Antipaticul domn Liiceanu

Văd că titlurile provocatoare au mare succes, cum a fost de fapt și precedentul. Și copiez titlul unui articol apărut în Observator cultural https://www.observatorcultural.ro/articol/antipaticul-domn-liiceanu/. Sunt amintirile lui Călin Dan care frecventa Biblioteca Institutului de Arte Plastice, unde avea ocazia să întâlnească unii din marii intelectuali legați de critica de artă. Până când își întreabă un mentor: "Cine este tipul ăsta cu față de tractorist?". Este Gabriel Liiceanu, i-a răspuns acesta! Ce mă frapează pe mine este că acestui autor figura lui Liiceanu îi evoca un tractorist. Păi ce ne facem noi cu acești politicieni de azi cu trecut de tractoriști pe bune și cu fețe clare de frecventatori de MAT-uri și cârciumi rurale? Liiceanu a practica sporturi în tinerețe după câte știu și are un aspect atletic în pofida înălțimii mai degrabă reduse. Dar și domnia sa are o vârstă acum, a sărit de 80 de ani! Gabriel Liiceanu a devenit extrem de cunoscut după Apelul său către lichele. Lichele nu au pregetat să se retragă, ba mai degrabă au inundat piața publică. Păi în vremea respectivă existau mari personalități, precum Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, tinerii liberali în frunte cu Dinu Patriciu. Existau este drept și cei de stânga, Ion Iliescu, fostul mare politruc comunist care și-a pătat cu sânge cariera politică al Mineriade, în primul rând l ce de 13-15 iunie 1990. Mai era Petre Roman, primul ministru al primei perioade post comuniste, azi o epavă politică. Era și Silviu Brucan, Bârlădeanu și ejusdem farinae, ticăloși și indivizi dubioși la grămadă. Azi nu mai sunt decât niște pitici politici oportuniști, cu studii universitare dubioase. Revenind la Liiceanu, i-am citit cam toate cărțile scrise de el, care-l arată ca un subtil scriitor, în primul rând senzația din 1983: Jurnalul de la Păltiniș. Dacă pe scriitor și filosof îl apreciez, i-am citit și cartea de filosofie Încercare în politropia omului și culturii că referea la un termen cunoscut de mine din termodinamică: politropie, ei bine pe omul public nu-l prea apreciez. A avut ieșiri cam isterice, a atacat-o cu furie pe Mona Muscă, doar că era îndatorat lui Băsescu, nu a scos un cuvințel despre trecutul revelat al aceluiași. 

Vorbind despre ură, ea este generată în primul rând de invidie. A avut rezultate teribile pe vremea de început a comunismului, când mulți oameni normali, fără mari afilieri politice au avut de îndurat exterminare în pușcăria comunistă, doar pe bază de turnătorie ordinară. A existat în conjuncție și ura de clasă care a dus la pușcărie și exterminare pe toți care erau din partide istorice, sau se opuneau raiului comunist.  Există și mânia provocată de dezamăgirea pe care o provoacă diferența dintre vorbe și fapte. 

Vorbind de politica post comunistă lui Ion Iliescu nu i se reproșează trecutul de politruc, ci ce a făcut îngrozitor în perioada imediat următoare lui 1990: rolul sulfuros în chestiunea teroriștilor din Decembrie 1989, mineriadele, represiunea sângeroasă a Pieței Universității. A încercat să repare în prezidenția 2000-2004, continuarea acțiunilor de aderare la UE și NATO, dar și denumirea guvernării lui Năstase: capitalism de cumetrie!

Președintele Constantinescu este o figură luminoasă, a deschis o pagină nouă pentru România, demersurile și începutul acțiunii de îndreptare neechivoce a României spre Vest, acțiunile  privind aderare la UE și NATO. Intelectualii i-au reproșat că a cedat, că a avut fumuri de lider regional, comparându-l cu idolul lor calp Băsescu. 

Băsescu este expresia absolută a demagogiei și populismului. A promis campania de luptă anticorupție, dar a hăituit în primul rând adversarii politici. A reușit să facă din PD-PDL un partid cu rezultate electorale  incredibile, egale cu ale PSD. Din tot ce a făcut s-a ales praful, PDL a dispărut absorbit de PNL, fratele lui a fost la pușcărie pentru corupție, acolita cea mai apropiată, Elena Udrea e și ea la pușcărie, tot pentru corupția și urmează fiica cea mare! Și acum a apărut și dosarul de turnător la securitate. Pe mine nu mă miră, să fii reprezentantul NAVROM la Anvers în anii 80 însemna că ești securist, sau la dispoziția acestei instituții. Degeaba se justifică acum Germina Nagâț de la CNSAS că nu s-a știut de dosar, ea și alții l-au acoperit fără rușine pe Băsescu! Trist final pentru Împăratul cu șapcă. 

Despre Iohannis am scris și am văzut reacțiile pe forum. Aș face însă precizarea că în comparație cu politicienii de azi el este un Gulliver între pitici și la propriu, dar mai ales la figurat! Cât despre Cîțu, ca politician a dovedit multă lipsă de inspirație, dar ca liberal, sau ministru de finanțe și prim ministru a dovedit pricepere și realism. Nu vă luați după minciunile pesediste, ticăloase, care vor să spolieze pe cei care muncesc și vor să dea pomeni fără folos!

Revenind la invidie, eu nu am noicio problemă cu oamenii bogați. Am persoane care le admiră bogația, îi invidiază. Dar  mie nu-mi trezesc nicio invidie, pentru că nu știu cum să-și folosească bogăția. Cu veniturile mele mi-am satisfăcut visele imposibile din vremea comunismului. Am fost în toate marile muzee din Occident să admir tablourile preferate. Am văzut aproape toate tablourile rare ale lui Vermeer (pronunție corectă Vermiir, dar merge și Vermeer!). Am fost în cele trei mare orașe americane: New York, Los Angeles, Chicago, inclusiv muzeele de acolo. Nu mă oftic pentru mașinile bengoase ale unora, nu am carnet, nu mă intereseză. aparatamentul în care stau este suficient, particip la manisfestările culturale locale și câteodată și naționale. Nu mă încântă iahturile miliardarilor, chiar și bărci mai mici, merg pe jos, nici măcat cu trotinete electrică. Știu cât mă ține plapuma și nu am nevoie de mai mulți bani. Îmi ajung ășyia din pensie, nu mică, dar nici enormă!

O doamnă îmi trimite o amintirea a lui Stelian Tănase despre Cartierul Filantropia, pe lângă Cimitirul Evreiesc. Mă cunosc din politică de pe vremuri cu Stelian Tănase, la PAC, prin anii 90. L-am regăsit pe FB, abia acum la altă prezența a lui nu la cele vechi sau la blogul abandonat. Nu știu sigur, dar am impresia că a avut ceva probleme de sănătate. Mă bucur și am să-l urmăresc  acolo. Dar poveștile despre Cimitirul Evreiesc mi-a declanșat amintiri nostalgice. Începând din 1967 ca student politehnist alergam pe un areal destul de întins la cursuri și seminarii. La sediul din Polizu făceam în anul doi cu Dan Ștefănescu Bazele Termotehnicii împreună cu cei de la Termo într-un mare amfiteatru, vreo 150 de studenți. Pe Ștefan Furtună, unde este azi muzeul militar făceam în anul I Analiză Matematică cu doamna Kreindler, unde am luat 10, 10! Pe Calea Victoriei erau două locuri unde făceam cursuri și seminarii, iar la Moxa făceam în anul doi Matematici Speciale cu Gheorghe Șabac, lecții absolut superbe. Cel mai departe era localul din 1 Mai, azi Mihalache, colț cu Miciurin, azi Averescu. La parter era garajul partidului, iar sălile de curs erau pe la etajul doi. Știu că ne îngrămădeam să ocupăm băncile din față să audiem mai bine ca să luăm notițe. În pauze mergeam să luăm plăcinte cu brânză Macedonia de la patiseria de vis-a-vis. Erau excelente, poate cele mai bune din București? Prin apropiere cred că era și vinăria lui Ștefănescu, cel care făcea ca Isus vin din apă. Când mă întorceam de acolo, cu tramvaiul, autobuzul? treceam pe lângă Cimitirul Evreiesc. Din 1970 am început cursuri doar în noul campus la Politehnicii.

Amintiri!