Goana după atomul pașnic- proiectul nuclear românesc

 

Reactorul TRIGA ICN Pitești

Am primit un link despre artistul Dan Spătaru. Povestea artistului face parte dintr-o serie de emisiuni de la TVR numită Adevăruri despre trecut, realizată de doamna Lavinia Betea, care privește diverse aspecte din perioada comunismului. Dar cercetând arhiva You tube dedicată acestor emisiuni am văzut film numit ca în titlu Goana după atomul pașnic- proiectul nuclear românesc. Așa că am oprit povestea artistului și am urmărit documentarul realizat de TVR dedicat subiectului. Realizatorii, doamna Betea au folosit în documentare surse de informare de la actualul IFIN, fostul IFA. Institutul de Fizică Atomică București este locul unde s-au pus bazele cercetărilor nucleare și de fizică avansată românești sub conducerea prestigiosului savant Horia Hulubei. El a obținut de la sovietici primul reactor de cercetări sovietic VVRS pus în funcțiune în 1958. După 1965 Nicolae Ceaușescu care arăta interes pentru energia nucleară a decis înființarea unui institut special dedicat cercetărilor tehnologice din energia nucleară. 

Așa că în 1971 s-a fondat pe teritoriul IFA Institutul de Tehnologii Nucleare (ITN). Sediul viitorului era însă la Pitești mai precis la Mioveni - Colibași pe dealul de deasupra Uzinei Dacia. 

Vizionând documentarul respectiv m-a iritat că nu se spune nimic despre acest institut, ulterior din 1976 Institutul de Reactori Energetici (IRNE) și după 1990 Institutul de Cercetări Nucleare (ICN). Ce spune documentarul este povestea unui eșec, realizarea de aparatură dozimetrică pentru CNE Cernavoda. Dar niciun cuvințel despre ITN-IRNE-ICN. Din 1976 secția de la ISPE de proiectări de echipamente nucleare s-a mutat pe platforma IFA fiind incorporată în IRNE.

Ca student am făcut practică atât la ISPE cât și la IFA la reactorul VVRS. Dar am lucrat o viață la Pitești la institutul IRNE. Documentarul amintește  despre Proiectul CANDU cooperare cu Canada, dar nu amintește despre reactorul de cercetări de la Pitești TRIGA, produs de General Atomics SUA, reactor american la care am fost prezent de la începutul proiectului de la Pitești până la punerea sa în funcțiune. Lucrând la acest reactor am fost martorul sosirii norului radioactiv de la Cernobîl! În ziua de 2 mai 1986 am detectat radioactivitatea ridicată determinată de acest nor și radioactivitatea s-a scurs pe pământ din cauza ploii care a urmat,. A fost unul din puținele locuri unde am detectat acest fenomen. Colegi de la IFA habar nu aveau, eu știam de probabilitatea sosirii norului de la Europa Liberă. Acest reactor TRIGA a fost esențial în calificarea combustibilului de tip CANDU care se producea la IRNE. Ulterior fabrica s-a despărțit, fiind o entitate,  Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești din cadrul Nuclearelectrica. Documentația de securitate a centralei de la Cernavoda a fost făcut la IRNE-ICN Pitești în colaborare cu Secția de Proiectare București,  ulterior CITON.

Proiectant principal al centralei CANDU Cernavoda a fost IRNE București Proiectare care a adaptat proiectul al normativele românești. 

În prezent ICN Pitești este implicat în realizarea primului reactor de generația a IV răcit cu plumb, reactorul ALFRED.

Echipamente din reactorul CANDU Cernavoda s-a realizat în România, alt lucru ignorat de documentar.

Din acest motiv mă simt obligat să fac corecțiile cuvenite.

Când te apuci să povestești despre energia nucleară din România și să ignori pe cei mai implicați în acest proiect este o eroare!

Început de vară

Aș face o precizare. Unii m-au criticat că dezbat prea multe probleme într-o postare de acest tip. Într-adevăr, eu discut despre evenimentele petrecute în săptămâna care a trecut. Este un fel de jurnal săptămânal.

Am plecat joi spre București cu trenul. Probabil că de doi ani nu am mai călătorit spre București cu trenul. Ca la început de vară este o plăcere să te uiți la câmpuri. A plouat suficient și grâul este foarte frumos, gata să dea în pârg, la fel și rapița (aia a lui Caragiale!). Porumbul și floarea soarelui s-au dezvoltat și ele. După Titu unde încep zonele grădinarilor de la Lungulețu, era multă agitație pe câmp cu tractoare și alte mijloace agricole. Am observat că sunt sisteme de irigații care arată că unii nu cerșesc ajutor de la stat, cum fac ipocriții agricoli din Vaslui care se plângeau ca la ei este secetă. Câmpurile și marginile de lan sunt roșii de la maci. Este cea mai frumoasă perioadă anului. Trenul a întârziat vreo 20 de minute. Am așteptat să mă urc în trenul de Ploiești. Era un IR de Făgăraș. Așteptăm să plece la 9.55 și nimic! Aflăm că locomotiva nu are curent, iar vreun Dorel care să fi stricat ceva? După 20 de minute pornește în fine trenul. Ajung în Gara de Vest o iau pe jos spre Bolovani la cimitirul părinților. Se face cald, prea cald după gustul meu. Și în Ploiești plouase serios noaptea, dar nu se simte. E foarte cald așa că ajungând la parcul cu Sala de Sport mă decid să iau un taxi spre Ciufulici. Este un dispecerat unde staționează taxiuri, dar zic că au ieșit din cursă. În fine dispecera îmi comandă un taxi și ajung la terasa de pe locul unde a funcționat Teatrul de Păpuși și Marionete. Taximetristul tânăr habar nu avea de acest lucru, că acolo noi în anii 50 mergeam să vedem păpușile cântând și dansând. Julian parizianul își amintea de verile sufocante din Ploiești, e la fel acum, minus mirosul de petrol și poluarea. Nu am văzut în copilărie munții Bucegi, acum pot fi văzuți de pe un loc mai înalt. Estre posibil chiar din  București! Despre petrecerea cu colegii de generație am scris. Plec spre Gara de Sud și iau primul tren spre București, este un tren particular. Întârzie și el, infrastructura feroviară e sub orice critică. Trenul este o garnitură second hand din Germania, dar arată mult mai bine decât cele numite săgeată, cumpărate în 1998 de Băsescu. Acum astea arată jalnic. În trenul particular poți să-ți iei bilet, cred că la prețul normal? În Gara de Nord sunt deschise doar trei case de bilete, sunt majoritatea tineri pentru bilete gratuite. La un cuplu de doi domni, unul pare-se străin casiera se încurcă cere ajutor nu se descurcă nici ea. Totul degenerează într-o enervare a celor de la coadă. Parcă cei angajați acolo habar n-au să producă bilete. În fine urc în trenul săgeată de Pitești. E cald, nu funcționează climatizarea, facem baie în transpirație, pute a toaletă neîngrijită. Am noroc la Titu coboară mulți și prin locuri libere lângă un gemuleț deschis. E mai bine pot să-mi întind picioarele.  Am pantofi de piele normali, n-am vrut să vin în pantofi de sport și mă chinui. Când mi-am făcut studiile în București nu era nicio diferență climatică. La fel de înăbușitor de cald vara ca la Ploiești și cu frig, crivăț iarna. Când m-am mutat la Pitești mi-am dat seama că ici e o climă mai bună, râul Argeș și dealurile din jur fac o climă mai blândă. Spre Pitești este mai bine, pot să-mi pun și sacoul. Trenul se târăște și ajung cu o juma de oră întârziere.  Aventură, mersul cu trenul în România. 

Pe drum am putut să mă delectez cu Dilema veche spre București și cu România literară spre Ploiești și retur. În Dilema veche sunt conferințele de la Oradea și acolo George Banu, Marcel Iureș și Sever Voinescu discută despre niște înscenări după Caragiale și Creangă. Caragiale este urban se simte bine și între mitocani și între burghezii cu pretenții ai epocii. Caracterele românilor nu s-au prea schimbat în ultimul secol jumătate. Ce poate fi mai caragialesc decât absurditatea retrocedării a jumătate din groapa teren sportiv de la liceul meu ce-i portă numele. Pe mijlocul acestui teren de handbal, baschet s-a pus un gard! Colegul Cristi Zamfir s-a interesat și vrea să pornească un proces de reglementare al acestei absurdități juridice. Și eu am inițiat o petiție on-line pentru blocarea retrocedărilor pentru spații și terenuri cu destinația de școli și spitale, am pus-o pe situl Parlamentului. Ce lege șchioapă și ticăloasă asta cu retrocedările. Au inițiat-om niște fraieri de la PNȚCD, care sperau să le fie retrocedate țăranilor pământurile și uneltele agricole. Ce păcăleală! Tăriceanu a îmbunătățit-o favorizând mafia imobiliară și acum se pot retroceda bunuri publice cum sunt spitale, școli sau parcuri publice. Plus această escrocherie că acești rechini pot cumpăra drepturi de proprietate și cu corupția din justiție pun laba pe locuri la care nu visau să aibă drept. Mai dă iama justiția din  când în când și unii ajung la răcoare cum s-a întâmplat cu un avocat liberal de mare perspectivă, dar prost și lacom.

Am terminat de văzut noul serial inspirat de romanele polițiste Bosch, numit Bosch Legacy - Moștenirea lui Bosch. Bosch era un polițist din Los Angeles, ajuns acum detectiv particular. Bosch rezolvă o moștenire a unui miliardar. El avusese o legătură cu o tânără latino. Bosch descoperă că a avut un fiu din  această legătură, care moare însă în Vietnam în 1972! Dar fiul a avut o legătură cu o jurnalistă latino din care a rezultat o fiică, ajuns acum matură și cu un fiu de 14 ani. El este împiedicat în cercetări de directorul executiv al firmei de miliarde de dolari. Pune o asasină plătită să o execute pe moștenitoare și fiu. Bosch  o atrage într-o capcană și o execută.

Am terminat romanul Spook Street - Strada spionilor a lui Mick Herron. El a inspirat serialul britanic Slow Horses. Am reușit să fac rost de cam toate romanele din seria Slow Horses. Mick Herron are boala să scrie artistic, să folosească cuvinte rare. Modelul lui este John Le Carre. Carre era un mare scriitor, nu cred că Herron are anvergura acestuia. Am citit o traducere mizerabilă a unui roman de Le Carre, care părea făcut cu Google, când acesta nu exista încă! Traducătorul știa cred că mai puțină engleză ca mine. Așa că prefer originalul, chiar dacă truda este mai mare.

Azi dimineața am trăit pe viu mizeria bătrâneții. Am mers în parcul de la Finanțe unde fac mișcare pe aparatele de acolo. Am revăzut o doamnă cu cățelul pe care nu o mai văzusem demult. Am intrat în vorbă, că stătea pe o bancă din incintă. Doamna nu se simțea de loc bine și mi-a mărturisit că cățelul pe care-l plimba o dărâmase și căzuse. Am întrebat-o de ce nu sună fiica care-i plimbase anterior cățelul. Are două fiice și ambele plecate în excursie în străinătate. Cum au putut să o lase singură, fiind anterior foarte bolnavă? Am ajutat-o să treacă strada, am condus-o până la lift și mi-a spus că se descurcă de acolo. Mă gândesc cu tristețe că poate am să ajung și eu în situația asta. Nu sunt nici eu foarte departe. 

Vine vara!

 

Revederea promoției 1967 a Liceului Caragiale Ploiești la 55 de ani de la absolvire

Cu Valeriu Negulescu

Colegii și prietenii noștri din Ploiești ne-au organizat revederea de 55 de ani! Da, au trecut atâția ani că acum când avem 73 de ani ne face plăcere să ne revedem. Suntem ultima promoție cu 11 clase. Lucian Iacob ne-a furnizat o foaie matricolă a clasei a IX-a F (anul 2 de liceu) din care am făcut parte și am rămas rău surprins că erau 5 repetenți și mai mulți corijenți. Pe vremea aceea nu se glumea cu școala, acum toți se vaită că e grea și insuportabilă. Dintr-a X-a am făcut parte din clasa a X-a A Real. Eram crema școlii, cei care pe lângă rusă, studiaseră engleza. Am fost la început 12 clase de a VIII-a, ca după împărțirea în uman și real să ajungem la 10 clase. 

Cu Cristi Zamfir

Din păcate la clasa noastră nu au fost prezenți decât Cristi Zamfir, venit din America, eu de la Pitești și ploieștenii Valeriu Negulescu și Vasile Tifigiu și asta m-a umplut de melancolie. Cu totul cred că au fost prezenți vreo 50 de colegi. La masa noastră a luat locul și doamna profesoară Solomon singura prezentă din corpul profesoral de atunci.

Valeriu Negulescu, Vasile Tifigiu și doamna profesoară Solomon

De organizare s-au ocupat ca de obicei soții Adriana Nicolae și Lucian Iacob și Valeriu Negulescu. M-am revăzut cu plăcere cu Dora Roman,  Nicu Dumitrescu, cu Lăzăroiu și fostul coleg de Energetică Mircea  Celescu.

Doamna profesoară Solomon, Pif, Valeriu și Dora Roman

Ne-am adus aminte de condiția de licean din anii 60 și am discutat și despre actualitate și Nicu Dumitrescu care a fost în vizită în Rusia spunea că în comparație cu ei noi suntem Occidentul, nivelul nostru de trai este mult mai bun pentru că rușii bagă toți banii în arme și probabil, in buzunarele oligarhilor. 

Am comandat bere cehească, șnițel și doi mici -Littles să-și amintească Cristi că-n America au doar burger care a invadat bucătăria românească. Voiam să plasez gluma cu profesorul de engleză catre ajunge la o superbă pensiune de munte, unde era meniul și-n English. Și pe profesor l-a umplut de oroare că acolo era scris Cow meat și Pig meat! Bieții saxoni nu prea știau să mănânce și cuceritorii normanzi și-au adus bucătarii francezi care pregătesc mîncare din beef, pork și mouton!

Cristi care a venit într-o ținută lejeră și Pif Tifigiu își păstrează aerul de băiețandri de acum 55 de ani! Eu eram cu pantofi cămașă și sacou așa că a fost teribil, o căldură potopitoare ca în copilărie!

A trebuit să plec pe la 3 și așa am ratat poza de grup. Oricum a fost o revedere plăcută.

Sper să ne mai revedem!

Sărbătoarea fondării PNL la Florica

Azi 24 mai se fac 147 de ani de la fondarea PNL prin coaliția de la Mazar Pașa din 1875. 

A intrat în obișnuință ca liberalii să serbeze fondarea PNL la vila Florica, fieful Brătienilor. Și azi s-a sărbătorit această aniversare la Florica în cadru festiv, cu participarea președintelui României Klaus Iohannis, a primului ministru Nicolae Ciucă, președinte PNL și a vetereanului Dinu Zamfirescu care au rostit cuvântări. Prezentarea inivitaților a fost făcută de Alina Gorghiu președinta PNL Argeș. Au participat liderii PNL, miniștrii, personalități, liberali.

Partidul acesta avut înaintași glorioși, primul ministru al Independenței României a fost I. C. Brătianu, iar primul ministru care a realizat Reîntregirea României a fost fiul lui, Ionel I. C. Brătianu. Acesta nu a pregetat să-și trimită fiul la război, care a fost și rănit și a revenit în serviciul activ, marele istoric Gheorghe Brătianu, martirizat de comuniști la Sighet!

În final la depunerea de flori la monumentul lui I. C Brătianu din parcul central al Piteștiului, eu în ținută lejeră.

Partidul Național Liberal are un trecut glorios, oare are și un viitor?

Cu Nicu Fulger

De Sfinții Constantin și Elena

Ieri am sărbătorit Sfinții Constantin și Elena. Am felicitat-o pe sora mea Elena, dar și pe toate Elenele și Constantinii pe care îi știu. 

Sfântul Constantin cel Mare are un rol în religia creștină asemănător cu apostolii pentru că a legalizat creștinismul în 313 în Imperiul Roman, cel mai mare teritoriu antic. Totul se leagă de legenda lui in signo vinces - sub acest semn vei învinge!. Semnul este crucea care i-ar fi apărut în vis împăratului Constantin înaintea bătăliei pe 12 octombrie 312 de la Podul Milvius cu Maxentiu . Tot Constantin cel mare a aprobat organizarea Conciliului de la Niceea în 327 care a pus la punct dogma creștină. El a mai fondat pe locul Bizanțului, pe malul Bosforului Constantinopole care timp de 1000 de ani a fost capitala Imperiului Roman de Răsărit, devenit grec și bizantin și care la 1453 a fost cucerit de otomanii lui Mahomed Cuceritorul care l-a transformat în capitala Imperiului Otoman până în 1918, când Turcia modernă și-a mutat capitala în centrul Anatoliei la Ankara. De Constantinopole devenit Istanbul se leagă și tradiția închinării domnilor români la înscăunare, în Palatul Topkapî, palat pe care l-am vizitat în 2002 și unde am văzut sabia lui Ștefan cel Mare. Mama lui Constantin cel Mare, Sfânta Elena, care era deja creștină a explorat Ierusalimul și a găsit Sfânta Cruce pe care a fost martirizat Isus. Ea a fondat și Biserica Sfântului Mormânt. O țambră din cruce și vârful lancei cu care a fost înțepat Isus se află în Tezaurul de la Palatul Hofburg din Viena.

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena semnalează și începutul verii. Așa că doamna Gigi de la Turnu Măgurele a scos prima recoltă de roșii de solar cu un gust deosebit. Solarul este un import din sudul Europei unde au migrat la lucru românii. La noi din păcate nu se pot obține recolte în timpul iernii cum se întâmplă în Grecia, Italia, Spania, Turcia. În România sunt necesare sere, sau solare încălzite. Oricum mie îmi stăruie în memorie amintirea examenului de admitere la Politehnică, în iulie 1967, unde am stat la cămin cu regretatul prieten Nelu Orășanu. Acolo am mâncat la cantina Regie 1 și îmi amintesc de faptul că am mâncat primii cartofi noi cu salată de varză. Acum cartofii noi apar prin aprilie!

Această sărbătoare coincide și cu aniversarea atestării în 1386 a orașului Pitești printr-un act semnat și parafat de Mircea cel Bătrân. A primit marele principe și o statuie în piața primăriei, cam nereușită. În afară de diverse manifestări culturale am fost blagosloviți cu Raliul Argeșului, mașini și mecanici care șurubăresc în Piața Prefecturii, exact sub balconul meu. E un prilej de poluare echivalent cu producția pe un an a bietelor noastre centrale de apartament!

Ieri am ieșit seara la plimbare și am văzut în parcarea de la Teatrul Davila. Era un motocicletă spectaculoasă, semăna perfect cu Harley Davidson, dar proprietarul apărut imediat mi-a explicat că este o Honda Chopper pentru americani! Dar cea mai importantă descoperire a fost un Ford Mustang exact ca acela din Locotenentul Bullit, film din 1968. Avea numere de Elveția, dar proprietarul era român și a fost surprins că știam de acel automobil cu care Steve Mc Queen face o cursă de urmărire nebună, devenită clasică și copiată după aia de mai toți cineaștii de filme de acțiune.  Așa că am retrăit nostalgia celor 54 de ani de când s-a făcut filmul. Actorii principali sunt printre  cei mai buni și frumoși actori. Steve Mc Queen, mort doar la 50 de ani și frumoasa Jacqueline Bisset, care avea doar 24 de ani! Mi-am reamintit cum era la modă puloverul pe gât pe care-l purta McQueen. Apoi telefaxul antediluvian cu care locotenentul Bullit demonstra că un suspect nu era cel care se dădea. Adversar îi era personajul interpretat de Robert Vaughn, un alt pistolar din Cei 7 magnifici. Deja se promovau actorii de culoare, chirurgul din film era negru!

Am văzut un film nou, Memory cu Liam Neeson, îmbătrânit, în rolul unui asasin plătit care are Alzheimer.

Citesc acum volumul 4 din Monarhia Habsburgică (1848-1918) cu Problema confesională. Este on carte care se poate citi repede dacă nu te interesează amănunte privind religia. Imperiul Habsburgic rămăsese cel mai important stat european în care catolicismul predomina, după ce Franța se tulburase după Revoluție, Spania era în decădere, iar Italia de abia apărea ca stat în peninsulă. De aceea împăratul Austriei avea un rol important la Roma, la papalitate. Interesant este că am aflat că Papa sprijinea resurecția națională în țările catolice slave din Balcani și agrea reintroducerea Liturghiei slave glagolitice. De asemenea că se marca pe apropiere de Ortodoxia rusă! Era pe la mijlocul secolului XIX, dar multe s-au schimbat ulterior. 

Iată că a venit vara! Plec în Grecia la mijlocul lunii iunie.

În umbra marelui Urss

Cât de inspirat este acest vers al legendei rockului românesc Phoenix! Am stat în umbra acestui vecin timp de mai mult de două secole. Pe la începutul boierimea moldo-valahă își punea toată speranța în Rusia țaristă (cu accent pe i cum spunea conu’ Neagu Djuvara!). Și rezultatul a fost pierderea Basarabiei în 1812.  Rusia  a fost paradoxal și un factor modernizator. De la ofițerii ruși au învățat boierii franțuzește și au primit Regulamentul Organic din  1829. Dar revoluționarii pașoptiști declarau acest regulament un jug și o piedică în calea dezvoltării Principatelor. Războiul Crimeii a îndepărtat Rusia de la gurile Dunării și Moldova a luat înapoi Bugeacul pe care l-am pierdut exact după Războiul de Independență în 1878, rușii dându-ne teritoriul Dobrogei de la otomani, la care noi aveam drepturi vagi. A fost un noroc, chiar dacă Cadrilaterul l-am luat mai târziu de la bulgari, atrăgându-ne ura lor. Am pierdut în iulie 1940 din nou Basarabia reunită după 1918. Și azi e o țară vecină și numit Republica Moldova. 

Rusia a fost agresoare în Europa începând cu Petru cel Mare. S-a retras un pic din 1917 după revoluția lui Lenin. Au revenit în 1939 - 40 și după Al Doilea Război Mondial și-au pus ciubotele pe grumazul Europei de Est și Centrale. Singurele lor retrageri au fost în vremea lui Hrușciov, când au înapoiat Finlandei baza militară din inima țării și retragerea din Austria. Și a venit 1989 și Gorbaciov a acceptat realitatea revoluțiilor anticomuniste. 

Iată că din nou Putin visează la imperiul Rusiei care trebuie să aibă Ucraina. Această agresiune sălbatică și dementă a reușit să dea identitate popoarelor acestei țări, în special rusofonilor care au gustat libertatea alegerii în Ucraina post 2014. Toți cetățenii acestei țări se simt ucraineni și se luptă cu eroism incredibil împotriva hoardei sălbatice a lui Putin! Și de voie de nevoie ruși se retrag, din Kiyv, acum din Harkiv. S-a terminat rezistența din Mariupol pe care rușii au făcut-o praf și pulbere. Se inițiază un schimb de prizonieri, dar aud că niște monștri din pseudo-parlamentul rusesc al lor nu dau doi bani pe rușii făcuți prizonieri și vor să se răzbune pe răniții din Azovstal. 

Văd în continuare frustrările media românești că nu-i ajutăm cu arme. Poate dacă ucrainenii au kamikaze să le dea MIG-21 românești. Cred că România face destul dar nu face tam-tam. Ce m-a șocat a fost că un bun prieten mi-a spus că se rezolva războiul dacă Ucraina ceda teritorii. Păi Putin a vrut să ocupe întreaga Ucraină, dar nu i-a mers! Și au uimit Zelenski și ucrainenii pe toți cum reușesc să reziste rușilor și Occidentul și SUA în special au lăsat orice reticență și ajută militar Ucraina ca să învingă Rusia.

Rusia lui Putin se află acum cam ca în 1917 și armata care ura războiul a dat semnalul declanșării revoluției. E și acum un moment ca rușii să ajungă să scape de acest dement. 

Ieri am trimis biblioteca mea de istorie la Muzeul Brătianu Florica. Cred că am făcut un lucru bun, pentru că este cel mai bun loc unde poate fi de acum. Directorul Muzeului a fost cam reticent inițial, dar mi-a spus uimit ce colecție valoroasă de cărți am donat. La această acțiune am fost ajutată de Adriana care a fabricat cutiile în care am pus cărțile. E fericită că am aerisit bibliotecile și nu se mai strânge praf. S-au strâns 17 cutii, care conțineau cam vreo 600 de cărți, averea mea de o viață. Un student la istorie, științe politice poate pregăti o licență, un masterat, sau un doctorat.

Am văzut ultimele serii de Bosch, seria 5, 6 și 7,  creație a scriitorului Michael Connelly. Am citit și romane Bosch, chiar dacă subiectele erau altele decât în serial. M-a interesat pentru că acest detectiv își desfășura activitatea la Los Angeles unde am stat în 2008 o săptămână. Pentru mine Bosch, acum care o continuare numită Bosch Legacy care este în desfășurare rămâne cel întruchipat de Titus Welliver. Are un aer detașat, curaj, a avut și scene de tip James Bond, cum anihilează doi criminali într-un avion. Ce m-a frapat în serial este că Bosch umbla fără cravată, pe când ceilalți detectivi erau la costum cu cravată. Doar la tribunal Bosch merge la costum cu cravată. Am remarcat zone în LA unde sunt gratii la uși și ferestre, zone periculoase. Îmi aduc aminte că eram în Downtown LA și am luat-o pe o stradă când prietenul care era șofer s-a oprit să se uite pe hartă, încă se folosea atunci și am văzut o stradă plină de homeless, drogați și amicul a apăsat pe accelerație.

Am terminat și romanul Time for Mercy, scris de John Grisham, autor de best sellers din lumea justiției. Poți să-ți dai seama din aceste romane de ce America is Great! Pentru că se aplică Rule of Law și asta creează încredere în sistemul politic. Și poliția prezenta un mare respect, l-a făcut praf polițistul din Cazul George Floyd.

Azi am fost la pescuit cu amicul Mitică. A fost o zi splendidă, m-am bronzat, sunt roșu la piele. M-am distrat pescuind cărășei. La un moment dat dimineața Mitică a strigat după asistență avea un pește serios, un ten și eu eram cu minciogul. L-am văzut aproape de mal, era mare, peste 3, poate pe la 5 kile. Dar s-a zbătut și a scăpat, a rupt acul! După amiază când n-aveam nicio mișcare, hop, o lansetă cu ace mici și viermișori era să sară de pe suport. Am scos un crap de 1,170 kile, primul din acest an cu asistența lui Mitica la minciog. Am luat și o grămadă de carași în total cam cât crapul. Așa că în plimbarea de seară am intrat la Biserica Catolică Sfinții Petru și Paul și i-am mulțumit lui Petru patronul pescarilor! Azi e ziua de Sfântul Anton, poate trebuia să-i mulțumesc și lui că ajută la noroc? 

Și un pic de politică. Dacă PNL mai stă în coaliție cu PSD o să moară asfixiat ca de strângerea unui piton. În PNL liderii sunt politician, singurul liberal adevărat rămâne Florin Cîțu.

Vine vara, grâul arăta splendid, aproape să dea în gălbeneală, porumbul este încă mic dar are timp să crească. Dacă plouă în mai o s-avem mălai!

 

De 10 Mai

Azi se împlinesc 145 de ani de la declararea Independenței de Stat a României, ziua națională a României între 1877 și 1947. Comuniștii supuși ciubotei bolșevice ruse au schimbat ziua de 10 Mai în 9 mai, care corespundea cu ziua victoriei URSS împotriva nazismului, o plecăciune suplimentară la Stalin și acoliții lui trădătorii interni comuniști. 

Aceste zile sunt extrem de controversate și disputate. La 8 mai Occidentul serbează  victoria împotriva nazismului, dar URSS și Rusia de azi serbează această zi din motive de fus orar, la ei era 9 mai. La noi s-a folosit declarația lui Kogălniceanu din Parlament care declara pe 9 mai 1877 că suntem o națiune suverană și independentă. Ori declararea Independenței era privilegiul capului statului care era Principele Carol I! Și corespundea cu ziua de 10 Mai în care principele Carol I se înscăuna ca domnitor al României în 1866. Tot de 10 Mai 1881 s-a instaurat monarhia ereditară în România, Carol I devenind rege.  Dar cea mai importantă zi rămâne în această zi de 10 Mai declararea Independenței de Stat a României, România devenind stat independent și suveran. Acest act a fost acoperit și de glorie și sacrificiu în Războiul de Independență purtat de România alături de Rusia țaristă. Am pierdut atunci prin Pacea de la Berlin din 1878 Basarabia de Sud-Bugeacul la vecinul hrăpăreț. Dar Rusia ne-a oferit Dobrogea, teritoriu otoman la care aveam drepturi vagi de pe vremea lui Mircea cel Bătrân. Și Prusia ne-a nedreptățit, dând Cadrilaterul statului Bulgaria care va avea un rege prusac. Am obținut Cadrilaterul după Războaiele Balcanice, atrăgându-ne ura bulgarilor, care ne-a agresat în 1916 și au provocat unul din dezastrele cele mai mari ale armatei române la Turtucaia. Am reanexat Cadrilaterul după 1918 și l-am cedat din nou Bulgariei în 1940. Ce a mai rămas din această istorie? Este în primul rând pictura inspirată de Balcic, castelul Reginei Maria care este acum mândrie bulgărească și oferit spre vizită inclusiv nouă și mai ales loc de vacanță pentru turiștii noștri. Pe vremea stăpânirii românești bulgarii refuzau să învețe românește, azi din motive de turism, toți chelnerii din zonă te îmbie în limba română!

Europa și Occidentul serbează de 9 Mai Ziua Europei, prilejuită de discursul istoric al lui Maurice Schumann care a însemnat fondarea Uniunii Europene.

Am verificat presa de ieri mai nimic despre independență. Doar aici în Pitești un Te Deum la catedrala Sf. Gheorghe cu militari, sunt încă pe stil vechi. Azi am citit interviul luat lui Toader Paleologu care amintește de semnificația zilei de 10 Mai, care cinstește și memoria tatălui, Conu Alecu, monarhist fervent. Cum spune Paleologu 1 Decmbrie nu ar fi fost posibil dacă nu era 10 Mai!

Ce bine ar arăta Ziua Independenței Naționale a României de 10 Mai, zi caldă și frumoasă față de 1 Decembrie. 

Ziua de 9 mai a fost acaparată de parada de la Moscova, toată lumea așteptând cu aprehensiune declararea războiului cu Ucraina.  Discursul putinisto fascist arată că nu are cu ce se lăuda, agresiunea împotriva Ucrainei este un eșec. Armata strălucitoare de Piața Roșie este un fals grosolan, pentru că adevărații combatanți suferă pierderi enorme și arată că Rusia este un uriaș cu picioare de lut. Suntem cam ca în Primul Război Mondial, cu aceeași armată condusă de incompetenți. Degeaba ai arme nucleare, dacă nu ești în stare să cucerești Ucraina. Putin nu se aștepta șa asemenea rezistență. A uitat că armata sovietică avea la bază subofițerii ucraineni. Iar SUA a revitalizat Planul de Lend-Lease cu care  a fost subvenționate armatele coaliției anti-hitleriste, inclusiv URSS! 

Dilema  veche are un dosar dedicat Întâlnirilor de la Arad care dezbat probleme contemporane. Cel mai interesant articol privește problemele pe care le-a întâmpinat Andrei Manolescu cu suspendarea carnetului de conducere auto, care arată birocratizarea totală a acestui minister de interne, un minister care nu te apără, ci te încurcă, pentru că acolo există mai mult birocrați decât polițiști. 

Citesc acum Time for Mercy de John Grisham, care reia problemele avocatului Jack Brigance din Time for Kill, roman ecranizat. Am profitat și am revăzut prima ecranizare de mare succes a unui roman a lui Grisham, The Firm. Film cu un Tom Cruise cu 30 de ani mai tânăr. Romanul lui Grisham este interesant pentru că pătrunde în detaliile sistemului judiciar american, care face această țară atât de rezilientă. Este și o poveste despre Sudul american - Bible Belt, zonă extrem de conservatoare, rasistă și plină de prejudecăți.

Am terminat de văzut și Slow Horses serial englezesc meseriaș cu un Gary Oldman gras, rămas după rolul lui Churchill și Kristin Scott Thomas, rasată, superbă, dar mai în vârstă. Sper să auzim de bine și de vremuri mai calde!

 

Politică și delicatețe

 

Am intitulat această postare după cunoscuta schiță a lui Ion Luca Caragiale. De fapt ar fi trebuit să-i dau titlul: burghezi și moșieri. Vorbind de mentorul nostru, cel care a dat numele liceului, Caragiale, el a fost un citadin, drept care atunci când a moștenit averea Mumuloaiei în loc să se retragă la moșie s-a retras la Berlin. Caragiale a fost eminamente burghez, mai degrabă mic burghez. Personajele lui sunt din acest mediu sau de la Mahala. Capodopera lui Caragiale este O scrisoare pierdută, o satiră politică. Păi cum să nu fim pasionați de politică noi, cei care am absolvit Caragiale?

Localul Liceului nostru se afla pe Bulevard la începurile lui într-o clădire monumentală. Bombardamentele din 1944 au distrus fațada liceului și acesta s-a mutat în clădirea actuală, fostă a Liceului Comercial, clădire a cărei construcție a fost inaugurată de prim ministrul de atunci Ionel Brătianu. Clădirea distrusă a fost refăcută la fațadă în stil stalinist, după cum țin eu minte prin anii 50. În această clădire refăcută a funcționat Liceului Industrial de Chimie, dar pe la finalul anilor 50 s-a decis inaugurarea unui nou liceu teoretic, dat fiind și poziția excelentă, în centru, față de poziția marginală a liceului Caragiale în nord estul orașului. Decidenții politici de atunci a denumit liceul A. Toma, poet proletcultist, cu origini ploieștene. Mai proastă idee pentru această denumire nici că nu se putea. Așa că absolvenții de A. Toma ar trebui să fie sastisiți de politică, mai ales cea de factură stângistă. Totuși decidenții politici s-au răzgândit  și desființând Liceul nr. 3 Mihai Viteazul, i-au dat numele Liceului 2 din bulevard. Eu mi-am terminat studiile elementare în sudul orașului, spre Gara de Sud, la Generală nr. 1 pe Jdanov, ulterior Bobâlna, fost de fapt C. A. Rosetti, un burghez nenorocit din secolul XIX, adversar al lui Eminescu, sau poate și al lui Caragiale? Păi să nu bați în ciocoi? În mod normal trebuia să devin elev al liceului A. Toma, dar mama a decis altfel și am ajuns la Caragiale și nu regret de loc. Liceul Mihai Viteazul a devenit un concurent foarte puternic al mai vechiului Caragiale, în primul rând datorită poziției centrale în oraș. Împărțim lucruri comune, localul în forma vechea ne-a aparținut.

Cam toate operele caragialești sunt despre politică, unele despre Ploiești. Caragiale este ironic, satiric cu personajele sale, unele inspirate după personaje reale, cum este Trahanache dintr-O scrisoare pierdută.  Aș spune că, chiar dacă simțea enorm și vedea monstruos, ocazionat chiar de un sejur ploieștean avea pentru personajele lui o simpatie, chiar dacă undeva zicea că le detestă. Cum a spus-o atât de inspirat “că toți suntem români mai mult sau mai puțin onești!” De aceea Conu Alecu Paleologu îmi mărturisea după vizionarea unei puneri în scenă a Scrisorii pierdute resimțea un impuls patriotic.

În continuare am să vă mărturisesc că văzând că Lucian Boia a publicat o nouă ediție a cărții sale de mare succes De ce este România altfel – după 10 ani am cumpărat-o imediat. M-am apucat să o citesc pe la prânz și am terminat-o pe la 6 seara. Cartea conține eseul lui Boia scris acum 10 ani, în 2012 și o Addenda care păstrează tonul eseului inițial. Trebui să vă spun că, probabil cea mai corectă evaluare a cărții a făcut-o Nicolae Manolescu. Cartea nu este incorectă în analiza istorică a românilor, dar este scrisă fără pic de empatie față de români. 

Aș mai spune că sunt un partizan al teoriei imigraționiste a formării poporului român. Noi românii ne-am format în arealul balcano dunăreano carpatin. De aceea suntem rude cu traco macedo ilirii. Romanizarea a început în sud în Macedonia ca să urmeze apoi și arealul Daciei unde cultura superioară ne-a făcut să devenim rapid latinofoni. Cel mai important fenomen a care a urmat a fost ocupația de către țaratul bulgar teritoriul României de azi și mai încolo spre Slovacia și Panonia. A fost tot un fenomen de superioritate, creștinismul organizat ne-a fost transmis de la  Bizanț prin  intermediul slav și de aici și slavismele din limbă, limba de cult, organizare religioasă.  Așa se face că atunci când Transilvania a fost supusă de unguri au găsit aici pe români ortodocși și au rămas așa până la 1700, când unii au trecut la religia unită cu Roma și ne-au retrezit sentimentul național și impunerea alfabetului latin în locul celui slav. 

Avem probleme mari de întârzieri în civilizație, ne-am occidentalizat târziu, începând din secolul XIX, încă este valabilă teoria formelor fără fond. Pentru că am moștenit o mentalitate tranzacționistă, de găsire a compromisului, care nu este întotdeauna favorabil. Noi românii avem defecte, complexe de inferioritate și ne place câteodată să le evidențiem, ca apoi să avem reacții de exacerbări patriotarde. Boia ne compară mereu cu ungurii și polonezii. Este adevărat în Evul Mediu aceștia au avut state puternice, domnitorii Valahiei erau vasali regilor maghiari, iar cei din Moldova erau vasalii regilor  polonezi. Dar iată că aceste puternice regate au dispărut. Regatul maghiar s-a prăbușit la Mohacs în 1526, și Ungaria a devenit pașalâc turcesc. Polonia a dispărut ca stat la finalul secolului al XVIII-lea. Și eu admir semeția și curajul polonez, corectitudinea și hărnicia maghiară. Uite că cele două principate au supraviețuit tributare otomanilor, cu perioada de  decădere maximă în timpul fanarioților. Și am reapărut de la mijlocul secolului XIX într-o țară nouă numită România. Am mers prin vecini, și nu m-a entuziasmat de loc cum arată țările baltice cu puternice urme de moștenire sovietică. Sau când mergi spre Bulgaria și ajungi în Turcia poți exclama sunt unii care stau mai prost ca noi.

Și despre lenea românească este o legendă, românii muncesc din greu la agricultura UE și Europa este plină de constructori și meseriași români. Rămâne problema învățământului, unde încă plutim în confuzie, universitățile au profesori slabi.

Problema cea mai dificilă este în justiție. Citesc un roman de John Grisham care explică sistemul de justiție din  Bible Belt, Sudul Americii, ce prestigiu are, câtă încredere i se acordă. Asta este principalul atu al Americii înainte de toate, respectul față de lege, venit și pe linie protestantă.

De când am intrat în Uniunea Europeană România a progresat enorm, recunoaște asta și Boia. Avem lideri slabi, unii impostori, cu doctorate plagiate. Important este să facă ceea ce  trebuie, este nevoie de o reformă administrativă care să distrugă cumetriile județene, cu tendințe mafiote. Trebuie refăcută infrastructura feroviară, am călătorit cu trenul în Europa și doar la noi este un coșmar. Multe trebuie făcute, însă este nevoie de lideri care să se gândească la țară și mai puțin la interese personale.

De 1 Mai

 

Azi este 1 Mai Ziua Internațională a Muncitorilor din toată lumea. Este aniversată ca ziua în care muncitori din Chicago au declanșat o grevă înăbușită în sânge. În 1889 Internaționala Socialistă a decretat 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii. Este interesant că ea se sărbătorește în toată lumea cu excepția SUA. Ei au Ziua Muncii Labour Day în prima luni din septembrie, începutul toamnei.

Țin minte că era manifestație de 1 Mai în Ploiești pe Bulevard și erau castanii înfloriți. La difuzor spicherul spunea atunci când a trecut prin fața tribunei nume de elevi fruntași. Nu lipsea numele unui elev fiu al primului secretar al regiunii de partid, care de fapt era o loază. Și urmau apoi distracțiile specifice, dacă aveai posibilități mergeai la Snagov la iarbă verde. Restul clasei muncitoare mergea să mănânce crenvurști și bere. Era vremea crenvurștilor, nu a micilor ca azi. Era simplu aveau un cazan cu apă și aveai un aragaz cu butelie și puteai să fierbi mulți crenvurști pentru clasa muncitoare, nu grătare cu mici ca acum, mai complicat. Am beneficiat copil de faptul că eram fiu al clasei muncitoare, învățam bine la elementară și pentru că aveam origine bună am fost promovat până la președinte de unitate, șeful pionierilor din școală și am ajuns la liceu membru UTM. Așa că primeam colegi de ai mei în sânul organizației tineretului muncitor. O loază de pe la țară, făcut și el utemist îi încuia pe viitorii membri cu întrebarea: “Care este organul central al UTM?” și răspunsul era “Scînteia tineretului!”. Tot din vremea aceea îmi amintesc de frumosul cântec al lui Ciprian Porumbescu. Era un cântec dedicat începutului de primăvară, Armindenilor, dar comuniștii l-au denaturat și l-au făcut cântec muncitoresc. Am încercat să gugălesc să dau de versurile originale scrise chiar de Porumbescu. Nimic. Versurile din cântec sunt scrise în 1946 de Maria Ranteș. De fapt este pseudonimul lui Alexandru Șahighian, poet ermetic interbelic, dat cu comuniștii după și-l țin minte că era scriitor pentru copii, probabil că și congenerii li-l amintesc?

Că Ucraina nu poate lipsi, SUA a ajuns la concluzia că armata ucraineană poate învinge armata și pompează în ea armament de 30 de miliarde de dolari, de 5 ori bugetul militar al Ucrainei. Rusia va fi redusă astfel la un adversar de mâna a doua și SUA se poate ocupa de China.

Au fost în fine și vizite oficiale românești în Ucraina la Kiyv (ca în ucraineană!). Marți a ajuns în Ucraina primul ministru Ciucă însoțit de ministru de externe Aurescu. Inițial Ciolacu trebuie să meargă miercuri împreună cu Cîțu, dar a aflat de vizita lui Ciucă și s-a băgat și el în delegație să fie și un tractorist în poză. Miercuri Cîțu a plecat în Ucraina, împreună cu șefii parlamentelor din Elveția și Macedonia de Nord. În media au apărut reacții negative la vizita lui Cîțu, chiar dacă el este responsabil de relațiile bune oficiale cu Ucraina. Cîțu este diabolizat de media pro-useristă, dar și de cea de la A3, visceral pesedistă. Unde este luat de ciuf și Arafat, adversar al impostorului de la sănătate.

Cu Ucraina nu am fost în termeni buni, au fost tensiuni, canalul Bîstroe, delimitarea zonei economice în Marea Neagră, situația minorității românești. Dar după începerea războiului, comportamentul compatrioților față de refugiații ucrineni a fost exemplar, suntem și noi pățiți! Așa că comportamentul autorităților ucrainene s-a schimbat radical. Suntem percepuți ca buni prieteni, îi ajutăm și militar, dar mai pe burtă, chiar dacă unii păreriști din media au frustrări, e Basarabia cu probleme și de aceea nu facem tapaj. Văd că unii au rămas la atititudinile de anii trecuți cu ucrainenii. E altvceva acum, Rusia vrea să facă praf Ucraina și noi să aprobăm asta? 

Am terminat de citit cartea despre Basarabia  a lui Armand Goșu: Între Napoleon și Alexandru I - Contextul internațional al anexării Basarabiei. Trăiești o mare frustrare citind această carte, eram precum Finlanda, Principatele Române erau teritorii de schimb. Rusia era la apogeul agresiunii spre Vestul Europei. În Balcani viza ocuparea Prinipatelor, a Bulgariei și Serbiei. Noi eram ca un ghimpe în cale Rusiei să ajungă la frații slavi și la Constantinopole. Finlanda a avut noroc, a devenit finlandeză, nu suedeză, noi nu! Inițial au vrut ambele principate apoi, graniță pe Siret și finalmente pe Prut. Iar Basarabia a suferit din plin rusificarea, continuată apoi în vremea sovietică. Văd că persistă mitul tratamentului colonialist al burghezo moșierilor români în interbelic în Basarabia, mit răspândit de Stalin!

Am mai citit și o carte numită Slough House de Mick Herron, autor britanic. Scrie foarte încâlcit sau elaborat, ia-o cum vrei, cu multe jargoane, de nu seamănă cu polițistele obișnuite. De câtva timp urmăresc un serial britanic Slow Horses, la începutul lui mai va fi ultimul episod. Subiectele sunt comune. Slough House este o anexă a MI5 SRI-ul britanic unde sunt strânse ciurucurile de spioni, slow horses. E vorba de trădare, de acțiuni iresponsabile ale serviciilor secrete care pun în pericol securitatea Marii Britanii.

Evenimentele din Ucraina mi-a amintit de un film rusesc regizat de regisorul basarabean Emil Loteanu O dramă la vânătoare după Cehov. Un prieten după vizionarea de prin 78 spunea că reflectă bine spiritul rus, beții cumplite cu lăutari țigani. Este însă o poveste de dragoste nefericită cu o actriță superbă Galina Beliaeva, adolescentă, care îi va deveni soție regizorului și vor avea un fiu numit Emil Loteanu Jr. și marele actor Oleg Iankovski, figură tipic de intelectual rus în criză.

Să sperăm că vremea se va îmbunătăți și vom avea și știri mai bune!