luni, 30 septembrie 2019

PERT 19 Experimentul Pitești Reeducare prin tortură

În zilele de 27-29 septembrie s-au desfășurat la Pitești lucrările simpoziunului "Experimentul Pitești Reeducarea prin tortură". Acest simpozion are loc de 19 ediții prin străduințele prof. dr. Ilie Popa.

Cred că pentru noi acest eveniment este extrem de important, pentru că ne reamintește cum a fost în comunism, pe care mulți după 30 de ani sunt tentați să-l uite, mă refer la oamenii din generația mea, sau nu au avut ocazia să-l cunoască pentru generațiile de sub 30 de ani.
Nicolski

Ce a fost comunismul românesc?
A fost perioada cea mai neagră a istoriei românilor, când un regim perfid care se intitula al dictaturii proletariatului a adus doar sărăcie și mizerie morală și materială majorității oamenilor din acest pământ.
Comunismul era o mișcare extrem de marginală și antinațională în România care a avut cel mai mic succes în perioada dinainte de ocupația bolșevic-sovietică.
Cu toate aceastea s-au găsit destui care au aderat la această mișcare politică, care s-a înstăpânit peste România. Pentru că există destui indivizi care pentru a-și îmbunătății statutul social au contribuit la cruntele înjosiri umane pe care le-a generat comunismul.
Aproape toți românii au devenit suspecți pentru că nu vedeau cu ochi buni comunismul și închisorile s-au umplut cu rezistenți împotriva acestui regim. În acest fel s-a reușit distrugerea elitelor României din toate păturile sociale, aristocrație, burghezo-moșierime, intelectualii, tăranii și chiar muncitorii care nu întâmpinat cu entuziasm această dictatură a proletariatului.
Acestă formă ipocrită a fost mai mult dictatură decât a proletariatului, șefimea comunistă fiind servită cu abnegație de organele de represiune ale securității și miliției. Perioada 1949 - 1964 au fost îndeosebi mai cruntă. 

Atunci s-a pus la cale un experiment îngrozitor. El origina din Uniunea Sovietică și a fost inventat de un anume Makarenko. Acesta a pus copii orfani de după războiul civil să se reeduce între ei cu bâta pentru a deveni buni bolșevici. Îmi amintesc cu oroare cum ascultam când eram copil neștiutor la Teatrul Radiofonic pentru copii și tineret dramatizarea Steaguri pe Turnuri după Makarenko. Știau cei care au făcut această porcărie la tadio ce conținea de fapt experimentul Makarenko? Probabil că da.

În 1949 vîrfurile comuniste în frunte cu Gheorghiu Dej, serviți de securistul șef Nicolski au dispus implementarea acestui experiment la închisoarea din Pitești în 1949. Aici erau închiși în majoritate tineri studenți. S-a vehiculat legenda că erau în majoritate legionari, dar de fapt erau de toate orientările politice. Cel care a implementat acest experiment ub directa supraveghere a lui Nicolski și a șefilor acestei pușcării a fost Eugen Țurcanu. Acesta fusese într-adevăr membru al Frățiilor de Cruce (tineretul legionar) în adolescență. Colegii de celulă a lui Țurcanu au fost supuși unui regim de teroare idescriptibil, să-ți mănânci fecalele, să pornografiezi cele mai sfinte chestiuni legate de credința creștină, au fost bătuți cu sălbăticie să devină la rândul lor torționari. Este aproape o minune că au supraviețuit martori ai acestui experiment, dar când le vezi fotografiile observi că erau oameni tineri în plină forță și credința i-a menținut în viață.
Experimentul a durat până când s-a auzit de le în mass media externă. Așa că s-a oprit și Țurcanu și ciracii lui au fost judecați și executați ca având ordine de la șefii legionari din exil. Totul era o minciună, cei care au aderat la legionarism după 1944 nu mai aveau legături cu vechii șefi ai mișcării, erau tineri anticomuniști. Șefii securității și a pușcăriei au fost unii judecați, dar nu au pățit nimic!

Toată această poveste a experimnetului Pitești a fost subiectul unui documentar prezentat în seara de 27 septembrie 2019 la Centrul Multifuncțional Pitești. Se numește: Reeducarea de la Pitești Drama unei generații. Episodul 1: Un cutemur de 9 grade. Realizatoarea acestui documentar este doamna Lucia Hossu Longin. Am văzut mai multe episoade din Procesul Comunismului făcut de această doamnă și mă deranja patetismul unor episoade. Ei bine, acum realitatea hâdă a acelor vremi depășește orice patetism. Apar unii dintre cei care au fost martorii acestui experiment, inclusiv Nicolski care a murit bine mersi în patul lui în 1992, înainte de a fi cercetat pentru aceste crime. 
După ce vezi acest documentar nu mai ai cuvinte, ceea ce s-a petrecut la închisoarea Pitești este inimaginabil. Chiar dacă acest teribil experiment carceral este inventat în Uniunea Sovietică nu poți să remarci că au fost nemernici de ai noștri care au participat la această teribilă tortură. Există în oameni și în noi o umbră teribilă care determină acest comportament inuman. 

Simpozionul a mai cuprins și descrierea unor episoade din lupta armată împotriva invadadatorilor străini la sfărșitul anilor 40 și începutul anilor 50, și suferințele îndurate de basarabeni după înstăpânirea sovietică, exil, pușcării, Gulag. 
Am urmărit inclusiv o evocare a personalității preotului Dumitru Bălașa, un martir al credinței, care este bunicul pietenului meu Iulian Țecu.

PERT este un eveniment pe care îl urmăresc an de an.

El arată că românii nu au acceptat supuși jugul bolșevic, că s-au revoltat, dar că au suferit inimaginabile represiuni. 




vineri, 27 septembrie 2019

O săptămână politică agitată

Săptămâna a debutat cu vizita a trei din competitorii prezidențiali în SUA. 

Președintele Iohannis s-a aflat în calitate oficială la New York cu prilejul deschiderii Sesiunii Anuale a ONU.

Doamna Prim Ministru (respectul funcției cu majuscule pe care nu le merită!) VV Dăncilă a plecat într-o ieșire aranjată, în care urma să se întâlnească cu vicele Mike Pence. A fost și o întâlnire cu Perry Secretarul Enegiei (DOE) cu care a semnat Ramona Mănescu un acord pentru energie nucleară (Să dea Domnu'), luându-i fața primei ministre. Iar Pence i-a refuzat întâlnirea și foto asociate. Mai bine nu se ducea! Pentru că Iohannis conform protocolului s-a pozat cu Trump. Cât o fi Trump de controversat, dar îl simpatizează pe Iohannis. Orice i se reproșează lui Iohannis, dar dă bine afară.
În schimb doamna Dăncilă mai bine nu ar ieși, dar mai profită cât o fi șefă la guvern.

A mai ieșit în SUA și Dan Barna, dar rămâne să spune ce a făcut el pe acolo.

Cel mai tensionat episod extern a fost respingerea în comisia juridică a UE a doamnei Rovana Plumb pentru funcția de comisr pentru niște sume de bani care nu-i poate justifica.  Pentru toată lumea este clar că era cea mai nepotrivită alegere, dar PSD nu mai are bun simț și nu mai vede bine.
Cred că soluția cu amabasadoarea la UE, Luminița Odobescu, propusă de Ponta ar putea fi o soluție de compromis. Nu face parte dintr-o formațiune politică și pare competentă.

Ludovic Orban a declarat că are semnăturile la 238 de parlamentari pe moțiunea de cenzură. Plecarea guvernului Dăncilă ar finaliza dezastrul în care a îngropat Dragnea PSD.
E timpul schimbării anunțat deja de 26 mai 2019. Ar fi normal ca după un test eelctoral care arată că configurația politică s-a schimbat să se declanșeze automat alegeri parlamentare anticipate. 
Dacă ar cădea guvernul Dăncilă s-ar îndeplini condițiile pentru alegeri anticipate în condițiile Constituției de azi cu condiția căderii succesive a două guverne, cred că ar fi spre avantajul tuturor inclusiv al PSD, care nu ar cădea așa de rău cum arată trendul. 

Ludovic Orban îl sprijină în contiunuare pe liderul local din Argeș al PNL, chiar dacă o majoritate a primarilor nu-l mai recunosc lider județean al PNL. Păcat! Se va vedea la urne…..

Observ că sunt încă destui care sar în sprijinul lui Băsescu după ce a fost declarat informator - turnător de cătee justiție. Scrisesem un comentariu pe contributors. ro la un articol al lui Mircea Morariu și nu fusese postat ceea ce m-a enervat, dar l-au postat în cele din urmă. Unii preferă să vadă doar că a declanșat procesul comunismului fără consecințe reale, că declara lupta împotriva corupției, dar s-a văzut că suferă bine și el de această meteahnă națională.


Sper că evenimentele politice care urmează să fie în beneficiul țării și al românilor.


sâmbătă, 21 septembrie 2019

Amestecate cultural politice












Am văzut un film pe care nu l-am văzut la timpul lui, la Biblioteca Italiană, film premiat la Cannes în 1970. Este vorba de filmul  Indagine su un cittadino al di sopra di  ogni sospettiAnchetă asupra unui cetățean în afară de orice suspiciune. Este un film din care astăzi mi se pare complet anacronic.
Regizorul filmului, Elio Petri, ca și actorul principal, formidabilul Gian Maria Volonte erau oameni de stânga, comuniști. Și filmul are ca temă faptul că unii sunt deasupra legii, chiar dacă sunt crimnali precum, comisarul de la Omucideri interpretat de Volonte.
El își ucide amanta Augusta Terzi interpretată de excelenta actriță braziliana Florinda Bolkan.
Este un film despre caracterul represiv al societății capitaliste, Comisarul trece la Serviciul politic care urmărește pe stângiști, comuniști, maoiști, etc și și din acest motiv este deasupra oricăror bănuieli. Este un film care se vrea satiric, dar pe mine m-a melancolizat.
Am înțeles că Volonte a abandonat in 81 partidul comunist, niciodată nu-i prea târziu.

Este singurul film pe care l-am văzut de la cap la coadă, restul filmelor de azi nu le mai pot urmări.

Aștept cu mare interes The Capture, un serial BBC. Seamănă cu The Bodyguard și alte seriale excelente britanice. În The Capture ideea principală este că ceea ce vezi și auzi nu este ceea ce este de fapt!

Un militar este acuzat că a împușcat un jihadist afgan fără motiv, dar este scăpat de un expert care arată că sunetul a fost întârziat și că el a dat un avertisment de apărare pentru că jihadistul voia să-i omoare.
Dar lucrurile iau o întosătură dramatică, din imaginile de pe camerele  din Londra CCTV apare că ar fi molestat-o pe avocata lui, deși el susține că ea a luat autobuzul.
Se pare că sunt implicate servicii secrete care au intersul să-l distrugă pe soldat. Este de abia episodul trei, totul este dubios și neclar și aștept nerăbdător finalul.

Și acum să trecem și la realitățile și actualitățile politice din strict actualitate internă.
Cel mai important eveniment care ocultează de fapt depunerea candidaturile prezidențiale este declararea lui Băsescu ca om al securității.
Gușă declară că el și Voiculescu nu sunt turnători, ei au fost securiști, după cum le arată cariera. Avem un turnător, securist care ne-a fost 10 ani președinte! Nu știu cum o să reacționeze Toader Paleologu în calitatea de candidat al unui securist?

Alt eveniment la fel de important a fost că doamna Kovesi a fost votată în comisia amabasadorilor UE COREPER cu 17 voturi din 22 și este aproape sigur viitorul Procuror European. Foarte important ambasadoarea Luminița Odobescu a votat pentru Kovesi la cerința președintelui Iohannis, nu l-a ordinul lui Dăncilă. În fond Iohannis răspunde de politica externă a României, Dăncilă poate avea doar păreri, păreriste. În rîndul PSD și nu numai, asta a trezit o vădită îngrijorare, toți cei care au escrocat fonduri europene se tem. Duamna Veorica Dăncila s-a dat în petec și a vorbit în legătură cu Kovesi ca despre prezumția de vinovăție, din acuzele unor gunoaie care poluează justiția. 
Barna, gafeurul USR/PLUS a spus despre Iohannis că s-a comportat în legătură cu țara ca un pompier, iar pompierul Iohannis i-a replicat că a fost un pompier atomic în lupta cu focul pe care l-a pus PSD țării.
Oricum o profesiune onorabilă în comparație cu doamna Dăncilă care este pe de lături cu românii. 
PSD dă semne că se scufundă, se așteaptă să treacă moțiunea de cenzură și PSD să devină nesemnificativ.

PS Azi am văzut la cinema un film interesant! Se numește Transit și este inspirat dintr-un roman de Anne Seghers. Regizorul german are ideea de a situa drama unor refugiați politici precum autoarea în timpul războiului în Franța de azi. Povestea se petrece la Marseille, unde refugiații caută să scape de prigoană și internarea în lagărele de concentrare prin emigrarea în Mexic. Plecarea se face cu vaporul din acest oraș. Totul dă impresia unei atmosfere de teroarea, nu sunt germani, dar sunt invocați. 
Georg (Franz Rogowski), un refugiat german antifascist trebuia să dea niște scrisori la Paris unui scriitor, dar acesta murise. Pleacă la Marsilia și aici primește viza de Mexic în locul scriitorului. Acesta este căutat cu disperare de soția lui Marie (frumoasa Paula Beer), care-l părăsise și se cuplase cu un medic german refugiat. Reușește să facă rost de vize de tranzit prin SUA lui și una lui Marie. În ultimul moment o lasă pe Marie să ajungă la vapor în port și se întoarce și îi dă biletul lui doctorului. 
Ideea lui este să treacă Pirineii spre Spania. La un bistro în timp ce-și bea paharul de rouge i se pare căo vede pe Marie. Se duce în port să verifice și află că vaporul a lovit o mină și s-a scufundat.
Film trist  și cu actori buni și ideea trăznită de a muta drama refuigiaților politici și a evreilor în Marsilia zilelor noastre.

marți, 17 septembrie 2019

Din nou despre patriotism

Am observat că opiniile mele de patriotism au avut un ecou neașteptat de larg printre cei care-mi urmăresc blogul.

Am avut un schimb de opinii cu mai mulți, unele private altele pe forumul blogului.

O prietenă observa că acei patrioți care au luptat pe frontulrile din Moldova în timpul Primului Război Mondial au murit ca muștele, din cauza conducătrilor incompetenți.  Nu pot nega acest lucru, dar pot însă aminti că în acest război au pierit aproape un milion de soldați britanici pe fronturile din Belgia și Franța, pierderi considerate absolut teribile. Ei nu aveau de apărat nici măcar propriul teritoriu național. Și cumva conducătorii acestor armate păreau mai competenți decât ofițerii români. Generalul Haig are statuie de Bulevardul Whitehall din centrul Londrei și este principalul vinovat care a trimis armate întregi de tineri englezi, scoțieni, irlandezi la asalt secerați de mitralierele germane. 

Dacă stau bine să mă gândesc patriotismul de acum 100 de ani era definit de zisa: "Patria mea, bună sau rea!".

Trebuie să recunosc că mai ales după ultimul război mondial conceptul de patriotism a evoluat.

În spatele Cortinei de Fier, la noi și la alții din Est patriotismul era să iubești partidul și conducătorul, adică Ceaușescu, care și el credea că e patriot dacă plătește datoriile externe, lăsându-ne pradă foamei, frigului și mizeriei.

În Occident patriotismul a căpătat o nuanță mai subtilă, mai civică. 

După 1989 s-a manifestat acest lucru și la noi. Prima încercarea a fost Piața Universității înăbușită în sânge de Iliescu.

Dar uite că în februarie 2017 solidaritatea, patriotismul civic s-a manifestat puternic și clar, obligând pe cei de la PSD să renunțe la legi care distrugeau justiția, justiția care până la urmă l-a trimis pe Dragnea, dictatorul paranoic al pesedeului la pușcărie și lada de gunoi a istoriei.

Patriotism însemană acum să fii solidar, să ai grijă de natură, nu să o umpli de gunoaie, să tratezi cu înțelegere pe cei care nu sunt ca tine, pe minoritarii de orice fel. 
Patriotism a însemnat să mergi pe 26 mai să votezi, să arăți acestui faliment care încă guvernează că nu mai are nicio legitimitate și că se agață de putere.

În fine mai vreau să spun că patriotism înseamnă să respingi toate aiurelile debitate alde Mihai Neamțu și Adrian Papahagi, doi cripto fasciști, reprezentatnți la noi al alt-right, dreapta alternativă din SUA. 
Papahagi este un fundamentalist religios, iar Neamțu pur și simplu admirator legionar. 
În locul lui Toader Paleologu aș respinge suportul acestor indivizi, pentru că este o chestiune de bun simț și de patriotism. 


vineri, 13 septembrie 2019

Despre patriotism

Am citit prezentarea unei cărți și am fost zguduit.
Este cartea Scrisori de pe front alcătuită și editată de Mirela Florian. 
Este o culegere de scrisori ale combatanților români pe frontul Primului Război Mondial. 

Sunt acolo scrisori ale ofițerilor rezerviști, baza intelectuală a statului român, formată din învățători și preoți. Răzbate din ele un patriotism fierbinte. Acești oameni s-au bătut cu un eroism fără seamăn pentru a apăra simbolurile României, steagurile unităților militare și curajul cu care i-au condus în lupte pe combatanții țărani. 
Datorită lor Regele Ferdinand, generalii Averescu și alții au salvat onoarea patriei noastre pe câmpurile de luptă de la Mărăști, Oituz și Mărășești. 

România Marea s-a înfăptuit datorită curajului și sacrificiului acestor militari pentru care patriotismul era înainte de orice. 
Nu din cauză că România a avut noroc, cum eronat spunea P. P. Carp!

Patriotismul a devenit un lucru găunos și fără valoare în finalul epocii comuniste, când treceam prin mari lipsuri și represiune și ipocrizia regimului ne cerea să fim patrioți, de fapt xenofobi.

Din acest motiv patriotismul fierbinte al strămoșilor noștri care s-au sacrificat cu curaj pe câmpurile de bătaie s-a diluat și românii de azi vor să-și ia lumea în cap și dragostea de patrie nu mai are nicio valoare.

marți, 10 septembrie 2019

Smart Vote

Alexei Navalnîi

Acest concept s-a dezvoltat în autocrația rusă a lui Putin.
Acolo există două tipuri de opoziție una sistemică și alta nesistemică.
Cea sistemică îi cuprinde pe Jirinovski și Partidul Comuniștilor lui Ziuganov.
Și cea antisistem, condusă de lideri precum Navalnîi care petrece juma’ de an prin aresturile miliției putiniste a hotărât să sprijine această opoziție inventată de Putin doar ca să piardă în fața partidului său Rusia Unită.
Acestă opțiune este soluția Maia Sandu cu Dodon în Basarabia pentru a-l elimina pe Pahotniuc.
Ce a ieșit? Rusia Unită a ieșit slăbită la aceste alegeri locale. Se observă acolo că fermentul este tineretul care protestează vehement împotriva lui Putin. Pentru că acești votanți au ales răul cel mai mic.

Toate acestea au trezit la noi comentarii negative vehemente.

Chiar dacă asemănarea poate fi forțată și la noi s-a întâmplat ceva ca care aduce cu Smart Vote în Rusia. Este USR!
Tineretul din multe motive nu mai avea încredere în PNL, principala forță de opoziție, mulți vectori de opinie și jurnaliști acuzau acest partid de tarele PSD.  
Acum se poate vedea cât de nocivă era lozinca proferată de unii din societatea civilă: toate partidele aceași mizerie. Această imbecilitate a determinat victoria categorică a PSD din 2016.

Iată că societatea românească are acum ocazia unui smart vote care s-a concertizat în rezultatele din 26 mai 2019 la europarlamentare. 
Românii tineri au avut ocazia unui smart vote și USR/PLUS a scos aproape cât a obținut PSD. La noi nu se pune probleme răului cel mai mic, a existat această alternative deșteaptă. 

Există un semn de întrebare însă, această coaliție USR/PLUS parcă a înnebunit și lidershipul nu se ridică la nivelul așteptărilor.

duminică, 8 septembrie 2019

Dan Barna


Apariția USR a stârnit nedumerire inițial. Partidul fondat de Nicușor Dan avea un scop civic de a proteja Bucureștiul de rechinii imobiliari. El a răspuns și unei cerințe a societății, mai ales a tinerilor, care aveau nevoie de o alternativă la PNL în lupta contra PSD.
Asta în condițiile în care PNL nu a fost în stare să exploateze victoria lui Iohannis. Tinerii votanți care au inundat centrele de vot din diaspora simțeau că nu sunt suficient reprezentați.
În 2016 USR a avut un succes destul de important intrând pentru prima oară în parlament. Ca orice partid românesc a suferit tensiunile inerente. În primul rând a apărut disputa între gruparea conservatoare a lui Nicușor Dan și a celorlalți mai progresiști.
Din aceste frământări a rezultat un nou lidership sub conducerea lui Dan Barna. Partidul a evoluat, sunt unii parlamentari și purtători de cuvânt simpatici sau mai puțin, depinde de gust, însă europarlamentarele i-au propulsat extrem de serios ca o alternativă. Au ieșit pe locul trei la o mică distanță de PSD. Pentru că perioada începută cu 26 mai 2019 va continua cu prezidențialele din toamnă, locale și parlamentarele de anul. Și apariția partenerului PLUS a creat sentimentul că această alință are șanse. 

Așa că s-a negociat ca USR/PLUS să aibă un candidat prezidențial. Chiar dacă Cioloș părea o alternativă mai bună, el însă în fața lui Iohannis avea problem și atunci Barna este candidatul. 

Din acest moment Barna  parcă a suferit un sindrom de lua-o pe ulei. Sindromul broaștei lui La Fontaiane care a vrut să se umfle ca să fie la fel ca boul, până s-a spart.
Așa face și Barna se sparge în figuri. 

Prietenul meu RV a observat că Barna nu te privește direct, i se mișcă ochii în cap, lucru ce ar trăda nesinceritate. Însă nu asta este important, declarațiile sale au fost care mai de care mai controversate!
O altă problemă este și neparticiparea USR/PLUS la guvernare în condițiile în care PSD a rămas singură, fără ALDE și poate părăsi guvernarea fără majoritatea din Parlament. Politica aceasta a coiului, participă dar nu se bagă poate avea repercusiuni și a fost contrazis de partenerul Cioloș care dorește ca alianța să participe la guvernele post Dăncilă - PSD. Alianța susține în primul rând alegeri anticipate, foarte greu de realizat din cauza celor două căderi ale guvernelor care ar urma lui Dăncilă. Acesta pe motivul că parlamentarii nu vor să renunțe la un an de stat degeaba pe bani buni în Parlament, în condițiile în care cam jumătate din pesediști nu vor mai prinde aceste locuri de parlamentari. 

Că eu am avut impresia că Barna bate câmpii nu ar fi ceva, dar am văzut că și Stelian Tănase, unul din puținii analiști politic destul de obiectiv a constatat că Barna debitează doar prostii în campania prezidențială.
Moise Guran, un partizan userist dovedit a recunoscut că Barna inițial își dorea să devină primar la Sibiu, și el este tot sibian și un pic mai înalt decât înaltul Iohannis. Adevărul este că Barna dovedește, pe lângă lipsa de carismă și capacități limitate de politician provincial. 

Tâmpenia cu alegerea președintelui USR acum în plină campanie prezidențială a transformat USR într-un butoi de pulbere care este gata să facă explozie, Barna fiind aspru criticat de concurenta la președinție Cosette Chichirău. Barna a fost ales de mai pțin de o treime din membri. Barna continuă cu tâmpeniile și și-a pus în cap și pe ungurii printr-o declarație controversată cum că alegerile nu vor mai avea vreo semnificație legată de reprezentarea naționalităților minoritare. 

După mine Barna ar face un lucru bun să renunțe la prezidențiale, pentru ca USR/PLUS să-și păstreze șansele la celelalte alegeri viitoare.

miercuri, 4 septembrie 2019

Amintiri din studenție - Costinești


Cel mai important eveniment al vacanțelor de student era să mergi la mare la Costinești.
În anul doi, în 1969 am revenit, de data aceasta cu mai mulți colegi de facultate. Erau cred și câțiva blatiști, chestie normală. Se mai construiseră alte clădiri pentru cazare, tabăra se extinsese, dar mai era noroi.
Exact atunci mă întâlnesc pe o alee cu un om tânăr pe la 40 de ani, care mă întreabă cum mă simt în tabără și eu în slip mă trezesc cu niște aprecieri critice. Peste câtva timp, unul din colegi care avea relații cu șefimea taberei ne-a spus că se plângeau că un nebun s–a plâns de condițiile de cazare lui Ion Iliescu, șeful UTC, nebunul eram eu!
Ba într-o dimineața, după o noapte de nesomn pe la discoteci, sau pe la bar Eforie Nord ne treziseră niște mahări uteciști pe care i-am băgat în pizda mă-sii pentru deranj.

Cea mai simpatică și ciudată întâmplare a fost escapada la Mamaia. Dimineața toată gașca ne-am îmbarcat în autobuzul de Constanța, eu eram dealerul grupului în sens că negociam să facem blatul cu autobuzul. Ajungem cu troleul în Mamaia și ne așezăm la o terasă. Lângă noi un individ se trudea să se converseze foarte aproximativ cu un neamț pe limba lui. Enervat că individul era pe de lături l-am abordat eu în engleză și fericit neamțul îmi răspunde. Tipul era după un divorț dificil și alesese să se dreagă la noi, pe meleaguri românești dobrogene. De fapt o ochise pe colega noastră Suzana, care era o tipă planturoasă, pe gustul nemțului. Și veselie mare, tipul ne cinstește cu niște coniace, ca apoi ne invite la el la hotel, la masă. Mergem la restaurantul hotelului unde mânca și cum zice cetățeanul turmentat: dă-i cu bere dă-i cu vin, m-am turmentat și eu. Ospătarul care ne servea ne-a înjurat urât că profităm de bietul neamț, ca toți băieții turnători, verificați de secu. După masă și un tur obligatoriu pe la shop unde am primit de la neamț ceva cadouri am plecat voioși la Siutghiol, unde colegii au vrut să meargă cu vaporașul. Eu care eram mangă, m-am poziționat sub un pom și-am dat la aghioase. Mă trezesc într-un târziu, singur cuc, colegii la fel de veseli uitaseră de mine. Eram fără un sfanț, doar cu punga cu cadouri. M-am fofilat pe trolee, pe autobuzul de Costinești și am ajuns pe la 9 seara. Ce-a fost la gura mea când mi-am revăzut colegii nu trebuie să aveți multă imaginație.

În anul trei ceasul rău, îmi fracturez piciorul la fotbal, venit de la Ploiești în sesiune. Am stat toată vara cu piciorul în ghips, am pierdut două examene, date la restanțe, inclusiv inubliabilul examen de Socialism științific de nota 5.

În anul patru, 1971 am prins un bilet la Costinești la început de septembrie. Atunci eram curios să văd noul complex turistic proaspăt deschis la Neptun Olimp. Aș că am făcut un autostop și m-a luat un neamț cu un Opel sport, care m-a dus cu viteze de peste 150 km/oră, ba ajunsese la peste 170 km/oră. Nu știu dacă am mai mers cu viteza asta vreodată cu mașina, doar cu trenul la peste 300 km/oră!

Ultima vacanță la mare de student, de fapt absolvent, inginer de acum am făcut-o cu cortul la mare la Saturn. Am mers cu Corvin D, un prieten și coleg de liceu mai tânăr. Mergeam la piscina de la Hotel Balada unde ne-am împrietenit cu niște tineri nemți. Aceștia mi-au facilitat să-mi cheltuiesc cei 10 dolari de la americani din care mi-am cumpărat o pereche de ochelari de soare, care s-au dovedit incasabili, cred că făceau 5 dolari, ce era dolarul în 1972! I-am pierdut peste un an în mare, îi aveam pe ochi tot la Costinești și un colg m-a tras cu o barcă pneumatică nesigură și m-am răsturnat. Și nemții au luat un commision sub forma unor sticle de Tuborg, din acelea maronii, bulbucate de 330 ml la care ne uitam cu jind la Shop.

Tot atunci am agățat pe plajă două surori cehoslovace, de fapt slovace din Bratislava, cele mai spectaculoase gagici de pe plajă. Blonda cu care m-am cuplat parcă era la Medicină, a fost foarte deschisă amorului internațional și așa am consolidat astfel prietenia româno-cehoslvacă.

Și așa s-a sfârșit studenția.
Am ajuns pe 1 septembrie la CSEN să luăm repartiția definitivă. Din cei 8 șapte au primit la Institutul pentru Tehnologii Nucleare (ITN) doar eu la IFA! Eram repartizat la Centrul de Documentare pentru Publicații Nucleare unde am rezistat doar trei luni și m-am mutat la ITN care pleca la Pitești, unde mi-a împlinit cariera de inginer, de constructor de reactoare nucleare de cercetare și de cercetător și experimentator.

Amintiri din studenție - prietenii culturale

Poză din 81 de la nunta lui Valeriu. Eu sunt al doilea din dreapta cu barbă, Valeriu lângă mine, și în spatele lui Valeriu, parțial acoperit este Cornel. Pe poză Valeriu a scris "Revedere în 91 la Los Angeles". S-a înșelat un pic, ne-am revăzut în 95 la New York!

La cămin am întâlnit un coleg de la Termo, Valeriu Demetrescu cu care am devenit foarte bun prieten. Eram amândoi interesați de chestiuni culturale. Comentam romanele apărute. Anul 1968 a fost declarat un an al romanului, apăruse Animale bolnave a lui Nicolae Breban. Am citit și romaul de debut Francisca, dar romanul care mi-a lăsat cea mai puternică impresie a fost În absența stăpânilor. L-am citit cu sufletul la gură în vara lui 70, când am reușit să fiu imobilizat că-mi rupsesem piciorul la fotbal, în sesiunea de vară. Despre roman auzisem în tren într-o discuție dintre doi colegi, unul mai mare ca noi, care era entuziasmat de roman. Veneam de la Predeal, de la conifer, dar eu eram de trei zile cu miros de conifere.  M-a pus dracu’ să joc table cu Alecu și i-am zis că o să-l spulber făcând pariu pe o sticlă de Covagin. Am băut ginul și m-a bătut Alecu de m-a  rupt la table! Ba am intrat și-ntr-o sticlă de țuică de Morărești de la Tică Mușat și m-am făcut cui. Trei zile, inclusiv excursia la Predeal exalam doar iz de ienupăr de la ginul consumat în exces.


Apăruse în 69 Prins a lui Petru Popescu care a făcut senzație. Petru Popescu făcea turnee de promovare a cărților lui printre studenți, inclusiv la Politehnică și colegele mele erau leșinate după el. Era un tip prezentabil, mai mare cu cinci ani ca mine, era locvace, terminase Engleză și-ntr-o întâlnire ne-a recitat celebrul sonet shakesperean în care apărea cuvântul will în 18 ipostaze diferite. 
Devenisem împreună cu Valeriu redactori la revista Ing. Și eram responsabili cu partea culturală. Petru Popescu îmi lăsase cartea lui de vizită și l-am sunat să îi iau un interviu. Am ajuns la apartamentul lui din Julius Fucik (actualmente Masaryk). M-am scuzat că nu mai luasem interviuri, și Petru Popescu mi-a spus: "hai să procedăm americănește (știa el ce știa!)tu îmi pui întrebarea, iar eu îți răspund", scria la mașina de scris, chiar ca autorii americani. Regret că aceste foi le-am pierdut pe acasă, aveau și autograful autorului. 
Dar nu asta este important. Duc interviul la revistă și mi-l culege să-l pună în pagină Valeriu. Și-l pune Aghiuță ca eu să-i adresez întrebările cu formularea de politețe: Domnule Petru Popescu! Interviul apare în revista Ing. la numărul aniversar din mai 1971, la 50 de ani de la înființarea PCR. Furtună în presa studențească. Un tânăr redactor, azi evident poet de dreapta este pus să mă desființeze pentru tupeul meu domnesc la moment aniversar. Adevărul că scrisesem niște cronici plastice cu tot felul de neologisme nu prea bine asimilate și tipul mă miștocărea.
Îmi făcusem educația la Muzeul Brukenthal la Sibiu în adolescență și devenisem un pasionat al artelor plastic, desenam prost, dar nu era un impediment. Îl descoperisem atunci prin Updike în romanul Centaurul pe Vermeer. Apropo' de acest pictor, Salvador Dali într-o carte face un clasament în care Vermeer este declarat cel mai mare pictor. Când merg la Viena, la Kunstistorische Museum stau un sfert de oră să-i admir capodopera Alegoria Picturii! De fapt am fost cam la toate marile galerii care au picturi de Vermeer și sunt de acord cu Dali!

Mergeam cu Valeriu la BCS, la cabinetul de stampe să-l pun la curent cu pictura. Mai mergeam să citim teorii despre film, comentarii despre opera lui Bergman, sau a Noului Val francez.
El în schimb m-a luat la concerte, era pasionat de muzica simfonică și plăcerea acesta mi-a rămas și azi. Se vede și în cronichetele despre filarmonica locală.

Nouă ni s-a alăturat Cornel Stoica zis Face prin anul 3, cred? Cornel avea acealeași preocupări culturale cu noi și acesta a fost motivul. Dintr-o discuție recentă telefonică  cu Cornel era surprins că biografiile noastre noastre intelectuale erau foarte asemănătoare, ăsta a și fost motivul care a făcut să devenim prieteni. 
De fapt mai era cu noi și Petrică Andreescu, tot oltean ca Valeriu, din Craiova, un bărbat foarte bine, brunet cu părul creț și ochi albaștri. Avea succese fulgurante la femei, cădeau imediat pe spate. Nici Valeriu nu se poate spune că nu era preferatul doamnelor, dar Petrică era cel mai tare. Eram foarte invidios pe succesele lor și insuccesele mele.
Petrică s-a cuplat cu o nemțoaică de București. Familia ei locuia în cartierul Cotroceni, unde locuiau oameni din lumea bună a intelectualității Capitalei. Părinții viitoarei soții a lui Petrică ne-au invitat la un pahar de whisky. Ieșiți pe balcon la o țigară, ne-a acompaniat un domn distins în vârstă despre care am aflat că este maestru de balet la Operă. Pe un ton superior ne-a povestit că tocmai s-a întors de la niște repetiții, unde niște balerine i-au supt-o! Eu eram foarte nelămurit.
De ce ne le-a futut? M-am lămurit în fine acum, când am ajuns, s-au trecut de vârsta acelui domn, bătrânețea are alte exigențe, hehehe….

La Casa Studenților s-a inițiat un Curs de cultură cinematografică ținut de doamna Manuela Gheorghiu (ulterior Cernat). La acest curs participau în primul rând politehniști, dar și alți studenți. Aici mi-am rafinat preferințele cinematografice, doamna Gheorghiu aducea filme de cinematecă din școala cehă, sau Bunuel. Unora li s-a tras de aici. Și-au descoperit vocația, și s-au îndreptat spre IATC. Și unde mă rog? Păi la Operatorie unde trebuie să dai examen la Fizică, la Optică, și Petrică Petrescu, fost olimpic la această materie a trecut ca prin brânză împreună cu alți doi ex politehniști. Petrică s-a prăpădit, din păcate prin anii 2000, era profesor de Operatorie la UNATC, cum i se spune azi.

Valeriu și Cornel au fost mai prost inspirați, au vrut la regie, unde era mult mai greu. De fapt ei au reușit în anul patru să se facă praf. Și-au luat camera cu chirie în oraș și reușeau să piardă laboratorul de Mașini Electrice și așa au repetat, dar au și încercat la IATC, nu au intrat și-au complicat studiile și au terminat cu greu, Valeriu a mai făcut între timp și armata.

Vorbind de camere închiriate, am făcut și eu o mișcare cu o cameră închiriată. Nu știu cine mi-a dat o lună, evident pe bani chichineața unde sta. Era foarte bine situată,  pe Știrbei Vodă, un bloc vechi, chiar în apropierea Pieței Palatului. Trebuia să urci pe scara de serviciu la etajul nouă. Era complicat cu mersul la veceu care era la comun. Camera era tapetată cu poze erotice subliniindu-i destinația de futelniță. Toată problema era să convingi pe respectiva să urce nouă etaje și succesul a fost destul de moderat.

Prin 1971 am început să merg joia la Ateneul Tineretului, pe Aleea Alexandru, unde se ținea un fel de discotecă și program musical. Acolo am audiat pentru prima dată Led Zeppelin, una din trupele mele de rock preferate. În acest club din zona mahărilor comuniști m-am întâlnit mulți copii de ștabi comuniști.

În anul 5 înainte de examenul de stat am mai avut o aventură cu americani. Eram la Ateneu mă uitam la program, cred că stagiunea era pe sfârșite. Cu mine se mai uitau o familie care arăta a străini. Era familia Caine din Phoenix, Arizona care au intrat în vorbă cu mine. Erau într-un tur prin Europa, care includea și vizita prin Balcani, fuseseră în Bulgaria anterior. Scopul final era Scoția unde doamna Caine, dorea să joace golf. Am devenit atât de simpatizat că familia Caine s-a oferit să mă ia în America chiar ilegal, dar i-am refuzat! Poate mi-a fost frică, nu mai știu dacă eram așa de patriot?
Își cumpăraseră o mașină Mercedes nou nouță. Era 1972, Mercedesul avea motoare electrice pentru geamuri, și blocare a pornirii dacă nu-ți puneai centurile de siguranță. Am fost cu ei la un restaurant, apoi la Parcul Privighetorilor la o discotecă. A două zi am pregătit la Jack, un prieten student pictor la Monumentală o petrecere la el în curte pentru fiul și fiica familiei. Am ascultat muzică descoperind pe The Doors și Jim Morisson. Totul s-a terminat cu o beție cu votcă, la care Florin, alt coleg de Monumentală a lui Jack, care nu știa Engleză începuse să o vorbească..hahaha. Cu Jack, care este pictor de biserici m-am revăzut acum câțiva ani, a recondiționat Biserica Sf. Vineri din Pitești după 46 de ani!
În ultima zi am mers la Hotelul Union, pe care însă familia Caine îl părăsiseră între timp. Îm lăsaseră un plic, în care scriau că le-a făcut mare plăcere să mă întâlnească și-mi lăsaseră 2 bancnote de 10 de dolari, for the graduation! M-am hotărât ca jumătate din sumă să i-a fac cadou lui Valeriu, lucru pe care nu l-a uitat. Valeriu este în prezent  de 35 de ani stabilit la New York.





Amintiri din studenție - viața de politehnist



Anul III de la stânga la dreapta

Rodica Popescu, Viorel Șerban, Mioara Catană, Puiu Dumitru, Laurian Anania, Horia Tănase, Doina Niță, Gigi Tomoiagă, Petrică Popa, Mihaela Secoșanu, Adriana Șoancă, Cezar Dragomirescu, Nicu Stan, Traian Mușat, și eu ultimul mohican.

În toamna lui 1968 treceam în anul doi, eram deja student cu experiență. Pentru că aveam nevoie de bani, am început să-mi vând cartel de masă, cred că făcea 300 de lei, sumă care-mi putea acoperi din cheltuieli noi, țigări, filme, teatre, etc. 
Tata nu știu dacă îmi dădea mai mult de 100 de lei și era insuficient. Ca să rezolv cu cantina am devenit blatist. Cred că 20-30% dintre studenți erau blatiști, bonuri false, la bandă, și altele.


Banii care i-am obținut au fost destinați să-mi fac o geacă de velur. Visam să fie stil hippy, cu guler drept stil Mao. Am luat material velur maro, cu dungi groase de la Magazinul București. Croitorul nu a fost în stare să-mi facă ceea ce îmi doream. A ieșit o jachetă care avea guler drept și niște nasturi mari metalici, în rest nu ieșea cu nimic în evidență. Cred că am purtat-o toată studenția.

În toamnă pe la început am fost chemați la partid mai mulți, vreo 4 parcă? Pentru că aveam cele mai mari medii voiau să ne facă membri de partid. Eu am picat pe bec, pentru că cineva și-a amintit că aș fi refuzat să fiu secretar UTC, și un tip de la Electro, cred că era secretarul PCR pe facultate, un tip dur, cu mustață și-a pus întrebarea dacă merit să fiu student?! Și așa nu m-au mai făcut membru de partid.

Un alt eveniment cu repercusiuni studențești și nu numai a fost Ajunul Crăciunului. Studenți cred că de la Teatru au venit să colinde Politehnica și apoi de la cămine am luat-o spre căminele Universității din Grozăvești și apoi pe Cheiul Dâmboviței spre căminele fetelor de la Universitate, de la Drept de pe Bulevardul 6 Martie. Eu m-am oprit și m-am întors la cămin. 
Un alt coleg, GT a mers mai departe și de la el am auzit ce s-a întâmplat la Universitate la statuia lui Mihai Viteazul. Se strânseseră mii de studenți și Anca Șincai s-a urcat pe statuie și a devenit lider. Am revăzut-o după 90 la Alianța Civică. Au trimis pe niște tipi de la centrul universitar de partid să liniștească studenții. Unul numit Pacoste a luat un baston în cap de la studentul la Fizică Păsăreanu, ulterior coleg de institut, la ITN.
Consecința a fost că studenții au primit din 69 vacanță de Crăciun să nu le mai treacă prin cap idei sedițioase.
A doua zi toate facultățile au primit ordin să prelucreze evenimentele și să blameze pe studenții zurbagii. 
Eu mai cu gura mare m-am trezit că apăr dezideratele studenților. N-a fost nicio repercusiune, că încă nu era represiunea pusă la punct, și că învățam bine, deci nu apelam la mizerabilul Casnetti, secretarul Facultății, un tip cu puteri mai mari ca ale profesorilor.

Un alt eveniment cu consecințe politice a fost că o colegă de la Hidro s-a decis să plece cu familia în Israel. Eram cu grupa de Hidro și două de Termo un an cu aceeași organizație UTC, așa că am fost strânși să o dăm afară pe colegă. Însă politrucii au avut o surpriză. Colegii ei de grupă de la Hidro s-au opus cu vehemență, nu au avut suficiente voturi de excludere și colega a emigrat în Israel ca utecistă!


Din anul doi am stat la cămin noi cei trei ploieșteni din anul întâi și ni s-a alăturat Nicu Stan cu care am stat împreună până în anul patru. Nicu a devenit asistent la Politehnică, m-am mai văzut cu el,  însă în primăvara lui 85, după acea iarnă năpraznică s-a prăpădit. Am fost cu Cezar de la Pitești la Tâgoviște de unde era înmormântarea. Am mers cu autostopul, nu erau mașini erau restricții de circulație era ca vai de noi.

La cămin eu stăteam în patul din spatele dulapurilor, cum intrai, era în dreapta chiuveta, folosită de unii și grup sanitar, de lene să mai meargă la budă, noi NU! și în stânga dulapurile. În preungirea chiuvetei era un pat, apoi pe lângă celălalt perete erau cap la cap două paturi, al patrulea, ultimul cum am mai spus era culcușul meu. Aveam la dispoziție peretele de PFL pe care îmi afișam diverse. Astfel găsisem reproducerea Alegoriei picturii a lui Vermeer ruptă dintr-un Paris Match. Ei bine, Valeriu a vrut să-mi captureze fotografia, pe care mi-a salvat-o Cezar. Și am dus-o acasă și tata, meseriașul mi-a făcut o ramă frumosă de lemn în care am pus-o și o am și azi.
Am mai avut și o fotografie cu Soljențîn din Lettre Francaise, revistă de stânga care ajunsese să dezaprobe politica sovietică. Era poza ocazionată de decernarea Premiului Nobel în 1970. Această fotografie a fost smulsă de pe perete la un control în cămin al prodecanului Zarea, eram absent. Acesta avea o vorbă: la mine vii tuns și vorbești cu gura închisă, și atitudini foarte conservatoare. A ușchit-o în Occident după câțiva ani, așa fac conservatorii ipocriți ai regimului communist.

În cinci am stat la garsoniere cu două paturi, și am coabitat cu Puiu, Cezar și Nicu în altă garsonieră. Coabitare, pentru că Puiu mă tot întorcea că sforăiam, deh necazurile celor care dorm în aceași camera. Știu că era ultimul an și cei de deasupra au jucat tot timpul remi, că or fi terminat nu știu, nici nu mă interesează.

Din anul doi am început bazele ingineriei, Termotehnică, Hidraulică, Electrotehnică. Am luat note bune, dar și aici aici m-a stricat nota 5 de la Economie Politică. La fel în anul trei am luat același 5 la Socialism Științific. Cred că acești profesori aveau un fel de raze X de vedeau în mine un golan dizident.
Am avut și ultimul curs de Matematici Speciale ținut de profesorul Șabac. Era un curs de maximă eleganță, puteai lipsi de la cursuri anterioare, pentru că cel pe care-l preda apela doar la cunoștințe de bază din liceu sau cel mult de la anul I.


În anul trei ne-au mai venit colegi noi, de la Termo. De fapt din cei 40 care au dat examen la CNE, nu au terminat decât 30%. Totuși în final în anul 5 am fost tot 40 de absolvenți de CNE, completați cu colegii noi.

În această perioadă am avut niște profesori care m-au cam dezamăgit de Politehnică, habar n-aveau de Matematică! 

Dar trebuie să remarc în schimb și niste profesori dedicați, precum profesorul Grecu de Turbine. Cu el am început să învățăm folosirea riglei de calcul, cred că făcea calcule mai repede decât cu un computer! Proiectul mi l-a scris și desenat Valeriu, prietenul meu, care avea un scris caligrafic și mi-a dat Grecu 10! Totuși, ce era în el îmi aparținea, găsisem niște proiecte de turbine Brown Boveri pe la târgurile internaționale și le-am folosit.

Cursul cel mai important din trei a fost cel de Transferul Căldurii în Reactoarele Nucleare ținut de Aureliu Leca. Deja din anul trei se terminase cu periplurile prin București, se inaugurase campusul universitar al Politehnicii și făceam cursurile în clădirea mare unde se afla și rectoratul.
Leca fusese șef de promoție la Caragiale în 56. Tocmai se întorsese din SUA și avea metodica americană de predare și notare, cu o lucrare intermediară în cursul anului. Metodica o păstrez și eu acum cînd predau la aceeași facultate. Cursul lui a fost cel mai important pentru cariera mea de inginer. După ce am pornit reactorul TRIGA, și eram și operator de reacator, am trecut pe calcule de termohidraulică și evaluări de securitate nucleară. Apropo’ de aceasta din urmă, la institut un colonel de secu ne explica: voi vă ocupați de nuclear, ne ocupăm noi de securitate! Leca a scris o carte extrem de utilă, de transsfer de căldură în instalațiile nucleare, avea coperți negre și a fsot de bază pentru mine în toată perioada când am lucrat la institut. La început făceam doar calcule de mână, formulele utile și proprietățile materialeor nucleare le găseam în cartea lui Leca și din acest motiv îi sunt foarte îndatorat. Din păcate s-a prăpădit acum câțiva ani. Leca m-a pedepsit și m-a derobat de funcția de șef de grupă pe motiv că nu făceam prezența. Parcă pentru prezenți puneai un punct și la absenți a. Umblau colegii cu pic să șteargă absențele și să pună punctul. Îmi vind să râd azi când sunt profesor și n-am nicio pretenție de prezență, facultatea este facultativă ca prezență hahaha....

În anul cinci un alt curs de excepție ni l-a ținut profesorul Ionel Purica, care condimenta cu anecdote sau întâmplări personale cu mari atomiști contemporani.

marți, 3 septembrie 2019

Amintiri din studenție - Primul an


Legendă fotografie:
De sus de la stânga la dreapta:
Primul rând
Florin Stănescu, Traian Mușat, Gheorghe Runceanu,  Vlad Vasilescu
Rândul doi
Horia Tănase, Doina Niță, Adrian Ruiu, Laurian Anania, Adriana Șoancă
Rândul trei
Gheorghe Alecu, Nicu Busoiu, Costică Țipirig, Puiu Dumitru, Ion Diaconescu, Iulian Cheptenaru, Elisabeta Popa, Mioara Catană, Lucian Biro
Rândul patru (doar doi)
Eu, Johnny Burchilă
Rândul cinci
Cezar Pietrăreanu, Gigi Lucaciu, Nicolae Nae, Fane Drăghici, Nicu Stan, Viorel Șerban.

Lipsesc din poză:
Suzana Avrigeanu, Florin Bederu, Lia Ciupagea, Cezar Dragomirescu, Radu Gheorghiu, Ștefan Marin, Diana Mateescu, Ion Plămădeală (plecat deja din primul semestru),  Costică Popescu, Mircea Popescu, Gigi Tomoiagă, Ionel Țilică, Florin Vlăsceanu (mutat apoi la Hidro).


La 1 octombrie 1967 am început cursurile facultății. 
Am luat repartiție la căminul G al Energeticii, împreună cu colegii mei de liceu și acum de facultate: Puiu Dumitru de la CR, Cezar Dragomirescu de la DR și cu un coleg nou, Cezar Pietrăreanu, de loc din Malul cu Flori, comună musceleană, trasă în Dâmbovița.

La difuzorul camerei se transmitea în mod normal muzică de la radio. Dar într-o seară am rămas surprins auzind topul de la Europa Liberă care promova o trupă nouă Credence Clearwater Revival cu Bad Moon Rising. să auzi Europa Liberă la cămin, erau vremuri interesante!

Am fost numit de către secretariat șef de grupă și m-au ales și șef de AS (Asociația Studenților), încă nu erau comuniști, ca mai târziu. 
Ba au vrut să mă aleagă și secretar UTC, dar am refuzat pe motiv de cumul de funcții! Se purta atunci cu Ceaușescu, care voia să îi pună la respect pe oamenii lui Dej.

Făceam multe discipline matematice, Analiză, Geometrie Analitică și Diferențială, Geometrie Descriptivă, mai făceam Chimie, și nepărat Desen. Aici am avut cea mai mică notă, 6 care mi-a afectat media care ar fi fost peste 9 dacă nu era nenorocitul ăsta de Desen Tehnic. 
M-am uitat pe mediile colegilor, am catalogul din anul I și am constatat cu stupoare, că Traian Mușat, cel mai bun desenator, care ar fi vrut să facă și Arhitectură și care putea vedea prin secțiunile de piese de locomtivă ce noi nu eram în stare a luat tot 6, atât de prost era profesorul ăla, chiar nu-l înțeleg!

La Geometrie îl aveam pe O. Sacter, profesor pe care-l știam de la Gazeta Matematică. Circula legenda că a pupat-o pe o student pe frunte după examen și i-a zis să spune părinților că a pupat-o în ….cur!

Ca să ajungem la cursuri făceam ture prin București. De abia se construia atunci noua Politehnică și umblam prin multe locuri. Ca să ajungem în Moxa luam troleul și ne agățam în spatele lui, era un fel de bară și săream la curbă, pe Occidentului ca să ajungem la curs.

Ca să ajungem la localul din 1 Mai (azi Mihalache) la intersecția cu Miciurin (azi Averescu) la etajul 3 unde la parter era garajul partidului, schimbam 2 tramvaie. 
Mai era localul din Ștefan Furtună (azi Eliade) unde era o sală de curs unde  doamna Kreindler ne preda Analiza Matematică.
Aici am văzut pe una din cele mai frumoase fete din Politehnică. Am revăzut-o mai târziu în Pitești de unde era, este o melomană cu fin auz muzical și ne vedem la Filarmonică. 
Erau multe fete frumoase și la Politehnică, una din ele, studentă chiar la Energetică a făcut filme în rol principal.

Mai erau și două localuri pe Calea Victoriei unde a fost făcută poza pe care o afișez.

Prima sesiune de iarnă am pregătit-o la Ploiești. Primul examen a fost Analiza Matematică pe care l-am luat cu notă maximă. La început am lucrat acasă, dar apoi m-am dus la Biblioteca Regională Ploiești de la Palatul Culturii, la sala de lectură. De fapt o mulțime de ploieșteni pregăteau acolo Așa am pregătit toate examenele, la cămin nu mă puteam concentra și în plus acasă mâncam foarte bine la mama! Veneam în București cu o zi înainte de examen, nu mai citeam nimic pentru examen și mă duceam să mă relaxez la film. Nu am ratat aproape niciun examen în acest mod.

Pe tren eram în mod natural blatist. Am trăit momente grele când într-o sâmbătă seara era un supracontrol și disperat am ieșit pe scara vagonului, erau vagoane de tip vechi, la cele noi nu poți sta. Când am ajuns la Ploiești am urcat în vagon și am văzut că și pe parte cealaltă era alt blatist. În toată studenția tresăream din reflex când auzeam un țăcănit asemănător cu cleștele conductorului, dacă nu vrea  să facă pe nașu'?

La cămin m-am apropiat și am devenit prieten cu Gigi Lucaciu care m-a dus la teatru, mergeam la comedii bulevardiere de la Nottara cu Melania Cârje. Apoi am devenit un pasionat de teatru, mergeam mai ales la Bulandra, la cel două săli din Măgureanu și de la Grădina Icoanei. Am văzut piesele puse în scenă de Ciulei, Leonce și Lena, Danton, dar și Nepotul lui Rameau cu Marin Moraru și Gheorghe Dinică, a lui David Esrig, deja plecat din țară sau capodopera D’ale Carnavalului cu nemuritorii Toma Caragiu,Ștefan Bănică, Ștefan Bănică, Octavian Cotescu. Țin minte prima scenă,  când Bănică se spăla pe picioare într-un lighean și-și băga degetele printre degetele de la picioare după care arunca apa din lighean către spectatori, de toți se fereau, ligheanul era evident gol.
Spectacole extraordinare am văzut la Național: Becket în sala Studio, încă nu se terminase sala nouă, cu Damian Crâșmaru în rolul lui Henric al II-lea și Cozorici în rolul lui Becket. Punerea în scenă și jocul actorilor nu era cu nimic mai prejos de filmul Becket cu Peter O’Toole în rolul lui Henric și Richard Burton în rolul lui Becket. De asemenea am văzut acolo montarea lui Penciulescu cu Regele Lear, era entuziasm total că spectatorii i-au cerut să iasă pe scenă. Piesa în care mie mi s-a părut că Florin Piersic a făcut cel mai bun rol al său este Heidelbergul d’altă dată. Piersic cu statura sa cu aerul său parcă era un prinț autentic.

Anii 60 au însemnat și nebunia muzicii pop rock lansate de Beatles în Marea Britanie și Elvis Presley în SUA. În România acelor ani se purtau copiile în locul originalelor anglo-saxone. Prima trupă a fost Sincron, cam prea convențională. 
Apoi au apărut trupele devărate în frunte cu Phoenix, la al cărui debut bucureștean i-am fost martor în toaman lui 67 la Casa Studenților, se dărâma balconul de tropăituri. În București erau Olympic 64 cu Dorin Liviu Zaharia și Inglezis și mai ales Sideral cu Tudan și apoi Sideral Modal Quartet cu Mugur Winkler care au dat-o pe underground. 

Foarte populare erau dansurile organizate în curte la 303 sau cum i se spunea trei gaură trei. Era pe acea vreme cămin de fete al Politehnicii, azi este dat la Academia de Educație Fizică și Sport. Aici s-au lansat trupe mai multe trupe, cea mai cunoscută fiind Mondial unde baterist era vecinul meu Florin Dumitru. Mondial avea o voce de aur a lui Gabriel Drăgan și au lansat câteva melodii de mare succes precum Iubire bibelou de porțelan. Era o altă trupă strict politehnistă numită Coral, dat și o trupă care cânta la 303 la dansuri al cărei nume nu-l mai țin minte, unde era un solist care cânta celebra melodie Hey Joe a lui Jimmi Hendrix. Îmi plăcea în mod deosebit pentru că devenise numele dat mie de către colegii de facultate.   Era derivat totuși din Geo.
Știu că un success extraordinar a avut la dansuri când se punea la magnetofon Money Money a lui Tommy James and the Shondells, toți intram parcă în transă!

După sesiunea de vară am obținut un bilet pentru tabăra de la Costinești. Așa am văzut prima dată marea în 1968. Am luat un tren de noapte și am ajuns spre dimineață în Dobrogea. Îmi amintesc emoția când am trecut Dunărea pe podul lui Saligny la Cernavodă cu dorobanți pe frontoanele podului. 
La Constanța am văzut lumina intermitentă pe care o făcea farul. Trenul mergea spre Mangalia așa că s-a schimbat locomotiva electrică cu una Diesel. 
Am coborât la Costinești și am ajuns pe jos în tabără. Tabără era încă mică, avea doar căsuțele cu patru camere comune. Am stat în camera cu un student din anul I la Energetică secția Electro. Ce mai țin minte despre el este că era un admirator a lui Ceaușescu!!!
Tatăl meu mi-a dat pentru cheltuieli 300 de lei. De 100 de lei mi-am luat de la niște  suedezi prima mea pereche de blugi, niște Wrangler purtați, care avea o gaură la buzunăraș, dar era prima mea pereche de blugi! O altă sută am cheltuit-o pe diverse, nu prea beam, poate câte o bere, care era 1,75 lei! Iar ultima sută am pierdut-o! 
Nu fumam, dar m-am împrietenit cu niște tineri germani din Vest. Stăteau la niște bungalowuri, se pare că la Costinești fusese o comunitate de germani care au plecat în timpul războiului, să fi fost asta amintirea de aveau aceste bungalowuri? Mama lor era fumătoare și m-a servit cu o țigară Marlboro, și uite așa am devenit fumător timp de 27 de ani.

Care să ne distrăm mergeam la Eforie Nord unde erau marile baruri cu program care funcționau toată noaptea. La Eforie Nord avea un bar particular Vili Donea cu program de Far West. 
În anul  următor i-am ascultat o noapte pe Phoenix. Era o vreme când se purtau dansatoarele care își arătau sânii, o reclamă a unui bar spunea că au în programul muzical o trupă hippy. Mi părea că România se îndreaptă spre o normalitate care nu mai era cea obișnuită, cu iz bolșevic.

Evenimentul verii din 1968 a fost însă noaptea de 21 august, când sovieticii au invadat Cehoslovacia. Acest eveniment m-a cam lămurit cum stă treaba cu comunismul. La difuzorul de acasă din acea zi aveai impresia că este programul retransmis de la Europa Liberă!
Restul vacanței l-am petrecut la Avrig. Pe drum, în tren am văzut militari în uniformă. Era încă îngrijorare privind intențiile sovieticilor.

Așa s-a epuizat primul an de studenție.