De ce unii îl urăsc pe Iohannis?

M-am tot gândit cum să numesc postarea mea săptămânală. Și Dilema veche mi-a dat ideea acestui titlu, deoarece dosarul săptămânal se referă la ură!

Președintele a organizat o conferință de presă, este drept că aceste conferințe de presă sunt rare. A organizat-o și după o intensă activitate externă, ședința Consiliului European unde au fost acceptate candidaturile Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Se pare că un merit important în favoarea candidaturii Republicii Moldova îl are și președintele Iohannis.

Apoi a urmat Summitul NATO de la Madrid. Acesta din urmă a marcat aderarea Suediei și Finlandei la NATO, două state tradițional neutre, care datorită desfășurării agresiunii din Ucraina s-au decis, nu mai merge cu neutralitatea. Suedia este puterea nordică învinsă de Petru cel Mare și care marchează apariția Rusiei ca mare putere europeană, iar Finlanda s-a menținut neutră ca o garanție de suveranitate în contextul relației tensionate cu  Uniunea Sovietică înainte și după Cel De-al Doilea Război Mondial. Pentru România Summitul NATO a însemnat reevaluarea flancului estic și transformarea unităților din acest flanc la nivel de brigadă, 4000-5000 de militari. 

Dacă, probabil, prin această conferință de presă Iohannis dorea să sublinieze rolul important al României, pe jurnaliștii noștri îi preocupă cu totul altceva. Dacă a fost în vizita în Ucraina alături de șefii celor trei cele mai importante puteri ale Uniunii Europene, germania, Franța, Italia, n-a fost un fel de D'Artagnan, ci mai mult un fel de scutier, de Planchet! Dacă anumite detalii de guvernare nu sunt bune, dacă generalul prim ministru Ciucă este mai mult un căprar al PSD, dacă populismul PSD, blocat de  Iohannis este în floare, de vină este tot Iohannis. Dacă virtualități legislative privind securitatea națională, sau o lege proastă a avertizorilor de integritate este votată în comisiile parlamentare de vină este tot Iohannis cu toate că a dat asigurări că nu se va întâmpla asta.

Cea mai haioasă chestiune a fost că la întrebarea unui jurnalist dacă ar accepta să devină secretar general al NATO, Iohannis a replicat că ar analiza serios această propunere și asta ar fi rău! Păi cum era mai bine? Să fi spus nu, sau să fi spus da? Altul îl întreabă ce face România militar pentru Ucraina și Iohannis a dat un răspuns potrivit, păi să dăm secrete de care poate profita inamicul Rusia? O altă temă care a răsărit după ce au apărut aceste zvonuri despre plecarea lui Iohannis la NATO este a viitorilor candidați la prezidențiale. Una dintre posibile candidaturi ar fi a lui Geoană, care ar fi tentat după expunerea ca secretar general adjunct NATO, dar nu cred că sub umbrela PSD, mai degrabă independent? Ar mai fi și Laura Codruța Kovesi, procurorul general european, zvon răspândit de jurnaliști care o detestă. Și aici mi-e greu să cred că s-ar implica doamna Kovesi. Practica românească a arătat că viitorii candidați au apărut foarte târziu pe eșechierul politic, Băsescu în 2004 și Iohannis în 2014.

Ioahnnis are în inventar erori, precum această coaliție anormală PNL PSD, dar lumea uită, adică jurnaliștii, că USR a sărit în aer la excluderea din un guvern a unui ministru, de altfel mediocru, și a ieșit de bună voie de la guvernare, ba s-a coalizat cu AUR la o moțiune de cenzură, finalizată cu ajutorul PSD, au continuat aroganțele în discuțiile privind un nou guvern și s-au trezit că se poate guverna fără ei, iar acum își smulg părul din cap că au făcut această prostie, care a contribuit la dezagregarea partidului USR. Fără PLUS, că așa se numește acum, plus un REPER construit de Cioloș. Cu toate că Iohannis dă asigurarea că această coaliție anormală funcționează, sunt semnale care spun clar cu nu are viitor. PNL nu va fi dispus să dea postul de prim  ministru PSD-ului, și sunt diverse scenarii care ies, sau rămân la guvernare, PNL sau PSD? Opinia mea ar fi ca PNL să refacă acea coaliție de dreapta, cu noua conducere a USR și ce mai rămâne prin parlament de centru dreapta. Destul cu politichia internă care îmi creează un puternic sentiment dezagreabil!

Aș fi  putut să denumesc postarea: Un război nedeclarat, după numele serialului englez despre manipulările cibernetice ale Rusiei, cu FSB, care au început să controleze agenția britanică de protecție a ciber-spațiului GCHQ, echivalentul britanic al NSA american. Este perioada alegerilor parlamentare din Regatul Unit, în 2024, condus de un prim ministru negru, care l-a înlocuit pe Boris Johnson. Profeție îndeplinită de ieri, când Johnson a demisionat din funcția de prim ministru. Vă mărturisesc că am avut ezitări să scriu negru, când sunt atâtea manipulări, de culoare, sau african cum? american nu merge, n-am auzit african british? Că în politica britanică de azi au pătruns minorități este clar, că ministrul de finanțe era indian, iar cel al sănătății musulman, pakistanez probabil?

Dar nu despre serial voiam să scriu, ci despre războiul nedeclarat al Rusiei în Ucraina, despre această agresiune. Au fost date lupte grele în regiunea Lugansk, unde rușii au cucerit Siverdonețk și Lisiciansk , cu pierderi foarte mari care au frânat ofensiva. Se pare că se pregătește o contraofensivă ucraineană în Herson. După mine problema cea mai importantă este cât mai rezistă Rusia? Trag de 3 ori mai multe obuze, dar au pierderi umane extrem de mari. Va accepta populația austeritatea sau mai rău, foametea și alte probleme, se va răscula, vor înlătura apropiații lui Putin pe acest nebun, va fi posibil un nou an 1917 în Rusia? Greu de răspuns!

De fapt aș fi putut scrie despre mine. Debutul săptămânii a fost sub bune auspicii, luni am semnat actul de donație al bibliotecii mele social politice istorice Muzeului Brătianu Florica. Am avut un partener excelent în directorul muzeului, domnul Mihai Alexandrescu. Am vizitat și muzeul, care este opera sa și a colaboratorilor. Mihai Alexandrescu a reușit să transforme Vila Florica dintr-un fel de loc de cumetrii pesediste ale Consiliului Județean  într-un așezământ muzeal dedicat memoriei marilor oameni de stat din familia Brătianu. Un sincer bravo!

A urmat marți o întâlnire deosebită cu istoricul Adrian Cioroianu, despre am consemnat pe blog. 

Finalul săptămânii m-a găsit la mormântul bunul meu prieten Ilie Pătrulescu. S-a prăpădit chiar la început de pandemie, în martie 2020 și așa nu am putut să ajung la mormântul lui Ilie decât ieri, când fratele lui Vasile m-a luat cu el la Șerbănești Olt, locul de origine a familiei Pătrulescu. Amintirile sunt vagi despre casa familiei Pătrulescu, când am ajuns acolo împreună cu Mircea Șelariu, colegul lui de facultate timișoreană, în Dacia lui roșie, când am mers apoi la Scornicești să vedem debutul în A a formației Viitorul. Din păcate și Mircea s-a prăpădit imediat în vara lui 2020. Ilie se pregătea atunci în 1980 să plece la un stagiu în America, nu a mai ajuns! A ajuns, când fratele lui Vasile s-a stabilit în SUA! Șerbănești Olt este o localitate condusă de un primar întreprinzător, a asfaltat toate drumurile, a băgat apă, canalizare și gaze! Iar umblând prin zonă am văzut ogoare bine întreținute, cu cereale care se recoltează, cu floarea soarelui și cu porumb în bune condiții, la fel ca în Argeș. Alarmismele cu seceta nu se aplică acestor zone.

Este, ca de obicei, o plăcere ca joi să citesc România literară și Dilema veche!

PS 

Am citit cronica filmului RMN al lui Cristian Mungiu de Angelo Mitchievici în România literară, film pe care intenționez să-l văd. Pare un film care îți pune întrebări și probleme, ca toate filmele lui Mungiu.

Nu însă despre film vreau să scriu, ci despre niște neglijențe ale cronicarului, care, culmea este elogiat în revistă pentru o carte: Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare. S-a filmat la Râmetea, sat maghiar din Apuseni - Alba, care nu este ca Ditrăul în Harghita. Abatoarele Tonies se află în Germania, nu în Austria cum greșit scrie cronicarul filmului.