Al XXIII-lea Simpozion Internațional despre Experimentul Pitești Reeducarea prin tortură

Ca de obicei la finalul lunii septembrie se desfășoară acest simpozion dedicat celui mai teribil experiment carceral românesc, unic în istoria comunismului, de reeducare prin tortură. Experiment pus la punct de Nicolschi și desfășurat de Țurcanu în Închisoarea Pitești începând din 1948. 

El consta din luarea la bătaie a celorlalți deținuți de către o bandă condusă de Țurcanu, fost membru al tineretului legionar, Frățiile de Cruce. Ajuns lider comunist i-a fost descoperit trecutul și împreună cu Nicolschi și asistența gardienilor pușcăriei din Pitești au pus la cale acest fenomen numit reeducare. Deținuții erau bătuți și torturați până ajungeau și ei torționari. Experimentul odios s-a încheiat în 1952 și Țurcanu a fost executat ca să acopere urmele. Prin eforturile prof dr. ing. Ilie Popa s-a inițiat acest simpozion. Din păcate azi nu mai este niciun martor al acestor evenimente îngrozitoare. Sunt multe contribuții referitoare și la alte evenimente din comunismul românesc, inclusiv nenorocirile la care au fost supuși românii din Basarabia. 

Am urmărit o contribuție a lui Richard Schmidt despre corupția de la frontiera României spre Iugoslavia și mai nou Ungaria privind fuga din România. Schmidt, șvab din Banat recunoaște că fura carne de la Comtim, că a plătit călăuze care l-au trecut în Iugoslavia, că a trecut și familia lui prin Ungaria, folosind corupția ofițerilor de grăniceri. 

Azi am reținut contribuția lui Enache Tușa, universitar constănțean privind cele două constituții comuniste din 1948 și 1952, considerate de autor ilegale. Autorul spune că țara a fost confiscată de niște bandiți cu concursul bolșevic rusesc. Dar și cu ajutorul unor intelectuali care s-au vândut comuniștilor, cum a fost Parhon, Sadoveanu și banditul Petru Groza!

La fel de triste sunt relatările despre Basarabia, cum au fost trimiși în Gulag, în Siberia, ca fiind kulaci-chiaburi. Ce surpriză nefericită pentru bulgarii din Bugeac care s-au bucurat că au venit rușii în iunie 1940, ca și ei să fie kulaci și buni de Gulag. 

Este bine ca românii să-și reamintească trecutul comunist. Nu să se extazieze la tot felul de propagande comuniste prezentate de Cineclic. Sunt acolo unii care au nostalgia tinereții, au uitat complet frigul, foamea, goana după alimente și bătaia de joc la care eram supuși în Iepoca de Aur!

Julian Negulesco

Cu Julian Negulesco

Ieri m-am văzut față în față cu Julian Negulesco. Nu ne mai văzusem până ieri.  Cel care facilitase acest lucru era colegul meu de clasă Valeriu Negulescu. Asta pe teme de absolvenți, sau alumni, cum se spune acum și-ar fi bucurat-o pe doamna Predescu de latină. Avem amântrei același prefix în nume, Neagu. Tata spunea că numele vinea de la bătrână de la începutul secolului XIX numită Neaga. La Negulești este forma aristocrizată a lui Neagu, adoptată de burghezii români de la sufixul boieresc escu. Valeriu și Julian nu sunt rude.

Julian a venit acum în România să aniverseze cu colegii 60 de ani de absolvire al Liceului I.L. Caragiale din Ploiești. Și acum îmi dau seama că și eu aniversez 60 de ani de când am devenit elev în 1963 al acestui liceu. Deci ne-am petrecut! Am mai avut un om de contact prin Puiu Dumitru, colegul meu de la CR și apoi de facultate. Am făcut cu Puiu Facultatea de Energetică la Nucleare și am stat împreună 5 ani în aceeași cameră de cămin, în anul V, când eram doi în cameră, îmi suporta singur sforăielile. Puiu se știa din copilărie și era vecin cu Julian. Eu stăteam la Gara de Sud și nu aveam contact cu cartierul de pe Oilor, unde era Liceul. Lui Julian i-a ajuns sub ochi blogul meu și i-au plăcut aiurelile pe care le produceam.

Julian a părăsit România în 1969 și a devenit parizian, eu din 1974 sunt piteștean. Dar păstrăm nostalgia baștinii comune. Și eu și el suntem vechi petroliști. Julian știe pe de rost echipa lui Petrolul, cu Sfetcu, frații Dridea și gemenii Munteanu, cu bietul Tabarcea care s-a stins pe gazon într-un meci cu Dinamo Bacău la care am fost martor. Mă invită să mergem la un meci al lui Petrolul și să mâncăm semințe. Nu mai sunt vânzătoarele de bomboane agricole la pahar care te fentau cu adâncimea și-ți dădeau jumate din cantitatea care credeai tu că este de fapt. Julian și-a găsit un substitut fotbalistic în PSG, eu cu Liverpool de la meciurile istorice din 1966 cu Petrolul în Cupa Campionilor și mai nou sunt și cu Real Madrid.

Ne-am văzut ieri la un restaurant din Piața Rosetti, unde am mâncat mici și-am băut bere. Julian mi-a povestit aventurile franceze. A ajuns la un festival de teatru studențesc la Nancy și aici, îndemnat de comportamentul amenințător al securiștilor care îi însoțeau a plecat și a aterizat la Paris cu câțiva franci în buzunar. Nu știa cum se ia metroul. Dar a ajuns actor de limbă franceză, el neștiind o boabă, făcuse engleză la liceu. A ajuns partenerul lui Jeanne Moreau într-un film și a avut o carieră prodigioasă de actor în Franța. A cunoscut emigrația română de la Paris, a fost prieten cu Cioran. L-a primit în casă pe compozitorul Aurel Stroe. Interesant că l-a cunoscut și pe Matei Moțu Haiducu, cel implicat în Afacerea Goma - Tănase de la Paris, pus să-i omoare. Abia după aia a aflat că era spion! Se știe și cu Ioana Crăciunescu care era uimită că știu o poezie de Paști, scrisă de ea pe la 20 de ani și nepublicată, recitată pe la începutul anilor 70 într-un cerc de prieteni.

Lui Julian îi place cum arată Bucureștiul, și mie mi-au plăcut zone din centru, dar când văd cum arată blocul Patria mă întristez! Și pe Julian îl intrigă americanizarea afișajului public bucureștean. Nu mai suntem francofonii de altă dată. Dar mi-a spus că noi românii avem șansă la franceză, alții ca nemții trebuie să ia totul de la zero, noi am introdus din secolul XIX toate neologismele pe filieră franceză. Abia acum suferim de romgleză!

Cum am spus, am adăstat al restaurantul Legere care este în partea de terasă spre Piața Rosetti a clădirii sediului central al PNȚCD. Asta mi-a stârnit niște nostalgii  A fost primul partid la care am aderat în ianuarie 1990. Am intrat fără să vreau în niște dizidențe, am fost exclus din partid la Pitești, dar la centru îmi spuneau cu nu sunt valabile! Așa că atunci când s-a format Partidul Alianței Civice (PAC) am demisionat și am militat apoi acolo. Parcă știam eu ceva, am trăit dezamăgiri și azi PNȚCD este o fantomă cu un lanț la poartă sediului central. Și PAC este azi istorie, a fuzionat în 1998 cu PNL. O tempora!

Vechi prieteni

Valeriu, eu și Cornel

Evenimentul central din această săptămână a fost revederea cu Valeriu și Cornel. Valeriu a venit în această perioadă de la New York să urmărească evenimente de la Festivalul Enescu. De fapt Valeriu a fost cel care m-a dus la sala de concerte și am început să frecventez muzica simfonică. Din acest motiv postul de radio pe care îl ascult este România Muzical.  Nu prea am ureche muzicală, dar îmi face plăcere să ascult acest gen de muzică. Cu Valeriu am devenit prieten de prin anul II, prin 69, având preocupări culturale comune. Cornel mi s-a alăturat prin 1970 și așa am rămas prieteni, chiar dacă ne desparte un ocean. Pe Valeriu l-am vizitat la New York în 1995, 2007 și 2008. De câte ori vine pe aici ne revedem.  Valeriu a fixat locul de întâlnire la El Pato, o terasă pe lângă Grădina Icoanei. L-am întrebat de ce alege el restaurante străine, unde nu ai siguranța că sunt bucătari care fac mâncare ca în țara de origine, dar el mi-a replicat că i-a fost recomandat. Într-adevăr a fost bună mâncarea, eu am luat pulpă de rață cu brânzeturi fine și un vin roșu bun, Drăgaica de la Crama Oprișor. Am o problemă cu vinurile românești. Cumpăr de la magazin vinuri mai scumpe, de la 45 de lei în sus și sunt oțet, proaste, așa că mă orientez la Lidl cu vin chilian de exemplu care este sigur! Am discutat despre sistemul de învățământ american. Mara a fost studentă acolo și nu a prea fost entuziasmată. Am mereu discuții cu Valeriu despre tendințele din America și el acuză trumpismul și faptul că negrii sunt o minoritate dezavantajată. El confundă după mine această problemă cu cea legată de toate tendințele astea culturale tip cancel culture, de corectitudine care cenzurează mai rău decât comunismul de pe vremuri, fără represiunile aferente. 

Și trebuie să readuc în discuție opinia lui Peter. Eu m-am lansat într-o diatribă asupra rușilor și ce fac ei ca agresori în Ucraina, acuzând moștenirea tătaro-mongolă a Moskoviei. El mi-a replicat că a stat în Rusia trei ani și a cunoscut oameni de o calitate deosebită. Poate are dreptate, el a avut de a face cu oameni din industria nucleară, eu am avut de a face în Turcia acum 20 de ani cu o putinistă care justifica jaful Teazaurului lui Priam, descoperit de Schliemann în săpăturile arheologice de la Troia, adus de rusnaci la Moscova, ca fiind pradă de război! Din păcate așa gândesc unii ruși care aprobă crimele din Ucraina. 

Am terminat cartea Defectors. Este un roman de spionaj istoric care se petrece la Moscova printre transfugii spioni din Vest pe la începutul anilor 60. Este inspirată de afacerea de spionaj a celor acre au spionat pentru URSS, cu  a fost Kim Philby.

Joi 21 septembrie la Filarmonica Pitești am audiat Concertul pentru violoncel de Schumann cu Izabela Ghergu solistă, încă studentă la Marin Cazacu, acompaniată de Orchestra Filarmonicii condusă de Alexandru Ganea. 

Revista Dilema veche are tendința să devină o revistă de studii psihologice sau de psihiatrie, psihanaliză. Nu lipsește cel puțin un articol pe aceste subiecte. Pe mine mă atrăgea pentru multitudine punctelor de vedere privind societatea românească.

Dar vreau să dedic finalul postării fotbalului. Finalul de săptămână precedent a confirmat cu echipele bune chiar dacă sunt conduse, revin și înving. Așa s-a întâmplat cu Liverpool care a revenit de la 1-0 și a învins cu 3-1 pe Wolverhampton. În mod similar s-a întâmplat și cu Manchester City care a revenit tot de la 1-0 sa bată cu 3-1 pe West Ham. În mod similar, Real Madrid a fost condusă duminică de Real Sociedad care a revenit de la 1-0 pentru adversari la 2-1. 

A început și campania competițiilor internaționale: Champions League, Europa League, Și Conference League. Noi nu avem nicio echipă angrenată în aceste competiții. 

Echipele de top și cele favorite mie au confirmat. Real Madrid s-a chinuit cu Union Berlin și a învins aproape de final printr-un gol dat de Bellingham. Celelalte echipe puternice au bătut echipe mai slabe. PSG a învins pe Dortmund cu 2-0, iar Bayern pe Manchester United cu 4-3, United revenind în final. 

Dar cum am interese la Europa League, am urmărit a seară pe Liverpool cu LASK Linz. Am impresia că Klopp cam desconsideră competiția, sunt prea puternici și a trimis în teren rezervele care au jucat mizerabil în prima repriză, fiind conduși cu 1-0. Și-au revenit în a doua repriză și cu ajutorul celor de clasă, gen Salah au învins cu 3-1!

Competițiile sunt abia la început să vedem ce surprize ne rezervă acestea. 

Început de toamnă

Principala mea dilemă pentru această postare este ce poză să pun.  Finalmente am decis că este potrivită cea de azi. Azi am fost la Politehnică și am vizitat Simulatorul SMR (Small Modular Reactor) împreună cu doi foști colegi de la IRNE de pe vremuri. E vorba de Peter Breitenstein și Lucian Colțatu. Peter este în România, invitat de Nuclearelectrica unde este consultant pe probleme de ciclu combustibil și lucrează pentru proiectul SMR. Lucian a lucrat în Canada și a revenit la pensie în România și lucrează tot consultant pentru o firmă care lucrează tot pentru proiectul SMR. Peter mi-a zis că lucrează și pentru Estonia, care este interesată de SMR. Faptul că se finalizează unitățile 3, 4 de la Cernavoda. Am aflat de la Lucian că alt amic și prieten Florentin Caracaș lucrează pentru proiectul de la Cernavoda în Canada. Gazda a fost colega mea care mi-a fost studentă și apoi asistentă când eram profesor asociat la Politehnică. La fel și colega ei, fostă studentă de mea, de asemenea asistentă acum la Politehnică. Pot să spun că sunt mândru că am avut asemenea studente și acum colege atât de capabile. Am înțeles de la ele că a fost decizia americană ca acest simulator să se afle la Politehnică pentru studenți, dar și pentru antrenamentul viitorilor operatori de reactoare nucleare modulare. România are șansa să devină un centru pentru această tehnologie care se va disemina și dezvolta în Europa. 

Săptămâna trecută a fost și săptămâna inaugurării stagiunii de toamnă muzicală la Filarmonica Pitești, dar și stagiunea teatrală de la Teatrul Alexandru Davila Pitești.

Inaugurarea de joi 14 septembrie de la Filarmonica Pitești a fost în cadrul Festivalului Enescu. Și am avut oaspete pe talentata pianistă craioveană Adela Liculescu cu studii la Viena, cu prezențe pe marile scene muzicale. Și pregătește un doctorat în Liszt. Și din acest motiv Adela Liculescu, împreună cu orchestra Filarmonicii Pitești, condusă de Constantin Grigore ne-au oferit Concertul nr.2 în la major pentru pian și orchestră și Fantezia pe teme populare maghiare pentru pian și orchestră de Franz Liszt. Ovaționată Adela Liculescu ne-a oferit două bisuri: Variațiuni pe tema operei Liliacul de J. Strauss și și o piesă de Gulda, ambii compozitori austrieci.

În partea a doua a concertului am audiat Simfonia a 6-a Pastorala de Beethoven.

A fost un program deosebit care a încântat pe melomanii piteșteni.

 

Înainte a fost un Masterclass internațional de dirijat cu maestrul Michalis Economou desfășurat cu galele din 9 și 10 septembrie cu dirijori tineri care au dirijat Mozart și Beethoven.

 

Vineri 15 septembrie cuplul Gina Sandu la nai & Mădălin Sandu la vioară acompaniați de Radu Titi la pian ne-au oferit un potpuriu de melodii nemuritoare!

Sâmbătă am participat la inaugurarea stagiunii de toamnă de la Teatrul Alexandru Davila Pitești. Am urmărit premiera Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu. Piesa care am prezentat-o deja pe blog a fost pusă în scenă de Felix Alexa cu aportul deosebit al actorului Adrian Titieni. Piesa lui Mazilu rezistă și azi, iar personajul principal Gogu mi-a amintit de personajele lui Toma Caragiu, izvor de inspirație și pentru Titieni.

 

După cum se observă și în provincialul Pitești există importante evenimente culturale. Poți să urmărești și Festivalul Enescu pe live stream la computer și o mare șansă să audiezi mari artiști și colective simfonice.

 

Și vremea este frumoasă, vara s-a mutat și în septembrie.

 

 

 

Necazuri cu fotbalul

Echipa națională a României este implicată în campania de calificare la Europenele din 2024. După părerea tuturor grupa în care se află România este considerată extrem de accesibilă. Cu excepția Elveției celelalte echipe, inclusiv România sunt mediocre.  După un meci foarte slab în Elveția s-a produs o minune, am făcut egal 2-2. Așa că eram plin de speranțe ca să învingem acasă Israel și Kossovo. Sâmbătă ne-am convins de mediocritatea noastră abia am reușit un egal cu Israel.  Urma meciul de aseară cu Kossovo în care era imperios necesar să învingem naționala a acestui stat. 

Dar în calea jucătorilor de pe teren s-a ivit o piedică importantă, suporterii! Un grup de derbedei care se intitulează Uniți sub tricolor parazitează grav meciurile de fotbal cu lozinci provocatoare politice. Aseară în minutul 18 au dat cu artificii și fumigene și au afișat bannerul provocator: Kossovo e Serbia! Arbitrul a întrerupt meciul și kossovarii revoltați s-au dus la cabine. Au urmat parlamentări și jucătorii din Kossovo au revenit și s-a continuat meciul. Suporterii normali au fost revoltațiși au huiduit pe provocatori și grupul de ultrași dubioși au fost evacuați. Cu mari emoții am reușit să cîștigăm în final cu 2-0. Un jucător kossovar a fost eliminat. Am primit un penalti ratat de Stanciu, care ulterior a marcat din acțiune și în prelungiri Mihăilă a marcat de 2-0! Happy End?

În următoarele meciuri pe teren propriu va fi suspendată participarea spectatorilor pe stadion. Ce rațiune mai are un meci fără spectatori? Asta și numai asta din cauza unor așa ziși naționaliști. Acești derbedei nu au nimic de a face cu patriotismul, cu valorile naționale. Sunt un subprodus al acestui partid condus de derbedeul de stadion George Simion. Scopul lor nu este atașamentul față de România, ci față de valori străine toxice. Ce interesează pe naționaliștii români problemele Serbiei. Lideri sârbi la fel de toxici au distrus la începutul anilor 90 Iugoslavia. Acum acești naționaliști, în loc să se preocupe de România mor de dragul Serbiei. Există un mit al relațiilor bune cu Serbia. Se uită ce probleme am avut cu sârbii Banatul după Primul Război Mondial. Înțelepciunea liderilor români ai timpului au cedat o parte din Banat, astfel ca Belgradul să nu fie pe frontieră.

Ne așteaptă un meci greu la Budapesta cu Belarus. Unde știm care sunt relațiile cu ungurii. Chiar dacă cum vedem noi am putut coabita în Transilvania cu minoritatea maghiară. Ce or să facă naționaliștii, alte porcărele? Poate iau o bătaie bine meritată de la jandarmii unguri. Cum ar fi trebuit să ia și de la jandarmii români pe stadion. Jandarmeria română se scuză că responsabilitatea desfășurării meciului revine FRF. Dar ei ce au păzit? Era clară politizarea acestui eveniment și autoritățile trebuiau să ia măsuri drastice. Este încă o situație care arată cât de depășite de evenimente sunt autoritățile române! 

Jurnaliști isterici și generali degeaba

Această săptămâna a fost dominată de dronele rusești picate în România. Rușii au atacat porturile ucrainene de la Dunăre, Reni, Ismail și Chilia. Ucrainenii au prezentat imagini cu o dronă care a luat foc pe malul românesc. Autoritățile românești au negat vehement că nu ar fi căzut o vreo dronă rusească în România. Președintele a confirmat acest lucru. Până la urmă, Ministerul Apărării a găsit resturi de dronă și a confirmat ceea ce au spus ucrainenii. Jurnaliștii au început să se isterizeze, Iohannis a minți! Păi ce trebuia să facă Iohannis? Să contrazică propriile autorități. Poate era bine ca aceia care îl consiliază pe președinte să fie mai prudenți să introducă un semn de întrebare, până la confirmare că sunt resturi de dronă rusești   pe malul românesc al Dunării. Problema cu resturile de dronă rusești este o problemă serioasă. Asta poate induce situații care pot conduce la consecințe foarte serioase. Într-un fel această chestiune trebuie tratată cu prudență. Experiența cu resturile de rachetă picate în Polonia au fost tratate isteric de autorități și presa din Polonia. S-a dovedit până la urmă că resturile erau de la o rachetă ucraineană. În momentul în care s-a dovedit că erau resturi de dronă rusească, tonul președintelui Iohannis s-a schimbat radical și a declarat ferm că acest lucru este un atentat la siguranța națională și a fost notificat și NATO, iar SUA va trimite avioane F16 în România, iar Marea Britanie va monitoriza cu nave Marea Neagră. Între timp a mai fost descoperite alte resturi de la altă dronă și o altă declarație fermă a președintelui. 

Eu opinez că isteria jurnalistică are o doză mare de iresponsabilitate. Asta este confirmată și de opiniile pe forum la contributors.ro. la un articol anti Iohannis. Dintr-o dată jurnaliștii devin extrem de războinici și isterici. Ținta unora dintre ei este în principal Iohannis. Mă întreb de unde atâta încrâncenare? Iohannis nu mai are nicio miză importantă, va termina mandatul la anul. Unii din cei mai violenți jurnaliști împotriva lui Iohannis sunt apropiați de USR și-l învinovățesc pe Iohannis că i-a scos de la guvernare. USR a plecat de la guvernare convinși că pot șantaja PNL. Iohannis a luat decizia să facăm un guvern cu o majoritate stabilă, pentru că avea informații despre ce se va întâmpla în Ucraina cu agresiunea Rusiei. Și după mine a fost o decizie greșită. O enormă eroare a fost împingerea lui Ciucă la șefa PNL și prim ministru. Ciucă este un militar și nu are de loc experiență politică și a fost ordonanța supusă a lui Ciolacul, șeful PSD și actual prim ministru. Pentru aceste lucruri este criticabil Iohannis și nu pentru lucruri delicate privind implicare României în conflicte militare complicate.

Dar dacă este ceva de criticat este felul cum  a gestionat Ministerul Apărării criza atacului porturilor dunărene ucrainene de către Rusia. Generalii degeaba de la Ministerul Apărării au considerat extrem de greșit că aceste atacuri sunt doar problema ucrainenilor. Opinez, cum au zis și alții, că ei trebuiau să ia în serios aceste atacuri și să disloce unități de artilerie antiaeriană și unități navale fluviale. Nu au nicio scuză ca s-au dovedit leneși și indiferenți. Ar trebuie să aibă loc niște  demiteri și pedepse la minister.

În presa culturală a apărut o polemică iscată de o luare de poziție lui Valeriu Nicolae privind romanul lui Bogdan Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser. Valeriu Nicolae este scandalizat de cum este prezentată etnia țigănească sau romă. Și nu asta, cât de faptul că romanul a fost premiat. El critică atitudinea rasistă a romancierului. A intervenit și o doamnă din diasporă, profesoară în SUA pe probleme de gen. Acolo problemele astea sunt delicate și cu cancel culture și cu woke. Problema cu romii este complicată. Știu că în anii 90 eram acuzați de occidentali de rasism față de romi. Între timp țiganii au dat năvală prin Occident și occidentalii au pus un bemol la acuzații. Romii au un comportament antisocial, cerșesc, fură, se ocupă și cu infracțiuni grave, nu vor să trăiască după regulile celorlalți cetățeni. Un argument că totuși nu suntem rasiști cu romii este că acum în România sunt o mulțime de muncitorii din subcontinentul indian, nepalezi, pakistanezi, din Bangladesh și nu am auzit de probleme cu ei, cu excepția evenimentelor de la Ditrău, unde sunt mulți secui. Din America există o elită a negrilor, sunt respectați pentru calitățile sportive. În România nu există o elită, cei care sunt șefi, bulibași se proclamă regi, împărați, niște bufoni cu probleme cu justiția. Activiști pentru drepturile minorității rome, precum Valeriu Nicolae, sau Gelu Duminică nu au nicio influență în sânul comunității rome. Pe de altă parte cei care fac școală și au locuri de muncă nu mai recunosc că sunt romi, devin cetățeni români etnici. Atât timp cât romii nu se integrează în societate vor fi probleme. 

Acum ceva personal. Aveam mari probleme cu televizorul, imaginea era blurată și mă enervam. Mi-a fost recomandat un tehnician și mi-a rezolvat problemele cu niște mufe proaste. Sunt încă oameni care se pricep. 

Vineri am audiat un concert de jazz la Filarmonica din Pitești. Și azi am audiat un concert prilejuit de un masterclass de dirijat condus de maestrul Michalis Economou. Am audiat Simfonia 36 Linz a lui Mozart și Simfonia nr 7 Apoteoza Dansului a lui Beethoven. Fiecare parte a simfoniilor a fost dirijată de câte un dirijor. Și mai ales Beethoven a sunat foarte bine. Și mâine va fi spectacol la Filarmonica Pitești cu dirijori din masterclass!

Țara lui merge și așa!

Evenimente din ultima vreme ne aduce aminte de anumite trăsături naționale venite din vechime. 

Coabitarea cu stăpânul turco-otoman ne-a dat trăsături tranzacționiste, de tocmeală și târguieli cu stăpânul hrăpăreț. Care a condus la că merge și așa, chiar când acest lucru nu se poate și conduce la dezastre. 

Așa a fost cu accidentul mortal produs de un drogat care a fost oprit de poliție și i s-a dat drumul să devină criminal. Așa s-a întâmplat cu afacerea cu GPL, unde merge și așa duce la un dezastru cu victime și mari distrugeri. Cumetriile, corupția au lăsat o afacere extrem de periculoasă pe mâna unor Dorei, cumetriile capitaliste cu primari hrăpăreți și fără rușine a fost mediul toxic care a dus la exploziile de la Crevedia. Cred că niciunul nu se uită, sau probabil înjură când îl văd pe primarul Vasile din Las Fierbinți, care-i întrupează perfect. Această afacere trebuie să continue pentru că satisface o cerință comercială, a mașinilor care au combustibil GPL, dar să fie strict supravegheată.

Acest spirit se manifestă și în domeniul sanitar unde o gravidă a murit cu zile. Constat o lipsă îngrozitoare de empatie. Cum, este posibil ca badante, doamnele care au grijă de bătrâni italieni, să se comporte în azilele și spitalele omenești ca niște ticăloase, care reacționează doar la șpagă și mită. Din păcate de aceste obiceiuri rele dau dovadă și medici. Mă gândesc că cei tineri vor să practice medicina afară, păi cu un astfel de comportament nu le dau multe șanse, numai lipsa acută de cadre medical la nivel european face ca români și românce să practice medicina și îngrijirea bolnavilor pe afară. Dar această lipsă de empatie se manifestă și în Marea Britanie, țara celor dedicați în spiritul eticii protestante, cum îmi relatează un prieten de la Londra.

Mai constat și o lipsă teribilă de educație. Părinții preocupați de a face bani au lăsat educația în grija școlii. Ori școala instruiește, familia oferă educație progeniturilor. Spiritul lui lasă că merge și așa are și aici, la școală rezultate catastrofale, cu analfabetismul funcțional, cu dragostea pentru citit pe cale de dispariție.

Și că am adus în discuție lectura, dragostea pentru cărți, vreau să pun în discuție romanul și romancierii români. Perioada interbelică și apoi cea a anilor 60 au avut parte de romancieri și romane de mare valoare și succes. Citesc acum memoriile unuia din cei mai importanți romancieri postbelici, Nicolae Breban. Îmi aduc aminte cu perfecție anul 1968, declarat anul romanului românesc. Atunci au apărut Intrusul de Marin Preda, Animale bolnave a lui Breban, Îngerul a strigat de Fănuș Neagu, Prins a lui Petru Popescu. Eram student și am citit cu nesaț aceste romane. Apariția acestor romane era prilej de mari discuții, manifestări culturale. După 90 am aștepta să apară noi și importante romane românești. Cine onorează acest lucru pare a fi doar Gabriela Adameșteanu cu romanele sale Provizorat și Fontana di Trevi. Este adevărat că după 90 s-a lansat și Mircea Cărtărescu în roman, dar romanele sale Orbitor și Solenoid sunt controversate. Mi-a plăcut în schimb romanul său istoric Theodoros. Bune sunt și Jurnalele sale. Un astfel de scriitor confesiv este și Gabriel Liiceanu. Aștept încă un roman al realității de azi, nu realisme magice, cam expirate acum. Aștept romane precum Moromeții, sau romanele lui Breban, sau ale lui Petru Popescu, plecat în America între timp.

Speranța moare ultima!