Și am găsit! Plecam la Paris joi 24 septembrie dimineața devreme și mă întorceam la București duminică pe 27. Zborurile erau economice și ieftine. Și am căutat și o cazare la fel de ieftină. Cazarea la Picpus mi s-a părut foarte scumpă, de la vreo 50 Euro în 2000 și ceva și s-a făcut 225 azi și a căzut. Am căutat și Marne La Vallee la Ibisul de acolo, dar nici ăsta nu mi-a convenit. Și așa am făcut rezervarea la Ibis Budget Port de Montmartre, suna bine și era și ieftin! Când a auzit Julian că am făcut rezervarea acolo m-a înjurat și m-a făcut bou, era în zona periferică a Parisului, plină de negri și nasoală. Dar asta a a fost!
Am venit miercuri în București. Am avut probleme cu check in online, mi-au luat 10 euro, dar l-am făcut. La București m-am revăzut cu Vlad Zografi și am petrecut o seară plăcută la COȘ, cine știe apreciază și apoi un coniac la el acasă. Vlad este scriitor și senior redactor la Humanitas. A fost la noi la Institut, a plecat la București, a prins o bursă și a făcut un doctorat la Paris în fizică, dar reîntors a optat pentru literatură.
Joi am plecat de la sora mea la Gara de Nord cu trenul la Otopeni. Am urcat în cursa WizzAir de Paris. Erau destui țigani în avion, am stat lângă unul tânăr, fără probleme. Șocul a fost că am ajuns la aeroportul de low cost Beauvais la 100 de km de Paris! Am găsit un transfer cu autocarul și într-o oră și un sfert am ajuns la Port Maillot. Pe drum o familie de țigani a ocupat bancheta din spate a autocarului, un el și o ea și o fetiță de 4-5 ani care se tot miorlăia. În fața mea era o familie cu o fetiță și țiganca i-a cerut apă. Apoi fetița de țigan a mers să cerșească sticksuri de la fetița româncă. Cineva mi-a explicat că țiganii își iau copiii mici și îi înscriu la ajutor social și trăiesc de pe urna lui! Dar în Paris am văzut un tânăr român, bun de muncă care cerșea și auzindu-ne vorbind românește l-a abordat pe Julian să-i cerșească o țigară. Ghidonat de Julian am luat un metrou de la Port Maillot până la Champs Elisee de unde am interceptat linia 13 și am mers spre St Denis până la Saint Ouen. Stația era închisă și am coborât o stație înainte Guy Moquet. Ajuns sus în stradă am constatat disperat că nu am internet să mă orientez. Am acasă Vodafone și Digi. Vodafone a fost vândută în Franța și este în loc și SFR, dar și asta este la vânzare și Digi nu are echivalent. Am abordat la o cafenea o tânără care să mă ajute, dar ea mi-a indicat direcția inversă greșită. La o altă cafenea o doamnă m-a îndrumat corect și am luat autobuzul 21 până la capăt St Ouen. Și am coborât și am luat spre locul unde se afla hotelul. Eram în periferia Parisului plină de negri, arabi și alți emigranți. La începutul străzii Rue Dr Babinski erau adăposturi de homleși. Într-o seară am văzut și voluntari distribuind mâncare. Pe stradă erau dispuse două hoteluri ieftine F1 și hotelul meu Ibis budget. Personalul era doar cu negri. Am primit camera, era foarte curată, știam deja dispunerea. Intram în cameră pe baza unui cod numeric. Am făcut un duș și l-am contactat pe Julian și mi-a spus să iau metroul în direcția inversă până la Duroc, acolo mergeam pe Rue de Sevres la braseria Segale. I-am dat cadourile care mi le-a cerut din România. Și ne-am pus pe bere. Julian Negulesco este ploieștean și caragialist, dar și fan Petrolul, actualmente cu PSG, cu trei ani mai mare ca mine, dar a terminat în 63 și ne-am petrecut. Însă blogul meu i-a plăcut și ne-am văzut prima dată acum trei ani la București. Julian a rămas în 69 în Franța. Era student la regie de teatru, a montat o piesă cu care a mers la un festival de teatru studențesc la Nancy. A decis să rămână chiar fără o lescaie, a plecat la Paris, nu știa o boabă de franceză, dar în trei luni a învățat și a devenit actor francez. A făcut un film de succes având-o parteneră pe Jeanne Moreau! Asta ajuns și în Contemporanul din acea vreme citind despre Julian. Și-a modificat numele din rațiuni practice Negulesco în loc de Negulescu, ca și Ionesco în loc de Ionescu. A cunoscut toată emigrația românească de la Paris, fiind prieten cu Cioran, cunoscând-o pe Monica Lovinescu și cam pe toți românii parizieni.
Am plecat de la braserie și am luat-o spre nord pe Rue de la Bel Chasse spre Orsay, trecând pe lângă Matignon, sediul primului ministru.
Apoi eu am intrat la Orsay. Știam ce vreau am căutat Courbet, dar ma găsit imensul tablou Înmormântare la Ornans, despre care citisem. Am trecut pe la Școala de la Barbizon frecventată și de Grigorescu. Și am ajuns la Impresioniști. La tabloul lui Fantin Latour, multe tablouri Monet. Dar obiectivul era Van Gogh. Am tras poze cu autoportretul, cu portretul doctorului Gachet.
M-am întors la hotel coborând la Guy Moquet. Pe strada Avenue de St. Ouen primele cafenele sunt normale, apoi apar localuri, turcești, arabe, africane și în fine ajung pe Babinski cotind la dreapta unde trebuie să fi atent la mașini. Mașinile vin cu viteză mică, viteza maximă este în Paris 30 km/oră! Abundă de biciclete, electrice unele, apoi și taxiurile par a fi electrice. Se circulă liberal și pe roșu atât mașini și pietoni.
Vineri dimineața, zi splendidă și ajung la Luvru. Coadă mare, dar se rezolvă. Intru chitit la antichitatea egipteană. Ajung și trag un cadru cu un sfinx, atât, restul e închis după cum am aflat. Trec rapid pe lângă antichitatea greacă, pozez un vas crater. Trec și de cea romană și ajung la o expoziție specială cu Orientul Mijlociu foarte vechi, perioada sumeriană cu statui cu ochi bulbucați și dau de niște relicve de acum 6-8000 de ani!
Întru în zona picturii, cea italiană cu un o madonă de Cimabue, în stil bizantin și apoi Giotto, mai umană și prerenascentistă. Normal mă opresc la Mona Lisa și merg prin arta franceză, Napoleon, Pluta Meduzei. Ajung la la arta veche franceză cu un Francois Premier pictat de Clouet. Dau și de un Van Eyck și multă pictură flamandă cu încununarea Vermeer. Gata și cu Luvrul.
O iau pe jos spre Place du Marche St Catherine. Pe la începutul lui 1990 am văzut o melodramă americană cu o frumoasă actriță care se încheia în această piațetă. Mi-am dorit să văd această piațetă. Și la prima ieșire la Paris, în 1995 venind din Germania ne-au debarcat în Place de la Bastille. Și am pornit pe lunga stradă Rue de Rivoli. Obosiți, am luat-o spre dreapta și am nimerit într-o mică piațetă dreptunghiulară, era Place du Marche St. Catherine! Am ras rapid două beri și trebuia la ora unu să mă întâlnesc cu Dan.
Dar între noi se interpusese Papa. Papa Leon era în vizită odată cu mine și centrul Parisului era ocupat. Am reușit să schimb niște metrouri și am ajuns la biserica St Germain des Pres. Acolo l-am recunoscut eu, că vorbea cu mine la telefon, Dan Vasilache este cu un an mai mic și am aflat că legătura noastră era prin Mere Clarisse, vecina noastră, profesoară la Notre Dame de Sion. Eu am fost un bou că am abandonat lecțiile gratuite de franceză pe care mi le oferea vecina. El spunea că ne-am mai întâlnit, eu sunt sigur că nu, doar cu fratele lui Bibi, scriitor, căruia i-am adus la Ploiești niște cărți scoase la Paralele 45 editura de la Pitești. Dan a făcut calculatoare și este prieten cu prietenul meu din copilărie Micki Brenner, locuitor la New York pe care l-a trezit ca să vorbim. Am mers la faimoasa Cafe de Flore, unde veneau Sartre și suprarealiștii. Am comandat o excelentă supă de ceapă cu crutoane și brânză. Apoi am luat un confin de canard, adică pulpă de rață și în final o plăcintă de mere. Vecini cu noi erau niște americani din Oklahoma, dar am aflat că sunt trumpiști și i-am lăsat în pace. M-am despărțit de Dan, sperând la o altă revedere.
Am revenit la hotel, am făcut un duș și am plecat în oraș din nou a Segale la o bere. Era vineri seara și era foarte cald. La întoarcere era în plină desfășurare meciul Turcia Franța. La cafeneaua care era aproape de gura metroului lumea se îngrămădise să vadă meciul. Mergând spre hotel în zona africană am văzut că africanii se uitau la un meci din Africa cu Gabon!
Sâmbătă, ultima zi de Paris. M-am plimbat pe Rue de Sevres și am ajuns la un magazin Lacoste, o bluză de care voiam să-mi cumpăr făcea 120 de Euro. M-am văzut o ultimă oară cu Julian. Era mai rece dimineața, am dat eu de băut bere și niște vin și el cafea. Când vorbeam era mare agitație pe stradă. Venea papa Leon de la Institutul Catolic și am filmat o mașină am apucat doar să-i văd mâna cu care ne saluta. Erau o mulțime de cardinali cu capișonul roșu pe stradă pe jos.
În fine, ne-am despărțit și eu trebuia să ajung la familia Breitenstein din St Germain en Laye. Ca să ajung acolo trebuia să iau un RER. Am ajuns la stația Gare St Lazaire și de acolo trebuia să ajung la Auber, stația de RER. Am bâjbâit nu-mi era de folos internetul. Am luat RER care acum este un tren, nu un metrou. La St Germain en Laye, capăt de drum mă aștepta Peter. Stăteau într-un bloc privat din apropiere, liftul te duce direct în casă! Am luat masa și apoi am decis să facem cumpărături. Am cumpărat un tricou Lacoste, aici era 110 Euro, economie de 10 Euro față de centrul Parisului! La fetele mele, sora și cumnata le-am luat parfumuri Guerlain L'Heure Bleu, parfum nou! Ana, soția lui Peter mi le-a luat cu un discount generos și doamnele vânzătoare le-au împachetat frumos. Le-am tras cuplului Breitenstein o poză cu locul unde a locuit Debussy, pe lângă casa lor! St Germain en Laye este o zonă de lume cu bani, case frumoase de oameni bogați. Apoi am vizitat castelul construit de Francisc Întâi, loc unde s-a născut Ludovic al XIV-lea. Chiar am făcut o poză cu clădirea respectivă. Ne-am plimbat prin parcul castelului unde este o vedere splendidă a Parisului cu zgârie norii de la Defence și Tour Eiffel. Parcul a fost conceput de Le Notre, grădinarul lui Ludovic XIV. Peter mi-a aranjat un Uber de la hotel la 5.30. La întoarcere am bâjbâit să dau de Sainte Lazare. Am mers mult cu metroul prin Paris. Și la un moment dat o tânără s-a oferit să-mi ofere locul. Și am întrebat-o: Je suis ci vieux? și mi-a răspuns: Oui! Cu părul alb dezordonat și cu barba albă neîngrijită eram cam bătrân!
Duminică m-am trezit devreme am coborât și am așteptat taxiul. În fața hotelului era o stradă cu sens unic foarte îngustă pe care se curgeau mașini cu tineri africani. Între cele două hoteluri era un bar de noapte și în fața lui era mare agitație, fete care dansau. Se pare că erau exclusiv africani. Cei din mașini agățau tinere și plecau cu ele. Uberul m-a dus rapid la stația de transfer cu autocarul spre aeroportul Beauvais. Am ajuns și m-am așezat la o coadă imensă. M-a lămurit un tip din coordonatori că avionul meu era la terminalul 2. Aici erau avioane Ryanair de România. Când să trec m-a luat unul că am două bagaje, troler și rucsac. Mi-am burdușit totul în troler și jacheta am pus-o pe mine, Dar tragedia a fost că a trebuit să scot parfumurile să le pun la vedere să le vadă cei de la control, mare bătaie de joc. Nu mi-au permis nici sticla de apă. Nu mai vreau Ryanair! Din avion se vedea o Dunăre spre Belgrad cu debit foarte scăzut.
Am ajuns cu bine la București.
Nu mai vreau low cost, nu mai vreau hoteluri în zone dubioase!
