Cine se teme de Marian Munteanu?

Încep prin a spune cu melancolie şi tristeţe că a avem o capacitate nebănuită de a ne uita eroii, în special cei recenţi.

Pe cei vechi i-am băgat în mitologie au trecut prea mulţi de atunci.

Citesc observaţia îndreptăţită a domnilor Dungaciu şi Peiu că în Bucureşti lipseşte a statuie a domnitorului Ştefan cel Mare, creditat cu titlul de cel mai mare român. Pentru basarabeni ar fi un alt punct de atracţie al Capitalei României. La începuturile comunismului ne-am grăbit şi artiştii s-au executat cu statuile invadatorului bolşevic cu Lenin şi cu Stalin. Pe Stalin l-am îndepărtat repede pe la începutul anilor 60, pe Lenin mai greu, de abia după Revoluţie.

Mă uit în media şi nu mia văd nicio ştire despre Doamna Doina Cornea, unul din simbolurile rezistenţei anticomuniste, când celorlalţi le-a fost frică, acestei doamne nu i-a lipsit curajul. Este acum în vârstă şi probabil bolnavă. La fel şi cu Paul Goma cel care a avut curajul în 1977 să-l sfideze pe Ceauşescu.   Pentru că mulţi din cei de azi nu ştiu ce însemna să ai curaj sub dictatură şi dacă se  dezlănţuia puteai să mori precum inginerul Babu Ursu. 

Nici după 1989 nu era foarte sigur că nu suferi consecinţe dacă te împotriveşti kripto-comunismului lui Iliescu şi ejusdem farinae. Cel care a simţit pe propria piele luând o bătaie soră cu moartea este liderul studenţilor de atunci şi al Pieţei Universităţii, Marian Munteanu. A fost bătut de mineri pentru că Iliescu nu mai avea la dispoziţie securitatea. Şi pe ei i-a bătut Dumnezeu şi soarta, această categorie profesională fiind în pragul dispariţiei. Este însă un fenomen normal economic. În Marae Britanie, Germania, Belgia şi Franţa acest lucru s-a întâmplat la sfârşitul anilor 80.

Ignoranţa în media privindu-l pe Marian Munteanu a făcut-o pe o tânără jurnalistă de la Digi24 să-l întrebe pe acesta dacă a fost în Piaţa Universităţii. "Da, a răspuns sarcastic Munteanu, am fost şi eu pe acolo!".

N-a trecut decât extrem de puţin timp după ce PNL l-a resuscitat pe Marian Munteanu şi l-a adus în prim planul politic şi în media s-a dezlănţuit o furtună. Dacă politicienii s-au abţinut prevăzători, personalitatea lui Munteanu are o forţă explozivă şi mari resurse, cu excepţia notabilă a colegului de partid Toader, fiul lui Conu' Alecu Paleologu.  Mă surprinde, pentru că tatăl lui a fost Ambasadorul Golanilor din Piaţa Universităţii şi el este cvasi congener, dar uneori oameni inteligenţi pot da dovadă de imensă neghiobie.

Este clar că lansarea lui Marian Munteanu strică ploile unor politicieni, contra-candidata Gabriela Vrânceanu, etc. a îngăimat câteva cuvinte, Dragnea a zâmbit ironic. Pentru că cei de la PSD sunt cel mai grav afectaţi de această candidatură ce se poate dovedi câştigătoare la Primăria oraşului Bucureşti. 

Această candidatură îi scoate complet şi definitiv din cursă, făcându-i nesemnificativi, pe doi politicieni , anume Traian Băsescu şi pe Tăriceanu!

În schimb s-au dezlănţuit jurnaliştii şi analiştii politici, sau mai degrabă păreriştii autorizaţi.

Cel mai tare m-a scârbit cum s-a repezit congenerul Ioan Stanomir să înşire prostii pe contributors.ro privind personalitatea lui Marian Munteanu. Acesta este congener, sau oricum apropiat de vârstă şi coleg la Universitatea cu Marian Munteanu. Pentru că am aflat că Munteanu în afara faptului că a fondat o firmă de resurse umane, se pare de succes, şi-a dat doctoratul în 2005 şi este profesor asociat de folclor la Facultatea de Litere. 

De fapt astea sunt punctele slabe ale lui Munteanu pe care s-au grăbit să le scormonească presarii, gen Tapalagă, adică ce a făcut el între timp, că ar fi făcut negoţ cu arme, lucru negat de împricinat şi amintit de  Cornel Nistorescu, spre onoarea sa.

Dar ceea ce i se reproşează cel mai abitir este asocierea cu Măgureanu într-un proiect în 2000. Lui Munteanu i s-a propus de UNPR , de către Mircea Druc şi Valeriu Tabără să candideze la preşedinţie împotriva lui Ion Iliescu. UNPR se asociase cu partidul lui Măgureanu şi a fost scoasă de la naftalină poza cu Munteanu, Tabără şi Măgureanu cu mâinile ridicate în sus. Proiectul nu s-a materializat. 

Ce i se mai reproşează lui Munteanu, conservatorismul său ortodoxist, faptul că site-uri neo-legionare îl apreciază. Am putea să vedem în Marian Munteanu un nou caz Vintilă Horia!

De fapt cei mai disperaţi par a fi apropiaţii din presă, din media ai lui Traian Băsescu. Şi Nicuşor Dan va avea de suferit, pentru că bucureştenii se pot reapropia de o personalitate din societatea civilă şi cu un  trecut de erou. Pentru că orice s-ar spune şi am avut parte de ironii ciocoieşti, Marian Munteanu este un erou al anului 1990. Cei care au de suferit politic cel mai mult sunt pseudo şi falşii anticomunişti, gen Băsescu, ce dovedeşte pe zi ce trece că este produsul hidos la comunismului.

Se tem toţi impostori care umplu media despre atitudinile lor de corectitudine politică.

De aia se tem unii de Marian Munteanu!