Teatrul de vară din Ploiești și alte amintiri din copilărie

 

O prietenă mi-a trimis o amintire ploieșteană, Teatrul de vară din Ploiești, zis și Grădina de vară. Asta mi-a declanșat amintiri din prima copilărie. În această Grădină de vară sora mea și-a exercitat talentele de recitatoare. Era o serbare în care ea recita transpusă o poezie de Beniuc după cum și-a amintit. Fiind prea micuță, a fost suită pe un scaun să ajungă la microfon și o susținea....Iosif Sava.  Teatrul de vară demolat în 1959, era în centrul orașului Ploiești în imediata apropiere a localului Liceului nr. 6. Era sediul liceului de băieți fondat de Cuza, Liceul Sfinții Petru și Pavel, liceul meu, redenumit după război Ion Luca Caragiale. Ulterior acest local a devenit sediul Muzeului Județean de Istorie Prahova, ctitoria profesorului Nicolae Simache.

De centrul orașului mă leagă multe amintiri. Ca să ajung al Palatul Pionierilor pe care am ajuns să-l frecventez din 1957, traversam de acasă bulevardul în dreptul Primului Rond, pe lângă stabilimentul Siretul, unde tata se întâlnea cu prietenii după serviciu. De aici îi cumpăram lui tata 8 țigări Carpați la prețul de 1 leu. Pe Strada Democrației ajungeam, la intersecția unde se putea ajunge pe stânga la Cinema Tineretului sau la dreapta pe lângă Muzeul Regional de Istorie Ploiești, unde locuia și ctitorul, Nicolae Simache. Acolo la intersecție era un panou cu filmele săptămânii în Ploiești. Mă uitam cu jind la un imaginile cu un film vest german Moral 63, interzis mucoșilor ca mine. Marea mea plăcere era să mă semnez în cartea de onoare a muzeului. La Palatul Pionierilor la care ajungeam, dând colțul, mă înscrisesem la Cercul de Geografie. Profesoara ne-a pus să cumpărăm o minge de pin pong pe care am găurit-o, i-am lipit niște aripioare de plastic cu pelicanol și am legat mingea cu un  zgârci mai lung. O învârteam prin aer și mingea țiuia ca sputnikul lansat de sovietici! Ulterior m-am înscris al Cercul de Aeromodelism. Aveam mâinile împleticite și aeromodelul meu cu elice și acționat de zgârci nu a zburat, a căzut imediat în bot.

Aici, la Palatul Pionierilor am găsit Biblioteca devenind ulterior campionul la citit. Am terminat rapid această bibliotecă pentru pionieri plină de maculatură sovietică. Am ajuns să iau un premiu de povestitor cu o schiță de Gârleanu?! Cititul a devenit o pasiune după ce am învățat literele. Primul roman citit a fost în 1957, vara la Avrig la bunici. Am găsit romanul Cei trei muschetari pe care l-am citit ca roman de aventuri, citind numele eroilor D Artagnan, Athos, Porthos și Aramis. Franceză puteam să învăț excelent. Zid în zid cu casa noastră stăteau surorile Duca. Sora cea mare, Mere Clarisse fusese profesoară măicuță la Notre Damme de Sion. Cred că a fost profesoara Monicăi Lovinescu. Am fost suficient de idiot să nu continui, sora mea a insistat. A primit și cărți de mare valoare din biblioteca lui Mere Clarisse care pregătea pentru admitere la Franceză. I-a dat o ediție Complete Works of Shakespeare cu care am urmărit în 1971 pe Peter Brook la București în Midsummer Night’s Dream. Am început engleza din a 6-a și a devenit limba în care citesc azi curent, franceza o cunosc la nivel de citit Salut les Copains, sau un ziar franțuzesc fără pretenții.

Primele cărți le-am primit de la doamna Cristina, vecina noastră a cărei fiică, Neli, era cu 9 ani mai mare. Am citit Luminița cu chestii politice gen Titopor, dușmnul iugoslav al lui Stalin și al nostru, evident. Erau și cărți de povești ilustrate de Andersen, apoi povesti de benzi colorate din perioada interbelică, gen Motanul încălțat scrise de Moș Nae, Nicolae Batzaria, fabulosul aromân care a fost în Parlamentul otoman înainte  de 1912. Mai citeam o carte din istroria românilor, pe care, ulterior profesoara de istorie m-a avertizat că nu-i pe linia de supunere la bolșevicii care ne asupreau. Aveam pe cineva care îmi împrumuta cărți de Dumas, Contele de Monte Cristo, și pe care cucoanele vecine spuneau că mă strică la minte. Desoperirea romanelor științifico fantastice a fost un alt moment important.  Apăreau în fascicole la prețul de 1 leu săptămânal, dacă nu mă înșel. Prin liceu am abandonat acest gen de romane. Îmi amintesc o carte de povestiri științifico fantatstice scrise de Hobana și care conținea o minciună teribilă, cum au ajuns sovieticii pe lună. Asta probabil m-a scârbit profund în relația cu acest gen literar!

Palatul Pionierilor era locul ideal de îndoctrinare și devenisem un mic pionier îndoctrinat. Eram strânși în sala de festivități și o activistă gheboasă ne povestea transpusă despre Nadejda Krupskaia, dedicata tovarășa de viață a lui Lenin. Ulterior am aflat că Lenin o traducea pe Nadejda mai rău ca Nae Girimea pe Mița Baston, dar este altă poveste. Pe pereți erau pozele membrilor Biroului Politic al CC al PMR. Dintre toate mutrele acestor mahări comuniști mie îmi plăcea moaca lui Ceaușescu, mai tânăr și care nu avea mutră de bandit ca majoritate acestor mari comuniști. Ce rău m-am înșelat! Și aici am câștigat un concurs de cunoștințe de partid! În școala elementară am avut o carieră fulgurantă de lider de pionieri. Am ajuns președinte de unitate pe școală, cu trei trese roșii, eram șeful pionierilor din Elementară nr. 1 de lângă UZUC Ploiești, lângă Gara de Sud, pe Bobâlna, fostă Jdanov, fostă CA Rosetti. De aici m-am ales cu o vacanță într-o tabără de ștabi de pionieri la Timișul de Sus, lângă Predeal.  Aici devenisem bun prieten cu un ungur și el șefuț de pionieri. Funcționa la mine buna înțelegere cu minoritățile căpătată la Avrigul matern și unde eram prieten cu o grămadă de copii de sași. Pasiunea cititului s-a transferat la Biblioteca Regionala Ploiești de la Palatul Culturii, când am ajuns licean. Era bibliotecară șefă doamna Cernăianu, soția antrenorului cu care Petrolul a luat ultimul titlu de campioană a României. Aici era și fabulosul Muzeu Regional de Științele Naturii cu diorame din epocile trecute, cu dinozauri și mai ales erau acvariile cu pești exotici, care mă atrăgeau în mod deosebit, dat fiind pasiunea mea pentru pescărit, în vacanțele la gârla de la Aluniș din zona paternă, de lângă Slănic Prahova și pescuitul cu chelteul – coșul de nuiele în Avrigul matern. Aici ajunsesem să pescuiesc și în Olt, lucru care trezea groaza mătușilor mele de frică că o să mă înec. Ei bine, am învățat să înot în Olt pe la 10-12 ani, de unul singur, și de abia la bătrânețe, mi-am corectat stilul privind pe tinerii care se antrenau în bazinul din Pitești.

Așa a trecut copilăria și am ajuns în adolescență și brusc comunismul meu pionieresc s-a cam dus pe apa Sâmbetei, sau dacă vreți a Oltului!

Dilema Rusiei - între Occident și Orient - Jurnal

Cartea lui Figes Dansul Natașei mi-a revelat marea problemă a Rusiei, nesiguranța apartenenței ei, la Occident sau la Orient, manifestată plenar de acest război de agresiune împotriva Ucrainei. 

Supunerea statelor ruse și amestecul cu ocupanții mongolo tătari a fost mai profundă decât se poate observa. Mulți mari boieri și nobili ruși se lăudau cu ascendența lor mongolo asiatică. Cazacii sunt o invenție izvorâtă din experiența cavaleriei tătare. În rusă sunt multe cuvinte de origine asiatică. Vorbind de amestecul de neamuri, unul din exemple este omul care a transformat profund Rusia, Lenin care avea trăsături asiatice unul din strămoși fiind calmîc. Începând cu Petru cel Mare Rusia a încercat o apropiere de Occident, Petru și-a inventat și a mutat capitala Rusiei spre Occident în orașul care-i va purta numele Sankt Petersburg. Procesul de occidentalizare a continuat cum am mai spus până la invazia lui Napoleon în Rusia, în 1812. Și așa occidentalizarea, care însemna tăiatul bărbilor boierimii a fost întâmpinată cu o mare rezistență, mai ales pe partea religioasă. Deși creștinismul nu este strict o chestiunea orientală, chiar dacă a apărut acolo, el este om chestiune europeană, occidentală. Dar cultura religioasă bizantină a favorizat supunerea instituției bisericii de către puterea lumească. Asta în timp ce în Occident în vremea Marii Schisme, papii se impuneau în fața regilor și împăraților Occidentului. 

Mai este o problemă legată de Rusia deschiderea spre ținuturile enorme din Orient, imensitatea Siberiei a creat un sentiment de nesiguranță Rusiei care a devenit agresivă în compensație în Occident, vezi cuceririle baltice, supunerea Poloniei, răpirea Basarabiei, sfârșind în vremea lui Stalin cu supunerea sub cizma bolșevică a Europei de sud est timp de 45 de ani. 

Campania napoleoniană din 1812 a marcat reîntoarcerea elitei ruse spre popor, a unor controverse mari, dacă asta însemna la o anumită tradiție orientală, din vremea cuceririlor tătaro-mongole, sau cum s-au revoltat slavofilii care susțineau valori perene, autohtoniste ale rușilor pravoslavnici.

Dacă Uniunea Sovietică, inventată de Lenin și continuată de Stalin era o țară guvernată de ideologia comunistă, acum Putin și acoliții lui au trebuit să reînvie miturile din vremea țarismului a tătucului, întruchipat de Putin. Este interesant că Thierry Wolton un fin analist al comunismului subliniază că revoluțiile sunt rodul acțiunii unor mici burghezi cum a fost gruparea bolșevică a lui Lenin, ca de altfel cam toate revoluțiile. Lenin mințea că el reprezintă interesele și scopurile clasei muncitoare. Ce a urmat a fost represiune, frică și viață de proastă calitate. Și revoluția lui Lenin poartă amprenta orientală Rusiei.

După cum se vede acum din agresiunea împotriva Ucrainei, vechile temeri, nesiguranța Rusiei de situare în geografie arată că în continuare Rusia nu știe pe ce drum să o apuce. 

În comparație, verii ucraineni, fixați aici în Europa de sud este nu trăiesc fricile vecinilor ruși., ei sunt oricum europeni. 

Am citit în România literară o prezentare a lui Caragiale - Epoca frumoasă. Unii istorici subliniază că epoca României lui Carol I a fost epoca frumoasă, a transformării radicale a României dintr-un binom de principate de state medievale, retardate social într-un stat modern, care se va desăvârși prin unirea tuturor românilor în 1918. Așa că-i poate are dreptate Adrian Cioroianu, care spunea că era epoca în care i-ar fi plăcut să trăiască în România. Chiar dacă Nene Iancu își ironiza conaționalii, piesele lui, schițele, întreaga epocă trezește mândria națională cum remarca și Conu Alecu Paleologu, care după reprezentațiile la O Scrisoare pierdută se umplea de mândrie patriotică. Oricum Caragiale ne este contemporan, pentru că el ne dezvăluie caracteristicile românului de ieri și azi. Ceva despre ambâțul caragialesc și ambiție conține dosarul Dilemei vechi.

Tot în revista menționată Andrei Manolescu reproduce conversațiile unor cupluri de pensionari care plănuiesc vacanța exotice. Asta ar arăta că nu numai pensionarii americani debordând de energie și voie bună există, există și pensionari români fericiți, nu numai din aceia care se lamentează de creșterea prețurilor. Între ei cu vacanțe externe, cvasi-exotice, în Grecia mă pot enumera și eu!

În aceeași revistă România literară Mircea Mihăieș continuă cu mizeriile toxice, nu se poate abține, dă dovadă de o răutate incredibilă. Cele întâmplate acum 10 ani dau prilejul unor meditații, cum politicienii pot greși grav și că plătesc oricum. Însă stupizenia în a denumi evenimentele politice de atunci ca lovitură de stat întrece bunul simț. Pentru uzul naivilor, o lovitură de stat implică o intervenție militară și arestări politice. Nimic din toate acestea nu s-au întâmplat atunci. 

S-au lansat în discuții noile legi ale educației. Toți sunt mai mult sau mai puțin mulțumiți, jurnaliștii își dau cu părerea pe motive ideologice și de mercenariat, și mai ales pe ignoranță! La un singur lucru sunt de acord, salariile trebuie mărite.

Vești bune din America, se poartă discuții pentru constituirea consorțiului care va finaliza reactoarele 3-4 de la Cernavoda. Energia nucleară este o soluție curată pentru producerea de energie,

Chiar dacă a mai plouat, este tare cald și umezeală.

O enigmă, Rusia și spiritul rus

De câtva timp mă căznesc să înțeleg Rusia și pe ruși. Asta o fac citind Dansul Natașei de Orlando Figes,  un istoric britanic. Acest lucru în contextul actualei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei.

De ce este Rusia în acest fel, de ce sunt așa rușii? 

Rusia a devenit creștină în secolul X, la 988 în vremea cneazului Vladimir.  Să lămurim niște lucruri. Țarul Petru cel Mare a încercat la finalul secolul XVII și începutul celui de al XVIII-lea secol să modernizeze Rusia. A introdus ranguri nobiliare boierimii ruse. Așa că titlul de conte era din germană Graf, la noi Grof în Ardeal. Iar titlul de prinț este acela de cneaz, cunoscut și la noi din moștenirea slavă. Autorul se întreabă de ce rușii s-au creștinat ortodox. După mine este simplu, Orientul european era sub atracția și prestigiul Constantinopolului. În vecinătatea cnezatului Rusiei Kievene se afla Țaratul Bulgar, primul mare stat slav creștin. El se întindea pe arealul României de azi, fiind în contact cu statul Rusiei Kievene. Pentru ruși a fost simplu. Bizanțul care a vrut să creștineze pe slavii din  Balcani, au tradus Biblia în slava veche, valabilă la bulgari și la ceilalți slavi din Balcani și valabilă și pentru rușii din Rusia Kieveană. Nu numai slavii, au adoptat ritualul ortodox slav, dar și românii au fost integrați acestei ortodoxii slave, inclusiv limba română. Pentru ereziile slave ortodoxia constantinopolitană a fost perfectă, rușii s-au considerat un popor ales. A venit însă năvălirea mongolă și slavii răsăriteni au căzut sub stăpânirea lor timp de vreo trei secole, care a influențat spiritul slav,  cu sălbăticia asiatică. Rusia Kieveană s-a mutat la nord est la Moscova, iar această parte sudică  a intrat în influența lituaniano-poloneză. 

În secolul XVIII marele țar Petru cel Mare a decis că Rusia trebuie să se modernizeze pe sistem vest european. Această modernizare a fost întâmpinată cu opoziție de conservatorismul bisericii ortodoxe, cu ai săi rascolnici, creștinii de rit vechi. Atunci, cum am mai spus, boierimea rusă a primit ranguri echivalent europene. După prăbușirea Imperiului Bizantin ruși și Moscova au avut pretenția să ia rolul acesteia. S-a înființat o Patriarhie Rusă și rușii se considerau popor ales, rușii erau în primul rând creștini. Occidentalizarea a întâmpinat o mare rezistență din partea creștinilor de rit vechi , a rascolnicilor. Rusia lui Petru cel Mare a devenit un stat agresiv imperialist care a început să ocupe zone din Europa de Nord, în primul rând zona baltică. Extinderea statului rus s-a făcut în continuare pe seama Poloniei și a Imperiului Otoman în sud în Crimeea și alte vecinătăți. De la Petru cel Mare s-a consolidat mitul tătucului țar, al stăpânului absolut. De fapt în Rusia, pe lângă nobilimea din jurul țarului, majoritatea absolută o constituiau șerbii care aveau condiții mai proaste decât sclavii din antichitate. Societatea rusă în secolul la XVIII se franțuzise, lucru de care au beneficiat și boierii din Principate pentru deschiderea spre Occident. 

Șocul l-a produs invazia lui Napoleon în Rusia. Dintr-o dată elita rusă s-a trezit și s-a întors spre popor. Decembriștii din 1825 au dat semnalul unui reviriment spre valorile naționale. Din acele mișcări a apărut curentul narodnic care dorea să se îndrepte spre popor ca deținător al valorilor imuabile ale națiunii ruse. De fapt secolul XIX era secolul trezirii sentimentelor naționale. Așa au apărut narodnicii care doreau să se identifice cu mujicii care capătă emanciparea din 1861. Atunci efervescența acestor idei, naționale-narodnice, slavofile, nihiliste, anarhiste, social revoluționare s-a manifestat pe deplin. Purtătorii acestor idei erau nobilii-boierimea liberală, foștii șerbi deveniți mari negustori și industriași care au sprijinit mișcările artistice extraordinare din Rusia. 

Eșecul mișcării narodnice a fost deplin. Mujicii n-au înțeles dorințele acestor intelectuali de extracție nobilă. Ei erau sălbatici, credeau în tot felul de erezii și într-un creștinism mântuitor, erau murdari, bețivi, își băteau nevestele. Singurul care i-a prezentat în adevărata lumină a  fost Cehov! 

Trebuie să recunosc că cam toți scriitorii și intelectualii radicali ruși îmi sunt cunoscuți din studiul limbii ruse din clasa a V-a până întra XI-a, ultima clasă de liceu pentru mine. Toate aceste mișcări radicale au derapat spre acțiuni teroriste care au dus la atentate contra lui Alexandru al II-lea, primul țar reformator și al lui Alexandru al III-lea. 

Regimul absolutist autoritar țarist a dat semne de faliment după Revoluția rusă din 1905, când țarul a fost obligat să se îndrepte spre un regim de tip parlamentar. Premierul Stolîpin a fost cel care a încercat să reformeze statul rus, dar a pierit și el victimă a terorismului revoluționar. 

Marea prăbușire a statului rus s-a petrecut în Revoluția din1917.  Rusia țaristă a pierdut Polonia, Finlanda, Țările baltice, Basarabia în Europa. 

Inițial a fost o revoluție democratică, dar bolșevicii lui Lenin au pus mâna pe putere la Petrograd în 25 octombrie/7 noiembrie. Comunismul leninist mințea cu nerușinare că reprezintă doleanțele marii mase a rușilor. A învins în Războiul Civil pentru că albii au tratat cu dispreț pe rușii de rând. A urmat Stalin care a distrus orice rezistență anti bolșevică. Intelectualitatea, burghezia și aristocrația rusă au dispărut. Regimul comunist bolșevic a înlocuit clasa mijlocie cu activiștii de partid și cekiștii-securiști. Marea muzică rusă din prima jumătate a secolul XX,  Stravinski, Prokofiev, Rahmaninov, Șostakovici sunt produsele epocii ante-revoluționare, pictura lui Malevici, Kandinski, Chagall, de asemenea. În literatură marele poet Maiakovski s-a sinucis. A apărut o intelighenție și o tehnocrație dependentă de partidul bolșevic. A urmat teroarea lui Stalin care a zdrobit orice rezistența anticomunistă. Uniunea Sovietică a devenit o mare pușcărie, Gulagul, unde mase de oameni erau trimiși în zonele cele mai defavorabile climatic și au construit industria de azi din Siberia. Războiul al Doilea Mondial a dat șanse lui Stalin să ocupe toată Europa Centrală și de Est și să impună comunismul. Această victorie obținută cu imense pierderi umane a consolidat mitul poporului rus cuceritor și imperial. Asta am constatat-o eu direct la o rusoaică în Turcia, care spunea că Tezaurul lui Agamemnon, descoperit de Schliemann, furat de ruși de la Berlin este pradă de război!

Prăbușirea comunismului în Europa și în Rusia a dus la prăbușirea URSS și apariția unor noi state independente în Europa și Asia Centrală.

În vremea lui Ielțîn economia rusească a fost confiscată de mari oligarhi, proveniți în primul rând din elita securist  politică. Apoi după Ielțîn a apărut Putin care a anesteziat poporul rus cu o relativă prosperitate. Dacă în vremea comunistă era ideologia și partidul care dominau viața politică și socială a Rusiei, acum Putin și acoliții lui au încercat să reinventeze mitul tătucului țar. 

Iar Putin vrea cu orice preț reînvierea Imperiul Țarist acaparând Ucraina care deține începuturile statului rus.  Asta îl face popular încă între ruși cu toate că armata rusă s-a dovedit un mit. Ucrainenii ajutați de Occident pot să distrugă acest mit. 

Cred că și un nou an 1917 este posibil, pentru că degradarea nivelului de viață în Rusia de azi devine evidentă, inclusiv probleme de pe front.

Aceste opinii sunt personale și se bazează pe istorie și realitățile de azi.

În final vreau să amintesc de vizita lui Orban Viktor în România.  Își permite că știe că drumul românilor spre Occident trece  prin Ungaria. Să afirmi că ungurii sunt o rasă pură este o mare imbecilitate. Inclusiv Ștefan cel Sfânt fondatorul statului maghiar vorbea de beneficiile națiilor conlocuitoare. Un studiu genetic arată asemănarea dintre români și unguri. Orban nu știe că maghiarii războinici au cucerit această zonă geografică și s-au amestecat cu români, slavi și germani? Marii lideri ai Revoluției Maghiare din 1848, Kossuth și Klapka erau slovaci, Petofi era sârb. Ceea ce face acum Orban este o jignire a maghiarimii el devenind sluga lui Putin, alt fascist periculos. Ceea ce susține Orban este un scuipat pe națiunea maghiară.

 

Despre impostură

Impostura este o chestiune extrem de actuală în realitatea românească. Pentru că mă interesează politica urmăresc articole dedicate analizei politice. Constat însă că acești experți politici nu sunt decât impostori, Păi cum altfel să-l caracterizez pe Alfred Bulai, nume care mă duce doar la Bulă, așa cum analizează el USR? Sau ce să mai zic de doamna Alina Mungiu Pippidi, alt fost analist politic. Madam Pippidi a ajuns să-l admire pe Marcel Ciolacu! Din tot ce scria și acționa doamna Pippidi prin anii 90 s-a ales praful. Degeaba pozează în mare profesoară de politologie în Germania și clamează că expertiza ei este un reper în Occident. Ce să zic de prezisa finală electorală dintre Cioloș și Geoană?  Alt impostor jurnalistic și analist politic este prezicătoarea din Gugești, adică Ion Cristoiu. El deschide o discuție privind viitorul candidat prezidențial cu șanse în ideea că președintele Iohannis ar părăsi postul prezidențial mai devreme ca să ocupe postul de secretar general NATO. Cred că deocamdată, în situația războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, secretarului Stoltenberg i se va prelungi mandatul, pentru că posedă expertiza acestui post și ar fi riscant să fie schimbat, deocamdată. Pe de altă parte mizez pe responsabilitatea președintelui Iohannis, pentru că România se află în fața unui moment complicat cu un război în care este în cel mai mare grad afectată de apropierea fronturilor. De la Sulina se aud exploziile și canonadele din Ucraina.  Candidații enumerați au fost Geoană, care este un nume care nu poate fi exclus și pentru că ar veni dintr-o poziție internațională importantă. Între timp doamna Kovesi a lămurit că în niciun caz nu are gânduri prezidențiale. Cristoiu nu pare de loc fericit cu candidatura lui Geoană. Și eu cred că nu ar veni doar într-o candidatură din partea PSD, pare mai degrabă a fi un independent susținut de un spectru mai larg politic. Văd că la PNL ar fi vizat generalul Ciucă. Este probabil cea mai proastă idee, este un personaj complet lipsit de vino-ncoace, PNL trebuie să-și găsească un candidat viabil, la fel și USR. Dacă nu cumva un candidat comun al dreptei? După sondajul recent un analist politic spunea că PSD s-a consolidat, este dat cu 37-40%. La fel pare că și PNL crește pe la 25%. Asta spune analistul politic s-ar datora ruperii coaliției cu USR care ar fi fost defavorabilă PNL! Am mari dubii că analiza este exactă și că cifrele par a fi stagnante, cam la valorile astea, poate mai jos puțin se situau PSD și PNL, doar USR pare a fi în creștere? Să dea Domnu', dar mă îndoiesc! PSD continuă o politică populistă extrem de periculoasă pentru economie, iar recentele modificări de cod fiscal asta fac, spoliază pe cei care muncesc și produc. Ei ar trebui drastic combătuți de PNL, dar n-o fac, cu toate că Ciolacu nu scapă prilejul să atace guvernul Cîțu. Văd că Moșteanu de la USR dă o replică acidă lui ministrului de finanțe Câciu, care n-are ce căuta în această poziție. La fel ca Daea, care azi este la audieri la DNA, mai știi poate și el va fi schimbat? 

Revenind la premierul Ciucă, el mai are o altă problemă gravă, plagiatul. Tocmai s-a pronunțat procesul foștilor conducători ai Academiei de Poliție versus Emilia Șercan și au fost condamnați la pușcărie cu suspendare. Asta ridică o altă problemă gravă de impostură. De ce își doresc politicienii de azi înalte titluri universitare? Unii dintre ei par că nu au finalizat studii liceale, mai rău par a fi rebuturi de profesională. Doctoratul este rezultatul unui proces de cercetare, finalizat prin lucrări publicabile în reviste de prestigiu, internaționale. Unele doctorate mi se pare superflue, cum este în domeniul artistic, un pictor nu pictează mai bine dacă este doctor? Și cel mai important este să fie pedepsiți cei care acordă titluri universitare, cum au pățit cei de la Academia de Poliție. Este cum nu mai potrivită apariția cărții lui Valeriu Nicolae care analizează CV unor impostori strecurați în politică și Parlament. Nu numai impostori politici, dar care ocupă posturi și demnități unde nu au ce căuta, nu au studii și nici cunoștințe. Sunt mari discuții cu legislația propusă privind acordarea titlului de doctor, se dă întreaga responsabilitate universității care a acordat acest titlul. Nu este oare normal acest lucru, universitatea posedând autonomie? O susține și Ion Aurel Pop președintele Academiei Române. Va rămâne comisie de etică care va analiza plagiatele. De fapt orice inițiativă de reformă a învățământului trezește reacții defavorabile. Acum se discută și dacă este bine să dai examen de admitere la liceu. De parcă asta nu a fost sistemul în care cam noi toți am trăit experiența admiterii? Așa că în liceele dorite intră cei care sunt în stare. Și cu toate astea îmi amintesc și am primit situația clasei mele în care erau destui repetenți în al doilea an de liceu!

Legat de politică a apărut un dosar în Dilema veche: Intelectualul politic, politica intelectualilor. Dacă în primii ani din 90 intelectualii aveau greutate, cât a contat Ana Blandiana în desemnarea lui Emil Constantinescu, candidat prezidențial, azi ei nu mai contează. Au dispărut din politică. Ceva interesant am găsit în dosar. În SUA intelectualii, cei din universități nu contează în politică, în schimb partidele sunt puternic ideologizate, vezi republicanii versus democrații. În Europa contează mai puțin ideologia, partidele sunt centralizate, și ele decid. În SUA totul este electiv, începând cu candidații prezidențiali, care trec prin tot felul de alegeri. În România unii intelectuali au visat că vor reface cariera unui Maiorescu, nu au reușit și pentru că politica se face altfel și unii dintre ei nu sunt dispuși să se dedice total activismului politic. Cel mai rău a fost când unii politicieni au găsit că intelectualii sunt de vânzare și au un preț. De aceea m-a amărât foarte tare un articol din România literară scris de Mircea Mihăieș. Acesta este un expert rafinat în James Joyce și a scris două studii extraordinare despre Ulysses și imposibilul Finnegan Wake. Când vine vorba de politică devine rău, veninos și toxic. El scrie în ultimul număr un articol: 23 iulie 2012. Este vorba de evenimentele care au dus la suspendarea președintelui Traian Băsescu și referendumul intempestiv care însă l-a confirmat în funcție. Această suspendare a fost o greșeală pentru care toți au plătit. Băsescu și-a pierdut oricum orice dram de credibilitate. Crin Antonescu s-a retras din politică, Victor Ponta este un cadavru politic. La fel a ajuns și Băsescu, a fost declarat turnător, și-a pierdut privilegiile prezidențiale, fratele a fost în pușcărie, acolita Elena Udrea e la pușcărie, de pușcărie se apropie și fiica cea mare, Ioana. PDL, partidul mare și puternic creat de Băsescu a dispărut înghițit de PNL. Dacă Mihăieș are nostalgii resentimentare și partizane este ceva, dar comite o mizerie îngrozitoare, publică o listă de personalități care au sprijinit demiterea lui Băsescu. Uitându-mă pe listă, constat că aproape nimeni din intelectualii respectiv nu au deținut demnități publice. În schimb Mihăieș a fost vicepreședinte ICR, o sinecură politică care i-a asigurat multe privilegii. Mare păcat! Așa deci devin impostori unii care n-ar trebui să fie. Mai bine se ocupă de literatură Mihăieș.

Tot o chestiune sensibilă o ridică Cosmin Ciotloș privind intelectualii din pușcării în anii obsedantului deceniu. După acest tânăr cie care au cedat precum Alexandru Paleologu nu au nicio scuză. Și-l pune în contrpartidă pe I. D. Sârbu, om de stânga care a făcut pușcărie la comuniști și nu a cedat. Păi ce ne facem cu contemporanii lor, cu Sadoveanu ajus șef la Marea Adunare Națională, autorul rușinoaselor Lumina vine de la Răsărit și mai ales Mitrea Cocor. Cum rămâne cu Sinistrul drum fără pulbere, elogiul Canalului făcut de Petru Dumitriu, sau cu G. Călinescu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu. Ei încasau tantieme grase, stăteau în case luxoase, în timp ce turnătorul Paleologu era bătut și trăia în condiții inumane în pușcăria comunistă. Este extrem de simplă să dai acum verdicte. Nici după anii 60 nu era simplu, dacă călcai pe bec, securitatea nu ierta. Vezi ce a pățit Goma, sau Gheorghe Babu Ursu. 

Despre războiul din Ucraina, veștile spun că rușii nu mai avansează, că sistemele HIMARS și MSLR 270 pe provoacă pierderi importante, sunt distruse centre de comandă și depozite de muniții. Constata ceva ciudat privind reacția românilor obișnuiți privind războiul și pe ucraineni. Nimeni nu mai are curaj să susțină pe Putin sau ruși. Există două linii ale propagandei ruse care se strecoară insidios, ortodoxismul și xenofobia. Ucrainenii sunt de vină că s-au refugiat, ca fac vrute și nevrute aici la noi. Unul se plângea că a văzut autocare din Ucraina cu copii veseli care se întorceau din vacanță din Bulgaria. Păi trebuiau să fie triști sau sobri că veneau din vacanță? Prostia românească evidențiată în Las Fierbinți este exploatată de propaganda rusă. Se uită de proverbul: Îi dai nas lui Ivan, ți se urcă pe divan!

O ultimă temă fierbinte: clima! Și temperaturile mari și seceta. Până acum  vreo 10 ani, irigațiile nu erau de actualitate, acum sunt marii producători agricoli interesați, în special pentru porumb și floarea soarelui. Sistemul de irigații s-a făcut praf sub patronajul iresponsabil al guvernelor de stânga în ultimii 32 de ani. Acum Ciolacu are nemernicia să acuze că de vină sunt guvernările de dreapta. Irigațiile propuse în PNRR nu erau făcute după tehnologii moderne și din acest motiv nu au intrat în acest program, dar UE finanțează programul de irigații. Trebuie făcute planuri adecvate.

E vară și cald!

PS1

Am văzut un video clip cu bătrâni și bătrâioare care dansau după melodia din Saturday Night Fever, film din 77. Dacă calculezi pe cei care aveau 25 de ani atunci, constați că aceștia sunt cei de aceiași, dar acum la 70 de ani!

PS 2

Am citit comentariile despre studiul făcut de Oxford Analytica privindu-l pe președintele Iohannis. Am găsit un comentariu de Marius Oprea, critic și el cu Iohannis însă voi insera fraza finală ale lui Marius Oprea: 

Oxford Analytica sau G4 media?

Pe fond tot acest text are un mare păcat. Pare scris de Dan Tapalagă, în asociere cu fosta lui șefă Monica Macovei și oameni din stafful lui Dan Barna.

De fapt este și părerea mea. Cred că USR a găsit pe unii englezi dispuși să le publice acest text sub antetul lor de Oxford Anaytica. 

Școala și clima

În această săptămână Sorin Câmpeanu a lansat în discuție reforme din programul România Educată. Este vorba de felul în care se va da bacalaureatul. Va fi o singură probă scrisă? Care să cuprindă subiecte din limba română, matematică și o materie de specialitate. Să vedem!

Acest examen final la terminarea ciclului de învățământ de 12 clase a primit numele de bacalaureat chiar când terminam eu clasa XI-a, eram ultima promoție cu ciclul de 11 clase, după care a urmat ciclul cu 12 clase. Se numea anterior examen de maturitate, dar atunci se reevaluau tradițiile interbelice, fără controverse politice.

Ca toate reformele și aceasta va fi aspru criticată, mai ales din motive ideologice politice. Cam toți miniștrii învățământului au fost supuși criticilor. Îmi aduc aminte cum primele reforme legate de mediul universitar le-a declanșat Andrei Marga prin 1997. Apoi importante au fost tentativele lui Miclea, sau ale lui Funeriu care a introdus controlul video, care a oprit copiatul. Și ministru Câmpeanu nu este iertat, mai ales pentru tentative de a bloca dezvăluirea plagiatelor. Eu cred că totuși, Câmpeanu este un ministru reformist. Reformele astea vor să se mai învețe pe dinafară și să încurajeze creativitatea. Totuși acest subiect delicat este dezbătut în Dilema veche într-un articol al lui Sever Voineascu 

https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/tilc-show/contratimp-elogiu-invatarii-pe-dinafara-640652.html. Aceste considerații au fost declanșate de întâmplarea cu un student la o facultate umanistă dintr-o universitate de top la un examen. Profesorul a încercat să scoată ceva de la student și el s-a dovedit un ignorant absolut. Habar nu avea despre Isus Cristos! Nu este oare bine să învățăm pe dinafară, poezii, principii de matematică, etc.? Domnul Ion Aurel Pop ne spune că pretențiile de acum privind nivelul de pregătire al studenților este scăzut pentru că nu se mai dau examene decât în puține locuri, Automatică, Medicină. Profesorul Cioroianu, din generația decrețeilor de după 1966, povestea că la examenul de admitere la Facultatea de Istorie din București erau 13 pe un loc! Păi probabil 6 cel puțin erau habarniștii lui Voinescu? Eu am dat la Politehnică  la Secția CNE proaspăt înființată la Energetică cu 5 pe loc, cu ultima medie de admitere 8,17, cea mai mare din Energetică. Acum examenul cel mai dur din Politehnică este la Automatică, iar Energetica a înființat o secție de aplicații IT în Energetică pentru ca cei căzuți la Automatică să vină să învețe computere și IT. 

Când dădeam noi examen era concurență foarte mare pentru că erau puține locuri la admitere. Acum se pot înscrie la universitate toți absolvenții cu bacalaureat, ba sunt și unele locuri unde te poți înscrie fără să ai acest examen. 

Pe tabloul de absolvire la Liceului I. L Caragiale din Ploiești a clasei mele a XI-AR era pus adagiul latin Labor omnia vincit improbus - Munca stăruitoare învinge totul din Georgica de Vergiliu. Este adevărat că adagiul latin era scris greșit cu improbus pe locul al doilea, dar rămâne îndemnul! Cam asta era ideea profesorilor mei, majoritatea absolvenți în interbelic, printre cei mai respectabili ploieșteni, pentru care  era religia misiunii de dascăl.

Ce s-a întâmplat între timp? În România erau licee de top precum Caragiale, sau Mihai Viteazul din Ploiești. Aceste licee de top furnizau majoritatea viitorilor studenți. Celelalte licee era aproape invizibile. Azi lumea este de acord că învățământul a decăzut. Dar tot aceste licee de elită dau în continuare viitori studenți de top din universitățile românești. Însă experiența mea de profesor la Politehnică mi-a spus ceva. Crema liceelor studiază în străinătate. Studenți masteranzi pe care i-am avut erau în general mediocri, puțini trecea de medie. Am constatat însă că mulți dintre ei lucrează azi în străinătate, sau în locuri onorabile. Este criză de ingineri în lume. Prietenii care au emigrat îmi spun că ce au învățat în România a fost de bună calitate și că nu au avut dificultăți de adaptare, poate acum doar cu dezvoltarea IT. Deci învățământul românesc nu este așa de prost cum pare.

S-a întâmplat un fenomen social, În vremea comunismului mulți dintre cei care îi vedem în spațiul public erau invizibili. Munceau toți în fabrică și îi mai vedeai în autobuz, tramvai, sau în trenul de navetă. Îi mai întâlneai printre vecinii de bloc între cei care sfidau bunul simț. În ipocrizia comunistă nu mai existau clase sociale, dar această stratificare exista și exista teama de represiune, miliția și securitatea, mai ales era trează. După 1989 totul s-a răsturnat, nu mai există teama de pedeapsă, la uzină muncesc mai puțini, în schimb îi poți vedea vizibili în spațiu public. Cu educație precară, cu sfidarea normelor de conviețuire. Se pare că familia nu mai poate furniza educația primară, să-ți respecți semenii, să nu faci murdărie, acum când ambalajele, mai ales cele de plastic au proliferat geometric. Sunt cei care dau muzica tare unde nu trebui, ascultă manele, parchează unde vrea mușchii lor. Sunt produsele unor familii cu educație proastă din comunism, înrăiți în penuria extremă din anii 80, școala s-a degradat, nu mai sunt profesori cu misiunea apostolatului didactic. Cred că și pedepsele celor care încalcă aceste norme ar trebui înăsprite, mai ales în circulația rutieră. Dar acolo parlamentarii ce par mai mult produse a școlilor eșuate promovează o legislație rutieră îngăduitoare cu șoferii care au un comportament iresponsabil și criminal, sau îndeamnă pe polițiști să tranzacționeze amenzile și să înflorească corupția. 

Este clar că veniturile profesorilor sunt sub nivelul nevoilor reale și de aceea ei mai dau meditații. Văd că cei de la ANAF sunt gata să se repeadă pe profesorii meditatori.  Când în România evaziune este un sport național, când gherțoii cu merțane, beemveuri și audiuri nu dau socoteală de unde au aceste venituri care le permit asemenea hărăbăi consumatoare de benzină și motorină, funcționarii ANAF și-au fixat o țintă falsă din profesori. 

Și trec la al doilea subiect, clima. 

Clima cunoaște transformări. Sunt excese vara, călduri, secetă, iernile sunt scurte și nu mai sunt ca pe vremea copilăriei mele, când ningea de Crăciun și se oprea ninsoare la sfârșit de februarie, Acum ninge puțin, în martie!

Văd că un mare subiect este seceta din România. Merg adesea la pescuit și văd câmpurile din jurul bălților, arată splendid. Am fost în județul Olt și am constatat același lucru. Este secetă și deficit de apă în anumite zone, nu pe aici Argeș, Olt, Teleorman Dâmbovița. Probabil că în pericol ar fi porumbul și floarea soarelui. Cerealele, grâul nu au suferit. Am remarcat cum arată câmpul grâu acum, cum îl priveam din tren în Anglia în 1996, doar urma tractorului care a erbicidat! Văd că această fantomă comunistă, numit Daea, inamicul cormoranilor care mănâncă peștii din bălțile, fiicei lui care este patroană în Dâmbovița, promite pomeni agricultorilor. Mulți dintre ei suferă de ipocrizie, nu vor să plătească nimic, vor doar subvenții, dar au automobile SUV cât tractoarele performante din dotare.

Germania plătește nerozia de a opri centralele nucleare la presiunea imbecililor care își zic verzi., dar au încurajat consumul de gaz rusesc pentru energia electrică. Acum revin la cărbune. Dacă ceva trebui interzis ar fi automobilele pe petrol! Trebuie mașini electrice, trenuri electrice, tramvaie. Trebuie să avem grijă de planetă, dar să nu exagerăm în stil Greta Tunberg. Văd că această tânără a dispărut din actualitate. Să-și vadă de învățătură.

Revin la articolul lui Voinescu. Citindu-l pe hârtie m-a zgâriat la ureche folosirea termenului memorizare, după un calc englez. Culmea că ulterior în articol revine la folosirea termenului memorare. Așa că am vrut să intervin pe forumul articolului. Și surpriză am dat de un alt articol, adică mult modificat. Memorizare a dispărut, a apărut un paragraf nou cu memorarea poeziilor lui Eminescu, sau Nichita Stănescu. Și a apărut și un PS care justifică opinia lui cu învățatul pe dinafară, împotriva unor progresiști. Acum sunt supărat. Eu cumpăr revista, din respect pentru, jurnalismul de calitate pe care îl practică revista. Erorile au fost îndreptate pe internet. Așa că aștept o scuză din parte autorului, care este și redactor șef la revistă.

În final vreau să explic poza pe care o afișez postării. Dimineața eu fac mișcare în parcurile din Pitești și într-o dimineață deunăzi am descoperit că un aparat fusese supus violențelor de niște derbedei. Am fotografia aparatul stricat și l-am publicat pe situl Pitești orașul nostru. Ieri venind la sport după o pauză de o săptămână am descoperit că  cei de la îngrijirea parcurilor au intervenit și au reparat aparatul inclusiv adăugare unei pedale care lipsea.  Mă bucur când sesizări de acest fel au ecou și trebuie ca toți să adoptăm o atitudine responsabilă și să sesizăm neajunsuri. 

PS

Aflu din România literară că deviza familiei Ghica a fost Labor omnia vincit improbus a unei familii de aristocrați, care a ajuns meritocratică prin beiul de Samos, Ion Ghica! Ignoram faptul că Ion Ghica a fost revoluționar pașoptist muntean, cu multe demnități publice la începuturile României moderne. Scrisorile către Vasile Alecsandri, importantă operă literară de început a literaturii române te făcea să crezi că și el ar fi fost moldovean.

Ranga domnului Drulă

 

Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat. Domnul Cătălin Drulă a fost ales cu o majoritate confortabilă, peste 71% din primul tur la președinția Uniunii Salvați România (USR)!

Și a dat declarații după această alegere. Domnului Drulă îi surâde revenirea la guvernare, normal alături de PNL! Da, dar cu condiții. Domnul Drulă este foarte dur, folosește tot o rangă, o rangă a declarațiilor categorice. A declarat că el nu joacă bambilici și dacă USR revine trebuie să dea și primul ministru. Îl știm de domnul Drulă ca unul extrem de voluntar, se avântă în declarații, precum la evacuarea buticurilor de la metrou. Domnul Drulă ori ignoră situația USR ori face declarații din astea, ca apoi în negocieri să mai scadă din pretenții. USR a mizat și a pierdut prin asocierea cu PLUS a lui Cioloș. Acesta a speculat cu nerușinare în 2019 și a obținut o grămadă de locuri la europarlamentare. A fost cel care i-a împins pe cei de la USR să iasă de la guvernare, pe care o asumă acum unii din liderii USR, nu știu dacă și Drulă. Apăruți din neant, sprijiniți de mulți oameni tineri și mai puțin, partidul inventat de Nicușor Dan a intrat în Parlament în 2016 cu 8% și sporit zestrea la Europarlamentare cu 22%, când erau să-i depășească pe PSD! Ceva s-a întâmplat cu ei. Au reușit să-l elimine pe Nicușor Dan în 2017. Apoi după imensul succes din mai 2019 au intrat pe o pantă descrescătoare. Au ieșit voluntar de la guvernare, inițiind o moțiune de cenzură la care s-au asociat cu extremiștii de la AUR și l-au dat jos pe primul ministru Cîțu, ales chiar de ei din PNL. Și Cîțu are vinovății în cearta cu USR prin acțiuni tip ranga lui Drulă. Însă el a rămas ferm pentru o colaborare cu USR, pentru care acum oportuniștii din PNL l-au trimis la plimbare. A urmat la USR alegerea în frunte a lui Cioloș. Aceasta a semnificat prăbușirea necontrolată a USR. Cioloș a vrut să conducă USR cum credea el de cuviință, și el a folosit o rangă, a plecării din partid împreună cu acoliții lui de la Parlamentul European și a înființării REPER. Mă întreb ce iluzii trăiește Cioloș? Că este favoritul diasporei române?

Domnul Cătălin Drulă este acum liderul unui partid în stare de dezagregare, el ar trebui să conștientizeze acest lucru, să facă un apel la unitate și a aplanare discordiilor din partid. Iar în eventualitatea revenirii la guvernare să negocieze inteligent, că nu duce lipsă de acest lucru, dacă nu este obturat de aroganță și lipsă de realism. Un guvern cu PNL nu poate impune un prim ministru userist. Mi-aș dori o astfel de guvernare, favorabilă României. După cum se vede, PSD și-a dat în petic cu Codul Fiscal. Vrea să spolieze pe cei care produc ca să aibă loc de pomeni. Îmi doresc  ca PSD să nu mai aibă un cuvânt de spus la guvernare. Un guvern de coaliție al PNL USR UDMR ar mai fi posibil și cu sprijinul facțiunilor lui Orban și Cioloș, majoritate fragilă, dar majoritate.

În privința viitorului candidat prezidențial domnul Cătălin Drulă a fost mai reținut. Dacă doamna Kovesi ar dori ea poate fi candidata USR! Mai realistă pare candidatura lui Mircea Geoană. Este o ipoteză mult mai viabilă decât Iohannis secretar general NATO. Cred că Geoană ar dori mai mult o candidatură independentă, nu din partea PSD. Dacă dreapta s-ar reuni, sunt sigur că ar apărea un candidat viabil de acolo care să devină președinte al României din 2024. Ciucă nu pare în niciun caz un astfel de candidat, cum nici domnul Drulă, cu rangă sau fără.

Să vedem!

Antipaticul domn Liiceanu

Văd că titlurile provocatoare au mare succes, cum a fost de fapt și precedentul. Și copiez titlul unui articol apărut în Observator cultural https://www.observatorcultural.ro/articol/antipaticul-domn-liiceanu/. Sunt amintirile lui Călin Dan care frecventa Biblioteca Institutului de Arte Plastice, unde avea ocazia să întâlnească unii din marii intelectuali legați de critica de artă. Până când își întreabă un mentor: "Cine este tipul ăsta cu față de tractorist?". Este Gabriel Liiceanu, i-a răspuns acesta! Ce mă frapează pe mine este că acestui autor figura lui Liiceanu îi evoca un tractorist. Păi ce ne facem noi cu acești politicieni de azi cu trecut de tractoriști pe bune și cu fețe clare de frecventatori de MAT-uri și cârciumi rurale? Liiceanu a practica sporturi în tinerețe după câte știu și are un aspect atletic în pofida înălțimii mai degrabă reduse. Dar și domnia sa are o vârstă acum, a sărit de 80 de ani! Gabriel Liiceanu a devenit extrem de cunoscut după Apelul său către lichele. Lichele nu au pregetat să se retragă, ba mai degrabă au inundat piața publică. Păi în vremea respectivă existau mari personalități, precum Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, tinerii liberali în frunte cu Dinu Patriciu. Existau este drept și cei de stânga, Ion Iliescu, fostul mare politruc comunist care și-a pătat cu sânge cariera politică al Mineriade, în primul rând l ce de 13-15 iunie 1990. Mai era Petre Roman, primul ministru al primei perioade post comuniste, azi o epavă politică. Era și Silviu Brucan, Bârlădeanu și ejusdem farinae, ticăloși și indivizi dubioși la grămadă. Azi nu mai sunt decât niște pitici politici oportuniști, cu studii universitare dubioase. Revenind la Liiceanu, i-am citit cam toate cărțile scrise de el, care-l arată ca un subtil scriitor, în primul rând senzația din 1983: Jurnalul de la Păltiniș. Dacă pe scriitor și filosof îl apreciez, i-am citit și cartea de filosofie Încercare în politropia omului și culturii că referea la un termen cunoscut de mine din termodinamică: politropie, ei bine pe omul public nu-l prea apreciez. A avut ieșiri cam isterice, a atacat-o cu furie pe Mona Muscă, doar că era îndatorat lui Băsescu, nu a scos un cuvințel despre trecutul revelat al aceluiași. 

Vorbind despre ură, ea este generată în primul rând de invidie. A avut rezultate teribile pe vremea de început a comunismului, când mulți oameni normali, fără mari afilieri politice au avut de îndurat exterminare în pușcăria comunistă, doar pe bază de turnătorie ordinară. A existat în conjuncție și ura de clasă care a dus la pușcărie și exterminare pe toți care erau din partide istorice, sau se opuneau raiului comunist.  Există și mânia provocată de dezamăgirea pe care o provoacă diferența dintre vorbe și fapte. 

Vorbind de politica post comunistă lui Ion Iliescu nu i se reproșează trecutul de politruc, ci ce a făcut îngrozitor în perioada imediat următoare lui 1990: rolul sulfuros în chestiunea teroriștilor din Decembrie 1989, mineriadele, represiunea sângeroasă a Pieței Universității. A încercat să repare în prezidenția 2000-2004, continuarea acțiunilor de aderare la UE și NATO, dar și denumirea guvernării lui Năstase: capitalism de cumetrie!

Președintele Constantinescu este o figură luminoasă, a deschis o pagină nouă pentru România, demersurile și începutul acțiunii de îndreptare neechivoce a României spre Vest, acțiunile  privind aderare la UE și NATO. Intelectualii i-au reproșat că a cedat, că a avut fumuri de lider regional, comparându-l cu idolul lor calp Băsescu. 

Băsescu este expresia absolută a demagogiei și populismului. A promis campania de luptă anticorupție, dar a hăituit în primul rând adversarii politici. A reușit să facă din PD-PDL un partid cu rezultate electorale  incredibile, egale cu ale PSD. Din tot ce a făcut s-a ales praful, PDL a dispărut absorbit de PNL, fratele lui a fost la pușcărie pentru corupție, acolita cea mai apropiată, Elena Udrea e și ea la pușcărie, tot pentru corupția și urmează fiica cea mare! Și acum a apărut și dosarul de turnător la securitate. Pe mine nu mă miră, să fii reprezentantul NAVROM la Anvers în anii 80 însemna că ești securist, sau la dispoziția acestei instituții. Degeaba se justifică acum Germina Nagâț de la CNSAS că nu s-a știut de dosar, ea și alții l-au acoperit fără rușine pe Băsescu! Trist final pentru Împăratul cu șapcă. 

Despre Iohannis am scris și am văzut reacțiile pe forum. Aș face însă precizarea că în comparație cu politicienii de azi el este un Gulliver între pitici și la propriu, dar mai ales la figurat! Cât despre Cîțu, ca politician a dovedit multă lipsă de inspirație, dar ca liberal, sau ministru de finanțe și prim ministru a dovedit pricepere și realism. Nu vă luați după minciunile pesediste, ticăloase, care vor să spolieze pe cei care muncesc și vor să dea pomeni fără folos!

Revenind la invidie, eu nu am noicio problemă cu oamenii bogați. Am persoane care le admiră bogația, îi invidiază. Dar  mie nu-mi trezesc nicio invidie, pentru că nu știu cum să-și folosească bogăția. Cu veniturile mele mi-am satisfăcut visele imposibile din vremea comunismului. Am fost în toate marile muzee din Occident să admir tablourile preferate. Am văzut aproape toate tablourile rare ale lui Vermeer (pronunție corectă Vermiir, dar merge și Vermeer!). Am fost în cele trei mare orașe americane: New York, Los Angeles, Chicago, inclusiv muzeele de acolo. Nu mă oftic pentru mașinile bengoase ale unora, nu am carnet, nu mă intereseză. aparatamentul în care stau este suficient, particip la manisfestările culturale locale și câteodată și naționale. Nu mă încântă iahturile miliardarilor, chiar și bărci mai mici, merg pe jos, nici măcat cu trotinete electrică. Știu cât mă ține plapuma și nu am nevoie de mai mulți bani. Îmi ajung ășyia din pensie, nu mică, dar nici enormă!

O doamnă îmi trimite o amintirea a lui Stelian Tănase despre Cartierul Filantropia, pe lângă Cimitirul Evreiesc. Mă cunosc din politică de pe vremuri cu Stelian Tănase, la PAC, prin anii 90. L-am regăsit pe FB, abia acum la altă prezența a lui nu la cele vechi sau la blogul abandonat. Nu știu sigur, dar am impresia că a avut ceva probleme de sănătate. Mă bucur și am să-l urmăresc  acolo. Dar poveștile despre Cimitirul Evreiesc mi-a declanșat amintiri nostalgice. Începând din 1967 ca student politehnist alergam pe un areal destul de întins la cursuri și seminarii. La sediul din Polizu făceam în anul doi cu Dan Ștefănescu Bazele Termotehnicii împreună cu cei de la Termo într-un mare amfiteatru, vreo 150 de studenți. Pe Ștefan Furtună, unde este azi muzeul militar făceam în anul I Analiză Matematică cu doamna Kreindler, unde am luat 10, 10! Pe Calea Victoriei erau două locuri unde făceam cursuri și seminarii, iar la Moxa făceam în anul doi Matematici Speciale cu Gheorghe Șabac, lecții absolut superbe. Cel mai departe era localul din 1 Mai, azi Mihalache, colț cu Miciurin, azi Averescu. La parter era garajul partidului, iar sălile de curs erau pe la etajul doi. Știu că ne îngrămădeam să ocupăm băncile din față să audiem mai bine ca să luăm notițe. În pauze mergeam să luăm plăcinte cu brânză Macedonia de la patiseria de vis-a-vis. Erau excelente, poate cele mai bune din București? Prin apropiere cred că era și vinăria lui Ștefănescu, cel care făcea ca Isus vin din apă. Când mă întorceam de acolo, cu tramvaiul, autobuzul? treceam pe lângă Cimitirul Evreiesc. Din 1970 am început cursuri doar în noul campus la Politehnicii.

Amintiri!

De ce unii îl urăsc pe Iohannis?

M-am tot gândit cum să numesc postarea mea săptămânală. Și Dilema veche mi-a dat ideea acestui titlu, deoarece dosarul săptămânal se referă la ură!

Președintele a organizat o conferință de presă, este drept că aceste conferințe de presă sunt rare. A organizat-o și după o intensă activitate externă, ședința Consiliului European unde au fost acceptate candidaturile Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Se pare că un merit important în favoarea candidaturii Republicii Moldova îl are și președintele Iohannis.

Apoi a urmat Summitul NATO de la Madrid. Acesta din urmă a marcat aderarea Suediei și Finlandei la NATO, două state tradițional neutre, care datorită desfășurării agresiunii din Ucraina s-au decis, nu mai merge cu neutralitatea. Suedia este puterea nordică învinsă de Petru cel Mare și care marchează apariția Rusiei ca mare putere europeană, iar Finlanda s-a menținut neutră ca o garanție de suveranitate în contextul relației tensionate cu  Uniunea Sovietică înainte și după Cel De-al Doilea Război Mondial. Pentru România Summitul NATO a însemnat reevaluarea flancului estic și transformarea unităților din acest flanc la nivel de brigadă, 4000-5000 de militari. 

Dacă, probabil, prin această conferință de presă Iohannis dorea să sublinieze rolul important al României, pe jurnaliștii noștri îi preocupă cu totul altceva. Dacă a fost în vizita în Ucraina alături de șefii celor trei cele mai importante puteri ale Uniunii Europene, germania, Franța, Italia, n-a fost un fel de D'Artagnan, ci mai mult un fel de scutier, de Planchet! Dacă anumite detalii de guvernare nu sunt bune, dacă generalul prim ministru Ciucă este mai mult un căprar al PSD, dacă populismul PSD, blocat de  Iohannis este în floare, de vină este tot Iohannis. Dacă virtualități legislative privind securitatea națională, sau o lege proastă a avertizorilor de integritate este votată în comisiile parlamentare de vină este tot Iohannis cu toate că a dat asigurări că nu se va întâmpla asta.

Cea mai haioasă chestiune a fost că la întrebarea unui jurnalist dacă ar accepta să devină secretar general al NATO, Iohannis a replicat că ar analiza serios această propunere și asta ar fi rău! Păi cum era mai bine? Să fi spus nu, sau să fi spus da? Altul îl întreabă ce face România militar pentru Ucraina și Iohannis a dat un răspuns potrivit, păi să dăm secrete de care poate profita inamicul Rusia? O altă temă care a răsărit după ce au apărut aceste zvonuri despre plecarea lui Iohannis la NATO este a viitorilor candidați la prezidențiale. Una dintre posibile candidaturi ar fi a lui Geoană, care ar fi tentat după expunerea ca secretar general adjunct NATO, dar nu cred că sub umbrela PSD, mai degrabă independent? Ar mai fi și Laura Codruța Kovesi, procurorul general european, zvon răspândit de jurnaliști care o detestă. Și aici mi-e greu să cred că s-ar implica doamna Kovesi. Practica românească a arătat că viitorii candidați au apărut foarte târziu pe eșechierul politic, Băsescu în 2004 și Iohannis în 2014.

Ioahnnis are în inventar erori, precum această coaliție anormală PNL PSD, dar lumea uită, adică jurnaliștii, că USR a sărit în aer la excluderea din un guvern a unui ministru, de altfel mediocru, și a ieșit de bună voie de la guvernare, ba s-a coalizat cu AUR la o moțiune de cenzură, finalizată cu ajutorul PSD, au continuat aroganțele în discuțiile privind un nou guvern și s-au trezit că se poate guverna fără ei, iar acum își smulg părul din cap că au făcut această prostie, care a contribuit la dezagregarea partidului USR. Fără PLUS, că așa se numește acum, plus un REPER construit de Cioloș. Cu toate că Iohannis dă asigurarea că această coaliție anormală funcționează, sunt semnale care spun clar cu nu are viitor. PNL nu va fi dispus să dea postul de prim  ministru PSD-ului, și sunt diverse scenarii care ies, sau rămân la guvernare, PNL sau PSD? Opinia mea ar fi ca PNL să refacă acea coaliție de dreapta, cu noua conducere a USR și ce mai rămâne prin parlament de centru dreapta. Destul cu politichia internă care îmi creează un puternic sentiment dezagreabil!

Aș fi  putut să denumesc postarea: Un război nedeclarat, după numele serialului englez despre manipulările cibernetice ale Rusiei, cu FSB, care au început să controleze agenția britanică de protecție a ciber-spațiului GCHQ, echivalentul britanic al NSA american. Este perioada alegerilor parlamentare din Regatul Unit, în 2024, condus de un prim ministru negru, care l-a înlocuit pe Boris Johnson. Profeție îndeplinită de ieri, când Johnson a demisionat din funcția de prim ministru. Vă mărturisesc că am avut ezitări să scriu negru, când sunt atâtea manipulări, de culoare, sau african cum? american nu merge, n-am auzit african british? Că în politica britanică de azi au pătruns minorități este clar, că ministrul de finanțe era indian, iar cel al sănătății musulman, pakistanez probabil?

Dar nu despre serial voiam să scriu, ci despre războiul nedeclarat al Rusiei în Ucraina, despre această agresiune. Au fost date lupte grele în regiunea Lugansk, unde rușii au cucerit Siverdonețk și Lisiciansk , cu pierderi foarte mari care au frânat ofensiva. Se pare că se pregătește o contraofensivă ucraineană în Herson. După mine problema cea mai importantă este cât mai rezistă Rusia? Trag de 3 ori mai multe obuze, dar au pierderi umane extrem de mari. Va accepta populația austeritatea sau mai rău, foametea și alte probleme, se va răscula, vor înlătura apropiații lui Putin pe acest nebun, va fi posibil un nou an 1917 în Rusia? Greu de răspuns!

De fapt aș fi putut scrie despre mine. Debutul săptămânii a fost sub bune auspicii, luni am semnat actul de donație al bibliotecii mele social politice istorice Muzeului Brătianu Florica. Am avut un partener excelent în directorul muzeului, domnul Mihai Alexandrescu. Am vizitat și muzeul, care este opera sa și a colaboratorilor. Mihai Alexandrescu a reușit să transforme Vila Florica dintr-un fel de loc de cumetrii pesediste ale Consiliului Județean  într-un așezământ muzeal dedicat memoriei marilor oameni de stat din familia Brătianu. Un sincer bravo!

A urmat marți o întâlnire deosebită cu istoricul Adrian Cioroianu, despre am consemnat pe blog. 

Finalul săptămânii m-a găsit la mormântul bunul meu prieten Ilie Pătrulescu. S-a prăpădit chiar la început de pandemie, în martie 2020 și așa nu am putut să ajung la mormântul lui Ilie decât ieri, când fratele lui Vasile m-a luat cu el la Șerbănești Olt, locul de origine a familiei Pătrulescu. Amintirile sunt vagi despre casa familiei Pătrulescu, când am ajuns acolo împreună cu Mircea Șelariu, colegul lui de facultate timișoreană, în Dacia lui roșie, când am mers apoi la Scornicești să vedem debutul în A a formației Viitorul. Din păcate și Mircea s-a prăpădit imediat în vara lui 2020. Ilie se pregătea atunci în 1980 să plece la un stagiu în America, nu a mai ajuns! A ajuns, când fratele lui Vasile s-a stabilit în SUA! Șerbănești Olt este o localitate condusă de un primar întreprinzător, a asfaltat toate drumurile, a băgat apă, canalizare și gaze! Iar umblând prin zonă am văzut ogoare bine întreținute, cu cereale care se recoltează, cu floarea soarelui și cu porumb în bune condiții, la fel ca în Argeș. Alarmismele cu seceta nu se aplică acestor zone.

Este, ca de obicei, o plăcere ca joi să citesc România literară și Dilema veche!

PS 

Am citit cronica filmului RMN al lui Cristian Mungiu de Angelo Mitchievici în România literară, film pe care intenționez să-l văd. Pare un film care îți pune întrebări și probleme, ca toate filmele lui Mungiu.

Nu însă despre film vreau să scriu, ci despre niște neglijențe ale cronicarului, care, culmea este elogiat în revistă pentru o carte: Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare. S-a filmat la Râmetea, sat maghiar din Apuseni - Alba, care nu este ca Ditrăul în Harghita. Abatoarele Tonies se află în Germania, nu în Austria cum greșit scrie cronicarul filmului. 

Adrian Cioroianu la Centrul Cultural Pitești - Marea dezordine mondială

Profesorul și istoricul Adrian Cioroianu a fost invitatul Centrului Cultural Pitești.  Sala mică a fost plină. A fost introdus de domnul Leonid Dragomir.

Adrian Cioroianu este un mare comunicator, are avantajul că a fost implicat în proiecte la TVR, unde povestește despre istoria națională. Este autor de cărți și alături de Lucian Boia sunt cei mai cunoscuți istorici de azi. Am aflat că, de altfel i-a fost asistent la Universitate profesorului Boia. 

Credeam că va fi o expunere savantă despre subiectul de actualitate imediată agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Și ne-a mărturisit cum a decurs o discuție cu un taximetrist pe 15 februarie anul acesta. Domnul Cioroianu i-a răspuns la întrebarea dacă Putin va ataca Ucraina, că el este convins că Putin nu va face asta. Și taximetristul i-a replicat că el crede că Putin va ataca pe 24 februarie! De ce? Pentru că au trecut deja trei zile de  la 21 februarie, terminarea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Bejing și sportivii s-au întors acasă. Uite cum un om simplu poate avea intuiții!

După aceea domnul Cioroianu ne-a povestit de îngrijorările sale, de faptul că el credea că cel mai important eveniment al vieții sale  va fi Revoluția din Decembrie 1989 și iată că Covid și Rusia lui Putin schimbă complet actualitatea cu această agresiune unde mor oameni și care se poate transforma într-o catastrofă mondială. 

Și apoi a trecut la amintiri, cum a devenit student la Istorie, cum a ajuns să facă un doctorat în Canada. Acolo ei, studenții români erau apreciați pentru soliditatea cunoștințelor. De altfel același lucru mi l-au declarat și profesorii americani privind studenții români la inginerie nucleară, la conferințe în America. De fapt istoria învățată de noi, de mine de domnia sa nu mai seamănă cu istoria României de azi. Acum când se consolidează mitul Reginei Maria, rolul determinant al Regilor Carol I și Ferdinand.

Domnul Cioroianu a mai comentat cum ne-a schimbat viața de pandemia de Covid, când a avut stupefacția să vadă Parisul gol, pe când era ambasador UNESCO.

A răspuns cu plăcere la întrebările din public.  

Comentând gestul lui Ionel Brătianu de a-l trimite pe fiul său Gheorghe Brătianu la Războiul de Întregire, domnul Cioroianu a povestit un episod necunoscut mie, cum tatăl lui I. C Brătianu l-a luat cu el la război, pe Ionel care avea doar 13 ani la Războiul de Independență să vadă cum se câștigă un război și prin logistică, văzând cum se trec materialele peste Dunăre pentru armata română. De fapt acest lucru se remarcă și în prezentul război, care a arătat proasta pregătire logistică a armatei ruse. 

Finalmente și s-a declarat optimist privind viitorul nostru și al României cu mare încredere în tinerii noștri. De trăit i-ar fi plăcut să trăiască în perioada anilor 1880 -1900 când România a făcut pași mari în modernizare. Aș adăuga, este chiar vremea lui Ion Luca Caragiale!

Apoi a dat autografe pe cărți și a făcut și cu mine o fotografie!

A fost o mare plăcere să îl ascult pe domnul Adrian Cioroianu.