Patimile după Goma, Patapievici, Șora

A trecut o săptămână intens culturală.

Am fost miercuri și joi la Filarmonica Pitești la concerte muzicale cu oaspeți din Coreea de Sud. 

Miercuri a fost un concert vocal simfonic cu artiști sud coreeni la Filarmonica Pitesti. A dirijat Gae Jun Jeon. S-a interpretat Concertul pentru vioară și pian de Haydn cu pianista italiană Rosaria Diana Rizzo și violonistul Mădălin Sandu. Au urmat piese vocale cunoscute interpretate de sopranele Soyung Yu, Sookyoung Kim, baritonul Lee Gwangsuk și naista Gina Sandu.

Joi a urmat un concert simfonic cu oaspeți sud coreeni.În prima parte a fost interpretat Concertino pentru flaut și orchestră de C. Chaminade cu solista Junghui Kim. A urmat apoi Concertul pentru vioară și orchestră de Jan Sibelius cu cu solist tânărul Kyungseo Park.

În partea a doua a concertului dirijorul Gae Jun Jeon a condus orchestra Filarmonicii Pitești pentru interpretarea Simfoniei a 5-a a Lui Beethoven.

O seară muzicală de excepție!

Vineri îmi propusesem să merg la teatru, dar spectacolul programat la Teatrul Victoriei nu s-a mai ținut, așa că am ajuns din nou la Filarmonică unde a concertat trupa DIMMAS, patru tineri de la Cluj, acompaniați de trioul de jazz al Filarmonicii Pitești. Slab, nici nu merita menționat!

Sâmbătă am fost la Teatrul Victorie, sala fostului Cinema Modern.  Am urmărit farsa lui A. P. Cehov Cerere în Căsătorie unde am râs cu lacrimi la un spectacol al trupei Teatru Infinit din București. 

Am încheiat săptămâna cu Koana Kiritza după Alecsandri, în regia basarabeanului Sandu Grecu. UN spectacol în care echipa teatrului a fost folosită inclusiv trupa de balet, unde era o balerină care trebuia ca partenerul să fie halterofil așa de dezvoltată balerină. Un spectacol popular, dar cu probleme de dicție la unii actori.

A fost și un an de la declanșarea agresiunii Rusiei contra Ucrainei. Românii s-au comportat bine față de refugiații din Ucraina.  Deocamdată armata Ucrainei spre surpriza unora s-a comportat exemplar a reușit să-i dea înapoi pe agresori Rusia suferind pierderi considerabile. SUA și Marea Britanie au înțeles primii miza acestui război și dotarea cu armament de calitate au reușit să-i facă pe ucraineni să respingă în multe zone invazia. Nu au reușit plimbarea prin Ucraina și la Kiev pe care niște idioți o dădeau sigură. Îmi amintesc cum un așa zis expert militar de prin contributors.ro se mira că nu au respins la început ocuparea aeroportului Hostomel. L-au reocupat ucrainenii și i-au respins pe ruși și din zona Cernobîl unde unii militari ruși s-au iradiat periculos și iresponsabil. Au murit surprinzător de mulți generali și comandanți superiori, crucișătorul Moskva  a fost scufundat, Insula Șerpilor a fost reocupată de ucraineni. Rusiei nu i-a reușit șantajul energetic, se află la cota cea mai de jos și lumea așteaptă răscoala, cu toate că comunismul parcă i-a castrat de curaj pe ruși. 

Însă trădători și iresponsabili români nu înțeleg pe deplin pericolul rus. Aici se disting George Simion și abominabila Șoșoacă.

Unii încearcă să mă provoace să reacționez la actualitatea politică.  Această coaliție era necesară într-un asemenea moment. Problema este că s-a ales greșit prim ministrul în persoana lui Ciucă. Nu are nicio treabă cu liberalismul. L-au îndepărtat pe Cîțu care este liberal. Acum după schimbarea de prim ministru, liberalii trebuie să găsească un adevărat lider liberal și atunci vorbim.

Am pus acest titlu pentru că aceste personalități m-au marcat în această săptămână. 

Paul Goma a avut cu adevărat de pătimit pe vremea comunismului, a făcut pușcărie și apoi în 77 a inițiat Scrisoarea de sprijin a Cartei 77. Scriitorii români au fost fricoși, n-au reacționat, unii au găsit semnarea ca un vehicul de emigrare.  Ce paradox, acum pleacă afară atâția și nu se mai întorc pentru că democrația românească este șchioapă și nu se câștigă suficient. În cartea lui Goma Amnezia la români am aflat lucruri triste, cum emigrația era infectată de agenți secu, că unii erau comozi și șantajabili cu familia de acasă. Am aflat cu tristețe cum Pan Halippa era atras la Institutul de Istorie PCR să dea documente privind unirea Basarabiei în 1918, ca să le folosească alde Ceaușescu ca șantaj. Citesc acum în Pacostea rusească a lui Ion Rusu Abrudeanu, despre acest eveniment.

Și Patapievici a avut de pătimit după ura stârnită în presă de cum conducea ICR, dar n-o făcea rău, chiar foarte bine, dar asocierea deocheată cu Băsescu i-a cauzat. I-am citit ultima carte de eseuri.

Un eveniment trist a avut loc acum, cel mai longeviv intelectual român, Mihai Șora a decedat la 106 ani! Om de stânga la Paris la studii în interbelic, a fost în Rezistența franceză în vremea lui Hitler. S-a reîntors comunist în România, dar s-a lecuit imediat de această boală. Are lucrări filosofice și eseuri importante, a fost ministrul Învățământului după 1990 și nu a fost un ministru rău. S-a comportat cu mult curaj civic fiind permanent al protestele împotriva derapajelor antidemocratice ale PSD. Dumnezeu să-l ierte!

Cutremure, patriotism și un pic de istorie

Subiectul acestei săptămâni au fost cutremurele, cel devastator din Turcia și Siria care numără deja peste 45000 de victime. Am văzut un oraș turcesc care parcă suferise un bombardament nimicitor, cam toate clădirile erau la pământ. Dar cutremure au fost și în România într-un  loc care nu era cunoscut în Oltenia de nord, în Gorj în zilele de 13, 14 februarie. Despre primul nu prea am informații, dar al doilea a avut loc pe la 15.15 exact când urmăream o discuție la televizor despre cutremurul precedent.  Culmea că l-am simțit la Pitești. Stăteam pe canapea și am avut senzația că aceasta se mișcă cu toate că alte mobile nu au dat semne de vibrație. Adriana stătea în picioare și nu a simțit nimic. Confirmarea a venit imediat la televizor, un cutremur de 5,7 în epicentru care s-a simțit serios în Târgu Jiu, cu hornuri prăbușite și țigle căzute de pe casele vechi cum ar fi fost primăria. Toți se întreabă dacă nu este și efectul celor două cutremure devastatoare din Turcia, dar specialiștii ezită să se pronunțe. Ca de obicei după acest eveniment apar discuți cvasi isterice, mai ales în București care a suferit cutremurul devastator din 1977 și unde se află multe clădiri din perioada interbelică cu risc de prăbușire.  Deosebirea dintre cutremurele din Turcia și cele din România este că undele seismice sunt orizontale în Turcia cu efect de forfecare al clădirilor, pe când în România dominanta este verticală cu efecte nu așa de devastatoare. cele din Vrancea sunt de adâncime de 100 - 150 de km, pe când aceste din Turcia și Gorj au fost de suprafață, mult mai periculoase.

O problemă de mare sensibilitate și delicată azi, în condițiile războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei este patriotismul. Patriotismul a fost batjocorit, deformat. Iată ce spunea Paul Goma în 1985: "Cu ceea ce au rămas românii, după ce Nicolae Ceaușescu a confiscat românismul. Doar cu ochii. Ca să plângă.". Când Mircea Martin a pus acum puțin timp problema patriotismului în Observator cultural a fost imediat apostrofat. De către cine? De către progresiști! Dacă la alții progresiștii au probleme cu drepturile femeilor, al LJBQT, cu rasismul, la noi aceștia duc o luptă continuă cu istoria recentă a României. În primele zile după 1990 s-a pus problema recuperării marilor intelectuali interbelici, primul a fost Mircea Eliade. Și imediat au apărut dezvăluiri despre trecutul lui deocheat. Dar lupta cu personalități era pre grea și deocheată ca să mă repet, așa că progresiștii de primă instanță nu au avut curaj să atace pe Noica, maestrul unor personalități prea influente precum Andrei Pleșu sau Gabriel Liiceanu. La fel a fost și cu Emil Cioran tradus și publicat integral la Humanitas. Aș că acești progresiști, de fapt niște jagardele cu nostalgii comuniste au atacat personalități cu mai mică pondere intelectuală sau culturală.

Și așa a fost atacat Vintilă Horia, singurul român care a luat premiul Goncourt în 1960 pentru Dumnezeu s-a născut în exil în franceză, evident. Vintilă Horia a fost un om de dreapta, exclus din diplomație de exact de guvernarea legionară Antonescu Sima. Apoi văd că este o continuă discuție despre personalitatea lui Mircea Vulcănescu. El a fost condamnat pentru că a fost secretar de stat la Finanțe în guvernul Antonescu și a avut grijă ca tot ce cumpăra Germania nazistă să fie plătit în aur, care de altfel a fost jefuit ca despăgubiri de bolșevicii ruși invadatori. Este paradoxal că Gheron Netta, ministrul de Finanțe al lui Antonescu, evreu de origine!  a fost exonerat de procesul făcut de comuniști, de autoritățile judecătorești din România post 1990, pe când subalternul Vulcănescu nu!  Vulcănescu a murit ca un martir în pușcăriile comuniste salvând viața altui deținut. La fel alt fost deținut Petre Țuțea, un geniu filosofic oral, prieten cu Cioran, care și-a nenorocit sănătatea în pușcăriile comuniste a fost și el luat la ochi cum am mai scris. Au ce au progresiștii noștri, lupi în blană de oaie cu cei care au umplut pușcăriile comuniste.

Nu am nimic de zis ca istoria recentă a marilor intelectuali români să fie cunoscută, să fie cunoscute și ororile la care au făcut parte românii în trecutul război mondial să fie devoalate, dar de aici până la punerea unor la index este cale lungă. Ce facem? Redenumim bulevardul Eliade în Iosif Chișinevschi, și strada Constantin Noica în Petre Borilă? Scriu astea și influențat și de lectura lui Horia Roman Patapievici care discută despre Adam Michnik care proclamă patriotismul polonez și aș spune și eroismul acestui popor exemplar ca primordial. Iar nouă ne este rușine de patriotismul românesc? Și vorbim de eroismul românesc rămâne exemplar comportamentul soldatului român în Marele Război de Întregire care a rezista și respins ofensiva germană din Moldova din 1917, aceasta rămânând neocupată. Ce exemplu de patriotism al unor români în covârșitoare majoritate analfabeți, dar conduși de ofițeri în rezervă învățători și profesori însuflețiți de elan patriotic.

Aș mai scrie despre cărți, citesc Despre viață, destin & nostalgie a lui Horia Roman Patapievici care cuprinde articole și eseuri ale unuia din cei mai importanți scriitor de după Revoluție. Am citit și articole scrise de Paul Goma și adunate într-un volum, din care am citat deja.

Am citit dosarul din Dilema veche despre Biblioteci. Este locul care m-a fascinat după ce am învățat să citesc. Prima bibliotecă publică a fost cea de la Palatul Pionierilor din Ploiești. Am devorat mica bibliotecă și în liceu am trecut la cea Regională Ploiești. La sala de lectură a acestei biblioteci am pregătit examenele din studenție, era mai potrivit decât la București la cămin. Sala rămânea deschisă până târziu în noapte și mulți studenți ploieșteni erau clienți acestei săli de lectură. În studenție mi-am cultivat plăcerea pentru pictură și studii despre film la Biblioteca Centrală de Stat. Apoi mi-am construit o bibliotecă personală, mai ales după 1989, parte din ea se află acum la Muzeul Brătianu de la Florica.

Am vizionat o comedie relaxantă cu Jennifer Lopez, Shotgun Wedding, cam trecută doamna pentru măritiș.

Surpriza a fost cele două seriale scandinave: Advokaten și Bellow the surface. Sunt realizate meseriaș, cu încărcătură emoțională puternică și cu doi actori care joacă în ambele seriale. Am să mă mai ocup de ele!

Joi seară am avut invitată la Filarmonica Pitești pe Ozana Barabancea. Ea vine dinspre canto, jazz, dar în această seară a fost în postura inedită de dirijor de orchestră. Ozana Barabancea era echipată cu o rochie argintie ca o armură medievală și o pălăriuță gen derbiul Ascot! Au fost câteva piese de muzică simfonică: Uvertura Carmen, superbul Intermezzo din Cavaleria Rusticana, Annen Polka de Strauss, Valsul nr 2 al lui Șostakovici, cu finalul Radetzki Marsch. A cântat și fiica pianistă Gloria Barabancea: Momentul muzical de Kirculescu tema de la Teleenciclopedia și Studiul nr. 8 de Skriabin. Am audiat și frumoase piese de muzică ușoară care cultivă patriotismul și românismul ceea ce este mai mult decât necesar în aceste vremuri tulburi cu război la graniță. Ca să vorbim din nou despre patriotism și simțire românească.