După 90 țărăniștii și liberalii pârau la forurile europene pe kriptocomuniștii lui Iliescu pentru mineriade și alte porcării. De abia după ce România a intrat în preaderare la NATO și UE s-au mai domolit pârele. Însă au izbucnit la 2012 suspendarea lui Băsescu la noul Țarigrad, adică Washington. Acum, cu această coaliție ciudată PNL PSD UDMR useriștii și reperiștii lui Cioloș îi pârăsc la Bruxelles și pe la Comisia de la Veneția. Dar fără mare succes, că MCV s-a ridicat și în fine România nu mai pare așa de plină de ciulini. Sper să se întâmple asta și cu Schengen?! Ar fi un succes pentru România și pentru români, în mare parte oameni onești și muncitori, care nu ar fi meritat să atârne de coada României astfel de condiționări. O altfel de atitudine o are scriitorul româno-francez de mare succes Matei Vișniec, pe care l-a urmărit aseară, când care era chestionat despre atitudinile lui privind România aici și în străinătate. Vișniec a spus că el promovează România în străinătate, creatorii de artă români, regizori, actori și România în general. Acasă Vișniec nu se ferește să critice disfuncționalitățile autohtone. Aceasta ar trebui să fie și atitudinea responsabililor politici români.
A fost o mare
rușine că a trebuit să fim supravegheați și penalizați cu MCV, blocarea la
Schengen, ca și cum am fi noi românii cetățeni de rangul doi în UE. Însă
politicienii autohtoni de toate culorile trebuie avertizați și criticați de noi
cetățenii pe care ei trebuie să-i reprezinte. În acest sens este bine venită
această carte neagră a USR privind guvernarea Ciucă. Chiar dacă doamna Dogioiu
le atrage atenția liderilor USR că trebuie să fie atenți la vremuri, să fie
specifici, a trecut vremea lui Dragnea. Pentru că, uite, liberalul Cîțu dă
cu parul în populismele lui Ciolacu și PSD, în împrumuturile cu dobânzi
astronomice și cheltuirea aiurea a banului public pe pomeni electorale, în loc
să crească pensiile cu un procent de 15%. Și USR trebuie să mediteze la
faptul că această coaliție a fost rezultatul demisiilor gălăgioase și votul cot
la cot cu AUR și USR pentru căderea guvernului din care făceau parte, PNL USR UDMR!
În Ucraina rușii iau bătaie pe câmpul de luptă, dar
replică prin bombardarea infrastructurii Ucrainei, electricitatea, apă, drumuri
să facă imposibilă viața ucrainenilor. De aceea este potrivit votul de la
Parlamentul UE decretând Rusia stat terorist. Sper ca această iarnă să nu
dezarmeze și să obosească pe partenerii vestici din UE. Pericolul rusesc este
prezent și trebuie respins. Observator cultural amintește prin
două articole de evenimentele de acum 80 de ani din Războiul anti-sovietic,
dezastrul de la Cotul Donului, care se leagă cumva de actualitate. Armata română a fost împinsă la ordinele lui
Antonescu, în ciuda avertismentelor Statului Major al Armatei și a protestelor
oamenilor politici liberali și țărăniști la o implicare toată în acțiunile din
sudul Rusiei culminate cu asediul Stalingradului. Armata română era desemnată
să apere spatele armatei hitleriste în zona Cotului Donului. Acțiunea armatei
sovietice mult superioare a zdrobit armata română, prost echipată, în ciuda
asigurărilor germane cu dotare și am suferit cea mai mare înfrângere militară
din istoria noastră modernă. Inclusiv unchiul Grigore, fratele cel mic al tatei
a scăpat din încercuirea și dezastrul de la Cotul Donului. Amintiri triste!
Azi a fost prima zi de iarnă, pentru că temperatura a
căzut sub zero grade Celsius. Am simțit frigul la repriza mea de sport din
parc.
Au fost și evenimente culturale demne de menționat în
această săptămână.
Văd în continuare fotbal la greu de la Mondialul din
Qatar, concluzii mai încolo după finalul jocurilor din grupe.
PS
Aflu cu tristețe că marea actriță Sanda Toma s-a stins din viață. Am niște amintiri din tinerețe legată de această doamnă, cred că de prin 74. Eram tânăr inginer și mergeam la mare la Costinești, în continuarea obișnuinței din studenție. Mergeam des la nudism cu o gașcă de prieteni, colegi de serviciu și din studenție. Obișnuiam să ne ducem în sud la golf, la nudism, unde stăteam mai mult pe burtă din motive, știți care. Acolo veneau la nudism mulți actori cunoscuți. Șef era Jeannot Marinescu împreună cu soția Anda Caropol. O obișnuită a acestei plaje de nudism era Sanda Toma. La un moment dat a venit și Vasilica Tastaman împreună cu fiul Călin, băiatul lui Emmerich Jenei, fotbalistul și apoi antrenorul. Vasilica Tastaman voia și ea să facă nudism, dar fiul de vreo 9-10 ani trăgea de costum să rămână pe ea. Și atunci Sanda Toma intervenea și-i spunea: las-o măi Căline și pe mama să facă nudism. Iar Vasilica Tastaman spunea și ea: uite, mă bronzez, o să fiu o domniță moldoveancă bronzată, cum nu se întâmpla pe vremea lui Ștefan cel Mare. Juca atunci în filmul Frații Jderi.
Pâra, vechi și rău obicei la români cum zici, este un mod de monitorizare sociala in spatiul balcanic!
RăspundețiȘtergereUn cunoscut care s-a stabilit in Elvetia acum vre-o 50 de ani, imi spunea prin anii 90 cind a reusit sa revina temporar in Romania ca fiecare cetatean elvetian are condica de reclamatii la politie privitor la ce nereguli observa in jurul sau. Daca nu reclama , sau hai sa zicem nu pireste , este un cetatean suspicionat de o atitudine de anti nu stiu cum sa ii zic.. deci nu suntem noi campionii piriciosilor.
RăspundețiȘtergere...am auzit si eu ca Elvetia este o tara ciudata ,suspicioasa ,nu poti sa iti iei o casa daca nu ai acceptul vecinilor etc. Uite ca se adevereste dupa spusele lui D.G Stanescu dar sa ai o condica la politie ca sa dai informatii ce se intampla in jur credeam ca exista numai in...Cuba,China,Coreea de Nord...dar...am gresit si in... Elvetia.
RăspundețiȘtergere