luni, 25 septembrie 2017

De ce minte Dragnea

Mă bucur că şi Andrei Pleşu ajuns la opinia mea că Liviu Dragnea aduce cu un frizer, el i-a găsit şi nume, nemuritorul Nae Girimea!

Întâmplarea face că acum doi ani amicul meu de pescuit Ilie P. m-a luat de pe Gârla lui Iancu de lângă lacul Suhaia să mă ducă pe malul Dunării, exact la Seaca unde se află domeniul insulei Belina. Habar n-aveam că aşa se cheamă. Noi am trecut pe lângă nişte amenajări piscicole înconjurate de garduri, unde am aflat că-i moşia lui Dragnea după spusele unui pescar care ştia bine zona. Deci pe Belina nu se poate pescui c[-i proprietate privată, a lui Dragnea, nu cum a minţit ca un porc aseară la A3!

Cazul Belina este un caz clasic în scoaterea din averea statului a unor terenuri şi proprietăţi şi trecerea în proprietate privată.
Aşa cum prens Pol a vrut să pună mâna pe terenurile foste ferme regale de la Băneasa, care erau proprietatea statului dată în administrare Casei Regale, pentru nevoile acesteia. 
Şi câte hoţii din astea mai sunt în România? Nenumărate! 
Restitutio in integrum s-a transformat prin malversaţiile liberale, pedeliste şi pesediste în jaful ţării. Acum se vaită Dragnea şi acoliţii lui, dar şi ceilalţi n-au fost mai breji.

Cel mai tare îl doare pe Dragnea nu hoţia, ci faptul că eliminarea din guvern a doamnei Shaideh îi îngreunează şantajul cu fondurile locale pe care le dădea pe sprânceană această doamnă. Şi dacă ajunge un om care nu îi mai e aşa devotat, poate pune Tudose un om al lui şi partidul nu-l mai controlează acest Nae Girimea de Turnu Măgurele. 

Ameninţările isterice ale lui Codrin Ştefănescu şi zbieretele lui Tăriceanu pot aduce cu luptele politice din vremea lui Caragiale, dar atunci dacă personajele lui erau dintre românii mai puţin oneşti, miniştrii şi acoliţii lui Dragnea sunt însă ca nişte tâlhari la drumul mare sau proşti periculoşi şi cu idei precum ministrul genunche Pop. 

Problema lui Dragnea este că funia se apropie de par. Oricât l-am blama pe Victor Ponta pentru aroganţa de copil răzgâiat, comparaţia cu Liviu Dragnea îl avantajează. 

Destui şi din media onestă, din care exclud slugile de la televiziunile penalilor spun că guvernarea Dragnea este a prostiei active generalizate. 

Este şi un moment la care electoratul românesc trebuie să reflecteze când bagă votul în urnă. Promisiunile făcute de impostori şi incapabili pot să conducă la dezastre. Măririle de pensii şi salarii din zona de stat sunt făcute pe munca şi truda celor din economia privată şi asta nu este bine.
Trebuiau crescute salariile la medici şi profesori, dar la administraţia de stat nu produc niciun beneficiu, or să fie funcţionari proşti şi aroganţi cu salarii mai mari, atât!

Ne uităm la alegerile de ieri din Germania şi răsuflăm uşuraţi, Mutti Merkel este pe cale să mai obţină un mandat de cancelar. 
Chiar dacă AfD a intrat în Parlament ca a treia forţă. Avertismentul lui Franz Josef Strauss că nu trebuie descoperită extrema dreaptă s-a materializat. Dar şi din motive speciale, AfD este o forţă politică din Est, extrema stângă se întâlneşte cu cea dreaptă. Frustrările esticilor au generat această mişcare politică, care a dispărut în 1945. Comunismul a năşit din plin aceste frustrări care dau în clocot acum.

Paradoxal, acum când şeful statului german, Cancelara Merkel este tot din Est!

vineri, 22 septembrie 2017

Gaspar Miklos Tamas faţă cu români şi unguri

Gaspar Miklos Tamas este un ungur născut în Ardeal, la Cluj, expulzat în Ungaria la sfârşitul anilor 70 pentru dizidenţă. Acelaşi statut de dizident l-a avut şi în Ungaria gulas comunismului. 
Este interesant că după 1990 când a fost parlamentar maghiar la Budapesta pentru patru ani a devenit un critic al politicilor conservator-liberale din poziţii apropiate de stânga. Este o voce extrem de interesantă, a intrat în polemică şi cu grupul intelectual român cu orientări de dreapta format de Pleşu, Liiceanu, Patapievici. Opiniile sale au fost întotdeauna extrem de interesant. Este unul din modelele de dialog maghiaro-român, o punte între aceste naţiuni. 
Pe deasupra este un om extrem de inteligent, a predat la universităţi occidentale şi americane, are cărţi publicate în limba româna ca şi articole. 

Aşa că am urmărit cu interes maxim videoclipul înregistrat de Simion Buia la Cluj. 

http://www.observatorcultural.ro/media/tamas-gaspar-miklos-dialog-cu-simion-buia/

Opiniile sale şi descrierea realităţilor maghiare par şocante, dacă nu ar fi adevărate. 
Aici se vede că impunerea MCV şi ţărilor intrate în UE înaintea noastră în 2004 ar fi fost benefică!

În prezent Ungaria se prezintă ca un stat capturat de Viktor Orban şi acoliţii lui, cam la modul în care se afla România în perioada 2001-2004 sub guvernul Adrian Năstase. Presa de opoziţie a dispărut au rămas puţine ziare care critică puterea, la fel şi televiziuni. Economia este în recul, dar ungurii trăiesc încă destul de confortabil, cu toate GMT spune că nu prea este nicio deosebire între Budapesta şi Bucureşti, Ungaria a luat-o în jos, iar România  a crescut. Nivelul de trai din Budapesta este de cinci ori mai scăzut comparativ cu Viena de exemplu. Acoliţii lui au parazitat economia, cu spune GMT au renaţionalizat-o şi vândut-o oamenilor lui Orban.

Ungaria se confruntă cu un electorat pasiv, opoziţia este doar 30% în parlament şi Orban îşi trece toate legile cum vrea el. Cel mai grav că nici societatea civilă nu se coagulează să se opună bunul plac al lui Viktor Orban. Există teamă, toţi intelectualii opozanţi au fost neutralizaţi şi tinerii şi cei care i se opun emigrează. 

Ungurii l-au pierdut pe Dumnezeu, faţă de români par că sunt ateişti nu se mai închină în faţa bisericilor. 

Cea mai interesantă chestiune este legată de relaţia cu românii. La Budapesta interesul pentru maghiarii din Transilvania este scăzut. Acum inamicii Ungariei sunt Angela Merkel şi Ungaria şi opinia este cvasiunanimă. Aceeaşi atitudine este şi faţă de UE. Pe de altă parte românii din mediul intelectualii, tinerii din Ardeal şi în special din Cluj au o atitudine mult mai relaxată faţă de maghiari, încrâncenările au scăzut. Deci este o tendinţă spre normalitate. Chiar dacă GMT consideră că rectorul UBB, Ioan Aurel Pop este şovin.

Atunci cum se întâmplă că pe mail şi pe Facebook văd tot felul de lucruri menite să încrânceneze relaţiile româno-maghiare? Cum a apărut videoclipul ăla cu o unguroaică care nu ştia româneşte? De ce acum scandalul cu Liceul Teologic Catolic Maghiar din Târgu Mureş? În consens politicienii şi liderii comunităţii maghiare din România pun gaz pe foc pentru a înăspri aceste relaţii.

GMT nu dă explicaţii,dar eu am o bănuială!

Cred că România, românii, ca şi maghiarii din Ardeal sunt acum ţinta unei campanii de intoxicare, care convine de minune lui Viktor Orban în vederea alegerilor parlamentare. Şi de această campanie nu este străină nici vecina de la Est. Asta explică şi atitudinile liderilor maghiari din România. 

Am văzut şi atitudinea cam isterică a lui Dungaciu faţă de această situaţie, care îndeamnă la riposte hotărâte. Eu însă cred că România  trebuie să aibă o atitudine activă în politica internaţională, precum în perioada interbelică, care contracara pe toţi revizioniştii din vecinătate. Numai ascensiunea fascismului şi hitlerismului au slăbit poziţia României.  Astăzi situaţia este complet schimbată, cam cum era după Primul Război Mondial şi noi dacă suntem inteligenţi putem profita de ea. 


După cum ne declară GMT Ungaria nici nu mai este interesată de miza Ardealului şi noi ar trebui să lăsăm înfoielile naţionaliste şi să ne comportăm ca nişte patrioţi inteligenţi. 


miercuri, 20 septembrie 2017

Războaiele după Cel de-al Doilea Război Mondial

După vizionarea primei părţi a documentarului The Vietnam War mi-am pus întrebarea de ce au izbucnit aceste războaie după marea catastrofă care a fost Cel De-al Doilea Război Mondial? În intervalul de 5 decenii până la sfârşitul secolului aiu avut trei confruntări militare în Asia. Ele pot fi puse pe seama confruntării ideologice dintre SUA şi URSS. Se numea Războiul Rece, dar în Asia a fost cald!

Prima confruntare militară a fost cea din Coreea. Kim Ir Sen a invadat Coreea de Sud în 1950. SUA a ripostat şi  sub umbrela ONU a declanşat riposta militară sub conducerea faimosului general McArthur. A fost un război de confruntare ideologică cu foarte multe victime şi distrugeri. Nord coreeni au fost respinşi până la graniţa chineză, dar au intervenit chinezii şi războiul s-a încheiat în 1954 prin armistiţiul de la Panmunjon, pe paralela 37. Coreea de Sud a cunoscut o dezvoltare fantastică, devenind o mare putere industrială şi economică. Coreea de Nord a rămas o ţară subdezvoltată sub conducerea dinastiei Kim, unde s-a cultivat în primă instanţă cultul conducătorului, iar acum nepotul descreierat mizează pe armele nucleare.
Aceeaşi confruntare ideologică între Est şi Vest s-a petrecut în Vietnam, SUA încercând să blocheze extinderea comunismului. Au ratat, au murit 58000 de americani şi războiul a fost pierdut. Paradoxul este că după 1990, conducerea comunistă vietnameză a adoptat pragmatismul chinez şi-a reluat relaţiile cu SUA şi este unul din tigrii industriali ai Asiei.

Ultima confruntare ideologică a fost Invazia sovietică a Afganistanului. De fapt a fost Vietnamul comunismului sovietic. Pierderile de populaţie au fost imense la nivelul ţării, luptătorii mujahedini au fost înarmaţi de americani şi au provocat pierderi imense Armatei Roşii. Şi sovieticii s-au retras ruşinos din Afganistan.

Ultimul mare război al secolului XX s-a petrecut în Europa pe teritoriul fostei Iugoslavii. Iugoslavia la prăbuşirea comunismului în 1989 părea cea mai pregătită să intre în componenţa Uniunii Europene. Iugoslavia s-a manifestat complet independent în ansamblul ţărilor comuniste condusă cu mână de fier de Tito. Tito a reuşit să menţină unitatea iugoslavă, dar nu a reuşit să creeze o naţiune iugoslavă. Deşi etnic sud slavii nu sunt în niciun fel deosebiţi, ei au în comun limba sârbo croată vorbită cu nuanţe pe tot teritoriul iugoslav. Dar ce-i desparte pe iugoslavi este religia!

Slovenii au fost parte a Imperiului Habsburgic şi nu au avut niciodată un stat naţional, croaţii au avut un regat care a fost alipit Ungariei prin secolul al XII-lea. Ei împărtăşeau împreună religia catolică ca extremitate sud estică a Imperiului Carolingian din secolul al IX-lea.

Pe de altă parte sârbii au fost sub influenţa Imperiului Bizantin, formând un puternic ţarat în secolele XIII-XIV, care a fost învins de otomani şi a căzut sub stăpânirea turcească timp de 5 secole. Aceeaşi soartă au avut-o slavii din Macedonia, care mai au şi dilema dacă sunt sârbi sau bulgari. Pe malul Adriaticii s-a format un mic regat în munţii Muntenegrului care au fost la rândul lor ocupat de turci. Cea mai importanta consecinţă a ocupaţiei turceşti a fost schimbarea religiei în Bosnia unde majoritate a trecut la Islam. 
Războiul iugoslav a fost în fapt un război religios! 
Dar a existat şi nebunia naţionalismului sârb a lui Miloşevici şi reacţia naţionalistă a Croaţiei lui Tudjman. 
Serbia Mare imaginată de Miloşevici a fost un fiasco total. El visa o Serbie cu bucăţi din Croaţia şi Bosnia, cât despre Muntenegru şi Macedonia le considera normal ca fiind sârbe. Consecinţa nebuniei naţionaliste sârba s-a soldat cu pierderea provinciei autonome Kossovo, leagănul statului sârb dar demografic albaneză. Este cadoul otrăvit al lui Tito pentru sârbi.

Afganistanul a lăsat o moştenire sinistră, resurecţia islamismului radical. În Afganistan au venit fanatici din toată lumea islamică, Pakistanul a cultivat acest radicalism şi în Pakistan au proliferat madrassa şcoli islamice wahabite di Arabia Saudită care cultivau un islamism fanatic şi auster şi ura faţă de necredincioşi în special americani. Unul din personajele care au ajuns să fie vârf de lance a acestei mişcări a islamismului fanatic a fost Osama Bin Laden şi gruparea sa Al Quaida. Madrassa au crescut din orfanii afgani pe talibani, acei fanatici islamişti care au ucis pe toţi liderii mujahedini ai luptei antisovietice şi au pus stăpânire pe Afganistan şi au instaurat un regim dur şi complet medieval. Ei erau şi gazdele lui Bin Laden. Acesta a declanşat în 2001 războiul terorist al secolului XXI prin distrugerea Turnurilor Gemene din New York. 

Ca reacţie la acest act terorist George Walker Bush, preşedintele SUA, sprijinit şi sfătuit de premierul britanic Tony Blair a declanşat Războiul împotriva terorii invadând Afganistanul. Regimul taliban s-a prăbuşit dar rezistenţa talibană obligă menţinerea trupelor alianţei NATO de 16 ani acolo. 
Continuare a acestui război împotriva terorismului a fost invazia Irakului în 2003. Saddam Hussein, dictatorul Irakului era un individ pus pe război. A dus un război de uzură cu vecinul Iran, a invadat Kuweitul, dar Bush tatăl s-a rezumat la anihilarea armatei irakiene fără a ocupa Irakul. 

Invazia Irakului a declanşat războaie tribale în această ţară, între majoritatea şiită oprimată de Sadam şi minoritatea sunită. 
Această răzbunare a geografiei coloniale din Orientul Mijlociu a determinat Războiul din Siria, unde dictatorul alawit Assad de nuanţă şiită oprimă majoritatea sunită. 

Profitând de acest haos din Irak şi Siria a apărut în ISIS statul Islamic care a cultivat terorismul în toată lumea cu consecinţe foarte neplăcute în toată Europa. faţă de terorismul palestinian, aceşti noi terorişti sunt atât de fanatizaţi că sunt hotărâţi să moară omorând la nimereală. 
Toţi experţii şi învăţaţii islamici spun că acest Islam radical şi descreierat are foarte puţină legătură cu preceptele Islamului. 


Ultima confruntare care se profilează este ameninţarea nucleară a lui Kim Jon un din Coreea de Nord. Chinezii şi ruşii au cultivat cu iresponsabilitate acest dictator, furnizându-i tehnologia pentru bombe nucleare şi rachete balistice. Dacă terorismul acţionează pe o suprafaţă mare, dar izolat, un război în care se foloseşte argumentul armelor nucleare este de neconceput.




The Vietnam War

Am citit în TIME că acum se transmite în SUA un documentar despre Războiul din Vietnam.

Pentru mine şi generaţia mea acest război a fost şi este extrem de important pentru că am fost contemporan cu el, pentru că tineri de vârsta mea au fost militari trimişi acolo, au fost omorâţi, răniţi sau au supravieţuit acelui infern din junglă.

Atunci în anii 68-70 eram convins că acest război este un război nedrept şi rău, la fel cum credeau tinerii universitari americani, unii obligaţi să fie recrutaţi şi trimişi în Vietnam. Predomina curentul hippy care proclama: Make love, not war.

Sursele de informaţii erau ziarele franceze precum Le Monde care susţineau clar cauza Viet Cong, Europa Liberă era extrem de neutră, pentru că toată muzica care atrăgea pe tinerii mei contemporani, deveniţi ascultători şi îndrumaţi de Cornel Chiriac era vehement anti războiul din Vietnam.

Şocul l-am înregistrat apoi pe la sfârşitul anilor 70 când sursa de informare a devenit echipa de americani din San Diego cu care am pus în funcţiune reactorul de cercetări TRIGA de la Piteşti. Erau doi ingineri electronişti: Bill Hyde care făcuse Războiul din Coreea şi mai tânărul Ray Klapka care făcuse Vietnamul, dar la Navy, departe de focul luptelor. Ray chiar făcuse Computer Architecture la Universitate beneficiind de Legea Veteranilor GI Bill. Cu ei nu prea am discutat despre război şi războaie, însă aveau reviste precum cea pe care am citat-o TIME sau Newsweek, care prezentau ceea ce se întâmplase în Vietnam mult mai nuanţat.

Eram într-o perioadă în care se întărea dezgustul pentru realitatea românească dominată de Ceauşescu şi sinistra lui nevastă se înfigeau tot mai tare la putere şi comunismul urca pe noi culmi de ipocrizie, ca în ani 80 să adopt o atitudine visceral anti comunistă. 

Atunci am înţeles că Războiul din Vietnam avea ca scop lupta pentru blocarea răspândirii comunismului, iar generaţia contemporană cu mine din SUA trecută prin această experienţă traumatizantă era mult mai bine pregătită să reformeze societatea americană şi să influenţeze pozitive lumea. Poate părea paradoxal dar acei oameni au condus şi influenţat ceea ce astăzi denumim revoluţia tehnologică pe care o trăim azi. 

Singurii veterani rău primiţi acasă erau militarii din Vietnam. Cu timpul America s-a împăcat cu trecutul ei recent şi victimelor din acest război li s-a dedicat Vietnam Veterans Memorial, inaugurat în 1982, chiar dacă a ridicat controverse. 

Ei bine, acest documentar în serial The Vietnam War realizat de Public Broadcasting Service (PBS) în regia lui Ken Burns şi Lyn Novick este o analiză amănunţită a preliminariilor, cauzelor, desfăşurarea şi consecinţele acestui război. 
Ceea ce este cel mai interesant este că în particular preşedinţii care au implicat SUA în acest război iniţial civil, Kennedy, Lyndon Johnson şi Nixon recunoşteau că acest război nu putea fi câştigat. 

Prima sa parte se numeşte Deja Vu şi începe cu stăpânirea colonială franceză şi continuă până la mijlocul anilor 50 când începe implicarea americană în Vietnam.


Recomand cu multă căldură acest film care are muzica acelor ani, dominată de o melodie care suspectez că ar fi a premiului Nobel pentru Literatură, Bob Dylan! 
Filmul se află pe internet.

marți, 19 septembrie 2017

Gazeta Matematică

Pentru mine Gazeta Matematică a fost unul dintre miturile adolescenţei. 
A fost al doilea periodic pe care l-am cumpărat neîntrerupt  în perioada liceului din clasele VIII-XI (ultima serie cu 11 clase). 

Ambiţia mea era să rezolv problemele propuse una după alta şi numele să-mi apară cu litere groase. De fapt Liceul I.L. Caragiale  din Ploieşti excela la numărul de rezolvitori de probleme. Cu uimire soţia mea Adriana mi-a mărturisit că a văzut invidioasă numele meu remarcat cu litere groase şi cu un număr mare de probleme rezolvate, 35-40 la rând.

Şi aşa în clasa XI-a ultima de liceu am fost premiat de Gazeta Matematică care rezolvitor fruntaş. Îmi amintesc că am fost într-o cămăruţă de la Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti. Şi-mi mai amintesc legat de Gazeta Matematică de numele profesorilor Ionescu-Ţiu şi O Sacter care mi-a fost profesor în anul I la Politehnica din Bucureşti.

Cea mai pregnantă amintire este însă mirosul de tutun Litoral pe care-l fuma profesorul meu  Ion Th Grigore în foile unor numere vechi de gazeta Matematică pe care mi le-a împrumutat.

Gazeta Matematică a fost pentru foarte mulţi elevi un îndrumar şi cel mai important instrument de cultivare a abilităţilor matematice a tutor generaţiilor  de elevi din România.


Acest famen ajuns ministru care vrea să pună la index Gazeta Matematică este un mare dobitoc!

PS Am vrut să public o imagine a Gazetei Matematice, dar nu a fost posibil, cineva a blocat accesul la aceste site-uri???!
Noroc cu postarea lui Dan Călinescu căruia îi mulţumesc!

Mircea Ionescu Quintus - un om fericit

Să depăşeşti vârsta de 100 de ani este un miracol şi o mare fericire, iar unul dintre aceştia a fost Mircea Ionescu Quintus.

Ploieştean de baştină îl ştiu pe Mircea Ionescu Quintus din programele meciurilor de fotbal de la Petrolul, echipa din vremurile de aur de la sfârşitul anilor 50 şi jumătatea anilor 60. Ştiam că Mircea Ionescu Quintus este avocat, în vremea studenţiei l-am cunoscut şi pe fiul său Răzvan, care a emigrat apoi în Germania.

Mircea Ionescu Quintus a ajuns însă o persoană extrem de importantă după Revoluţia din Decembrie 1989. Am aflat că este descendentul uneia din cele mai renumite familii de lideri liberali ploieşteni şi naţionali. 

Caracterul său afabil şi amabilitatea sa, zâmbetul pe buze care-i însoţea apariţiile publice, faptul că era la această vârstă matusalemică avea mintea brici este un fenomen.

Rolul său cel mai important s-a petrecut însă la sfârşitul anilor 90 când prin calităţile sale de moderator şi om sociabil a reuşit să adune la un loc toate fracţiunile liberale, dând startul PNL ca cel mai important partid din partea dreaptă a eşichierului politic. Şi datorită domniei sale avem un preşedinte care provine de la liberali, pe Klaus Iohannis.

Mircea Ionescu Quintus a fost de la vârsta de 18 ani membru al PNL, sunt mai mult de 82 de ani de militantism liberal, mai mult decât o viaţă de om, de octogenar.

Mircea Ionescu Quintus a străbătut acest secol cu suişuri şi coborâşuri. A cunoscut represiunea şi puşcăria politică, Canalul. Când unii din foştii deţinuţi politici au cerut dosarul celor cu probleme, securitatea scelerată a furnizat dosarele celor care reprezentau ceva în politica românească de acum. După cum spunea camaradul să de militantism liberal, argeşeanul Nicu Enescu, avea şi el un dosar, mai mititel. Doar cei care i-au fost camarazi aveau dreptul să judece, nu tot felul de tinerei neaveniţi sau rău intenţionaţi. În anii 50 teroarea era atât de cumplită că orice gest putea să te ducă la exterminare. De aceea resimt o scârbă imensă că unul ca CTP face procesul bătrânilor din puşcării, fiind şi el contemporan cu mizeria politica a comunismului!

Oricum Mircea Ionescu Quintus rămâne în memoria noastră ca un personaj luminos, plin de voie bună, un reunificator, una din marile personalităţi politice ale României de azi. 


Probabil că ar fi meritat funeralii naţionale!

miercuri, 6 septembrie 2017

The Revenge of Geography de Robert D. Kaplan

Fascinat de cărţile lui Robert D. Kaplan am reuşit să găsesc şi această carte recentă, apărută în 2013.
Infatigabilul jurnalist şi călător Robert D. Kaplan încercă să înţeleagă de ce unele ţări au ajuns mari puteri. Şi crede că una din explicaţii ar fi geografia. Pentru că geopolitica a fost o nouă disciplină a ştiinţelor politice fondat de britanicul Mackinder autorul teoriei Heartland-ului. În cazul celui mai mare bloc terestru Eurasia, Europa este o peninsulă a continentului asiatic. Şi explică Mackinder teoria sa privind teritoriul central Heartland care dă unei ţări condiţia de mare putere exemplificată de Rusia.  Teritoriul din spatele Europei este cel care explică condiţia de mare putere a Rusiei. Rusia a fost întotdeauna nesigură de puterea ei a fost supusă de mongolii - tătari din Est şi în revanşă a ocupat Siberia şi Extremul Orient ca să nu mai aibă probleme cu foştii invadatori, este protejată de Oceanul Îngheţat în Nord şi în sud sunt munţii şi deşerturi. Aceasta explică campaniile nereuşite ale lui Napoleon şi a lui Hitler. Rusia afost tot timpul nesigură de geografia ei, de aici tendinţa imperialistă a Rusie, i-a ocupat pe polonezi drept răzbunare, a cucerit sudul Mării Negre şi a ameninşat existenţa României, a ocupat Asia Centrală şi Extremul Orient cu zona Amurului de la China. Învinsă în 1905 de Japonia s-a revanşat ocupând sudul Sahalinului şi insule di  Arhipelagul Japoniei.

Mahan, teoretician american al Rimlandului, ofiţer de marină, care explică puterile ţărilor cu litoral.

Cartea este fascinantă pentru că după aceea se ocupă de alte mari puteri. 
China este într-o geografie favorabilă cu câmpii fertile cu ieşirea la Pacific şi cu forţa economica de acum. Duşmanii Chinei veneau din Nord şi aşa au făcut Zidul Chinezesc.

Interesant că în secolul al XV-lea o armată chineză a crezut că dacă se predă va fi salvată, dar mongolii îi omoară pe toţi şi aşa China se retrage în interior şi renunţă la expediţiile maritime în Africa.

O altă putere a viitorului va fi India, datorită dezvoltării şi a demografiei. Problemele ei au venit tot timpul din Nord Vest de unde  a fost cucerită de Moguli. Ce am aflat interesant este că limba persană a fost limba oficială a Indiei până în 1835. De fapt ea stă la baza afganei, a limbii urdu şi hindi!

Pentru că şi Iranul a avut Heartland-ul din Marele Orient Mijlociu. Dacă Timur Lenk s-ar fi orientat spre Asia Centrală şi Siberia alta ar fi fost stăpâna Heartlandului rusesc.

Apoi geografia explică şi marea putere care a fost Imperiul Otoman din cauza geografiei Asiei Mici. 

În final Kaplan se ocupă de SUA şi discută problemele date de geografia ei care o fac să fie astăzi marea putere a lumii, dar şi probleme cu demografia hispanică care poate afecta în viitor din sud prin apropierea de Mexic, care poate schimba esenţa americană, dat de etica protestantă.

Per total Kaplan este optimist, el crede într-o lume mai bună, indiferent de condiţionările geografice. 


Din păcate realitatea îl contrazice, se ascute naţionalismul şi xenofobia în Europa. Nebunia din Orientul Mijlociu, din Afganistan şi acum din Coreea de Nord nu dau prea mari speranţe.

Am avut şi noi un important expert al geopoliticii, georgaful român Ion Conea

duminică, 3 septembrie 2017

Bomba termonucleară

Ştirea care a surprins lumea a fost anunţul făcut de Coreea de Nord au testat o bombă termonucleară, adică o bombă cu hidrogen.

Bomba atomică sau nucleară este o bombă de fisiune în care explozia este produsă de fisiunea (spargerea) nucleului uraniului 235 sau plutoniului 239.

Ea a fost testată peste Japonia în finalul războiului, şi se spune că a decis capitularea acesteia.  Acest episod sinistru şi tragic a fost până la urmă util pentru că s-a putut constata ce înseamnă un atac nuclear şi a făcut ca în decursul Războiului Rece niciuna din superputeri să fie tentată să recurgă la acest mijloc. 
Doar iresponsabilul de Hruşciov a declanşat criza rachetelor din Cuba şi a fost foarte aproape de o confruntare de acest tip. Inclusiv liderii comunişti român habar n-aveau de ce se întâmpla. Poate că acesta a fost motivul înlocuirii lui cu Brejnev în 1964. 

Raţiunea replicii nucleare a determinat ca Israelul să îşi construiască bombe nucleare ca sistem de retorsiune împotriva ameninţărilor arabe şi islamice. Acest tip de raţiune a determinat ca ţări din Orientul Mijlociu precum Irakul şi Iranul să caute bomba atomică. La cât de fanatic pare Iranul liderii acestui stat a semnat acordul de încetare a construirii acestei bombe. India şi Pakistanul au bombe atomice din motive de competiţie în sub-continentul indian. 

Pe tipul de gândire geostrategică care se pare este în Coreea de Nord, Africa de Sud din vremea apartheidului era gata să-şi construiască şi ea bombe atomice, dar a renunţat la acest program presaţi de Statele Unite.

Bomba termonucleară se bazează pe fuziunea nucleelor de hidrogen, hidrogen greu (deuteriu). Pentru a se crea condiţiile de fuziune, temperatura şi presiunea din Soare, se detonează un dispozitiv nuclear de fisiune. În aceste condiţii puterea distructivă a unei bombe termonucleare este mult mai mare pornind probabil de la 1 Megatonă echivalent TNT.  Explozia termonucleară din 1961 în Severnaia Zemlea în 1961, numită Bomba Ţar a avut 54 Megatone. Consecinţa acestui test care s-a desfăşurat la suprafaţă a speriat pe toţi din cauza răspândirii de produse radioactive în toată atmosfera Pământului a fost că s-a semnat renunţarea la teste de suprafaţă, celelalte teste nucleare desfăşurându-se subteran.

Părintele bombei cu hidrogen sovietice a fost savantul Saharov, ulterior militant pentru drepturile omului şi dizident. Este normal ca aceşti savanţi extremi de inteligenţi să conştientizeze pericolelor nucleare. 

Şi revin la Coreea de Nord. 
De ce dictatorul Kim Jon um continuă acest program extrem de periculos în condiţiile în care ONU şi lumea au cerut şi dat sancţiuni drastice?

Singura raţiune pare a fi cum am mai comentat mai sus apropiată de cea a liderilor apartheidului sud african. Frica acestui dictator nebun a determinat această cursă nebunească a înarmării. Asta probabil că este determinată şi de concluziile analizelor experţilor americani care cred că este inevitabilă o soluţie militară. Soluţia folosirii unui dispozitiv nuclear este sinucigaşă pentru nord coreeni, pentru că dacă ar recurge la această soluţie ar anihila cel mult propriul popor, pe Kim şi clica lui de generali bătrâni şi nebuni, pe fraţii din Coreea de Sud, probabil că ar afecta vecinii din China, Rusia şi probabil Japonia. Oricât se laudă Kim o ameninţare împotriva SUA sau poate Guam mi se pare absolut improbabilă.

Mă întreb pe de altă parte dacă cei care au construit aceste dispozitive nucleare, militarii care operează aceste arme s-ar supune ordinelor sinucigaşe a acestui descreierat iresponsabil care-şi omoară unchiul trăgând în el cu tunul şi a acoliţilor lui care dea abia se ţin pe picioare de tinichele agăţate de haine?

Nici declaraţiile fulminante ale lui Trump nu au fost potrivite, dar sunt ceilalţi responsabili din jurul lui care lasă încă loc de negocieri.

Ceea ce mă întristează cel mai tare este faptul că în jumătatea de Sud a Coreei fraţii lor alcătuiesc unul din cele mai dinamice state ale economiei mondiale. 


Amintirea nebuniilor lui Ceauşescu inspirate de Coreea bunicului descreieratului de azi nu mă îndeamnă la optimism.

Scriu aceste lucruri şi pentru că viaţa mea profesională este legată de aplicaţia paşnică a fisiunii nucleare.