patriotic scrise de o tânără compozitoare Alina Manolache. 

Chiar resimt o teamă să vorbesc de patriotism, când sunt forțe politice mizerabile care exploatează acest filon și care de fapt servesc interese nepatriotice! 

O foarte interesantă serie de conferințe la Iași dedicate războiului de Dilema veche în care se încearcă elucidarea acestui fenomen și din perspectiva literaturii clasice ruse.

Dispariția scriitorului Ovidiu Verdeș mi-a trezit interesul pentru singurul său roman: Muzici și faze. Este un roman simpatic al adolescentului de 15 ani la finalul anilor 70, cu gașca de derbedei, cu fumatul interzis, și mai ales cu dragostea de muzică rock într-un limbaj familiar, argotic. 

Cu fotbalul s-a cam lămurit. Barcelona a încasat acasă un 3-0 de la Bayern, Liverpool a făcut un 3-0 la Amsterdam fiind clar calificată. Klopp a abandonat Premier League unde a luat bătaie de la ultima clasată Nottingam Forrest ca să facă acest rezultat în Champions League. Real a luat bătaie la Leipzig, prima lor înfrângere. Final disperat și la Tottenham cu Sporting și la Atletico Madrid cu Bayer. Ambele au avut șansa victoriei, dar Kane a fost în ofsaid și Atletico a ratat penalti.

Am fost la Oarja probabil ultima dată anul ăsta. Au mai picat vrei 10 carași. Crapul s-a băgat la nămol!

E încă frumos și cald afară, să ne bucurăm!

Mizerabilismul la români

Titlul jurnalului săptămânal mi-a fost inspirat de dosarul din Dilema veche. Sunt acolo câteva considerații și opinii care mi-au rămas în minte. Mircea Vasilescu vorbește de un anume rasism propriu românilor care se lamentează și-și acuză propria nație de propriile neîmpliniri. Trecând la film, sunt operele lui Lucian Pintilie și Mircea Daneliuc care arată fața nefardată,  reală a României comuniste. Și de amintit sunt Reconstituirea, Probă de microfon și Croaziera. Și acești importanți regizori continuă cu filme ca Balanța și Patul  Conjugal în România post comunistă. Inclusiv noul cinema românesc cu regizori precum Cristian Mungiu și Cristi Puiu se înscriu pe acest trend a unei Românii reale, care poate fi ușor asemănată și confundată cu România mizerabilă. Pentru că una este România reală, alta România în care se arată cu insistență zona săracă din Moldova de nord est, sau așezările țigănești. Aici este amestecul dintre o sărăcie abjectă a unor oameni și bogăția nerușinată a liderilor lor, a unui bulibașă, care afișa o cravată de aur! În timp ce semenii lor pe care ar trebui să-i conducă, cerșesc, fură și duc o viață mizerabilă. Cum mizerabilismul se arată în tentația acelor români care își falsifică statutul social cu auto BMW, Mercedes, Audi la mâna a doua, parcate în fața unor blocuri confort 2! Mizerabilismul este evident în comportamentul celor angajați în serviciile publice, administrație, CFR, spitale, unde unii medici în continuare cer șpagă pentru serviciile pe care le livrează, acum la salarii foarte mari. Toate aceste lucruri au alungat și alungă pe tineri din România. Pe de altă parte nefardată este și imaginea prezentată de Mihai Buzea a unui târg al românilor din Bruxelles, unde socializează și înjură pe gazdele belgiene că nu-i apreciază. Legat de asta am constatat ceva curios privind construcțiile din România. Constat că pe șantiere ritmul nu este foarte alert, nu sunt mulți muncitori. Cred că acest fenomen este determinat de politica patronatului de a plăti salarii mai mici pe un termen mai lax de finalizare. Asta este probabil legată și de priceperea celor angajați și determină pe mulți să plece afară unde salariile sunt mai mari. Îmi amintesc de șantierul autostrăzii din Polonia, spre Gdansk unde era o aglomerație de muncitori și se lucra alert aproape de întunecare. Pe de altă parte îmi amintesc din experiența proprie că în faza punerii în funcțiune a reactorului de cercetări la care am fost implicat, cei care lucrau cu noi erau muncitori ai unor trusturi de construcții montaj, oameni foarte pricepuți care lucrau fără să stea la palavre. Poate și din acest motiv aceștia plecau pe șantierele din Orient unde erau bine apreciați, de plată, probabil că statul lui Ceaușescu își lua partea! Am fost nevoiți să terminăm obiectivul și să facem prima criticitate în noiembrie 1979, forțati de politruci ca să-l dăm în funcțiune în cinstea congresului PCR. Doctorul Whittemore aprecia că am făcut atunci într-o lună munca a acel puțin două luni! Satifacțiile au fost personale, nu s-au dat prime, așa era atunci!

Citesc acum o carte interesantă pe care cred că am abandonat-o fără să o citesc atunci când am cumpărat-o. Este vorba de Gramatica civilizațiilor de Fernand Braudel, apărută la Meridiane în 1994, după Revoluție. Ea se adresează liceenilor francezi și analizează principalele civilizații. Pentru că începe cu Islamul și apoi cu Extremul Orient Braudel vorbește de pielea celor care sunt implicați. De obicei cei cu pielea mai tuciurie sunt dominați de cei cu pielea mai albă. Cartea pare a fi scrisă prin 1963, dar mie mi-a sunat ca rasism, după normele de azi. Se vorbește de război în evoluția civilizațiilor ca un motor pentru dezvoltare. Mă gândesc acum cum a evoluat războiul în sens destructiv, Cu excepția unor năvăliri ale mongolilor și succesorilor ptrecum Tamerlan, războaiele erau destul de localizate și cu morți dintre implicați în lupte. După cum s-a văzut în Al Doilea Război Mondial și acum în agresiunea rusă în Ucraina distrugerile materiale și pierderile umane au crescut geometric! Lejeritatea cu care se discută despre o bombă nucleară mă îngrozește, pentru că unii nu sunt conștienți de consecințele radioactive care fac zona bombardată inaccesibilă și morții nenumărați.

Revenind la ale noastre am aflat că parlamentul olandez a votat să nu accedem în Schengen. Cerințele sunt absurde într-un fel, cînd se cere MCV la Bulgaria, pentru care UE a declarat că nu mai este necesar. Eu apreciez și admir energia cu olandezii, au transformat un pământ de sub mare să fie locuibil acum, prin invenții inginerești, priceperea negustorească și marinărească, mai ales geniala pictură olandeză a unui Vermeer sau Van Gogh. Se spune că neerlandezii sunt calvini, deci cu credință puternică. Ei admit cu lejeritate prostituția și consumul de droguri. Cred că în privința noastră predomină la politicienii olandezi o atitudine arogantă și trufașă. Madam Dogioiu nu scapă ocazia se se facă de râs. Confirmă că acuzele privind atitudinea de tip mizerabilist la România în general și la politicienii ei în special o fac o oaie neagră a mass media. Ea analizează pe responsabilii politici români cu relația cu exteriorul. Dacă, poate relativ la Bode se confirmă, atunci ea atacă necugetat pe alții precum Iohannis, Aurescu sau Predoiu care au militat eficient pentru o imagine pozitivă. Asta se vede și din interviul luat doamnei Kovesi, care arată că habar n-are de legile justiției. Doamna Kovesi a fost extrem de atentă și pozitivă privind funcționarea justiției și a legislației care se va implementa. Prea mult pentru o iresponsabilă idioată, cultivată în anumite zone din media. 

Joi la Filarmonica Pitești am avut parte de un program deosebit. Dirijorul Tiberiu Oprea a avut ca invitată pe tânăra pianistă Alexandra Segal, care ne-a interpretat Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Beethoven. Am aflat că Alexandra Segal a câștigat premiul I la Concursul Enescu! O așteptăm pe scena piteșteană.

În parte a doua a concertului Tiberiu Oprea și orchestra Filarmonicii ne-au dăruit o interpretare de excepție a Simfoniei a V-a a Destinului a lui Beethoven. Ce impresionează la această simfonie este aerul eroic al muzicii, a speranței pe care o emană. Legat de ea, fiind a V-a, care corespunde cu V de la victorie,  semn folosit de Churchill, primele ei măsuri deschideau programele de știri ale BBC în vremea războiului. Muzica, dar și interpretarea m-au impresionat foarte puternic. 

Evenimente sportive importante au avut loc duminică. S-a disputat derbiul din Premier League dintre Liverpool și Manchester City cu fenomenul Halland. A învins meritat Liverpool cu 1-0, care a făcut cel mai bun meci. Nu la fel de convingători au fost cei de la Liverpool miercuri în meciul cu West Ham, au învins cu 1-0, greu cu un penalti apărat de Alisson. În schimb Real Madrid a defilat în El Clasico cu Barcelona, cu o victorie clară 3-1. Real a confirmat miercuri și cu Elche pe care au învins-o în deplasare cu 3-0. Real mi se pare a fi cea mai în formă echipă din Europa. Cum remarca cineva plecarea lui Ronaldo de la Real nu a influențat negativ, pe când plecarea lui Messi de la Barcelona a avut efect devastator. 

Vești de loc bune vin de la Simona Halep. A fost semnalată pozitiv la controlul doping după US Open. Ciudat, acolo Simona a jucat un tur și a plecat învinsă. Să vedem!

Miercuri am mai încercat peștele la Oarja. Dimineața am tremurat, era frig și bătea vântul, apoi s-a liniștit și a fost cald și am prins doar la lansetă niște carași, la plută nu mergea. 

Crapul nu s-a făcut remarcat la noi. 

Am ezitat să pun poza cu pianista Alexandra Segal la postare. Nu se potrivea cu titlul!

Jurnal de Schengen

Da, suntem în plină dezbatere cu problema Schengen. De ce este importantă? Păi, să ne uităm la trecerea frontierei. Ultima dată când treceam frontiera spre Ungaria, pe autostrada recent terminată în 2015 vara era simplu, o treceai.  Dar în vara aia, spre toamnă a venit puhoiul de emigranți din Orient și totul s-a schimbat. Stai la frontiere de te saturi, mai ales la cea spre Ungaria. Și cel mai tare îi doare pe camionagii care stau cu zilele. Și în vara asta am stat o juma de oră la intrarea în România că controlau un autocar de Ucraina. Cei care contestau intrarea în Schengen cereau statul de drept. Adică o justiție predictibilă. Cei care se plâng ipocrit, adică jurnaliștii și opoziția useristă privind pe cei care sunt prinși pentru corupție, marea corupție e cam rezolvată, doar șpaga rămâne. Cel mai tare mă enervează nesimțirea absolută a unor medici care la salariile mari pe care le au, mai cer un supliment, îndeosebi chirurgii. De ce nu operează ei în spitale private unde știi care este prețul? Păi lăcomia nesimțită este explicația. Și mai rămân primarii și alți paznici de treceri la care trebuie să dai obolul pentru lucrări în folosul comunității. Se pare că rapoartele MCV sunt pozitive. Sunt acum în dezbatere și legile justiției, chiar cu opoziția USR, dar ele punct în acord cerințele europene cu justiția din România. Mă enervează reclama pe care și-a face justiția, pentru că cea mai discutabilă zonă este cea legată de retrocedări. Știam că dacă sunt în discuție proprietăți care sunt din domeniul public, spitale, școli nu se retrocedează, se dau despăgubiri. Iată că acești oameni pentru justiție au dat jumate din arena liceului I. L. Caragiale din Ploiești unui proprietar, împotriva bunul simț și a dreptății. Cum să-i caracterizezi pe acești judecători, decât că sunt ticăloși care  fac nedreptate! 

Apoi mai mă miră atitudinea agresivă a lui Drulă în afacerea cu BMW, unde și el a semnat acordul pentru această achiziție. Cred că astfel de polemici nu fac bine USR, și se calcă pe un teren minat.

Un subiect care este acum la ordinea zilei este legată de dispute privind plagiatele unor demnitari, miniștri. În dispută a intrat și Mădălin Hodor care a acuzat pe cei de la USR și pe Emilia Șercan că au politizat această temă. Acesta spune că nu s-a produs nicio dovadă privind plagiatul tezelor de doctorat ale lui Ciucă, Bode și Cîmpeanu. Cu Câmpeanu proba produsă se referea la o carte furată de acesta, care se încadrează la altceva decât plagiat. Apare și povestea cu secretizarea tezei lui Bode care se poate consulta la Biblioteca Națională, dar nu se poate copia digital sau pe hârtie. Intră apoi în discuție polemica dintre Adrian Cioroianu și Șercan pe tema că nu este editată pe hârtie teza lui Bode. Șercan pe care eu o bănui că se supraevaluează și care mai face și gafa cu condescendeța ei față de Cioroianu, care are ca înțeles în primul rând atitudinea arogant superioară și nu cea de înțelegătoare. Măcar Șercan a spus că nu se bagă în analiza de plagiat a tezei lui Bode mirosind și ea implicațiile politice ale USR. 

Asta însă a declanșat un atac la baionetă a lui g4 media împotriva lui Hodor și Demetriade că ar fi acum securiști, că predau la Academia SRI. Păi, când spunea iresponsabil că Experimentul Pitești este o afacere legionară. Unde? Într-o pușcărie comunistă unde torționarul Țurcanu acționa la indicațiile lui Nicolschi, tartorul securist. Și legat de asta rușinea numită troița securiștilor de la Pitești  toți o cer îndepărtată. O spune și IICMER! Ce nerușinare absolută, locul unde s-a petrecut cea mai teribilă experiență torționară securistă este și locul de elogiere a acestor criminali!

Un alt scandal este legat de declarațiile lui Dâncu privind situația din Ucraina. Ciucă, Iohannis îi cer demisia, el nu vrea, PSD vrea să fie înlocuit și un ministru liberal, țintesc să înhațe Energia, în care mulți bandiți ai PSD sunt implicați. Oricum politica economică și financiară este la pământ cu alde Câciu, la fel și sănătatea cu Rafila. 

În Ucraina, în Crimeea podul de piatră s-a dărâmat! Ăla al lui Putin, cu o bombă într-un camion. De furie, Putin a bombardat aiurea Ucraina, a distrus alimentări de energie și a omorât civili nevinovați. Războiul continuă, un rus se lamentează că exact crema armatei ruse nu mai este, sunt 90000 de morți, răniți care sunt victimele nebuniei lui Putin. Deja recruții le mor pe capete. 

Problema cea mai sensibilă este cu prețul energiei. Aici nu este vorba de liberalizarea prețurilor, ci de impactul pe care l-a produs oprirea furnizării de gaze ieftine din Rusia în Germania. Și normal au apărut și specula unora, mai ales cu bursa din Amsterdam. Aici este de vină politica iresponsabilă a verzilor germani care au dorit interzicerea totală a energiei nucleare. Iată că până și Greta Tunberg declară că energia nucleară este necesară! La noi să ne amintim cum ne-am tot învârtit cu Unitățile 3-4 de la Cernavoda și cu exploatarea gazelor din Marea Neagră unde, dacă stau bine să mă gândesc cei de la PSD au o mare parte de vină!

În Dilema veche dosarul săptămânal se referă învățământ, mai ales din punctul de vedere al părinților, al profesorilor, dar și al elevilor. Să sperăm că noile legi vor fi favorabile elevilor în primul rând, nu la dezideratele părinților.

Am terminat romanul Anihilare a lui Houellebecq pe care-l recomand cu căldură.

La Filarmonica Pitești dirijorul invitat a fost italianul Gian Luigi Zampieri. 

În prima parte am audiat Simfonia I a lui Mendelssohn, o compoziție romantică scrisă la 15 ani și rafinată apoi ca să fie prezentată prima oară la 20 de ani sub conducerea compozitorului.

În partea doua a concertului am audiat o compoziție modernă de percuție a lui Alexandru Anastasiu numită AlgoRithm pentru marimbă, vibrafon și orchestră. Are trei părți: Madness, Spinning și Godfather dance. Soliști au fost Alexandru Anastasiu la vibrafon și Cosmin Dumitriu la marimba. Pentru că a fost o compoziție de percuția a fost extrem de gălăgioasă, cu tobe, talgere și alte instrumente asemenea.

A venit toamna, s-a deschis piața de legume, vin must, brânză și mezeluri tradiționale. E muzică plăcută cu naiul lui Zamfir în loc de pseudo popular folclorică și este un pic mai bine! Nu mai rău cum ne zice Houellebecq!

PS

Am omis să menționez articolul din România Literară privind geografia din piesa O Noapte Furtunoasă a lui Caragiale. Prima dată am văzut cu mare interes și plăcere punerea în scenă a acestei piese la Pitești, la Alexandru Davila, în care apărea traseul familiei lui Jupân Dumitrache de la Iunion acasă. Union mai rămâne în amintirea bucureșteană cu Cinemateca Union de pe strada Câmpineanu, care coboară din Calea Victoriei spre Sala Palatului, apoi este biserica Sfântul Ilie din Gorgani, actualmente acoperită de clădirile de pe Bulevardul Elisabeta, pe unde se trece Dâmbovița spre Uranus, azi dispărut sub Palatul Parlamentului, spre Dealul Spirii. Casa lui jupân Dumitrache se afla pe Calea Șerban Vodă în apropiere de biserica Sfântul Spiridon, de unde și numele băiatului de procopseală. Este casa negustorului Dumitru Nicolau, cel care a inspirat personajul Dumitrache cherestegiul. Ea se află la colțul a două străzi, Catilina și Marc Aoleriu în pronunția fabuloasă a lui jupân Dumitrache pentru împăratul filosof stoic Marc Aureliu, ironizând Caragiale pe latiniști. 

Articolul merită citit de cei interesați, mai ales caragialiștii absolvenți ai liceului ploieștean.

Bătrânețea reacționară? Jurnal

Am folosit titlul unui articol din Dilema veche pentru jurnalul din această săptămână aparținând lui George Banu. Pe acest important critic de teatru româno-francez îl știu după poza afișată de un atelier foto de pe bulevardul 1 Mai (azi Ion Mihalache) pe când mă duceam acolo la cursuri prin 1968! Mă simt oare bătrân? Am șansa să nu am vreo problemă medicală importantă, doar normale atacuri de reumatism. Cu toate că mă întreb oare la ce mai suntem folositori noi vârstnicii? Probabil cel mai mult ca bunici pentru nepoți. Sunt oare reacționar? Asta o spune George Banu în contextul unor montări teatrale care agresează bunul simț. Îmi amintesc cu cât entuziasm am vizionat Regele Lear al lui Radu Penciulescu pe la începutul anilor 70. Dar sunt montări precum Lucia di Lammermoor la Covent Garden în care artista principală cânta într-o cadă plină cu apă, postură extrem de inconfortabilă, chiar dacă apa probabil era caldă? Îmi amintesc cu nostalgie filmele din anii 60-70 ale lui Delvaux, Godard, de la Biblioteca franceză, dar și Teorema lui Pasolini, sau Zabriskie Point de Antonioni la Biblioteca italiană. Or fi datate, dar sunt în continuare filme de revăzut.

Da, sunt conservator și reacționar cu comportamentul unora mai tineri și nu numai. Uite că acum câtva timp pe mânerele unor aparate sportive, unde mă antrenez diminețile cineva a pus gumă de mestecat, noroc că plouase și s-a desprins repede. Vă imaginați cum este să se prindă de haine guma de mestecat? Sau atitudinea unora care parchează mașina pe trotuar, blocând total accesul și obligând pietonii să iasă pe carosabil unde mașinile accelerau după un stop, cum s-a întâmplat acum alte câteva zile. Aici nesimțirea se îmbină cu iresponsabilitatea criminală. Nu știu cum, dar în ultimii 30 de ani a ieșit o generație de o nesimțire care frizează patologicul. Și guvernele stimulează comportamentul neecologic, ministrul mediului promitea ca peturile și dozele de aluminiu să aibă un preț care să le oblige colectarea. NU s-a întâmplat și râurile sunt pline de peturi! 

Sunt reacționar în felul lui Houellebecq? Ideile lui șochează, este un conservator, dar și unul care pune întrebări asupra religiei, mai ales la adresa unui Islam agresiv în context european. Unde s-a înșelat profund Houellebecq a fost la adresa lui Trump. Cu toate  că îl consideră un clovn, credea că ceea ce face el este bine, Houellebecq este anti UE, probabil anti NATO? Inclusiv critica intervențiile militare ale Americii. Iată că amicul lui Trump, criminalul Putin a declanșat o agresiune militară împotriva Ucrainei. Și Ucraina, sub conducerea unui fost actor, Zelenski, devenit erou a dat o replică usturătoare Rusiei lui Putin. Chiar dacă acest individ iresponsabil și irațional a declanșat anexarea unor teritorii ucrainene cu care prilej să amenințe cu arma nucleară, lucrurile evoluează clar împotriva lui. Cum să anexezi teritorii pe care le pierzi sub ofensiva ucraineană? Aceste acțiuni au trezit respingerea unanimă, inclusiv a unor țări care părea prietene, precum China, India, Turcia și Serbia. A rămas doar Ungaria revizionistă a lui Orban. Mi-a stârnit uimirea că ministrul rus de război Șoigu nu are pregătire militară, cum să ajungi ministrul armatei fără să ai habar de tactică și strategie militară? Amenințarea cu arma nucleară este o chestiune politică, orice militar serios exclude folosirea acestei arme. Un general în rezervă român spunea că este o prostie absolută, pentru că zona nu poate fi accesată din cauza radioactivității, poate doar cu tancurile, și cam afectează sănătatea propriilor trupe. Folosirea armei nucleare este o găselniță politică, folosită de propagandiștii tv ruși, inclusiv de Putin. Merge vorba că dacă Putin ar ordona folosirea ei, ar fi imediat eliminat de militari. Uite că ultima știre vine de la podul de peste strâmtoarea Kerci care a fost  supus unui sabotaj, o cale de rulare de autostradă este complet distrusă, dar și un marfar cu cisterne a luat foc. Amenințarea ucraineană s-a produs, cu toate că ei spun că nu au niciun amestec.

Vorbind de literatură am urmărit opinii interesante în dezbatere privind romanul. Mi-au plăcut opiniile lui Răzvan Voncu care subliniază că romanele din perioada comunistă nu și-au pierdut valoarea literară, dacă au fost bine scrise, cum s-au repezit unii critici tineri. Eu mă bucur pentru că sunt și azi valabile romanele lui Marin Preda, cel mai important scriitor din perioada regimului comunist, la fel și romanele lui Țoiu, Breban, sau Buzura. Aștept încă un roman valoros scris de scriitori afirmați după Revoluție. Am reținut cărțile lui Vosganian, biografia romanțată a lui Marin Preda scrisă de Bogdan Răileanu. Cam puțin! Vosganian emite opinii interesante la această dezbatere găzduită de România Literară. Atenție! Eu despart pe romancierul Vosganian de politicianul controversat. 

Tot că suntem în literatură Academia suedeză a ratat iar Nobelul pentru literatură. L-a dat unei necunoscute, Annie Ernaux. Ar fi fost și în România pe la un festival literar la Timișoara dar nu a lăsat urme. Cei de la Observator cultural se reped să consemneze această reușită?! Și o fac mai tânără cu 20 de ani, are deja 82! Dacă tot voiau să premieze un francez de ce nu l-au premiat pe Houellebecq? Păi cum îmi spune Julian, ploieșteanul de la Paris că acesta e prea de dreapta și suedezii academicieni sunt cam progresiști. Și-au bătut joc de Salman Rushdie, un mare scriitor și victimă a fanatismului islamic, dar nici asta nu dă bine la unii. În schimb în domeniile științifice sunt premiați  mari cercetători, nu impostori ca-n literatură. Un chimist primește a doua oară Nobelul! Au nimerit și cu Premiul Nobel pentru Pace, norvegienii de data asta. Sunt premiați un militant belarus aflat în pușcărie, un ONG rus unde au fost implicați Saharov și  Soljenițîn și un ONG ucrainean. 

Un dosar interesant face Dilema veche din conferințele de la Cluj privind pe cei Bogați și săraci. Și această chestiune este foarte delicată. Suntem noi mai săraci ca în urmă cu 32 de ani? Când mă uit la piață și la magazine, la diversitatea alimentarea mă umplu de nervi la lamentațiile unora că suntem săraci, sau mai ales când vedem câte mașini de prestigiu conduc românii, asta-i și o falsificare de statut social. Legat de asta mă întreb de ce se spune că nordicii sunt cei mai fericiți oameni? Păi după mine cei mai fericiți sunt cei din mările calde, unde nu e nevoie nici de cămașă ca să fii fericit, ca în poveste! Acolo nucile de cocos îți cad sub nas și bananele sunt la lungimea mâinii. 

 

Am decis ca evenimentele muzicale să le integrez în Jurnal, e mai bine, cad sub mai mulți ochi. 

Am avut joi un concert mai special la Filarmonica Pitești. A fost o dirijoare poloneză Justyna Kwarcinska (cvarținsca!), care s-a bucurat că i-am pronunțat corect numele și solist violonistul maghiar Antal Zalai. A fost muzică poloneză în prima parte: Uvertura Bajka de S. Moniuszko, fondator al operei poloneze și apoi Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră în re minor, op. 22 de Wieniawski, cu solist Zalai. Wieniawski nu a fost doar un fenomenal violonist, dar și un important compozitor. 

Orchestra Filarmonicii Pitești, condusă de Kwarcinska a răspuns bine solicitărilor celor două piese muzicale.

În partea a doua am audiat Simfonia a 8-a a lui Dvorak. Cu artiștii invitați remarcam că cel mai important compozitor slav în afara marilor ruși este Dvorak. Simfonia a 8-a este o operă romantică, puternic influențată de folclorul ceh. A fost o bună prestație a orchestrei condusă de Kwarcinska!

Vineri a fost un recital foarte interesant al violoncelistului Filip Papa de la Iași și a pianistului Horia Mihail. Am audiat Sonata lui Brahms, apoi Haydn, De Falla. Cel mai frumos moment a fost Meditation de Jules Massenet, care m-a umplut de o stare de bine. 

Continuă disputa cu mașinile BMW ale poliției. Vocalul critic al guvernării de coaliție PNL PSD este domnul Drulă de al USR, însă aflăm că a aprobat această afacere, când era ministru. El se justifică că nu a fi știut de anexe. Ciudat cum Drulă atacă și pe Schmidt sponsor al USR și al PNL. Acum au găsit o nouă distracție useriștii, doctoratul lui Bode, care poate fi vizualizat la computer la Biblioteca Națională? Oricum, cică ar fi scrisă într-o limbă de lemn, o transcriu și i-o dau expertei Șercan, mare specialistă în plagiat. Văd că doamna se pricepe la toate, la politică, dar și la inginerie. Sper să aibă ajutor experți pricepuți, nu niște impostori. 

Am văzut niște filme vechi bune. Două de spionaj. Unul englezesc, în care un diplomat/spion englez ca să salveze o militantă neagră ( interpretată de superba Iman la debut) devine spion sovietic și fuge la Moscova fără Iman! Obsesii englezești cu spionii  sovietici de la Cambridge din interbelic. Altul cu colonelul GRU Penkovski care a trădat către SUA secrete nucleare care a permis lui Kennedy linia dură în criza rachetelor din Cuba și în care curierul lui Penkovski era un afacerist englez, ca să nu prezinte suspiciuni. Dar cel mai bun film a fost un film noir franțuzesc Ne le dis a personne, cu crime și corupție pe care-l recomand cu căldură, au francezii o știință a acestor filme thriller.

Un final cu fotbal. S-au întâmplat meciurile din cupele europene. Favoritele mele: Real și Liverpool au învins cam neconvingător echipe slăbuțe. După mine fenomenul nu este Manchester City, ci Napoli care a demolat pe Ajax la ei acasă cu 6-1! Nici Benfica lui Radu Paraschivescu nu a cedat, a făcut 1-1 acasă cu PSG. Becali confirmă că este un dobitoc sinistru. A oprit jucătorii cei mai buni la deplasarea la Silkeborg și a încasat un 5-0! Dar uite că CFR Cluj a făcut 1-0 la Slavia Praga, deci se poate! Sper ca FCSB să o încaseze de la Petrolul, vechea mea favorită a copilăriei.

Evreul improbabil Mihail Sebastian o monografie ideologică de Mihai Iovănel

Despre această carte am citit comentarii în Observator cultural. Este o carte scrisă de criticul literar tânăr Mihai Iovănel. El a trezit mult mai multe comentarii critice și controverse cu cartea Istoria literaturii române contemporane. Mi-a venit pe mail un fragment din cartea lui despre Mihail Sebastian și mi-a trezit imediat interesul.  Am căutat pe internet și am găsit cartea sub formă PDF, dar cu copii în pagini duble și mi-a fost imposibil să o convertesc în formă e-pub. 

Cu un titlu pretențios și provocator cartea mi-a plăcut pentru că analizează pe Mihail Sebastian în contextul interbelic. Eu citisem romanele lui Sebastian și ascultasem sau văzusem piesele lui de teatru. Este considerat un autor de raftul doi, dar Jurnalul său l-a propulsat ca unul din autorii interbelici foarte importanți. Am citit Jurnalul, ulterior și romanul După două mii de ani cu infama prefață a lui Nae Ionescu. 

De ce a devenit Jurnalul lui Mihail Sebastian atât de important? Pentru că a reamintit românilor de Holocaustul în care România a fost parte în Al Doilea Război Mondial. Începând din 1938 a început legislația antisemită în România care a degenerat în pogromul de la Iași și trenul morții. Apoi au fost lagărele din Transnistria unde au pierit mulți cetățeni de etnie evreiască. Mulți pentru că autoritățile românești nu țineau evidențe naziste și apoi reocuparea Basarabiei și a Bucovinei Nord de către autoritățile sovietice  au ținut numărul evreilor care au pierit în lagăre ca element de șantaj pentru autoritățile din România. Și așa numărul acestor victime ale Holocaustului din România este tot timpul în discuție. Oricum au fost foarte mulți morți. 

Cu evreii românii au avut o relație aș spune complicată. Au venit în număr mare din cauza prigoanei antisemite din Rusia. Și au găsit în Țările Române în secolul XIX un teren virgin. În principate nu exista o clasă medie, o burghezie și așa evreii au ocupat locul gol. Au devenit meseriași pricepuți, mai ales croitori, cizmari, dar și medici, dentiști. Unde au excelat a fost în afaceri negustorie, ba chiar arendași de unde a apărut și un antisemitism printre țărani. Românii când au vrut să se ocupe de afaceri și negustorie au găsit locul ocupat și așa s-a dezvoltat sentimentul antisemit care a degenerat în interbelic în mișcări de tipul Legiunii. 

În acest context politic a trăit și a scris Iosif Hechter din Brăila care și-a luat numele de Mihail Sebastian. Ca majoritatea celor mai străluciți intelectuali români și evreul asimilaționist și scriitorul Mihail Sebastian a fost fascinat de personalitatea lui Nae Ionescu, brăilean și el. Toți marii noștri intelectuali interbelici elevi ai lui Nae Ionescu Eliade, Noica, Cioran au fost tentați de extremismul legionar. Și această latură întunecată s-a revelat pe deplin în Jurnalul lui Mihail Sebastian. Mihail Sebastian a fost foarte bun prieten cu Mircea Eliade și a observat cu tristețe fascizarea sa. Dra cea mai mare lovitură a fost prefața lui Nae Ionescu la romanul său După două mii de ani. 

Mihail Sebastian a fost redactor la Cuvântul, ziarul lui Nae Ionescu și articolele sale aveau amprenta mentorului fiind conservatoare și de dreapta. Din acest motiv Marta Petreu i-a făcut proces de intenții în cartea sa Diavolul si ucenicul sau Nae Ionescu - Mihail Sebastian. Cu argumente Mihai Iovănel a desființat acuzațiile Martei Petreu de extremism. 

Mihail Sebastian a fost un adept al asimilaționismului și acuzat pentru asta de I Ludo, autorul evreu cel mai detestabil care și-a permis să-și bată joc de istoria României în Regele Palaelibus. Inclusiv Rabinul Șef al României Șafran îl detesta pe Ludo. Aici nu mi-a plăcut Iovănel pentru opiniile lui stângiste, considera că există aripi profasciste în PNȚ cu Vaida Voievod și cu Gheorghe Brătianu la PNL. Știu că sunt opiniile că Gheorghe Brătianu a fost filo german și filo nazist, dar am mărturia doamnei Ioana Brătianu, fiica lui,  care mi-a spus mie în casa lor nu a călcat niciun ofițer german. Pe cine să crezi?

Ca toți evreii a trăit dificil în timpul războiului, nu a ajuns în lagărele din Transnistria, acest nenoroc l-au avut evreii din Bucovina de Nord și Basarabia. A fost profesor la școala evreiască a publicat piesa  care a avut mare succes Steaua fără nume sub un nume de împrumut. A venit 23 august 1944 și totul s-a întors. Mihail Sebastian a fost apropiat de Lucrețiu Pătrășcanu și a scris în primul număr al României Libere apărut după 23 august. Intrase în lumea selectă a comuniștilor români. Dra soarta lui a fost crudă, moare călcat de un camion în 1945. Ce s-ar fi întâmplat cu el, dacă ar fi trăit? Prietenia lui cu Pătrășcanu l-ar fi dus sigur în pușcăriile comuniste. Iovănel ne spune că a fost evocat în procesul Pătrășcanu.

Ce rămâne de la Mihail Sebastian, niște piese de teatru extrem de reușite, niște romane sentimentale, dar și mărturia lui de evreu care a vrut să fie român de la Dunăre. Jurnalul său constituie cea mai importantă mărturie despre România din anii 35-45. 

Am văzut ecranizarea din 1955 a piesei Ultima Oră numită Afacerea Protar. Un film cu Radu Beligan, cu Ion Finteșteanu, Iona Talianu, Ion Iancovescu și Ioana Zlotescu, actrița talentată care a jucat doar în acest film.