Au trecut mai multe
zile de la derularea unor evenimente politice şi am avut răbdare să văd cum au
decurs.
Într-un fel este şi
un răspuns la comentariile unor analişti respectabili, dra asat nu-i face nişte
profeţi, sau diagnosticieni realişti.
Acum când suntem în
pragul sfintelor Paşti în loc să meditez mă apuc şi eu să am păreri.
Diagnosticul cel mai
curios, sau absolut pesimist şi neadevărat este că România ar fi putredă (apud
Pleşu). Nu! România, sau mai bine zis partidele ei politice se află într-o mare
derută care îmi aminteşte de anul 2000. Atunci un partid istoric PNŢCD a clacat
în mod lamentabil. Atunci existau încă lideri importanţi. Emil Constantinescu
împotriva unor evaluări, complet răutăcioase îşi finalizase proiectul României,
era pe calea UE şi NATO în mod ferm, iar succesorul Iliescu nu a făcut decât să
continue proiectul.
Nu mai vorbesc de
scenariul apocaliptic al lui Rareş Bogdan la care cupla iresponsabil şi Ion M.
Ioniţă cu alegerea lui Ponta şef la Deputaţi, suspendarea lui Iohannis ( Pe ce
motiv? Că se exprimă greoi în româneşte după dobitocul de Spânu?) cu interimar
preşedinte Tăriceanu şi alegeri cu Ponta ajuns preşedinte. Ce ziceţi? Mare
gugumănie!
Acum lipsesc liderii
semnificativi.
Doamna Pippidi îşi
continuă atacurile aş spune neghioabe asupra PNL, singurei formaţiuni democratice
şi deschise din motive cu totul personale. Faptul că Nicuşor Dan nu este susţinut
de acest partid îi produce explozii de nemulţumire.
Adevărul că noul PNL
acum rezultat din fuziunea PNL cu PDL este în derută este din păcate adevărat.
Se încearcă la acest
partid o nouă formulă, lidera lui este o femeie, prima dată în istoria
partidelor româneşti. Dar doamna Alina Gorghiu este într-o perioadă specială,
va fi mamă în curând. Pe de altă parte liderii puternici ai celor două partide
au plecat sau sunt ieşiţi din politică. Atât Vasile Blaga şi secretarul general
Ilie Bolojan sunt buni organizatori, dar nu au carisma de lideri. Încep să
apară câţiva oameni tineri, promiţători. Eu cred că proiectul avortat cu Marian
Munteanu poate continua. Nu credeam că un om de calibrul lui Marian Munteanu să
sufere un asemenea linşaj mediatic care a determinat renunţarea la el şi la
siguranţa câştigării primăriei Bucureştiului. Ce mă face să mă întreb ce
a determinat cu adevărat scoaterea lui din cursă. Stupiditatea invenţiei unor
comandouri de democraţi liberali care să îi contestau semnăturile de
candidatură există doar în mintea febrilă a doamnei Pippidi.
Pe de altă parte
Marian Munteanu are un discurs democratic, adaptat realităţii de azi. El
susţine valorificarea resurselor naţionale româneşti, iar recursul la valorile
creştine nu mi se pare anti liberal. Poate doar mintea înfierbântată a unor
mucoşi din presa de azi care nu au trăit conştient fierbinţeala evenimentelor
din 1990 pot scoate atâtea chestiuni găunoase pe spinarea singurului deţinut
politic post-1990 şi martirizat pentru democraţie.
Cea mai mare ezitare
a PNL a fost stabilirea candidatului la Primăria Bucureşti. Cătălin Predoiu,
preşedintele PNL Bucureşti trebuia să-şi asume de la bun început această
candidatură. Marea lui lipsă este carisma şi aşteptarea nerealistă să devină
prim ministru la alegerile din toamnă.
Norocul lui este că
Gabriela Vrânceanu este la fel de necarismatică şi poate avea şi repercusiuni
de la rolul de caţă neghioabă purtătoare de vorbe a gogomanului absolut Victor
Ponta.
Şi aşa fac trecerea
la deruta din PSD. Probabil că aici este cumva şi mai mare la nivelul lidershipului,
dar toţi consideră că zestrea electorală a acestui partid ar fi intangibilă.
Partidul acesta a
pierdut într-un timp relativ scurt liderul, pe Victor Ponta, cu belele DNA pe
cap, o candidatură prezidenţială eşuată catastrofal şi demisia după tragicul
accident Colectiv.
Ieşit aproape din
politică Victor Ponta are resurgenţe care mai de care mai idioate. După
ce Dragnea, liderul impus de militanţii partidului s-a pomenit cu o condamnarea
pe cap de doi ani cu suspendare şi nici ceilalţi comilitoni nu s-au astâmpărat.
Dobitocul infernal
Victor Ponta a aruncat bomba fâsâită cu lideri PSD, ofiţeri acoperiţi, el fiind
deja unul revelat de iresponsabilul Băsescu şi Dragnea s-a pomenit cu contestarea
înalt vocală a lui Zgonea, numărul doi în PSD. Pe Zgonea l-au eliminat fără să
clipească, dar problema rămâne.
Condamnat cumva pe
nedrept şi clar politic pe tema referendumului din 2012, cum cu dreptate
remarca aceeaşi Alina Pippidi, Dragnea rămâne cu această problemă grea care-l
pune într-o situaţie imposibilă. Poate fi el susţinut de militanţi, dar PSD
trăieşte în Europa şi o astfel de situaţie a liderului său este imposibilă.
Dragnea trebuie să demisioneze![
Pe de altă parte PMP
are şi el probleme,Băsescu are un dosar greu cu spălare de bani şi colac peste
pupăză a mai propus şi pe Turcescu candidat al Bucureşti, asta a recunoscut că
a fost acoperit, dar într-un interviu luat de Tăpălagă încearcă să se fofileze.
Tăriceanu a mai rămas
doar cu distincţia găunoasă şi cu amintirea unui prim ministru de succes. Mă
gândesc cu groază dacă nu ar fi dat semnalul măririi pensiei, azi mulţi s-ar
văita.
Este un peisaj plin
de frământări însă semnalul unei noi mişcări politice nu mi se pare serios,
chiar dacă aceeaşi doamnă Pippidi şi Monica Macovei visează cu ochii deschişi.
Criza asta politică nu produce lideri capabili să iniţieze o mişcare politică
de anvergură. Continui să cred că proiectul politic al lui Marian Munteanu se
poate finaliza doar în interiorul PNL, celelalte sunt toate expresia unor
vanităţi. Cel mai problematic este că reînnoirea stângii, a unui PSD reformat
rămâne un deziderat.
Stângiştii se amăgesc
pe Critic Atac, iar catarii dreptei
se iluzionează pe contributors.ro.
Să faci un partid din
nimic este o treabă extrem de grea. O spun cu responsabilitate unuia care a
militat în PAC, care avea un lider carismatic ai anilor 90.
Iar resurgenţa unui
partid conservator extremist periculos de tipul România Marea nu prea se vede
la orizont în pofida temerilor lui Cristian Pârvulescu.
Şi încă ceva,
prezenţa pe ecrane a lui Cristian Tudor Popescu mă umple de mânie, după
neruşinarea absolută privindu-l pe Marian Munteanu. Bâta lui CTP era mai
periculoasă decât a minerilor pentru că inducea ura privind idealurile
democratice din 1990. CTP mizează pe uitare şi pe idioţii utili din presă
înfricoşaţi de o putativă mişcare de tip legionar.