marți, 30 august 2016

Pendiuc candidat PMP!

Pendiuc

PMP atinge noi cote de cinism, aroganţă. În presa locală a apărut ştirea că penalul Pendiuc, care s-a odihnit puţin prin puşcării ca apoi să candideze curat şi uscat la primăria Piteşti s-ar fi hotărât să candideze din partea PMP. Pendiuc ar fi declarat că se  cunoaşte cu Băsescu de pe vremea stagiului în PD. Calcul cinic al lui Bulf, liderul local este că Pendiuc a pierdut primăria Piteşti la diferenţă mică şi ca inventarul de voturi s-ar vărsa în contul PMP. Chiar dacă Pendiuc este condamnat şi intră la puşcărie cu atât mai bine, jmekerul de pe locul doi, Bulf sau unul de la centru de pe lista PMP ar ocupa binemeritat locul.

Genul ăsta de calcule cinicele face de câtva timp Traian Băsescu, d'aia s-a combinat cu UNPR ca să mai capete ceva parlamentari din actualul ansamblu legislativ.
De fapt omul lui Băsescu pe probleme de securitate şi probleme internaţionale, Iulian Fota crede că Băsescu este de stânga. Când o fi fost Băsescu de dreapta mă tot întreb, pentru că politica socială a lui şi a lui Boc avea tendinţe clar fasciste pe ideea scapă cine poate, cine-i mai dotat!
Cred că reacţia la aceste acţiuni politice mizerabile şi cinice trebuie să vină de la liberali, de la PNL. De la PSD nu am la ce mă aştepta, iar ALDE se străduieşte la strategii asemănătoare. Chiar dacă va pierde alegerile parlamentare din toamnă, PNL trebuie să spună adevărul!

Şi că actualităţile politice sunt mai mult şi opiniile mele continuă.

Relaţia cu Polonia

Aseară Cristian Pârvulescu a reacţionat extrem de nervos la afirmaţia prim ministrului Cioloş în urma întâlnirii cu doamna prim ministru al Poloniei Beat Szydlo că relaţiile României cu Polonie trebuie să continue indiferenta de guvernele celor două ţări. Pârvulescu critică vehement tendinţele autoritarist poloneze ale guvernului doamnei Szydlo, lucru cu care sunt şi eu de acord, dar mă despart de Pârvulescu în ideea că cooperarea româno-poloneză în zona est-europeană trebuie să depăşească diferenţele ideologice, precum este şi colaborarea cu Turcia. Nici eu nu-l agreez de loc pe Erdogan cu epurările lui staliniste, dar cooperarea în trei Polonia-România-Turcia trebuie să continue. Foarte bine că atitudinea României a fost prudentă în legătură cu pseudo-putschul din Turcia. Erdogan continuă un joc periculos vrea legături strânse cu Rusia, dar nu se poate lipsi de sprijinul militar la SUA.


Declaraţia ambasadorului american de la Chişinău

Nici aici nu sunt de acord cu Pârvulescu, declaraţia lui Pettit ambasadorul SUA la Chişinău a fost cel puţin necugetată. Decizia rămâne a moldovenilor dacă vor sau nu unirea cu România, dar declaraţia asta face bine moldoveniştilor pro-ruşi şi are dreptate Pârvulescu, dă apă la moară ultra-naţionaliştilor români care au sărit ca arşi în frunte tot cu jupânul Băsescu!

Problemele cu internetul, reţelele de socializare şi tineretul care creşte cu aceste instrumente

Cred că reacţia rectorului Pop de la UBB Cluj a fost cam nepotrivită. Vrem nu vrem generaţia de azi este extrem de diferită de celelalte datorită instrumentelor digitale, a mediului de pe internet a telefoanelor inteligente. Tinerii sunt acuzaţi că citesc puţin, dar atenţie! Mediul on line, Google, Facebook cer capacităţi intelectuale. Este adevărat că tinerii de azi sunt plictisiţi să citească pe kindle de exemplu Război şi Pace, ca să vorbim de o capodoperă literară, dar ei citesc şi se informează mult mai mult de cât alte generaţii. Şi eu prefer pe internet ştiri scurte, esenţializate., iar internetul îmi reaminteşte noţiuni uitate sau aflu lucruri noi folosind acest instrument. Recunosc că am devenit un fervent cititor de cărţi pe smartfon sau tabletă. Am resurse să găsesc cărţi de istorie traduse la preţuri obscene şi le pot citi în original.

Însă am citit un articol al unui jurnalist tânăr de mare calibru în TIME, Joel Stein privind riscurile internetului. Acest mediu se poate transforma într-un loc de desfăşurare al urii, prin trolli şi prin hateri. Cred că trebuie să folosim şi românizăm aceste cuvinte, pentru că pentru trolli nu avem echivalent iar urâtori ar suna ca un barbarism.

Ciudat şi curios trollii americani au identităţi cunoscute, unul a fost interzis pe Twitter, acesta fiind foarte curios, homosexual, deci dintr-o minoritate care stârneşte respingere, dacă nu mai mult.
M-am lovit şi eu în postările mele de trolli şi de hateri cu care este imposibil să polemizez.

Şi cu ocazia acestui articol mi-am îmbogăţit cunoştinţele de argou interzis.
Singurul cuvânt cu echivalent în româneşte este jailbait - jartea penală, nu trebuie să mai explic! Mai sunt creepshots -poze cu femei fără acceptul lor, mai ales a părţilor intime şi beatingwomen - care ar fi femei bătute, fenomen obişnuit pe la noi, dar împreună cu celelalte noţiuni pot să te ducă la procese penale! În SUA!!!!

Problemele lui Trump cu Trumptower din 1980

Tot în TIME este o investigaţie privind problemele cu istoria construirii Trumptower. El ar fi folosit la dărâmarea construcţiei anterioare muncitori polonezi pe care i-a plătit foarte prost şi a avut cu ei un proces terminat cu o înţelegere a părţilor.
M-am mirat că în 1980 în SUA se aduceau muncitori polonezi , dar dacă stau să mă gândesc bine şi muncitori români plecau pe vremea comunismului în Orientul Apropiat, dar şi în Germania chiar!

Şi polonezii au rămas prin SUA şi românii au cam rămas în Germania când au apucat. Chiar îmi amintesc de un astfel de caz în Germania când am ajuns la un hotel al unui fost maistru rămas acolo din vremea comunismului.

vineri, 26 august 2016

Note de lectură - România Ţară DE HOTAR între creştini şi musulmani de James O. Noyes

Această carte am cumpărat-o pentru a o citi în vacanţa de băi şi nu regret.
Sunt anumite cărţi care merită cumpărate.

Menţionez că aceste însemnări le fac aici pe blogul social politic pentru că se referă la probleme care ne privesc şi azi.

Autorul a fost un chirurg american ajuns în Europa la Viena pentru a-şi desăvârşi studiile medicale la mijlocul secolului al XIX-lea. Este atras ca mulţi alţii de mirajul Orientului şi se hotărăşte să se angajeze în armata otomană care avea nevoie de medici în vremea Războiului Crimeii.

Aşa că întreprinde o călătorie cu vaporul pe Dunăre în jos spre a ajunge în Valahia unde erau cazate trupele otomane în vederea asedierii Sevastopolului.

Intră în contact cu naţiile locuitoare pe malurile Dunării. Are o părere excelentă despre maghiari care tocmai fuseseră înfrânţi de armatele ruse care ajutau Austria împotriva Revoluţiei Maghiară de la 1848-1849.
Trece şi printr-un Belgrad cam oriental, dar constată că sârbii sunt practic independenţi faţă de otomani, existând totuşi încă un guvernator otoman al Belgradului şi Serbiei.

De la Orşova intră în contact cu românii. 

Aflu acum că de fapt Războiul Crimeii a avut şi o desfăşurare prealabilă în Principate care fuseseră ocupate de ruşi. S-au dat bătălii Cetate, portul unde acum este paşă Mircea Dinescu şi la Calafat. 
De la Giurgiu - Giurgevo întreprinde o călătorie cu o căruţă până în capitala Valahiei Bucureşti. 

Imaginea de atunci a principatelor, Valahia respectiv nu diferă de cea descrisă de filmul Aferim, ba poate şi mai rău. 

În pofida originii nobile a românilor a romanităţii evidente a limbii, Noyes foloseşte România această formulă care va da denumirea noului stat, care va apărea după acest război, situaţia românilor din Bărăgan este sub orice critică. Locuiesc în bordeie săpate în pământ acoperite cu crăci şi lut amestecat. Sunt sălbatici, hoţi şi leneşi.
Pentru că acestea sunt „însuşirile” conaţionalilor noştri şi se pare ă nu-i departe de adevăr, meteahnele  există şi azi, din păcate, mai ales furatul! 

Mult mai rău sunt zugrăviţi românii transilvăneni şi asta bănuiesc că sub influenţa unor informaţii ungureşti, cam denigratoare. 
Ce pot replica?
Am trecut pe la muzeul Badea Cârţan din Cârţa natală acestui mare şi mirabil autodidact care a mers la Roma ca italienii să constate că el este dacul coborât de pe Columnă. Gospodăria lui Badea Cârţan este alcătuită dintr-o casă mică de buşteni şi zugrăvită în exterior şi interior. Este acoperită cu paie şi trestie. La fel şi şura unde-şi ţinea uneltele pe care mi le-am reamintit din copilărie. 
Însă casa părinţilor lui Gheorghe Lazăr din Avrig, contemporan cu Badea Cârţan este de cărămidă acoperită cu ţiglă. Departe de imaginea de sălbăticie transmisă de Informatorii lui Noyes, pentru că acesta nu a ajuns propriu zis în Transilvania. 
Oriunde în Sibenburgen, sau Ardealul de sud săsesc nu poţi face clar deosebirea dintre casele saşilor şi a românilor, folosesc practic acelaşi proiect.

Cea mai rea imagine a lui Noyes se referă la preoţimea oroodoxă şi aici nu pot să nu-i dau dreptate, era incultă, chiar analfabetă. 

La fel de prost iese imaginea aristocraţiei româneşti a boierimii şi călătorul autor se conversează cu un anume Jean Bibescu! Cred că americanul exagerează şi aici. Datorită boierimii reformatoare paşoptiste România a făcut marele pas modernizator de la sfârşitul secolului XIX, beneficiind şi de geniul unui rege precum Carol I.

Cam astea-s opiniile despre noi.

Noyes traversează Dunărea la Silistra şi intră deja în Turcia! De ce pentru că zona este exclusiv turcească musulmană. Situaţia este aceeaşi în tot Cadrilaterul şi pe malul Mării Negre. Bulgarii sunt aşezaţi în interior. Sunt cam 4 milioane şi sunt vestiţi ca agricultori, cum sârbii care sunt vreo 3 milioane sunt crescători de animale.

Călătoria se sfârşeşte la Constantinopol - Stanbul. Impresiile despre viaţa turcilor sunt în aceeaşi notă negativă. 


Care este concluzia cărţii?  Că zona asta a Balcanilor şi a Nordului Dunărean era într-o accentuată rămânere în urmă şi pradă unei mari sărăcii. Aceasta poate explica relativa subdezvoltarea a zonei de azi , Bulgaria şi România. Dar şi aceste lucruri sunt relative!

joi, 25 august 2016

Distrugerea României

Între Ana Roşculeţ de Marin Preda şi Timpul ce ni s-a dat de Annie Bentoiu

În vacanţa din Ardeal am avut ocazia întâmplătoare să citesc literatură şi memorii privind perioada instaurării comunismului în România.

Am avut ocazia să citesc povestirile debutului lui Marin Preda şi ultima povestire a fost nuvela Ana Roşculeţ povestire scrisă prin 1949 care reflectă comandamentele partidului comunist.

Personajul principal este o tânără crescută la ţară care este oprită de părinţi să termine ciclul primar şi băgată slugă. Ajunsă la Bucureşti este descoperit de un tânăr care o ia de soţie şi o angajează la fabrică, la filatura de bumbac. Soţul pleacă în război şi este rănit şi moare. Ana se încurcă cu un militar sportiv boxer care o bate. Nemulţumirea cauzată de bătăile bocsierului o fac să se apropie de organele de partid care o îndrumă să reia şcoala şi poate citi acum descoperind literatura. O ajută pe o altă tânără care ajunge filatoare fruntaşă şi participă la un congres la femeilor. Interesantă evoluţie a personajului în pana lui Preda, bătaia încasată de la un amant nervos o fac o conştiinţă a clasei muncitoare. Oricum evoluţia de la o condiţie extrem de umilă şi amărâtă undeva prin Câmpia Română la statutul de muncitor care primeşte casă de la partid este povestea adevărată a multora din care azi sunt plini de resentimente faţă de perioada interbelică atunci când purtau opinci ca descalificare supremă şi care le dă dreptul să critice funeraliile Reginei Ana, după cum am constatat dintr-o discuţie la cârciumă cu unul care a supt de la ţâţa generoasă a partidului.

Nu mă mai mir de nimic când discutând azi cu verişoara cu care am crescut în Ardeal şi care în copilărie detesta colectivul care-i oferea doar polonicul de la brâu cu care să se alimenteze de la cazanul colectivei şi ai cărei părinţi ascultau doar Europa Liberă la radio, azi să aibă nostalgia vechiului regim comunist, care vezi doamne m-a făcut inginer, că altfel n-aş mai fi avut şansa studiilor superioare. Că şi ea este sub toxica propagandă a unor jurnalişti ticăloşi şi fără niciun Dumnezeu este clar!

De fapt şi cartea de memorii Timpul ce ni s-a  dat a lui Annie Bentoiu reflectă această problematică. Şi Annie, adolescenta ajunsă al maturitate exact în 1945 când România cădea sub talpa stăpânirii bolşevice scrie despre realităţile României interbelice.

Era o fetiţă extrem de dotată intelectual cu care a fost în clasă la învăţătoarea unde s-a pregătit autoarea în particular pentru clasele primare I-IV al cărei destin era pecetluit, părinţii nu-şi permiteau înscrierea ei la liceu.

Ori întâmplări de acest fel putea trezi puternice resentimente şi de aceea încă există o masă critică de români care trăiesc sub influenţa acelor realităţi nemiloase.

Că acest lucru nu  a fost valabil o dovedeşte cariera marelui scriitor care a fost Marin Preda şi a altor multor universitari români din mediul ţărănesc, distinşi şi afirmaţi ulterior, dar exista realitatea crudă a sărăciei şi înapoierii.

Numai că e o minciună că doar partidul a deschis oportunitatea reală a tuturor de a-şi completa studiile până la nivel universitar, deoarece acest lucru s-a întâmplat în tot Vestul Europei care a adoptat un larg sistem de protecţie sociale care a permis accesul spre educaţie pentru toţi nu doar pentru aristocraţie, la servicii medicale de calitate şi la protecţie socială, ajutor de şomaj, etc.

În schimb Stalin pregătise pentru toate ţările din Est care au picat sub talpa bolşevică planul distrugerii acestora prin eliminarea elitelor care sunt chintesenţa unei naţiuni.

Poloniei i-a fost schimbate complet graniţele şi impuse slugile cele mai abjecte în condiţiile în care fruntaşii comunişti dispăruseră în Marea Epurare din 1937-38. Acelaşi fenomen de distrugere a ţesutului social fusese pregătit pentru toate celelalte ţări ajuns socialiste. Primul obiectiv urmărit  a fost distrugerea elitelor.

De fapt cartea de memorii reflectă evoluţia în rău a României în acei ani. Annie Bentoiu observă cu acurateţe că aceia care au parvenit în posturi de răspundere ale partidului în acei ani erau rebuturi sociale, argaţi, oameni cu tare intelectuale şi chiar fizice. Nu pot decât să confirm această observaţie, pentru că mi-a rămas întipărită în minte la Palatul Pionierilor din Ploieşti când aveam vreo 10-11 ani, individa cocoşată care vorbea cu patos şi patimă de Nadejda Krupskaia, exemplara tovarăşă de viaţă a lui Lenin!

De ce a reuşit distrugerea României  a cărei repercusiuni le trăim şi azi?

Pentru că dintre toate ţările comunizate cu forţa România avea  ţesutul social cel mai fragil.  O ţară în care ţărănimea cu resurse economice limitate alcătuia majoritatea zdrobitoare a populaţiei a fost mai uşor de distrus.
În Ungaria  a izbucnit în 1956 Revoluţia care i-a speriat pe comunişti fie ei unguri, fie stăpânii de la Moscova, care au trebuit să reevalueze situaţia.
La fel a fost şi Primăvara de la Praga din 1970 şi apoi Solidaritatea condusă de Lech Walesa în Polonia.
Acum descoperim o rezistenţă armată în munţi, dar izolată şi cu impact minim social. Şi azi putem constata efectele devastatoare ale comunismului instaurat în România în 1945-48 şi aceasta mai ales în mentalităţi.

Azi se propagă o imensă minciună, că era mai bine sub comunism! 

Ori realităţile de zi cu zi din România contrazic propaganda iresponsabilă cu vectori precum Băsescu cel mai clar exemplu de urmaş al lui Ceauşescu şi pupilul său hidos care este Victor Ponta.


Ei sunt cei care propagă în continuare distrugerea României şi abaterea de la traiectoria ei ferm occidentală şi liberală!

marți, 9 august 2016

Tot cu Ponta

Victor Ponta a suferit o mare lovitură de imagine. Universitatea Bucureşti l-a dezbrăcat şi de roba de doctor în drept.
Ar fi pentru Ponta un moment de analiză şi de meditaţie.
Dimpotrivă, Victor Ponta parcă a turbat!
Principalul   vehicul de promovare este Antena3, ba cei de acolo i-au mai inventat un sondaj în care este primul ca popularitate. Ce fel de popularitate?
A marilor erori şi dezastre publice.

Ultima  prostie a fost reacţia absolut iresponsabilă de susţinere a lui Erdogan în acţiunea sa de epurarea a Turciei cu reflexe externe inclusiv în România. Tocmai cel mai medaliat olimpic la chimie şi va urma Universitatea Harvard este absolventul Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti patronat de o fundaţie turcă indezirabilă pentru Erdogan!

Cred că reacţia oficialităţii româneşti privind  cele întâmplate în Turcia a fost cea potrivită, de espectativă prudentă. Până de curând datorită proximităţii geografice interesele strategice ale României şi ale Turciei erau congruente. Turcia după puciul instrumentat de Erdogan nu mai este Turcia amicală României. Exact cei care ne priveau cu prietenie din Turcia nu mai sunt la putere, i-a îndepărtat Erdogan!

Cum am mai spus şi altă dată Victor Ponta, acesta a ratat toate obiectivele sale politice interne.
Acum a devenit foarte agresiv pe propleme externe. România se află într-o situaţie complicată datorită evoluţiei Turciei şi a agresivităţii Rusiei. Deci prudenţa trebuie să fie principala direcţie a politicii României. Nu putem intra în polemică cu Turcia cum face de exemplu Austria sau Germania.

Pe de altă parte situaţia geopolitică a flancului sud-estic este diferită de baltici care sunt pe frontieră cu Rusia într-o zonă de câmpie, noi fiind totuşi despărţiţi de mare de Rusia. Unde pot apărea confruntări periculoase este tot într-o zonă terestră în Republica Moldova.

Dacă iniţiativele externe ale lui Ponta din Asia păreau extrem de interesante economic ele nu s-au materializat din păcate. Aici pot fi şi presiuni ale Rusiei în Asia Centrală dar şi alte motive în legătură cu proiectele chineze. 

Aşa că Victor Ponta în loc să se dea într-un spectacol penibil ar trebui să tacă şi să reflecteze. Cei care l-au îndrumat la începutul carierei nu mai au influenţă iar Ponta are aroganţă să creadă că ce spune el este şi adevărat.


Este unul din exemplele cum eşuează un tânăr de perspectivă, dar lipsit de o minimă inteligenţă politică. Ca şi teza sa de doctorat Ponta este un plagiat nereuşit!

miercuri, 3 august 2016

Cum trebuie să fie un politician?

Această întrebare şi dilemă mi-a trezit-o Cristian Pârvulescu în analiza sa de luni seara la Digi24, dar şi alte evenimente politice.
Pârvulescu analiza dacă un cercetător (probabil din ştiinţele politice? precum domnia sa) şi un politician. Şi concluzia era că un cercetător nu poate fi un bun politician din cauza întrebărilor şi dilemelor pe care şi le pune.
Cred că un politician nu trebuie să creadă în ceva el trebuie să fie în stare să câştige încrederea oamenilor prin ceea ce susţine, chiar dacă nu crede în ideile emise. Această definiţie este perfectă pentru politicianul populist care din păcate abundă atât la noi şi la alţii.

Dar problema este dacă şi ce studii trebuie să aibă un politician?
Dacă mă uit la ultimii prim miniştri britanici, atât David Cameron cât şi actuala Thereza May sunt absolvenţi de Oxford. Şi cum spunea prietenul meu Mihai V. de la Londra, în City dacă ai absolvit Oxford sau Cambridge eşti angajat, nu importă ce ai absolvit, literatură sau greacă veche, absolvenţii de Oxbridge pot face faţă oricăror cerinţe.

Nici preşedinţii noştri post decembrişti nu pot fi criticabili privind studiile. Iliescu a făcut studii de inginerie în URSS, nu a practicat, doar poate când ajuns şef la ape, în rest a fost un politruc, care stăpânea însă rusa, engleza, franceza şi era în stare să scrie cărţi, nu mă exprim privind nivelul acestora.

Constantinescu este profesor de Geologie extrem de respectabil, iar Băsescu a făcut Marina Comercială şi a fost un competent căpitan de vapor.

Actualul preşedinte Klaus Iohannis a fost profesor de fizică absolvent de la Babş Bolyai din Cluj.

Cu studiile stau bine şi primii miniştri ai României, probabil cel cu studiile apropiate de competenţele funcţiei au stat Stolojan, sau Năstase şi chiar şi Ponta.
Nenorocirea în România este că în perioada comunistă a fost condusă de doi dictatori fără studii, Dej probabil că făcuse ceva profesională, dar Ceauşescu nu a terminat nimic în afară de şcoala primară. 
Dej nu a avut pretenţii universitare, în schimb Ceauşescu a fost făcut doctor în economie pentru felul în care administra RSR şi, sinistra lui soţie a devenit doctor în chimie fără niciun fel de studii. De aici moştenim nefericita modă şi aspiraţie a noilor politicieni post-decembrişti de a se împopoţona cu titluri ştiinţifice obţinute fraudulos şi prin plagiat.

În plus doar despre Băsescu se poate spune că are calităţile populiste şi  ascuţimea unor intuiţii politice ce ne aminteşte de gângavul şi durul Ceauşescu!
Cât despre actualul preşedinte Iohannis sunt nemulţumiţi doar acoliţii lui Băsescu din grupul de aleşi cu pretenţii de a fi deasupra tuturor care se întâlnesc cu conspiraţioniştii xenofobi naţionalişti într-o josnică congregaţie.

Nu-i doar un fenomen specific României, până şi în austera Germanie s-au petrecut cazuri de plagiat, sau în la fel de sobra Ungarie în mediul academic.

Revenind la tipul de politician expus un pic mai sus, adică politicianul populist, trebuie să recunoaştem că abundă.
În Franţa este periculoasa şi iresponsabila Marie Le Pen care profită de isteria teroristă în care se află ţara. În Olanda este dat ca mai mult ca sigur că Geert Widers, un populist la fel de xenofob ca Le Pen  va deveni prim ministru al Olandei şi va urma politica deschisă de Brexit. Oxfordianul Cameron s-a jucat iresponsabil cu focul la Brexit şi a dat greş.

Nu mai spunem că în SUA se profilează figura iresponsabilă a lui Trump, respins acum până şi de George W. Bush. Afirmaţiile lui Trump care invită pe Putin să se implice în afacerile interne americane nu poate fi tratată ca o glumă idioată, îl poate face pe Trump trădător. În plus a venit şi disputa cu părinţii militarului musulman mort la datorie în Irak.

Mai aproape nu putem fi liniştiţi că la graniţa de vest Viktor Orban practică un populism periculos şi xenofob îndemnând minoritatea maghiară din România să ceară lucruri imposibile. Vin şi temerile derapajului populist conservator polonez, singurul aliat de nădejde în zona de este a UE şi NATO.

Aşa că România pare un pol de stabilitate, ţara care era acuzată de xenofobie şi naţionalism a ales un sas preşedinte! Nici alegerile din toamnă nu vor tulbura stabilitatea politică românească, pentru ca principalele partide concurente PSAD şi PNL cunosc bine care sunt limitele pe st care nu se trece atât în politica internă cât şi cea externe.

Aşa că aceia care se tot lamentează de prostia românească pot să respire uşuraţi.  Uitându-se la sud  la bulgari sau greci, la sârbii cu politica lor sinucigaşă, sau la ungurii bolnavi de naţionalism şi iredentism.


Singura tristeţe ne-o trezesc fraţii din Basarabia care încă nu s-au clarificat dacă sunt români sau slavi!