duminică, 28 aprilie 2024

Ce mă mai îngrijorează

Cu violonistul Aron Cavassi

Sunt multe lucruri care mă îngrijorează. 

La noi!

Ciolacu s-a simțit jignit că a fost făcut moldovean, el fiind din Buzău. Asta a declanșat un val de proteste printre moldoveni. Ciolacu a încercat să dreagă gafa, spunând că mama lui e din Tecuci, din sudul Moldovei. Acum cu toate protestele, autostrada Moldovei A7 este în plină dezvoltare, A8 Autostrada Unirii care unește Iașul de Târgu Mureș este în proiectare. Moldova este regiunea României cea mai oropsită. Ea a fost adăpostul familiei regale și a rezistenței armate în Primul Război Mondial, da nu s-a prea făcut nimic. În timpul comunismului s-au construit întreprinderi, abandonate după 89. Am înțeles că Iașul se descurcă bine, a devenit un centru IT, este curat și bine administrat. Dar Vasluiul, Botoșaniul sunt poluri ale sărăciei și moldovenii sunt revoltați de prostia debitată de Ciolacu. Moldova are mari frustrări cu toate că este locul marilor genii ai literaturii române clasice, precum Eminescu, sau Creangă, marelui istoric Iorga, sau muzicianului de geniu Enescu!

În București curg sondajele, toate îl indică câștigător pe Nicușor Dan, ceea ce este bine! Acum apare că Firea i-ar fi luat fața lui Piedone. Dar, cum un sociolog a spus că sondajele astea nu folosesc la nimic, gradul lor de credibilitate este scăzut. Cel mai tare mă nedumeresc cifrele pentru ADU USR și AUR, nici nu merită amintite. Doamna Firea are ceva suporteri, probleme ei este că este toxică și foarte ipocrită. Sper să piardă cu succes.

Mă îngrijorează ipocrizia partidelor care admit candidați urmăriți în justiție, cum este dubiosul Iulian Dumitrescu de la PNL, jupân la Prahova, sau Clotilde Armand, trimisă în judecată  când și-a depus candidatura la Sectorul 1. USR ar trebui să mediteze la zisa lui Confucius: Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face

Iohannis și-a exprimat dorința să candideze la șefie NATO. Acum pare favorit și la șefia UE. Dezbaterile de la noi sunt negative și extrem de negative, chiar dacă politologii serioși își exprimă suportul. Cum am mai spus, media și unii intelectuali adoră derbedeii, demagogii în politică. Este și ăsta un motiv că în politică au ajuns tot felul de oportuniști și sicofanți cu studii dubioase. Este o deosebire între PNL condus de oameni ca Valeriu Stoica, Crin Antonescu, cel mai mare orator post decembrist și un general care n-ar treabă cu liberalismul, cum este Ciucă. Sau PSD condus de Adrian Năstase, sau Ponta, față de Dragnea, Dăncilă, sau acum, Ciolacu.

Și pe afară!

În fine, ajutorul american pentru Ucraina s-a deblocat, dar analiștii spun că s-ar putea să fie ultimul. Eu sper la o mobilizare a Europei împotriva agresiunii ruse. Pentru noi este extrem de important pentru că suntem cei mai apropiați de agresor. 

Cel mai îngrijorător fapt mi se pare că se protestează în universitățile de top americane împotriva Israelului, pro Palestina. Nu există nicio asemănare între Războiul din Vietnam și cel din Gaza. În privința conflictului din Gaza se trece cu vederea că a fost declanșat de agresiunea barbară a Hamas împotriva israelienilor pașnici pe 7 octombrie 2023, când cei de la Hamas s-au dedat la fapte abominabile, iar reacția armatei Israelului este a unei situații de război. Îngrijorător este că aceste universități au avut absolvenți geniali evrei, laureați ai premiului Nobel, și mai ales mari donatori ai acestor universități și aceste reacții conduc la antisemitism. Pericolul progresismului woke, a cancel culture se manifestă la acești studenți militanți, care sunt într-o mare confuzie. 

Mă mai îngrijorează că am fost martorii plecării dintre noi a trei importanți critici literari. Au plecat pe rând Alex Ștefănescu, Nicolae Manolescu și mai acum Dan Cristea. Pentru mine semnifică că am și eu o vârstă. Ei au părăsit această lume și nu prea sunt cei care să-i înlocuiască. Unii dintre acești critici literari tineri sunt atrași de snobismul unor tendințe străine, care minimalizează caracterul estetic al operei literare, a practicării sociologiei vulgare, ale unor stângisme periculoase și că n-au trăit pe pielea lor ce a însemnat comunismul. 

Mânat de reacțiile laudative la adresa unui film românesc l-am căutat și l-am văzut. Se numește Boss și este regizat de Bogdan Mirică. După ce l-am văzut a trebuit să citesc niște analize și comentarii ca să-l înțeleg. Ar fi un fel de thriller. Se vorbește de un jaf în care este implicat un șofer de ambulanță, jaf care nu a fost de fapt filmat, ci doar consecințele și autorii, care mor pe rând. Cel care era creierul, Boss ar fi unul de la forțele speciale, sau jandarmi. Mai apare și amanta șoferului care este actriță și totul este nebulos,  greu de explicat, trebuie să faci deducții. Este un film prost cu pretenții. Filmele trebuie să aibă o poveste, chiar dacă este întreruptă cu flash back-uri, cum este clasicul Casablanca, film de război și thriller. 

În seara de 25 aprilie am avut invitați pe tânărul violonist Aron Cavassi care a fost solist în Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor op. 64 de Felix Mendelssohn. Orchestra Filarmonicii Pitești a fost condusă de dirijorul Gheorghe Iliuță. Interpretarea lui Cavassi a fost viu aplaudată și ne-a oferit un bis din Enescu.

În partea a doua a concertului orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Gheorghe Iliuță a interpretat Simfonia a 4-a de Beethoven.

A fost o seră deosebită oferită melomanilor piteșteni.

 

În cadrul Conferințelor Filarmonicii Pitești Mădălin Voicu Jr. l-a avut invitat pe IPS Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. S-a discutat despre post, despre marele violonist Ion Voicu, bunicul care l-a crescut pe Mădălin și căruia îi spunea tata! Calinic a fost în vervă și a fost o atmosferă plăcută. Mădălin Voicu jr a interpretat și o Nocturnă de Chopin (cred eu!).

Despre fotbal nu am mai nimic de spus pentru că Liverpool s-a făcut de râs, a luat bătaie de la Everton, tot din Liverpool; măcar așa ăștia au scăpat de retrogradare, Liverpool nu mai are nicio șansă la titlu și le pleacă și Klopp. Să vedem! Lupta pentru titlu se dă între Arsenal și Manchester City. 

Cât despre Real Madrid, este aproape campioană. A învins pe Barcelona în El Clasico, după niște faze discutabile, dar ăsta este fotbalul. De ce n-or fi jucat ei în Champions League la fel? Real a mai învins și pe Real Sociedad în deplasare și așteaptă meciul de marți de la Munchen cu Bayern, care a bătut greu în campionat. Mai dificil va fi pentru Dortmund care a luat o bătaie fără drept de apel de la RB Leipzig cu 4-1. Tot la nemți, Bayer a scăpat cu fața curată acasă cu Stuttgart, locul trei, egalând în ultima secundă a meciului. Nici PSG nu a strălucit, au făcut greu egal acasă cu Le Havre, candidată la retrogradare. Să vedem ce o mai fi marți și miercuri în Champions League.

Azi sunt Floriile  și le urez încă odată la mulți ani celor cu nume de flori!


vineri, 26 aprilie 2024

Eșec politic

 





















Asistăm în aceste zile la falimentul coaliției PSD PNL. Croită din nevoi și nervi la finalul lui 2021 pentru că se apropia agresiunea Rusiei în Ucraina această asociere fâsâie azi. Soluția pe anul 2022 cu Ciucă care era general de meserie părea potrivită momentului. Suntem azi în 2024, se face un an de când s-a produs rocada, Marcel Ciolacu fiind acum prim ministru. Suntem într-un an electoral cu alegeri europarlamentare, locale, prezidențiale și parlamentare și liderii celor două partide au decis să facă o coaliție la Europarlamentare. Dacă la aceste alegeri, asta părea o soluție, în rest coaliția a trosnit. Acum se văd cel mai bine diferențele dintre electorate, mai ales la București. L-au sacrificat pe doctorul Cătălin Cîrstoiu, candidat comun, la sugestia lui Ciolacu. După asta l-au lăsat pe Cîrstoiu pe mâna PNL și s-a ales praful. Media a avut grijă să-l facă de tot râsul pe un medic bun, dar cu probleme de etică profesională. De fapt media de la noi detestă intelectualii și admiră golanii și derbedeii. Așa că au decis că acest candidat este falimentar și au revenit la candidați separați. Firea și-a revăzut visul cu ochii, este din nou candidat la Primărie, cu Burduja pe partea PNL. Este într-un fel o bomboană otrăvită această candidatură care o poate compromite pe Firea și care va fi expediată la Parlamentul European, unde își va ronțăi imensul salariu și frustrările românești. Sondajele arată că Nicușor Dan este pe primul loc, pușcăriașul demagog Cristian Popescu zis Piedone este pe locul doi și Firea pe locul trei.  Ciolacu a făcut apel la Piedone să renunțe, dar a fost refuzat. Pentru că Dan Voiculescu, păpușarul din spatele lui Piedone speră ca partidul Antenei 3, PUSL să prindă  un procent de peste 5% care să-i propulseze în Parlament la toamnă. Așa că Nicușor Dan va avea drum liber să recâștige mandatul de primar la București. Coaliția aceasta a demonstrat din nou, ca și în cazul vechiului experiment USL, că PSD încearcă să-și devoreze partenerul de guvernare. În timpul lui Ciucă ministru de finanțe a fost ultra incompetentul Câciu, care declanșat o inflație puternică prin politici economice tâmpite. Acum cu Ciolacu, Boloș de la PNL încearcă să astupe găurile cu taxe noi și de vină este tot PNL! Revenind la locale, PNL condus de generalul incompetent politic Ciucă, care nu are ce căuta în fruntea acestui partid și cu șleahta de oportuniști din jurul lui au făcut pe plac PSD stârnind reacții vehemente din provincie, mai ales la Timiș, unde l-au dat afară pe Alin Nica care conducea cu succes județul, ca să dea satisfacție impostorului Simonis din acest județ. În acest moment această coaliție pare că nu mai are niciun viitor. 
Nu cred că victoria lui Nicușor Dan va aduce mari câștiguri coaliției ADU. USR a comis eroarea să se asocieze cu Ludovic Orban pe care îl detesta și care a fost respins și înlocuit cu Florin Cîțu la conducerea guvernului PNL - USR din 2020. Singura care nu pare atinsă de aceste frământări este formațiunea AUR, dar sondajele o dau în recul. S-ar putea ca ofertele AUR să deschidă ochii electorilor că este un partid de impostori și derbedei. Să dea Domnul! Plouă cu sondaje, care mai de care ciudate și care sunt făcute doar cu scopul de a manipula electorii. Sociologii recunosc că majoritatea acestor sondaje nu servesc la nimic. 

De toate zvârcolirile coaliției PSD - PNL a fost acuzat Iohannis. Iohannis nu mai este de loc interesat de politica internă. Ținta lui este o demnitate internațională. Din acest motiv s-a declarat candidat la șefia NATO. Și iată că acum prin problemele pe care Ursula von der Leyen le are, Politico, publicație de la Bruxelles dă mari șanse lui Iohannis la șefia UE. Ca să-i facă eventual pe plac, Ciolacu a mutat în septembrie prezidențialele. În momentul de față nici PNL, nici PSD nu are un candidat viabil la aceste prezidențiale. Singurul care pare a avea ceva șanse este Mircea Geoană, cu activitățile lui la NATO. Dar mai e ceva timp până în septembrie.

În concluzie, coaliția PNL-PSD formată după criza din toamna lui 2021 nu mai este viabilă în momentul electoral 2024 și tentativele de a continua ala sunt falimentare. Electoratul liberal este incompatibil cu cel al PSD. Pe de altă parte nici coaliția făcută de USR cu PMP și Forța Dreptei nu are un mare impact și se zbate unde va între 10 și 14%. Nici AUR nu o duce grozav și se pare că sunt în recul.  Scena politică românească rămâne deschisă, iar candidați locomotivă ai acestor partide lipsesc.

 


luni, 22 aprilie 2024

A trăit degeaba



Mă frământa ce titlul să dau acestei postări săptămânale de pe blog. Se aude atunci când unul se duce: A trăit degeaba! Sunt oameni care autrecut ca gâsca prin apă, nu s-au ilustrat cu nimic, nu lasă nimic în urmă. Chestiunea asta vreau să o ilustrez cu două personalități care recent au trecut la cele veșnice.

Primul este Ilie Șerbănescu. Era jurnalist la Lumea, revistă citită de tatăl meu. Șerbănescu deschidea un ochi spre lumea capitalului, într-un peisaj de propagandă anti-capitalistă, înainte de Revoluția din 1989. Probabil acesta a fost motivul pentru care țărăniștii în 1997 l-au numit Ministru al Reformei. Ilie Șerbănescu, reformator! Prin tot ce a publicat după aceea a dovedit că este un economist cu vederi obtuze, de tip comunist. El acuza că România a devenit o colonie a a capitalului străin. Păi, cum să salvezi economia ceaușistă decât prin privatizare? Au fost întreprinderi importante care au dispărut pentru că nu au fost în stare să se privatizeze. Am exemplul lui Aro Câmpulung care în 1991 a fost ofertată de Mercedes. Directorii din acea vreme credeau că pot supraviețui vânzând Aro care  avea căutare înainte de 89 și un pic după; după ce au apărut automobilele SUV adevărate, nu s-a mai vândut nimic! Exemplul contrar, al privatizării reușite cu o  mare firmă este Dacia. Este marele succes industrial românesc, realizat prin privatizarea cu Renault. Mulți, în care fruntaș era Ilie Șerbănescu au nostalgia întreprinderilor mamut, care acum au devenit malluri. Marile uzine erau situat în mijlocul orașelor, ori ele sunt azi în periferiile localităților. 

Al doilea este Nicolae Manolescu. A marcat definitiv literatura română, fiind considerat cel mai important critic literar postbelic, în descendența lui Maiorescu și Călinescu. Este cel, care prin cronicile sale a promovat generația excepțională a anilor 60 de scriitori care s-au lepădat de realismul socialist, Nichita Stănescu, Sorescu, Nicolae Breban. A luptat tot timpul pentru valoarea estetică a operei literare, nu pentru considerente de sociologism vulgar, de atitudini structuraliste, care sunt acum reluate de progresiștii tineri de le noi, ori universitarii scrobiți care nu spun nimic. Linia literară a lui Manolescu, condensată în lista lui Manolescu, este canonul literaturii românești. 

În particular, am urmărit pe You tube, dialogurile  lui Nicolae Manolescu din ultimii ani, 2020-2023. M-a surprins că l-am revăzut îmbătrânit, părea cam bolnav. Îl văzusem, cred, cu ani în urmă la o întâlnire literară la Pitești și atunci încă arăta ca  Manolescu pe care-l știam eu din anii 90. 

Acum mă întreb care dintre cei doi a trăit degeaba?

Revenind la actualitate, doctorul Cătălin Cîrstoiu s-a angajat în candidatura la Primăria Capitalei. Presa s-a angajat în scormonirea activității acestuia. Și au găsit că practică în privat, chestiune lipsită de etică. O doamnă foarte veninoasă de obicei încearcă să îl apere pe Cîrstoiu! Problema este că sunt neclarități în practica medicală la stat și privat. PSD care l-a propus nu l-a ajutat deloc, lăsându-i pe liberali să se descurce cu el. Această poveste ilustrează cât de deosebiți sunt pesedeii de liberali, câte frustrări s-au acumulat în teritoriu la liberali pentru că liderii în frunte cu alde Ciucă au vrut să le facă pe plac pesedeilor, abandonându-l pe Nica de la Timiș.

Jurnaliștii au continuat să-l toace și pe Iohannis. Inițiativa lui de a candida pentru șefia NATO i-a scos din sărite. Adică uite că ăsta care părea adormit și neimplicat vrea să facă ceva. Acum merge în Coreea cu treburi importante și grele. A fost și Ciolacu pe la arabi, dar mă îndoiesc că se bagă, ei preferă investiții sigure, cum este Manchester City. Iohannis a făcut și alegeri greșite la oameni, inclusiv că a pus la punct coaliția PSD PNL. Era atunci un moment critic, acum nu cred că nu mai este necesară. Și vinovat nu este Iohannis, ci Ciucă și oportunistul de Bode, care continuă această alianță toxică. Intelectualii subțiri strâmbă și ei din nas, ei l-au preferat pe Băsescu, care vorbea vulgar, umbla pe la Cireșica și venea beat să vorbească la televizor. Iohannis nu este bun, el merge cu bicicleta, urcă pe munte, joacă golf. Uită mulți, mai ales useriștii, care sunt foarte supărați că nu le-a mers șantajul și acum Ludovic Orban pe care-l acuzau că este corupt. Se uită că Iohannis adormitul ne-a scăpat de Ponta și Dăncilă. Uită unii, și-și amintesc ce-i convenabil lor. Spre cinstea lor, politologi serioși au salutat inițiativa lui Iohannis la NATO. 

Între 19 și 21 aprilie s-a desfășurat Simfonia Lalelelor în Pitești. S-a organizat și o parada a copiilor și elevilor. Cred că această paradă a fost complet nepotrivită pentru că vremea a fost rece în această perioadă și copiii erau îmbrăcați foarte subțire. Parada a fost organizată și din rațiuni electorale, pentru că la capătul defilării îi așteptau mahării pesediști în frunte cu primarul și jupânul de la Consiliul Județean. Aici pesedeii și liberalii sunt la cuțite, candidează separat, dar mare lucru nu se așteaptă, pentru că aici PSD și ai lui stăpânesc orașul și județul. 

În seara de 15 aprilie am avut la Filarmonica Pitești un recital cameral de harpă, flaut și pian. Tânărul harpist Andrei Olaru ne-a interpretat Sonatine op. 30 de M. Tournier. Apoi împreună cu taivaneza Shuyu Yanga interpretat Sonata pentru harpă și flaut op.17 de C. P Basacopol. Au urmat Dansul Spiritelor de Gluck și Des pas sur la neige de Debussy.

A intrat pe scenă la pian Theodor Dumitru pentru Concertul pentru harpă și flaut K299/297c de Mozart.

S-a mai cântat L'apres midi d'un faune de Debussy și Barcarolle din Suita op. 5, nr. 1 de Rahmaninov.

O foarte plăcută seară muzicală cu trei artiști tineri și talentați.

 

În seara de 18 aprilie la Filarmonica Pitești a fost un spectacol popular dedicat Simfoniei lalelelor 2024.

Pentru reușita spectacolului au colaborat Filarmonica Pitești condusă de dirijorul Tiberiu Oprea. Invitații speciali ai serii au fost Iana Novac, soprană din Basarabia și trupa pop opera Distinto,formată din tenorii Octavian Dobrotă și Marius Olteanu și basul Mihai Radu. Invitat special a fost pianistul Ștefan Doniga. A fost un spectacol în care s-au cântat melodii celebre românești și străine și sala aproape plină a aplaudat cu bucurie și plăcere.

 

Am terminat de citit în Istoria lumii de la Penguin capitolele dedicate antichității clasice. Aș sublinia contribuția esențială a grecilor la sistemul politic numit atunci democrație, preluat de lumea de azi, în literatură și mai ales filosofie.

 

Încep acum o carte despre Isus și erezii, Imaginea lui Isus Cristos în oglinda ereziilor și cea a ortodoxiei creștine de Harold Brown pe care o voi prezenta după ce termin cartea.

 

Am văzut un film foarte trist numit Asphalt City cu Sean Penn. Este despre viața paramedicilor de pe ambulanțele din New York, sunt un fel de SMURD, pentru că țin de Pompierii din New York. Intervențiile lor sunt făcute la pacienți din lumea marginală a orașului, mai ales la cei de culoare, tatuați și agresivi, juma de film este cu înjurături.

 

Aseară am găsit un serial englezesc făcut de itv și numit Red Eye. Este un serial extrem de tensionat de schimbări neașteptate de situații. Urmăresc comentariile de pe IMDB și constat că sunt mulți idioți care comentează negativ un serial extrem de meseriaș.

 

De fotbal ce să mai zic, am mai scris.

Liverpool a părăsit Europa League, au învins cu 1-0 la Bergamo, cam degeaba. Dar rămâne în cursă la titlu în campionatul englez, au bătut cu 3-1 la Londra pe Fulham. Și Arsenal a învins Wolverhampton cu 2-0 în deplasare și așteaptă pe City.

City era ocupată cu Cupa Angliei unde a învins e Chelsea cu 1-0. La cealaltă semifinală s-au întâlnit Coventry din B-ul englez cu Manchester United. United a condus cu 3-0, dar au fost egalați și în prelungiri, chiar la sfârșit Coventry dă gol, dar din ofsaid. Și la penalti s-a calificat United.

 

În La Liga din Spania s-a consumat aseară El Clasico la Madrid. Meciul a fost extrem de disputat, era un meci de ambiție, pentru că Real pare câștigătoare. A condus Barca de două ori, dar a fost egalată. A fost și o fază controversată, cu o minge scoasă sau nu din poartă de Lunin. Nu există sistemul de detecție dacă mingea a trecut cu toată circumferința de linia porții și nu s-a acordat gol. Când meciul părea că se termină egal, în prelungiri, Bellingham dă lovitura și se termină 3-2. Real este campioană. Cum campioană și neînvinsă este și Bayer Leverkusen în Germania!


luni, 15 aprilie 2024

Război



Am spus-o mai demult lumea a înnebunit! Rusia, condusă de un dement sinistru și-a agresat vecinii care erau în fosta URSS. A început cu Georgia în 2008.apoi agresiunea din Crimeea în 2014, pe care Europa, America și lumea civilizată nu le-a luat în serios. A venit însă 24 februarie 2022 când Putin visa o plimbare prin Ucraina. Ucrainenii au răspuns foarte dur și războiul continuă și azi în aprilie 2024. Ucraina depinde însă acum de furnizarea de muniție și armament din SUA și acolo republicanii, îndemnați de Trump tot pregetă. A venit și 7 octombrie 2023 cu atacul Hamas din Gaza împotriva Israelului și reacția Israelului care a ocupat Gaza. Problema aici este legată de ostaticii reținuți de Hamas în 7 octombrie. Primul Ministru Netanyahu are mari probleme cu propriul popor și acest război din Gaza îi prelungește gestionarea Israelului. 

Și avenit și duminica dimineața când Iranul a comis un act de război împotriva Israelului, trimițând sute de drone sinucigașe, rachete balistice și de croazieră. Au fost lansări și de la Houti din Yemen și din Irak. Acest act de război a fost determinata de atacul israelian asupra consulatului iranian din Damasc. Este genul de avertisment adresat generalilor iranieni din Gardienii Revoluției: vă urmărim șobolanilor peste tot! Iranul, adică aripa dură a acestui regim teocratic, corupt și antipopular s-a simțit dator să riposteze. 
riposta anunțată a fost anihilată de sistemele de protecție ale Israelului în cooperare cu armatele SUA, Marea Britanie și Franța. Aceste dispozitive zburătoare provin din Iran, de la aliații din Irak și de la houti din Yemen. Este foarte interesant că apărarea antiaeriană din Iordania a reacționat doborând dispozitivele care au încălcat spațiul lor aerian. Iranul nu este acceptabil în lumea arabă, fiind șiit, în timp ce Orientul Mijlociu este sunit. Au însă minorități șiite favorabile în Siria, Irak și în Yemen și în Liban. Foarte interesant este că Hezbollahul din Liban nu a lansat rachete împotriva Israelului. Este posibil ca Hezbollah, care a văzut cum a fost anihilat Hamas în Gaza  să fie foarte prudent, pentru că un atac al Israelului în Liban împotriva lor ar fi un dezastru! Atacul iranienilor este un eșec aproape total, 99% din dronele, rachetele iraniene au fost distruse de Israel și aliați. Este așteptată reacția Israelului. Însă SUA cu Biden, și ceilalți aliați au avertizat Israelul să nu răspundă la această caricatură de declarație de război. Și trebuie să ne reamintim că la primul război din Golf la lui Saddam care a atacat cu rachete Israelul în 1991, acest nu a replicat militar. Se pare că guvernul israelian condus de Netanyahu a analizat situația și nu a răspuns imediat sfătuiți și avertizați de aliați. În acest context complicat cdeea ce fac republicanii în Congres este după mine trădarea intereselor SUA. A tergiversa ajutorul militar care va fi dat li Ucrainei și Israelului este de maximă urgență, iar reacțiile bezmetice ale lui Trump nu mai sunt de luat în seamă, mai ales că este într-o mare încurcătură cu prea curvăsăriile lui care îl pot trimite la pușcărie. 

Ce va face Israelul? Sunt mai multe scenarii. 

Poate anihila protecția antiaeriană a Iranului și să bombardeze sediul Gardienilor Revoluției. Asta ar deschide posibilitatea unei revolte interne și prăbușirea regimului ayatolahilor. 

Poate să distrugă și siturile nucleare ale Iranului.

Poate anihila Hezbollah și alte mișcări pro iraniene din Siria. 

Poate încerca o coaliție arabă sunită anti Iran care să izoleze și mai mult Iranul. Arabia Saudită pare a fi cea mai interesată.

Actul dement al Iranului seamănă cumva cu aventura lui Putin în Ucraina.

 


duminică, 7 aprilie 2024

Politicianul român




Suntem într-un an electoral foarte important. Și trebuie să alegem. Ce alegem? Păi, politicieni români. Și trebuie să ne uităm la clasa politică a anului 2024. Mai sunt între ei intelectuali, sau figuri remarcabile în diverse ramuri, economice, științifice culturale? 

Ultimul intelectual autentic care a ocupat în post important guvernamental este Andrei Pleșu în perioada când la putere era Convenția Democratică între 1996-99. A fost Ministru de Externe, până când Petre  Roman s-a plictisit să mai conducă Senatul și apoi a mai fost consilier prezidențial plecat cu șuturi de la președintele Băsescu. Cam tot atunci, Nicolae Manolescu, după eșecul exemplar de candidat prezidențial în 1996, a predat PAC prin fuziunea din PNL în 1998 și s-a apucat de Istoria Critică a Literaturii Române. PNȚCD nu a fost în stare să atragă intelectuali, i-a privit mefient, poate de aceea a și dispărut. Iscusitul Băsescu a reușit să le gâdile vanitățile importanților intelectuali publici și așa aceștia au primit ștampila de băsiști, iar influența lor publică tinde asimptotic spre zero în prezent. L-am ascultat de curând într-un fel de podcast pe Gabriel Liiceanu. Îl respect ca scriitor, dar ca părerist politic nu dau doi bani pe el. Este și oportunist și mincinos, când vorbind de dizidența anti Ceaușescu, îl ignoră pe Mircea Dinescu, și eventual pe poetul proletcultist Dan Deșliu, care au luat cele mai clare atitudini împotriva dictatorului, când noi ceilalți, inclusiv Liiceanu făceam pe noi de frică, cum o mărturisește chiar el. Și ce să mai zic când atribuie meritele direcționării ferme spre Occident altui președinte decât Emil Constantinescu, care era cam câh după gustul acestor intelectuali! Din aceste motive, inclusiv altele și a organizării feudale a partidelor, care include acum și USR, care a apărut tocmai ca o reacție  la acest tip de mentalități avem acum această clasă politică. Și așa nu ai de ce să te miri că am avut politicieni precum au fost Dragnea sau Dăncilă în fruntea PSD. Sunt astăzi politicieni cu studii aproximative, demagogi, oportuniști, sicofanți, fără personalitate. Din acești politicieni trebuie să alegem! La europarlamentare PSD PNL ne oferă în deschidere pe un Tudose cu mutra lui de bețiv și pe Rareș Bogdan, doar cu meritele lui trecute de jurnalist incisiv. Mai sunt acolo câțiva politicieni mai acătării, doamna Vălean, Sigfried Mureșan, Victor Negrescu. Nu comentez lista USR, unde lider este Vlad Voiculescu, care are probleme penale și au reușit să excludă cel mai credibil candidat în primărița Lasconi de la Câmpulung Muscel. 

Dar cel mai grav este acum că nu există un candidat prezidențial potrivit. Cât sunt de vitriolanți useriștii și ziariști afiliați, actualul președinte, a fost un administrator și un primar de mare succes.  Apropo de Iohannis, ne plângem că România este lipsită de inițiative politice internaționale, ca stăm cuminți și nu mișcăm în front. Iată că Iohannis vrea să candideze la postul de la NATO și toți sar în sus ca arși. Am văzut că totuși analiști politici serioși precum Cristian Pârvulescu au aprobat această inițiativă. Chiar dacă nu va avea succes este bine că ne urmărim interesele și că creăm discuții între aliații NATO. Este penibil că se face asocierea cu Orban Viktor, ca și cum politica noastră externă ar fi în aceeași direcție cu a Ungariei. Și este clar că nu este, dimpotrivă! 

Și în trecut și dreapta și stânga puteau oferi candidați prezidențiali credibili. Acum ce avem?

Generalul Ciucă este o glumă tristă, Ciolacu nu poate trece de prezența lui de tejghetar de Obor. Drulă s-a evidențiat doar cu ranga și cam atât, iar Simion în bătăile derbedeilor de pe stadioane. Ar putea fi alternative pe la PNL în Bolojan cu realizările lui de la Oradea, sau Hellvig. În aceste condiții, chiar dacă pare neconvenabil pentru unii, Geoană pare a fi o alternativă credibilă. 

De vină pentru această lipsă de personaje credibile în politica românească este sistemul creat de partidele politice românești care blochează meritocrații.

Totuși, în pofida acestor probleme cu clasa politică România avansează economic și asta este bine!

Dar să lăsăm frustrările create de aceste alegeri și politicieni pe care ar trebui să punem ștampila.

Vineri 5 aprilie a fost prima ieșire la pescuit cu Mitică, posesor de bărcuță de nădire pe lacul Golești, înainte de prohibiție. Ziua a început prost, pentru că nea Costică nu mai avea cărășei vii. Așa că am cumpărat pește de la piață. Pe lac era în apropiere o baltă și un pescar cu undiță ne-a furnizat niște peștișori de nadă. Dar dacă ziua a început rău a continuat rău, bărcuța de nadă a rămas fără acumulator! Rămăsese cam la 15 metri în larg și Mitică aștepta să o aducă vântul. După ce a recuperat-o cu o lansetă, Mitică a văzut că s-a încurcat firul pe elicea bărcuței și asta a consumat acumulatorul. Am mers pe balta cu peștișori unde unii prindeau știucă cu cărășei vii aduși de acasă. Pentru noi știuca sau șalăul a fost absenți în juvelnic. Ne-am bucurat doar de vremea bună de primăvară.


În seara de joi 4 aprilie am avut plăcerea unui membru al Filarmonicii Pitești Silviu Deaconescu în postura de dirijor într-un program cu muzică nouă de secol XX. Programul intitulat Catchy Modern Music a început cu Intrarea boierilor valahi de Johan Halvorsen, dedicată de acest compozitor boierilor români în 1893. A urmat Fragile Concert pentru clarinet și orchestră de Doina Rotaru, muzică contemporană, având ca solist clarinetistul Mihai Pintenaru. Programul a continuat cu Scaramouche Suită pentru clarinet și orchestră cu solist Mihai Pintenaru. În final am audiat Simfonia a 2-a de Kurt Weill. Momentele muzicale au fost comentate de criticul muzical Vlad Văidean. A fost un program mai special care a trezit și ridicări de sprânceană.

 

În seara de vineri 5 aprilie am avut ocazia să audiem un mare cântăreț de jazz, pe saxofonistul Nicolas Simion. A fost acompaniat de Trio Jazz Pitești, pianistul Victor Buștean, basistul Alexandru Iordache și percuționistul Gabriel Barani. Am ascultat multe piese compuse de acest important jazzman. A cântat la saxofon, saxofon alto și bass clarinet. O seară deosebită de jazz!

 

Am văzut versiunea 2024 a Salariului groazei, primul film văzut în copilărie cu Yves Montand, în 1953. Acum am văzut un film tip thriller.

A început un serial foarte interesant, deocamdată primele două episoade. Se numește Sugar, după numele personajului principal. John Sugar este un detectiv particular din Los Angeles care trebuie să găsească nepoata dispărută a unui producător celebru de la Hollywood. Mi-a plăcut serialul că este genul film noir din interbelicul clasic al filmelor ecranizate după romanele polițiste ale lui Raymond Chandler, având în rolul detectivului particular pe neuitatul Humphrey Bogart. Serialul îmi amintește și de filmul de prin anii 90 LA Confidential. Aștept cu nerăbdare și celelalte episoade.

 

Și acum și ceva de fotbal. Weekendul a fost dedicat meciurilor din etapa 32 din Campionatul Angliei. În luptă sunt Arsenal, Manchester City și Liverpool. Problema este cine clipește primul. Și a clipit Liverpool. A făcut egal cu Manchester United pe Old Trafford. Klopp mărturisea că Arsenal are acum prima șansă, sunt la egalitate cu 71 de puncte, dar Arsenal are golaveraj mult mai bun! Arsenal va juca cu Man United în penultima etapă, dar Klopp crede că nu are șansă să-i bată pe Arsenal, după cum au jucat azi cu Liverpool. Ăsta este fotbalul, frumos și plăcut, doar când bat favoriții tăi!


luni, 1 aprilie 2024

Început de April

Cu Bebe Cotimanis

S-a terminat luna martie cu un final de săptămână cu temperaturi de vară. Am umblat afară în tricou. Dar se anunță vreme mai rece și ploi, foarte bine!

Revista România Literară nu a apărut ca de obicei joi, de abia sâmbătă a fost la chioșcuri. Explicația, dispariția directorului ei și al Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Tot numărul dublu este dedicat acestui mare critic român, cel mai important din perioada postbelică. Este cel care continuă opera marilor critici care au modelat literatura română pornind de la Maiorescu, apoi Lovinescu, continuând cu Călinescu. Toți scriitorii și numai au marcat printr-o rememorare. Printre ei sunt mulți care i-au fost studenți. El a impus generația 60 de scriitori care s-au lepădat de haina strâmtă a realismului socialist, apoi a moșit generația optzeciștilor cu Cenaclul de Luni. Culmea că de la unii dintre ei a avut cele mai multe necazuri privind USR. Și de data asta Andrei Pleșu nu a fost în stare să scrie ceva și a apelat la texte ocazionate de împlinirea vârstei de 50 de ani, chiar în preajma Revoluției și apoi la 75 de ani. Este intrigant că unii au încercat o istorie contrafactuală, ce ar fi fost dacă în locul lui Emil Constantinescu ar fi fost Manolescu. Istoria a fost așa și Constantinescu a impus linia occidentală a României și merită mai multă recunoștință. Culmea este că acești intelectuali s-au încolonat în urma celui mai ticălos președinte, care a trădat idealurile pentru care a fost votat, care le-a exploatat viclean vanitatea intelectualilor. Manolescu a înființat și condus PAC, dar experiență nu a reușit și după o catastrofă de tentativă de a candida la președinția României, a trebuit să fuzioneze cu PNL. Probabil s-a visat drept Maiorescu, dar vremurile au fost altele. Așa că s-a retras din politică și a finalizat Istoria Critică a Literaturii Române. Moartea lui îmi revelează că sunt un om bătrân și eu, am cu 10 ani mai puțin, dar acum 100 de ani, 75de ani era o vârstă venerabilă. Nicolae Manolescu marchează o epocă a literaturii române postbelice. 

În acest context am citit cu stupoare un drept la replică a lui Ion Pop în Observator Cultural. O psihopată cu pretenții de critic literar, mutată la New York, unde nu o ia nimeni în seamă se apucă să verse otrăvuri la adresa scriitorilor români, în mizerabilul sit al lui Nistorescu, Cotidianul. Individa atacă mișelește pe Ana Blandiana și jurnalul ei Mai mult ca trecutul. Ea pretinde că este un volum de memorii și nu un jurnal. O acuză pe Blandiana că ar fi o scriitoare comunistă, apărută atunci în epoca când literatura română se trezea din somnul irațional al realismului socialist. Culmea că după vârstă este și ea o babă comunistă, dar care a devenit o mare deontoloagă, dat fiind că își plimbă nostalgiile și frustrările prin Central Park. 

În actualitatea politică sondajele din București dau rezultate contradictorii. Unii îl văd favorit pe Popescu Piedone, un individ sulfuros, populist, fost plăcintar și pușcăriaș. Cred că totuși Nicușor Dan are mai mulți electori într-un București cu pretenții. În sprijin vine și sondajul Curs în care cred mai mult decât în IRES, Sociopol, sau Avangarde. Pronosticul lor este că Coaliția PSD - PNL va lua 53 % la Europarlamentare. Urmează Forța Dreptei cu 14% și atenție! Aur cu 14%, ar mai intra și UDMR, iar SOS Șoșoacă, partidul proștilor putiniști este la limită 4 - 5 %! Se confirmă reculul AUR, ieri în parc doi indivizi mi s-au milogit să semnez pentru AUR! În centrul Piteștiului era o mare agitație de militanți care umblau după semnături. Singuri care nu se încurcă cu aceste lucruri sunt cei de la PSD și de la PNL, pentru că rețeaua lor de membri poate produce semnăturile necesare pentru BEC. Lista Europarlamentarelor PSD PNL începe cu alcoolicul Tudose și nu sună bine! PNL prin nemernicul de Bode și neavenitul Nicu Ciucă au predat partidul pesedeilor. La Timiș s-am produs o mare porcărie, Nica de la PNL a fost înlăturat să se facă loc lui Simonis, sluga lui Marcel Ciolacu la Consiliul Județean Timiș. 

Este 1 Aprilie, ziua mincinoșilor, dar politicienii nu se reduc la minciuni doar în această zi. 
Este Aprilie - Prier, luna Paștelui, dar catolicii, l-au serbat pe 31 martie, iar ortodocșii urmează pe 5 mai!

În această săptămână am avut prilejul unor evenimente culturale, joi, vineri și sâmbătă.  

În seara de joi 28 martie am avut ca invitat pe dirijorul sud coreean Wooju Baik, cel care a câștigat master class-ul de dirijat de la Filarmonica Pitești. Programul a început cu Uvertura la Don Giovanni de Mozart în interpretarea orchestrei Filarmonice Pitești. Au urmat cuplul de chitariști Olivia Iancu și Claudiu Lobonț cu două instrumente medievale numite arciliuto, un fel de cobze! Au interpretat Concertul în la minor BWV 1041de Bach și Concertul în sol major RV 532 de Vivaldi. Interpretarea a fost viu aplaudată și artiștii au au oferit un bis.

În partea a doua a concertului Orchestra Filarmonicii Pitești sub conducerea lui Wooju Baik a interpretat Simfonia a 4-a în re minor, op. 120 de Schumann.

A fost o seară frumoasă muzicală.

 

Conferințele Filarmonicii Pitești cu Mădălin Voicu jr. invitat fiind actorul Constantin Bebe Cotimanis. Am fost în această seară de 29 martie la această conferință prima oară, mai au fost câteva. A fost o seară foarte plăcută și am descoperit un actor interesant, pe care-l știam doar din registrul comic, dar care a vorbit despre meseria de actor și condiția de actor și de film și de teatru cu multă profunzime. Păcat că nu a fost o asistență mai numeroasă.

 

Sâmbăta 30 martie pe scena de la Teatrul Davila s-a produs Teatrul din Focșani cu piesa lui Mihail Sebastian Steaua fără nume. Vedeta piesei a fost actrița Roxana Lupu, cea care a interpretat-o în filma pe Regina Maria.

 

În fotbal a avut loc ieri seară ultimul mare derbi al fotbalului englez, meciul dintre Manchester City și Arsenal. S-a terminat meci nul, pe placul suporterilor Liverpool, printre care mă aflu. Pentru că Liverpool a bătut greu pe Brighton cu 2-1 și se instalase în frunte clasamentului. Este acum cu 2 puncte peste Arsenal și 3 puncte peste City. Să vedem cine clipește primul?

 

Barcelona a învins greu pe Las Palma cu 1-0 aflați ți în inferioritate numerică. Duminică seara Real avea un meci greu cu Athletic Bilbao. Meciul l-a rezolvat Rodrygo cu două goluri splendide. Mi se par niște tâmpenii zvonurile că Vinicius sau Rodrygo ar pleca, dacă vine Mbappe.

Să sperăm că aprilie ne aduce lucruri bune!