Stat național, Uniunea Europeană și amintirea Imperiului Habsburgic

Aceste opinii mi-au fost determinate de interviul luat lui istoricului neerlandez Eric Storm, autor al unei volum numit Naționalismul. O istorie globală, recent tradus în limba română. El vorbește despre invenția Revoluției franceze numită statul național. și spune: '' Așadar, se inventează un nou tip de stat, statul național. Iar statul național este foarte diferit de formele anterioare de statalitate, de monarhiile absolute, de imperiile tradiționale, dar și de orașele-stat etc. Cea mai clară distincție este față de monarhia absolutistă, unde suveranitatea aparține monarhului și îi este dată prin grația lui Dumnezeu. În contextul prăbușirii monarhiei absolutiste și al transferului puterii politice către Adunarea Națională în Franța, națiunea nu a fost definită ca o comunitate culturală, ci pur și simplu ca solidaritatea locuitorilor Franței de la acea vreme. Astfel, evreii și protestanții, care erau minorități disprețuite, au obținut și ei drepturi de cetățenie, fiind membri cu drepturi depline ai acestei noi națiuni franceze. La fel, germanii din Alsacia și Lorena, precum și bascii, bretonii și minoritatea vorbitoare de limbă flamandă din nord. Așadar, limba nu era o problemă. Toți locuitorii au primit cetățenia. Și acest lucru este și mai clar în Constituția spaniolă din 1812, unde națiunea spaniolă era definită ca fiind formată din toți locuitorii, inclusiv cei din coloniile spaniole din America de Sud și din Filipine. Astfel, națiunea spaniolă era formată din oameni locuind pe trei continente, iar limba nu era o problemă.''

Însă statul național a evoluat în condiții secolului al XIX și începutul secolului XX. Astăzi suntem în Europa o uniune de state numite Uniunea Europeană. Și spune în continuare Eric Storm:

''De aceea, ceea ce vedem deja este că Uniunea Europeană tinde să devină un fel de „imperiu multicultural“, așa cum a fost Imperiul Habsburgic pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cu engleza un fel de lingua franca, dar și cu o administrație de tip birocratic care oferă stabilitate. În contextul instabil actual, poate că este firesc să se vorbească despre o structură suprastatală perfecționată, reformată inteligent și pe baza experienței istorice, dacă ne gândim la Imperiul Habsburgic. Altfel spus, până și cei mai sceptici încep să se gândească cum ar putea fi consolidată Uniunea Europeană, nu cum ar putea părăsi UE.''

Și aici încep să polemizez cu această idee. Unii istorici, cred că aceia care nu au avut experiența Imperiului Habsburgic au o opinie idealizată despre acest imperiu multicultural, oare? Și după 1867 el a devenit Imperiul Austro Ungar. Cine s-a simțit bine în acest imperiu? Ei bine, evreii! Pentru că într-adevăr având caracterul acesta multinațional, evreii nu se mai simțeau singuri și pentru că împăratul se simțea tatăl tuturor popoarelor din Imperiu. În imperiul Austro Ungar au început să se simtă bine și maghiarii. Pentru că erau parteneri egali cu germanii austrieci și erau liberi să maghiarizeze minoritățile. În momentul apariției dualismului, Regatul Ungariei, pe care Imperiul Habsburgic îl moștenise prin recucerirea teritoriilor lui de la Imperiul Otoman a decis că este un stat național, spre deosebire de restul imperiului dominat de austrieci, care au decis că este un stat multinațional. Asta în condițiile când la formarea dualismului, Ungaria avea 45% cetățeni maghiari! Și tot cea s-au străduit până în 1918 a fost să maghiarizeze minoritățile. Au suportat asta șvabii bănățeni și mai ales cei din zona Sătmarului. Pe sași nu au îndrăznit! Românii, cei mai mulți minoritari din Regatul Ungariei au suportat această discriminare. Evreii s-au declarat maghiari și au adoptat maghiara ca limbă maternă și i-au fericit pe stăpânii maghiari. Dar cu românii și cu sârbii au fost mai greu, pentru că erau schismatici, adică ortodocși, chiar dacă jumătate dintre români au devenit Uniți cu Roma și din acest motiv și mai naționaliști români. Nici experiența slovacilor nu a fost una fericită. Mulți au adoptat maghiara ca limbă, există o literatură slovacă în maghiară. Nici în partea austriacă nu a fost chiar o fericire. Cehii care erau numeric egali cu germanii austrieci au suferit efectele germanizării, până în secolul XIX, când a apărut renașterea cehă. Cel mai bine este ilustrată părerea cehilor despre imperiu în Pățaniile soldatului Sveik a lui Hasek.

Revin și spun că Imperiul Habsburgic/Austro Ungar este o idealizare intelectuală, artistică apărută în cărțile unui Stefan Zweig, dar și reversul despre realitatea habsburgică în cărțile lui Kafka, sau Robert Musil.  

Cred că există azi în Europa state în care minoritățile sunt tratate mult mai bine decât în Imperiul Habsburgic. Sunt statele cu un greu trecut colonialist, cum este Marea Britanie, Franța sau Țările de Jos, dar nici în România minoritățile nu au probleme. Cu toate că la noi s-a dezvoltat o mișcare anti minorități pe care o vedem pe stadioanele de fotbal, și care este minoră!

Iran șiiți istorie

În plus de ce am scris despre Iran am beneficiat de scrierile lui Bernard Lewis, unul din cei mai importanți istorici ai Orientului Mijlociu.

Istoria șiită pornește de la al treilea calif Uthman, asasinat. Asasinarea lui a fost calificată corectă de facțiunea rebelă care a devenit cea șiită. A fost înlocuit de califul Ali, care era din ramura lui Ali, ginerele lui Mahomed. Șiismul a rămas ca o ramură rebelă a Islamului. Din această rebeliune a apărut secta asasinilor cunoscuți  de pe vremea cruciaților, dar care se ocupa de uciderea prinților islamici, nu neapărat de cruciați. Ei au fost eliminați de Islamul sunit și au constituit ulterior o sectă a Islamului numită ismailiți, care sunt azi în special în Pakistan și liderul lor este Aga Khan! Culmea că Aga Kan de azi este european pe jumătate, fiind după mamă creștin.

Iranul a devenit șiit, datorită dinastiei Savafide care a preluat conducerea Iranului în secolul al XVI-lea. Până atunci Iranul era sunit, ca toate celelalte state din Orientul Mijlociu.

Islamul are principii diferite de creștinism. Pe când Isus propovăduia că să dăm, Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, la mahomedani statul este  același lucru cu biserica.

Din acest punct de vedere revoluția din Iran a lui Komeini diferă de celelalte revoluții, franceză, bolșevică.