Când justiția face politică

La noi nu mai miră nimic. Investigația Recorder a arătat cât de jos a ajuns una din puterile pe care se sprijină o democrație, adică justiția.

Acum, după ce justiția a intrat în jocul politic al PSD, adică sistemul de jefuire al României, justiția nu mai face dreptate, nici justiție. Cum se explică suspecta decizie a Tribunalului Ilfov, unde este jupân Thuma, un escroc pripășit pe la liberali? Cum explică justiția deciziile Tribunalului București de anulare a unui congres la PNL? Nu are cum interfera în viața unui partid și este pentru prima dată când se implică în această mizerie ordonată de PSD și foștii acoliți din PNL. Acum vedem rezultatele numirilor în justiție în procuratură cât și prezența la CSM a numitei Savonea, cu studii dubioase de Drept. DNA l-a acuzat pe Ciucu, primarul Bucureștiului fără nicio dovadă palpabilă.

Dar ultima mârșăvie le întrece pe toate. DIICOT a pornit o acțiunea împotriva lui Viorel Pașca care conduce asociația caritabilă Dumbrava Dumnezeu poartă de Grijă. Acesta are organizate aziluri pentru oameni bolnavi în stare terminală, persoane fără adăpost, oameni foarte necăjiți. Minciuna DIICOT le-a explodat în față cu mitingul de protest organizate la Oradea în sprijinul lui Pașca, afirmațiile doctorului Dejeu care spune că Pașca și organizația sa eliberau astfel paturi de spital necesare unor urgențe, dar și sprijinul oferit de preotul Cristian Terheș, europarlamentar. Terheș este un personaj controversat, este însă preot și creștin și știe ce a făcut Pașca în sprijinul celor necăjiți. 

De ce aceste acțiuni? Toate îl vizează pe Ilie Bolojan. Să-l păteze pe Ciucu colaboratorul lui cel mai apropiat, să arunce vina acestor azile în capul lui Bolojan care a fost președintele Consiliului Județean Bihor. Asta pentru că a îndrăznit să taie privilegiile magistraturii la pensii nesimțite. Există însă și judecători cu conștiință care și-au dat seama de subțirimea acuzațiilor. 

Este foarte trist ce se întâmplă acum cu justiția și cu politica românească ajunsă la mâna unor impostori.

PS

Documentul care arată cât de mârșavi sunt cei care zic că reprezintă statul român!

Represiunea comunistă din România

Știu că ultima mea postare a ridicat sprâncene, este o chestiune delicată!

Dar hai să discutăm de cea mai rușinoasă pagină a istoriei noastre, represiunea comunistă din România. Comunismul a venit pe tancurile sovietice împreună cu o parte din liderii politruci ai Partidului Comunist din România (PCdR). 

Chestiunile delicate privind represiunea antisemită din România dinaintea și din timpul războiului au fost lăsate de o parte pentru că miza era mult mai mare impusă de NKVD și Stalin, distrugerea elitelor românești. Politrucii de etnie evreiască au fost forțați să renunțe la frustrările lor pentru că miza era mult mai mare. Represiunea comunistă a început odată cu abdicarea forțată a Regelui Mihai. Din 1948 până în la începutul anilor 60 represiunea a luat cele mai diverse forme. Sub coordonarea sovietică Gheorghiu Dej și acoliții au început vânătoarea și și distrugerea elitelor țării.

Elita politică a fost închisă la Sighet, închisoare în imediata vecinătate a marelui prieten URSS, Acolo au fost martirizați eroi ai neamului care au contribuit la formarea României Mari, precum Iuliu Maniu, marele istoric Gheorghe Brătianu, în primul rând pentru că era fiul lui Ionel Brătianu, cel care interzisese PCdR. Apoi a fost sinistrul experiment de reeducare de la Pitești, unde tineri erau bătuți și torturați în scopul reeducării comuniste. Experimentul acesta sinistru a fost stopat pentru că era prea odios. Toți rezistenții din munți cu arma în mână au fost urmăriți, prinși, împușcați și băgați toți la legionari că era cel mai simplu, pentru rolul lor deochiat din perioada de dinainte declanșării Războiului Mondial.

Cel mai mare și teribil experiment carceral de exterminare a fost Canalul. Acolo au muncit până la epuizare și murit un număr imens de deținuți. Au fost închiși fruntașii satelor numiți chiaburi, au fot închiși burghejii, au fost închiși intelectualii și artiștii. Trebuia distrusă elita românească în toate domeniile.

Recunosc că familia mea nu a suferit consecințele represiunii comuniste. Învățătorul Costescu, om de stânga, țărănist pe care tata îl admira a făcut Canalul, pentru că a făcut politică țărănistă. Profesorul meu de matematici Ion Grigore, cel mai faimos profesor al Ploieștiului, care a dat jumătate din premianții la Olimpiada de Matematică într-un an a făcut Canalul. A fost martor la moartea senatorului Onoriu Bănescu, nașul bunului meu prieten Radu Vișinescu. Crima profesorului Grigore este că s-a apucat de politică liberală în 1945 și a fost ajutor de prefect. Când a fost făcut primul profesor emerit, Gheorghiu Dej s-a justificat cinic că rușii au făcut-o. Radu Vișinescu născut în 1939 a prins cea mai proastă perioadă a comunismului românesc.  Tatăl său, mare avocat și primar al orașului Costești Argeș, a fost arestat și ținut fără proces ani la rând. Unchiul său din Siguranța Statului a făcut 17 ani de pușcărie. Radu nu a putut intra la Școala Medie Bălcescu din Pitești, a făcut un an la școala medie comercială și abia apoi s-a transferat la liceu. A intrat la Drept dar a fost dat afară, când i-au luat la puricat dosarul. A reușit finalmente să intre la Medicină Stomatologie când presiunea ideologică nu maiu era așa de puternică. 

Mii ce oameni au murit în pușcăriile comuniste din cauza bătăilor și torturilor, a inaniției, alții au ieșit bolnavi și distruși. 

Noi copiii acelor vremuri nu știam nimic despre acele lucruri. Dar am aflat din adolescență prin surse suplimentare. Pentru mine au fost radiourile de la țară ale rudelor, Alunisul patern și Avrigul matern, care erau fixate pe unde scurte la Europa Liberă. Știam bine că cei care ne-au băgat pe comunismul au fost sovieticii - rușii și din acest motiv, detestam limba rusă, chiar dacă aceasta era limba lui Pușkin, Pasternak, Tolstoi, Dostoievski, Bulgakov și mai ales Soljenițîn.

Eu m-am trezit în liceu. Bine spunea însă o doamnă după 1990 că noi nu știm istoria adevărată a României. Toată istoria românilor începând de la Revoluția de la 1848 a fost deformată și falsificată, pentru că lideri erau Brătienii, cei care au adus proiectele fundamentale ale României, Independența, I. C. Brătianu și Carol I și România Mare, Ionel I. C Brătianu și Ferdinand Întregitorul. Istoria interbelică era obturată, falsificată. În comunism eram eliberați de ruși și sovietici. De abia după 1968 s-au dezvoltat idei naționale, care au derapat într-un naționalism comunist abject. Am suportat apoi mizeriile, lipsurile materiale, frigul din cauza paranoiei lui Ceaușescu. 

Și azi după 35 de ani, sunt destui români care au nostalgia acestui regim scelerat.  A dispărut și teama de ruși care ne-au impus comunismul ca să trăim acum aberațiile unor gunoaie precum Călin Georgescu și George Simion agenți putiniști în România.

Trebuie să ne amintim de aceste vremuri rușinoase și scelerate cu care ne-a blagoslovit comunismul

Pogromul de la Iași, iunie 1941. Unicitatea unei barbarii din istoria noastră

S-au comemorat 85 de ani de la Pogromul de la Iași. Este una din cele mai rușinoase pagini din istoria noastră. Mă simt dator să republic pe blogul meu articolul domnului Alexandru Muraru despre acest eveniment.

Peste 13.000 de morți în 48-72 de ore, gropi săpate înaintea crimei, două trenuri ale morții: verdictul unui masacru pe care statul român l-a plănuit, l-a administrat și l-a executat cu propriile instituții. Pogromul de la Iași, desfășurat în ultimele zile ale lui iunie 1941, a fost una dintre cele mai mari crime împotriva populației evreiești petrecute în Europa în afara lagărelor naziste de exterminare. Concluzia istoricilor este fără echivoc: o operațiune premeditată, pregătită prin ordine oficiale de la nivelul cel mai înalt al regimului de atunci – dictatorul Ion Antonescu și viceprim-ministrul Mihai Antonescu, propagandă –, planificare administrativă și acțiune coordonată a statului. În 48-72 de ore, au fost uciși peste 13.000 de oameni, aproape o treime din comunitatea evreiască a orașului. Holocaustul din România a fost, în bună măsură, opera propriilor instituții: Serviciul de Informații Speciale, armata, jandarmeria, poliția, serviciile și administrația locală (prefecturi, gardieni publici etc), cu participarea semnificativă a localnicilor și a grupurilor paramilitare de legionari, au conceput, au organizat și au executat crima în masă din inițiativă proprie, cu metode sălbatice de exterminare, la un nivel al masacrării și cu o amplitudine aproape unice.1 Duminică, 28 iunie 2026, președintele Statului Israel, Isaac Herzog, a participat la Iași la ceremonia de stat dedicată împlinirii a 85 de ani de la pogrom și la reînhumarea a 22 de victime identificate abia recent. În fața mormintelor a pus o singură întrebare: „Cum poate fi înțeleasă o asemenea cruzime, răspândită în întreaga societate?”2 Cifrele rămân cutremurătoare tocmai prin precizia lor administrativă. Un raport al Serviciului Special de Informații din 23 iulie 1943, întocmit pe baza listelor ținute de sinagogile ieșene, a numărat 13.266 de victime, între care 40 de femei și 180 de copii. Estimările istoricilor pornesc de la circa 3.200 și urcă, la Jean Ancel, spre aproape 15.000.3 Conform recensământului din 1930, Iașul avea 102.872 de locuitori, dintre care 34.662 evrei. Jean Ancel a numit ce s-a petrecut acolo un „pogrom administrativ”, iar Dennis Deletant a subliniat ritmul ieșit din comun al uciderilor.4 O comunitate aproape întreagă a fost ucisă în mai puțin de o săptămână, una dintre cele mai rapide rate de exterminare din Europa verii lui 1941. Cronologia unei decizii Premeditarea este scrisă în calendar. Pe 18 iunie, un detașament de circa 160 de ofițeri ai Serviciului Special de Informații pleca spre Moldova. Pe 20 iunie, în cimitirul evreiesc din Păcurari se săpau gropi comune: până pe 26 iunie, două erau gata, una de aproape treizeci de metri, alta de cincisprezece. Pe 21 iunie, Ordinul nr. 4147 cerea evacuarea bărbaților evrei între 18 și 60 de ani din zona dintre Siret și Prut. Generalul Constantin Z. Vasiliu dădea dispoziții pentru „curățirea terenului”, eufemismul administrativ al uciderii.5 Toate acestea s-au petrecut înainte ca primul avion sovietic să fi atins orașul. Mecanismul morții era pus la punct cu zile întregi înainte ca pretextul să fie inventat. Pretextul a venit pe urmă. Bombardamentele sovietice din 24 și 26 iunie au făcut pagube (initial limitat, ulterior semnificative), dar au hrănit zvonul că evreii ar fi semnalizat avioanelor cu lanterne și pânze roșii. Un tipar antisemit, un fals mit răspândit aproape cu o precizie matematică de serviciile speciale ale aliaților nazistilor din Europa, concomitent cu o radicalizare instituțională și civilă pe orizontală și verticală, a serviciilor de ordine, apărare publică, administrație și a populației. În noaptea de 28 iunie, percheziții conduse de 140 de polițiști și 677 de jandarmi, organizați în 40 de echipe, s-au soldat cu 317 arestări. Pe ziduri au apărut afișe care chemau la crimă: „Cu fiecare evreu ucis, ucizi un comunist.” Apoi ancheta internă a regimului a desființat totul. Pe 2 iulie, generalul Leoveanu raporta că niciun soldat român sau german nu fusese ucis, că nu existau urme de gloanțe, că „revolta evreiască” nu avusese loc niciodată. Comunicatul oficial din 1 iulie, care anunța execuția a 500 de „iudeo-comuniști”, era o minciună.6 Statul a ucis mii de oameni, apoi a mințit despre motivul pentru care îi ucisese. Cui i-a folosit minciuna? Regimului care avea nevoie de un alibi pentru o decizie luată în absența oricărei provocări. Trenurile morții Un element central al genocidului și mai ales al Holocaustului l-a reprezentat folosirea industriei, a tehnologiilor și a invențiilor lumii moderne și urbane puse în slujba crimei. Trenurile de marfă pentru a transporta evrei au rămas o imagine emblematică a dezumanizării și a folosirii acestor mijloace pentru a grăbi exterminarea semenilor. Dar aproape nicăieri în Holocaust acestea nu au fost folosite drept camere de asfixiere, într-o dimensiune a sălbăticiei nemiîntâlnite. Pe 29 iunie, mii de evrei au fost mânați în curtea Chesturii Poliției, care a devenit o veritabilă “fabrică a morții”, cum avea să o numească istoricul Jean Ancel, expresia totală a unui “pogrom administrativ”. Rapoartele oficiale i-au numărat pe rând: o mie dimineața, trei mii și jumătate la prânz, cinci mii spre seară. În jurul orei două după-amiaza, mitralierele, armele automate, ciomegele și ranga s-au abătut asupra lor. Un martor ocular, maiorul Constantin Darie, a estimat între 3.000 și 4.000 de morți și răniți grav doar în acea curte. Cel puțin 254 de trupuri au fost duse imediat la gropile comune din cimitir, cu patru camioane și douăzeci și patru de căruțe. Apoi au venit trenurile. Primul, spre Călărași, a pornit în zori, la 4 dimineața, pe 30 iunie cu aproximativ 2.500 de evrei înghesuiți în 33–39 de vagoane de marfă pecetluite, câte 80 până la 150 într-un vagon construit pentru 35. A mers șapte zile și jumătate, aproape 500 de kilometri, pe un traseu ocolit dinadins. Pe podea fusese pus var nestins și carbid, care, în contact cu aerul, au degajat gaze toxice accelerând asfixierea. La Târgu Frumos, trenul a oprit pentru prima dată după 17 ore; aici s-au descărcat 654 de cadavre, la Mircești 327, la Săbăoani 300. Când trenul a ajuns la Călărași, pe 6 iulie, mai trăiau 1.076 de oameni, dintre care 69 muribunzi, alți câteva zeci decedând în următoarele zile. Al doilea , plecat la 6 dimineața din gara Iași, avea de parcurs 20 de kilometri până la Podu Iloaiei, dar a făcut aproape nouă ore: din 1.902 deportați, 1.194 nu au ajuns vii. Supraviețuitorul Iancu Țucărman avea să spună că din cei 140 din vagonul lui au rămas opt.7 Erau cetățeni români, născuți la Iași, din familii așezate acolo de generații, unii din trei fiind copiii sau nepoții evreilor eroi care luptaseră pentru aceeași țară ân Marele război pentru reîntregire. Brutalitatea a fost atât de dezlănțuită și atât de publică încât a tulburat până și pe germani. Reprezentanții unui regim care organiza deja exterminarea industrială a evreilor Europei au cerut autorităților române să restabilească ordinea în stradă, pentru a-și desfășura mobilizarea fără perturbări.8 Misiunile diplomatice au consemnat ce avea să fie ulterior falsificat: consulul german Fritz Schellhorn raporta, pe 1 iulie, circa 1.182 de cadavre descărcate la Podu Iloaiei, iar ministrul Reichului la București, Manfred von Killinger, transmitea la Berlin, în septembrie 1941, cifra de 4.000 de morți.9 Când reprezentanții crimei industriale îți cer să faci ordine pe străzile tale, măsura barbariei a fost depășită. Rădăcini și răspunderi Nimic din toate acestea nu a apărut peste noapte. Iașul fusese, vreme de două decenii, unul dintre laboratoarele antisemitismului românesc: aici predicase A.C. Cuza, aici se născuse Liga Apărării Național-Creștine, aici universitatea devenise, din anii ’20, un focar al mișcărilor studențești antisemite și al Gărzii de Fier. Ura fusese rostită, tipărită, predată și tolerată ani la rând, până a ajuns să pară firească. Răul deplin se pregătește cu ani înainte, în limbajul îngăduit, în stereotipul lăsat să circule, în excluderea privită cu indiferență. Se va obiecta că era război, că panica frontului explică totul. Cronologia răstoarnă obiecția. Gropile fuseseră săpate înainte de bombardamentul care a stârnit zvonul. Ordinele plecaseră înainte ca vreo lanternă să fi fost „văzută”. Propria anchetă a regimului a stabilit că nu existase nicio revoltă. Masacrul fusese decis dinainte, iar panica a fost întreținută ca să îl acopere. Dreptatea a rămas neîmplinită. În timpul războiului, un singur român a fost judecat pentru crimele de la Iași: sergentul Mircea Manoliu, achitat pe 25 iulie 1941, deși martorii îl legau de uciderea unor civili. Ion Antonescu și trei dintre colaboratorii săi aveau să fie condamnați la moarte și executați pe 1 iunie 1946, însă miile de oameni care apăsaseră pe trăgaci, conduseseră trenurile sau jefuiseră casele nu au răspuns aproape niciodată.10 Pogromul de la Iași a rămas una dintre cele mai mari crime din istoria României și una dintre cele mai mari nedreptăți lăsate fără pedeapsă. Trebuie subliniate câteva concluzii indubitabile: 1. Pogromul de la Iași nu a fost un act spontan, ci o operațiune planificată de autorități ale statului român. Conducătorul statului, Ion Antonescu, viceprim-ministrul, Mihai Antonescu, alți înalți oficiali din Interne, Armată și servicii secrete au emis ordine scrise sau telefonice, au coordonat, monitorizat și decis exterminarea. Decizii locale au fost de asemenea luate pe parcursul zilelor infernului. Pregătirea eșafodajului crimei a fost realizată de Secția a II-a Contraspionaj a Marelui Stat Major, în coordonare cu Serviciul Special de Informații (SSI), iar ordinele privind deportările cu „trenurile morții” au fost date de Ion Antonescu și Mihai Antonescu. 2. Responsabilitatea pentru Pogrom revine în principal instituțiilor statului român, cu participarea și sprijinul unor unități germane. Armata, poliția, jandarmeria, serviciile de informații și autoritățile civile române au avut un rol esențial în organizarea și executarea represiunii, în timp ce militari germani au participat la arestări, maltratări și asasinate, atât la Iași, cât și în alte regiuni din nordul României. Geografia războiului a jucat un rol important, apropierea de frontiera cu URSS (16 Km), radicalizarea din interiorul aliaților naziști în operațiunea Barbarossa, presiunea superiorilor și antisemitismul generațional au fost factorii adiacenți care au contribuit apreciabil la întregul tabloul al sălbaticei crime în masă. Unitățile germane aflate la Iași în tranzit spre front au luat parte la masacre, au jucat un rol de presiune și coerciție, dar minor în raport cu responsabilitatea fără dubii a regimului Antonescu și a instituțiilor statului român. 3. Justiția postbelică a sancționat doar o parte dintre responsabili, existând un dezechilibru semnificativ între inculparea civililor și cea a militarilor. Explicațiile indicate sunt dificultatea identificării unor militari aflați în tranzit și, mai ales, interesul autorităților comuniste de după război de a proteja imaginea armatei române, ceea ce a limitat tragerea la răspundere a unor cadre militare implicate. 4. Pogromul de la Iași a fost rezultatul colaborării dintre structuri ale statului și al propagandei antisemite organizate. Rețele informative ale SSI au fost folosite pentru a alimenta și provoca tulburări antisemite, demonstrând că violența a fost precedată de măsuri de pregătire și instigare. 5. Cercetarea istorică actuală, bazată pe documente de arhivă, mărturii și investigații judiciare, permite reconstituirea cu un grad ridicat de certitudine a mecanismului de organizare și desfășurare a Pogromului de la Iași. În ultimele decenii, accesul la surse arhivistice a consolidat înțelegerea responsabilităților instituționale și individuale, oferind o imagine mult mai completă decât cea disponibilă imediat după război. Pogromul de la Iași a fost unul dintre primele și cele mai mari masacre ale Holocaustului prin gloanțe sau metode barbare de tortură sau eliminare fizică din Europa, marcând debutul campaniei de exterminare desfășurate de regimul Antonescu împotriva evreilor din România și din teritoriile aflate sub administrație românească. Pogromul a inaugurat seria marilor crime în masă comise de regimul Antonescu odată cu intrarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice și a reprezentat preludiul masacrelor din Basarabia, Bucovina, Odesa și Transnistria.  Ulterior, în vara anului 1941, unități din armata și jandarmeria română au ucis peste 45.000 de evrei în Basarabia și Bucovina, iar în Odesa, în octombrie 1941, forțele române au masacrat aproximativ 15.000–20.000 de evrei ca represalii după atentatul asupra comandamentului român. În Transnistria, aflată sub administrație românească între Nistru și Bug, deportările, execuțiile, foametea și epidemiile provocate deliberat au transformat provincia într-un vast spațiu al exterminării, unde au pierit cel puțin 250.000 de evrei români și ucraineni aflați sub control românesc. Concluzia Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (organism înființat sub mandatul lui Ion Iliescu si devenit ulterior document oficial al statului român) este că între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni au fost uciși sau au murit în teritoriile aflate sub administrație românească, ceea ce plasează regimul Antonescu printre principalii autori ai Holocaustului din Europa de Est.12 Ce a pierdut Iașul Exterminarea unei treimi a evreilor ieșeni în timpul Pogromului din iunie 1941, urmată de deportări, persecuții și emigrarea aproape completă a supraviețuitorilor în deceniile următoare, a produs una dintre cele mai profunde rupturi din istoria orașului. Iașul nu a pierdut doar zeci de mii de locuitori, ci și o parte esențială a identității sale urbane și culturale. Pierderea unei elite intelectuale și profesionale. Comunitatea evreiască a furnizat medici, avocați, profesori, ingineri, oameni de afaceri, artiști și cercetători care au contribuit decisiv la modernizarea orașului. Dispariția lor a creat un gol care a afectat dezvoltarea economică și academică a Iașului pentru generații. Slăbirea economiei urbane - Evreii reprezentau un segment important al comerțului, industriei ușoare, sistemului bancar și meșteșugurilor. Distrugerea acestei clase antreprenoriale a redus dinamismul economic al orașului și a întrerupt numeroase rețele comerciale. Pierderea caracterului multicultural al Iașului - Până în 1941, Iașul era unul dintre cele mai importante centre ale vieții evreiești din Europa de Est. Limba idiș, presa, teatrele, școlile, sinagogile și organizațiile culturale făceau parte din identitatea orașului. După război și după emigrarea masivă spre Israel, Statele Unite și alte țări, această lume aproape a dispărut. O diminuare a capitalului uman și social - Orașul a pierdut generații întregi de tineri care ar fi devenit profesioniști, inovatori și lideri comunitari. Efectele unei asemenea rupturi demografice s-au resimțit timp de decenii. Ruperea continuității memoriei urbane - Numeroase cartiere, instituții și spații publice și-au pierdut comunitățile care le-au creat și animat. După 1945, iar apoi în perioada comunistă, memoria contribuției evreilor la dezvoltarea Iașului a fost adesea marginalizată sau trecută sub tăcere. Pierderea prestigiului internațional - Înainte de război, Iașul era recunoscut drept unul dintre cele mai importante centre ale culturii evreiești din Europa de Est. După Pogrom și emigrarea supraviețuitorilor, acest rol a fost practic anulat. Într-o perspectivă istorică, se poate spune că Pogromul de la Iași și consecințele sale au schimbat definitiv structura demografică, economică și culturală a orașului. Iașul a continuat să existe și să se dezvolte, dar nu a mai fost niciodată orașul cosmopolit în care comunitatea evreiască reprezentase, timp de secole, unul dintre principalii vectori ai modernizării și ai vieții intelectuale. Acesta este unul dintre cele mai importante efecte pe termen lung ale Holocaustului în România: nu doar distrugerea unor vieți, ci și transformarea ireversibilă a unor comunități și a identității orașelor din care acestea făceau parte. La 85 de ani, primejdia nu a dispărut. Antisemitismul și revizionismul istoric, deghizate adesea în formule de discurs public aparent legitime, se ridică din nou în România și în Europa.11 Memoria funcționează ca o instituție de securitate, alături de armată și de justiție. O societate care își reabilitează propriii călăi din 1941 își slăbește apărarea în 2026. Mihail Sebastian nota în Jurnal că masacrul de la Iași este „o obsesie de care nu scăpăm”. Datoria publică este ca el să rămână o obsesie. Întrebarea „cum?” nu are un răspuns liniștitor. Gropile din Păcurari au fost săpate înainte de crimă fiindcă niște oameni au hotărât că pot fi săpate, iar alți oameni, din toate păturile societății, au dus hotărârea la capăt. Cele peste 13.000 de victime au murit pentru că statul a decis, iar destui cetățeni au fost gata să execute decizia. Singurul răspuns pe care îl datorăm celor care zac în acele gropi este să facem ca o asemenea decizie să nu mai fie cu putință niciodată. Note 1. Asupra caracterului premeditat al pogromului și a ordinului din 20 iunie 1941 de săpare a gropilor comune în cimitirul evreiesc din Păcurari, v. Jean Ancel, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941, trad. Carol Bines, pref. Yehuda Bauer (Iași: Polirom, 2005); Radu Ioanid, The Holocaust in Romania: The Destruction of Jews and Roma under the Antonescu Regime, 1940–1944, ed. a 2-a (Lanham, MD: Rowman & Littlefield, 2022). 2. Discursul președintelui Isaac Herzog la ceremonia de stat dedicată împlinirii a 85 de ani de la Pogromul de la Iași, Cimitirul Evreiesc din Păcurari, 28 iunie 2026, Cancelaria Președintelui Statului Israel, president.gov.il. 3. Raportul Serviciului Special de Informații din 23 iulie 1943, întocmit pe baza listelor decedaților ținute de sinagogile din Iași, a identificat 13.266 de victime (între care 40 de femei și 180 de copii); pentru estimări mai înalte, v. Jean Ancel, Martiriul evreilor din România (1940–1944). Documente și mărturii (București: Hasefer, 1991). Conform recensământului din 1930, Iașul număra 102.872 de locuitori, dintre care 34.662 evrei. 4. Sintagma „pogrom administrativ” aparține lui Jean Ancel, Preludiu la asasinat; asupra ritmului excepțional al uciderilor, v. Dennis Deletant, Hitler’s Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940–44 (Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2006). 5. Ordinul nr. 4147 din 21 iunie 1941 privind evacuarea bărbaților evrei (18–60 de ani) din zona dintre Siret și Prut; asupra codului „Curățirea terenului” și a detașamentului operativ al Serviciului Special de Informații trimis în Moldova la 18 iunie 1941, v. Ancel, Preludiu la asasinat, și Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (Iași: Polirom, 2005). 6. Comunicatul oficial publicat în Monitorul Oficial, 1 iulie 1941; memoriul confidențial al generalului Leoveanu către Ion Antonescu din 2 iulie 1941, reprodus și analizat în Ioanid, The Holocaust in Romania, și Ancel, Preludiu la asasinat. 7. Pentru cele două „trenuri ale morții” (Iași–Călărași și Iași–Podu Iloaiei), numărul victimelor și condițiile din vagoane (var nestins și carbid pe podea), v. Ancel, Preludiu la asasinat, capitolul „Trenul morții”, și Ioanid, The Holocaust in Romania; mărturia supraviețuitorului Iancu Țucărman este consemnată în literatura de specialitate și în arhivele de istorie orală. 8. Asupra intervenției comandamentelor militare și a Consulatului german din Iași pentru restabilirea ordinii, pe baza documentelor din arhivele germane, v. Ottmar Trașcă și Dennis Deletant (ed.), Al III-lea Reich și Holocaustul din România, 1940–1944. Documente din arhivele germane (București: Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2007). 9. Telegrama ministrului plenipotențiar al Reichului, Manfred von Killinger, către Auswärtiges Amt (Berlin), 1 septembrie 1941, raportând circa 4.000 de victime, citată în Raul Hilberg, The Destruction of the European Jews (New Haven: Yale University Press, 2003); raportul consulului german Fritz Gebhard Schellhorn din 1 iulie 1941; Curzio Malaparte, Kaputt (1944). 10. Procesul sergentului T.R. Mircea Manoliu (achitat de un tribunal militar la 25 iulie 1941) și procesul mareșalului Ion Antonescu în fața Tribunalului Poporului (condamnare la moarte și execuție la 1 iunie 1946); v. Ioanid, The Holocaust in Romania, și Raportul final, ed. cit. 11. Avertismentul președintelui Isaac Herzog privind recrudescența antisemitismului în Europa (Iași, 28 iunie 2026) și mesajul președintelui Nicușor Dan la ceremonia de comemorare; Mihail Sebastian, Jurnal, 1935–1944 (București: Humanitas, 1996). 12. Cifrele sunt preluate din Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, ed. Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu, președinte comisie: Elie Wiesel (Iași: Polirom, 2004), secțiunea „Numărul victimelor” din Concluziile generale, p. 387–388; v. și capitolul „Transnistria”, p. 178.

Vestea proastă pentru Veștea

Vestea proastă primită de Adrian Veștea a fost că a încercat să trateze cu niște păcălici, trădători ai interesului național, care sunt cei de la AUR. După ce George Simion l-a invitat la sediul AUR, a intrat prin spate, au discutat timp de o oră jumătate și l-au umplut de speranțe pe Veștea la vot, cei de la AUR la îndemnul lui Simion au trădat și ei pe Veștea și guvernul Veștea a căzut la vot!

Veștea a primit o lovitură, acest trădător a fost al rândul lui trădat. Ilie Bolojan l-a avertizat că se aruncă într-o aventură ridicolă. Mai ridicoli decât Veștea sunt cei care au consimțit să facă parte din guvernul lui. În primul rând Alina Gorghiu care nu a confirmat speranțele de acum 12 ani că poate fi o alternativă feminină la conducerea PNL. Gorghiu a preferat jocuri scârboase de culise. La fel de comic este clovnul Rareș Bogdan care a avut fumuri de mare lider politic și el a dat cu oiștea în gard. Cel mai tare mă întristează Crin Antonescu. Culmea îl critică pe Bolojan, fiind susținut la alegerile prezidențiale de PNL condus de Bolojan și nu zice nimic de cei de la PSD care l-au trădat. Păcat că după aventura nereușită de prezidențiabil nu s-a retras, preferând să-și verse otrava peste foștii lui colegi de partid. Este eșecul unei mari speranțe politice care și el aterizează în mlaștina resentimentelor. Politician de doi bani!

Acum PSD este pus în fața unei dileme foarte dificile. Grindeanu a afirmat că nu va vota un guvern minoritar de dreapta PNL, USR, UDMR. Ca să formeze ei un guvern minoritar ar trebui să accepte negocierea unui pact național cu obiective clare privind PNRR, SAFE și OECD, cu partidele PNL, USR, UDMR. După cum s-a văzut sprijinul de la AUR al acestui guvern minoritar  PSD este o iluzie. AUR și George Simion urmăresc alegerile anticipate unde să devină principalul partid cu voturi venite dinspre fostul electorat al PSD. Pare că PSD devine un partid complet neimportant. Cred că și soluția vehiculată cu un guvern condus de pseudo independentul Nazare, cum vehiculează presa este de aceeași natură cu cele ale lui Tomac și Veștea. 

Cred că soluția cea mai viabilă este a unui guvern minoritar PNL, USR, UDMR, cu un premier altul decât Bolojan, votat de PSD.

Cel mai rău iese însă Nicușor Dan actualul președinte al României. Toți ne-am pus speranțe în el. Că o să fie un om drept, care nu umblă cu ascunzișuri și cu judecăți corecte. Toate propunerile lui de candidați de prim ministru au eșuat. Tomac nici măcar nu a ajuns la votul din Parlament, iar Veștea a căzut penibil la vot trădat de mincinoșii de la AUR.

Nicușor Dan iese foarte rău din aceste șmecherii politice, toate învârtelile lui neghioabe nu au reușit și dovedește că este protectorul PSD, pe care l-a acoperit. 

Soluția anticipatelor pare a avantaja AUR, dar nu mai este așa sigur că vor obține un scor bun, după trădările în lanț. 

Să urmărim ce se mai întâmplă în viitorul apropiat.

Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători!

Această celebră zicere ar aparține lui Plutarh, dar la noi a devenit celebră prin declarația lui Tache Farfuridi din piesa lui Caragiale O scrisoare pierdută. Uite că se potrivește și la politichia noastră d e azi. 

Prima parte este valabilă pentru președintele Nicușor Dan, dar a două parte este a lui Ilie Bolojan. 

Există o tradiție nefastă la noi la români. Doi din cei mai eroi ai neamului, Mihai Viteazul și Tudor Vladimirescu au murit trădați de ai  lor în propria tabără. Asta este cu noi, cu fibra noastră tranzacționistă.: Mai lasă Mitică, mai dă-o Costică!

Președintele Dan a reușit să-și piardă mai toți susținătorii prin atacul împotriva PNL prin desemnarea ca prim ministru a lui Adrian Veștea, fost prim vicepreședinte PNL, fără să consulte PNL și pe liderul lui, Ilie Bolojan. Asta pentru că președintele Dan are insistența neghioabă de a nu desemna pe Grindeanu de la PSD care a dărâmat guvernul Bolojan. Pentru că vezi Doamne! Să nu se formeze un guvern cu cei de la AUR. Tentativa penibilă cu Eugen Tomac nu a reușit și așa l-a găsit pe Veștea amator de onoruri. Avem la PNL amatori de trădări și compromisuri cu PSD. Este o istorie a acestui partid. Câte fracționisme în sânul acestui partid, de abia prin 1994 - 1996 a reușit Ionescu Quintus să-i reunească pe toți fracționiștii.  Dar a mai reușit Traian Băsescu să rupă prin anii 2000 bucăți din PNL Guvernul propus de Veștea este o combinație de trădători peneliști și de pesediști. Nu va trece dacă nu obține voturi de la parlamentarii AUR!  Deci la ce bun combinațiile astea puturoase ale lui Nicușor Dan? 

PNL și Bolojan au fost obligați să organizeze un congres extraordinar al partidului. Trădătorii în frunte cu Veștea, sulfurosul Thuma și dezamăgitoarea Gorghiu au încercat să blocheze congresul. Este pentru mine o enigmă cum acești  indivizi aleg fracționismul, când Bolojan este locomotiva care a dublat  scorul PNL în sondaje. Probabil că acești politicieni de doi bani nu mai aveau un viitor în partid. Ba au acționat prin justiție, ciudat de promptă să blocheze congresul și excluderile care trebuie să vină. Cea mai grețoasă acțiune este realizată de DNA care l-a pus sub acuzare pe primarul Ciucu pentru niște presupuse și foarte dubioase acuzații de mită. 

Congresul de azi a confirmat pe Ilie Bolojan și s-a votat un nou statut care simplifică conducerea acestui partid. Din cauza acuzațiilor DNA Ciucu s-a retras de la candidatura de prim vicepreședinte, acesta devenind Dan Motreanu, iar secretar general este Robert Sighiartău. 

Dacă guvernul Veștea nu trece, Ilie Bolojan a propus președintelui Dan și PSD două alternative mult mai viabile decât inițiativele de până acum. Prima ar fi un guvern minoritar PSD, care ar fi votat de PNL și care își ia angajamentul să asume jaloanele PNRR ca banii de la UE să nu fie pierduți. Se face un moratoriu de 6 luni în care nu se vor iniția moțiuni de cenzură, asta printr-un pact național între partidele PSD, PNL, USR și UDMR. Și a doua soluție un guvern minoritar PNL, USR, UDMR ca să realizeze reformele necesare pentru reducerea deficitului și a obiectivelor de stabilizare economică și financiară. Sunt propuneri de bun simț! Să vedem cu reacționează ceilalți.

Jurnal de actualități

A trecut ceva timp de când nu am mai scris despre preocupările mele.

Dar chiar dacă actualitatea politică mă calcă pe nervi, trebuie să spun că, abia după o lună președintele Dan s-a hotărât să desemneze un prim ministru. Aritmetica parlamentară de azi nu-i permite să facă combinații. În mod normal ar fi trebuit să numească un prim ministru pesedist care să confirme rezultatul moțiunii de cenzură. Dar acolo se află AUR și un PSD, care parcă au uitat care sunt prioritățile României. În plus PSD se  situează pe partea trădătorilor cu nume de patrioți de la AUR, care ar fi în stare să de dea țara pe mâna rușilor. Funcționează bine războiul hibrid, pentru că Stalin când a răpit bucăți

din trupul României Mari acestea fac parte azi parte, în mod normal din Ucraina. Și așa dușmanul este Ucraina pentru idioții care nu au fost obligați să învețe limba rusă și au nostalgia comunismului care i-a scos din văgăunile de la țară, le-a dat casă la oraș la bloc și servici! Cum s-a schimbat situația când eram elev eu. Am fost obligat să învăț limba rusă. Sora mea, cu doi ani mai mică a putut să opteze pentru engleză și franceză în loc de rusă. Se schimbase ceva și nu mai depindeam de rușii care plecaseră în 1958 din România. În clasa I am mai defilat în 1957 de 7 noiembrie, pentru ultima dată! Revenind la ruși proștii ăștia de la AUR parcă nu citesc ce se întâmplă în războiul din Ucraina. Rușii nu mai reușesc nimic, dronele ucrainene iau blocat total pe fronturi, pătrund adânc în Rusia și fac prăpăd la rafinării și obiective militare. Rușii bombardează obiective civile dau cu rachete în blocurile din Kiyv, omorând civili. 

Revenind, țara a funcționat cu un guvern bolojan demis timp de mai bine de o lună. S-a lansat legea salariilor, care nemulțumește bugetarii. Jmekerul prost de la Muncă pesedistul Florin Manole s-a ferit să o lanseze, că e de pe timpul lui, lasă să ia ghionturi Pâslaru, interimarul de la Muncă. Legea taie multe sporuri care nu erau nici normale, nici legale. 

Noul prim ministru desemnat, Tomac este basarabean, născut în ceea ce este acum Ucraina din sudul Basarabiei, Bugeac. Să vedem dacă poate primi aprobarea Parlamentului, nimeni nu este mulțumit. PNL a spus că discută să vadă cum arată guvernul și ce vrea să facă. E car că legislația pentru PNRR va fi sprijinită de PNL și USR! Prea mult de politică. 

Am fost ocupat cu Rădăcini romanul Hortensiei Papadat Bengescu și apoi cu serialul Breaking Bad. M-a relaxat cu un roman de spionaj, mai mult polițist, One Minute Out de Mark Greaney despre un asasin CIA The Gray Man, după care s-a făcut făcut un film cu Ryan Gosling în rolul principal. Romanul este despre traficul de femei pentru prostituție și personajele feminine importante sunt o basarabeancă româncă din Tiraspol și două românce. Și romanul pe care îl citesc acum Midnight Black, tot al lui Greaney începe în București!

Însă am început o carte interesantă, Istoria Orbilor - România în Război 1940 - 1945. Ai mei aveau în casă mai multe almanahuri Universul din această perioadă. Citeam uimit că se discuta despre Italia care schimbase în 1943 alianțele, trecând de partea Aliaților, eu care creșteam în comunismul care cenzura tot. Credeam că știu multe despre perioadă, dar citind despre anii 1939 -1940 m-a umplut de jenă și rușine cum au fost tratați atunci concetățenii noștri de origine evreiască. În lumea teatrului erau nume importante care au fost obligate să înființeze un teatru evreiesc, Barașeum, unde veneau mulți spectatori români. Perioada acea este una dintre cele mai rușinoase din istoria românilor, ascunsă și cenzurată și în comunism. Tot despre istoria noastră, cinematografia se ocupa de fanarioți, când cea mai importantă a devenirii noastre moderne erau vremea pașoptiștilor, unde doar Bălcescu era figurat, murise săracul înainte de vreme, altfel ar fi fost cenzurat la fel ca Brătienii, CA Rosetti și regii  României. Apar și ei, în treacăt prin filmele lui Nicolaescu. 

Am fost martor la finalul săptămânii trecute la festivalul de literatură din Pitești, Filstreet. Este organizat de poetul și editorul Călin Vlasie, cu moderatorul Ion Bogdan Lefter. Cum recunoșteau Lefter, dar mai ales Cistelecan și eu sunt anacronic și reacționar când urmăresc literatura, mai ales  poezia de azi. 

Văd cum rezolvă scriitorii întrebați dacă ar primii 10 milioane de euro. Toți ar vrea programe de traduceri în limbi importante a literaturii române de azi. Doar Cărtărescu este mai cunoscut și promovat, tocmai a împlinit 70 de ani și zice că se simte ca la 50!

Cel mai interesant dosar publicat de Dilema în ultimul timp este Gen Z despre generația de azi născută și apărută după 2000. Ei sunt nativi digitali și au un alt mod de a privi lucrurile de azi. Vor să muncească altfel. Toți sunt nemulțumiți de salariile carele primesc. Am văzut exemple de tineri self made man. Sunt copii de la țară sau localități mici care prin inteligență și ambiție studiază în străinătate, care au muncit să aibă bani pentru casă și masă acolo în străinătate la fast food sau chiar în agricultură. Deci dacă vrei, poți! Asta îmi dă speranțe pentru noi, generația baby boomers. Am crescu în plin comunism, abia în liceul m-am trezit, am devenit dependent de Europa Liberă, locul unde auzeam adevărul, comparat cu realitatea sumbră pe care o trăiam. Copii de azi nu mai au aceste restricții, sunt multe tentații, dar dacă crezi și ai ambiții și te duce capul poți izbândi!

Hop și drona

Nu am mai comentat realitatea politică și socială de aproape patru săptămâni. Pentru că nu se merita!

Dar iată că drona rusească a pus capac la toate. Președintele Dan a discutat cu Mark Rutte privind activarea articolului 4 al NATO. S-a produs și o solidarizare europeană privind agresiunea neprovocată produsă de pătrunderea unei drone explozive rusești în România, la Galați, care a căzut peste un bloc de 10 etaje și a explodat provocând avarii grave la apartamentul de dedesubt și rănirea mamei și a unui copil. Președintele Dan a ajuns la fața locului. S-a discutat de ce drona nu a fost distrusă, cu toate că a fost detectată. A fost un interval prea scurt doar patru minute și o lovitură deasupra unei zone populate ar fi putut provoca consecințe grave sau obuzul racheta să fi pătruns în spațiul Ucrainei. Parcă nu de acolo venea și scăpase de distrugerea sistemelor antidronă ucrainene. 

Sunt aproape 4 săptămâni de când guvernul Bolojan a căzut la moțiune și nu avem încă un guvern cu puteri depline. Însă guvernul interimar condus de Ilie Bolojan și-a făcut datoria privind condiționările din PNRR, dând proiectul legii salarizării, intens contestată de așa zisele sindicate, care reprezintă pe bugetarii paraziți din administrația publică și centrală. S-au semnat și contractele din SAFE contestate de nemernicii antiromâni de la AUR.  Declarațiile AUR de ieri sunt identice cu ale lui Putin!

Dacă până ieri părea acceptabilă o guvernare PSD AUR, după ieșirile de ieri ale lui Grindeanu și Simion țara este în pericol dacă ar cădea pe mâna acestor agenți putiniști! Acești indivizi sunt absolut toxici. Au fost în stare să dea jos guvernul din care PSD a făcut parte, dar nu sunt în stare să dea un nou guvern și președintele Dan după cele întâmplate ieri este pus în fața unor soluții imposibile. 

După ce au dat jos guvernul Grindeanu și acoliții lui fățarnici și nemernici nu au făcut decât să arunce cu kkt în ventilatoarele de la Antena3, România tv și Realitatea tv. curg minciunile deșănțate privind guvernarea Bolojan, fac denunțuri penale împotriva lui Bolojan și miniștrilor PNL și USR fără suport, iar Antena3 ce părea oarecum credibilă face o manipulare scârboasă pentru creduli și proști. 

Avem o clasă politică absolut iresponsabilă, Grindeanu a dat jos guvernul Bolojan ca un pompier care a dat foc la casă, dar nu este în stare să stingă focul și totul s-a complicat și mai tare. 

Care ar fi soluția? Un nou guvern fără trădătorii de patrie de la PSD și AUR!

ICN 55

Ieri 18 mai s-au sărbătorit 55 de ani de la înființarea ICN Institutul de Cercetări Nucleare locul meu de muncă din 1972 până în 2007. Ne-am revăzut mai muți colegi de serviciu, s-au făcut evocări, am retrăit amintiri. Suntem oameni în vârstă unii sunt chiar bătrâni. 

Profit dec ocazie să-mi reamintesc. 

În 1971 eram în ultimul an de facultate. Intrasem la Energetică, prima promoție care am dat examen la Secția de Centrale Nucleare Electrice, CNE în 1967. La CSEN Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară s-au făcut repartițiile la instituțiile care țineau de CSEN pe 1 septembrie 1972. Făcusem practică la IFA Măgurele, dar cred că în acea vară s-au pus bazele acestui institut de cercetări. Am luat repartiție la CSEN 8 colegi. Erau Anania Laurian, Avrigeanu Suzana, Biro Lucian, Dragomirescu Cezar, doamna Dumitrescu de la Termo, Lucaciu Gheorghe, eu, Neguț Gheorghe și Constantin Popescu. Sm fost ultimul care a plecat din institut, ceilalți având familiile în București și aiurea. La înființare s-a numit Institutul pentru Tehnologii Nucleare, ITN. Funcționa provizoriu la IF Măgurele, dar urma să se mute la Pitești. Spre surpriza mea toți au fost repartizați la ITN cu excepția mea la IFA, dar la Centrul de Documentare pentru Publicații Nucleare. După trei luni m-am transferat la ITN în decembrie 1972, la secția I. Nu era nimic ca să tragă la București și salariu era mai mic cu 200 de lei. Cred că am luat decizia bună! La ITN m-am împrietenit cu Mihai Vasilescu, cu care am rămas bun prieten până azi, și cu  un om extrem de inteligent, Victor Raica. În vara lui 1973 am avut un incident amuzant, dar posibil neplăcut. În față la Eva m-au oprit doi milițieni, care mi-au cerut legitimația de serviciu. Pe legitimația era numele institutului, numărul de marcă, am avut 260, numele meu și dedesubt director și semnătura. Când au văzut legitimația cei doi s-au căcat efectiv pe ei. Au crezut că sunt director! Umblau după tineri netunși, aveam părul lung. Și unul mi-a spus să mă tund, iar celălalt să mi-l scurtez puțin!

În toamna lui 1973 am plecat în armată și când m-am întors în primăvara lui 1974  m-a abordat Horia Ștefan care era șeful Grupului Reactor. Și așa am ajuns la acest grup care avea ca obiectiv construcția reactorului de cercetări TRIGA, exact ce mă interesa. 

Cred că pe 4 iulie 1974 am plecat prima oară la Pitești cu automotorul. La gară ne-a preluat maistrul Balaș și am ajuns la situl institutului. Aleea era gata și la capătul ei domnul Balaș ne-a arătat o groapă cam de un metru jumătate și ne-a zis: aici va fi reactorul! Horia Ștefan a plecat să preia moștenirea tatălui, preotul bisericii din Baden Baden și dus a fost. Este azi în Canada și este mare fan Trump. Conducerea Secției Reactor a fost preluată de Marin Ciocănescu, proaspăt revenit de la bursa din Franța. Cu el am învățat meserie pentru că am făcut multe lucruri legate de acest reactor. vasul de aluminiu de 300 de metri cubi a fost făcut la Ploiești sub supravegherea mea, împreună cu inginerul Gibbon de la General Atomics. Era de fapt englez, fusese tanchist în armata lui Montgomery în Libia contra lui Rommel. Într-o noapte tensionat a albit complet și așa a rămas, avea peste 50 de ani. Cea mai mare teamă cu tancul de aluminiu a fost la cutremurul din  4 martie1977. Tancul era pus pe niște capre în hala reactorului lângă groapa adâncă de 10 metri unde trebuia introdus. Nu a pățit nimic, era o zonă stabilă seismic. 

În 18 noiembrie 1979 reactorul la care munceam de 4 ani a devenit critic sub coordonarea doctorului Whittenmore. Am devenit operator principal și șef de tură. Dar din 198-0 când la IRNE Institutul de Reactori Nucleari Energetici, cum era redenumit din 1976 a venit calculatorul CDC cu display, mult mai user friendly. decât cel cu cartele. Am început să lucrez cu el în analize de termohidraulică. Aveam u colectiv de tineri colegi veniți tot de la CNE din Politehnică. Un succes important a fost când bucla de testare pierdea multă căldură. L-am rugat pe Mac, Nicolae Ivan să calculeze care este coeficientul de transfer de căldură și suspectam că este apă și Mac a confirmat. Făcusem pariu că dacă nu e apă beau eu apă din piscină, dacă nu o să bea ei. 

Pe  2 mai 1986 eram la tura de după amiază. Era zi festivă a Tineretului, eram specialist în tură în zile de astea, Crăciun , Paști. Fusesem la pescuit și am adus niște cărășei pe care i-am prăjit să-i mâncăm cu colegii. Pe la 4 după amiază era un nor negru și deodată dozimetria a înnebunit! Venise norul de la Cernobîl! Valorile erau de mii de ori mia mari. Știam de dezastru de la Europa Liberă, detectat de o centrală nucleară suedeză. În România eram singura instalație nucleară în funcțiune cu dozimetrie completă și am dat alarma. La Pitești s-au luat primele măsuri de protecție nucleară. A fost momentul în care am realizat pericolul care poate apărea în meseria pe care o practicam. 

În 2003 m-am hotărât să mă înscriu la doctorat, cu teza pe care l-ma susținut-o în aprilie 2006. În 2007 ma fost selecționat să devin director la Agenția Națională de Deșeuri Nucleare ANDRAD. În 2010 m-am pensionat. 

 Am avut șansa, datorită relației de prietenie cu profesorul Ilie Prisecaru, să devin profesor asociat la Politehnică la Catedra de Nucleare, predând din 2009 până în 2020 la anul IV și masterat. Asta m-a ținut în formă intelectuală. Am realizat și multe lucrări științifice suport pentru doctorat, cared le găsesc citite și citate și azi!

Am vizitat cu Cătălin Ducu instalațiile pentru testele viitorului reactor rapid cu plumb Alfred, ICN area viitor în cercetarea românească! dacă aș fi la începu m-aș apuca de termohidraulica plumbului.

Mircea Eliade, iarăși....

Am citit și ceea ce scrie Sever Voinescu corespunde cu opiniile mele și de aceea vreau să vi-l ofer. Cum putem oare să scoatem pe unii dintre cei mai străluciși intelectuali, scriitori, artiști, doar că au avut opinii greșite într-o anumită epocă?

S-au împlinit nu demult 40 de ani de la moartea lui Mircea Eliade și, coincidență sau nu, peste puțin timp se vor reuni la București sute de savanți din domeniul istoriei religiilor, într-o adunare de anvergură mondială, cu ocazia Conferinței Anuale a Asociației Europene pentru Studiul Religiilor și a Conferinței Regionale a Asociației Internaționale pentru Istoria Religiilor. O asemenea adunare a specialiștilor în istoria religiilor la București este, în primul rînd, o confirmare a profilului internațional binemeritat al specialiștilor români din și din jurul Institutului de Istoria Religiilor, unul dintre cele mai performante institute al Academiei noastre. Dilema se bucură să aplaude performanțele acestui institut cu atît mai mult cu cît avem același binecuvîntat fondator. Reamintesc că așteptata întrunire bucureșteană a specialiștilor în istoria religiilor nu e o premieră. Mi-amintesc bine febrilitatea cu care un eveniment similar a fost organizat la București acum douăzeci de ani. Una dintre ancorele prin care, atunci, s-a legat simbolic reuniunea specialiștilor în istoria religiilor din toată lumea de orașul București a fost figura/memoria lui Mircea Eliade. Atunci se împlineau două decenii de la moartea sa și urma, peste un an, centenarul nașterii.  În 2006, ca și acum, Mircea Eliade era o figură controversată. Cum este și astăzi. Sau poate că azi, într-un moment în care tot mai mulți indignați au descoperit plăcerea vînătorii de „fasciști” printre marile nume ale culturii, încă și mai controversat.

Ce s-a întîmplat cu memoria lui Mircea Eliade în ultimii douăzeci de ani? Într-un sens, multe. Au intrat în circuitul cultural mai larg documente și relatări nu neapărat descoperite, dar cunoscute pînă de curînd numai în cercuri experte. Au intrat, de asemenea, în circuitul cultural mai larg cîteva cărți cu adevărat serioase despre Mircea Eliade. De la excelenta Mircea Eliade – prizonierul istoriei a lui Florin Țurcanu (ediția românească a apărut în 2005-2006, la cîțiva ani după ediția franceză) pînă la recenta Secrete, minciuni și consecințe. Trecutul ascuns al unui mare savant și asasinarea discipolului său de Bruce Lincoln, cu precizarea că această carte este deplin convingătoare cînd vorbește despre Mircea Eliade, dar greu de acceptat cînd vorbește despre asasinarea profesorului Culianu. Scenariul în care Christinel Eliade e un fel de mamacita de clan legionaro-securist și transmite ordinul de asasinat într-un chip subtil (ca în filme, niciodată boss-ul nu ordonă explicit un asasinat, ci doar clipește într-un anumit fel sau oftează într-un anumit fel și clanul înțelege ce are de făcut) mi se pare cel puțin extravagant. Fie și pentru că – pot personal mărturisi – bătrînii legionari din Chicago mai degrabă o antipatizau pe văduva lui Mircea Eliade, pe motiv că era o aprigă monarhistă.

Dubii cu privire la angajamentul legionar de tinerețe al lui Mircea Eliade ridică, astăzi, numai ignoranții și escrocii politici. Există mulți de aceste feluri printre noi, e adevărat. De asemenea, dubii cu privire la valoarea culturală incomensurabilă a operei sale ridică doar o mînă de activiști radicali fără importanță. În ceea ce-l privește pe Eliade, acestea ar fi, cred, reperele certe pentru orice minte cît de cît echilibrată și deschisă a zilelor noastre: un om de imensă valoare cu un angajament legionar. De aici încolo începe discuția. Și-a schimbat Eliade convingerile politice din tinerețe după anii ’50? Unii zic că da, alții că nu. Există o legătură între preocupările sale științifice și literare, pe de o parte, și convingerea politică vinovată? Unii zic că da, alții zic că nu. Este legătura asta atît de puternică încît convingerea politică viciază definitiv, nu doar moral, ci și epistemic, prin pre-orientare ideologică, cercetarea lui științifică și producția lui literară? Unii zic că da, alții zic că nu.

Adaug și faptul că încercăm să răspundem acestui gen de întrebări într-o epocă ciudat de asemănătoare celei pe care, prin Eliade, o judecăm. Într-un moment în care crește intensitatea confruntărilor ideologice și radicalismul e tot mai cuprinzător în mediul intelectual,  judecăm un angajament extremist făcut de un intelectual român exact în vremuri precum cele pe care le trăim, cînd o grămadă de intelectuali fac același lucru, unii dintre ei fiind chiar dintre cei care se ocupă serios de judecarea autorului Nopții de Sînziene. Ne ajută asta sau nu să avem o judecată cît de cît utilă nouă pe termen lung? Poate că da, poate că nu.

Ca om pasionat de subiect, văd lucrurile și din alt unghi. Mircea Eliade a trăit 79 de ani. Ultimii 30 de ani i-a trăit în America, fiind profesor într-o mare universitate. Toți acești 30 de ani, omul a trăit ca pe o pojghiță de gheață. Zi de zi. Știa bine ce făcuse în tinerețe și știa bine că, dacă adevărul despre tinerețea lui legionară va fi descoperit pe de-a întregul, pojghița se rupe și totul, de la prestigiu și lauri pînă la la siguranța zilei de mîine, se duce. Să trăiești 30 de ani cu această neliniște sau, mai bine zis, conform acestei neliniști, elaborînd strategii de disimulare și croșetînd minciunele, gîndindu-te că cineva, undeva, poate oricînd scoate la iveală textele acelea, nu e deloc ușor. Va fi evaluat, în mintea lui, probabil, și varianta unui regret public, expiatoriu, așa cum făcuse prietenul său Cioran. Numai că așa ceva funcționa bine pentru rolul socio-cultural de singuratic și inaccesibil autor de mansardă care mănîncă la cantină și deplînge existența universului. Pentru rolul de profesor universitar, cu influență enormă în tot cîmpul academic american, cu discipoli și doctoranzi, cu conferințe și congrese, dar și cu ambiția unui Nobel literar, regretul de acest gen nu funcționează. Totuși, Eliade nu voia să sfîrșească, precum Carl Schmitt sau Heidegger, la margine.

Și-a disimulat sau și-a schimbat Mircea Eliade convingerile în anii americani? Absolut toți studenții îl descriu ca pe un profesor admirabil și prietenos, absolut deloc antisemit și absolut deloc radical. Nu știu, nu pot să zic că îi cunosc sufletul, deși atît de mulți par a fi siguri că i-l știu. Dar faptul că a ascuns, abil, bucăți din biografia sa, trecîndu-le sub tăcere, manipulînd afecțiunea celor din jur sau, alteori, mințind de-a dreptul, e cert. Acum, iată și unghiul meu de vedere: a meritat?

Mircea Eliade a lăsat în urmă nu doar o impresionantă operă de istoric al religiilor și o vastă literatură, ci o școală de istoria religiilor care, la jumătatea anilor ’80, cînd Eliade a murit, era cea mai prestigioasă școală de acest gen din America. Cariera pe care a făcut-o pe merit și pe care a protejat-o, protejîndu-se prin declarații false despre tinerețea sa, a rămas un exemplu intelectual pentru mulți români. Pentru tinerii români care i-au urmat, fie în anii comunismului (cazul lui I.P. Culianu), fie imediat după căderea comunismului (cazul mai tuturor cercetătorilor religiilor din România formați în primii douăzeci de ani de după 1989, ei fiind chiar cei care dau prestigiul de azi institutului mai sus pomenit), figura lui Mircea Eliade a fost un veritabil pol magnetic al destinului, motivația însăși pentru care au pornit-o pe acest drum și primul lor model de performanță intelectuală. Adaug rolului major pe care Eliade l-a jucat mult timp după moarte în mobilizarea la lucru a multor tineri intelectuali, desigur, opera sa vastă. Știu că există contestări ale valorii ei – unora le place literatura lui, altora nu le place; unii spun că modul în care Eliade făcea istoria religiilor este irelevant astăzi, alții spun că rămîn fundamentale cîteva dintre ideile sale, precum camuflarea sacrului în profan, sau cîteva dintre analizele fenomenului religios, cum ar fi analiza șamanismului. Fapt este că nimic din toate acestea nu ar fi existat dacă Eliade s-ar confruntat în timpul vieții cu acuzațiile și probele care-i contestă memoria, acum. Ar fi fost, sînt sigur, zdrobit, alungat de la catedră, ocolit de elita meseriei sale, poate chiar alungat din America. Dar destinul a curs cum a curs, nu e nici meritul, nici vina nimănui, și nu aș zice că a curs nefavorabil. Eliade a „descărcat” în lume binele de care a fost în stare: a scris, a îndrumat studenți, a sprijinit cariere, a inspirat pe mulți. Acestea sînt consolidate. Acum, de cîtva timp, privim și spre cele rele. La 40 de ani de la moartea sa și după ce gloria lui s-a construit temeinic, e cazul să știm totul despre Mircea Eliade fără să fim anxioși că cineva ni-l dă jos de pe soclu, ni-l răpește sau chiar ni-l interzice. Chiar dacă se găsesc niște nimeni care cer interzicerea lui Eliade, asta nu cred că trebuie să ne sperie. Nu se va întîmpla tocmai pentru că respectul pentru numele lui este deja un fenomen cultural național.

Nu pot încheia aceste rînduri fără să spun ceva extrem de important, în context. Cel mai mare deserviciu care poate fi făcut memoriei lui Mircea Eliade în aceste vremuri de contestare nu este atacul unor neisprăviți care și-au găsit un scop în viață să vîneze „fasciști” prin ziare sau pe rețele. Cel mai mare deserviciu este asumarea apărării lui Eliade de partide politice de genul AUR. Nimic mai rău pentru memoria lui Mircea Eliade decît să fie apărat de un partid care nu-și poate ascunde admirația pentru legionari.

Moțiunea a trecut, guvernul Bolojan a căzut

Cam asta s-a întâmplat pe 5 mai în România. Guvernul Bolojan, rezultat a unei coaliții de patru partide, PSD, PNL, USR, UDMR și minorități care a funcționat aproape 10 luni a fost demis prin moțiune de cenzură inițiată și votată de PSD și AUR plus ceilalți așa numiți suveraniști. 

Ce este de neînțeles pentru mine și pentru mulți ca mine este de ce PSD a răsturnat guvernul din care a făcut parte. De fapt PSD nu este la primă mișcare curioasă. Liderul actual al PSD, Sorin Grindeanu a fost demis prin moțiunea de cenzură inițiată chiar de PSD. S-a mai întâmplat și cu guvernul Cîțu demis de moțiunea USR și sprijinită de PSD. Guvernul Bolojan avea de rezolvat niște probleme delicate din PNRR și începerea programului SAFE. Sunt anumite condiționări, care, nerezolvate pot conduce la pierderea de sume importante care se puteau adăuga la buget. Dacă guvernul Bolojan le rezolva și putea, prin efortul în primul rând al lui Bolojan, el putea pleca liniștit în august. Așa aceste probleme sunt în aer, nu e clar care va fi guvernul viitor. PSD a mizat că PNL va produce o revoltă în interior care să ducă la continuarea coaliției cu PSD. Așa își dorește și președintele Nicușor Dan. Dar, dacă privim relația PNL cu PSD ea nu lasă loc de experiențe favorabile, dimpotrivă! USL cu PNL și PSD au câștigat în 2012 alegerile cu peste 60 %, dar coaliția a colapsat în 2014 prin trădările lui Ponta față de Antonescu. La fel și coaliția din 2020 forțată de ieșirea USR de la guvernare l-a obligat pe președintele Iohannis să formeze guvernele PSD PNL în intervalul 2021-2024. Pur și simplu PSD  a încolăcit PNL ca un șarpe boa și s-a dat drumul la împrumuturi pentru care anul acesta plătim 12 de miliarde de Euro numai dobânzi! Experiențele dezastruoase de colaborare politică a PSD și PNL au determinat pe Bolojan și PNL să decidă retragerea în opoziție și refuzul de a mai forma coaliții cu acest PSD. Nu au mai contat anumite voci care pledau pentru continuarea colaborării cu PSD. În momentul de față Ilie Bolojan este cel mai de încredere om politic la României și PNL crește în sondaje. Cei dispuși să colaboreze din PNL cu PSD își vor compromite cariera politică. 

PSD s-a grăbit să-l demită pe Bolojan pentru că le afecta direct interesele, scoaterea acoliților din administrația de stat,  banii care nu mai vin la baronii locali, scoaterea paraziților pesediști din conducerea întreprinderilor de stat de unde ronțăiau ca șobolanii.

PSD demonstrează că este un partid obtuz,  retrograd, nu mai există nicio diferență față de AUR. Minciunea ipocrită că reprezintă interesele  celor dezavantajați, nu mai ține, PSD este plin de oameni îmbogățiți pe spinarea poporului pe care l-au jefuit și acum plătim dobânzi exorbitante pe banii dați de pomană care nu i-au adus lui Ciolacu și PSD decât eșecuri electorale.  

Și președintele Nicușor Dan s-a poziționat într-o postură clar dezavantajoasă, și ar trebui să fie ferm cu PSD în privința formării viitorului guvern.

Ce se va întâmpla este greu de spus. Va fi în stare PSD și acoliții să gestioneze problemele grele ale României? Nu prea cred. Sper ca să se prăbușească rapid și este în pericol să fie fagocitat rapid de AUR. Pe moment doar un viitor guvern Bolojan ne poate aduce la liman!

Mai am o chestiune de comentat.

Pe moment în spațiul public sunt voci care cer punerea la zid a memoriei lui Octavian Goga, și excluderea din literatură a lui Radu Gyr. Noi românii avem o mare problemă cu trecutul interbelic. Cei mai străluciți intelectuali români, de calibru internațional au avut un trecut politic deochiat. Dacă ne gândim la Mircea Eliade, la Emil Cioran, la Constantin Noica, Vintilă Horia, scriitori și filosofi de cel mai înalt calibru, aceștia au promovat și pactizat cu mișcările extremiste interbelice din România. Însă opera lor i-a cauționat și efortul unui Gabriel Liiceanu sau Andrei Pleșu, emuli ai lui Noica îi face să aibă loc în memoria intelectualității și culturii române. Și Radu Gyr și Goga au un trecut politic odios. Dar Goga a suferit pentru opiniile lui patriotice și a făcut pușcărie în Ungaria dualistă. Consăteanul lui Goga, Emil Cioran ne are probleme, Goa are! La fel și Radu Gyr, îngrozitor pentru ideile lui politice este autorul celor mai puternice poezii anticomuniste scrise în literatura noastră. Ioan Aurel Pop pledează pentru o atitudine moderată, Gyr a plătit pentru adeziunile lui cu pușcărie înainte și după 1944, Goga, poetul pătimirii noastre  s-a stins prea repede ca să nu fie asasinat la Sighet. Excluderea unor nume din trecut este atributul unor regimuri totalitare. Trăim în democrație și trebuie să medităm la astfel de decizii pripite. 

Alea jacta est la PSD!

Cam așa se poate spune că a făcut PSD! Dacă la Cezar zarurile s-au dovedit câștigătoare, lumea spune că zarurile PSD se dovedesc necâștigătoare. Să declanșezi o criză politică în acest moment cu războiul din Iran, cu creșterea prețurilor și criza de combustibil, cu problemele delicate privind finalizarea PNRR este mai mult decât o crimă, este o greșeală, cum spunea Talleyrand. Se pare că PSD nu înțelege că nu mai este partidul din vremea lui Dragnea, când avea majoritatea și putea face prostii, care și atunci s-au dovedit catastrofale. Coaliția asta complicată, cu patru partide cu obiective diferite în care PSD a jucat rolul de Gică Contra s-a destrămat. PSD acuză că din cauza lui Bolojan, inflexibil și care nu are grijă de cei oropsiți. Mare ipocrizie la pesediști, care sunt cei mai bogați parlamentari. Originea criticării vehemente a reformelor lui Bolojan este determinată de faptul că Bolojan vrea să termine sistemul de capitalism de cumetrie pe care l-a dezvoltat PSD sub toate denumirile în acești 36 de ani de democrație. Oamenii PSD sunt cei care au umplut administrația publică cu personal bugetar inutil, care s-au mufat și parazitează la toate posturile de conducere din întreprinderile de stat. De aceea și reacția violentă a Olguței Vasilescu contra Oanei Gheorghiu, responsabilă cu reformarea întreprinderilor de stat și trecere a o parte din active pe bursă. Oamenii PDD instalați acolo fără griji și obligații într-un dolce farniente, vor fi înlocuiți cu manageri din economia de piață. Vorba lui Bolojan că în cămara statului s-au năpustit șobolanii care au găsit-o acum goală a fost copiată prostește de liderii PSD ca în bancul ăla când unii stau pe gard și strigă celor de jos: Pupați-ne în cur, iar ceilalți le replică: Și noi pe voi!

Cine are de profitat? Cred că nimeni, cu toate că cei de la AUR pot să mai muște de nemulțumirile electoratului din bazinul care-l împart cu PSD. Bolojan a dovedit în 9 luni deguvernare că poate repara finanțele găurite de Nicu și Marcel. Pentru că politicile economice și financiare ale unui guraliv prost precum  Câciu au condus la acest dezastru bugetar. Austeritatea trebuie menținută până când parametrii bugetari sunt îndepliniți. Și acest lucru nu poate fi realizat decât de un lider inflexibil precum Ilie Bolojan. Bolojan a spus că s-ar da la o parte dacă ar fi un nou prim ministru ca să îi continue politicile, pentru că nu mai sunt resurse în cămara guvernamentală. Cineva spunea că cel mai important minister este cel al dobânzilor pe care le plătim pentru ca să ne facem iluzia că trăim bine și a dezastrului bugetar unde PSD are rolul proeminent. 

PSD nu se poate duce decât în cap. Este într-un fel bine, pentru că majoritatea responsabilă a electoratului se mobilizează. Idioțeniile răspândite de personaje toxice precum Călin Georgescu au reflexe în oameni obișnuiți. Un individ în vârstă așteptând la un cabinet medical spune să vină rușii! O atitudine atât de iresponsabil, arată precaritatea gândirii, individul spunând că lui nu-i pasă, că trăiește în Spania. Dar vine să se trateze în România, unde nu contribuie cu nimic la sănătate. Și nu era singurul, mai era cineva care lucra în străinătate și nu avea card de sănătate. Și ne plângem că sănătatea este subfinanțată. 

Să sperăm că guvernul minoritar Bolojan va avea timp până în august să finalizeze PNRR și să reducă deficitul bugetar și de ce nu să administreze România până la alegerile din 2028. S-ar putea să trăiesc cu iluzii, dar speranța moare ultima!

Orașul meu

Revista Dilema mi-a dat ideea unei noi postări. Despre orașul meu. 

M-am născut și am crescut până la maturitate în orașul meu, Ploiești. Ploieștiul este un un important oraș industrial din România veche. Miza acestui oraș a fost petrolul! Orașul este pur și simplu înghesuit de rafinării. Mirosul copilăriei a fost mirosul de gaz, de unde și numele de găzari dat ploieștenilor,  Petrolul este și numele legendei fotbalistice a orașului, de trei ori campioana României prin anii 50-60. Am fost martorul ultimului titlu câștigat în 1966, când eram în clasa a zecea. Orașul beneficia de școli bune și de multe bazine de înot, asta datorită faptului că fiecare rafinărie avea o colonie unde locuiau tehnicieni și ingineri petroliști străini. Dar de învățat înotul, l-am făcut de unul singur, copil pe Olt, la bunicii materni, în Avrig. Revenind la școli am fost elevul renumitului liceu I.L. Caragiale, fostul liceu Petru și Pavel. Fațada liceului de pe Bulevard a fost distrusă de bombardamentele americane din 1944 și  s-a muta în spațiul generos al fostului Liceu Comercial. Acolo a primit în 1952 denumirea de I. L. Caragiale după celebrul elev al acestui lăcaș de învățământ. Liceu a ajuns celebru datorită profesorului Grigore și a elevilor lui străluciți la Olimpiadele de Matematică. Generația mea nu a fost la fel de faimoasă, dar și eu olimpic mai de mijloc. 

Liceului de pe Bulevard, unde funcționase Petru și Pavel i-a fost refăcută fațada în anii 50, cu aer de clădire sovietică și unde funcționa un liceu de chimie industrială, a redevenit liceu teoretic, Liceul nr. 2 A. Toma, ulterior Mihai Viteazul. Asta în finalul anilor 50 și cam toți colegii mei de elementară au devenit elevi ai acestui liceu. Eu traversam orașul să ajung la Caragiale. Fiind mai bine poziționat Mihai Viteazul a devenit cel mai important liceu ploieștean. 

Ploiești este un oraș de câmpie, plat, cam ca Bucureștiul aflat la 60 de kilometri mai la sud, București mai are ceva dealuri, Ploieștiul este plat. Clima nu-i deosebită cu ierni reci, am amintiri de iarna din 1954 cu zăpadă de doi metri cu tuneluri ca să traversezi strada. Verile erau fierbinți și uscate. 

Am locuit pe strada Babeuf, numită după un revoluționar francez. Strada  numea de fapt Costake Conaki, după 89 nu a revenit la denumire originală, ci s-a numit Pictor Petre Negulescu. Dădea în strada Jdanov, fostă C. A. Rosetti, redenumită apoi Bobâlna? Strada era paralelă cu Bulevardul, mândria ploieșteană. În marginile bulevardului erau vile și case somptuoase. Ploiești este un oraș urât și fără personalitate, este doar Tribunalul din centru, care era Palatul Culturii pe vremea copilăriei mele, unde se afla biblioteca Regională de unde am citit o grămadă de cărți. Pe vremea pionierilor am epuizat biblioteca de la pionieri. 

Al doilea oraș al copilăriei este Sibiul. Mergeam în fiecare vară la rudele mamei la Avrig. Ce diferență între Alunișul muntean de lângă Slănic Prahova și Avrig. La Avrig ajungeam în altă țară. Era zona săsească, cea mai urbanizată zonă rurală a României Mari. Și mergeam o săptămână cel puțin la Sibiu, la tanti Marina, sora cea mică a mamei. De acolo am amintirea orașului medieval cu turnuri și cu amintirea cavalerilor acelor timpuri pe care o sugera cetate Sibiului. La Sibiu mi-a făcut educația vizuală pentru că acolo este Muzeul Brukenthal, unde este multă artă flamandă și olandeză. Sibiul a fost al doilea oraș al copilăriei mele. Iar ce a făcut primarul Iohannis din el acum merită toată lauda.

După terminarea liceului am devenit ca mai toți colegii mei, student la Politehnica din București. Și așa am locuit timp de 7 ani în București. Este în ordine al treilea oraș al meu. Orașul studenției, cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Aici mi-am desăvârșit educația intelectuală, am frecventat teatrele Capitalei, sălile de concerte am citit multă literatură, dar nu mi-am neglijat studiile, deși am avut ceva frustrări, din cauza unor profesori proști. Am făcut studii de inginerie nucleară, ce-mi dorisem ca licean. După un interval petrecut în București la Institutul de Tehnologii Nucleare, care funcționa la IFA, din 1974  am ajuns la Pitești unde mi-am petrecut cea mai  mare parte a vieții. M-am împlinit profesional, am participat la punerea în funcțiune de la stadiul de groapă la terminarea punerii în funcțiune a reactorului nuclear de cercetări TRIGA. 

Orașul Pitești când am sosit în toamna lui 1974 era cam jumătate cât este azi. Ceaușescu legat de zonă a transformat târgul negustoresc de vreo 50000 de locuitori într-o citadelă industrială. Este în primul rând combinatul petrochimic Arpechim, care funcționa cu petrol de import iranian, apoi din Irak. Asta a condus la falimentul lui când a fost privatizat după 90, pentru că OMV nu era interesat să importe țiței pentru Arpechim. S-a construit la Mioveni, Uzina de automobile Dacia, probabil una din  investițiile bune, pentru că producea ceva ce interesa pe oameni, mașini mici! Mai erau și alte întreprinderi importante care au adus mulți muncitori din zona rurală, care le-a schimbat statutul și azi regretă ei și progeniturile lor comunismul. Piteștiul cum îi spune numele este ascuns între dealuri. Clima lui este mai sănătoasă comparată cu Ploieștiul extrem de poluat, cum mi-am dat seama după prăbușirea industriilor poluante și am fost capabil să văd munții din Ploiești. Pitești este așezat pe malul Argeșului, lucru care mi-a dat posibilitatea să revin la o pasiune a copilăriei, pescuitul. Pitești era un oraș de negustori, fără personalitate și clădiri ca să-l distingă. În centru mai sunt clădiri unde se află fosta Primărie devenită muzeu de artă, Curtea de Apel unde a funcționat  Palatul Culturii, unde m-a prins cutremurul din 1977 la bridge. Casele de negustori sunt azi cârciumi, pentru că arată mai acătări. Piteștiul are o viață culturală prin Teatrul Municipal Alexandru Davila și mai nou, de vreo 18 ani Filarmonica Pitești. Un prieten al meu este pornit pe această viață culturală, el piteștean get beget care spune că locuim într-un oraș de maneliști și gherțoi interesați de muzică de proastă calitate și spune de filarmonica că ar fi o Meterhanea - orchestră turcească! Cum am spus, am locuit prima oară pe Craiovei într-un bloc care era exact în vârful dealului de unde începea coborârea spre centru printr-un cartier de case mizerabile. După cutremur aceste case au fost rase și s-a făcut un parc. După Revoluție, proprietarii și șmecherii au început să construiască vile și blocuri în această zonă verde. M-am mutat în 1976 în decembrie în cartierul Găvana doi într-un bloc de 10 etaje de garsoniere. Aici mi-am petrecut 10 ani, cu mulți colegi de la institut, făcând vacanțe comune la mare, la munte și în Deltă la pescuit. Prin căsătorie m-am mutat la blocul din buricul târgului. Sunt de 51 de ani piteștean și acesta este orașul meu. Ba am fost declarat la niște aniversări, Fiu al Argeșului și Muscelului!

După Revoluție am reușit în fine să merg în Occident și să văd alte orașe ale mele la care visam. În 1977 am ajuns la Moscova despre care am amintiri teribile. În 1983 am ajuns la la Praga care mi-a plăcut foarte mult, dar am revăzut-o după 1990 și mi-a plăcut și mai mult pentru că toate clădirile istorice fuseseră reparate și albite. Am vizitat Amsterdam, Berlin, multe din orașele Germaniei, dar inima mi-a rămas la Viena, care se vede că este imperială și capitală comparată cu Praga sau Budapesta. Am  fost la Paris în 1995 opt zile și în 1996 la Londra care m-a dezamăgit în comparație cu Parisul. Dar revăzută după 20 de ani Londra pare mai mult un fel de Manhattan. Am trecut prin New York de trei ori, am fost la Chicago și Los Angeles în America. 

Recunosc că mi-a plăcea să trăiesc la Viena. Însă pentru că în fiecare vară ajung la Avrig la verișoara mea Măriuca să facem băi la Ocna Sibiului îmi place enorma zona. Aici mă simt bine în Avrig, micul oraș, devenit între timp și să adăst în piețele Sibiului să respir atmosfera burgheză central europeană. Acestea sunt orașele mele.

E criză, e criză!

De obicei nu mă mai uit la scena politică, oglindită în media, la televiziuni în special. Prietenul Iulian mă tot anunță când primul ministru Bolojan este prezent la interviuri. Și în ultimul timp Bolojan este prezent des la interviuri. Asta îmi spune că primul ministru este îngrijorat. Și este îngrijorat că Grindeanu și PSD au o atitudine autistă privind problemele complicate ale țării. Și această atitudine iresponsabilă se manifestă acum și mai vehement pe fondul crizei carburanților declanșată de războiul din Iran. Aseară am urmărit la Digi24 o dezbatere despre actuala criză politică din România. Dacă te uiți la Antena 3 acolo sunt parcă obsedați de Bolojan la fel ca PSD care plătește pe acești mercenari. Celelalte televiziuni nu contează, la ele se uită plebea needucată care nu-și dă seama de catastrofa în care ne aflăm.

I se poate reproșa orice lui Bolojan, dar faptul că nu este responsabil privind problemele țării în niciun caz. 

Suntem în vecinătatea unui război distrugător în Ucraina, a apărut și aventura lui Trump în Iran. Eu îl înțeleg pe Netanyahu ca a declanșat atacul împotriva conducerii Iranului și a instalațiilor sale militare. Hoarda criminală la conducerea Iranului nu are în cap decât să facă o bombă atomică pe care să o arunce în capul Israelului. Este extrem de trist că popii ăia bărboși care-și chinuie și ucid propriul popor nu au învățat nimic din istorie. Persanii lui Cirus cel Mare i-au eliberat pe evrei din robia babiloniană și evreii au fost etern recunoscători. Relațiile Israelului cu Iranul șahinșahului Pahlavi au fost foarte bune până la instaurarea regimului teocratic al lui Khomeini. Dar totul s-a schimbat și acești popi criminali au construit un regim represiv militar care nu are în cap decât amenințarea vecinilor, cum se  vede din acest conflict. Cred că Trump a fost ademenit în acest conflict cu toate repercusiunile lui. Iranul trebuie învins precum Germania nazistă. Și asta este foarte dificil dacă porți doar un război aerian. 

Revenind în țară se observă PSD nu înțelege nimic din actuala criză internă și externă. În primul rând baronii PSD nu înțeleg că pomenile din banul public pe care și-au construit averi nu se mai pot. Nu există banii de tocat în guvernele PNL PSD din 2021 - 2024. Deja plătim 60 de miliarde de lei dobânzi pentru aceste nerozii bugetare. Și în momentul de față crizele externe s-au acutizat, războiul din Ucraina, cel de acum din Iran și criza combustibililor, au consecințe în scăderea producției mondiale la care suntem cuplați. Și acum PSD-ului și lui Grindeanu i s-a pus pata pe Bolojan și pe USR. Ei nu înțeleg că nu au nicio șansă să se revină la dezmățul financiar trecut. Nu înțeleg că nu Bolojan este problema, că oricine urmează lui Bolojan are de rezolvat aceleași probleme grave. Bolojan este garanția noastră la Uniunea Europeană că un program de austeritate temporar poate rezolva problemele noastre de buget. Culmea că în acutizarea crizei, PSD nu mai au aliați pe cei de la AUR. Pentru că acest partid AUR  nu rezolvă nimic, doar acumulează nemulțumiri aprobate de liderii populiști acestui partid. Pus în fața guvernării acest partid s-ar destrăma imediat. PSD care a exploatat ipocrit sărăcia românilor nu mai este viabil. Românii numai sunt săraci, o dovedește faptul că alimentează în continuare BMW-urile Merțanele, și Audiurile ca să meargă o juma de kilometru. Oamenii săraci există, însă sunt o minoritate pe care mizează în continuare PSD, după cum avertiza Victoria Stoiciu și asta le îngustează baza electorală. Trebuie strânsă cureaua. Asta nu înțelege nici nesimțita de Savonea care vrea bani pentru magistrați, care i-ar datora statul, bani adăugați la cele mai mari salarii din România. pe care le plătește statul. Păi cum să nu le dea dreptate curțile de justiție, cei centrează ei dau cu capul?

Ce se poate întâmpla? Dacă PSD continuă atitudinea asta de șantaj și ies din coaliție, ajung în opoziție cu AUR și vor pierde și mai și! Se poate ajunge la un guvern minoritar, care va fi sprijinit pe sub masă de AUR, care nu are interesul răsturnării guvernului Bolojan. Așa s-a întâmplat ți în 2007 cu PNL care a guvernat în minoritate după ce i-au dat afară pe PDL de la guvernare și PSD a sprijinit guvernul Tăriceanu. Dar PSD în opoziție nu are decât de pierdut și îi este fagocitat electoratul de  către AUR. 

AUR nu va face o majoritate cu PSD pentru că nu vrea la guvernare, doar după ce Bolojan va rezolva dilemele bugetare. Singura soluție normală la cap este ca PSD să rămână la guvernare!