M-am săturat de PSD și de Grindeanu

 

De când s-a formata guvernul de coaliție PSD-PNL-USR-UDMR sub conducerea lui Ilie Bolojan, PSD a avut tot timpul ceva de comentat, ceva să nu-i convină. În primul rând prin vocea lui Sorin Grindeanu. Totuși până în momentul când Bolojan intenționa să se atingă de de privilegiile și parazitismul PSD din companiile de stat treaba a mers târâș grăpiș. PSD parcă este autist,  prim ministrul Bolojan este acuzat că a introdus austeritatea în România, de parcă aceste condiții dificile de reducere a deficitului bugetar nu au determinate de guvernarea absolut iresponsabilă a pesedistului Ciolacu, care s-a împrumutat, că plătim anul ăsta 12 miliarde de Euro, doar dobânzi. Din momentul amenințării că privilegiile pesediste sunt amenințate Grindeanu și haita pesedistă a decis  moțiunea de cenzură care a condus la demiterea guvernului din care pesediștii s-au retras în data de 5 mai anul acesta. Pentru succesul moțiunii de cenzură s-au aliat cu AUR și celelalte partidulețe extremiste și au găsit majoritatea succesului moțiunii de cenzură. Iată că au trecut deja 3 luni și acest guvern Bolojan administrează fără puteri depline România. Și culmea, o face bine!

Pentru că președintele Dan a admis tot felul de posibile guverne, dar are o condiție, guvern fără AUR!

PSD a demis pe Bolojan și-l împroașcă cu minciuni. Ultima se referă la energie în condițiile secetei cumplite care a condus la oprirea unităților nucleare electrice de la Cernavoda.   De parcă nu ar fi fost la conducerea ministerului Energiei și au îngropat un proiect care ar fi dus la mărirea debitului Dunării vechi prin bararea brațului parazit Bala, care se varsă tot în Borcea. În momentul deciziei construirii centralei de la Cernavoda nimeni nu a prevăzut o secetă care să ducă la un debit total de 1370 mc/sec. Proiectul era pentru media anuală de 6000mc/sec. Doar o parte din acest debit ajunge la Cernavoda și de aceea se observă că soluția ar fi fost turnurile de răcire, folosite și la alte CNE din Franța și Germania așezate pe râuri mari. 

Astea sunt minciunile scârboase, cel mai grav că în loc să vadă de interesul național, PSD boicotează jaloanele PNRR, care pot duce la mari pierderi de bani de la UE. Asta doar să satisfacă interese a unor false sindicate, și lideri sindicali cu mentalitate comunistă. Este o contradicție de termeni, sindicate în zona de funcționari publici. Sindicatele au apărut să apere drepturile muncitorilor,  nu ale funcționarilor!

Grindeanu împroașcă cu minciuni și cere plecarea guvernului Bolojan, de parcă ar putea fi altceva în loc până la formarea unui guvern aprobat de Parlament. Se pare că președintelui Dan îi convine guvernul demis al lui Bolojan care administrează bine România. A reușit să evite decizia agențiilor de rating scăderea ratingului de țară la categoria junk, pentru că reducerea deficitului bugetar este o realitate, și măsurile acestui guvern demisionar sunt cele așteptate. Singura problemă este turbulența politică și un guvern cu puteri depline care nu i se pot reproșa lui Bolojan.

Cum am mai spus Grindeanu împroașcă scena publică cu minciuni scârboase. Publică sondaje mincinoase în care PSD este cotat încă bine cu toate că realitatea este că PSD este la cea mai de jos cotă, votanții lor migrând la populiștii iubitori de Putin, AUR și ceilalți ticăloși ai politicii autohtone. 

Grindeanu se tot laudă că poate forma o majoritate, doar că-i mai lipsesc 15 voturi. Poate fi în stare PSD să mai guverneze cu marile restricții bugetare, când ei mint cu populisme de doi bani ca pot mări pensiile și salariile? Nu au învățat mimic din ultimele experiențe politice. Împreună cu extremiștii au trimis la Parlament niște oameni care nu au nicio legătură cu politica, fără studii sau cu studii false, nu au nicio legătură cu interesul național, sau cu patriotismul!

Destul cu Grindeanu și PSD! La gunoi!

România Literară din această săptămână are un dosar extins privind fotbalul prin evenimentul major al Campionatului Mondial. Interesant ce spune Cristian Vasile despre denumirea acestui joc. Până prin anii 50 toți îl denumeau futbol, ca în limba engleză, dar autorităților comuniste nu le suna bine, așa că au introdus denumirea de fotbal!

Dosarul Dilemei este dedicat salvatorilor național. Se invocă din istorie Mihai Viteazul, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare. În sotto voce mai pare și Antonescu. Dar dezastrul militar de la Cotul Donului, pogromurile de la Iași și Odesa, deportările evreiești din Transnistria îl fac absolut inacceptabil. Mai nou apar salvatori în genul lui Călin Georgescu. Mă întreb cum un astfel de personaj absolut penibil să aibă succes? Poate la proști și de ăștia nu ducem lipsă.

Problema cu statuile

În ultima vreme apare din nou problema cu statuile. Dacă după Revoluția din Decembrie 1989, toate statuile care aminteau de comunism au fost date jos, iată că mai nou apare din nou problema statuilor. Acest lucru este reflectat în articolul lui Sever Voinescu https://www.dilema.ro/tilc-show/in-chestia-statuilor-cazul-goga-cazul-paunescu din Dilema. 

În discuție sunt busturile lui Octavian Goga și al lui Adrian Păunescu. Goga avea un bust tocmai al Iași în Copoul, cam ciudat, el fiind ardelean și a fost îndepărtat în martie anul acesta. Bustul lui Adrian Păunescu se află în Grădina Icoanei, ce caută oare el acolo?

Octavian Goga este eroul luptei pentru afimarea românilor din Transilvania unde a făcut și pușcărie la Seghedin. A scris versuri care-l desemnează ca: Poetul pătimirii noastre, de un înalt patriotism. Se pare că la un moment dat patriotismul lui Goga a degenerat în naționalism și șovinism. Îmi amintesc cum era citat prin diatribe împotriva guvernului Ionel Brătianu în 1917, exact în timpul Războiului de Reîntregire, un moment mai mult decât nepotrivit, dar oameni care habar nu aveau de context îi citau cuvintele. Sever Voinescu spune că Goga s-a cam țicnit la bătrânețe. Însă totul s-a întâmplat mai devreme. Mi-a picat în mână culegerea de articole din anii 30, numită Mustul care fierbe, articole extrem de virulente, de extremă dreaptă în care apare prea mărit Viorel Trifa, liderul tinerilor legionari. Trifa a emigrat ulterior în SUA, dar i-a fost descoperit trecutul deocheat și a fost expulzat din America. Goga a condus efemer un guvern în 1938 care însă a emis prima legislație antisemită, care afecta pe compatrioții noștri de naționalitate evreiască. A murit atunci în !938 și pe sicriu era pusă zvastica. Așa că o organizație de combaterea a antisemitismului a cerut îndepărtarea bustului lui din Copou.

Iată că, mai nou IICCMER, institutul de studiu al crimelor comunismului cere îndepărtarea bustului lui Adrian Păunescu din Grădina Icoanei și au sărit în sus rudele și cei care erau vrăjiți de manipularea absolut toxică a Cenaclului Flacăra care preamărea comunismul și pe dictatorul Ceaușescu, exact în finalul acestui regim care producea frig, lipsuri alimentare, curent oprit și mai ales frică!

Am avut un schimb de opinii vehement  despre venirea comunismului în România. Este adevărat a venit pe tancurile sovietice și ciubotele bolșevice au făcut praf România, că minoritari au fost în conducerea PCdR, dar jupân era românul get beget Gheorghiu Dej. Ana Pauker care este mereu amintită a fost îndepărtată și era să fie executată, dacă nu murea Stalin, care pusese la cale Complotul Halatelor Albe având pe evrei ca vinovați. Ana Pauker a plâns când a auzit că a murit Stalin, dar i s-a atras atenția  că dacă mai trăia, risca să fie împușcată!

Episodul guvernării Goga a fost extrem de serios pentru că au fost grav afectate interesele unui minorități a cetățenilor români. În schimb comunismul, care este de departe cel mai dezastruos și rușinos episod din istoria recentă a românilor, ne-a afectat pe toți. În primul rând a fost afectată și distrusă elita politică a României, dar și celelalte elite, burghezia, muncitorii harnici care nu au acceptat comunismul, fruntașii satelor declarați chiaburi. Cei care au torturat, înfometat, ucis pe deținuții politici au fost români verzi. Toată pleava României a participat conștient din ranchiună și invidie la distrugerea a ceea ce erau cei mai buni  și admirabili români. Comunismul  făcut și ceva pozitiv privind accesul nelimitat la școlarizare, a schimbat statutul unor rurali, făcându-i muncitori cu servici și casă la bloc, de unde și nostalgia unor proști și a urmașilor lor. Ei bine poetul onorabil și cu multe versuri bune Adrian Păunescu a participat conștient la proslăvirea unui regim ticălos și antinațional și a dictatorului pe care-l durea în bască de români. Când s-a văzut la strâmtoare Ceaușescu a mai promis 100 de lei. Degeaba! A fost îndepărtat, judecat și executat, cum merita! Iar lui Păunesc să-i lăsăm statui și nume de școli, al unui manipulator abject al nenorocirii căzute pe capul românilor numită comunism?

Cred că ar fi mult mai nedrept decât în cazul Goga!

Înapoi la realitatea imediată vedem cum nemernicii pesediști  în frunte cu Grindeanu și falșii patrioți AUR ciopârțesc în Parlament legile necesare ca aerul pentru jaloanele PNRR. E în primejdie un purcoi de bani și ei zic că fac bine românilor, lipsind România de acești bani veniți la la Comisia UE prin PNRR. I-aș chema în fața judecății pentru trădare de țară! 

Acum Bolojan se luptă cu seceta de pe Dunăre și criza de energie, care poate afecta funcționarea Unității 2 dec la Cernavoda. La conferința de presă de ieri a luat prima cuvântul o individă de la Gândul care a citit, nu era în stare să țină minte o acuzație mârșavă la adresa guvernării lui, marca PSD. Cum a decăzut jurnalismul românesc, care are școli acum, nu ca în anii 90. 

Interesul național

Urmăresc cu stupoare realitatea politico economică a României. Nu prea îmi dă ghes dorința de a mai fi activ politic, dar ce se întâmplă acum în România este o catastrofă politică. De 3 luni guvernul Bolojan este demis și decidenții politici în frunte cu Nicușor Dan nu sunt în stare să pună în loc un guvern cu puteri depline. Sorin Grindeanu și haita lui de imbecili iresponsabili având-o lideră pe Olguța Vasilescu au demis prin moțiune de cenzură, dar sunt incapabili să formeze un guvern. În această situație dramatică, Guvernul Bolojan, fără miniștrii demisionari de la PSD continuă să gestioneze problemele acute ale României. Ultimul succes al acestei guvernări a fost menținerea ratingului României la același nivel și nu aruncarea în categoria junk, care ar fi explodat dobânzile la care ne împrumutăm. Agenția Fitch decisese să retrogradeze România, dar demersurile guvernului demis Bolojan i-au determinat să mențină ratingul. Motivul retrogradării nu era dat de performanțele guvernării în privința reducerii deficitului bugetar, ci instabilitatea politică, lipsa unui guvern cu puteri depline. Nicușor Dan a sărit și el să se laude că uite că România performează, uitând că el este principalul vinovat că nu avem încă un guvern votat de Parlament. Tentativele sale au fost de cel mai prost gust. Nu mai vorbim de Eugen Tomac care nu a ajuns nici măcar la Parlament cu guvernul său. Guvernul Veștea format din puciști de doi bani din PNL a căzut cu succes, pentru că patrioții de la AUR, cu proiecțiile din sondaje se văd jupânii României și vor anticipate, nevotând guvernul propus de Nicușor Dan. 

Opinia mea este că dacă ar fi coerent și omul pe care credeam că l-am votat, Nicușor Dan ar fi acceptat cea mai bună soluție, guvernul Sigfried Mureșan care putea încheia rapid jaloanele PNRR și celelalte probleme stringente ale României. Văd că Grindeanu se tot laudă că va forma un guvern. Și încearcă să-i ademenească pe cei de la UDMR, care ar vota acest guvern alături de tot felul de naționaliști. Oare?

Dar cel mai dramatic este cum cred PSD și Grindeanu că estetic situația. Blocând în justiție toate deciziile necesare luate de guvernul demis Bolojan. Justiția în România este la cota cea mai de jos. În loc să judece și să facă dreptate au devenit o marionetă în mâna pesediștilor, pentru că guvernul Bolojan le-a tăiat pensiile nerușinate și vrea să mărească vârsta de pensionare. Cuiul lui Pepelea este și legea salarizării pe care slugile PSD sindicale din sănătate boicotează această lege. Mai sunt și cei din învățământ care au primit promisiuni fără nicio bază de la Ciolacu pentru mărirea salariilor. Dacă această lege nu se adoptă acești sindicaliști nu au decât de  pierdut că sume importante din PNRR nu vor intra în buget și măriri de salariu o să fie la sfântul Așteaptă. Este o rușine acest pseudo sindicalism, sindicatele apărau interesele legitime ale muncitorilor, aceste sindicate de acum sunt niște reziduuri comuniste!

Avem în Parlament cea mai proastă clasă politică din ultimii 35 de ani. Sunt indivizi care nu au nicio legătură cu această demnitate, studii incomplete, fără bacalaureat, cu studii la universități private dubioase. Patriotismul este cel mai mult le lipsește acestor indivizi, care clamează că sunt patrioți. Nu au învățat nimic, nu știu că cei mai periculoși inamici ai românilor au fost dintotdeauna rușii, care au smuls din trupul Moldovei istorice  Basarabia, care azi se numește Republica Moldova. 

Și în toată această cacofonie și lipsă de interes național, rămâne Ilie Bolojan, reparatorul intereselor legitime ale României. Cum spune Eugen Rădulescu de la Banca Națională suntem cu spatele la zid și aceste hiene politice în frunte cu PSD nu au habar de interesul național legitim, ci doar de menținerea sistemului extractiv care le aduce bani nemeritați. Și în alte părți sunt dispute politice, cum este în Polonia, dar când interesul național este în discuție el primează și politicienii acționează în primul rând pentru interesul național!

Libertatea de impresie

Zilele trecute am avut o conversație cu un preot. Era parohul bisericii și împreună cu ceilalți doi preoți au ținut o slujbă frumoasă, au cântat psaltic foarte frumos cum s-au exprimat niște prieteni. În schimb, când m-am conversat cu el la masă m-am speriat și îngrozit! Acest preot era un aurist înverșunat, un emul al banditului în sutană Teodosie Șpagoveanul! Preoțimea română a întreținut în secolele trecute românismul, pentru că erau alfabetizați. Știu că biserica ortodoxă după Reformă și s-au cam codit la introducerea limbii poporului, pentru că ei  credeau că suntem pravoslavnici, adică mai mult slavi, limbă pe care doar ei o înțelegeau. Nu! Suntem români și folosim limba română și trebuie să înțelegem ceea ce predică popa din Evanghelie. Dar româna, chiar sub acoperământ chirilic s-a impus să înțeleagă și enoriașii. Limba română s-a dezbrăcat de straiul chirilic în vremea lui Cuza. Cert este că Eminescu a scris în româna cu caractere latine. Cu mare întristare observ că în învățământul religios și în învățământul românesc nu se mai predă patriotismul. Acest preot avea opinii extremist putiniste. Nu l-am contrazis decât în momentul când a declarat că președintele Navrocki al Poloniei este filo Putin! I-am replicat că un polonez care ține cu rușii, sau mai rău cu Putin nu este polonez! Îngrozitor! Acest preot român nu-i pasă dacă pierdem banii pe care îi dă UE, era pornit pe Bolojan, singurul om politic cu capul pe umeri din România de azi. Preoții români au rânjit mereu la ideile extremist, fals naționaliste cum a fost și cu legionarii în interbelic. Acești preoți uită că pravoslavnicii ruși sunt cei care au rupt din trupul Moldovei istorice, Basarabia, Republica Moldova de azi. Ungurii au deținut istoric provincia Transilvaniei. Aceste provincii le-am reîntregit în 1918, dar Basarabia am pierdut-o din nou în 1944. Măcar am recuperat Transilvania de Nord. Acești falși patrioți știu o istorie stricată și neadevărată. A dispărut teama și mai vechi și ura față de ruși, cei mai periculoși dușmani ai noștri, pentru că eram o piedică să ajungă în Balcani la celelalte neamuri slave, bulgarii și sârbii. Pe auriștii recrutați din cei care au fost aduși de la coada vacii, cu locuință la bloc și servici la oraș unde frecau menta și se ocupau de fușăraie, obiecte industriale care se găsesc acum la orice magazin de bricolaj îi mai înțeleg. Ei au uitat cum mureau de frig la bloc, fără apă caldă și cu cozi la mâncare și își aduc aminte doar de avantajele muncitorului industrial. Iar preoții în loc să-i educe patriotic le bagă în cap prostii de la Călin Georgescu!

Ieri, venind de la gară, duminică în autobuz m-a izbit un puternic miros de nespălat. Suntem și aici campioni pe invers la curățenie corporală, parcă nu au cam toți baie unde să se spele sub braț.

Situația politică a rămas la fel. Bolojan este obligat să rămână la conducerea guvernului demis prin moțiune de cenzură pentru că președintele Nicușor Dan nu este în stare să ia o decizie să găsească o majoritate negociată pentru un guvern cu puteri depline. În același timp Grindeanu bate câmpii periculos și amenință că nu votează legea salarizării să pierdem bani. Niște false sindicate, astea de funcționari amenință cu greve. Ăștia sunt falșii patrioți împreună PSD și AUR. PSD și-a tras un sondaj de la CURS de râd și curcile de rezultatele sondajului!

Javrele de la AUR sunt nervoase că dronele trimise de la stăpânul lor Putin au început să fie doborâte când spațiul aerian al României este încălcat și se întreabă dacă se merită costul rachetelor care le-au doborât. Aferim de asemenea patrioți, ar trebui chemați să dea seamă pentru trădare!

Când justiția face politică

La noi nu mai miră nimic. Investigația Recorder a arătat cât de jos a ajuns una din puterile pe care se sprijină o democrație, adică justiția.

Acum, după ce justiția a intrat în jocul politic al PSD, adică sistemul de jefuire al României, justiția nu mai face dreptate, nici justiție. Cum se explică suspecta decizie a Tribunalului Ilfov, unde este jupân Thuma, un escroc pripășit pe la liberali? Cum explică justiția deciziile Tribunalului București de anulare a unui congres la PNL? Nu are cum interfera în viața unui partid și este pentru prima dată când se implică în această mizerie ordonată de PSD și foștii acoliți din PNL. Acum vedem rezultatele numirilor în justiție în procuratură cât și prezența la CSM a numitei Savonea, cu studii dubioase de Drept. DNA l-a acuzat pe Ciucu, primarul Bucureștiului fără nicio dovadă palpabilă.

Dar ultima mârșăvie le întrece pe toate. DIICOT a pornit o acțiunea împotriva lui Viorel Pașca care conduce asociația caritabilă Dumbrava Dumnezeu poartă de Grijă. Acesta are organizate aziluri pentru oameni bolnavi în stare terminală, persoane fără adăpost, oameni foarte necăjiți. Minciuna DIICOT le-a explodat în față cu mitingul de protest organizate la Oradea în sprijinul lui Pașca, afirmațiile doctorului Dejeu care spune că Pașca și organizația sa eliberau astfel paturi de spital necesare unor urgențe, dar și sprijinul oferit de preotul Cristian Terheș, europarlamentar. Terheș este un personaj controversat, este însă preot și creștin și știe ce a făcut Pașca în sprijinul celor necăjiți. 

De ce aceste acțiuni? Toate îl vizează pe Ilie Bolojan. Să-l păteze pe Ciucu colaboratorul lui cel mai apropiat, să arunce vina acestor azile în capul lui Bolojan care a fost președintele Consiliului Județean Bihor. Asta pentru că a îndrăznit să taie privilegiile magistraturii la pensii nesimțite. Există însă și judecători cu conștiință care și-au dat seama de subțirimea acuzațiilor. 

Este foarte trist ce se întâmplă acum cu justiția și cu politica românească ajunsă la mâna unor impostori.

PS

Documentul care arată cât de mârșavi sunt cei care zic că reprezintă statul român!

Represiunea comunistă din România

Știu că ultima mea postare a ridicat sprâncene, este o chestiune delicată!

Dar hai să discutăm de cea mai rușinoasă pagină a istoriei noastre, represiunea comunistă din România. Comunismul a venit pe tancurile sovietice împreună cu o parte din liderii politruci ai Partidului Comunist din România (PCdR). 

Chestiunile delicate privind represiunea antisemită din România dinaintea și din timpul războiului au fost lăsate de o parte pentru că miza era mult mai mare impusă de NKVD și Stalin, distrugerea elitelor românești. Politrucii de etnie evreiască au fost forțați să renunțe la frustrările lor pentru că miza era mult mai mare. Represiunea comunistă a început odată cu abdicarea forțată a Regelui Mihai. Din 1948 până în la începutul anilor 60 represiunea a luat cele mai diverse forme. Sub coordonarea sovietică Gheorghiu Dej și acoliții au început vânătoarea și și distrugerea elitelor țării.

Elita politică a fost închisă la Sighet, închisoare în imediata vecinătate a marelui prieten URSS, Acolo au fost martirizați eroi ai neamului care au contribuit la formarea României Mari, precum Iuliu Maniu, marele istoric Gheorghe Brătianu, în primul rând pentru că era fiul lui Ionel Brătianu, cel care interzisese PCdR. Apoi a fost sinistrul experiment de reeducare de la Pitești, unde tineri erau bătuți și torturați în scopul reeducării comuniste. Experimentul acesta sinistru a fost stopat pentru că era prea odios. Toți rezistenții din munți cu arma în mână au fost urmăriți, prinși, împușcați și băgați toți la legionari că era cel mai simplu, pentru rolul lor deochiat din perioada de dinainte declanșării Războiului Mondial.

Cel mai mare și teribil experiment carceral de exterminare a fost Canalul. Acolo au muncit până la epuizare și murit un număr imens de deținuți. Au fost închiși fruntașii satelor numiți chiaburi, au fot închiși burghejii, au fost închiși intelectualii și artiștii. Trebuia distrusă elita românească în toate domeniile.

Recunosc că familia mea nu a suferit consecințele represiunii comuniste. Învățătorul Costescu, om de stânga, țărănist pe care tata îl admira a făcut Canalul, pentru că a făcut politică țărănistă. Profesorul meu de matematici Ion Grigore, cel mai faimos profesor al Ploieștiului, care a dat jumătate din premianții la Olimpiada de Matematică într-un an a făcut Canalul. A fost martor la moartea senatorului Onoriu Bănescu, nașul bunului meu prieten Radu Vișinescu. Crima profesorului Grigore este că s-a apucat de politică liberală în 1945 și a fost ajutor de prefect. Când a fost făcut primul profesor emerit, Gheorghiu Dej s-a justificat cinic că rușii au făcut-o. Radu Vișinescu născut în 1939 a prins cea mai proastă perioadă a comunismului românesc.  Tatăl său, mare avocat și primar al orașului Costești Argeș, a fost arestat și ținut fără proces ani la rând. Unchiul său din Siguranța Statului a făcut 17 ani de pușcărie. Radu nu a putut intra la Școala Medie Bălcescu din Pitești, a făcut un an la școala medie comercială și abia apoi s-a transferat la liceu. A intrat la Drept dar a fost dat afară, când i-au luat la puricat dosarul. A reușit finalmente să intre la Medicină Stomatologie când presiunea ideologică nu maiu era așa de puternică. 

Mii ce oameni au murit în pușcăriile comuniste din cauza bătăilor și torturilor, a inaniției, alții au ieșit bolnavi și distruși. 

Noi copiii acelor vremuri nu știam nimic despre acele lucruri. Dar am aflat din adolescență prin surse suplimentare. Pentru mine au fost radiourile de la țară ale rudelor, Alunisul patern și Avrigul matern, care erau fixate pe unde scurte la Europa Liberă. Știam bine că cei care ne-au băgat pe comunismul au fost sovieticii - rușii și din acest motiv, detestam limba rusă, chiar dacă aceasta era limba lui Pușkin, Pasternak, Tolstoi, Dostoievski, Bulgakov și mai ales Soljenițîn.

Eu m-am trezit în liceu. Bine spunea însă o doamnă după 1990 că noi nu știm istoria adevărată a României. Toată istoria românilor începând de la Revoluția de la 1848 a fost deformată și falsificată, pentru că lideri erau Brătienii, cei care au adus proiectele fundamentale ale României, Independența, I. C. Brătianu și Carol I și România Mare, Ionel I. C Brătianu și Ferdinand Întregitorul. Istoria interbelică era obturată, falsificată. În comunism eram eliberați de ruși și sovietici. De abia după 1968 s-au dezvoltat idei naționale, care au derapat într-un naționalism comunist abject. Am suportat apoi mizeriile, lipsurile materiale, frigul din cauza paranoiei lui Ceaușescu. 

Și azi după 35 de ani, sunt destui români care au nostalgia acestui regim scelerat.  A dispărut și teama de ruși care ne-au impus comunismul ca să trăim acum aberațiile unor gunoaie precum Călin Georgescu și George Simion agenți putiniști în România.

Trebuie să ne amintim de aceste vremuri rușinoase și scelerate cu care ne-a blagoslovit comunismul

Pogromul de la Iași, iunie 1941. Unicitatea unei barbarii din istoria noastră

S-au comemorat 85 de ani de la Pogromul de la Iași. Este una din cele mai rușinoase pagini din istoria noastră. Mă simt dator să republic pe blogul meu articolul domnului Alexandru Muraru despre acest eveniment.

Peste 13.000 de morți în 48-72 de ore, gropi săpate înaintea crimei, două trenuri ale morții: verdictul unui masacru pe care statul român l-a plănuit, l-a administrat și l-a executat cu propriile instituții. Pogromul de la Iași, desfășurat în ultimele zile ale lui iunie 1941, a fost una dintre cele mai mari crime împotriva populației evreiești petrecute în Europa în afara lagărelor naziste de exterminare. Concluzia istoricilor este fără echivoc: o operațiune premeditată, pregătită prin ordine oficiale de la nivelul cel mai înalt al regimului de atunci – dictatorul Ion Antonescu și viceprim-ministrul Mihai Antonescu, propagandă –, planificare administrativă și acțiune coordonată a statului. În 48-72 de ore, au fost uciși peste 13.000 de oameni, aproape o treime din comunitatea evreiască a orașului. Holocaustul din România a fost, în bună măsură, opera propriilor instituții: Serviciul de Informații Speciale, armata, jandarmeria, poliția, serviciile și administrația locală (prefecturi, gardieni publici etc), cu participarea semnificativă a localnicilor și a grupurilor paramilitare de legionari, au conceput, au organizat și au executat crima în masă din inițiativă proprie, cu metode sălbatice de exterminare, la un nivel al masacrării și cu o amplitudine aproape unice.1 Duminică, 28 iunie 2026, președintele Statului Israel, Isaac Herzog, a participat la Iași la ceremonia de stat dedicată împlinirii a 85 de ani de la pogrom și la reînhumarea a 22 de victime identificate abia recent. În fața mormintelor a pus o singură întrebare: „Cum poate fi înțeleasă o asemenea cruzime, răspândită în întreaga societate?”2 Cifrele rămân cutremurătoare tocmai prin precizia lor administrativă. Un raport al Serviciului Special de Informații din 23 iulie 1943, întocmit pe baza listelor ținute de sinagogile ieșene, a numărat 13.266 de victime, între care 40 de femei și 180 de copii. Estimările istoricilor pornesc de la circa 3.200 și urcă, la Jean Ancel, spre aproape 15.000.3 Conform recensământului din 1930, Iașul avea 102.872 de locuitori, dintre care 34.662 evrei. Jean Ancel a numit ce s-a petrecut acolo un „pogrom administrativ”, iar Dennis Deletant a subliniat ritmul ieșit din comun al uciderilor.4 O comunitate aproape întreagă a fost ucisă în mai puțin de o săptămână, una dintre cele mai rapide rate de exterminare din Europa verii lui 1941. Cronologia unei decizii Premeditarea este scrisă în calendar. Pe 18 iunie, un detașament de circa 160 de ofițeri ai Serviciului Special de Informații pleca spre Moldova. Pe 20 iunie, în cimitirul evreiesc din Păcurari se săpau gropi comune: până pe 26 iunie, două erau gata, una de aproape treizeci de metri, alta de cincisprezece. Pe 21 iunie, Ordinul nr. 4147 cerea evacuarea bărbaților evrei între 18 și 60 de ani din zona dintre Siret și Prut. Generalul Constantin Z. Vasiliu dădea dispoziții pentru „curățirea terenului”, eufemismul administrativ al uciderii.5 Toate acestea s-au petrecut înainte ca primul avion sovietic să fi atins orașul. Mecanismul morții era pus la punct cu zile întregi înainte ca pretextul să fie inventat. Pretextul a venit pe urmă. Bombardamentele sovietice din 24 și 26 iunie au făcut pagube (initial limitat, ulterior semnificative), dar au hrănit zvonul că evreii ar fi semnalizat avioanelor cu lanterne și pânze roșii. Un tipar antisemit, un fals mit răspândit aproape cu o precizie matematică de serviciile speciale ale aliaților nazistilor din Europa, concomitent cu o radicalizare instituțională și civilă pe orizontală și verticală, a serviciilor de ordine, apărare publică, administrație și a populației. În noaptea de 28 iunie, percheziții conduse de 140 de polițiști și 677 de jandarmi, organizați în 40 de echipe, s-au soldat cu 317 arestări. Pe ziduri au apărut afișe care chemau la crimă: „Cu fiecare evreu ucis, ucizi un comunist.” Apoi ancheta internă a regimului a desființat totul. Pe 2 iulie, generalul Leoveanu raporta că niciun soldat român sau german nu fusese ucis, că nu existau urme de gloanțe, că „revolta evreiască” nu avusese loc niciodată. Comunicatul oficial din 1 iulie, care anunța execuția a 500 de „iudeo-comuniști”, era o minciună.6 Statul a ucis mii de oameni, apoi a mințit despre motivul pentru care îi ucisese. Cui i-a folosit minciuna? Regimului care avea nevoie de un alibi pentru o decizie luată în absența oricărei provocări. Trenurile morții Un element central al genocidului și mai ales al Holocaustului l-a reprezentat folosirea industriei, a tehnologiilor și a invențiilor lumii moderne și urbane puse în slujba crimei. Trenurile de marfă pentru a transporta evrei au rămas o imagine emblematică a dezumanizării și a folosirii acestor mijloace pentru a grăbi exterminarea semenilor. Dar aproape nicăieri în Holocaust acestea nu au fost folosite drept camere de asfixiere, într-o dimensiune a sălbăticiei nemiîntâlnite. Pe 29 iunie, mii de evrei au fost mânați în curtea Chesturii Poliției, care a devenit o veritabilă “fabrică a morții”, cum avea să o numească istoricul Jean Ancel, expresia totală a unui “pogrom administrativ”. Rapoartele oficiale i-au numărat pe rând: o mie dimineața, trei mii și jumătate la prânz, cinci mii spre seară. În jurul orei două după-amiaza, mitralierele, armele automate, ciomegele și ranga s-au abătut asupra lor. Un martor ocular, maiorul Constantin Darie, a estimat între 3.000 și 4.000 de morți și răniți grav doar în acea curte. Cel puțin 254 de trupuri au fost duse imediat la gropile comune din cimitir, cu patru camioane și douăzeci și patru de căruțe. Apoi au venit trenurile. Primul, spre Călărași, a pornit în zori, la 4 dimineața, pe 30 iunie cu aproximativ 2.500 de evrei înghesuiți în 33–39 de vagoane de marfă pecetluite, câte 80 până la 150 într-un vagon construit pentru 35. A mers șapte zile și jumătate, aproape 500 de kilometri, pe un traseu ocolit dinadins. Pe podea fusese pus var nestins și carbid, care, în contact cu aerul, au degajat gaze toxice accelerând asfixierea. La Târgu Frumos, trenul a oprit pentru prima dată după 17 ore; aici s-au descărcat 654 de cadavre, la Mircești 327, la Săbăoani 300. Când trenul a ajuns la Călărași, pe 6 iulie, mai trăiau 1.076 de oameni, dintre care 69 muribunzi, alți câteva zeci decedând în următoarele zile. Al doilea , plecat la 6 dimineața din gara Iași, avea de parcurs 20 de kilometri până la Podu Iloaiei, dar a făcut aproape nouă ore: din 1.902 deportați, 1.194 nu au ajuns vii. Supraviețuitorul Iancu Țucărman avea să spună că din cei 140 din vagonul lui au rămas opt.7 Erau cetățeni români, născuți la Iași, din familii așezate acolo de generații, unii din trei fiind copiii sau nepoții evreilor eroi care luptaseră pentru aceeași țară ân Marele război pentru reîntregire. Brutalitatea a fost atât de dezlănțuită și atât de publică încât a tulburat până și pe germani. Reprezentanții unui regim care organiza deja exterminarea industrială a evreilor Europei au cerut autorităților române să restabilească ordinea în stradă, pentru a-și desfășura mobilizarea fără perturbări.8 Misiunile diplomatice au consemnat ce avea să fie ulterior falsificat: consulul german Fritz Schellhorn raporta, pe 1 iulie, circa 1.182 de cadavre descărcate la Podu Iloaiei, iar ministrul Reichului la București, Manfred von Killinger, transmitea la Berlin, în septembrie 1941, cifra de 4.000 de morți.9 Când reprezentanții crimei industriale îți cer să faci ordine pe străzile tale, măsura barbariei a fost depășită. Rădăcini și răspunderi Nimic din toate acestea nu a apărut peste noapte. Iașul fusese, vreme de două decenii, unul dintre laboratoarele antisemitismului românesc: aici predicase A.C. Cuza, aici se născuse Liga Apărării Național-Creștine, aici universitatea devenise, din anii ’20, un focar al mișcărilor studențești antisemite și al Gărzii de Fier. Ura fusese rostită, tipărită, predată și tolerată ani la rând, până a ajuns să pară firească. Răul deplin se pregătește cu ani înainte, în limbajul îngăduit, în stereotipul lăsat să circule, în excluderea privită cu indiferență. Se va obiecta că era război, că panica frontului explică totul. Cronologia răstoarnă obiecția. Gropile fuseseră săpate înainte de bombardamentul care a stârnit zvonul. Ordinele plecaseră înainte ca vreo lanternă să fi fost „văzută”. Propria anchetă a regimului a stabilit că nu existase nicio revoltă. Masacrul fusese decis dinainte, iar panica a fost întreținută ca să îl acopere. Dreptatea a rămas neîmplinită. În timpul războiului, un singur român a fost judecat pentru crimele de la Iași: sergentul Mircea Manoliu, achitat pe 25 iulie 1941, deși martorii îl legau de uciderea unor civili. Ion Antonescu și trei dintre colaboratorii săi aveau să fie condamnați la moarte și executați pe 1 iunie 1946, însă miile de oameni care apăsaseră pe trăgaci, conduseseră trenurile sau jefuiseră casele nu au răspuns aproape niciodată.10 Pogromul de la Iași a rămas una dintre cele mai mari crime din istoria României și una dintre cele mai mari nedreptăți lăsate fără pedeapsă. Trebuie subliniate câteva concluzii indubitabile: 1. Pogromul de la Iași nu a fost un act spontan, ci o operațiune planificată de autorități ale statului român. Conducătorul statului, Ion Antonescu, viceprim-ministrul, Mihai Antonescu, alți înalți oficiali din Interne, Armată și servicii secrete au emis ordine scrise sau telefonice, au coordonat, monitorizat și decis exterminarea. Decizii locale au fost de asemenea luate pe parcursul zilelor infernului. Pregătirea eșafodajului crimei a fost realizată de Secția a II-a Contraspionaj a Marelui Stat Major, în coordonare cu Serviciul Special de Informații (SSI), iar ordinele privind deportările cu „trenurile morții” au fost date de Ion Antonescu și Mihai Antonescu. 2. Responsabilitatea pentru Pogrom revine în principal instituțiilor statului român, cu participarea și sprijinul unor unități germane. Armata, poliția, jandarmeria, serviciile de informații și autoritățile civile române au avut un rol esențial în organizarea și executarea represiunii, în timp ce militari germani au participat la arestări, maltratări și asasinate, atât la Iași, cât și în alte regiuni din nordul României. Geografia războiului a jucat un rol important, apropierea de frontiera cu URSS (16 Km), radicalizarea din interiorul aliaților naziști în operațiunea Barbarossa, presiunea superiorilor și antisemitismul generațional au fost factorii adiacenți care au contribuit apreciabil la întregul tabloul al sălbaticei crime în masă. Unitățile germane aflate la Iași în tranzit spre front au luat parte la masacre, au jucat un rol de presiune și coerciție, dar minor în raport cu responsabilitatea fără dubii a regimului Antonescu și a instituțiilor statului român. 3. Justiția postbelică a sancționat doar o parte dintre responsabili, existând un dezechilibru semnificativ între inculparea civililor și cea a militarilor. Explicațiile indicate sunt dificultatea identificării unor militari aflați în tranzit și, mai ales, interesul autorităților comuniste de după război de a proteja imaginea armatei române, ceea ce a limitat tragerea la răspundere a unor cadre militare implicate. 4. Pogromul de la Iași a fost rezultatul colaborării dintre structuri ale statului și al propagandei antisemite organizate. Rețele informative ale SSI au fost folosite pentru a alimenta și provoca tulburări antisemite, demonstrând că violența a fost precedată de măsuri de pregătire și instigare. 5. Cercetarea istorică actuală, bazată pe documente de arhivă, mărturii și investigații judiciare, permite reconstituirea cu un grad ridicat de certitudine a mecanismului de organizare și desfășurare a Pogromului de la Iași. În ultimele decenii, accesul la surse arhivistice a consolidat înțelegerea responsabilităților instituționale și individuale, oferind o imagine mult mai completă decât cea disponibilă imediat după război. Pogromul de la Iași a fost unul dintre primele și cele mai mari masacre ale Holocaustului prin gloanțe sau metode barbare de tortură sau eliminare fizică din Europa, marcând debutul campaniei de exterminare desfășurate de regimul Antonescu împotriva evreilor din România și din teritoriile aflate sub administrație românească. Pogromul a inaugurat seria marilor crime în masă comise de regimul Antonescu odată cu intrarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice și a reprezentat preludiul masacrelor din Basarabia, Bucovina, Odesa și Transnistria.  Ulterior, în vara anului 1941, unități din armata și jandarmeria română au ucis peste 45.000 de evrei în Basarabia și Bucovina, iar în Odesa, în octombrie 1941, forțele române au masacrat aproximativ 15.000–20.000 de evrei ca represalii după atentatul asupra comandamentului român. În Transnistria, aflată sub administrație românească între Nistru și Bug, deportările, execuțiile, foametea și epidemiile provocate deliberat au transformat provincia într-un vast spațiu al exterminării, unde au pierit cel puțin 250.000 de evrei români și ucraineni aflați sub control românesc. Concluzia Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (organism înființat sub mandatul lui Ion Iliescu si devenit ulterior document oficial al statului român) este că între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni au fost uciși sau au murit în teritoriile aflate sub administrație românească, ceea ce plasează regimul Antonescu printre principalii autori ai Holocaustului din Europa de Est.12 Ce a pierdut Iașul Exterminarea unei treimi a evreilor ieșeni în timpul Pogromului din iunie 1941, urmată de deportări, persecuții și emigrarea aproape completă a supraviețuitorilor în deceniile următoare, a produs una dintre cele mai profunde rupturi din istoria orașului. Iașul nu a pierdut doar zeci de mii de locuitori, ci și o parte esențială a identității sale urbane și culturale. Pierderea unei elite intelectuale și profesionale. Comunitatea evreiască a furnizat medici, avocați, profesori, ingineri, oameni de afaceri, artiști și cercetători care au contribuit decisiv la modernizarea orașului. Dispariția lor a creat un gol care a afectat dezvoltarea economică și academică a Iașului pentru generații. Slăbirea economiei urbane - Evreii reprezentau un segment important al comerțului, industriei ușoare, sistemului bancar și meșteșugurilor. Distrugerea acestei clase antreprenoriale a redus dinamismul economic al orașului și a întrerupt numeroase rețele comerciale. Pierderea caracterului multicultural al Iașului - Până în 1941, Iașul era unul dintre cele mai importante centre ale vieții evreiești din Europa de Est. Limba idiș, presa, teatrele, școlile, sinagogile și organizațiile culturale făceau parte din identitatea orașului. După război și după emigrarea masivă spre Israel, Statele Unite și alte țări, această lume aproape a dispărut. O diminuare a capitalului uman și social - Orașul a pierdut generații întregi de tineri care ar fi devenit profesioniști, inovatori și lideri comunitari. Efectele unei asemenea rupturi demografice s-au resimțit timp de decenii. Ruperea continuității memoriei urbane - Numeroase cartiere, instituții și spații publice și-au pierdut comunitățile care le-au creat și animat. După 1945, iar apoi în perioada comunistă, memoria contribuției evreilor la dezvoltarea Iașului a fost adesea marginalizată sau trecută sub tăcere. Pierderea prestigiului internațional - Înainte de război, Iașul era recunoscut drept unul dintre cele mai importante centre ale culturii evreiești din Europa de Est. După Pogrom și emigrarea supraviețuitorilor, acest rol a fost practic anulat. Într-o perspectivă istorică, se poate spune că Pogromul de la Iași și consecințele sale au schimbat definitiv structura demografică, economică și culturală a orașului. Iașul a continuat să existe și să se dezvolte, dar nu a mai fost niciodată orașul cosmopolit în care comunitatea evreiască reprezentase, timp de secole, unul dintre principalii vectori ai modernizării și ai vieții intelectuale. Acesta este unul dintre cele mai importante efecte pe termen lung ale Holocaustului în România: nu doar distrugerea unor vieți, ci și transformarea ireversibilă a unor comunități și a identității orașelor din care acestea făceau parte. La 85 de ani, primejdia nu a dispărut. Antisemitismul și revizionismul istoric, deghizate adesea în formule de discurs public aparent legitime, se ridică din nou în România și în Europa.11 Memoria funcționează ca o instituție de securitate, alături de armată și de justiție. O societate care își reabilitează propriii călăi din 1941 își slăbește apărarea în 2026. Mihail Sebastian nota în Jurnal că masacrul de la Iași este „o obsesie de care nu scăpăm”. Datoria publică este ca el să rămână o obsesie. Întrebarea „cum?” nu are un răspuns liniștitor. Gropile din Păcurari au fost săpate înainte de crimă fiindcă niște oameni au hotărât că pot fi săpate, iar alți oameni, din toate păturile societății, au dus hotărârea la capăt. Cele peste 13.000 de victime au murit pentru că statul a decis, iar destui cetățeni au fost gata să execute decizia. Singurul răspuns pe care îl datorăm celor care zac în acele gropi este să facem ca o asemenea decizie să nu mai fie cu putință niciodată. Note 1. Asupra caracterului premeditat al pogromului și a ordinului din 20 iunie 1941 de săpare a gropilor comune în cimitirul evreiesc din Păcurari, v. Jean Ancel, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941, trad. Carol Bines, pref. Yehuda Bauer (Iași: Polirom, 2005); Radu Ioanid, The Holocaust in Romania: The Destruction of Jews and Roma under the Antonescu Regime, 1940–1944, ed. a 2-a (Lanham, MD: Rowman & Littlefield, 2022). 2. Discursul președintelui Isaac Herzog la ceremonia de stat dedicată împlinirii a 85 de ani de la Pogromul de la Iași, Cimitirul Evreiesc din Păcurari, 28 iunie 2026, Cancelaria Președintelui Statului Israel, president.gov.il. 3. Raportul Serviciului Special de Informații din 23 iulie 1943, întocmit pe baza listelor decedaților ținute de sinagogile din Iași, a identificat 13.266 de victime (între care 40 de femei și 180 de copii); pentru estimări mai înalte, v. Jean Ancel, Martiriul evreilor din România (1940–1944). Documente și mărturii (București: Hasefer, 1991). Conform recensământului din 1930, Iașul număra 102.872 de locuitori, dintre care 34.662 evrei. 4. Sintagma „pogrom administrativ” aparține lui Jean Ancel, Preludiu la asasinat; asupra ritmului excepțional al uciderilor, v. Dennis Deletant, Hitler’s Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940–44 (Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2006). 5. Ordinul nr. 4147 din 21 iunie 1941 privind evacuarea bărbaților evrei (18–60 de ani) din zona dintre Siret și Prut; asupra codului „Curățirea terenului” și a detașamentului operativ al Serviciului Special de Informații trimis în Moldova la 18 iunie 1941, v. Ancel, Preludiu la asasinat, și Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (Iași: Polirom, 2005). 6. Comunicatul oficial publicat în Monitorul Oficial, 1 iulie 1941; memoriul confidențial al generalului Leoveanu către Ion Antonescu din 2 iulie 1941, reprodus și analizat în Ioanid, The Holocaust in Romania, și Ancel, Preludiu la asasinat. 7. Pentru cele două „trenuri ale morții” (Iași–Călărași și Iași–Podu Iloaiei), numărul victimelor și condițiile din vagoane (var nestins și carbid pe podea), v. Ancel, Preludiu la asasinat, capitolul „Trenul morții”, și Ioanid, The Holocaust in Romania; mărturia supraviețuitorului Iancu Țucărman este consemnată în literatura de specialitate și în arhivele de istorie orală. 8. Asupra intervenției comandamentelor militare și a Consulatului german din Iași pentru restabilirea ordinii, pe baza documentelor din arhivele germane, v. Ottmar Trașcă și Dennis Deletant (ed.), Al III-lea Reich și Holocaustul din România, 1940–1944. Documente din arhivele germane (București: Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2007). 9. Telegrama ministrului plenipotențiar al Reichului, Manfred von Killinger, către Auswärtiges Amt (Berlin), 1 septembrie 1941, raportând circa 4.000 de victime, citată în Raul Hilberg, The Destruction of the European Jews (New Haven: Yale University Press, 2003); raportul consulului german Fritz Gebhard Schellhorn din 1 iulie 1941; Curzio Malaparte, Kaputt (1944). 10. Procesul sergentului T.R. Mircea Manoliu (achitat de un tribunal militar la 25 iulie 1941) și procesul mareșalului Ion Antonescu în fața Tribunalului Poporului (condamnare la moarte și execuție la 1 iunie 1946); v. Ioanid, The Holocaust in Romania, și Raportul final, ed. cit. 11. Avertismentul președintelui Isaac Herzog privind recrudescența antisemitismului în Europa (Iași, 28 iunie 2026) și mesajul președintelui Nicușor Dan la ceremonia de comemorare; Mihail Sebastian, Jurnal, 1935–1944 (București: Humanitas, 1996). 12. Cifrele sunt preluate din Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, ed. Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu, președinte comisie: Elie Wiesel (Iași: Polirom, 2004), secțiunea „Numărul victimelor” din Concluziile generale, p. 387–388; v. și capitolul „Transnistria”, p. 178.

Vestea proastă pentru Veștea

Vestea proastă primită de Adrian Veștea a fost că a încercat să trateze cu niște păcălici, trădători ai interesului național, care sunt cei de la AUR. După ce George Simion l-a invitat la sediul AUR, a intrat prin spate, au discutat timp de o oră jumătate și l-au umplut de speranțe pe Veștea la vot, cei de la AUR la îndemnul lui Simion au trădat și ei pe Veștea și guvernul Veștea a căzut la vot!

Veștea a primit o lovitură, acest trădător a fost al rândul lui trădat. Ilie Bolojan l-a avertizat că se aruncă într-o aventură ridicolă. Mai ridicoli decât Veștea sunt cei care au consimțit să facă parte din guvernul lui. În primul rând Alina Gorghiu care nu a confirmat speranțele de acum 12 ani că poate fi o alternativă feminină la conducerea PNL. Gorghiu a preferat jocuri scârboase de culise. La fel de comic este clovnul Rareș Bogdan care a avut fumuri de mare lider politic și el a dat cu oiștea în gard. Cel mai tare mă întristează Crin Antonescu. Culmea îl critică pe Bolojan, fiind susținut la alegerile prezidențiale de PNL condus de Bolojan și nu zice nimic de cei de la PSD care l-au trădat. Păcat că după aventura nereușită de prezidențiabil nu s-a retras, preferând să-și verse otrava peste foștii lui colegi de partid. Este eșecul unei mari speranțe politice care și el aterizează în mlaștina resentimentelor. Politician de doi bani!

Acum PSD este pus în fața unei dileme foarte dificile. Grindeanu a afirmat că nu va vota un guvern minoritar de dreapta PNL, USR, UDMR. Ca să formeze ei un guvern minoritar ar trebui să accepte negocierea unui pact național cu obiective clare privind PNRR, SAFE și OECD, cu partidele PNL, USR, UDMR. După cum s-a văzut sprijinul de la AUR al acestui guvern minoritar  PSD este o iluzie. AUR și George Simion urmăresc alegerile anticipate unde să devină principalul partid cu voturi venite dinspre fostul electorat al PSD. Pare că PSD devine un partid complet neimportant. Cred că și soluția vehiculată cu un guvern condus de pseudo independentul Nazare, cum vehiculează presa este de aceeași natură cu cele ale lui Tomac și Veștea. 

Cred că soluția cea mai viabilă este a unui guvern minoritar PNL, USR, UDMR, cu un premier altul decât Bolojan, votat de PSD.

Cel mai rău iese însă Nicușor Dan actualul președinte al României. Toți ne-am pus speranțe în el. Că o să fie un om drept, care nu umblă cu ascunzișuri și cu judecăți corecte. Toate propunerile lui de candidați de prim ministru au eșuat. Tomac nici măcar nu a ajuns la votul din Parlament, iar Veștea a căzut penibil la vot trădat de mincinoșii de la AUR.

Nicușor Dan iese foarte rău din aceste șmecherii politice, toate învârtelile lui neghioabe nu au reușit și dovedește că este protectorul PSD, pe care l-a acoperit. 

Soluția anticipatelor pare a avantaja AUR, dar nu mai este așa sigur că vor obține un scor bun, după trădările în lanț. 

Să urmărim ce se mai întâmplă în viitorul apropiat.

Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători!

Această celebră zicere ar aparține lui Plutarh, dar la noi a devenit celebră prin declarația lui Tache Farfuridi din piesa lui Caragiale O scrisoare pierdută. Uite că se potrivește și la politichia noastră d e azi. 

Prima parte este valabilă pentru președintele Nicușor Dan, dar a două parte este a lui Ilie Bolojan. 

Există o tradiție nefastă la noi la români. Doi din cei mai eroi ai neamului, Mihai Viteazul și Tudor Vladimirescu au murit trădați de ai  lor în propria tabără. Asta este cu noi, cu fibra noastră tranzacționistă.: Mai lasă Mitică, mai dă-o Costică!

Președintele Dan a reușit să-și piardă mai toți susținătorii prin atacul împotriva PNL prin desemnarea ca prim ministru a lui Adrian Veștea, fost prim vicepreședinte PNL, fără să consulte PNL și pe liderul lui, Ilie Bolojan. Asta pentru că președintele Dan are insistența neghioabă de a nu desemna pe Grindeanu de la PSD care a dărâmat guvernul Bolojan. Pentru că vezi Doamne! Să nu se formeze un guvern cu cei de la AUR. Tentativa penibilă cu Eugen Tomac nu a reușit și așa l-a găsit pe Veștea amator de onoruri. Avem la PNL amatori de trădări și compromisuri cu PSD. Este o istorie a acestui partid. Câte fracționisme în sânul acestui partid, de abia prin 1994 - 1996 a reușit Ionescu Quintus să-i reunească pe toți fracționiștii.  Dar a mai reușit Traian Băsescu să rupă prin anii 2000 bucăți din PNL Guvernul propus de Veștea este o combinație de trădători peneliști și de pesediști. Nu va trece dacă nu obține voturi de la parlamentarii AUR!  Deci la ce bun combinațiile astea puturoase ale lui Nicușor Dan? 

PNL și Bolojan au fost obligați să organizeze un congres extraordinar al partidului. Trădătorii în frunte cu Veștea, sulfurosul Thuma și dezamăgitoarea Gorghiu au încercat să blocheze congresul. Este pentru mine o enigmă cum acești  indivizi aleg fracționismul, când Bolojan este locomotiva care a dublat  scorul PNL în sondaje. Probabil că acești politicieni de doi bani nu mai aveau un viitor în partid. Ba au acționat prin justiție, ciudat de promptă să blocheze congresul și excluderile care trebuie să vină. Cea mai grețoasă acțiune este realizată de DNA care l-a pus sub acuzare pe primarul Ciucu pentru niște presupuse și foarte dubioase acuzații de mită. 

Congresul de azi a confirmat pe Ilie Bolojan și s-a votat un nou statut care simplifică conducerea acestui partid. Din cauza acuzațiilor DNA Ciucu s-a retras de la candidatura de prim vicepreședinte, acesta devenind Dan Motreanu, iar secretar general este Robert Sighiartău. 

Dacă guvernul Veștea nu trece, Ilie Bolojan a propus președintelui Dan și PSD două alternative mult mai viabile decât inițiativele de până acum. Prima ar fi un guvern minoritar PSD, care ar fi votat de PNL și care își ia angajamentul să asume jaloanele PNRR ca banii de la UE să nu fie pierduți. Se face un moratoriu de 6 luni în care nu se vor iniția moțiuni de cenzură, asta printr-un pact național între partidele PSD, PNL, USR și UDMR. Și a doua soluție un guvern minoritar PNL, USR, UDMR ca să realizeze reformele necesare pentru reducerea deficitului și a obiectivelor de stabilizare economică și financiară. Sunt propuneri de bun simț! Să vedem cu reacționează ceilalți.

Jurnal de actualități

A trecut ceva timp de când nu am mai scris despre preocupările mele.

Dar chiar dacă actualitatea politică mă calcă pe nervi, trebuie să spun că, abia după o lună președintele Dan s-a hotărât să desemneze un prim ministru. Aritmetica parlamentară de azi nu-i permite să facă combinații. În mod normal ar fi trebuit să numească un prim ministru pesedist care să confirme rezultatul moțiunii de cenzură. Dar acolo se află AUR și un PSD, care parcă au uitat care sunt prioritățile României. În plus PSD se  situează pe partea trădătorilor cu nume de patrioți de la AUR, care ar fi în stare să de dea țara pe mâna rușilor. Funcționează bine războiul hibrid, pentru că Stalin când a răpit bucăți

din trupul României Mari acestea fac parte azi parte, în mod normal din Ucraina. Și așa dușmanul este Ucraina pentru idioții care nu au fost obligați să învețe limba rusă și au nostalgia comunismului care i-a scos din văgăunile de la țară, le-a dat casă la oraș la bloc și servici! Cum s-a schimbat situația când eram elev eu. Am fost obligat să învăț limba rusă. Sora mea, cu doi ani mai mică a putut să opteze pentru engleză și franceză în loc de rusă. Se schimbase ceva și nu mai depindeam de rușii care plecaseră în 1958 din România. În clasa I am mai defilat în 1957 de 7 noiembrie, pentru ultima dată! Revenind la ruși proștii ăștia de la AUR parcă nu citesc ce se întâmplă în războiul din Ucraina. Rușii nu mai reușesc nimic, dronele ucrainene iau blocat total pe fronturi, pătrund adânc în Rusia și fac prăpăd la rafinării și obiective militare. Rușii bombardează obiective civile dau cu rachete în blocurile din Kiyv, omorând civili. 

Revenind, țara a funcționat cu un guvern bolojan demis timp de mai bine de o lună. S-a lansat legea salariilor, care nemulțumește bugetarii. Jmekerul prost de la Muncă pesedistul Florin Manole s-a ferit să o lanseze, că e de pe timpul lui, lasă să ia ghionturi Pâslaru, interimarul de la Muncă. Legea taie multe sporuri care nu erau nici normale, nici legale. 

Noul prim ministru desemnat, Tomac este basarabean, născut în ceea ce este acum Ucraina din sudul Basarabiei, Bugeac. Să vedem dacă poate primi aprobarea Parlamentului, nimeni nu este mulțumit. PNL a spus că discută să vadă cum arată guvernul și ce vrea să facă. E car că legislația pentru PNRR va fi sprijinită de PNL și USR! Prea mult de politică. 

Am fost ocupat cu Rădăcini romanul Hortensiei Papadat Bengescu și apoi cu serialul Breaking Bad. M-a relaxat cu un roman de spionaj, mai mult polițist, One Minute Out de Mark Greaney despre un asasin CIA The Gray Man, după care s-a făcut făcut un film cu Ryan Gosling în rolul principal. Romanul este despre traficul de femei pentru prostituție și personajele feminine importante sunt o basarabeancă româncă din Tiraspol și două românce. Și romanul pe care îl citesc acum Midnight Black, tot al lui Greaney începe în București!

Însă am început o carte interesantă, Istoria Orbilor - România în Război 1940 - 1945. Ai mei aveau în casă mai multe almanahuri Universul din această perioadă. Citeam uimit că se discuta despre Italia care schimbase în 1943 alianțele, trecând de partea Aliaților, eu care creșteam în comunismul care cenzura tot. Credeam că știu multe despre perioadă, dar citind despre anii 1939 -1940 m-a umplut de jenă și rușine cum au fost tratați atunci concetățenii noștri de origine evreiască. În lumea teatrului erau nume importante care au fost obligate să înființeze un teatru evreiesc, Barașeum, unde veneau mulți spectatori români. Perioada acea este una dintre cele mai rușinoase din istoria românilor, ascunsă și cenzurată și în comunism. Tot despre istoria noastră, cinematografia se ocupa de fanarioți, când cea mai importantă a devenirii noastre moderne erau vremea pașoptiștilor, unde doar Bălcescu era figurat, murise săracul înainte de vreme, altfel ar fi fost cenzurat la fel ca Brătienii, CA Rosetti și regii  României. Apar și ei, în treacăt prin filmele lui Nicolaescu. 

Am fost martor la finalul săptămânii trecute la festivalul de literatură din Pitești, Filstreet. Este organizat de poetul și editorul Călin Vlasie, cu moderatorul Ion Bogdan Lefter. Cum recunoșteau Lefter, dar mai ales Cistelecan și eu sunt anacronic și reacționar când urmăresc literatura, mai ales  poezia de azi. 

Văd cum rezolvă scriitorii întrebați dacă ar primii 10 milioane de euro. Toți ar vrea programe de traduceri în limbi importante a literaturii române de azi. Doar Cărtărescu este mai cunoscut și promovat, tocmai a împlinit 70 de ani și zice că se simte ca la 50!

Cel mai interesant dosar publicat de Dilema în ultimul timp este Gen Z despre generația de azi născută și apărută după 2000. Ei sunt nativi digitali și au un alt mod de a privi lucrurile de azi. Vor să muncească altfel. Toți sunt nemulțumiți de salariile carele primesc. Am văzut exemple de tineri self made man. Sunt copii de la țară sau localități mici care prin inteligență și ambiție studiază în străinătate, care au muncit să aibă bani pentru casă și masă acolo în străinătate la fast food sau chiar în agricultură. Deci dacă vrei, poți! Asta îmi dă speranțe pentru noi, generația baby boomers. Am crescu în plin comunism, abia în liceul m-am trezit, am devenit dependent de Europa Liberă, locul unde auzeam adevărul, comparat cu realitatea sumbră pe care o trăiam. Copii de azi nu mai au aceste restricții, sunt multe tentații, dar dacă crezi și ai ambiții și te duce capul poți izbândi!

Hop și drona

Nu am mai comentat realitatea politică și socială de aproape patru săptămâni. Pentru că nu se merita!

Dar iată că drona rusească a pus capac la toate. Președintele Dan a discutat cu Mark Rutte privind activarea articolului 4 al NATO. S-a produs și o solidarizare europeană privind agresiunea neprovocată produsă de pătrunderea unei drone explozive rusești în România, la Galați, care a căzut peste un bloc de 10 etaje și a explodat provocând avarii grave la apartamentul de dedesubt și rănirea mamei și a unui copil. Președintele Dan a ajuns la fața locului. S-a discutat de ce drona nu a fost distrusă, cu toate că a fost detectată. A fost un interval prea scurt doar patru minute și o lovitură deasupra unei zone populate ar fi putut provoca consecințe grave sau obuzul racheta să fi pătruns în spațiul Ucrainei. Parcă nu de acolo venea și scăpase de distrugerea sistemelor antidronă ucrainene. 

Sunt aproape 4 săptămâni de când guvernul Bolojan a căzut la moțiune și nu avem încă un guvern cu puteri depline. Însă guvernul interimar condus de Ilie Bolojan și-a făcut datoria privind condiționările din PNRR, dând proiectul legii salarizării, intens contestată de așa zisele sindicate, care reprezintă pe bugetarii paraziți din administrația publică și centrală. S-au semnat și contractele din SAFE contestate de nemernicii antiromâni de la AUR.  Declarațiile AUR de ieri sunt identice cu ale lui Putin!

Dacă până ieri părea acceptabilă o guvernare PSD AUR, după ieșirile de ieri ale lui Grindeanu și Simion țara este în pericol dacă ar cădea pe mâna acestor agenți putiniști! Acești indivizi sunt absolut toxici. Au fost în stare să dea jos guvernul din care PSD a făcut parte, dar nu sunt în stare să dea un nou guvern și președintele Dan după cele întâmplate ieri este pus în fața unor soluții imposibile. 

După ce au dat jos guvernul Grindeanu și acoliții lui fățarnici și nemernici nu au făcut decât să arunce cu kkt în ventilatoarele de la Antena3, România tv și Realitatea tv. curg minciunile deșănțate privind guvernarea Bolojan, fac denunțuri penale împotriva lui Bolojan și miniștrilor PNL și USR fără suport, iar Antena3 ce părea oarecum credibilă face o manipulare scârboasă pentru creduli și proști. 

Avem o clasă politică absolut iresponsabilă, Grindeanu a dat jos guvernul Bolojan ca un pompier care a dat foc la casă, dar nu este în stare să stingă focul și totul s-a complicat și mai tare. 

Care ar fi soluția? Un nou guvern fără trădătorii de patrie de la PSD și AUR!

ICN 55

Ieri 18 mai s-au sărbătorit 55 de ani de la înființarea ICN Institutul de Cercetări Nucleare locul meu de muncă din 1972 până în 2007. Ne-am revăzut mai muți colegi de serviciu, s-au făcut evocări, am retrăit amintiri. Suntem oameni în vârstă unii sunt chiar bătrâni. 

Profit dec ocazie să-mi reamintesc. 

În 1971 eram în ultimul an de facultate. Intrasem la Energetică, prima promoție care am dat examen la Secția de Centrale Nucleare Electrice, CNE în 1967. La CSEN Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară s-au făcut repartițiile la instituțiile care țineau de CSEN pe 1 septembrie 1972. Făcusem practică la IFA Măgurele, dar cred că în acea vară s-au pus bazele acestui institut de cercetări. Am luat repartiție la CSEN 8 colegi. Erau Anania Laurian, Avrigeanu Suzana, Biro Lucian, Dragomirescu Cezar, doamna Dumitrescu de la Termo, Lucaciu Gheorghe, eu, Neguț Gheorghe și Constantin Popescu. Sm fost ultimul care a plecat din institut, ceilalți având familiile în București și aiurea. La înființare s-a numit Institutul pentru Tehnologii Nucleare, ITN. Funcționa provizoriu la IF Măgurele, dar urma să se mute la Pitești. Spre surpriza mea toți au fost repartizați la ITN cu excepția mea la IFA, dar la Centrul de Documentare pentru Publicații Nucleare. După trei luni m-am transferat la ITN în decembrie 1972, la secția I. Nu era nimic ca să tragă la București și salariu era mai mic cu 200 de lei. Cred că am luat decizia bună! La ITN m-am împrietenit cu Mihai Vasilescu, cu care am rămas bun prieten până azi, și cu  un om extrem de inteligent, Victor Raica. În vara lui 1973 am avut un incident amuzant, dar posibil neplăcut. În față la Eva m-au oprit doi milițieni, care mi-au cerut legitimația de serviciu. Pe legitimația era numele institutului, numărul de marcă, am avut 260, numele meu și dedesubt director și semnătura. Când au văzut legitimația cei doi s-au căcat efectiv pe ei. Au crezut că sunt director! Umblau după tineri netunși, aveam părul lung. Și unul mi-a spus să mă tund, iar celălalt să mi-l scurtez puțin!

În toamna lui 1973 am plecat în armată și când m-am întors în primăvara lui 1974  m-a abordat Horia Ștefan care era șeful Grupului Reactor. Și așa am ajuns la acest grup care avea ca obiectiv construcția reactorului de cercetări TRIGA, exact ce mă interesa. 

Cred că pe 4 iulie 1974 am plecat prima oară la Pitești cu automotorul. La gară ne-a preluat maistrul Balaș și am ajuns la situl institutului. Aleea era gata și la capătul ei domnul Balaș ne-a arătat o groapă cam de un metru jumătate și ne-a zis: aici va fi reactorul! Horia Ștefan a plecat să preia moștenirea tatălui, preotul bisericii din Baden Baden și dus a fost. Este azi în Canada și este mare fan Trump. Conducerea Secției Reactor a fost preluată de Marin Ciocănescu, proaspăt revenit de la bursa din Franța. Cu el am învățat meserie pentru că am făcut multe lucruri legate de acest reactor. vasul de aluminiu de 300 de metri cubi a fost făcut la Ploiești sub supravegherea mea, împreună cu inginerul Gibbon de la General Atomics. Era de fapt englez, fusese tanchist în armata lui Montgomery în Libia contra lui Rommel. Într-o noapte tensionat a albit complet și așa a rămas, avea peste 50 de ani. Cea mai mare teamă cu tancul de aluminiu a fost la cutremurul din  4 martie1977. Tancul era pus pe niște capre în hala reactorului lângă groapa adâncă de 10 metri unde trebuia introdus. Nu a pățit nimic, era o zonă stabilă seismic. 

În 18 noiembrie 1979 reactorul la care munceam de 4 ani a devenit critic sub coordonarea doctorului Whittenmore. Am devenit operator principal și șef de tură. Dar din 198-0 când la IRNE Institutul de Reactori Nucleari Energetici, cum era redenumit din 1976 a venit calculatorul CDC cu display, mult mai user friendly. decât cel cu cartele. Am început să lucrez cu el în analize de termohidraulică. Aveam u colectiv de tineri colegi veniți tot de la CNE din Politehnică. Un succes important a fost când bucla de testare pierdea multă căldură. L-am rugat pe Mac, Nicolae Ivan să calculeze care este coeficientul de transfer de căldură și suspectam că este apă și Mac a confirmat. Făcusem pariu că dacă nu e apă beau eu apă din piscină, dacă nu o să bea ei. 

Pe  2 mai 1986 eram la tura de după amiază. Era zi festivă a Tineretului, eram specialist în tură în zile de astea, Crăciun , Paști. Fusesem la pescuit și am adus niște cărășei pe care i-am prăjit să-i mâncăm cu colegii. Pe la 4 după amiază era un nor negru și deodată dozimetria a înnebunit! Venise norul de la Cernobîl! Valorile erau de mii de ori mia mari. Știam de dezastru de la Europa Liberă, detectat de o centrală nucleară suedeză. În România eram singura instalație nucleară în funcțiune cu dozimetrie completă și am dat alarma. La Pitești s-au luat primele măsuri de protecție nucleară. A fost momentul în care am realizat pericolul care poate apărea în meseria pe care o practicam. 

În 2003 m-am hotărât să mă înscriu la doctorat, cu teza pe care l-ma susținut-o în aprilie 2006. În 2007 ma fost selecționat să devin director la Agenția Națională de Deșeuri Nucleare ANDRAD. În 2010 m-am pensionat. 

 Am avut șansa, datorită relației de prietenie cu profesorul Ilie Prisecaru, să devin profesor asociat la Politehnică la Catedra de Nucleare, predând din 2009 până în 2020 la anul IV și masterat. Asta m-a ținut în formă intelectuală. Am realizat și multe lucrări științifice suport pentru doctorat, cared le găsesc citite și citate și azi!

Am vizitat cu Cătălin Ducu instalațiile pentru testele viitorului reactor rapid cu plumb Alfred, ICN area viitor în cercetarea românească! dacă aș fi la începu m-aș apuca de termohidraulica plumbului.

Mircea Eliade, iarăși....

Am citit și ceea ce scrie Sever Voinescu corespunde cu opiniile mele și de aceea vreau să vi-l ofer. Cum putem oare să scoatem pe unii dintre cei mai străluciși intelectuali, scriitori, artiști, doar că au avut opinii greșite într-o anumită epocă?

S-au împlinit nu demult 40 de ani de la moartea lui Mircea Eliade și, coincidență sau nu, peste puțin timp se vor reuni la București sute de savanți din domeniul istoriei religiilor, într-o adunare de anvergură mondială, cu ocazia Conferinței Anuale a Asociației Europene pentru Studiul Religiilor și a Conferinței Regionale a Asociației Internaționale pentru Istoria Religiilor. O asemenea adunare a specialiștilor în istoria religiilor la București este, în primul rînd, o confirmare a profilului internațional binemeritat al specialiștilor români din și din jurul Institutului de Istoria Religiilor, unul dintre cele mai performante institute al Academiei noastre. Dilema se bucură să aplaude performanțele acestui institut cu atît mai mult cu cît avem același binecuvîntat fondator. Reamintesc că așteptata întrunire bucureșteană a specialiștilor în istoria religiilor nu e o premieră. Mi-amintesc bine febrilitatea cu care un eveniment similar a fost organizat la București acum douăzeci de ani. Una dintre ancorele prin care, atunci, s-a legat simbolic reuniunea specialiștilor în istoria religiilor din toată lumea de orașul București a fost figura/memoria lui Mircea Eliade. Atunci se împlineau două decenii de la moartea sa și urma, peste un an, centenarul nașterii.  În 2006, ca și acum, Mircea Eliade era o figură controversată. Cum este și astăzi. Sau poate că azi, într-un moment în care tot mai mulți indignați au descoperit plăcerea vînătorii de „fasciști” printre marile nume ale culturii, încă și mai controversat.

Ce s-a întîmplat cu memoria lui Mircea Eliade în ultimii douăzeci de ani? Într-un sens, multe. Au intrat în circuitul cultural mai larg documente și relatări nu neapărat descoperite, dar cunoscute pînă de curînd numai în cercuri experte. Au intrat, de asemenea, în circuitul cultural mai larg cîteva cărți cu adevărat serioase despre Mircea Eliade. De la excelenta Mircea Eliade – prizonierul istoriei a lui Florin Țurcanu (ediția românească a apărut în 2005-2006, la cîțiva ani după ediția franceză) pînă la recenta Secrete, minciuni și consecințe. Trecutul ascuns al unui mare savant și asasinarea discipolului său de Bruce Lincoln, cu precizarea că această carte este deplin convingătoare cînd vorbește despre Mircea Eliade, dar greu de acceptat cînd vorbește despre asasinarea profesorului Culianu. Scenariul în care Christinel Eliade e un fel de mamacita de clan legionaro-securist și transmite ordinul de asasinat într-un chip subtil (ca în filme, niciodată boss-ul nu ordonă explicit un asasinat, ci doar clipește într-un anumit fel sau oftează într-un anumit fel și clanul înțelege ce are de făcut) mi se pare cel puțin extravagant. Fie și pentru că – pot personal mărturisi – bătrînii legionari din Chicago mai degrabă o antipatizau pe văduva lui Mircea Eliade, pe motiv că era o aprigă monarhistă.

Dubii cu privire la angajamentul legionar de tinerețe al lui Mircea Eliade ridică, astăzi, numai ignoranții și escrocii politici. Există mulți de aceste feluri printre noi, e adevărat. De asemenea, dubii cu privire la valoarea culturală incomensurabilă a operei sale ridică doar o mînă de activiști radicali fără importanță. În ceea ce-l privește pe Eliade, acestea ar fi, cred, reperele certe pentru orice minte cît de cît echilibrată și deschisă a zilelor noastre: un om de imensă valoare cu un angajament legionar. De aici încolo începe discuția. Și-a schimbat Eliade convingerile politice din tinerețe după anii ’50? Unii zic că da, alții că nu. Există o legătură între preocupările sale științifice și literare, pe de o parte, și convingerea politică vinovată? Unii zic că da, alții zic că nu. Este legătura asta atît de puternică încît convingerea politică viciază definitiv, nu doar moral, ci și epistemic, prin pre-orientare ideologică, cercetarea lui științifică și producția lui literară? Unii zic că da, alții zic că nu.

Adaug și faptul că încercăm să răspundem acestui gen de întrebări într-o epocă ciudat de asemănătoare celei pe care, prin Eliade, o judecăm. Într-un moment în care crește intensitatea confruntărilor ideologice și radicalismul e tot mai cuprinzător în mediul intelectual,  judecăm un angajament extremist făcut de un intelectual român exact în vremuri precum cele pe care le trăim, cînd o grămadă de intelectuali fac același lucru, unii dintre ei fiind chiar dintre cei care se ocupă serios de judecarea autorului Nopții de Sînziene. Ne ajută asta sau nu să avem o judecată cît de cît utilă nouă pe termen lung? Poate că da, poate că nu.

Ca om pasionat de subiect, văd lucrurile și din alt unghi. Mircea Eliade a trăit 79 de ani. Ultimii 30 de ani i-a trăit în America, fiind profesor într-o mare universitate. Toți acești 30 de ani, omul a trăit ca pe o pojghiță de gheață. Zi de zi. Știa bine ce făcuse în tinerețe și știa bine că, dacă adevărul despre tinerețea lui legionară va fi descoperit pe de-a întregul, pojghița se rupe și totul, de la prestigiu și lauri pînă la la siguranța zilei de mîine, se duce. Să trăiești 30 de ani cu această neliniște sau, mai bine zis, conform acestei neliniști, elaborînd strategii de disimulare și croșetînd minciunele, gîndindu-te că cineva, undeva, poate oricînd scoate la iveală textele acelea, nu e deloc ușor. Va fi evaluat, în mintea lui, probabil, și varianta unui regret public, expiatoriu, așa cum făcuse prietenul său Cioran. Numai că așa ceva funcționa bine pentru rolul socio-cultural de singuratic și inaccesibil autor de mansardă care mănîncă la cantină și deplînge existența universului. Pentru rolul de profesor universitar, cu influență enormă în tot cîmpul academic american, cu discipoli și doctoranzi, cu conferințe și congrese, dar și cu ambiția unui Nobel literar, regretul de acest gen nu funcționează. Totuși, Eliade nu voia să sfîrșească, precum Carl Schmitt sau Heidegger, la margine.

Și-a disimulat sau și-a schimbat Mircea Eliade convingerile în anii americani? Absolut toți studenții îl descriu ca pe un profesor admirabil și prietenos, absolut deloc antisemit și absolut deloc radical. Nu știu, nu pot să zic că îi cunosc sufletul, deși atît de mulți par a fi siguri că i-l știu. Dar faptul că a ascuns, abil, bucăți din biografia sa, trecîndu-le sub tăcere, manipulînd afecțiunea celor din jur sau, alteori, mințind de-a dreptul, e cert. Acum, iată și unghiul meu de vedere: a meritat?

Mircea Eliade a lăsat în urmă nu doar o impresionantă operă de istoric al religiilor și o vastă literatură, ci o școală de istoria religiilor care, la jumătatea anilor ’80, cînd Eliade a murit, era cea mai prestigioasă școală de acest gen din America. Cariera pe care a făcut-o pe merit și pe care a protejat-o, protejîndu-se prin declarații false despre tinerețea sa, a rămas un exemplu intelectual pentru mulți români. Pentru tinerii români care i-au urmat, fie în anii comunismului (cazul lui I.P. Culianu), fie imediat după căderea comunismului (cazul mai tuturor cercetătorilor religiilor din România formați în primii douăzeci de ani de după 1989, ei fiind chiar cei care dau prestigiul de azi institutului mai sus pomenit), figura lui Mircea Eliade a fost un veritabil pol magnetic al destinului, motivația însăși pentru care au pornit-o pe acest drum și primul lor model de performanță intelectuală. Adaug rolului major pe care Eliade l-a jucat mult timp după moarte în mobilizarea la lucru a multor tineri intelectuali, desigur, opera sa vastă. Știu că există contestări ale valorii ei – unora le place literatura lui, altora nu le place; unii spun că modul în care Eliade făcea istoria religiilor este irelevant astăzi, alții spun că rămîn fundamentale cîteva dintre ideile sale, precum camuflarea sacrului în profan, sau cîteva dintre analizele fenomenului religios, cum ar fi analiza șamanismului. Fapt este că nimic din toate acestea nu ar fi existat dacă Eliade s-ar confruntat în timpul vieții cu acuzațiile și probele care-i contestă memoria, acum. Ar fi fost, sînt sigur, zdrobit, alungat de la catedră, ocolit de elita meseriei sale, poate chiar alungat din America. Dar destinul a curs cum a curs, nu e nici meritul, nici vina nimănui, și nu aș zice că a curs nefavorabil. Eliade a „descărcat” în lume binele de care a fost în stare: a scris, a îndrumat studenți, a sprijinit cariere, a inspirat pe mulți. Acestea sînt consolidate. Acum, de cîtva timp, privim și spre cele rele. La 40 de ani de la moartea sa și după ce gloria lui s-a construit temeinic, e cazul să știm totul despre Mircea Eliade fără să fim anxioși că cineva ni-l dă jos de pe soclu, ni-l răpește sau chiar ni-l interzice. Chiar dacă se găsesc niște nimeni care cer interzicerea lui Eliade, asta nu cred că trebuie să ne sperie. Nu se va întîmpla tocmai pentru că respectul pentru numele lui este deja un fenomen cultural național.

Nu pot încheia aceste rînduri fără să spun ceva extrem de important, în context. Cel mai mare deserviciu care poate fi făcut memoriei lui Mircea Eliade în aceste vremuri de contestare nu este atacul unor neisprăviți care și-au găsit un scop în viață să vîneze „fasciști” prin ziare sau pe rețele. Cel mai mare deserviciu este asumarea apărării lui Eliade de partide politice de genul AUR. Nimic mai rău pentru memoria lui Mircea Eliade decît să fie apărat de un partid care nu-și poate ascunde admirația pentru legionari.

Moțiunea a trecut, guvernul Bolojan a căzut

Cam asta s-a întâmplat pe 5 mai în România. Guvernul Bolojan, rezultat a unei coaliții de patru partide, PSD, PNL, USR, UDMR și minorități care a funcționat aproape 10 luni a fost demis prin moțiune de cenzură inițiată și votată de PSD și AUR plus ceilalți așa numiți suveraniști. 

Ce este de neînțeles pentru mine și pentru mulți ca mine este de ce PSD a răsturnat guvernul din care a făcut parte. De fapt PSD nu este la primă mișcare curioasă. Liderul actual al PSD, Sorin Grindeanu a fost demis prin moțiunea de cenzură inițiată chiar de PSD. S-a mai întâmplat și cu guvernul Cîțu demis de moțiunea USR și sprijinită de PSD. Guvernul Bolojan avea de rezolvat niște probleme delicate din PNRR și începerea programului SAFE. Sunt anumite condiționări, care, nerezolvate pot conduce la pierderea de sume importante care se puteau adăuga la buget. Dacă guvernul Bolojan le rezolva și putea, prin efortul în primul rând al lui Bolojan, el putea pleca liniștit în august. Așa aceste probleme sunt în aer, nu e clar care va fi guvernul viitor. PSD a mizat că PNL va produce o revoltă în interior care să ducă la continuarea coaliției cu PSD. Așa își dorește și președintele Nicușor Dan. Dar, dacă privim relația PNL cu PSD ea nu lasă loc de experiențe favorabile, dimpotrivă! USL cu PNL și PSD au câștigat în 2012 alegerile cu peste 60 %, dar coaliția a colapsat în 2014 prin trădările lui Ponta față de Antonescu. La fel și coaliția din 2020 forțată de ieșirea USR de la guvernare l-a obligat pe președintele Iohannis să formeze guvernele PSD PNL în intervalul 2021-2024. Pur și simplu PSD  a încolăcit PNL ca un șarpe boa și s-a dat drumul la împrumuturi pentru care anul acesta plătim 12 de miliarde de Euro numai dobânzi! Experiențele dezastruoase de colaborare politică a PSD și PNL au determinat pe Bolojan și PNL să decidă retragerea în opoziție și refuzul de a mai forma coaliții cu acest PSD. Nu au mai contat anumite voci care pledau pentru continuarea colaborării cu PSD. În momentul de față Ilie Bolojan este cel mai de încredere om politic la României și PNL crește în sondaje. Cei dispuși să colaboreze din PNL cu PSD își vor compromite cariera politică. 

PSD s-a grăbit să-l demită pe Bolojan pentru că le afecta direct interesele, scoaterea acoliților din administrația de stat,  banii care nu mai vin la baronii locali, scoaterea paraziților pesediști din conducerea întreprinderilor de stat de unde ronțăiau ca șobolanii.

PSD demonstrează că este un partid obtuz,  retrograd, nu mai există nicio diferență față de AUR. Minciunea ipocrită că reprezintă interesele  celor dezavantajați, nu mai ține, PSD este plin de oameni îmbogățiți pe spinarea poporului pe care l-au jefuit și acum plătim dobânzi exorbitante pe banii dați de pomană care nu i-au adus lui Ciolacu și PSD decât eșecuri electorale.  

Și președintele Nicușor Dan s-a poziționat într-o postură clar dezavantajoasă, și ar trebui să fie ferm cu PSD în privința formării viitorului guvern.

Ce se va întâmpla este greu de spus. Va fi în stare PSD și acoliții să gestioneze problemele grele ale României? Nu prea cred. Sper ca să se prăbușească rapid și este în pericol să fie fagocitat rapid de AUR. Pe moment doar un viitor guvern Bolojan ne poate aduce la liman!

Mai am o chestiune de comentat.

Pe moment în spațiul public sunt voci care cer punerea la zid a memoriei lui Octavian Goga, și excluderea din literatură a lui Radu Gyr. Noi românii avem o mare problemă cu trecutul interbelic. Cei mai străluciți intelectuali români, de calibru internațional au avut un trecut politic deochiat. Dacă ne gândim la Mircea Eliade, la Emil Cioran, la Constantin Noica, Vintilă Horia, scriitori și filosofi de cel mai înalt calibru, aceștia au promovat și pactizat cu mișcările extremiste interbelice din România. Însă opera lor i-a cauționat și efortul unui Gabriel Liiceanu sau Andrei Pleșu, emuli ai lui Noica îi face să aibă loc în memoria intelectualității și culturii române. Și Radu Gyr și Goga au un trecut politic odios. Dar Goga a suferit pentru opiniile lui patriotice și a făcut pușcărie în Ungaria dualistă. Consăteanul lui Goga, Emil Cioran ne are probleme, Goa are! La fel și Radu Gyr, îngrozitor pentru ideile lui politice este autorul celor mai puternice poezii anticomuniste scrise în literatura noastră. Ioan Aurel Pop pledează pentru o atitudine moderată, Gyr a plătit pentru adeziunile lui cu pușcărie înainte și după 1944, Goga, poetul pătimirii noastre  s-a stins prea repede ca să nu fie asasinat la Sighet. Excluderea unor nume din trecut este atributul unor regimuri totalitare. Trăim în democrație și trebuie să medităm la astfel de decizii pripite.