Jurnal cu de toate

Cu violonistul Francesco Ionașcu și dirijorul Alexandru Mija

În această săptămână ne-a părăsit criticul literar Eugen Simion, absolvent al Liceului I. L. Caragiale din Ploiești și liceul meu. I-am citit cărțile, jurnalul francez Timpul trăirii, timpul mărturisirii m-a determinat să vizitez palatul Vaux le Vicomte, cel care este modelul de inspirație a palatului Versailles. Am interacționat cu el exact la aniversarea a 125 de ani de la înființarea liceului, în decembrie 1989 și l-am întrebat ce se întâmplă cu Mircea Dinescu, arestat la domiciliu!? pentru articolul din presa franceză împotriva lui Ceaușescu și Simion mi-a spus că au grijă de el! Nu a mai durat mult grija pentru că a izbucnit Revoluția, iar Dinescu a fost unul dintre lideri și ca președinte al Uniunii Scriitorilor a avut el grijă de alți literați, case, etc., pentru care a fost răsplătit cu calomnii și înjurături. 

Am citit un articol diatribă în care Ion Cristoiu, neagă importanța zilei de 25 octombrie ca ziua armatei române. Argumentele lui sunt că armata română era sub conducere sovietică și că nu putea fixa data care corespunde cu ziua de naștere a Regelui Mihai. Cristoiu spune că generalul Sălăjan a mutat în 1959 data aniversării armatei române de la 2 octombrie, înființarea diviziei Tudor Vladimirescu, ca semn al independenței față de sovietici. Cristoiu ignoră faptul că armata română a fost condusă atunci de generalul Avramescu, care ulterior a fost arestat de sovietici și omorât. Armata sovietică depășise deja frontiera româno ungară, dar românii au așteptat 25 octombrie ca să elibereze ultimul petec de teritoriu românesc, pentru că comandantul suprem al Armatei Române era totuși Regele Mihai. Cum se împacă gândirea obtuză, mincinoasă și comunistoidă a  lui Cristoiu, cu fixarea datei de 23 August ca zi Națională a României din 1948. Ori această dată din 1944 este cea în care Regele Mihai a dat lovitura de stat, arestându-l pe mareșalul Antonescu și întorcând armele împotriva Germaniei hitleriste. Singură legătură cu comuniștii a fost că mareșalul Antonescu arestat a fost transferat grupului comunist al lui Bodnăraș. Ipoteza mea este că mareșalul era de preferat să fie sub paza comuniștilor care nu aveau nicio legătură cu armata, care putea să mai aibă relații de comandă cu Antonescu.  

Uite așa se manipulează și se revizuiește istoria, după părerile unui impostor.

Ajungând în realitatea prezentă vedem discuțiile privind procentul de mărire al pensiilor. PSD este un partid mincinos și populist. Ei ridică pensiile primarilor pentru că sunt vectorul de influențat fraierii alegători și nici liberalii nu sunt în dezagrement pentru că au interese comune la primării. Cîțu, singurul liberal adevărat atacă pe Câciu și Ciolacu că nu sunt în stare să administreze finanțele țării și că politicile lor greșite nu permit un procent de 15% la pensii, care să acopere inflație. PSD este specialist în pomeni populiste îndreptate spre cei care au parazitat munca. Dîncu a demisionat în fine, după ce a debitat prostii, declarând perfid că era imposibil să conlucreze cu președintele. Un impostor pesedist mai puțin, dar pe acolo cam toți miniștrii lor au acest atribut. 

Am scris despre cartea lui Braudel privind Gramatica civilizațiilor, dar am omis considerațiile privind experimentul politic care se înfiripase în 1957, Piața Comună, Europa celor șase: Franța, Italia, Germania, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg. Încă de la înființare se punea dilema integrării politice și a unor poziții comune în politica externă. Piața Comună, redenumită acum Uniunea Europeană, reunește 27 de state, unele provenite din fosta Iugoslavie și altele din fosta Uniune Sovietică, statele baltice și fostele state comuniste. Uniunea Europeană a reușit să elimine pericolul războiului în Europa între dușmani tradiționali, precum Franța și Germania, să aducă prosperitate mai ales a țărilor foste comuniste. O putem constata și noi aici în România, chiar dacă asta a însemnat și o emigrare masivă a concetățenilor noștri pentru o salarizare mai bună. Că tot am vorbit de mizerabilism, el se manifestă cu osebire în trafic. Am mai trăit un eveniment, când, aflat pe trecerea de pietoni m-a surprins lumina roșie și automobilele porniseră fără să le pese de mine. Iar exemplar este felul în care un jmeker a ignorat poliția și jandarmeria și a fugit. Ei sunt produsul vremurilor ultime din comunismul anilor 80 în care omul devenise lup ca să facă rost de mâncare, în case prost încălzite și fără lumină. Iar apoi au urmat anii 90 cu bișnițarii ajunși mari afaceriști, în care indivizi precum fudulul prost Becali sunt acum modele. Ce să zicem de justiție, când procurorii îl eliberează pe individul periculos care a ignorat poliția, că nu este pericol social? Cu astfel de magistrați e vai de justiție!

Am avut momente muzicale importante în această săptămână.

Joi la Filarmonica Pitești a fost concertul simfonic cu doi invitați: violonistul  Francesco Ionașcu și dirijorul Alexandru Mija. Ionașcu este născut la Veneția și după studii muzicale este violonist de concert. Am audiat Concertul pentru vioară și orchestră nr. 1, op.6 în re major de Niccolo Paganini. Parte orchestrale are un aer foarte milităros, cu percuție și suflători, iar parte violonistică pune în valoare măiestria solistului.

În partea a doua am audiat Simfonia a IV-a de Ceaikovski. Studiind internetul am aflat că este o replică la Simfonia Destinului a lui Beethoven. Ca orice muzică a lui Ceaikovski lasă o impresie puternică și adâncă.

Vineri am avut un concert de jazz cu invitata Ozana Barabancea și trioul local cu pianistul Victor Buștean, basistul Alexandru Iordache și bateristul Gabriel Barani. M-a impresionat vocea Ozanei, acre mi-a amintit de Aura Urziceanu. A cânta câteva standarde americane și apoi muzică românească, celebre momente de muzică ușoară, de Moculescu, Temistocle Popa, Vasile Veselovschi, Aura Urziceanu, Doina Badea în stil de jazz. Au urmat trei frumoase piese de muzică cu puternic mesaj patriotic scrise de o tânără compozitoare Alina Manolache. 

Chiar resimt o teamă să vorbesc de patriotism, când sunt forțe politice mizerabile care exploatează acest filon și care de fapt servesc interese nepatriotice! 

O foarte interesantă serie de conferințe la Iași dedicate războiului de Dilema veche în care se încearcă elucidarea acestui fenomen și din perspectiva literaturii clasice ruse.

Dispariția scriitorului Ovidiu Verdeș mi-a trezit interesul pentru singurul său roman: Muzici și faze. Este un roman simpatic al adolescentului de 15 ani la finalul anilor 70, cu gașca de derbedei, cu fumatul interzis, și mai ales cu dragostea de muzică rock într-un limbaj familiar, argotic. 

Cu fotbalul s-a cam lămurit. Barcelona a încasat acasă un 3-0 de la Bayern, Liverpool a făcut un 3-0 la Amsterdam fiind clar calificată. Klopp a abandonat Premier League unde a luat bătaie de la ultima clasată Nottingam Forrest ca să facă acest rezultat în Champions League. Real a luat bătaie la Leipzig, prima lor înfrângere. Final disperat și la Tottenham cu Sporting și la Atletico Madrid cu Bayer. Ambele au avut șansa victoriei, dar Kane a fost în ofsaid și Atletico a ratat penalti.

Am fost la Oarja probabil ultima dată anul ăsta. Au mai picat vrei 10 carași. Crapul s-a băgat la nămol!

E încă frumos și cald afară, să ne bucurăm!