Povești de Crăciun

Azi, de dimineața Crăciunului n-am renunțat la obișnuitul meu exercițiu sportiv. Era o dimineața senină, roz după cum reflectă soarele dimineața. L-am făcut la aparatele din Parcul de la Finanțe. Tot exersând mi-a atras atras ceva ce se întâmpla peste drum. Acolo se află prima vilă construită în zona care era la venirea mea în 1974 la Pitești zona cea mai urâtă și insalubră din centrul orașului. Erau niște cocioabe care urcau dealul pe Calea Craiovei și se terminau unde se construiseră blocuri. Primul, pe partea dreaptă era blocul de patru etaje unde am locuit la venirea mea în Pitești.  Toată zona a fost dărâmată după cutremurul din 77 și se amenajaseră parcuri, inclusiv cel unde mă desfășuram sportiv. Primul care a primit retrocedaarea terenului aparținând familiei este un un cunoscut pictor piteștean și își construise o vilă foarte frumoasă cu un mozaic pe exterior. Acum vila este înghesuită de alte vile și mai ales de clădiri de birouri. Ei bine, în fața acestei vile se afla parcată o salvare. După câteva minute din vilă au ieșit paramedicii, probabil fusese o urgență? Totuși în curte se mai agitau trei persoane, cineva a deschis larg porțile, curtea nu părea a fi amenajată pentru parcare, iar după ceva timp  a apărut o dubă de servicii funerare. Deci se produsese inevitabilul, murise cineva în această casă. A murit fericit/ă în dimineața de Crăciun, dimineața Nașterii Domnului.

Prietenul Iulian a fost în această dimineață la cimitir. La cei care vindeau lumânări, flori și alte accesorii se făcuse coadă. Sosește un tânăr mai bronzat însoțit de niște dame și se duce direct în față să ia de ce avea nevoie, ignorând pe cei care așteptau. Iulian chiar l-a interpelat. Degeaba! Este rezultatul educației precare, și poate și a faptului că nu se mai face armata, care dădea un pic de disciplină la recalcitranți și nesimțiți. Ar trebui cumva un serviciu alternativ în scop social?

La prânz pe o vreme splendidă, senin, dar fără zăpada de Crăciun am ieșit la plimbare în parcurile de pe marginea Argeșului. Când să ies de pe strada Sfânta Vineri am trecut pe lângă Casa de Rugăciuni a cultului creștinilor după evanghelie. Tocmai se terminase predica și ieșea lumea din curte. Și am văzut spre surprinderea mea printre credincioși o doamnă din acea minoritate etnică care vinde în piața șoptit: țigări, țigări! Cum s-o împăca ocupația respectivei cu preceptele Bibliei?

Citisem niște lucruri interesante în ultimul număr, cel de Crăciun al Observatorului Cultural. 

Era interviul luat doamnei Sonia Devillers. Este autoarea unui roman de succes  care este parte a biografiei ei. Doamna Devillers a găsit  pe lista de evrei vânduți de statul român și numele bunicilor ei materni, Deleanu și a rămas șocată. Și așa a scris Les Exportes. Autoarea a făcut investigații discutând atât cu mama ei, plecată la 14 ani din România cât și cu bunicii. Erau evrei asimilați și-au schimbat și numele după 45, trăiau revanșa la atmosfera antisemită a anilor 30, erau membri ai PMR și au trăit și șocul excluderii. Au emigrat alegând libertatea în Franța. Amintirile bunicilor era în conjuncție cu Jurnalul lui Sebastian, dar în pofida acelor vremuri trăiau cu amintiri românești frumoase. Problema libertății pare de neînțeles pentru tinerii de azi, dar eu și alții am trăit uriașa frustrare a presiunii și minciunii ideologice comuniste și a lipsei de libertate.

Sorin Alexandrescu continuă acțiunea sa de reevaluarea a personalității unchiului său Mircea Eliade. Asta pornind de cartea unui italian, Roberto Scagna, Libertate și teroare a istoriei, dedicată personalității lui Mircea Eliade, unul din fondatorii istoriei religiilor. Pentru aceasta folosește conceptul cheie illo tempore tradus cam ca pe vremuri. Acesta ar descrie metoda scriitorului Mircea Eliade pentru definirea unui timp imprecis. Aici aș adăuga o notă personală. Pentru mine a fost o surpriză atunci când am citit volumul de scrieri al lui Eliade, apărut prin 1971, dacă nu mă înșel: În curte la Dionis. Suna complet diferit de ce se scria pe la noi, cu nota specială de fantastic. Adevărul trist despre marile personalități culturale ale interbelicului este că mai toți au fost atrași de ideologia Gărzii de Fier, probabil și din cauza mentorului Nae Ionescu. Asta s-a întâmplat cu Eliade, dar și cu Cioran, și cu mai tânărul Constantin Noica. Citind Schimbarea la față a României, ediția princeps, nu cea jumulită de Cioran și livrată lui Liiceanu pentru publicare la Humanitas, m-a șocat admirația pentru Stalin și comunism. Așa credea bietul Cioran prin anii 35, nu schimbaseră încă bolșevicii la față România. 

Aș mai adăuga faptul că au apărut în românește scrieri și poezii de Pier Paolo Pasolini. Eu îl știu pe Pasolini regizorul ale cărui filme sunt ca niște pumni în plex. Să amintesc doar de Teorema sau de Salo.

În final la plimbare se vedeau munții Iezer Păpușa și am făcut și niște poze, lumea se plimba și pe Argeș erau lebede.

La Mulți Ani de Crăciun!

În Ajun

Cu artiștii de la Anatoly Brașov

Astăzi este Ajunul, sau mai nou perioada premergătoare Crăciunului este denumită de unii Advent ca la catolici. Este o săptămână deosebită cea din ajun de Crăciun. Se organizează spectacole, corale, cum era anunțat luni pe un afiș la Teatrul Alexandru Davila. Am revenit la teatru marți ca să dau de un spectacol de Crăciun cu scop umanitar organizat de elevii Colegiului Zinca Golescu. De fapt corala era organizată la altă sală din oraș! Aceste spectacole mai ales cel organizat de Filarmonica Pitești mi-au amintit de copilărie. În anii 50 încă era Moș Crăciun, nu-l alungase comunistul Moș Gerilă. Mergeam în seara de ieri, 23 decembrie cu Bună Dimineața la Moș Ajun și de Anul nou cu sorcova. Colindele de Crăciun, în special cele românești nu aveam altă posibilitate să le ascult decât la Radio Europa Liberă. Atmosfera de Ajun era tristă și plină de lipsuri în vremurile comuniste.

Așa că m-a bucurat spectacolul deosebit organizat la Filarmonică pentru sărbătorirea Crăciunului. Pentru reușita acestui spectacol și-a dat concursul grupul brașovean Anatoly. Este compus din cinci artiști, Andrada Mureșanu, dirijoarea corului de la Colegiul Șaguna, Gabriel Baciu, inginer, Cipriana Cucu, cântăreț bisericesc, Ciprian Țuțu, dirijorul corului Academic Radio și Marius Modiga, profesor la seminarul teologic și dirijorului corului Concetus Brașov. Artiștii au fost acompaniați de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Tiberiu Oprea. Am ascultat vechi colinde românești, ca și colinde și cântece de Crăciun internaționale, ca și piese ale orchestrei. Am petrecut clipe minunate care mi-au umplut inima de bună dispoziție.

Unii se plâng că semnificația religioasă este acoperită de aspectul ludic al acestei sărbători. Se serbează nașterea, moartea este mult mai sobră de sărbătorile Paștilor. Să ne bucurăm deci de magia Crăciunului!

Ajunul nu ne-a adus doar bucuria acestei mari sărbători. Pentru noi românii Ajunul are și semnificația istorică a prăbușirii comunismului pe 22 Decembrie, prin Revoluția Română de acum 33 de ani! De atunci putem sărbătorii liber Crăciunul, putem să ne exprimăm și să criticăm puterea politică. De aceea nu pot să fiu decât de acord cu cele afirmate de Andrei Manolescu în Dilema veche. 

În anul 2000, filosoful maghiar G.M. Tamás a publicat  celebra „Scrisoare către prietenii mei români” în care observa că: ...România ar fi avut posibilități uriașe pentru crearea propriului său mit democratic – este vorba de Revoluția din 1989. Tocmai în legătură cu acest aspect, nonconformista intelectualitate română a reușit să concretizeze cea mai fantastică realizare, un record mondial, de valoare universală. Pentru că voi, dragii mei prieteni, cărora nu v-au convenit consecințele politice (într-adevăr, neplăcute) ale revoluției, ați convins o lume întreagă că revoluția, de fapt, nici n-a avut loc, că a fost vorba de o scamatorie, de un miraj, de o halucinație, de o înșelătorie, de o jonglerie, reușind ca prin tertipurile poetice ale mitologizării negative să escamotați cea mai mare faptă istorică a poporului român, numai pentru faptul că, la fel ca în toate revoluțiile, a existat prea multă fanfaronadă, exagerare, pălăvrăgeală, prea mult haos.

Am trăit și eu frustrarea că Revoluția Româna a fost deturnată de lideri kriptocomuniști. România, dar, spre deosebire de alte țări comuniste nu aveam constituită o opoziție. De aceea grupul condus de pseudo dizidentul Ion Iliescu a preluat puterea. Între timp mișcările politice au evoluat, nu mai este ca în anii 90, există încă frustrări, dar trebuie să fim optimiști. 

Am trecut și de momentele de orgoliu național rănit privind blocarea accesului la Schengen. Acest eveniment a suflat în pânzele suveraniștilor penibili de la AUR care au luat cu asalt benzinăriile austriece OMV. O afacere strict internă a Austriei, privind emigrația ilegală a determinat blocarea României și Bulgariei, admiterea Croației, care culmea, este o rută de emigrație ilegală în Austria. Se pot invoca și precedente istorice, relația drăguțului de împărat, care a mințit și manipulat iezuit lideri români precum Horea, sau Avram Iancu. Cum s-a întâmplat și cu memorandiștii, care s-au adresat împăratului care însă a deturnat la Budapesta Memorandumul, la politicienii maghiari, dușmani declarați ai aspirației românilor din Transilvania. La noi presa, dar și politicieni au acuzat pe unii miniștri și pe președintele Iohannis că sunt vinovați că nu au pregătit bine momentul. Probabil că Iohannis a mizat și pe faptul că este etnic german, dar cancelarul Nehammer a trecut iresponsabil și prostește peste interesele de afaceri și financiare austriece în România. Iată că își nuanțrează poziția, poate și datorită presiunilor a acestor oameni de afaceri austrieci și acceptă în 2023 intrarea în Schengen a Romîniei. Adevărul că este o prostie să stai la cozi să treci spre Bulgaria sau spre Ungaria, mai ales pentru camionagii. S-a mai dres parcă ceva cu semnarea acordului privind cablul submarin care va aduce în România și Ungaria energie electrică din Azerbaidjan. Au participat Ursula von der Leyen, dar și primul ministru al Ungariei Orban Viktor, semnal că relațiile româno-maghiare se pot relaxa. 

Sfârșitul de an mi-a adus plăcerea de a vedea noi seriale. Așa văd acum seria nouă de Emily in Paris cu fata lui Phil Collins, Lily. E un serial simpatic cu un Paris frumos, pe care mi-ar plăcea să-l revăd! Am văzut și a treia serie  Tom Clancy's Jack Ryan și am trăit o dezamăgire cruntă. Este un serial cu un scenariu prost, realizatorii nu au habar de geografie, o barcă din Marea Neagră ajunge în insulele grecești, cum? Apoi rușii se plimbă cu trupele prin Ucraina de parcă ar fi a lor! Se încearcă compensarea cu acțiune în frumoasele orașe central europene, Praga, Viena, Budapesta.

A mai fost și un serial nou, The Recruit. Este un serial care îl are personaj principal pe un avocat angajat al CIA. CIA are și avocați?! Este realizat într-o notă simpatică, comică. Avocatul Owen Hendricks, este bătut și torturat de agenții CIA, nu de teroriști nenorociți. Hendricks este sabotat și de proprii colegi, este pus să citească scrisori de amenințare adresate CIA și așa descoperă o agentă rusă care lucra pentru CIA și era foarte valoroasă agenției. Finalul este în coadă de pește ca să se producă o nouă serie de aventuri. Am văzut și noua serie Slow Horses cu aventurile angajaților MI5 ai lui Jackson Lamb (Gary Oldman) în luptă cu agenți ruși, foști KGB. Este inspirat de romanul Dead Lions, pe care l-am citit, dar una e să citești alta este să vezi. 

Și vă urez un Crăciun Fericit!

Argentina campioană mondială!

 

În această seară s-a consumat ultimul meci al turneului mondial de fotbal Qatar 2022. 

Cu ce rămânem?

Chiar dacă a fost un turneu controversat, mai ales că s-a mai descoperit un mare de corupție la nivelul Uniunii Europene privind Qatar, că pregătirile acestui campionat mondial s-a soldat cu moarte unor muncitori din cauza condițiilor de muncă nesigure, turneul de fotbal a fost o mare reușită. Toți amatorii de fotbal au rămas lipiți de televizoare de la amiază până seara.

Văd meciurile de la campionatul mondial de fotbal din 1966, adică de 56 de ani, eram atunci absolvent de clasa a X-a, penultima clasă de liceu, pentru mine ultima promoție cu 11 clase. Am văzut apoi meciurile din 70 din Mexic, unde era și România și eram în timpul sesiunii de vară și în anul 3 la Politehnică. În 1974 am văzut meciuri la căminul ITN, probabil și pe antena de bulgari, pentru că dobitocul de Ceaușescu nu agrea fotbalul. La fel a fost în 1978, în 1982, în 1986 când antena de bulgari ne umplea de fericirea de a vedea acest spectacol unic. În fine, din  1990 am început să le vedem la TVR. Și în 1994 și în 1998 unde participa și România. Din 2002, nu am mai fost și noi la turneul final și vedeam meciuri prin Turcia, Italia, Grecia unde eram în vacanță.

Despre meciurile acestui campionat am mai scris. S-au consumat între timp și finala mică între Croația și Maroc. A luat a doua oară o medalie de bronz Croația lui Modric și asta arată cât de tari sunt acești croați la fotbal. Au două bronzuri și un argint și după Olanda, finalisă de gtrei ori fără noroc Croația este țara europeană cu un fotbal care trebuie luat în serios

În fine a fost și finala mare dintre Franța și Argentina. Eu mărturisesc că aveam favorită pe Franța. Spre șocul și surpriza mea  cea care conducea meciul era de departe Argentina cu Messi lider, care a și dat primul gol din penalti, ca apoi să se facă 2-0 din pasa lui Messi către Di Maria. Și repriza a doua a început la fel, Argentina imperială controla meciul. De Champs a făcut câteva schimbări și se echilibrează jocul. Și începe nebunia, penalti pentru Franța, și apoi gol din acțiune aparținând ambele lui Mbappe, 2-2 în două minute. Meciul este interzis cardiacilor argentinieni. Vin prelungirile, Messi marchează, 3-2 Argentina. Dar alt penalti pentru Franța și Mbappe egalează, 3-3. Și începe loteria la penalti. Argentina are jucători cu nervii tari și un portar excelent în Martinez și este 4-2 pentru Argentina! A fost cea mai frumoasă și nebună finală de campionat mondial!

Campioană mondială meritată este acum Argentina care-și va mai adăuga o stea! A treia!

Jurnal de mondial - înaintea finalei

Olivier Giroud sărutând chelia lui Walid Gregagui antrenorul Marocului și fost coechipier

Timp de aproape o lună toată ziua am urmărit meciurile de la Campionatul mondial de fotbal 2022.  Este poate cel mai controversat campionat mondial care se desfășoară iarna, nu vara, ca de obicei, că se desfășoară în Qatar, țară islamică cu interdicții mari pentru nemusulmani. Dar una peste alta a fost un campionat de fotbal excelent cu mari surprize. 

Aș face un recurs la istorie, campionatul mondial de fotbal este în faza lui finală o afacere de elite. Dacă la începuturi s-a afirmat o echipă sud americană Uruguay, ea nu a mai reușit rezultate notabile. În finale au pătruns doar câteva echipe, sunt unele care au fost doar o singură dată, cum a fost Ungaria în 1954, cea mai puternică din lume, învinsă în finala din Elveția de o Germaniei de Vest, suspectă de dopaj. A mai ajuns acum, ultima perioadă Croația, care confirmă având o medalie de bronz în 1998 și una de argint în 2018 și deci nu este o surpriză că va lupta și acum pentru medalia de bronz.  A mai pătruns într-o finală și Suedia în 1958 profitând că joacă acasă și că avea niște mari fotbaliști. Cea mai nedreptățită este Olanda care a jucat fără succes trei finale, în 1974, în 1978 și în 2010.  A mai fost și Cehoslovacia de două ori în finală în 1934 și 1962. Între câștigătoare au o singură reușită Anglia în 1966 și Spania în 2010. În rest titlul de campioană mondială este o afacere între America de Sud cu Brazilia de 5 ori și odată pierzând finala, Argentina de 2 ori și 2 finale pierdute. Pe de altă parte sunt în Europa Germania cu 4 titluri și 3 prezențe în finale pierdute, Italia cu 4 titluri mondiale și 2 pierdute și în ultimul timp de Franța cu 2 titluri mondiale și o finală pierdută în 2006. 

Și acum, să revin la actualitate. M-am oprit la grupe, între timp au avut loc optimile în care surpriza a fost victoria la penaltiuri a Marocului împotriva Spaniei. Marocul a recidivat și sferturi eliminând cu 1-0 Portugalia. Nu i-a mai mers cu Franța, fiind învins cu 2-0. A fost după mine un meci urât, cu un Maroc cu jucători obstrucționiști și cotonogari, ca Grecia la Europenele din 2004, chiar dacă au jucători extrem de tehnici, care sunt marocani ca origine, sunt de fapt născuți în Franța, Belgia, Olanda sau portarul Bono în Canada. Meciul a arătat calitatea lui Mbappe de la șuturile care au condus la două goluri date de Hernandez și Colo Mouani. Făcând apel la istorie, acum 1300 de ani arabii din Maroc au cucerit Peninsula Iberică, Spania și Portugalia, dar au fost respinși peste Pirinei de Franța. 

În sferturi s-a detonat bomba, Brazilia, considerată favorita turneului a fost eliminată la penalti  de Croația. A mai fost și meciul dintre Argentina care este în creștere de formă și cu un Messi formidabil și Olanda. Olanda era condusă clar cu 2-0, dar  egalează în prelungiri. La penalti se impune Argentina, pentru că jucătorii au avut încredere prin reușita liderului Messi. 

Apoi s-a desfășurat semifinala Argentina Croația și Messi a fost strălucitor și au învins cu un sec 3-0, cel mai bun meci al Argentinei.

Revenind la Franța, de departe cel mai așteptat meci din sferturi a fost Franța Anglia. A fost de departe cel mai spectaculos și frumos meci și pentru că nu au prea fost faulturi. Anglia m-a surprins ca fiind o echipă tehnică. A deschis scorul Franța cu un șut al lui Tschuameni. Au fost egalați de englezi printr-un penalti la un fault în careu al aceluiași Tschuameni. Penaltiul a fost sec executat de Kane. A revenit Franța cu 2-1 prin golul lui Giroud. Și din nou penalti, fault al lui Hernandez. A executat din nou Kane care a tras cât a putut peste poartă. În fotbal trebuie să ai noroc și să ai nervii tari. 

Și așa ne aflăm în fața ultimelor meciuri, finala mică între Croația și Maroc și marea finală între Franța și Argentina, oricare putând deveni a treia oară campioană mondială. Acest lucru confirmă statisticile mele. În acest meci voi ține cu Franța!

Nici medalia de bronz nu este de lepădat, pentru că Maroc poate deveni prima echipă africană care câștigă această medalie. Iar Croația trebuie să confirme că este una din echipele cele mai grele ale Europei. 

Așa că abia aștept aceste meciuri cu care se termină acest campionat mondial.

În Dilema veche au fost în numărul trecut și cel de azi două dosare care m-au melancolizat. Cel trecut era intitulat Tinerețe haine grele și cel de azi Cum sună viitorul. Am trăit tinerețea universitară în cea mai favorabilă perioadă finalul anilor 60, începutul anilor 70, când în România se trăia mai bine, se găsea mâncare, fumam țigări americane și presiunea ideologică nu era așa puternică. De abia în 1971 s-a trezit Ceaușescu cu tezele lui din iulie. Dar am făcut cele mai frumoase vacanțe la mare, la Costinești, Mamaia, Neptun și 2 Mai. Mergeam în Deltă și pe munte și vedeam campionatele mondiale de fotbal cu antene de bulgari. Cât despre viitor, acum la 73 de ani viitorul se poate sfârși repede.

Am remarcat azi un articol polemic foarte bun publicat de prietenul meu Mihai Vasilescu pe care vă invit să-l citiți

https://dilemaveche.ro/sectiune/caleidoscopie/iarasi-pe-marginea-prapastiei-2227498.html.

Azi a fost ultimul concert simfonica al anului la Filarmonica Pitești. Următorul este dedicat Crăciunului și este un concert popular.

Cu Constantin Borodin

În program s-a cântat în prima parte Concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, op. 104 de Dvorak. Am avut surpriza unui solist foarte talentat, basarabeanul Constantin Borodin care a încântat publicul cu prestația sa. A fost bine acompaniat de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de dirijorul Constantin Grigore. Borodin ne-a oferit și un bis dintr-o sonată pentru violoncel de Domenico Gabrielli. am făcut o poză cu tânărul violoncelist, remarcând că are nu nume faimos, iar el a răspuns modestă că nu are niciun merit, aparține familiei. 

În a doua parte am audiat Simfonia a V-a Reforma a lui Felix Mendelssohn, o operă muzicală extrem de puternică, scrisă de compozitor pentru aniversarea a 300 de ani de la Confesiunea de la Augsburg a reformei luterane în 1833, dar neacceptată din pulsiuni antisemite. Execuția simfoniei a fost reușită și aplaudată.

Azi dimineața se adunase prima zăpadă a iernii, dar s-a topit repede. Amintirile mele de copil din anii 50 sunt asociate cu zăpadă multă și săniuș pe maidanul din spatele străzii. 

Austria ne-a dat cu flit

Cam la asta se rezumă ceea ce s-a întâmplat ieri la sesiunea JAI, care punea problema admiterii în Schengen a României, Bulgariei și Croației. Croația nu prezenta probleme, doar noi și bulgarii ne-am trezit în ultimă instanță că Austria blochează admiterea în Schengen. Ceea ce este ridicol este că se pune problema emigrației ilegale transfrontaliere și că Croația va fi de acum o poartă deschisă pentru acești emigranți, prin faptul că emigranții părăsesc Serbia unde sunt cei mai mulți ilegali. Și călăuzelor sârbe le vine simplu, pentru că vorbesc aceeași limbă cu croații. Datele Frontex documentează că prin Croația au trecut anul acesta de 15 ori mai mulți decât din România. Austria, de fapt politicienii austrieci în frunte cu acest cancelar Nehammer pun în primejdie prin această decizie interesele economice ale Austriei în România. Austria prin OMV Petrom controlează industria petrolului din România, singura producătoare importantă din zonă și în perspectivă a gazelor din Marea Neagră și de asemenea, două din cele mai mari bănci din România. De ce această atitudine? Este simplu, avem bube-n cap! Una a fost legată de MCV, ridicat chiar acum României, și mai demult Bulgariei. Este acuzat nivelul de corupție. Dar, uite că justiția din România a scos din politică personaje importante, un prim ministru, a dovedit că președintele Băsescu este turnătorul securității și așa mai departe. Pe când în incoruptibila Austrie cancelari, miniștri joacă tontoroiul corupției și mai rău, se încurcă în relații dubioase cu Putin și ai lui. Chiar această decizie este determinată de sondajele care pun partidul lui Nehammer pe locul trei. Și pentru a găsi un acar Păun pentru emigrație ilegală cel mai ușor este să dai vina pe români și pe bulgari. Detectez în cazul nostru și o anume ranchiună care vine de acum 100 de ani, când și românii au avut un rol în prăbușirea Imperiului Habsburgic.

Avem și noi problemele noastre azi, dar în această chestiune, cei doi responsabili, Iohannis și Aurescu și-au folosit toate resursele, iar ministrul de interne Bode a negociat până în ultimul moment la JAI.

A contat mai mult interesul politic intern al Austriei. Îi urăm lui Nehammer să piardă exemplar alegerile din ianuarie.

Se dovedește încă odată că interesele locale, interne prevalează celor generale ale Uniunii Europene. Germania susținător necondiționat a intrării în Schengen a României nu a reușit să schimbe decizia Austriei. Se vede că pitici politici, precum aici Nehammer, sau Orban pun în pericol unitatea europeană. 

Suntem într-un moment politic care arată că inclusiv pe plan european este o criză de lideri politici. Ce să mai zic la noi când actuala coaliție este la mâna unui general cu probleme de doctorat și fără nicio veleitate politică care este și șeful guvernului și al PNL, alături de un dubios lider PSD populist care a caracterizat de minune totuși această coaliție de guvernare, ca guvernul lui Nicu și Marcel. 

Ce rămâne de făcut? Să continuăm cu vigoare campania de admitere în Schengen, pe căi politice și cu alte metode.

Pe plan intern se profilează un buget foarte generos cu anumiți bugetari, cu pomeni la unii oameni care nu merită ajutați. 

Din păcate am moștenit o industrie cu un profil nerealist. Dar s-a renunțat și la industrii folositoare, precum autocamioane, tractoare, autocamioane, utilaje agricole, asta în primul rând din cauza incompetenței celor care conduceau aceste întreprinderi, prostiei politice și imbecilității sindicale. Așa că azi exportăm cea mai importantă forță de muncă din Uniunea Europeană, pentru că nu suntem în stare să o plătim cum trebuie, importând în schimb muncitori din Asia cu pretenții mai mici. 

Am urmărit aseară joi 8 noiembrie un concert la Filarmonica Pitești avându-l dirijor pentru a 18 oară pe olandezul simpatic, dar și competent Theo Wolters. 

Am urmărit în deschidere Uvertura la Nunta lui Figaro a lui Mozart. De Mozart mă voi ocupa într-o postare ulterioară. A urmat Dublul concert pentru vioară, clarinet și orchestră a lui Max Bruch, având soliști pe doi interpreți locali, violonistul Mădălin Sandu și clarinetistul Ionuț Tolea. Din păcate vioara aproape nu s-a auzi! 

În parte a doua a concertului am audiat Simfonia în re minor de Cesar Franck cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea compozitorului francez. 

Am mai avut timp să mai văd și serialul Slow Horses, seria a doua după un roman al lui Mick Herron cu spioni ruși. 

A venit iarna, a fulguit în prima zi din decembrie, și plouă de zor. Unde sunt zăpezile de altă dată?

De 1 Decembrie

De 30 de ani sărbătorim Ziua Națională a României de 1 Decembrie și și este un prilej de meditație. A fost decizia lui Iliescu și  parlamentului dominat de feseniști criptocomuniști să fixeze această dată ca Zi Națională. Este ziua Marii Adunării de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 de Unire a Transilvaniei cu România. Ziua aceasta care naște an de an probleme pentru că o sărbătorim doar noi, etnicii români. Pentru că, deputatul Botond a declarat cu dreptate că în Ardeal nu trăiesc doar românii, ci și unguri, sași, acum plecați în majoritate, evrei și alții. Asta a stârnit furia naționalistă a unei false patrioate, alde Șoșoacă, care culmea are origini slave și care a început să urle să-l acopere pe deputatul etnic maghiar. După asta s-a umflat naționalismul și în Marcel Ciolacu, șeful PSD și a unor demnitari PNL care cer ieșirea UDMR din coaliția de guvernare. Iliescu știa clar ce probleme apăruseră în martie 1990, cu confruntări etnice la Târgu Mureș, dar a decis să declarăm Ziua Națională în 1 Decembrie. Și să-l huiduie Petre Roman pe, poate cel mai îndreptățit vorbitor la Alba Iulia în 1 Decembrie 1990, pe Corneliu Coposu liderul PNȚCD, ardelean legat de rudele care au participat în 1918. Liderii Marii Adunări de la Alba Iulia, Iuliu Maniu, episcopul unit Iuliu Hossu care a citit declarația de unire au murit, și alții au au pătimit în pușcăriile comuniste. 

Toate aceste au fost uitate pentru că Iliescu se temea de Regele Mihai și de tot ce reprezenta el, inclusiv Ziua Independenței României de 10 Mai 1877.  Atunci a apărut România pe harta lumii ca țară independentă și suverană! Și românii au plătit tribut de sânge pentru independență în război și merită să se facă și o paradă militară. Că este așa putem vedea că SUA serbează 4 Iulie în 1776, Ziua Independenței, nu ziua când Lincoln a declarat egalitatea tuturor cetățenilor, inclusiv a negrilor, care poate este la fel de importantă! În plus 10 Mai este primăvara, când este frumos afară și mai ales nu are nicio semnificația negativă pentru unii cetățeni români. Așa că ar fi o decizie de bun simț a Parlamentului de a reveni la Ziua Națională de 10 Mai!

În context m-a bucurat vizionarea piesei Mitică Popescu a veteranului Camil Petrescu, care reabilitează miticii eroi a Războiului de Întregire 1916-1918. Și în același context m-a iritat foarte tare articolul lui Mihai Maci care se ocupa de doctoratele plagiate. Dacă s-ar fi rezumat doar la asta nu ar fi fost nimic, dar Maci a găsit de cuviință să-și dea cu părerea despre armata română în Primul Război Mondial. Dacă ar fi făcut-o vreun mitic de pe la București n-ar fi nimic, ei, regățenii au suferit de lipsa armamentului, de dezastrul de la Turtucaia, de retragerea din  Moldova unde s-a prăpădit și bunicul matern. Dar românii ăia prin jertfa și sacrificiul de la Mărăști, Oituz, Răzoare, Mărășești au rezistat și respins ofensiva armatei germane și în condițiile colapsului armatei ruse atinse de virusul revoluționar și Moldova nu a fost ocupată. Asta a creat premisele ca Transilvania să se unească cu țara și orădeanul Mihai Maci să nu vorbească azi ungurește. Cum spunea Apelles, cizmare nu mai sus de cizmă!

Să sperăm că totuși Austria nu inventează rute pentru emigranți prin România și acceptă intrarea noastră în Schengen.

Mă așteptam ca PNL să rupă coaliția cu PSD care furnizează numai demnitari corupți precum acest sinistru Bădălău, nu să se rupă de UDMR. Că toate partidele au și ele niște Bădălăi, asta este din păcate!

Am urmărit joi de ziua națională un concert mai deosebit la Filarmonica Pitești. A fost un concert de muzică electronică conceput de Mihai Toma, care a cântat și la fluier și la sintetizatoare. El a fost însoțit de violonista Diana Jipa, pianistul Ștefan Doniga, bateristul cuban Alexander Himley Benavides, soprana Daniel Bucșan și acompaniat de orchestra filarmonicii Pitești. Concertul a exploatat teme românești, Barbu Lăutaru, Mociorița, Târgoviștea, Așa-i românul, Ciocârlia și Hora Unirii. A fost un spectacol plăcut viu aplaudat de melomani. Mihai Toma este un muzician cu origini piteștene, fiul a dos colegi de serviciu.

Fotbalul m-a obligat să mă uit la televizor și nu am mai văzut filme, doar ieri am văzut două: Poker Face de Russel Crowe, despre un jucător profesionist de poker, putred de bogat și ajuns la final pentru că are un cancer terminal și vrea să pună la punct lucrurile relațiile cu prietenii și cu fiica lui. Am mai văzut și un film thriller cu Banderas, mult mai bine făcut.

Ieri am fost la matineu la Teatrul Alexandru Davila să văd Un pedagog de școală nouă după schițele lui Caragiale cu Marius Chicoș Rostogan, pedagogul controversat. Îl recomand la toți piteștenii! 

Pâra la români Jurnal

În debutul acestui jurnal hai să discutăm despre pâră, vechi și rău obicei la români. Vorba aia, inclusiv primul document atestat al limbii române, Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung de acum o juma de mileniu umblă cu o pâră.  Este adevărat că românul Neacșu pârăște pe turcii osmanlâi lui Hanăș Bengner, burgerul Brașovului că au gânduri rele de jaf. Asta da! E o pâră utilă și bună, că turcii erau neprieteni și românilor și sașilor din vecini. Pâra la Stambul, sau Țarigrad devenise un obicei rău care a dus la descăpățânarea lui Brâncoveanu și altor boieri veliți, sau domni fanarioți. Obiceiul ăsta s-a  perpetuat când șefii comuniști se pârau la noul Țarigrad Moscova și se lăsa tot cu victime. 

După 90 țărăniștii și liberalii pârau la forurile europene pe kriptocomuniștii lui Iliescu pentru mineriade și alte porcării. De abia după ce România a intrat în preaderare la NATO și UE s-au mai domolit pârele. Însă au izbucnit la 2012 suspendarea lui Băsescu la noul Țarigrad, adică Washington. Acum, cu această coaliție ciudată PNL PSD UDMR useriștii și reperiștii lui Cioloș îi pârăsc la Bruxelles și pe la Comisia de la Veneția. Dar fără mare succes, că MCV s-a ridicat și în fine România nu mai pare așa de plină de ciulini. Sper să se întâmple asta și cu Schengen?! Ar fi un succes pentru România și pentru români, în mare parte oameni onești și muncitori, care nu ar fi meritat să atârne de coada României astfel de condiționări. O altfel de atitudine o are scriitorul româno-francez de mare succes Matei Vișniec, pe care l-a urmărit aseară, când care era chestionat despre atitudinile lui privind România aici și în străinătate. Vișniec a spus că el promovează România în străinătate, creatorii de artă români, regizori, actori și România în general. Acasă Vișniec nu se ferește să critice disfuncționalitățile autohtone. Aceasta ar trebui să fie și atitudinea responsabililor politici români.

A fost o mare rușine că a trebuit să fim supravegheați și penalizați cu MCV, blocarea la Schengen, ca și cum am fi noi românii cetățeni de rangul doi în UE. Însă politicienii autohtoni de toate culorile trebuie avertizați și criticați de noi cetățenii pe care ei trebuie să-i reprezinte. În acest sens este bine venită această carte neagră a USR privind guvernarea Ciucă. Chiar dacă doamna Dogioiu le atrage atenția liderilor USR că trebuie să fie atenți la vremuri, să fie specifici, a trecut vremea lui Dragnea. Pentru că, uite, liberalul Cîțu dă cu parul în populismele lui Ciolacu și PSD, în împrumuturile cu dobânzi astronomice și cheltuirea aiurea a banului public pe pomeni electorale, în loc să crească pensiile cu un procent de 15%. Și USR trebuie să mediteze la faptul că această coaliție a fost rezultatul demisiilor gălăgioase și votul cot la cot cu AUR și USR pentru căderea guvernului din care făceau parte, PNL USR UDMR!  

 

În Ucraina rușii iau bătaie pe câmpul de luptă, dar replică prin bombardarea infrastructurii Ucrainei, electricitatea, apă, drumuri să facă imposibilă viața ucrainenilor. De aceea este potrivit votul de la Parlamentul UE decretând Rusia stat terorist. Sper ca această iarnă să nu dezarmeze și să obosească pe partenerii vestici din UE. Pericolul rusesc este prezent și trebuie respins. Observator cultural amintește prin două articole de evenimentele de acum 80 de ani din Războiul anti-sovietic, dezastrul de la Cotul Donului, care se leagă cumva de actualitate. Armata română a fost împinsă la ordinele lui Antonescu, în ciuda avertismentelor Statului Major al Armatei și a protestelor oamenilor politici liberali și țărăniști la o implicare toată în acțiunile din sudul Rusiei culminate cu asediul Stalingradului. Armata română era desemnată să apere spatele armatei hitleriste în zona Cotului Donului. Acțiunea armatei sovietice mult superioare a zdrobit armata română, prost echipată, în ciuda asigurărilor germane cu dotare și am suferit cea mai mare înfrângere militară din istoria noastră modernă. Inclusiv unchiul Grigore, fratele cel mic al tatei a scăpat din încercuirea și dezastrul de la Cotul Donului. Amintiri triste!

Azi a fost prima zi de iarnă, pentru că temperatura a căzut sub zero grade Celsius. Am simțit frigul la repriza mea de sport din parc. 

Au fost și evenimente culturale demne de menționat în această săptămână.

Joi la Filarmonica Pitești am avut invitați pe chitaristul Stan Zamfirescu și dirijorul Jordi Mora. Am audiat în prima parte Concierto de Aranjuez cu Stan Zamfirescu la chitară, o superbă creație de secol XX a lui Joaquin Rodrigo. În a doua parte Jordi Mora a dirijat fără partitură! orchestra Filarmonicii Pitești în capodopera Simfonia Jupiter, nr. 41 de W. A. Mozart. Mi-a atras atenția o informație de pe wikipedia că aerul marțial al acestei simfonii era influențat de declanșarea Războiului Austro Otoman din 1788-1792.

Ieri seară am avut plăcerea să particip la evenimentul cultural de la Teatrul Independent Pitești al actriței Luminița Borta. Am urmărit localizarea și actualizarea Chirița la DNA, după Alecsandri. Mă bucur că se valorifică creația dramatică clasică românească atât de actuală câteodată! Invit pe oricine să vină la teatru în mignona sală de la subsolul blocului CEC din centrul Piteștiului! Observ fenomenul închiderii cinematografelor de la noi, de aici din Pitești. Este rezultatul streamimgului care înlocuiește sala de cinema, nici cinematografele de mall n-o duc mai bine!  

Cinematograful București s-a recondiționat și acum acolo funcționează Filarmonica Pitești, iar de curând cinematograful Papaiani s-a transformat în sala de teatru Victoriei. Lumea preferă să fie în contact direct cu actorii. Îi invit pe piteșteni să meargă la teatru.

Văd în continuare fotbal la greu de la Mondialul din Qatar, concluzii mai încolo după finalul jocurilor din grupe.

PS

Aflu cu tristețe că marea actriță Sanda Toma s-a stins din viață. Am niște amintiri din tinerețe legată de această doamnă, cred că de prin 74. Eram tânăr inginer și mergeam la mare la Costinești, în continuarea obișnuinței din studenție. Mergeam des la nudism cu o gașcă de prieteni, colegi de serviciu și din studenție. Obișnuiam să ne ducem în sud la golf, la nudism, unde stăteam mai mult pe burtă din motive, știți care. Acolo veneau la nudism mulți actori cunoscuți. Șef era Jeannot Marinescu împreună cu soția Anda Caropol. O obișnuită a acestei plaje de nudism era Sanda Toma. La un moment dat a venit și Vasilica Tastaman împreună cu fiul Călin, băiatul lui Emmerich Jenei, fotbalistul și apoi antrenorul. Vasilica Tastaman voia și ea să facă nudism, dar fiul de vreo 9-10 ani trăgea de costum să rămână pe ea. Și atunci Sanda Toma intervenea și-i spunea: las-o măi Căline și pe mama să facă nudism. Iar Vasilica Tastaman spunea și ea: uite, mă bronzez, o să fiu o domniță moldoveancă bronzată, cum nu se întâmpla pe vremea lui Ștefan cel Mare. Juca atunci în filmul Frații Jderi. 

Aflatul în Schengen la români

În actualitatea politică românească două teme sunt de mare interes și controversă. 

Prima ar fi promulgarea legilor justiției. Opoziția politică a aruncat cuvinte grele la adresa președintelui Iohannis, care ar fi un monstru că s-a grăbit să le promulge. Principalul acuzator a fost Stelian Ion de la USR, care se face că uită impotența lui ca ministru al justiției. Acuzația principală a fost că nu s-a așteptat apariția opiniei Comisiei de la Veneția. Și ea a venit și are opinii în genere pozitive, observațiile fiind de ordin tehnic, nu probleme esențiale. Ca de obicei își dă cu părerea și madam Dogioiu care se dă expertă în justiție. Și ea se află într-o fractură logică, ea nu critică legile justiției, ci pe cei care administrează justiția. Deci nu legile ar fi proaste sau ticăloase cum le-a conceput în 2018 Tudorel Toader la ordinul lui Dragnea, ci cei care sunt cei de la care se așteaptă, să facă dreptate și justiție. Pe mine mă calcă pe nervi și reclama radio care se face justiției, care are denumirea: Oameni pentru justiție! Păi, aceștia nu-și fac treaba, cu toate că în marile procese politice politicieni periculoși au intrat în pușcărie, cum a fost cazul lui Dragnea. Dar cel mai mari semne de întrebare sunt după mine la retrocedări, unde miroase urât a corupție. Mai întotdeauna miniștrii justiției, sau responsabili importanți ai justiției erau judecați după partizanate politice. Monica Macovei, sau Codruța Kovesi erau excelente pentru unii și monștri pentru PSD. Tudorel Toader era omul preferat, sluga PSD și detestat de toți oameni normali. Văd că acest partid al lui Voiculescu Antena3 are nerușinarea și tupeul să lanseze campania Recuperarea averilor ilicite. Hoțul strigă hoții!

A doua problemă mult mai serioasă este a accesului României în Schengen, adică pentru noi dispariția controalelor de frontieră spre și dinspre Ungaria și Bulgaria. Asta nu ne-ar mai face să așteptăm la Giurgiu când mergem în Grecia și nici la Promahonas spre Grecia din Bulgaria, sau spre Occident la Nădlac. Cel mai important ar fi pentru camionagii și tiriști care stau cu zilele la frontiere. Obiecțiile Olandei sau Austriei privind migrația ilegală nu se susțin pentru că România nu este pe direcția principală a acestor migranți. E prea mare ca suprafață și e drum lung spre granița spre Ocvcident. Ei urmează calea istorică a Imperiului Otoman prin Balcanii de Vest spre Austria, Germania, Occident. 

Am citit articolul arogantului tâmpit și iresponsabil de Dan Tapalagă, care leagă Schengen de probleme de corupție la frontieră, sau alte probleme de această natură. Păi, iar fractură logică! Vameșii corupți dispar prin Schengen, mai rămân doar cei de la frontierele la R. Moldova, Ucraina și Serbia, dar cu războiul din Ucraina frica păzește pepenii. Mai îi văd și pe politicienii USR pentru care aderarea la Schengen ar fi un succes al lui Iohannis și asta îi enervează cumplit. 

Toate aceste probleme conduc la marile dezamăgiri ale electoratului față de oamenii politici. Nu mai sunt lideri, toți cei care conduc azi partidele sunt absolut neconvingători sau impostori ca Ciucă, care o fi el general, dar nu șef la liberali, sau Ciolacu omul cu studii dubioase, sau Drulă, care nu poate conduce un partid cu ranga. Mare dezamăgire este USR care părea a fi o alternativă credibilă, nu au cristalizat o doctrină, au preferat să fie un partid antisistem, au adus pe Cioloș care a fracturat partidul și prestația în opoziție este slabă. Ideea coaliției PSD PNL a fost proastă pentru că în aparența stabilității guvernării în vremea asta de război la graniță în Ucraina se ciocnesc două concepții de guvernare complet antitetice. Asta reiese acum cel mai clar cu problema procentului pensiilor. PSD prin Ciolacu nu înțelege că pensiile sunt un drept obținut prin munca depusă, iar probleme socială este altceva. Trebuie sprijiniți prin alte mijloace sociale, nu prin umflarea neconstituțională a pensiei mici. 

Trăim vremuri dificile, vine iarna și factura la gaz ne dă frisoane.

Jurnal cu întârziere și un fenomen

Cu Ștefan Aprodu

Întârzierea este un fenomen specific românesc. Am apărut târziu în istorie, primele formațiuni statale independente românești apar în secolul al XIV-la, când vecinii deja cunoscuseră gloria, am ieșit târziu din feudalitate, România apare pa harta lumii de abia după 1860, ne-am întregit ca stat național după 1918. Întârzierea este normală la români, întârzie mijloacele de transport în special trenurile. Sunt un amator de călătorii cu trenul, de mic mergeam cu trenul. Îmi amintesc chiar vagoanele alea cu bănci de lemn clasa a treia, dar care în vremea copilăriei mele avansaseră la clasa a doua. Se călătorea relativ bine pe atunci, nu întârziau ca acum! Mersul cu trenul este sub orice critică. Întârziem și în politică, suntem în urmă cu reformele, în special privind noua lege a pensiilor. Iată ă tot vorbind de pensii cei de la PSD vor să dea mai puțin și pomeni la cei care ar avea pensii mici, populism pe banii pensionarilor! Se promitea că peturile vor avea un preț ca să le facă colectabile, nu s-a făcut nimic și peturile umplu râurile. Suspectez că au fost făcute presiuni din  partea magazinelor care nu vor să la colecteze. 

Cât despre fenomen el este prezent alături de mine în fotografie și am să vorbesc despre el mai târziu.

Un eveniment periculos a avut loc în Polonia, rămășițele unei rachete trase în Ucraina au căzut la granița poloneză și au ucis doi polonezi. Ucraina a susținut că racheta este rusească. Ucraina susține că nu era racheta lor, dar se pare că NATO a văzut traiectoria rachetei, trasă de antiaeriana ucraineană și a tratat cu prudență acest incident, care putea duce la activarea articolului 5 al tratatului NATO. În același timp apar tentative privind discuții pentru încetarea acestui război absurd. Dra ce vrea Rusia și Putin este să trateze cu SUA peste capul Ucrainei, lucru complet inacceptabil din partea americană, cel mai serios susținător al Ucrainei, care asigură în principal cu armament armata ucraineană cu care ei sunt pe cale să înfrângă armata rusă.

Citesc acum cartea Identity scrisă în 2018 de Francis Fukuyama care tratează despre identitate a oamenilor, despre identitatea națională, cea de grup care a dus la emanciparea oamenilor după Revoluția Franceză, identitatea națională, sindicalism și drepturile muncitorilor, emanciparea femeilor și azi mișcările identitare,  Black live matter - negrii americani, Metoo, etc. Multe din aceste mișcări noi au dus la aberații, noua cenzură a corectitudinii politice, woke și cancel culture. Mai nou o mișcare cretină a unor activiști spălați pe creier care protestează împotriva utilizării petrolului și care murdăresc tablouri celebre. Noroc că aceste picturi erau protejate de geamuri și tablourile nu au suferit. Păi, să distrugi niște capodopere ale geniului uman este mai mult decât o crimă, este o greșeală ca să-l cităm pe Talleyrand.

Am văzut mai multe filme și un serial suedez, Snabba Cash - bani jmekeriți (în traducere argotică). Că este un serial suedez e cam de mirare, este Suedia, Stockholm, dar personajele sunt toate emigranți arabi, negri, etc. Mai apar și niște suedezi autohtoni care sunt tratați de acești suedezi proaspeți cu superioritate ironică. Cam toți acești sudezi proveniți din emigrație se ocupă cu banditisme, trafic de droguri, tot felul de porcării. Doar personajul principal Leya (Evin Ahmad, actriță de origine kurdă) vrea să dezvolte un start up, dar a fost soția lui Yanick, un gangster negru ucis, cu care are un băiețel. Și ca să poată pune pe picioare afacerea apelează la fratele lui  Yanick, Ravi mare gangster și traficant de droguri. Ciudată această Suedie!

Festivalul de comedie Liviu Ciulei de la Teatrul Alexandru Davila Pitești a continuat cu două piese puse în scenă la Teatrul Toma Caragiu Ploiești. Selecția pieselor a fost o dezamăgire, piese alese rău, puse în scenă rău, actorii urlau, glume cam de gang. Față de selecția de la Chișinău mare diferență!

Și acum se vă prezint fenomenul! Este violonistul și compozitorul Ștefan Aprodu. Are doar 19 ani a terminat liceul de muzică Lipatti din București, actualmente student la Hanovra. A câștigat deja numeroase premii pentru interpretarea violonistică, dar ceea ce impresionează enorm este că este un compozitor extrem de talentat. În deschiderea concertului de astă seară de la Filarmonica Pitești Ștefan Aprodu a fost solistul Concertului nr. 3 pentru vioară și orchestră în mi  minor de Ștefan Aprodu! După umila mea părere concertul a fost foarte frumos și a impresionat audiența. Tânărul Aprodu ne-a oferit un bis cu o compoziție dedicată lui Iancu Zukerman, supraviețuitor al trenului morții de la Iași în 1941și apoi o compoziție de Ernst. Viitorul lui Ștefan Aprodu este promițător, pe urmele lui Enescu, violonist și compozitor! În plus are origini piteștene prin bunicul matern piteștean de loc. 

În partea a doua a concertului Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de dirijorul  Tiberiu Oprea ne-a oferit Simfonia I a lui Brahms. Brahms a pregetat mult până să o finalizeze fiind sub umbra gigantică a lui Beethoven. Se recunosc pasaje inspirate dintr-a 9-a a Titanului de la Bonn. Dar este o compoziție complexă și merită audiată.

Despre fotbal de săptămâna viitoare, începe Mondialul din Qatar!

Jurnal de bun simț

A mai trecut o săptămână de sfârșitul toamnei. Joi a plouat și a fost vreme adevărată de sfârșit de toamnă, cu temperaturi scăzute și umezeală comparativ cu vremea caldă din ultimul timp. Azi dimineață a fost chiar 1 grad C, vremea rece vine. Teii s-au desfrunzit și pot vedea reclamele de la panoul publicitar digital când fac sport dimineața în parc.

Titlul jurnalului din această săptămână mi-a fost  inspirat de un dosar tot din Dilema veche. Regretatul Conu' Alecu Paleologu cu care am avut privilegiul unei amiciții și-a intitulat o carte Bunul simț ca paradox! Unde a dispărut bunul simț? Se știa că satul a fost depozitarul bunului simț, acolo erau oamenii cu frica lui Dumnezeu. Chiar dacă romanele lui Liviu Rebreanu și ale lui Marin Preda contrazic această imagine idilică, oamenii de la sat se respectau, se salutau, chiar dacă un necunoscut trecea pe uliță. Ajungând la oraș țăranul parcă și-a pierdut bunul simț, poate și din cauza condițiilor de trai oferite de comunismul victorios la orașe și sate. Parcă bunul simț a dispărut, e mai bine să fi mitocan și nesimțit. Se zice că tinerii sunt mai sensibili la mediu, la ambient, fapt contrazis de mizeriile pe care le aruncă pe malul Argeșului consumatorii de la Mc Donalds sau KFC. 

Bunul simț pare că a dispărut din politică, mai ales acum, când în parlament și făcut loc și Simion și ceata lui de haidamaci de la AUR. Că nici cu pesedeii, sau liberalii nu mi-e frică. Un om de bun simț își face studiile la timp, face o carieră profesională înainte de a se gândi la politică. Un om de bun simț nu plagiază doctorate, încearcă să aibă contribuții originale. Chiar mă întreb de ce se face caz de plagiat, dar nu se analizează dacă respectivul doctorat conține idei originale ale autorului? Dar asta e mai greu, îți trebuie expertiză, pentru că un doctorat înseamnă cercetare și ceva idei originale!

Să fii de bun simț, înseamnă să-ți respecți vecinii, să fi politicos cu ei, să nu vorbești neîntrebat, să nu debitezi tâmpenii în public, să fii curat pe timp de vară, să nu puți a transpirație, să mănânci fără să plescăi și să mănânci cu gura închisă. Sunt și altele care țin de bunul simț, dar pentru asta trebuie să ai educație din familie și de la școală.

Bunul simț a fost contrazis și de agresiunea Rusiei putiniste împotriva Ucrainei. Dar Putin poate constata că Goliatul rusesc este doborât de praștia HIMARS a lui David ucrainean. Retragerea ca mari pierderi din Herson este cea mai mare înfrângere a invadatorilor ruși de la începutul războiului. Este deschis drumul spre Crimeea, chiar dacă rușii se baricadează pe malul stâng al Niprului. Rusia este aproape de colaps, strategia lipsei de resurse energetice gaze și petrol nu a reușit și Putin nu mai are sprijin popular cu mobilizarea cu de-a sila. Ba chiar apropiați ai lui îl vor schimbat, omorât!

O altă veste bună vine dinspre America. Dacă republicanii lui Trump visau să cucerească Congresul, treaba este mai dificilă. În Camera Reprezentanților au un ușor avantaj, și la Senat Democrații au majoritatea cu 50 de senatori! Cel mai important lucru este înfrângerea adepților lui Trump. Ba chiar au fost ajutați să piardă cu sprijinul tacticilor democrate. Mă gândesc îngrozit de eventualitatea ca Trump să fi fost președinte acum cu agresiunea împotriva Ucrainei. Trump reprezintă ce este mai rău în politica americană, resentiment, ură. Asta la o națiune care are în constituție datoria să caute fericirea. Se pare că adversarul lui Trump, guvernatorul De Santis e pe cai mari. E nevoie de oameni mai tineri, inclusiv Biden trebuie să cedeze unei persoane dinamice care să se confrunte cu candidatul republican în 2024.

La noi toate vechi și toate nouă. S-a făcut o analiză asupra partidelor. La USR se mizează pe ura electoratului față de PSD și PNL, chiar dacă liderii lor cu Drulă în frunte sunt cum sunt. Ba a apărut și o carte a dezamăgirilor unor foști lideri useriști. Cel mai blamat rămâne Ghinea, geniul rău al USR. Se spune că USR a devenit  dintr-un partid anti sistem un partid cu bisericuțe care execută pe cei care se împotrivesc. La fel ca la ăilalți!

Tudose de la PSD visează că ei sunt soluția, demonstrată în ultimii 32 de ani. Populismul cu obraz gros își dă arama pe față în problema pensiilor. Este clar că nu poți da pensii mai mari dacă nu ai contributivitate. Pentru acei oameni cu nevoi, acestea se soluționează prin ajutoare sociale! PSD a încurajat nemunca, pomenile, nu o societate care funcționează normal, nu pe bază de mită electorală.

Am audiat vineri 11 noiembrie un ansamblu de pian, vioară și flaut numit Drum care cântă muzică modernă în cadrul festivalului internațional Meridian. Am ascultat muzică de secol XX, erau compoziții de Enescu și Sigismund Toduță. Singura compoziție cu armonie și melodie aparținea lui Enescu, restul erau dizarmonice. Comparativ cu muzica ușoară asta este muzică grea!

Ieri seară am văzut piesa Toxic de la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, orașul natal. Piesa proastă, probleme de cuplu, regizată rău, cu actori care urlau din toți bojocii.

Citesc cartea Identity a lui Fukuyama care dezbate problema evoluției identității, în legătură cu drepturile omului. 

Am mai văzut niște filme vechi, dar nu mare lucru. Mă uit la un nou serial East New York, un fel de NYPD Blue de la începutul anilor 90 resuscitat. East New York este o secțiune din Brooklyn, cu probleme de tot felul. Este mai dur, cu crime, față de precedentul serial care are printre protagoniști și pe Jimmy Smits actor în ambele seriale.

Fetele ne  mai dau speranțe în sport. România învinge în ultima secundă Spania cu un gol dat de la mijlocul terenului de Bazaliu în Europenele de Handbal. La fel fetele,  superbe ca niște fotomodele Ana Bogdan și Jaquelin Cristian înving Ungaria la tenis.

Despre fotbal, se apropie Mondialul din Qatar, se stabilesc loturile naționale. Firmino a dat un gol superb cu capul ieri în meciul cu Southampton, dar nu are loc în naționala Braziliei. Liverpool pare că și-a revenit, este la a treia victorie după Napoli, Tottenham și acum cu Southampton. Ieri s-a petrecut o mare surpriză, în prelungiri Manchester City a fost învinsă de Brentford, mica echipă londoneză. Și Real a luat prima bătaie de la Rayo Vallecano, dar are o ultimă victorie cu Cadiz. Observ că micile echipe din campionatul Angliei, sau Spaniei nu sunt așa de mici. Vin în aceste campionate jucători performanți, bine plătiți și dornici de afirmare.

Gata de duminica viitoare nu uităm doar la fotbal mondial în Qatar!

De ce nu avem lideri?

Această întrebare mi-a venit după lectura articolului lui Sever Voinescu din Dilema veche în care amintește de Havel și întrebarea: de ce nu am avut Havel? Nu am avut un lider politic român de anvergura lui Vaclav Havel, sau a lui Lech Walesa. Acești lideri est europeni au impus Europei Occidentale că țările foste comuniste au tot dreptul să participe la concertul european în mod egal. Și adevărul este că azi Europa Centrală și de Est este mai prosperă ca niciodată datorită apartenenței la Uniunea Europeană și la NATO. Această apartenență este atât de importantă în condițiile politice de azi, cu agresiunea Rusiei în Ucraina. Da! Nu am avut lideri de anvergura celor amintiți, am avut ce ne oferea România chinuită de paranoia lui Ceaușescu. Dintre cei care au fost președinți, singurul care mie și altora lasă o amintire pozitivă este Emil Constantinescu, care a stabilit direcția fermă spre Vest. De ceilalți nici nu merită să amintim. Iar președintele Iohannis când a putut alege s-a cam înșelat, Cioloș a fost o cruntă dezamăgire, confirmată și de faptul că a reușit să destabilizeze USR. Nicolae Ciucă este militar de meserie și a acționat la ordin. Dacă se va produce rocada la conducerea guvernului, el devine complet irelevant în PNL. Iar liderii partidelor parlamentare sunt oameni cu fără personalitate, ajunși aiurea și scremut, cum este Marcel Ciolacu la PSD sau Drulă la USR. 

Pe plan european criza este mare, Marea Britanie s-a destabilizat prin Brexit, a schimbat nu mai puțin de 5 prim miniștri, și acum este Rishi Sunak un etnic indian. Poate să mire, dar India a fost perla coroanei britanice și noi nu avem un etnic german? Cei important că acești premieri sunt fermi în politica de echilibru practicată de Marea Britanie și sprijină Ucraina împotriva agresiunii rusești.

Dacă la începutul anilor 90 Germania îl avea pe cancelarul Kohl, unificatorul Germaniei, Franța de Mitterand, apoi a fost Angela Merkel, care era cea mai puternică personalitate a deceniului doi ai anilor 2000, chiar dacă acum ea este sub focul criticii pentru relația cu Putin. Aici ar trebui luați la întrebări ecologiștii germani care au militat pentru închiderea centralelor nucleare, dar care să făceau că nu înțeleg că și gazul rusesc poluează! Doamna Von der Leyen este prea nouă ca să fie un lider puternic la UE și a mai avut și pandemia pe cap și acum războiul lui Putin. Macron dezamăgește, Scholz este și el nou și are problema renunțării la gazul ieftin rusesc. Singurul lider vechi este Orban Viktor care trăiește din revizionismul  care nu poate fi scos din capul ungurilor și face politică pro Putin! Ce rușine pentru Ungaria, unde Revoluția din 56 a fost zdrobită de tancurile rusești. Singurul lider remarcabil rămâne Volodimir Zelenski, un om de mare curaj care se înfruntă cu armatele lui Putin și Rusia dă semne clare de criză și înfrângere. Cum a putut să schimbe Putin fața Europei și a lumii cu această agresiune criminală împotriva Ucrainei. Rusia a  devenit paria în lume și o putere de mâna a doua. 

Revenind la noi, schimbarea de generații nu a dat lideri politici pe care îi doream. Cei din fruntea partidelor au studii precare și cariere nesemnificative, dacă nu dubioase. 

De fapt, pentru mine evenimentul cel mai important a fost însă de natură să spunem sportivă, de pescuit! Am fost miercuri dimineața la lacul Golești pe Argeș. Am plecat împreună cu Mitică, având cărășei vii în speranța că vom ademeni ceva răpitori. A fost o zi splendidă și caldă, 25 de grade, dar noi nu am prea simțit pentru că soarele era acoperit de frontul de arbori de pe mal. Apa era foarte scăzută vreo 2 metri, limpede, chiar dacă mai pluteau și niște peturi, pe lac era bărci cu motor, cel puțin nouă cu pescari cu sonar care pescuiau la twister. Ne-am așezat și noi într-o porțiune încă însorită. Am instalat trei lansete și am început să fac poze și un video clip. Când mă pozam în selfie observ că o bambină era lipită de lansetă, semn că a tras ceva. M-am întors și am înțepat, venea foarte greu, era ceva serios. L-am rugat pe Mitică să mă asiste cu minciocul care nici nu era desfăcut. În scurt timp l-am adus la mal, era un pește mare! Când l-am scos am văzut că era un șalău imens. L-am cântărit și avea 4,4 kile! Este cel mai mare trofeu de pescar sportiv. Cred că am prins în Deltă un crap cam de 5 kile, dar nu se compară cu acest șalău. Îl puteți vedea în poza postării, cred că a avut cam 80 de cm lungime. Am fost cel mai fericit pescar. Un alt pescar, obișnuit de al locului mi-a explicat că am nimerit vadul vechi al Argeșului, care era cam la 15 metri de mal. Am mai văzut atacuri la peștișorii din lac, dar nu am mai avut trăsături. Un  tip a ieșit cu barca la mal și avea doi șalăi frumoși, dar nu se comparau cu al meu. 

Și acum să trecem la evenimente culturale. 

Matei Vișniec

Marți am avut ocazia să-l urmăresc pe dramaturgul și scriitorul Matei Vișniec. Am văzut cred că două piese de ale lui. Una era cam stilul ionescian, alta era despre problema emigranților. Vișniec care este autor care a rămas în Occident în 1987 își împarte viața și opera între Franța și România, scriind în ambele limbi. Este obsedat de experiența comunistă pentru că intelectualii francezi sunt cam sceptici cu comunismul. De unde și titlul unei piese: Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali. Dialogul cu publicul a fost parazitat de un cunoscut stricător de acest tip de evenimente.

România literară dezbate critic curentele tip woke și cancel culture care introduc o nouă cenzură. A apărut și un critic literar de origine română, universitar american care cântă în strină acestor curente și mai ia la refec literatura română a anilor 60 și 80 că nu intră în calapodul fals a acestotr curente. 

Am terminat de citit cartea lui Ovidiu Verdeș Muzici și faze, cartea adolescentului grăbit. Scrisă într-un limbaj colocvial argotic, descrie fazele prin care trece un adolescent de 15 ani în 1978, cu muzici rock, magnetofoane, discuri, fumatul, întâlnirile cu prietenii, cu Bodi, la care ascultă muzică bună, contactul cu derbedeii cartierului. Cel mai important lucru pentru Tinuț, eroul romanului este faptul că este amorezat de Hari, colega lui de clasă și că vrea să cunoască viața sexuală. Cartea a devenit cult pentru scriitorii anilor 2000, dar din păcate Verdeș s-a prăpădit de curând și a rămas singurul lui roman.

Mădălina Stan și Cristian Spătaru

Joi am fost la concertul vocal simfonic de la Filarmonica Pitești. Invitații a fost soprana Mădălina Stan și  tânărul dirijor Cristian Spătaru. Au interpretate selecțiuni din Carmen de Bizet, Intermezzo din Cavalleria Rusticana, pentru mine cea mai frumoasă muzică dedicată sărbătorii de Paști. S-au mai cântat vocal și cu orchestra selecțiuni din compozitori spanioli, De Falla, apoi Kalman și Delibes. 

Sunt un ascultător constant de muzică la Radio România Muzical. Pentru mine au fost extrem de interesante și utile conferințele lui Pascal Bentoiu despre opera lui Enescu, dialogurile cu dirijorii Cristian Măcelaru, Tiberiu Soare, mai de curând Cristian Mandeal. Apoi gândurile despre muzică ale violonistului Alexandru Tomescu. 

De mâine, sâmbătă debutează Festivalul Internațional de Teatru Liviu Ciulei,  prima ediție, despre care voi relata. 

Am revăzut cu mare interes două filme clasice cu Gene Hackman, Conversația și Principiul dominoului. Sunt filme despre manipulare prin sunet și imagine, despre acțiuni conspiraționiste menite să inducă teamă, sau să mintă.

Am revăzut cu plăcere Dogs of Berlin, un serial german despre mafioți și interlopi, dar și despre fotbal, fotbaliștii turci, de care e plină Germania, trezind și rasism și xenofobie, polițiști corupți. 

Am văzut și seria a doua din Tom Clancy's Jack Ryan. Jack Ryan făcut celebru de Harrison Ford într-un prim film Patriot Games, personaj creat de scriitorul Tom Clancy care a devenit și vedeta acestui serial care anunță în decembrie apariția celei de-a treia serii. Cu scenarii bune îmi amintește de Homeland.

Dar să vorbim un pic și despre fotbal. 

Petrolul, adică echipa copilăriei mele a învins în deplasare pe Voluntari, luându-și revanșa de la înfrângerea de acasă, cu largul concurs al arbitrului. 

FCSB a luat  o bătaie cu 3-0 acasă de la West Ham în Conference League. Becali cel prost și fudul care schimbă antrenorii ca pe ciorapi și își bate joc de suporterii care cred că FCSB este Steaua. Cea inventată de Talpan este o altă glumă proastă!

Dar iată că CFR Cluj (fără parazitarul Napoca, după mine!) a salvat onoarea fotbalului românesc a ieșit pe locul doi și va juca în play-off în primăvară în Conference League. 

Favoritele mele din Champions League au avut prestații bune. Real a învins cu 5-1 pe Celtic. Liverpool a surprins învingând pe cea mai în formă echipă din faza grupelor, pe Napoli cu 2-0. Este aproape de neînțeles cum bate Napoli și ia bătaie de la ultimele echipe din Premier League. 

Să auzim de bine și de alte trofee de pescuit.