Jurnal de sărbători

 

Eu, Andrei Licareț și Radu Chișu

Acum în ianuarie sunt două sărbători naționale, Ziua Culturii Naționale și Unirea Principatelor.

Ziua Culturii Naționale este de dată recentă, instituită la inițiativa răposatului Eugen Simion pe data de 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. Este o zi în care ne amintim că există o cultură națională, o literatură națională. Am citit opinia lui Cărtărescu expusă de profesorul Horia Corcheș în Dilema veche că literatura română predată în școală, este cu autori prăfuiți, că lipsesc autorii vii din literatură română. Corcheș agreează cu anumite nuanțe opiniei lui Cărtărescu. Eu îmi amintesc de lecțiile de literatură ale doamnei Boncu din clasa a X-a când erau predați scriitorii clasici. Asupra lui Eminescu am zăbovit cred că cel puțin o lună. Erau lecții de literatură lipsite de formalismul predării, erau incitante și deschise. Nu știu dacă există o modalitate în a preda literatura română care să trezească interesul elevilor, dar dacă profesorii de literatura română iubesc literatura română știu să o facă interesantă și incitantă și pentru generațiile de elevi din secolul XXI.  Și că am vorbit Cărtărescu, mă pregătesc să citesc ultimul lui roman, Teodoros, lansat cu multă pompă de curând. Este un roman cu subiect istoric despre un personaj fictiv, un tânăr amintit din scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, că ar fi fost o slugă țigan la curtea lui Ghica din Ghergani. Apropo, se poate vedea și din tren clădirea conacului lui Ghica. Acest Teodoros ar fi ajuns după multe aventuri împărat al Etiopiei! Ei bine, am citit cronica la acest roman scrisă în România Literară de către Răzvan Voncu. Și opinia sa este tranșant negativă. Pare a fi un roman istoric scris la maniera Principelui lui Eugen Barbu, care nu ar fi însă un defect, că are caracter de roman picaresc. Dar sunt multe erori în roman, că ar fi scris la repezeală. Și că autorul nu se mai regăsește după ultima parte din  Orbitor.  Chiar dacă opinia lui Voncu este negativă, față de alți care arată mult entuziasm, eu îmi doresc să citesc romanul care ar aduce și cu Toate pânzele sus. 

 

A doua sărbătoare importantă a lunii ianuarie este 24 Ianuarie Ziua Unirii. Este ziua când s-a consfințit Unirea celor două principate Moldova și Țara Românească într-un singur stat care se va numi România! Îmi amintesc cu precizie când s-a serbat Unirea prima dată. Era 24 Ianuarie 1959 când se serbau 100 de ani de la Unire. Era unul din primele semne de independență față de jugul bolșevic. Pentru că Unirea s-a făcut în pofida intereselor Rusiei, care își dorea acapararea Principatelor, dar Rusia tocmai suferise înfrângerea în Războiul Crimeii și Napoleon al III-lea sprijinea formarea unui stat cu populație latină în estul Europei. Napoleon al III-lea ar binemerita un bulevard în București. Mă enervează mereu că unii vorbesc de Unirea mică, față de presupusa Unirea mare din 1918. Aceasta este Unirea, în 1918 s-a întâmplat Întregirea României, cum de altfel se numește și Războiul de Întregire dus de armatele Române între 1916-1918. 

 

Aceste sărbători sunt menite să șteargă amintirea jenantă a sărbătorilor sinistre din ianuarie înainte de decembrie 1989, când se aniversau zilele de naștere a dictatorului și a nevestei lui și făceau această lună să fie și mai tristă. 

 

Dosarul Dilemei vechi este despre artă&scandal. Este vorba printre altele și despre acțiunile unor deranjați mintali care mâzgălesc tablouri celebre, e drept doar sticla de protecție. Ei ar lupta împotriva folosirii combustibililor fosili. Cred că se găsesc alte mijloace mai inteligente de protest. Dar ce pretenții să ai de la niște imbecili, care trăiesc în confortul dat de acești combustibili și nu realizează că fără acești combustibili deocamdată am ajunge la viața din preistorie. Mai este și cancel culture, sau woke care periclitează libertatea de exprimare în universitățile americane și britanice introducând o nouă cenzură. Dacă n-au experimentat pe pielea lor libertatea de exprimare din comunism care ducea la pușcărie? Și nu trebuie să fii orb să vezi când în statele totalitare și autoritare precum Rusia, China sau Turcia libertatea de exprimare te duce din nou la pușcărie. Este trist când se nasc discuții precum cea a bustului lui Mircea Vulcănescu. Și Andrei Pleșu aduce în discuție prezența idioților utili care ridicau în slăvi comunismul lui Lenin și Stalin și nu suferă nicio consecință acum.

Sever Voinescu are o marotă, Klaus Iohannis și își dă cu presupusul privind viitorul lui după 2024. Acum orice s-a spune Iohannis are o personalitate puternică, față de ceilalți lideri politici de partid, fie de la putere, fie din opoziție. Că această coaliție poate avea consecințe nefaste pentru PNL, în primul rând este responsabilitatea liderilor acestui partid. Eu în locul lui Voinescu nu mi-aș face griji pentru viitorul lui Iohannis, comparat cu idolul acestuia Băsescu care a ajuns acum un turnător la securitate. Trist final politic. 

 

Am terminat al doilea roman de Jonathan Coe, Middle England despre Brexit, am mai citit și ultimul roman Robert Ludlum's Jason Bourne  Bourne Sacrifice pe care-l voi comenta. 

Am văzut un serial Echo 3 despre răpirea unei cercetătoare americance în Columbia de facțiuni de extremă stângă, care o duc în Venezuela comunistă. Totul este rău și greșit în acest serial, acești luptători cu iluzii imposibile, ipocrizia și ticăloșia unor lideri stângiști venezueleni, dar și sindromul Stockholm de care suferă eroina răpită.

 

Ieri am avut parte de un program special la Filarmonica Pitești.

În deschidere au evoluat pianistul Andrei Licareț și violonistul Radu Chișu în Concertul pentru vioară, pian și orchestra în re minor MWV O4 de Felix Mendelssohn acompaniați de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Constantin Grigore. Concert scris de compozitor în adolescență, la 13 ani. Soliștii au oferit și un bis tot de Mendelssohn Cântec fără cuvinte. În parte a doua am audiat Simfonia nr. 1 în sol minor op. 13 de Ceaikovski. O seara minunata de muzică!

 

Sper să trezesc interesul cititorilor mei.

Jurnal de început de an, cărți, filme și muzică

 

Eu, Mădălina Pașol și Alexandru Ilie

A început 2023 cu multe cărți, filme și cu debutul stagiunii 2023 al Filarmonicii Pitești unde mi-am luat un abonament pentru tot anul.

 

Singura tragedie prezentă rămâne războiul din Ucraina. Citesc un roman thriller cu Bourne. Personajul Bourne s-a materializat în mai multe filme avându-l pe Matt Damon în acest rol. Am citit în anii 80 romanul lui Ludlum Bourne Identity. Am văzut apoi un film făcut după acest roman cu Richard Chamberlain în rolul principal. După cum am spus apoi s-a reluat seria cu Matt Damon. Și franciza Bourne s-a continuat și după ieșirea din scenă a autorului Robert Ludlum, maestrul romanelor thriller. Acest roman recent se ocupă cu înlăturarea lui Putin. Ei bine, nu comploturi din interiorul Kremlinului îl vor îngropa pe Putin, ci chiar el însuși! Agresiunea împotriva Ucrainei arată că Putin ori nu a avut informații corecte, ori pur și simplu nu  a ținut cont de ele. Unii spun că este nebun. În istorie acțiunea lui Putin se potrivește  cu Capcana lui Thucydides. Agresiunea lui este un eșec. Pentru Occident reziliența armatei ucrainene este o mare surpriză, un miracol. Dintr-o defilare prin Ucraina totul s-a transformat într-un război de uzură în care armata rusă comite crime de război, distruge infrastructura Ucrainei, ucide civili nevinovați, sau vinovați că sunt ucraineni. Dacă inițial Ucraina a rezistat cu armamentul anacronic sovietic, acum SUA, Marea Britanie, Polonia, Europa de vest și lumea civilizată sprijină cu armament Ucraina. Eu am spus-o mai demult, SUA face de data asta cea mai bună investiție militară și politică fără pierderi umane. O spun acum și alții. Putin și acoliții lui criminali au dreptate când spun că este un război cu NATO, pentru că NATO dotează cu armament modern eroica armată ucraineană.  

 

După cum am spus am citit mai multe cărți interesante și pasionante. Sunt cărțile despre istoria noastră pe care le-am prezentat. Este vorba despre cartea lui Ion Rusu Abrudeanu și Vasile Stoica despre românii sub asuprirea ungurească cu concursul Habsburgilor din Ardeal. Apoi cartea pasionantă a lui Ovidiu Pecican despre începuturile istoriei românilor, care au ajuns la statalitatea celor două Principate românești extracarpatice de abia în secolul XIV, mult timp după ce vecinii, bulgari, unguri, sârbi, Rusia kieveană cristalizaseră cu veacuri înainte forme statale. Din acest motiv acești vecini sunt mefienți cu românii, care între timp au ajuns la România Mare cel mai important stat din Balcani și sud estul european. Am mai citit și și despre începuturile creștinismului în antichitatea târzie din cartea lui Peter Brown. 

Dar cea mai plăcută surpriză a fost cartea Domnul Wilder și cu mine, roman dedicat personalității regizorului cu cele mai spumoase comedii de la Hollywood, Billy Wilder. Aici am avut surpriza să aflu că scenaristul lui preferat era I. A. L. Diamond era român evreu născut al Ungheni, Moldova. Și astfel am început un program de cinematecă cu filme de Wilder. 

Să nu uit și bijuteria Lui Caragiale Momente, recitită cu mare plăcere pentru că românii sunt la fel și pe vremea lui și azi, cum zicea Maestrul:

Că toți suntem români, mai mult sau mai puțin onești!

 

Am văzut un film de prin 1945 numit The Lost Weekend, dramă despre un scriitor bețiv, cu Ray Milland în rolul principal. Am văzut o comedie Coca Cola, One, Two Three despre șeful Coca Cola din Berlinul care era încă fără zid în 1961, care găzduiește fiica șefului cel mare din Atlanta, care se încurcă cu un tânăr est german îndoctrinat de comunism și care finalmente virează spre capitalismul Coca Cola. Apoi am văzut o altă comedie Buddy, Buddy, de fapt remake după un film franțuzesc cu Lino Ventura și Jacques Brel, cu un asasin plătit și un tip care vrea să se sinucidă. În rolurile filmului lui Billy Wilder sunt Walter Matthau și Jack Lemmon. 

Am mai văzut și un film nou The Pale Blue Eye, inspirat din Edgar Allan Poe, cu Poe pe când era cadet la West Point, crime rezolvate de un  detectiv interpretat de Christian Bale.

Am mai văzut și două seriale englezești de spionaj. Primul este Treason o dramă avându-l în centru pe tânărul adjunct de la MI6, implicat într-o afacere de spionaj cu ruși și care moare în final, însă memoria lui este răzbunată și curățată. Al doilea este serialul  despre cel mai teribil spion englez Kim Philby,  A Spy Among Friends. Philby avea pe conștiință o sumedenie de agenți anticomuniști trimiși în țările lor ocupate de bolșevici. Serialul încearcă să-i spele memoria, Angleton șeful CIA este păcălit de Philby și după ce acesta este revelat ca spion sovietic, Angleton blochează activitatea CIA încercând să depisteze spioni sovietici. 

 

În fine am fost joi seara pe 12 ianuarie la primul concert al anului 2023 la Filarmonica Pitești. 

În prima parte am audiat Concertul pentru pian și orchestră nr. 2 în do minor, op.18 de Serghei Rahmaninov. O interpretare de excepție a Mădălinei Pașol, bine acompaniată de orchestra Filarmonicii Pitești, condusă de dirijorul Alexandru Ilie. Un concert cu o temă dominantă melancolic visătoare, un concert de excepție.

În partea a doua am audiat Simfonia nr. 9, în mi minor, Din lumea nouă de Antonin Dvorak cu o bună prestația a orchestrei condusă de Alexandru Ilie.

Un început reușit de an muzical.

 

Și în final o înjurătură cu sete pentru doi nemernici miniștri, Budăi și Câciu care au continuat să aplice CASS neconstituțional la pensii. Sper să nu se mai repete din februarie?