duminică, 27 aprilie 2014

Lansarea candidaţilor euroliberali la Ploieşti

Azi 27 aprilie 2014 s-a produs lansarea candidaţilor euroliberali din regiunea Muntenia sud la Ploieşti.
Asta mi-a dat ocazia unei excursii în oraşul natal. 
Iezer Păpuşa

Drumul
Iezer Păpuşa şi Făgăraş

Drumul spre Ploieşti l-am făcut prin  Târgovişte de unde se vedeau clar trei lanţuri de munţi pe care le-am identificat fiind Iezer Păpuşa, Leaota şi Bucegii.
Pădurea Dragodana

Am oprit la frumosul popas din  pădurea Dragodana şi la întoarcere ne-am ospătat şi cu produsul naţional, mititeii!
Iezer Păpuşa din Târgovişte
Leaota
Bucegi

Hanul Dragodana














Lansarea liberală

Într-o sală arhiplină erau delegaţiile din Prahova, gazda manifestării, cu capitala Ploieşti, mult detestată de localiştii piteşteni ca putativa capitală a regiunii Muntenia, Dâmboviţa, Călăraşi, Teleorman şi Giurgiu.

Au participat primii şase candidaţi de pe lista liberală: Norica Nicolai, Ramona Mănescu, Renate Weber, Adina Vălean, Cristian Buşoi şi Eduard Helvig.

În final a luat cuvântul preşedintele PNL Crin Antonescu care s-a remarcat printr-un virulent atac la foştii parteneri de USL, PSD şi mai ale la Victor Ponta.

Imnul României






















Cu senatorul Ionuţ Zisu


Cu prietenul meu Radu Vişinescu liberal vechi, de familie




PS 
Concert Hristos a înviat! la Casa de Cultură Piteşti organizat de Episcopia Argeşului şi Muscelului

Seara la Casa de Cultură s-a organizat acest concert. Episcopia  Argeşului şi Muscelului ne-a încântat cu concerte cu prilejurile marilor sărbători ale creştinătăţii,  de Crăciun şi acum de Paşti.
Au participa Corul bisericesc din Piteşti, ansamblul simfonic Argessis, condus de concert maestrul Mădălin Sandu al Filarmonicii Piteşti şi invitatul de onoare Nicole Furdui Iancu. De data aceasta îndrăgitul cântăreţ de muzică populară a apărut în costum obişnuit, nu în ţinuta marţială de surogat de Crăişor al Munţilor. 

Şi a cântat frumoase melodii ardeleneşti de dragoste şi dor.  De asemenea, Gina Sandu ne-a oferit la nai câteva frumoase melodii populare cu bis Păstorul singuratic al lui Zamfir!
Frumos!





marți, 22 aprilie 2014

Înapoi la politică!

A fost Săptămâna Mare şi m-am abţinut de la comentarii politice, cum mă zgândăreau oarece corespondenţi. Am ţinut şi post de la Buna Vestire, dar cam în stil catolic! Adică m-am abţinut de la consumat băuturi alcoolice!

Ce să comentezi?

Chiar la începutul Săptămânii Mari Traian Băsescu a ieşit la rampă cu înjurături şi ameninţări. Ultimul obiect al nervilor şi mârlăniei de derbedeu a fost senatoarea Vrânceanu Firea. Doamna respectivă are însuşirea de a provoca controverse, ultima a creat-o cu afirmaţii privind concluziile comisie Nana. Derbedeul prezidenţial nu şi-a mai ţinut nervii şi i-a vărsat pe această doamnă.
Este nedemn pentru un bărbat să înjure, să ameninţe şi şantajeze o doamnă.
Traian Băsescu este persoana pentru care orice principiu de comportament de onoare nu există, mai ales în privinţa femeilor!
Şi aşa s-a dezlănţuit în postura de reprezentant al celei mai înalte funcţii în stat cât şi pe la televiziunile pe unde a mai fost invitat.
Privind retrospectiv, respectivul individ nu are precedent în comportament. 
Comuniştii, bolşevicii în genere se dezlănţuiau pe capitaliştii anglo-americani şi-i acuzau de toate relele, Traian Băsescu o face cu proprii săi inamici politici. Mă întreb de ce mai au unii lipsa de discernământ să-i dea credit acestui personaj pestilenţial?
Mai justifica cineva că acum are şi el dreptatea lui, cine a început? cine l-a suspendat de două ori? cum să nu fie nervos? păi este îndrituit! 

Dar ce să zic, când m-am exprimat în această privinţă într-o foarte onorabilă gazetă culturală on-line şi am fost făcut cu ou şi cu oţet.
Este vorba de Observator Cultural!

Aici citesc opiniile doamnei Nora Iuga. Doamna Iuga, o distinsă poetă şi traducătoare de limba germană, originară, după câte am înţeles, din Râşnov, crescută printre saşii din zonă şi autoare a unora din cele mai reuşite transpuneri din limba lui Goethe îndrăzneşte să-şi exprime anumite opinii cu caracter politic.
Doamna Iuga ne spune că era o foarte pasionată urmăritoare a programelor Antenei3, dar a renunţat de când politicianul pe care-l apreciază cel mai mult, adică Crin Antonescu este calomniat de către acest post.

Ce nervi între băsiştii  forumului! Toţi îi sar în cap! Cum poate doamna Iuga să-i placă pe alde Badea, Gâdea, Civică & Co? În subtext este şi dezamăgirea că mai este preferat şi Crin Antonescu, dar asta este başca, cum ar spune Conu Leonida...

Îmi exprim şi eu dezaprobarea că băsiştii mârâie ca lupii, folosind doar pseudonime şi bat apropo de ce bărbaţi halal sunt! Au curajul anonimatului! Păi mi-am găsit de lucru!

Imediat au început să-mi reproşeze că şi eu sunt un pseudonim. 
La idioţii băsişti de la Observator Cultural a trebuit să mă justific a doua oară că Joe Neguţ este numele meu de care sunt mândru, cu prenumele dat de colegii de studenţie!

Vă ofer şi dumneavoastră o mostră!


Merită citit articolul, dar dacă aveţi răbdare veţi vedea pe forum cearta mea cu bolşevicii iubitori de Băsescu!

În contextul scandalului cu Băsescu sare şi Ponta, pesedeii îi fac denunţ penal lui Băsescu. 
Nota bene 
Aliaţii lui Ponta, alde generalul de izmene Gabriel Oprea, sau Kelemen Hunor refuză să semneze. Ei sunt aliaţi de vreme bună!

Parchetul se sesizează, dar o întoarce după aia ca la Ploieşti, că vezi că preşedintele ar beneficia de imunitate.
Păi dacă un preşedinte omoară pe cineva, ar avea imunitate?

Dar ce să-i facem, asta este justiţia la români azi, s-a sesizat şi la povestea cu Nana, cu certificatele de proprietate şi presa băsistă declară triumfător că această Comisie Nana îşi pierde obiectul muncii! Oare?

Un personaj recuperat de PNL, fostul premier Ciorbea s-a săturat de parlamentărie şi a vrut la ASF, unde-s oi mai multe mândre şi cornute…. Este votat şi susţinut şi de PNL şi de majoritatea pesedistă, dar brusc se răzgândeşte şi vrea Avocatul Poporului, la propunerea alor Ponta. Liberalii nu-l votează, majoritatea îl trece, dar pe Stelian Tănase nu-l mai votează la TVR şi bietul om face un infarct, că televiziune i-a trebuit!

Pe Mazăre îl caută DNA cu mascaţii că ar fi luat mită pentru cartierul defavorizaţilor sociali din Constanţa, cartierul Henri Coandă. Mazăre rămâne liber după o noapte de sforăituri ale lui Ruşanu în puşcăria suspecţilor neiubiţi de Băsescu. Că după această justiţie, doar presupuşii bandiţi, corupţi şi hoţi cu carnet de PSD, sau mai înainte PNL sunt cercetaţi, pe alde Videanu, Berceanu, Pinalti şi mai ales Udrea să nu-i atingi nici măcar cu o floare!

Şi că venii vorba de treaba cu Mazăre, dacă a făcut o afacere din cartierul pentru dezmoşteniţii social, ar fi o mare porcărie!
Până  acum DNA a fost incapabilă să producă dovezi în această privinţă. Am văzut că oameni respectabili blamau iniţiativa lui Mazăre, că astfel de cartiere ar genera infracţionalitate.
Să fim serioşi! Ce alternativă aveau aceşti oameni, homleşi, cerşetori, aurolaci? Trebuie găsite persoane ale comunităţii care să ţină în frâu tentaţia pentru încălcarea legii împreună cu Poliţia!
Şi au venit Paştile, anul ăsta pentru toţi creştinii odată şi lumea se ocupă de miel, de pască, de ciocnit de ouă!

 Dar aveţi puţintică răbdare, cum ne spunea Trahanache, cum or sară berbecii politici curând!


Numai în vecinătatea apropiată nu-i linişte! De Paşti au murit oameni şi situaţia este în continuare încordată cu toate că ruşii au semnat un acord, dar pare că-i doar aşa de păcăleală, ca pe vremuri, înainte de la Doilea Război Mondial!



vineri, 18 aprilie 2014

O vizită la IFA Măgurele

Cu platforma IFA de la Măgurele am o legătură veche.

Aici am ajuns în iulie 1971 la practica de anul IV. Am fost la Ansamblul critic de putere 0 unde l-am întâlnit pe unul din primii mei şefi, Mihai I. Apoi am fost la reactor. Aici domnul profesor Leca îşi pregătea teza de doctorat pe nişte bucle unde determina parametri termo/hidraulici. Era sprijinit de un tehnician mic de înălţime, brunet şi guraliv, care a devenit ulterior subinginer şi datorită acestor strădanii.
Şi cum era iulie 1971 am trăit acolo şi tezele din iulie ale lui Ceauşescu. Cei de la IFA, oameni subţiri şi deştepţi făceau mişto, ziceau că n-o să mai pupăm romane în colecţia Enigma, romane poliţiste americane, excelent traduse, într-o colecţie care avea emblemă o cheiţă neagră. Deja filmele de mare succes Butch Cassidy & Sundance Kid cu Redford şi Newman şi Adio prietene cu Delon şi Bronson, care făcea furori pe terasele bucureştene, unde toţi încercau să introducă cât mai multe monede într-un pahar plin cu apă fuseseră oprite de la difuzare. Norul negru, ideologic apărea, dar nimeni nu-şi imagina atunci în 1971 ce o să vină şi să se termine abia în Decembrie 1989!

Apoi la IFA am ajuns prin repartiţie în 1972. Spre surpriza mea la repartiţia de la CSEN, aflat atunci în spatele sediului guvernului din Piaţa Victoriei, dintre cei 8 colegi de secţie CNE de la Energetică, eu am ajuns la IFA, ceilalţi 7 la Institutul pentru Tehnologii Nucleare (ITN). Culmea că în 2007 când am plecat la ANDRAD eram ultimul din promoţia mea, care mai rămăsese la urmaşul ICN.

La IFA am stat 3 luni la Centrul de Documentare şi Publicaţii Nucleare. Era situat în clădirea Secţiei de Fizică Teoretică.

M-am săturat de stat la bibliotecă şi după 3 luni m-am transferat la ITN. Era în decembrie 1972. Corpul de clădire un era situat ICN este acum dezafectat, cel din faţă aparţine CITON - proiectarea venită în 1976 la Măgurele de la ISPE.

După ce m-am reîntors din armată în 1974 primăvara am trecut la Grupul Reactor care urma să pună în funcţiune al doilea reactor nuclear de cercetări din România.

De aici am plecat în octombrie la Piteşti, unde era viitorul sediu al ITN, devenit în 1976 Institutul pentru Reactori Nucleari Energetici - IRNE, transformat în Institutul de Cercetări Nucleare ICN Piteşti după 1990.

Chiar stabilit la Piteşti, mergeam mereu la IFA în delegaţie unde mai erau colegi, până când s-au mutat toţi prin 1976 la Piteşti. Dar cu venirea proiectării pe Platforma Măgurele, care făcea parte acum din IRNE şi aveau doi directori adjuncţi,  vizitele au continuat.
Pe la mijlocul anilor 90 am trecut pe acolo şi era jale, salariile nu se mai plăteau, bătrânii ieşiseră la pensie.
Blocul turn era ca un memento al degradării, se golise, CSEN plecase, dispăruse redenumit CNCAN şi birourile erau în majoritate goale.

Ieri am revenit în vizită la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei - IFIN HH.

Am ajuns acolo la invitaţia doctorului Ioan Ursu, secretarul acestui Institut, împreună cu studenţii mei de la Energetică, anul IV Energetică şi Tehnologii Nucleare - ETN. Ioan Ursu ucenicise pe la Piteşti, după absolvire ca toţi fizicienii din anii 80 care treceau pe la IRNE.

Şi am constatat că Platforma renăscuse ca Pasărea Phoenix.
Am fost invitaţi să mergem la Large Hadron Collider, o clădire nouă unde este o sală de conferinţă. Şeful acestui grup este Mihai Petrovici, savant care lucrează la CERN Geneva şi Darmstadt. Mihai Petrovici este bun prieten şi fost coleg cu amicul meu Mircea Ş. din Germania. Aşa că am avut ocazia să facem cunoştinţă şi m-am prezentat ca prietenul lui Mircea. Tipul a râs şi ne-am strâns mâinile. Mi-am dat seama că figura mi-era cunoscută, cred că ne mai văzusem, probabil pe la IFA.

Doctorul Ursu ne-a prezentat istoria IFA  - IFIN.
Institutul se află pe fostul aşezământ al tinerelor, fondat de Oteteleşanu pe moşia lui, moşia legendară La trei Aşi, cu care se spune că o câştigase  la poker.
Oteteleşanu era prieten cu Eminescu, iar poezia Lacul este inspirată după lacul care se afla pe această moşie. Mi-l aminteam era în apropierea terenurilor de tenis, acum fiind amenajat ca bazin de înot.

Savantul de reputaţie mondială Horia Hulubei la înfiinţat în 1949 sub numele rămas faimos IFA, Institutul de Fizică Atomică. În 1958 era dotat cu un reactor nuclear de cercetări VVRS, primul construit de sovietici în lagărul socialist şi cu un ciclotron.

Etapa a doua s-a petrecut în la începutul anilor 70, când Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti s-a muta pe platforma Măgurele şi IFA a avut a doua etapă de modernizări.

Ultima etapă se petrece cu începutul anilor 2000 şi poartă amprenta conducătorului IFIN HH, dr. Nicolae Zamfir.

Pe platforma acestui institut se petrece cea mai mare investiţie ştiinţifică din România şi printre cela mai mari din fostul Est comunist, ELI Extreme Light Infrastructure,
unde se construieşte un laser de foarte mare putere, sub egida UE, în colaborare cu instituţii ştiinţifice din Cehia şi Ungaria.
Această investiţie se află exact în spatele reactorului nuclear de cercetări care a fost dezafectat şi clădirea lui va fi o anexă a ELI.
Clădirea principală este construită pe un sistem antiseismic extrem de elaborat să nu permită influenţe asupra cercetărilor. Clădirea se termină în 2015, urmând ca echipamentele să fie furnizat şi puse în funcţiune până în 2018.

Am vizitat cei trei acceleratori de particule dintre care tandemul este cel mai vechi şi rezervorul lui a suferit serios la cutremurul din 1977. A fost refăcut şi dotat cu un sistem adecvat antiseismic. Asta mi-a reamintit de emoţiile prin care am trecut la cutremur la Piteşti. Eu mă aflam la seara săptămânală de bridge, în clădirea în care acum funcţionează Curtea de Apel. Dar nu faptul că am fugit pe decursul cutremurului de la etaj văzând cu trosneau grinzile de lemn ale vechii clădiri m-a speriat.
La Institut se afla aşezat pe nişte capre vasul reactorului TRIGA. Era un bidon din aluminiu de 300 metri cubi aşezat exact lângă groapa de 10 metri adâncime unde urma să fie instalat. Examinând a doua zi situaţia lui am constatat că doar caprele se deplasaseră puţin. Clădirea reactorului era un bloc monolit de beton cu un cheson care era înfipt 15 metri în pământ pe vârful dealului unde era platforma IRNE, având o bună rezistenţă antiseismică, testat la cutremurul din 1990.

Am vizitat şi celelalte două acceleratoare de particule ale IFIN. Totul este nou, echipamentele sunt sosite acu unul doi ani. La ele lucrează şi colective internaţionale de cercetători. Am înţeles că salariile fizicienilor sunt acum de un nivel bun decent pentru un cercetător ştiinţific. 

IFIN a renăscut şi este o citadelă a fizicii nucleare contemporane. Asta însemnă şi omul potrivit la locul potrivit.
Studenţii au urmărit cu interes explicaţiile şi poate unii dintre ei cine ştie vor fi colegi cu cercetătorii de la IFIN.
Am şi un memento foto cu studenţii mei cu care am făcut vizita.

Sper ca şi la anul să repet cu alţi studenţi vizita!




vineri, 11 aprilie 2014

Din nou despre UPB


Angela Merkel a refuzat să primească titlul onorific de Doctor Honoris Causa din partea Politehnicii din Bucureşti (UPB), o universitate care oricum nu se află pe lista primelor 800 de instituţii academice apărute în clasamentul QS World University Rankings de anul trecut. Dat fiind că ministrul Educaţiei şi preşedintele Senatului UPB este Ecaterina Andronescu, adică cea responsabilă pentru faptul că titlul de doctor al plagiatorului dovedit Victor Ponta nu a fost încă retras, motivul refuzului Angelei Merkel este la mintea cocoşului. (M.C.)


Acestă ştire comentată a apărut în 

Dilema veche la rubrica Cu 

ochii-n 3,14.

.
Întâmplarea este că am adresa lui 

Marius Chivu, responsabil pentru această ştire comentată.

Aşa că i-am trimis scrisoarea de mai jos:

Stimate Marius Chivu,
Am citit cu evidentă neplăcere ştirea din rubrica Cu ochii-n 3,14 din Dilema veche, comentată de d-voastră privind refuzul doamnei Merkel  pentru titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica.
Ca alumn al acestei alma mater şi ca profesor asociat în regim de plata cu ora m-am simţit extrem de jignit de acest comentariu.
În primul rând aţi preluat ştirea comentată prezumţios şi partizan de către ziarul România Liberă. În paranteză acest ziar era mult mai bine scris la începutul anilor ’90 de foşti ingineri.
După cum ştiţi majoritatea  covârşitoare a românilor care au făcut cariere de succes în SUA şi Canada, sau aiurea sunt de profesie ingineri, şi foarte mulţi absolvenţi ai UPB, pe vremuri  Institutul Politehnic Bucureşti. De fapt un reportaj cuprins în numărul în care comentaţi această ştire se referă la tineri absolvenţi de IT, cel mai probabil şi ei alumni ai aceleiaşi UPB.
Să ştiţi că sunt mândru de profesia de inginer pe care am practicat-o şi am avantajul că sunt lucruri vizibile care au ieşit şi din eforturile mele!
De ce nu acceptaţi o explicaţie mai simplă, mai apropiată de realitate că doamna Cancelar Merkel, din scrupule normale şi germane, urmând adagiul latin Non multa, sed multum a făcut acest refuz având în vedere că este deja Doctor Honoris Causa al unei universităţi româneşti?
Probabil că şi responsabilii universităţii noastre s-au cam grăbit.
Aşa că vă rog să publicaţi un comentariu reparatoriu.
Cu stimă şi consideraţie,
joenegut
aka

dr. Gheorghe Neguţ

Voi ce părere aveţi?

PS Chiar dacă acest comentariu este într-un fel o repetiţie, ştiţi cum este:
Repetitia este mater studiorum!

sâmbătă, 5 aprilie 2014

O părere

Sunt un cititor de chestii de pe internet care pot fi interesante. 
Aşa că din când în când mai mă uit pe Contributors.ro.

Acest site este unul dedicat intelectualilor cu păreri exclusiviste, unde pontif este Vladimir Tismăneanu, dar mai poţi găsi şi opinii interesante cu care ai putea polemiza sau să îţi exprimi acordul cu ele.

Am găsit astfel un text ocazionat de un eveniment trist, postul şi profesorul de literatură Andrei Bodiu s-a stins din viaţă la doar 48  de ani!
Alin Fumurescu, profesor român stabilit în America are o tentativă de împăcare a doi intelectuali români aflaţi, deasemenea acolo, dar foarte cunoscuţi în plan intelectual în România.

http://www.contributors.ro/cultura/impaciuitoarea-moarte-a-poetului-bodiu-tismaneanu-si-tudoran/

Am citit cel câteva comentarii şi am adăugat şi eu unul!

Domnilor citesc şi mă crucesc!
Una pentru memoria poetului dispărut!
Alta pentru convingerea de tip bolşevic a unora, cei mai mulţi, că Tudoran este eufemistic în eroare, iar domnul Tismăneanu are întotdeauna dreptate.
Ei! mai sunt şi unii care cred invers!
Din aceste comentarii eforturile domnului Alin Fumurescu ar părea complet inutile!
Ştiu că domnul Tismăneanu a făcut mult bine unor tineri politologi români în devenire.
Pe de altă parte în calităţile oficiale în România şi Basarabia Dorin Tudoran a făcut bine şi a fost de ajutor şi el altor tineri.
Ce-i desparte acum este atitudinea faţă de Traian Băsescu!
Noroc că respectivul nu mai are mult ca să mai însemne ceva în politica României, şi slavă Domnului s-ar putea ca eforturile domnului autor Fumurescu să aibă ceva mai multe şanse la apropierea celor două personalităţi!

Dumneavoastră ce părere aveţi?


Dragostea pentru matematică

Un articol scris de Andrei Manolescu în Dilema veche mi-au stârnit nostalgia.
Acum, că o să scriu despre asta, unii răutăcioşi vor remarca că mi-au murit lăudătorii!

Dragostea pentru matematică mi-a fost trezită în primul an de liceu. În şcoala generală eram printre cei buni la toate, neavând o aplecare specială pentru matematică. 

Probabil eram atras mult mai tare de literatură, citisem cărţile de la Biblioteca Palatului Pionierilor din Ploieşti, am câştigat şi un concurs de povestitor cu o schiţă de Emil Gârleanu.  
Cam slabă era biblioteca pionierilor, am citit cărţi sovietice în special, care m-au îndoctrinat şi a trebuit să treacă ceva timp să mă dezbar de anumite credinţe.
Cărţile şi filmele copilăriei mele erau înţesate de eroi sovietici din revoluţia din octombrie aniversată pe 7 noiembrie, de războiul civil al bolşevicilor buni cu albii răi şi de eroii marelui război de apărarea patriei, cum spuneau sovieticii agresiunea nazistă din Al Doilea Război Mondial. Retrospectiv, mă umple de scârbă amintirea atitudinilor proletcultiste din acele pseudo-westernuri cu revoluţionari bolşevici care scuipau pe cultură şi o batjocoreau după minţile lor înecate în votcă.

Dar să revin la matematică!
Primul şoc l-am suferit la ora de matematică de debut din prima clasă de liceu la I.L. Caragiale, cu profesorul Onofraş. Era un celebru profesor al anilor 60-80, fumător pasionat, cred că fuma şi în timpul orei?! Tocmai poposise la noi în oraş, transferat de prin Moldova. Ne-a dat o lucrare cu o fracţie complicată la care am luat 4! Chestiunea asta m-a umplut de nervi şi ambiţie. Profesorul Onofraş nu a adăstat mai mult de câteva lecţii şi ne-a părăsit pentru celălalt liceu concurent, A Toma (ulterior Mihai Viteazu). A venit un profesor tânăr, Lungulescu şi am devenit cel mai bun elev al clasei la matematică. Tot cu un 4 m-a blagoslovit profesoara de Geografie şi am devenit astfel cel mai bun la Geografie, mi-a şi şters nota 4 şi mi-a pus 10!
Am devenit un pasionat rezolvitor de probleme la Gazeta Matematică. Pasiunea asta m-a ţinut în toată vremea liceului şi am luat şi un premiu al Gazetei Matematice! Cea mai mare satisfacţie era să pot rezolva la rând zeci de probleme. Gazeta Matematică publica numele rezolvitorilor şi eu am avut satisfacţia să fiu notat doar cu două numere cu cratimă între ele, prima şi ultima problemă!
În schimb abilităţile mele se limitau la etapa locală a Olimpiadei de Matematică. Mă poticneam la etapa regională unde problemele cereau o imaginaţie pe care nu am avut-o! Aşa că nu am ajuns niciodată în decursul celor patru ani de liceu la etapa naţională a olimpiadei. 

Din clasa a X-a m-am mutat la clasa de aristocraţi ai liceului, a X-a A, curs real. Aristocraţii erau cei mai buni elevi la matematică şi mai era încă o condiţie, să fii la Engleză avansaţi. Norocul a fost că la Şcoala Generală nr. 1, din apropierea Gării de Sud se studia şi Engleza din a 6-a şi cu această limbă a fost dragoste la prima vedere! Aici în clasă mai erau cel puţin doi trei elevi cu care mă puteam măsura la abilităţi matematice. Aveam şi un profesor de excepţie, pe Ion Grigore, care prefera să lucreze cu vârfurile în domeniu.  

Ambiţiile şi plăcerea pentru matematică mi-au dat ocazia să intru primul la Energetică, la secţia nou înfiinţată de Centrale Nucleare Electrice! Analiza Matematică a însemnat 10 - 10 pentru mine, iar la faimosul O. Sacter, din vremea adolescenţei mele de la Gazeta Matematică am luat doar 8!

Însă dacă m-a impresionat un profesor de matematică a fost cel cu care am făcut Matematici Speciale în anul doi. Se numea Gheorghe Şabac. Se spunea că matematicienii au o atracţie specială pentru alcool. Ei bine!  domnul Şabac se mai odihnea în cretă câteodată şi se scuza pentru oboseală. Atunci parcă lecţiile lui erau şi mai deosebite şi mai cu har expuse. Ce era însă extraordinar cu cursurile profesorului Şabac era că erau absolut independente! Puteai lipsi la cursuri anterioare. Cursul pe care-l audiai nu avea nevoie decât de noţiunile de bază ale matematicii. Nu am mai avut ocazia de asemenea lecţii, în care să nu fi obligat să apelezi la noţiuni atât de seci cum sunt cele de matematică.
O altă amintire despre matematică o am de la cursul de automatizări din anul 5. La examen mi-a căzut o demonstraţie care privea folosirea transformărilor conforme pentru stabilitatea sistemelor automate. Era vorba de o curbă în formă de melc care trecea prin mai multe sectoare. Atunci când am susţinut examenul am reuşit în fine să înţeleg demonstraţia, la curs am trecut peste ea superficial!

În activitatea de cercetare pe care am desfăşurat-o ulterior matematica a fost o constantă. Însă matematicile superioare, ecuaţiile diferenţiale ale conservării energiei, masei şi momentului le rezolvam cu ajutorul  programelor de computer. Pentru datele de intrare ce trebuiau furnizate programelor trebuia să apelez doar la matematici simple, de bază. 

Şi norocul a fost că apăruse calculatorul, care înlocuit rigla de calcul, cu care am făcut cunoştinţă la Rezistenţa Materialelor.
Ea devenea magică în mâna profesorului de Turbine Grecu, care cred că era mai rapid decât calculatoarele de buzunar ulterioare.

Pentru cei mai mulţi matematica s-a rezumat la calculul salariului sau acum a pensiei. 
Pentru mine a fost o preocupare   constantă, dar nu mai sunt sigur că ştiu matematica din vremea studenţiei.

despre adevăr

Am citit cu interes dosarul de presă al revistei Dilema veche, numărul 529. Este bine venit şi normal să iei poziţie, când directorul fondator al revistei este atacat în acest fel.
Este un grupaj de presă cuprinzând luări de poziţii la atacul comis de Antena3 împotriva lui Andrei Pleşu. Atacul a fost instrumentat pentru că Pleşu l-a arătat pe incontinentul ex-pastor Mihai Gâdea, cam cum este, adică prolix, confuz şi plicticos. Şi asta nu ar fi nimic dacă Mihai Gâdea n-ar fi un instrument necondiţionat al intereselor patronului său de presă Dan Voiculescu, în stare să calomnieze şi să murdărească pe oricine îndrăzneşte să aducă prejudicii intereselor şefului.

Din acest punct de vedere cazul Crin Antonescu este exemplar. De la idol şi arheu al postului la ticălos suspect şi mizerabil este cale lungă. Asta ar trebui să dea de gândit oricărui politician când intră în cârdăşie cu cine nu trebuie!

Antena 3 şi-a construit credibilitatea pe relatarea în extenso a manifestărilor de protest din iarna anului 2012 împotriva lui Traian Băsescu. Proteste izbucnite din cauza unor declaraţii neghioabe la televizor la adresa unui foarte respectabile persoane publice. Şi audienţa a depăşit orice imaginaţie pentru un post de nişă, pentru că devenise mai vizionat de cât PROTV şi Antena1!

În schimb îmi amintesc că în acelaşi timp se difuzau nesăratele colocvii cu miasmă de adunări uteciste, organizate la TVR de Rodica Culcer. Asta m-a pus pe gânduri! Cum este posibil ca tineri cu studii pe la London School of Economics să se comporte ca nişte activişti îndopaţi cu minciuni comuniste?  

Pontifii postului Antena3 cred că pe baza acelui exerciţiu onest de presă pot să rămână credibili chiar când difuzează cele mai incredibile minciuni şi manipulări. 

Nu am urmărit respectiva emisiune "dedicată" domnului Pleşu, Gâdea nu este de loc printre favoriţii mei. M-am solidarizat şi eu în revista 22 cu cel atacat.

Toate bune şi frumoase, am citit toate intervenţiile opiniile, analizele dedicate respectivei emisiuni, postului Antena3 şi acestui fel de a face presă. 

Numai că adevărul spus pe jumătate riscă să nu mai fie adevăr!

Când omiţi să vituperezi cel mai incredibil atac împotriva unor conaţionali de ai noştri, de o rară obrăznicie şi ticăloşie, comis la postul de televiziune adversar, B1tv, treaba nu mai este în regulă! Şi când respectivul, nomine odiosa continuă să reverse porcăriile fără să fie dat afară, rămâi pe gânduri de contrarietate!

Când publici declaraţii ale unor politicieni autohtoni, unele pur şi simplu grobiene, în care constaţi siderat că şi prezentabilul, politicosul şi educatul liberal recent rătăcit Călin Popescu Tăriceanu a dat şi el mostre de derbedeu, dar omiţi pe cel mai virulent vector al degradării limbajului public în ultimii zece ani, atunci nu mai este vorba de adevăr ci pur şi simplu de manipulare!

Pentru că Traian Băsescu, căci despre el este vorba a reuşit performanţa ca limbajul politicienilor şi limbajul public să se degradeze de neînchipuit. "Măi animalule" celebru, al lui Iliescu sună că o mângâiere pe lângă declaraţiile lui Traian Băsescu.

Mai ales că de ceva timp foloseşte tribuna prezidenţială cvasi-zilnic pentru a-şi umple de acuze adversarii politici într-un limbaj pestilenţial. 

Traian Băsescu a mai reuşit ceva de neînchipuit, să solidarizeze pe lângă el pe cei mai prestigioşi oameni de cultură ai momentului. Aici chiar trebuie să pici în admiraţie cum un demagog atât de grosier avut geniul să atragă oameni cu preocupări de mare rafinament.
Şi admiraţia şi cauţionarea lui Băsescu a continuat şi după ce consilierul Andrei Pleşu a fost expediat în şuturi de la Cotroceni de către preşedinte.
"Curat murdar" cum zicea Ghiţă Pristanda!

Toate televiziunile de ştiri şi adesea, inclusiv TVR transmit în direct ieremiadele prezidenţiale cu iz de port  cu o plăcere parcă masochistă. Rar am văzut ca aceste canale de ştiri să cenzureze oameni politici. Mă întreb cu multă seriozitate dacă intelectualii prestigioşi, orbiţi de partizanate şi cu ei, noi toţi ceilalţi  nu suntem parte la acest proces de degradare? Cum am putut să acceptăm proliferarea acestui tip de limbaj şi nu am zis nimic? Am oftat doar ironic!


Adevărurile se găsesc în cărţile bune, spunea Faulkner, cărţi pe care noi toţi ori le-am sărit, ori nu le-am citit atent!



marți, 1 aprilie 2014

Universitatea Politehnica Bucureşti

Această instituţie academică a intrat în vizorul presei. Dacă ar fi fost o intervenţie neutră, nu aş fi reacţionat.

În primul rând ca alumn al acestei Alma Mater, sunt doctor inginer al acestei instituţii academice şi de aproape 5 ani profesor asociat, pensionar în regim de plata cu ora. O fac de plăcere, o oră de curs nu acoperă cheltuielile ocazionate de deplasarea de la Piteşti şi Bucureşti. Pentru că mă menţine în formă intelectuală, pentru că îmi face plăcere să împărtăşesc experienţa profesională acumulată în 37 de ani!

Surse spun că doamna Merkel ar fi refuzat oferta de a fi Doctor Honoris Causa a acestei universităţi. Opinia mea este că responsabilii UPB s-au grăbit cu oferta. Ei nu au luat în calcul faptul că doamna Anghela Merkel este deja laureată a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, şi cred că are scrupule şi este reticentă ca orice neamţ care aplică adagiul latin: "Non multa, sed multum!".

De aici la execuţia publică a acestei instituţii de învăţământ realizată de cotidianul România Liberă este însă cale lungă!
Tot acolo este în notă adânc politizată, pentru că acest ziar abundă în calomnii şi informaţii neconfirmate şi imprudente.
Ei introduc nota improbabilă a faptului că acest refuz ar fi cauzat de discutabilă acuză de plagiat a doamnei Andronescu. Problema este de natură academică, este acuza că o doctorandă a doamnei rector ar fi republicat un articol similar, cu alt nume, în care  apare coautor şi doamna profesoară Andronescu, deci un fel de autoplagiat. Chestiunea a fost  tranşată şi prin justiţie, cu toate că academic probabil că pot fi continuate discuţii.

Este extrem de trist că probleme academice sunt deraiate de politic. Şi premierul Ponta are probleme de plagiat şi alţi oameni politici.
UPB este una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din România. De aici originează cele mai multe articole ştiinţifice ISI, pentru că inginerii au ce cerceta şi publica!
La alte instituţii academice este mai dificil!

Inclusiv ziarul România Liberă era mai bine scris când în corpul redacţional abundau inginerii, pentru că predominam la nivel academic înainte de Decembrie 1989.
În SUA şi în Canada românii care lucrează acolo sunt covârşitor absolvenţi UPB!
Nu neg că şi printre noi s-au aflat impostori, ingineri fără vocaţie, care au învârtit nişte hârtii prin birouri.

Pentru mine a fost o onoare să învăţ la Politehnica din Bucureşti.
Am avut şi profesori slabi şi fără valoare, dar au fost şi mulţi profesori care şi-au onorat menirea. Aşa cu cele învăţate la UPB am fost implicat în punerea în funcţiune a reactorului nuclear de cercetări de la Piteşti şi să fiu implicat în asistenţa tehnică pentru prima unitate CANDU de la CNE Cernavodă. Am cinci articole publicate la reviste de specialitate de mare prestigiu ale profesiei: Journal of Nuclear Materials, Nuclear Engineering and Design, Annals of Nuclear Energy. Mai sunt încă 30 de articole prezentate şi publicate prin diverse volume ale conferinţelor internaţionale la care am participat. Datorită lor, acum câteva zile un student indian îmi cere să-i supervizez o lucrare.

În final mai trebuie să spun doar:
Vivat Academia, vivant professores!